Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Decizia nr. 1832/2013. Tribunalul BUZĂU
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1832/2013 pronunțată de Tribunalul BUZĂU la data de 25-10-2013 în dosarul nr. 3953/287/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE CIVILĂ Nr. 1832/2013
Ședința publică de la 25 Octombrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE F. C. P.
Judecător M. N.
Judecător M. Ș.
Grefier V. P.
Pe rol judecarea recursului declarat de recurentul-reclamant T. N. A., domiciliat în mun. Rm. Sărat, ., ., împotriva sentinței civile nr. 879/25.04.2013, pronunțată de Judecătoria Rm. Sărat în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-pârâtă T. C., domiciliată în com. Topliceni, ., având ca obiect hotarâre care sa tina loc de act autentic.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns: recurentul personal, identificat prin CI . nr._ CNP_ și asistat de avocat B. C. și avocat D. I. pentru intimata T. C..
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că, procedura de citare este legal îndeplinită, părțile având termen în cunoștință, că la dosarul cauzei s-a depus, la data de 14.10.2013, adresa nr. 5916 din 10.10.2013 emisă de Primăria comunei Topliceni, cu înscrisuri anexate.
Instanța ia act de adresa nr. 5916 din 10.10.2013 emisă de Primăria comunei Topliceni reprezentând răspunsul solicitat acestei instituții, prin adresă, la termenul anterior și de actele atașate reprezentând copii de pe Registrele agricole din anii 1959-1963, 1971-1975, 1986-1990 cu privire la T. D. și T. C..
Avocat B. C., pentru recurentul T. N. A., depune la dosar chitanțe, cu precizarea că sunt altele decât cele depuse la dosar, referitoare la plata impozitului pe terenul ce face obiectul cauzei.
Întrebate fiind, părțile prezente, arată că nu mai au alte cereri de formulat sau probe de depus în apărare și solicită acordarea cuvântului pe recurs, pentru dezbateri.
Instanța ia act de declarația părților prezente, potrivit cu care acestea arată că nu mai au cereri prealabile de formulat sau probe de depus și, în temeiul dispozițiilor art. 150 din Codul de procedură civilă, constată încheiată cercetarea judecătorească, acordându-le pe rând cuvântul, pe recurs, pentru dezbateri.
Avocat B. C., pentru recurent, solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat și motivat, modificarea sentinței recurate în sensul admiterii acțiunii și obligării intimatei pârâte să ridice construcțiile edificate nelegal pe terenul recurentului reclamant.
Astfel, în esență, critică sentința recurată pentru nelegalitate și netemeincie în sensul că, deși a reținut corect că aceste construcții sunt edificate pe terenul reclamantului, instanța de fond în mod greșit a concluzionat că pârâta a fost de bună credință când a realizat construcțiile respective, în anul 1985, în condițiile în care aceasta le-a edificat încălcând legislația în vigoare la acea dată, respectiv a construit pe un teren dat în folosință de fostul CAP, fără autorizație de construcție și schimbând destinația agricolă a acestuia.
Solicită obligarea intimatei reclamante la plata cheltuielilor de judecată, onorariu avocat, astfel cum au fost dovedite.
Întrebat fiind, de către instanță, recurentul reclamant T. N. A. precizează că nu mai insistă pe capătul de cerere privind obligarea intimatei pârâte la contravaloarea lipsei de folosință a terenului și că solicită numai eliberarea terenului în sensul obligării pârâtei să-și ridice construcțiile edificate pe terenul său.
Avocat D. I. pentru intimata T. C., solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței pronunțată de instanța de fond ca fiind temeinică și legală.
Astfel, arată că intimata pârâtă a fost de bună credință când a realizat construcțiile respective, că sentința pronunțată de Judecătoria Rm. Sărat în anul 1991, invocată de către recurent în susținerea recursului, nu mai are valoare juridică, nefiind pusă în executare timp de 10 ani, că Certificatul de moștenitor invocat de către recurent nu are decât valoare de stabilire a calității de moștenitor a acestuia și că, în fapt, nu există un titlu de proprietate asupra terenului care face obiectul cauzei, că nu se poate cere ridicarea unei construcții de pe un teren fără a se face dovada proprietății asupra terenului respectiv.
Solicită obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată, onorariu de avocat, astfel cum au fost dovedite.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra prezentului recurs civil, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Rm Sărat sub nr._, reclamantul T. N. A. a chemat in judecată pe pârâta T. D., solicitând ca prin hotărârea care se va pronunța aceasta să fie obligată la: ridicarea (desființarea) construcțiilor edificate de pârâtă pe terenul proprietatea tatălui său defunct T. S. ; ridicarea molozului rezultat în urma desființării construcțiilor astfel ca terenul să rămână liber; acordarea unui termen de 20 de zile pentru desființarea construcțiilor iar în caz de neconformare să fie autorizat să le execute pe cheltuiala pârâtei ; obligarea pârâtei la daune reprezentând prejudiciu suferit pentru lipsa de folosință a terenului și obligarea pârâtei la cheltuieli de judecată.
În motivarea de fapt a acțiunii reclamantul a arătat că este proprietarul terenului în suprafață de 0,85 ha, situat în comuna Topliceni, ., ce se învecinează cu: N – moștenitorii lui R. S., S – râul Rm.sarat, E – T. P. și la V – B. M. în calitate de moștenitor legal al tatălui său defunctul T. S., așa cum rezultă din sentința civilă nr.522/15.05.1991 a Judecătoriei Rm.Sarat definitivă și irevocabilă.
Mai arată că, încă din anul 1991 când tatăl său defunct se judeca într-o acțiune în revendicare pârâta și soțul său au construit pe teren unele clădiri, așa cum rezultă din considerentele sentinței civile, că în timpul vieții tatăl său a solicitat pârâților de nenumărate ori să-și ridice construcțiile însă aceștia au refuzat, că a apelat la un executor judecătoresc, a notificat pârâta pentru a se conforma dispozițiilor hotărârii judecătorești dar fără rezultat, executorul C. G. încheind în acest sens procesul verbal din data de 23.11.2012.
În drept au fost invocate disp. art.1516 cod civil.
În dovedirea acțiunii au fost atașate la dosar copii de pe cartea de identitate, certificat de naștere, certificat de deces defunct T. S., adeverința Primăriei Topliceni nr.6289/08.11.2012, sentința civilă nr.522/1991 a Judecătoriei Rm.Sărat, notificare, confirmare primire notificare și proces verbal al executorului judecătoresc.
La termenul din data de 13.12.2012 fiind prezentă în instanță, soția reclamantului a arătat că a încercat o stingere a litigiului pe cale amiabilă dar nu a fost posibil, pârâta neînțelegând să se prezinte la biroul notarial la data când a fost notificată, iar la termenul din data de 31.01.2013 în sala de ședință s-a prezentat numitul T. P. cu procură specială dată de pârâtă, fila 34 dosar, și care a menționat faptul că numele corect al pârâtei este T. C., așa cum rezultă din înscrisul autentificat la notar, pag.34 dosar, și nu T. D., astfel că instanța a luat act de această împrejurare și a dispus ca în continuare la dosar să fie trecut corect numele pârâtei de T. C..
La cererea reclamantului instanța a administrat probe cu înscrisuri, martori și expertiză tehnică – a se vedea filele 22-23, 38-45 dosar.
După administrarea probelor, respectiv la data de 04.04.2013 pârâta a fost reprezentată de avocat D. I. conform delegației depusă la fila 49 dosar, care a formulat un punct de vedere cu privire la acțiunea introductiva arătând că reclamantul nu a făcut dovada că este proprietarul terenului menționat în acțiune, că sentința civilă nu a fost pusă în executare în termenul general de prescripție de 3 ani conform Decretului 167/1958 nemaiavând putere executorie și nici putere de lucru judecat și astfel invocă aceste excepții privind lipsa calității procesuale active a reclamantului și nepunerea în executare a hotărârii judecătorești în termenul legal de prescripție.
A solicitat să i se pună în vedere reclamantului să depună titlul de proprietate și certificatul de moștenitor iar în situația în care nu se vor reține excepțiile invocate să se stabilească dacă constructorul a fost sau nu de bună credință.
A arătat că terenul în discuție a fost atribuit de fostul CAP pârâtei în anul 1985 pentru construirea unei locuințe pentru care a achitat la primărie de-a lungul timpului toate taxele si impozitele aferente, că în anul 1992 între T. S. și T. D. s-a încheiat o convenție de schimb pentru terenul de 1856 m.p. pe care urma să o primească T. S., convenție care nu a mai fost finalizată, cu privire la al treilea capăt de cerere a susținut că reclamantul face o greșită aplicare a dispozițiilor art.580 indice 2 cod procedură civilă, iar cu privire la a-l patrulea capăt de cerere întemeiat pe dispoz.art.1516 cod civil a susținut că acest text se aplică în cazul răspunderii civile contractuale.
A mai învederat pârâta că raportat la capătul de cerere ce vizează lipsa de folosință, stabilindu-se o sumă de bani ce rezultă din expertiză, reclamantul trebuie să plătească diferența de taxă de timbru.
Față de această poziție, pentru soluționarea cauzei instanța a solicitat ca reclamantul prezent la data de 04.04.2013 să precizeze dacă posedă acte de proprietate pentru teren și să depună la dosar dovezi în acest sens, punându-i în vedere de asemenea să îndeplinească obligația de plată a diferenței de taxă judiciară de timbru în cuantum de 501 lei.
Prin concluziile scrise depuse la dosar la data de 22.04.2013 reclamantul a susținut că excepțiile invocate de pârât nu sunt întemeiate deoarece este moștenitorul defunctului T. S., care a fost reclamant în acțiunea în revendicare așa cum rezultă din hotărârea judecătorească depusă la dosar, sens în care are calitate procesuală activă, iar cu privire la cealaltă excepție, că hotărârea judecătorească nu a fost pusă in executare în termen de 3 ani, a menționat că nici aceasta nu este întemeiată, nefiind vorba de o punere în posesie prin intermediul executorului judecătoresc ci ridicarea unor construcții edificate de pârâtă pe terenul altuia.
În acest sens a anexat la dosar certificatul de moștenitor cu care a făcut dovada calității de moștenitor a defunctului T. S., fila 57 dosar.
Așa cum rezultă din practicaua sentinței recurate instanța de fond a respins excepțiile invocate ca neîntemeiate, cu motivarea că, din certificatul de moștenitor depus la fila 57 dosar rezultă că reclamantul este moștenitorul legal al defunctului T. S. care a avut calitatea de reclamant în dosarul nr.234/1991 a Judecătoriei Rm.Sarat în care, prin sentința civilă nr.522/1991 a fost obligați pârâții să-i lase în deplină proprietate și posesie terenul în suprafața de 0,85 ha situat în comun Topliceni, satul Ceairu, județul B., situație în care reclamantul are calitate procesuală activă.
Cu privire la cealaltă excepție aceasta a fost respinsă avându-se in vedere împrejurarea că, termenul privind executarea în privința bunurilor imobile se prescrie în termen de 10 ani și nu în termen de 3 ani, așa cum susține pârâtul.
Urmare a materialului probator administrat, prin sentința civilă nr.879/25.04.2013, Judecătoria Rm. Sărat a respins ca neîntemeiată acțiunea civilă având ca obiect obligația de a face formulată de reclamantul T. N. A. în contradictor cu pârâta T. C., obligând reclamantul la plata sumei de 500 lei cheltuieli de judecată către pârâtă.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că terenul arătat în acțiune de reclamant este situat în comuna Topliceni, ., și a fost dat în folosință familiei pârâtei înainte de Revoluție pentru construirea unei locuințe. S-a reținut că satul Ceairu este o comunitate foarte restrânsă de aproximativ 25-30 de familii, martorul D. V. locuind în acest . cunoștințe exacte despre situația terenului în discuție.
A mai reținut instanța de fond că respectivul teren a aparținut defunctului P. T., după care a revenit fiului său S. T., iar ulterior reclamantului în calitate de fiu al defunctului S. T., că pe terenul care a fost dat lot în folosință pârâta a construit un grajd format din 2 camere și un șopron în suprafață construită, așa cum rezultă din expertiză, fila 40 dosar, de 28,98 m.p. și un șopron de 10,08 m.p., fără utilități.
Din sentința atașată s-a reținut că T. S. în anul 1991 a formulat o acțiune în revendicare ce s-a soluționat prin sentința civilă nr.522/15.05.1991 prin care pârâții au fost obligați să-i lase în posesie și proprietate suprafața de teren 0,85 ha situată în ., din cuprinsul sentinței rezultând că tatăl reclamantului până la înființarea fostului CAP a fost proprietarul terenului, iar la data de 14 mai 1990 CAP-ul s-a desființat și cu această ocazie foștii membrii cooperatori au trecut fiecare la pământurile pe care le-au avut înainte de colectivizare.
În aceste condiții a apreciat că rezultă cu claritate, din toate probele dosarului ca terenul în discuție a fost în proprietatea defunctului T. S., iar în prezent a reclamantului în calitate de moștenitor al acestuia.
Cu privire la situația constructorului, în speță a pârâtei, dacă a fost de rea credință, sau de bună credință la data când a realizat aceste construcții, a constatat instanța de fond că această împrejurare rezultă tot din probele dosarului, și anume că în anul 1985, când a primit terenul în folosință de la fostul CAP, nu avea cum să știe că ulterior, în anul 1990 se vor produce schimbări de natură celor care au avut loc și care au condus la desființarea CAP – urilor și revenirea tuturor vechilor proprietari la terenurile deținute anterior colectivizării.
În aceste condiții, se trage concluzia că în anul 1985 pârâta a fost de bună credință când a realizat construcțiile respective, chiar dacă din cuprinsul sentinței civile nr.522/1991 depusă la fila 11 dosar rezultă că se face o mențiune cu privire la faptul că pârâtul a fost de rea credință când a realizat construcțiile, însă în acțiunea respectivă nu s-a solicitat nimic cu privire la construcții, această afirmație rezultând din declarația unui martor audiat în cauză, nefiind o reținere a instanței în analizarea probelor respective.
În prezenta cauză însă, a apreciat instanța de fond că rezultă situația clară cu privire la construcții și anume faptul că au fost realizate de pârâtă în anul 1985 când avea terenul dat de fostul CAP Topliceni ca lot în folosință, constructorul de bună credință fiind acela care necunoscând că terenul aparține altcuiva și crezând că-i aparține construiește sau face alte lucrări pe acest teren.
În aceste condiții s-a apreciat că, în mod obligatoriu, proprietarul terenului devine și proprietar al construcției, fără a mai putea fi cerută dărâmarea și ridicarea lucrărilor și obligat fiind a reține lucrările, proprietarul terenului nu se poate îmbogăți pe seama constructorului și de aceea se pune problema dezdăunării care lasă pe proprietarul terenului să opteze pentru achitarea constructorului a contravalorii acestora sau să-i plătească o sumă de bani egală cu creșterea valorii fondului ca urmare a efectuării construcției, sens în care este practica judiciară și teoria în domeniu (D. Civil – teoria generala a drepturilor reale București 1980, C. S. – C. B., fila 287).
Instanța a reținut că reclamantul a formulat acțiunea de față având ca obiect obligația de a face, însă așa cum s-a reținut, fiind proprietarul terenului este și proprietarul construcțiilor de pe acesta, astfel că instanța nu a putut să analizeze în ce măsură reclamantul s-a îmbogățit pe seama constructorului de bună credință ca să se pună problema unei dezdăunării a acestuia deoarece pârâta nu a formulat cerere reconvențională, nu a depus nici întâmpinare în termen, înțelegând să depună după administrarea probelor „puncte de vedere cu privire la acțiune” prin avocat.
Cu privire la celelalte capete de cerere, având în vedere motivarea cu privire la ridicarea construcțiilor, instanța nu le-a mai luat în analiză, apreciind că nu mai este necesar .
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul T. N. A., criticând-o pentru nelegalitate si netemeinicie.
In motivarea in fapt a recursului a susținut ca prin cererea de chemare in judecata, a solicitat paratei sa-si ridice construcțiile edificate pe proprietatea sa, respectiv construcțiile identificate in raportul de expertiza R. N., constând . destinația de grajd, edificat in anul 1985, compus din 2 camere in suprafața de 28,98 mp si șopron in suprafața de 10,08 mp si o construcție cu destinația de casa de locuit, în stadiu incipient, constând în fundație, schelet de lemn, fără pereți si șarpantă în 4 ape, edificată în anul 1991.
Susține ca în apărare, pârâta a invocat excepția lipsei calității sale procesuale active, pe motivul ca nu a făcut dovada dreptului său de proprietate și excepția prescripției dreptului sau la acțiune, excepții respinse de instanță ca neîntemeiate.
In ceea ce priveste fondul cauzei, parata a invocat mai multe apărări, respectiv ca terenul in litigiu a fost teren proprietate CAP si ca a primit acest teren de la CAP, in anul 1985, in vederea construirii unei locuinte; fara însa a face nicio dovada prin care sa justifice posesia terenului, ca in anul 1992 a incheiat cu tatăl sau, in prezent decedat, " o convenție de schimb pentru terenul in suprafața de 1856 mp", „convenție care nu a mai fost finalizata", afirmație nedovedita si fara corespondent in realitate.
Sustine ca urmare a probelor administrate, instanța a reținut ca situație de fapt, ca terenul ocupat de construcțiile edificate de parata este proprietatea sa, dobândit prin moștenire de la tatăl sau T. S., teren care in perioada anterioara anului 1991 i-a fost atribuit paratei cu titlu de lot in folosința si ca situației de fapt ii este incidenta instituția juridica a accesiunii artificiale imobiliare.
Mai arata ca dând eficienta principiilor accesiunii imobiliare, instanța a apreciat in mod eronat, contrar celor reținute, ca parata este constructor de buna credința, pentru ca „ in anul 1985 când a primit terenul nu avea cum sa știe ca ulterior, in anul 1990 se vor produce schimbări de natura celor care au avut loc si care au dus la desființarea CAP -urilor," concluzionând ca „in anul 1985 parata a fost de buna credința când a realizat construcțiile respective".
Apreciază ca, instanța a distorsionat, in mod evident, atât instituția bunei credințe, cat si situația de fapt, fundamentând buna credința a paratei pe un argument care vizează in realitate reaua credința a acesteia, reaua credința constând in edificarea unei construcții pe lotul dat in folosința cu încălcarea legilor in vigoare la momentul respectiv; in argumentație, instanța omitand faptul ca cea de a doua construcție a fost edificata in anul 1991 si nu in anul 1985.
Precizează recurentul ca terenul ocupat de construcțiile paratei a fost identificat de expert ca fiind in suprafața de 1316 mp si face parte dintr-un trup de teren in suprafața totala de 8500 mp, situat in ., fost proprietatea tatălui sau si transmis prin moștenire; restul suprafeței de teren, pana la 8500 mp, aflându-se in posesia sa. In anul 1991 tatăl sau a acționat-o in judecata pe parata cu acțiune in revendicare, având câștig de cauza, insa hotărârea judecătoreasca si-a pierdut in timp puterea executorie, nefiind pusa in executate timp de 10 ani, din neștiința.
Solicita astfel admiterea recursului, modificarea sentinței criticate in sensul admiterii cererii sale de chemare in judecata, iar in subsidiar, in cazul in care se va aprecia ca probatoriile administrate in prima instanța nu sunt de natura a clarifica situația de fapt, casarea sentinței cu reținere spre rejudecare, cu prelungirea probatoriilor necesare, sau casarea sentinței cu trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanța.
In drept au fost invocate disp. art.304 pct.9, art. 3041, art.312 alin 3, 315 al 3(1) cod procedura civilă.
Examinând sentința recurată prin prisma criticilor formulate, a probelor administrate, a normelor legale incidente, precum și din oficiu în fapt și în drept conf. art. 304 ind.1 cod proc. civ., tribunalul constată că este netemeinică și nelegală pentru următoarele considerente:
Prin cererea dedusă judecății reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la ridicarea (desființarea) construcțiilor edificate pe terenul proprietatea tatălui său defunct T. S.; ridicarea molozului rezultat în urma desființării construcțiilor astfel ca terenul să rămână liber; acordarea unui termen de 20 de zile pentru desființarea construcțiilor iar în caz de neconformare să fie autorizat să le execute pe cheltuiala acesteia; obligarea la daune reprezentând prejudiciu suferit pentru lipsa de folosință a terenului precum și obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
La termenul din 25.10.2013 recurentul reclamant T. N. A. a precizat că nu mai insistă pe capătul de cerere privind obligarea intimatei pârâte la contravaloarea lipsei de folosință a terenului și că solicită numai eliberarea terenului în sensul obligării pârâtei să-și ridice construcțiile edificate pe terenul său.
Din probele existente la dosar, așa cum corect a reținut și instanța de fond, rezultă fără putere de tăgadă că recurentul reclamant este proprietarul terenului în suprafață de 0,85 ha, situat în comuna Topliceni, ., ce se învecinează cu: N – moștenitorii lui R. S., S – râul Rm.sarat, E – T. P. și la V – B. M., în calitate de moștenitor legal al tatălui său, defunctul T. S..
De altfel prin sentința civilă nr.522/1991 a Judecătoriei Rm.Sărat pârâta a fost obligată să-i lase în posesie și proprietate suprafața de teren 0,85 ha situată în ., tatăl reclamantului, din cuprinsul sentinței rezultând că până la înființarea fostului CAP acesta a fost proprietarul terenului, iar la data de 14 mai 1990 CAP-ul s-a desființat și cu această ocazie foștii membrii cooperatori au trecut fiecare la pământurile pe care le-au avut înainte de colectivizare.
Din documentele existente la dosar, tribunalul reține că terenul ce a făcut obiectul litigiului dintre părți, aferent construcțiilor a căror demolare se solicită, a fost dat ca lot în folosință familiei pârâtei înainte de Revoluție, și nu cu act de dare în plată în vederea construirii unei locuințe așa cum aceasta s-a apărat prin punctul de vedere depus la fond situație de altfel reținută în mod corect și în considerentele sentinței.
Așa cum a reținut și instanța fondului intimata pârâtă nu a dovedit nici susținerile făcute referitoare la o eventuală înțelegere existentă între intimată pe de o parte și autorul recurentului pe de altă parte.
De observat este faptul că prin recursul promovat recurentul critică doar modul de interpretare de către instanța de fond a situației constructorului, în speță a pârâtei, dacă a fost de rea credință, sau de bună credință la data când a realizat aceste construcții.
Astfel susține că în mod greșit instanța de fond dând eficiență principiilor accesiunii imobiliare, a apreciat, contrar celor reținute, ca parata este constructor de buna credința, pentru ca „ in anul 1985 când a primit terenul nu avea cum sa știe ca ulterior, in anul 1990 se vor produce schimbări de natura celor care au avut loc si care au dus la desființarea CAP -urilor," concluzionând ca „in anul 1985 parata a fost de buna credința când a realizat construcțiile respective".
Apreciază de asemenea că instanța a distorsionat, in mod evident, atât instituția bunei credințe, cat si situația de fapt, fundamentând buna credință a paratei pe un argument care vizează in realitate reaua credința a acesteia, reaua credința constând in edificarea unei construcții pe lotul dat in folosința cu încălcarea legilor in vigoare la momentul respectiv; in argumentație, instanța omițând faptul ca cea de a doua construcție a fost edificata in anul 1991 si nu in anul 1985.
Tribunalul apreciază că aceste critici sunt fondate în condițiile în care terenul pe care au fost edificate construcțiile a căror ridicare (desființare) se solicită a fost atribuit pârâtei în folosință și nu în proprietate de fostul CAP- situație care potrivit disp. legale de la acel moment nu îi dădea dreptul de a schimba destinația acestuia, astfel încât nu poate fi reținut raționamentul instanței fondului care a reținut că în anul 1985, când a primit terenul în folosință de la fostul CAP, nu avea cum să știe că ulterior, în anul 1990 se vor produce schimbări de natură celor care au avut loc și care au condus la desființarea CAP – urilor și revenirea tuturor vechilor proprietari la terenurile deținute anterior colectivizării.
Așa cum corect se arată și în recursul promovat instanța fondului a făcut o greșită aplicare a disp. legale în vigoare, și în mod greșit a apreciat că pârâta a fost constructor de bună credință, care în practică și în literatura de specialitate a fost caracterizat ca fiind acela care necunoscând că terenul aparține altcuiva și crezând că-i aparține construiește sau face alte lucrări pe acest teren. Intimata nu poate invoca acest lucru în condițiile în care terenul fusese primit cu titlu de lot în folosință așa încât cunoștea faptul că nu este proprietara acestuia.
Față de considerentele ce preced, tribunalul constată că în cauză sunt incidente disp. art. 304 pct. 9 cod proc. civ. motiv pentru care în baza art. 312 cod proc. civ. va admite recursul declarat de recurentul-reclamant T. N. A. împotriva sentinței civile nr. 879/25.04.2013, pronunțată de Judecătoria Rm. Sărat în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-pârâtă T. C., va modifica, în parte, sentința recurată, în sensul că va admite acțiunea astfel cum a fost restrânsă la termenul de judecată din 25.10.2013 și va obliga pârâta să-și ridice construcțiile edificate pe terenul reclamantului, astfel cum au fost identificate prin raportul de expertiză întocmit de către expertul R. N., situate în ..
În baza art. 274 cod proc. civ. ca parte căzută în pretenții va obliga pârâta să plătească reclamantului cheltuieli de judecată, în fond și recurs, în cuantum de 2462,45 lei și va menține soluțiile date de instanța de fond cu privire la excepții.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de recurentul-reclamant T. N. A. domiciliat în mun. Rm. Sărat, ., ., împotriva sentinței civile nr. 879/25.04.2013, pronunțată de Judecătoria Rm. Sărat în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-pârâtă T. C. domiciliată în com. Topliceni, ..
Modifică, în parte, sentința recurată, în sensul că admite acțiunea astfel cum a fost restrânsă la termenul de judecată din 25.10.2013.
Obligă pârâta să își ridice construcțiile edificate pe terenul reclamantului, astfel cum au fost identificate prin raportul de expertiză întocmit de către expertul R. N., situate în ..
Obligă pârâta să plătească reclamantului cheltuieli de judecată, în fond și recurs, în cuantum de 2462,45 lei.
Menține soluțiile date cu privire la excepții.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 25 Octombrie 2013.
Președinte, F. C. P. | Judecător, M. N. | Judecător, M. Ș. |
Grefier, V. P. |
Red.MȘ
Th.red.CC/MȘ /2 ex.
Dosar fond nr._ Judecătoria Rm. Sărat
Judecător fond F. Ș.
| ← Plângere contravenţională. Decizia nr. 935/2013. Tribunalul BUZĂU | Pretenţii. Decizia nr. 563/2013. Tribunalul BUZĂU → |
|---|
