Plângere contravenţională. Decizia nr. 1182/2013. Tribunalul BUZĂU
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1182/2013 pronunțată de Tribunalul BUZĂU la data de 31-05-2013 în dosarul nr. 2873/114/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1182/2013
Ședința publică de la 31 Mai 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE M. N.
Judecător F. C. P.
Judecător A. M.
Grefier V. P.
Pe rol se află judecarea contestației în anulare formulată de către ., cu sediul în comuna B., ., împotriva deciziei civile nr. 448 din 13.03.2013, pronunțată de Tribunalul B., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România – CESTRIN, cu sediul în mun. București, .. 401 A, sectorul 6, având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns petenta ., reprezentată de administrator N. N., lipsă fiind intimata.
Procedura a fost legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că procedura de citare este legal îndeplinită, că la dosarul cauzei s-a depus, la data de 23.05.2013, întâmpinare formulată de intimata CNADNR-CESTRIN, a fost atașat dosarul nr._, în care s-a pronunțat decizia a cărei anulare se solicită.
Întrebată fiind, partea prezentă, arată că nu mai are alte cereri de formulat sau probe de depus în apărare și solicită acordarea cuvântului pe contestația în anulare, pentru dezbateri.
Instanța ia act de declarația părții prezente, potrivit cu care aceasta arată că nu mai are cereri prealabile de formulat sau probe de depus și, în temeiul dispozițiilor art. 150 din Codul de procedură civilă, constată încheiată cercetarea judecătorească, acordându-i cuvântul, pe contestația în anulare, pentru dezbateri.
Administrator N. N., pentru petenta ., solicită admiterea contestației în anulare așa cum a fost formulată și motivată, apreciind că i s-a făcut o nedreptate, că nu i s-a aplicat legea mai favorabilă.
La întrebarea instanței, petenta, prin reprezentant legal, arată că a invocat și în recurs actualul motiv arătat în contestația în anulare, respectiv motivul legat de faptul că a intervenit modificarea OG nr. 15/2001 prin Legea nr. 144/23.07.2012.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra contestației în anulare de față reține că:
Prin plângerea înregistrată pe Judecătoriei B. sub nr._, petenta S.C. T. B. SRL a solicitat anularea procesului-verbal . nr._/11.01.2012 încheiat de C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRAZI SI DRUMURI NATIONALE DIN ROMANIA SA – CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ - CESTRIN și a sancțiunii aplicate, iar în subsidiar înlocuirea amenzii cu avertisment.
În motivarea plângerii, petenta a arătat că execută curse în conformitate cu Legea nr.92/2007 (transport public local de persoane) și conform art. 3 alin.1 al OG nr.15/2002 coroborat cu art. 10 pct.1 din OMTI nr. 769/2010, societatea este exonerată de plata taxelor. A solicitat ca intimata să prezinte amplasamentul camerei foto, la ieșirea din Municipiul B. și la . - în speță către Rm Sărat, Focșani, iar petenta execută transport de persoane pe traseul B.-B.-B., pe DJ 203K, imediat după ieșirea din Municipiul B..
Intimata a depus planșa fotografică, certificatul calificat Certsign, autorizație de control a agentului constatator.
Prin sentința civilă nr._/28.11.2012, Judecătoria B. a admis în parte plângerea contravențională formulată de petentă, a înlăturat obligarea petentei la plata tarifului de despăgubire de 1375,36 lei și a menținut celelalte măsuri aplicate prin procesul verbal de constatare a contravenției . nr._/11.01.2012.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că pe data de 13.07.2011, ora 07:33, vehiculul cu nr. de înmatriculare_, a circulat pe DN2 km 115+80m fără a deține rovinietă valabilă. Din baza de date verificată de către intimată a reieșit că autoturismul este proprietatea ..
Cu privire la legalitatea procesului verbal instanța a reținut că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor articolelor 16 și 17 din O.G. 2/2001 cuprinzând toate mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute, că prin prisma dispozițiilor înscrise la art 19 din OG 2/2001, nesemnarea procesului verbal de către un martor, în condițiile în care petentul refuză să semneze sau nu este de față, ar conduce la nulitatea procesului verbal de contravenție în măsura în care s-ar face dovada, prin orice mijloc de probă permis de lege, că partea a suferit o vătămare, că instanța poate să constate existența vătămării din împrejurările cauzei și din finalitatea regulii nerespectate ori poate să ceară părții care o invocă să producă dovezi.
Potrivit art. 9 alin.2 din OG nr.15/2002, începând cu data de 1 octombrie 2010, constatarea contravențiilor se poate face și cu ajutorul unor mijloace tehnice omologate amplasate pe rețeaua de drumuri naționale din România, consemnându-se aceasta în procesul-verbal de constatare a contravenției, alineatul 3 al aceluiași articol prevăzând că în cazurile prevăzute la alin. (2) procesul-verbal de constatare a contravenției se poate încheia și în lipsa contravenientului, după identificarea acestuia pe baza datelor furnizate de Ministerul Administrației și Internelor - Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor sau a conducătorului auto, în cazul utilizatorilor străini. Cum prezentul proces-verbal a fost încheia în condițiile anterior reglementate, acesta se poate încheia în lipsa contravenientului, fără a fi necesară semnătura vreunui martor.
În cadrul alin. (7) al aceluiași articol 16 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 s-a prevăzut că "în momentul încheierii procesului-verbal agentul constatator este obligat să aducă la cunoștință contravenientului dreptul de a face obiecțiuni cu privire la conținutul actului de constatare", precizându-se că "obiecțiunile sunt consemnate distinct în procesul-verbal la rubrica «Alte mențiuni», sub sancțiunea nulității procesului-verbal".
În legătură cu instituirea acestei obligații, a cărei nerespectare atrage sancțiunea nulității procesului-verbal, este de observat că, în raport cu natura interesului ocrotit prin dispoziția înscrisă în art. 16 alin. (7) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, o atare nulitate nu poate fi absolută, nesusceptibilă a fi acoperită în niciun mod, ci doar relativă. Or, situațiile în care nerespectarea anumitor cerințe atrage întotdeauna nulitatea actului întocmit de agentul constatator al contravenției sunt strict determinate prin reglementarea dată în cuprinsul art. 17 din ordonanță.
Astfel, prin acest text de lege se prevede că "lipsa mențiunilor privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii și a sediului acesteia, a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal", specificându-se că numai în astfel de situații "nulitatea se constată și din oficiu".
În raport cu acest caracter imperativ-limitativ al cazurilor în care nulitatea procesului-verbal încheiat de agentul constatator al contravenției se ia în considerare și din oficiu, se impune ca în toate celelalte cazuri de nerespectare a cerințelor pe care trebuie să le întrunească un asemenea act, inclusiv cel referitor la consemnarea distinctă a obiecțiunilor contravenientului la conținutul lui, nulitatea procesului-verbal de constatare a contravenției să nu poate fi invocată decât dacă s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea acelui act.
De aceea, nerespectarea de către agentul constatator a cerințelor de a aduce la cunoștință contravenientului dreptul de a face obiecțiuni cu privire la conținutul actului de constatare și de a consemna distinct acele obiecțiuni, astfel cum acestea sunt înscrise în art. 16 alin. (7) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, atrage doar nulitatea relativă a procesului-verbal de constatare a contravenției., astfel cum s-a statuat prin decizia nr. XXII/2007 pronunțată de Înalta curte de Casație și de Justiție în soluționarea unui recurs în interesul legii.
Procesul-verbal a fost încheiat în lipsa contravenientului, ipoteză prevăzută expres de către ordonanță, situație ce face imposibilă aplicarea prevederilor art. 16 alin.7 din OG nr.2/2001.
Cu privire la temeinicia procesului verbal, instanța a constată că, potrivit articolului 8 alin. 1 din O.G. 15/2002 privind introducerea tarifului de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România, în temeiul căruia a fost aplicată amenda contravențională în cuantum de 1250 lei, fapta de a circula fără a deține rovinietă valabilă constituie contravenție și se sancționează cu amendă. Pentru a soluționa prezenta plângere, instanța urmează să verifice dacă situația de fapt reținută în cauză se suprapune peste tiparul legal prin care este descrisă și sancționată contravenția.
În conformitate cu prevederile art. 1 lit. b) utilizatori sunt persoanele fizice sau juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în România, denumite în continuare utilizatori români, respectiv persoanele fizice ori juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în alte state, denumite în continuare utilizatori străini.
Petenta nu a făcut dovada achitării rovinietei valabile pentru autoturismul cu nr. de înmatriculare_ pentru data de 13.07.2011.
Instanța a constatat că rațiunea legii (ordonanței) este aceea de a fi sancționate persoanele care nu plătesc tariful de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România. În acest sens, prin art. 1 alin. 2 se prevede obligativitatea pentru toți utilizatorii români și străini pentru toate vehiculele înmatriculate care sunt folosite pe rețeaua de drumuri naționale din România. În același articol, alin. 11 din O.G. 15/2002, se prevede că rovinieta matcă și rovinieta electronică. De asemenea, articolul 7 din aceeași ordonanță are următorul enunț: „responsabilitatea achitării tarifului de utilizare și a deținerii rovinietei valabile, precum și a achitării tarifului de trecere sau a tarifului de concesiune revine în exclusivitate utilizatorilor români, iar în cazul utilizatorilor străini, aceasta revine în exclusivitate conducătorului auto al vehiculului”.
În afară de această faptă comisă pe data de 13.07.2011, în sarcina petentei s-a reținut că a mai circulat fără a deține rovinietă valabilă și înainte și după această dată, fiind sancționat contravențional de mai multe ori, așa cum rezultă din evidența informatizată a instanței (la data soluționării prezentei plângeri petenta are înregistrate un nr. de 191 plângeri contravenționale similare).
Întrucât petenta nu a făcut dovada existenței rovinietei valabile pentru data de 13.07.2011 și autovehiculul cu nr. de înmatriculare_, instanța va constata temeinicia procesului-verbal de contravenție contestat, precum și legalitatea sancțiunii contravenționale a amenzii contravenționale aplicate prin acesta.
Totuși, între data constatării săvârșirii acestei contravenții, 13.07.2011, si data judecării prezentei cauze, 28.11.2012, OG nr. 15/2002, în temeiul căreia a fost sancționată petenta a fost modificată prin Legea nr. 144/2012. Ca urmare a acestui act normativ, fapta de a circula fără a deține rovinieta valabilă constituie contravenție continuă și se sancționează cu amendă (art. 8 alin.2, în variantă modificată), art. 9 alin.3 statuând că, în cazurile prevăzute la alin. (2), procesul-verbal de constatare a contravenției se poate încheia și în lipsa contravenientului, după identificarea acestuia pe baza datelor furnizate de Ministerul Administrației și Internelor - Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor sau a conducătorului auto, în cazul utilizatorilor străini. Procesul-verbal se întocmește și se comunică contravenientului în termen de 30 de zile de la data constatării contravenției, interval în care nu se pot încheia alte procese-verbale de constatare a contravenției pentru încălcarea prevederilor art. 8 alin. (1).
De asemenea, tarifele de despăgubire prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările și completările ulterioare, aplicate și contestate în instanță până la data intrării în vigoare a prezentei legi se anulează (art. II din Legea nr. 144/2012).
Potrivit art.15 alin.2 din Constituția României coroborat cu art. 12 din OG nr. 12 din OG nr. 2/2001, dacă printr-un act normativ fapta nu mai este considerată contravenție, ea nu se mai sancționează, chiar dacă a fost săvârșită înainte de data intrării în vigoare a noului act normativ, iar dacă sancțiunea prevăzută în noul act normativ este mai ușoară se va aplica aceasta; in cazul în care noul act normativ prevede o sancțiune mai gravă, contravenția săvârșită anterior va fi sancționată conform dispozițiilor actului normativ în vigoare la data săvârșirii acesteia.
Cum caracterizarea faptei ca și contravenție continuă, prevederea că o persoană nu poate fi sancționată decât o singură dată în 30 de zile și anularea tarifului de despăgubire sunt aspecte care se circumscriu noțiunii de regim sancționator, care este mai favorabil în noua reglementare, acest din urmă regim va fi aplicat petentei.
Fapta a fost comisă într-un interval de 30 de zile de la data la care petenta a fost mai fost sancționată, așa cum rezultă din evidențele instanței, când, de asemenea a circulat fără rovinietă valabilă, reținându-se că sunt incidente prevederile art. 9 alin.3 din OG nr.15/2002, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 144/2012.
Împotriva sentinței civile pronunțată de Judecătoria B. a declarat recurs petenta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând în principal admiterea recursului și anularea procesului verbal de contravenție . nr._/11.01.2012, și în subsidiar înlocuirea sancțiunilor aplicate cu sancțiunea avertisment.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta a arătat că îi sunt aplicabile dispozițiile prevăzute de art. 11 alin. 1 din Ordonanța 2/2001. Cu privire la modalitatea de întocmire a procesului verbal de contravenție, a considerat că acesta este încheiat cu nerespectarea dispozițiilor legale, că nu cuprinde mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității, respectiv nu cuprinde elementele obligatorii prevăzute de art. 16 alin. 1 din OG nr. 2/2001, invocând, astfel, nulitatea procesului verbal de contravenție . 12 nr._.
A considerat că la data întocmirii procesului verbal de contravenție trebuia să fie înștiințată în scris despre conținutul acestuia și să i se ofere posibilitatea de a formula obiecțiuni. Mai mult, procesul verbal contestat nu a fost semnat de agentul constatator, arătându-se doar că acesta a fost generat și semnat electronic, ceea ce înseamnă din punctul său de vedere că documentul respectiv ar fi trebuit să fie comunicat electronic. Potrivit Legii nr. 455/2001, înscrisul electronic trebuia să aibă atașată semnătura electronică.
Cu privire la tariful de despăgubire, a înțeles să conteste aplicarea acestuia prin procesul verbal de contravenție respectiv prin înștiințarea de plată la procesul verbal, în sensul că aplicarea acestui tarif în forma cuprinsă în procesul verbal de contravenție este nelegală. Aplicarea tarifului de despăgubire fără a i se preciza care este paguba produsă, evaluarea acesteia și legătura de cauzalitate dintre paguba produsă și contravenția săvârșită de societate este nelegală și reprezintă o încălcare a jurisprudenței europene care arată că autoritățile statului care aplică sancțiunile au obligația de a demonstra nevinovăția.
Intimata a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței pronunțată de instanța de fond ca fiind temeinică și legală.
A arătat că, potrivit art. 8 alin. 1 din OG nr. 15/2002, fapta de a circula fără rovinietă valabilă constituie contravenție și se sancționează cu amendă, iar conform art. 8 alin. 3 din OG nr. 15/2002, „contravenientul are obligația de a achita, pe lângă amenda contravențională, cu titlu de despăgubire, în funcție de tipul vehiculului folosit fără a deține rovinientă valabilă, sumele stabilite potrivit anexei 4”.
Potrivit art. 7 și art. 1 alin. 1 lit. b din OG nr. 15/2002, obligația de plată a rovinientei revine proprietarului sau utilizatorului vehiculului care este menționat în certificatul de înmatriculare, care are în proprietate sau care, după caz, poate folosi vehiculul în baza unui drept.
Procesul – verbal de constatare a contravenției a fost generat și tipărit cu ajutorul mijloacelor electronice ale SIEGMCR și, potrivit art. 7 din Legea nr. 455/2001, are asociată semnătura extinsă a agentului constatator, bazată pe un certificat și generată printr-un dispozitiv securizat de creare de semnături electronice.
Prin decizia civilă nr 448/13.03.2013 Tribunalul a respins recursul ca nefondat.
A reținut instanța de control judiciar că susținerile recurentei privind pretinsa incidență a dispozițiilor art. 11 alin.1 din O.G. nr.2/2001, nu au nici un fundament dat fiind că aceasta, deși a invocat eroarea de fapt pentru a obține înlăturarea caracterului contravențional al faptei săvârșite cu consecința anulării procesului-verbal de contravenție, nu a motivat în ce constă .
Invocarea faptului că nu a fost de rea intenție în ceea ce privește îndeplinirea obligațiilor care îi revin în legătură cu plata rovignetei, nu face decât ca recurenta să-și invoce propria culpă, privind neplata rovignetei datorată in baza OG nr. 15/2002, situație care este inadmisibilă, întrucât nimeni nu poate să-și invoce propria culpă pentru a obține protecția legii.
Referitor la susținerile recurentei că procesul-verbal de contravenție nu conține elementele obligatorii prevăzute de art. 16 alin.1 din O.G. nr.2/2001, respectiv nu ar conține datele cerute cu privire la ocupația și locul de muncă al contravenientului și nu ar arăta toate aspectele care pot servi la aprecierea gravității faptei, precum și consemnarea locului unde a fost montat aparatul care a înregistrat contravenția, Tribunalul a constatat că sunt neîntemeiate.
A observat instanța de control judiciar că, așa cum corect a reținut instanța de fond, procesul-verbal de contravenție conține toate elementele prevăzute de art. 16 alin.1 din OG nr. 2/2001 .
Din cuprinsul dispozițiilor art. 16 alin.1 din OG n.2/2001 nu rezultă obligația agentului constatator de a menționa în procesul-verbal de contravenție locul unde este montat aparatul care a înregistrat contravenția și că datele referitoare la ocupația și locul de muncă ale contravenientului sunt cerute doar pentru contravenientul persoană fizică, ceea ce nu e cazul în speță, recurenta fiind o societate comercială .
Referitor la susținerea recurentei cum că în procesul –verbal nu s-ar fi menționat dacă fotografia invocată ca probă a fost efectuată de un aparat omologat si care este . numărul acestui aparat ori că nu au fost respectate prevederile art. 16 alin.7 din OG nr. 2/2001 cu privire la faptul că la momentul încheierii procesului-verbal de contravenție, agentul constatator nu i-a adus la cunoștință dreptul de a face obiecțiuni cu privire la conținutul actului de constatare, Tribunalul a constatat, de asemenea că sunt neîntemeiate .
Astfel, din adresa nr. 6633/21.06.2010 emisă de Biroul Român de Metrologie Legală (fila 11 dosar fond) instanța de recurs a reținut că nu se supune controlului metrologic legal camera foto cu ANPR (sistem de recunoaștere automată a numărului de înmatriculare) așa cum este cea care a surprins vehiculul proprietatea societății recurente circulând fără rovinietă valabilă. Conform art. 26 din OG nr. 20/1992 - producătorii sau reprezentanții lor autorizați, importatorii și utilizatorii poartă întreaga răspundere din punct de vedere metrologic pentru calitatea mijloacelor de recunoaștere care nu sunt supuse controlului metrologic legal.
Referitor la faptul că nu s-au respectat dispozițiile art. 16 alin. 7 din OG nr.2/2001, Tribunalul a apreciat că nu sunt aplicabile în cauză, întrucât contravenția a fost constatată în lipsa contravenientului .
De asemenea, a fost găsită ca neîntemeiată și susținerea recurentului cum că procesul-verbal contestat nu a fost semnat de către agentul constatator, nefiind respectate dispozițiile Legii nr. 455/2011, privind semnătura electronică .
S-a constat, sub acest aspect, că procesul-verbal de contravenție este generat și tipărit in mod automat cu ajutorul mijloacelor tehnice ale SIEGMCR, având asociată semnătura electronică extinsă a agentului constatator, bazată pe un certificat calificat și generată printr-un dispozitiv securizat de creare a semnăturii electronice și că sunt respectate dispozițiile art. 7 din L.455/2001 potrivit cărora :”în cazurile în care, potrivit legii, forma scrisă este cerută ca o condiție de probă sau de validitate a unui act juridic, un înscris în formă electronică îndeplinește această cerință dacă i s-a asociat logic o semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat și generată prin intermediul unui dispozitiv securizat de creare de semnături”.
Cât privește criticile referitoare la tariful de despăgubire, Tribunalul a constatat că sunt lipsite de interes, deoarece instanța de fond a admis acest capăt de cerere si a înlăturat obligarea la plata tarifului de despăgubire în cuantum de 1.375,36 lei.
Cu privire la solicitarea recurentei de înlocuire a amenzii cu avertisment, Tribunalul, având in vedere cuantumul ridicat al amenzii prevăzute de legiuitor, a apreciat că pericolul social este pe măsură, iar aplicarea în această situație a avertismentului nu ar constitui o justă individualizare in raport de dispozițiile art. 21 alin. 3 din OG nr.2/2001.
Împotriva deciziei civile nr. 448 / 13.03.2012 a formulat contestație în anulare petenta . B., înregistrată la această instanță sub nr._, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea în parte acesteia ,și rejudecându-se recursul, acesta să fie admis, iar pe fond să fie admisă plângerea ,să fie anulat procesul verbal de contravenție . 12 nr._ din 11.01.2012 și să se dispună exonerarea petentei de plata amenzii.
A susținut că prin decizia contestată a fost admis, în parte, recursul formulat și a fost înlăturată obligația sa privind plata sumei de 320 Euro reprezentând tariful de despăgubire ,menținându-se restul dispozițiilor sentinței, respectiv obligația de a achita amenda stabilită prin procesul verbal de contravenție . 12 nr._ din 11.01.2012, reținându-se în sarcina sa că se face vinovată de săvârșirea contravenției prev. de art.8 alin. 1 din O.G. nr. 15/2001.
Apreciază că instanța de control judiciar a omis să cerceteze motivul de recurs legat de faptul că a intervenit modificarea O.G. nr. 15/2001 prin Legea nr. 144/23.07.2012 care instituie obligația de a constata și comunica procesul verbal în termen de 30 de zile de la constatarea contravenției interval în care nu se pot încheia alte procese verbale.
Solicită a se constata că societatea a primit multe sancțiuni la un interval de timp foarte mare de la constatarea contravenției, interval în care nu se pot încheia alte procese verbale.
I-a fost întocmit câte un proces verbal în fiecare zi, practic, aplicându-i-se 30 de amenzi în fiecare lună, fapt ce face aproape imposibilă achitarea lor, sumele fiind imense.
A mai susținut că instanța, în baza rolului activ, putea să constate că fapta săvârșită nu prezintă un grad sporit de pericol social având în vedere că nu folosește rețeaua de drumuri naționale decât pe podul care traversează râul B., după care continuă traseul pe drumul județean 203 K .
Astfel, societatea efectuează transport public de persoane, curse regulate, cu mai multe autovehicule iar conform caietului de sarcini traseul începe cu plecarea din Autogara Nord, continuă pe DN 2 în interiorul municipiului B. până la ieșire, podul Mărăcineni ( indicatorul de ieșire din municipiu fiind amplasat cu aproximativ 10 m înainte de podul care traversează râul B.).
În continuare pentru a ajunge pe Drumul Județean 203 K pentru a continua traseul autovehiculul deținut de societate traversează podul pe la Km 115 + 80 m după care virează dreapta pe sub pod și continuă traseul pe D.J 203 K drum ce nu intră în competența CNADR.
La întoarcere pe DJ 203 K autovehiculele virează la dreapta, traversează podul și intră în municipiul B. circulând până la Autogara Nord .
În aceste condiții distanța parcursă pe DN 2 este de aproximativ 300- 400 m ( tur-retur) și reprezintă practic lungimea podului Mărăcineni ce traversează râul B., aceasta fiind practic singura porțiune din rețeaua de drumuri naționale utilizată de aceasta deoarece în rest circulă în interiorul municipiului și pe drumul județean mai sus-menționat unde nu este obligată să achite contravaloarea tarifului de utilizare a rețelei de drumuri naționale.
Având în vedere faptul că folosește o distanță foarte mică din rețeaua de drumuri naționale, apreciază că fapta nu reprezintă un grad de pericol social foarte mare iar achitarea tarifului de utilizare a drumurilor naționale este extrem de oneroasă și, în același timp, inechitabilă deoarece pentru efectuarea transportului public de persoane conform caietului de sarcini nu poate folosi un alt traseu care să implice folosirea rețelei de drumuri naționale motiv pentru care apreciază că obligarea societății la achitarea unor amenzi repetate de valoare mare creează o sarcină prea împovărătoare mai ales că efectuează transport pe un traseu cu cetățeni cu venituri foarte mici cu greu reușind să suporte cheltuielile în condițiile în care starea drumurilor este foarte proastă.
Potrivit art.15 al.2 din Constituția României, a arătat în final contestatoarea, „legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale și contravenționale mai favorabile”.
Prin acest text de lege se instituie principiul retroactivității legii contravenționale mai favorabile consacrat de dispoz.art. 12 al.1 din O.G. nr. 2/2001 care prevede „dacă printr-un act normativ fapta nu mai este considerată contravenție, ea nu se mai sancționează, chiar dacă a fost săvârșită înainte de . noului act normativ „.
Este adevărat că prin decizia civilă nr. 228/13.03.2007 a Curții Constituționale, publicată în Monitorul Oficial nr. 283/27.04.2007 nu s-a constatat că dispoz. art.12 alin.1 din O.G nr. 2/2001 sunt neconstituționale în măsura în care prin sintagma „ nu se mai sancționează” prevăzută în text se înțelege doar aplicarea sancțiunii contravenționale, nu și executarea acesteia.
Textul art.15 nu este încălcat atâta timp cât dispozițiile criticate fac referire la nesancționarea faptelor ce nu mai sunt calificate drept contravenție, fără a se face distincție dacă această nesancționare privește aplicarea sau executarea sancțiunii., având în vedere dispoz.art.15 alin.2 din Constituție și art.12 alin2 din O.G nr. 2/2001 .
În drept, și-a întemeiat acțiunea pe dispoz. art.318-321 Cod proc.civ, art.12 al.1 din O.G nr. 2/2001 și art.15 din Constituția României.
A solicitat admiterea contestației în anulare, așa cum a fost formulată.
Intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației în anulare ca fiind netemeinică și nelegală.
A susținut că în mod corect instanța a reținut că procesul verbal contestat a fost întocmit cu respectarea condițiilor de formă impuse de art.16 din O.G nr. 2/2001 și că nu există vreo cauză de nulitate absolută prevăzută de art.17 din O.G nr. 2/2001.
Susținerile contestatoarei, a mai arătat intimata, sunt nefondate dat fiind că, în conformitate cu dispoz.art.8 alin.1 din O.G nr. 15/2002 fapta de a circula fără rovinietă valabilă constituie contravenție și se sancționează cu amendă.
În baza de date a Ministerului Administrației și Internelor-Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor petenta apare menționată ca fiind proprietar, situație în care răspunderea contravențională îi revine conform O.G. nr. 2/2001 și O.G nr. 15/2002.
Procesul verbal de constatare a contravenției a fost emis prin Sistemul Informativ de Emitere ,Gestiune ,Monitorizare și Control a rovinietei SIEGMCR, iar proprietarul / utilizatorul a fost identificat prin interogarea bazei de date a Ministerului Administrației și Internelor –Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor ca fiind proprietara acestui autovehicul.
Autovehiculul contestatoarei fiind identificat în trafic a fost interogată baza de date cu roviniete valabile și s-a constatat în mod corect că pentru autoturismul acesteia nu există înregistrată rovinietă.
Instanța de recurs a reținut că nu a făcut dovada achitării rovinietei pentru data și vehiculul respectiv, astfel că în mod corect s-a reținut în sarcina sa fapta de a fi circulat fără rovinietă valabilă.
Din prevederile art.7 și art-1 lit.b din O.G. nr. 15/2002 rezultă că obligația de plată a rovinietei îi revine proprietarului sau utilizatorului vehiculului care este menționat în certificatul de înmatriculare și că utilizator este persoană fizică sau juridică înscrisă în certificatul de înmatriculare care are în proprietate sau care folosește vehiculul în baza unui drept legal.
Contestatoarea a susținut că efectuează transport județean de persoane și deține licență de traseu obținută în baza unui caiet de sarcini, cu traseu pe drumuri județene, folosirea drumului național fiind neapărat necesară . Dacă acesta ar fi fost singurul traseu posibil, anume traversarea podului Mărăcineni clasificat ca și drum național, și după continuarea pe un drum județean, cu siguranță acest element ar fi fost menționat în caietul de sarcini și în licența de traseu, comunicate către C.N.A.D.N.R –C.E.S. SA, iar prin aplicarea prevederilor O.G nr. 15/2002, art.10 ar fi fost incluși în baza de date a utilizatorului scutiți de la plata rovinietei situație nedovedită în fața instanței.
Prin apariția Legii nr. 144/2012 pentru modificarea O.G.nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România intenția legiuitorului a fost aceea că, în intervalul de 30 de zile de la data constatării contravenției să nu se poată încheia alte procese verbale limitând astfel caracterul continuu al contravenției la perioada de 30 de zile, și în nici un caz art.9 al.3 nu prevede un termen de prescripție a răspunderii contravenționale mai scurt decât termenul general de 6 luni .
În ceea ce privește posibila sarcină prea împovărătoare la achitarea repetată a amenzilor trebuie specificat faptul că, plata unei roviniete valabile pentru un al, la fiecare autovehicul, ar fi fost soluția legală și de concordanță cu obiectul de activitate al contestatorului, un transportator fiind cu siguranță informat cu privire la obligațiile ce incumbă respectivei activități.
A solicitat respingerea contestației în anulare, menținerea ca temeinică și legală a deciziei civile nr. 418/2013 pronunțată de Tribunalul B. .
În drept, și-a întemeiat întâmpinarea pe dispoz.art.320 al.2 Cod proc.civ., O.G nr. 15/2002 și O.G nr. 2/2001.
Analizând actele și lucrările dosarului și evaluând motivele de critică invocate prin prisma prevederilor legale incidente în cauză Tribunalul apreciază ca nefondată prezenta contestație în anulare pentru următoarele motive:
În primul rând Tribunalul relevă faptul că în soluționarea contestației în anulare se va porni de la împrejurarea că această cale de atac este una extraordinară, prin intermediul căreia se tinde la repunerea în discuție, într-o nouă procedură judiciară, a unor raporturi juridice deja soluționate printr-o hotărâre definitivă și irevocabilă, astfel că ea nu poate fi primită decât pentru cazurile și în situațiile expres și limitativ prevăzute de lege. Altfel s-ar ajunge la menținerea, pe termen nelimitat, a unui conflict între părți sau între aceștia și succesori, ceea ce ar afecta grav siguranța raporturilor juridice civile și încrederea în sistemul judiciar.
De altfel, în acest sens este și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în care se reține în mod constant că dreptul la un proces echitabil, garantat de art 6 al 1 din Convenție, trebuie interpretat prin prisma principiului preeminenței dreptului ca și element al patrimoniului comun al statelor semnatare, principiu enunțat în preambulul Convenției, iar unul dintre elementele fundamentale ale principiului preeminenței dreptului este principiul securității raporturilor juridice care presupune, printre altele, ca soluțiile definitive date de instanțele judecătorești să nu mai poată fi, în principiu, rediscutate ( cauza Brumărescu contra României ).
Așa fiind, Tribunalul constată că, într-un prim motiv contestatoarea invocaă faptul că instanța de recurs a omis să cerceteze motivul de recurs legat de faptul că a intervenit modificarea O.G. nr. 15/2001 prin Legea nr. 144/23.07.2012, instituindu-se obligația pentru intimată de constata și comunica procesul verbal în termen de 30 de zile de la constatarea contravenției, interval în care nu se pot încheia alte procese verbale de contravenție.
Verificând cererea de recurs, Tribunalul constată că S.C. T. B. SRL nu a invocat un asemenea motiv de recurs și, deci, nu a învestit instanța de control judiciar cu vreo solicitare care să declanșeze verificarea sentinței recurate sub aspectul aplicării legii contravenționale mai favorabile, și anume OG 15/2002 în forma modificată prin Legea 144/2012.
Este adevărat că instanța de recurs, în temeiul art 306 alin 2 Cod procedură civilă, instanța de recurs poate invoca, din oficiu, motive de ordine publică iar aplicarea legii contravenționale mai favorabile, în baza principiului înscris în art 15 alin 2 din Constituția României este un motiv de ordine publică însă acest lucru nu deschide contestatoarei de astăzi calea contestației în anulare împotriva hotărârii pronunțată în recurs de Tribunalul B. în dosarul nr_ .
Pentru a-și găsi aplicare motivul de contestație în anulare înscris la art 318 teza aII-a Cod procedură civilă și anume” când instanța respingând recursul sau admițându-l doar în parte a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau casare” este necesar ca un asemenea motiv să fi fost invocat de parte prin cererea de recurs sau în condițiile art 306 alin 2 Cod procedură civilă iar instanța să fi omis să-l cerceteze pronunțând respingerea sau admiterea în parte a căii de atac.
Or, în cauză nici partea și nici instanța de recurs nu a invocat un asemenea motiv de ordine publică, motiv care ulterior să rămână necercetat.
Textul art 318 teza aII-a Cod procedură civilă sancționează omisiunea instanței de a cerceta un motiv de critică cu care a fost învestită sau s-a învestit din oficiu iar nu omisiunea de a invoca un motiv de ordine publică mai ales că nu există pentru aceasta o obligație ci doar o facultate în a invoca motive de ordine publică, art 306 așin 2 Cod procedură civilă dispunând: „motivele de ordine publică POT fi invocate și din oficiu de instanța de recurs, care însă este obligată să le pună în dezbaterea părților”.
Așa fiind, tribunalul găsește că primul motiv invocat de contestatoare este nefondat.
În ceea ce privește al doilea motiv înscris în contestația în anulare tribunalul constată că nu se înscrie în niciunul din cazurile limitativ prevăzute la art 317 și 318 Cod procedură civilă, care fac admisibilă o contestație în anulare.
Potrivit art 317 Cod procedură civilă- „(1) Hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare, pentru motivele arătate mai jos, numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului:
1. când procedura de chemare a părții, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii;
2. când hotărârea a fost dată de judecători cu călcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență.
(2) Cu toate acestea, contestația poate fi primită pentru motivele mai sus-arătate, în cazul când aceste motive au fost invocate prin cererea de recurs, dar instanța le-a respins pentru că aveau nevoie de verificări de fapt sau dacă recursul a fost respins fără ca el să fi fost judecat în fond.”
De asemenea, potrivit art. 318 Cod procedură civilă „Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.”
Or, prin cel de al doilea motiv din contestația în anulare contestatoarea critică modul în care instanța de recurs a evaluat materialul probator administrat în cauză și a apreciat asupra existenței și gravității faptei contravenționale ce i-a fost reținută în sarcină.
Tribunalul reamintește că, așa cum s-a arătat deja în cele ce preced, funcția contestației în anulare, de cale extraordinară de atac, nu este aceea de a conduce la reevaluarea judecăților irevocabile în afara condițiilor strict reglementate procedural.
În sens contrar, stabilitatea juridică și puterea de lucru judecat de care trebuie să se bucure hotărârile, ar rămâne fără niciun fel de eficiență.
Așa fiind tribunalul reține că S.C. T. B. SRL nu are deschisă calea contestației în anulare pentru a-și valorifica nemulțumirile legate pretinse greșeli de judecată, motiv pentru care apreciază inadmisibil acest motiv de critică adus hotărârii pronunțată în recurs
Tribunalul constată că în finalul cererii sale contestatoarea invocă principiul aplicării legii contravenționale mai favorabile înscris în art 15 alin 2 din Constituție și în art. 12 al.1 din O.G. nr. 2/2001 care prevede „dacă printr-un act normativ fapta nu mai este considerată contravenție, ea nu se mai sancționează, chiar dacă a fost săvârșită înainte de . noului act normativ „coroborat cu decizia nr. 228/13.03.2007 a Curții Constituționale susținând că dispoz. art.12 alin.1 din O.G nr. 2/2001 sunt neconstituționale în măsura în care prin sintagma „ nu se mai sancționează” prevăzută în text se înțelege doar aplicarea sancțiunii contravenționale, nu și executarea acesteia.
Se deduce de aici că, în accepțiunea acesteia, raportat la Decizia Curții Constituționale, sancțiunea amenzii contravenționale ce s-a menținut în sarcina ei nu ar mai trebui executată.
Acest lucru, însă, nu se poate stabili în cadrul procesual de față, într-o contestație în anulare ci într-o eventuală contestație la executare.
Pentru toate aceste considerente de fapt și de drept cererea pendinte judecății urmează a fi respinsă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge contestației în anulare formulată de către ., cu sediul în comuna B., ., împotriva deciziei civile nr. 448 din 13.03.2013, pronunțată de Tribunalul B., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România – CESTRIN, cu sediul în mun. București, .. 401 A, sectorul 6.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 31 Mai 2013.
Președinte, M. N. | Judecător, F. C. P. | Judecător, A. M. |
Grefier, V. P., fiind în C.O., prezenta s-a semnat de noi, GREFIER ȘEF SECȚIE, |
Red.A.M
Teh.red.A.M/A.P/2ex.
03.07.2013
| ← Fond funciar. Decizia nr. 561/2013. Tribunalul BUZĂU | Plângere contravenţională. Decizia nr. 897/2013. Tribunalul BUZĂU → |
|---|
