Opoziţie la executare. Decizia nr. 221/2013. Tribunalul BUZĂU
Comentarii |
|
Decizia nr. 221/2013 pronunțată de Tribunalul BUZĂU la data de 23-10-2013 în dosarul nr. 6883/200/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE CIVILĂ Nr. 221/2013
Ședința publică de la 23 Octombrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE D. R.
Judecător G. I. R.
Grefier R. - A. S.
Pe rol soluționarea apelului civil declarat de contestatorul P.F.A. S. M. G. cu sediul în în București, sector1, . 3, . civile nr_/05.07.2013, pronunțată de Judecătoria B., în dosar nr_, având ca obiect obligație de a face, în contradictoriu cu intimatul S.C.BUNGE R. S.R.L. cu sediul în B., .-7, Jud B. .
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile, apelantul P.F.A. S. M. G. fiind reprezentat de avocat A. G. și intimata S.C.BUNGE R. S.R.L. fiind reprezentată de avocat R. S..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că este prim termen de judecată, recurs motivat și comunicat, prin serviciul registratură la data de 04.10.2013 intimata a depus întâmpinare, după care,
Pentru apelant, apărătorul ales depune la dosar chitanța .-DIT, nr_/10.10.2013 în valoare de 97 lei reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar în valoare de 5 lei
Pentru intimată, apărătorul ales depune la dosar înscrisuri un exemplar fiind înmânat apărătorului recurentului..
Nefiind cereri de formulat sau excepții de invocat, în temeiul art 150 cod proc civ, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților pe fondul cauzei.
Av A. G. pentru apelant P.F.A. S. M. G. având cuvântul solicită admiterea recursului împotriva sentinței civile nr_/05.07.2013, pronunțată de Judecătoria B., în dosar nr_ și solicită ca prin hotărârea pronunțată să se dispună admiterea recursului și pe cale de consecință modificarea în tot a sentinței atacate, și admiterea cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată și modificată. În fapt între părți a intervenit un contract de vânzare cumpărare, recurentul în calitate de vânzător și intimata în calitate de cumpărătoare. Obiectul contractului l-a reprezentat vânzarea unei recolte viitoare ce urma să fie produsă de către recurent. Pentru garantarea obligațiilor contractuale, cumpărătoarea a obligat prin contract, vânzătoarea, să emită un bilet la ordin pentru 30% din valoarea contractului. Apreciază că recurenta l-a executat întocmai obligațiile contractuale, în sensul că a vândut toată producția agricolă pe care a realizat-o cu excepția celei calamitate de către secetă. În acest sens a înștiințat vânzătoarea că este un caz de forță majoră că este secetă . vânzătoarea a venit, a angajat un expert care a constat același lucru. Recurenta a solicitat și un certificat de forță majoră de către instituția competentă respectiv Camera de Comerț și Industrie G., care atestă tocmai acest aspect că a intervenit o cauză de forță majoră motiv pentru care nu se putea executa obligațiile contractuale. Deși s-a înștiințat acest aspect, iar conform contractului, vânzătoarea era obligată ca în termen de 10 zile să restituie biletul la ordin, acest lucru nu s-a întâmplat. Executarea biletului la ordin s-a făcut în mod abuziv de către intimată, deși se cunoștea faptul că a existat acea cauză de forță majoră. Se apreciază că nu există forță majoră deși există un certificat de forță majoră, deși a depus documente că nu există un sistem de irigații în Jud G. care să poată să complinească lipsa acesta. Există o hotărâre judecătorească pronunțată de ICCJ contrară celor pronunțate de către Tribunalul G. și Judecătoria G.. Apreciază că se impune admiterea recursului și modificarea în tot a sentinței atacate. Cu privire la cheltuielile de judecată, apreciază că sunt foarte mari în raport cu valoarea obiectului și față de munca efectiv depusă. Invocă temeiul art 274 alin 3 cod proc civ. Cu cheltuieli de judecată pentru dosarul de fond .
Instanța pune în discuție calificarea căii de atac .
Pentru apelant, apărătorul ales preciză că este recurs
Pentru intimată apărătorul ales solicită lăsarea cauzei la a doua strigare pentru a se face precizări cu privire la calificarea căii de atac.
Instanța lasă cauza la a doua strigare pentru a se face precizări cu privire la calificarea căii de atac.
La a doua strigare au lipsit părțile, apelantul P.F.A. S. M. G. fiind reprezentat de avocat A. G. și intimata S.C.BUNGE R. S.R.L. fiind reprezentată de avocat R. S..
Pentru apelant, apărătorul ales precizează că biletul la ordin a cărui restituire se solicită este în valoare de 180 000 lei. Prin raportare la art 2 litera b respectiv 2221 apreciază că este apel.
Instanța având în vedere precizările aduse în sensul că valoarea biletului la ordin a cărui restituire se cere este de 180 000 lei, conform dispozițiilor 282 alin 1, ind 1, cod proc civ, respectiv că nu sunt supuse apelului hotărârile date în primă instanță în litigii al căror obiect are o valoare de pană la 100 000 lei, și având în vedere că valoarea biletului la ordin depășește suma de 100 000 lei califică calea de atac ca Apel .
Pentru apelant, apărătorul ales solicită să se califice concluziile ca si concluzii de apel
Avocat R. S., pentru intimată solicită clarificarea de către apelantă a motivelor de apel, în sensul în care așa cum au fost formulate s-a referit la anularea biletului la ordin, s-a strecurat o mică eroare pentru că în cererea precizatoare arătau că solicitau numai restituirea biletului la ordin .
Pentru apelant apărătorul ales precizează că solicită restituirea biletului la ordin. Temeiul de drept îl reprezintă contractul încheiat între părți și se menționează că după executarea obligațiilor, biletul la ordin se înapoiază emitentului
Pentru intimată, apărătorul ales solicită menținerea hotărârii pronunțate de Judecătoria B. ca temeinică și legală și obligarea apelantului la plata cheltuielilor de judecată. S-a încheiat un contract de vânzare cumpărare având ca obiect achiziționarea de către client a unor semințe de floarea soarelui din recolta anului 2012 de origine românească. Prețul a fost de 500 USD /tonă metrică iar aceștia aveau obligația de a livra 200 tone . S-a virat parțial doar 160 tone, rămânând o diferență de 40 tone. Dacă se va lectura contractul trebuia să de-a drumul la recoltă fie avea posibilitatea ca acel bon de marfă care se livra și cele 200 tone să fie din spațiul de depozitare conform OUG 12/2007, prin urmare nu este un contract clasic de vânzare cumpărare.
Apelantul nu a livrat integral marfa și a făcut greșit aplicarea prevederilor prevăzute în contract. Conform contractului dar și a dispozițiilor legale avea posibilitatea ca în condițiile în care apelanta nu livra marfa să se achiziționeze de la terțe societăți iar diferența de preț să fie recuperată de la apelantă. D. fiind faptul că s-a cumpărat în plină recoltă, prețul s-a modificat, astfel încât a plătit 136 USD /tonă, mai mult decât s-a contractat. A început executarea biletului la ordin și s-a finalizat dat fiind faptul că s-a recuperat integral acea sumă de bani din alte conturi ale apelantei . S-a si specificat că restituirea biletului la ordin a rămas fără obiect . În ceea ce privește susținerea apelantului că instanța de fond a apreciat greșit că seceta nu este un caz de forță majoră, solicită respingerea apărărilor apelantului să se confirme punctul de vedere al instanței. Se poate observa că întradevăr seceta este un fenomen natural previzibil și nicidecum imprevizibil . C. înlăturării răspunderii civile contractuale este ca imprevizibilitatea să fie absolută. Apelantul P.F.A. S. M. G. este un agricultor și astfel cum a arătat și ICCJ avea obligația să își asigure un sistem de irigații . Precizează că intimata nu deține biletul la ordin pentru a fi restituit apelantului. Acest bilet la ordin a fost executat și se află la executorul judecătoresc . Solicitarea apelantului rămâne fără obiect și urmează a fi respinsă.
În baza art. 150 cod proc civ, instanța declară dezbaterile terminate și reține cauza spre soluționare
INSTANȚA
Deliberând asupra apelului civil de față constată următoarele:
Prin cererea introdusa pe rolul Judecătoriei G. la data de 25.10.2012 si înregistrata sub nr._/236/2012 - modificata ulterior, reclamanta P.F.A. S. M. G. a solicitat in contradictoriu cu parata S.C. BUNGE R. S.R.L pronunțarea unei hotărâri prin care sa se dispună obligarea paratei la restituirea biletului la ordin . nr._.
In motivare se arata ca intre parti, la data de l4.06.2012 s-a încheiat un contract de vânzare cumpărare pentru produse agricole.
In scopul garantării obligației de livrare a mărfii, reclamanta arata ca a emis in beneficiul paratei un B.O. in valoare de 30% din valoarea contractului, scadent la 15 zile după ultima zi a perioadei de livrare stabilite contractual.
De asemenea, a obținut un certificat exonerator de răspundere de la Camera de Comert, Industrie si Agricultura G., iar parata a abuzat de existenta biletului la ordin emis in favoarea sa si a demarat procedurile pentru executarea silita.
Prin sentința civila nr. 475/17.01.2013 pronunțata de Judecătoria G. s-a admis excepția de necompetenta teritoriala invocata de parata si a fost declinata competenta de soluționare a cauzei in favoarea Judecătoriei B..
Cauza a fost înregistrata la Judecătoria B. la data de 19.04.2013 sub nr._ .
Parata a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii privind restituirea biletului la ordin.
A invocat excepția insuficientei timbrări si excepția inadmisibilității acțiunii.
A susținut ca in prezenta cauza nu sunt motive de restituire a biletului la ordin, așa cum a solicitat reclamanta.
Prin sentința civila nr._ din data de 05.07.2013, Judecătoria B. a respins acțiunea.
Pentru a hotăra astfel, prima instanța a reținut următoarele:
Intre parti, la data de l4.06.2012 s-a încheiat un contract de vânzare cumpărare, pentru produse agricole.
Reclamanta s-a obligat sa livreze paratei cantitatea de 200 tone de floarea soarelui in perioada 10.08.2012 - 30.09.2012, plata urmând sa se realizeze după livrare.
In scopul garantării obligației de livrare a mărfii, reclamanta a emis in beneficiul paratei un B.O. in valoare de 30% din valoarea contractului, scadent la l5 zile după ultima zi de livrare a produselor.
Reclamanta a obținut un certificat de forță majora, emis de Camera de Comerț, Industrie si Agricultura G., la data de 3.08.2012 si a executat parțial obligațiile asumate prin contract.
Totodată, reclamanta a invocat forță majora, arătând ca B.O. ce a fost emis pentru garantarea obligațiilor sale nu mai subzista, drept pentru care a depus înscrisul atașat la fila 35 dosar, din care rezulta ca in anul 2012 sistemul de irigații nu a funcționat in zona comunei Malu, județul G..
Cu privire la excepția netimbrării acțiunii invocata de către parata, instanța a constatat ca aceasta este neîntemeiată, apreciind ca, fata de obiectul acțiunii așa cum a fost modificat, respectiv obligația de a face, reclamanta a satisfăcut timbrajul corespunzător.
Este nefondata si excepția inadmisibilității acțiunii invocata de parata, având in vedere dispozițiile art. 20 din Constituția României, care garantează accesul liber la justiție, cat si practica CEDO in materie.
Pe fond, s-a reținut ca B.O. este un titlu comercial de valoare, care incorporează obligații autonome si abstracte, independente celor rezultate din raportul juridic fundamental.
In literatura de specialitate s-a apreciat faptul ca partile din convenția cauzala s-au fundamentala trebuie sa cada de acord prin „pactum de cambiando”, ca realizarea raporturilor de credit – debit din aceasta convenție sa fie executate printr-o modalitate speciala, care sa asigure o prompta si lesnicioasa achitare a creanței.
Aceasta modalitate speciala o constituie cambia, titlu distinct si autonom, care desprins complet de convenția cauzala sau fundamentala, are o „viata proprie”.
Așadar, cauza care a dus la emiterea biletului la ordin este un element extern, care nu are nici o influenta asupra titlului comercial.
In privința raportului juridic care preexista biletului la ordin, justifica emiterea acestuia, insa odată emis biletul la ordin constituie un titlu executoriu de sine stătător.
Orice excepție ce deriva din raportul fundamental, respectiv din contractul de vânzare cumpărare încheiat de părți nu afectează valabilitatea sau validitatea acestuia.
Aceasta cu atât mai mult cu cat biletul la ordin se apreciază doar in raport de condițiile sale de fond si de forma, la momentul emiterii sale.
In acest sens sunt si dispozițiile art. 104 din Legea 58/l934, potrivit cărora B.O. cuprinde obligația neconditionata de a plati la scadenta posesorului, suma de bani înscrisa in titlul executoriu.
Totodată, art. 2l din aceeași lege prevede in acest sens ca cei obligați nu pot opune posesorului excepțiile întemeiate pe raporturile lor personale, afara numai daca posesorul a lucrat cu buna știința in paguba sa.
Referitor la forta majora invocata de reclamanta drept cauza exoneratoare de răspundere, instanța a apreciat ca in principiu dispozițiile art. 1351 Cod civil, respectiv este condiționata de un eveniment extern, imprevizibil, absolut, invincibil si inevitabil.
In literatura juridica de specialitate dar si jurisprudența creata in acest sens s-a conturat opinia potrivit căreia seceta nu este considerata drept o cauza de forță majora care sa exonereze de răspundere pe reclamanta ci este un fenomen previzibil. Faptul ca sistemul de irigații nu a funcționat in zona nu constituie o cauza de forță majora, atâta vreme cat se puteau lua masurile necesare in acest sens.
Nici certificatul de forță majora depus la dosar prin care reclamanta a dovedit așa zisa „calamitate naturala” nu are natura unei situații de forta majora care sa înlăture obligațiile contractuale ale parții si sa conducă la rezilierea contractului așa cum a solicitat.
Contractul încheiat de parți nu a fost afectat de forta majora ,in conformitate cu dispozitiile art. l351 Cod civil.
F. de neîndeplinirea de către reclamanta a propriilor obligații, cererea de chemare in judecata astfel cum a fost modificata este neîntemeiată.
In temeiul art. 273 al. 3 Cod pr.civ. instanța a micșorat cuantumul onorariului de apărător acordat cu titlu de cheltuieli de judecata așa cum rezulta din înscrisurile atașate la dosar in acest sens, la suma de 5675 lei, suma apreciata ca suficienta fata de numărul redus de termene acordate cauzei, complexitatea redusa a dosarului si munca prestata de către apărător.
Impotriva acestei hotarari a declarat recurs reclamanta P.F.A. S. M. G.
In motivele de apel se arată ca instant de fond trebuia sa aiba in vedere ca biletul la ordin era emis pentru garantarea obligațiilor ce nu mai subzistau ca urmare a intervenirii evenimentului de forța majora si nu ca un instrument de plata, deci nu se poate discuta de o autonomie fata de contract.
Prin certificatul de forța majora si dovada comunicării acestuia paratei, alături de dispozițiile contractului incheiat intre parti se poate stabili ca excepția personala referitoare la raportul fundamental care a determinat crearea biletului la ordin este admisibila, in condițiile in care desi era decăzuta din dreptul sau cambial, cu rea-credinta intimata a executat titlul executoriu.
Biletul la ordin este lovit de nulitate absoluta, in momentul execuției cambiei, acestuia lipsindu-i o cauza licita, si fiind executat cu rea credința.
Conform art. l4 din Codul Civil, „Orice persoana fizica sau persoana juridica trebuie sa-si exercite drepturile si sa isi execute obligațiile civile cu buna-credinta, in acord cu ordinea publica si cu bunele moravuri".Proba relei credințe a intimatei consta in imprejurarea ca, desi nu mai exista temei contractual, fiind astfel stins dreptul sau cambial, aceasta a uzat de biletul la ordin executând o suma ce nu-i era datorata.
Astfel, intimata a săvârșit un abuz de drept, legea interzicând expres unei persoane sa-si exercite un drept in scopul de a vatama sau păgubi pe altul in mod excesiv si nerezonabil, contrar bunei credințe (art.15 C.civ.).
La incetarea contractului, părțile sunt liberate de obligațiile asumate (art.1321 rap. la art.1325 C.civil.
Una din cauzele încetării contractului o reprezintă imposibilitatea fortuita de executare, stabilește legea, si tot au convenit si părțile prin contractul incheiat.
Biletul la ordin este un instrument de plata, ce nu poate subzista si ca unul de garantare a obligațiilor contractuale. In acest sens, exista reglementari legale distincte Codul Civil reglementând instituția scrisorii de garanție.
Fiind insa un instrument de plata, nu i se pot aplica prevederile aferente scrisorii de garanție.
Obligația inscrisa in biletul la ordin este prevăzuta diferit in contractul incheiat intre parti. încetarea contractului insa lipsește de obiect biletul la ordin, acesta rămânând fara efecte juridice.Lipsa obiectului conduce la nulitatea actului unilateral ce duce la anularea titlului - bilet la ordin, consecința a reținerii lipsei calității de creditor a celui care a demarat executarea acesteia.
Lipsa obiectului conduce la nulitatea actului unilateral, intelegand astfel sa solicitam admiterea acțiunii si anularea titlului - bilet la ordin, consecința a reținerii lipsei calității de creditor a celui care a demarat executarea acestuia.
In ceea ce privește cel de-al doilea capăt de cerere si anume restituirea sumei incasate in mod nelegal de intimata arata ca a fost in imposibilitatea fortuita de a-si executa obligațiile contractuale ca urmare a intervenirii unui eveniment de forța majora, atestat prin certificatul de forța majora emis la data de 03.08.2012.
In conformitate cu prevederile contractuale, forța majora reprezintă evenimentul care împiedica executarea obligațiilor contractuale si apară de răspundere partea care o invoca in condițiile in care aceasta o face cunoscuta.
Mai arata ca a pus la dispoziția intimatei marfa in procent egal cu suprafața necalamitata, situație in care s-a stins prin executare obligația reclamantei, pentru restul obligației lipsind temei dezdaunarii ca urmare a neindeplinirii sale, ca urmare a intervenirii cazului de forța majora.
Conform dispozițiile art. 4, lit. j din Legea nr. 335/2007 a Camerelor de Comerț din România: „ Camerele județene au următoarele atribuții avizarea existentei cazurilor de forța majora si influenta acestora asupra executării obligațiilor comercianților ".
Instanța de judecata a lipsit de efect juridic certificatul de forța majora, apreciind, ca seceta nu ar reprezenta un aatfel de caz.
Trebuia sa se aiba in vedere si practica judiciara, respectiv decizia nr. 698/2008 a I.C.C.J.
Solicita admiterea recursului si pe cale de consecința modificarea in tot a sentineti atacate, iar pe fond admiterea cererii de chemare in judecata, astfel cum aceasta a fost modificata si precizata, in sensul anularii biletului la ordin RNCB3AH nr._.
In drept, a invocate dispozițiile art 299, art. 302/1, art. 303 alin. 1 304 alin. 7, 8, 9 precum si pe dispozitiile și art. 304/1 C.p.civ..
Intimata a formulat intampinare prin care solicita respingerea recursului, motivat de faptul ca biletul la ordin nu este lovit de nulitate, ca seceta nu este un eveniment de forta majora si ca retituirea biletului la ordin este lipsita de interes din moment ce acesta a fost pus in executare, iar executorul a distribuit pretul.
La termenul din 23. 10 .2013, instanța având în vedere că valoarea biletului la ordin a cărui restituire se cere este de 180 000 lei, conform dispozițiilor 282 alin 1, ind 1, cod proc civ, a calificat calea de atac ca “Apel” .
Apelul este neintemeiat.
Biletul la ordin este un titlu de credit formal, care încorporeaza o obligatie abstracta, autonoma, iar cauza obligatiei este un element extern, care nu are nici o influenta asupra titlului comercial.
Raporturile juridice care preexista biletului la ordin, justifica emiterea acestuia, însa, odata emis, biletul la ordin constituie un titlu de sine statator. Toate operatiunile privind biletele la ordin fac abstractie de raporturile fundamentale si sunt supuse unor reguli speciale (Legea 58/1934), diferite de regulile care reglementeaza raporturile fundamentale.
Prin urmare, stingerea raporturilor fundamentale dintre parti, prin invocarea fortei majore prevazuta in contractul de vanzare cumparare, potrivit cereia “ prin forta majora se intelege un eveniment idependent de vointa partilor, imprevizibil si de neinlaturat aparuta dupa . contractului si care impiedica executarea integrala sau partiala a obligatiilor ce decurg din contract “,, nu influenteaza drepturile si obligatiile izvorâte din biletul la ordin, care au caracter autonom, independent, de cele izvorâte din contractul de vânzare-cumparare, cum corect a considerat si prima instanta .
Debitoarea nu a solicitat pe calea unei actiuni directe, principale anularea biletului la ordin.
În cazul biletului la ordin, emitentul este debitorul obligatiei de plata a unei sume de bani, aratata în titlu.
Debitorul are la îndemâna, potrivit dispozitiilor speciale ale Legii 58/1934, mijloace procedurale limitate fata de dreptul comun, respectiv exercitarea contestație la executarea biletului la ordin (art.106 alin.1 raportat la art.62 si 63 din Legea 58/1934), ceea ce nu e cazul în speta, din moment ce obiectul actiunii este restituirea biletului la ordin .
Dispozitiile art.19 din Legea 58/1934 sunt aplicabile si biletului la ordin, iar potrivit acestor prevederi debitorul, cel împotriva caruia s-a pornit actiune cambiala, poate invoca exceptiile întemeiate pe raporturi personale cu posesorii anteriori, daca posesorul actual a lucrat cu stiinta în paguba sa.
Intrucât posesorul biletului la ordin a pornit executarea biletului la ordin, suma fiind, eliberata creditorului, asa cum reiuese din incheierea nr. 2 din data de 11.09.2013 a Societatii civile profesionale de excutori judecatoresti “ M. si Asociatii “ –existenta la fila 28-29 dosar apel, nu se mai impune restituirea biletului la ordin.
Referitor la criticile privitoare la existenta fortei majore tribunalul nu le va mai analiza, din moment ce, dupa cum s-a aratat operatiunile privind biletele la ordin fac abstractie de raporturile fundamentale și sunt supuse unor reguli speciale (Legea 58/1934), diferite de regulile care reglementează raporturile fundamentale.
Apelanta ,desi a avut pagube de 50-60% din cultura de floarea soarelui, conform certificatului de forta majora inregistrat la Camera de Comert si Industrie G. sub nr. 44 din 03.08 . 2012, nu a livrat creditoarei nici o cantitatea din recolta, ceea ce denota ca acesta nu a fost de buna credinta in executarea chiar partiala a contractului, facturile nr. 27 din 16.08._ si nr.28 din 31.08.2012, nefiind semnate de creditoare ( fila 18 dosar fond)
În consecinta, criticile formulate au fost apreciate ca nefondate si în temeiul art.296 C.pr.civ. apelul a fost respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Resping apelul declarat de contestatorul P.F.A. S. M. G. cu sediul în București, sector1, . 3, . civile nr_/05.07.2013, pronunțată de Judecătoria B., în dosar nr_, având ca obiect obligație de a face, în contradictoriu cu intimatul S.C.BUNGE R. S.R.L. cu sediul în B., .-7, Jud B. .
Definitivă.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 23 Octombrie 2013.
Președinte, D. R. | Judecător, G. I. R. | |
Grefier, R. - A. S. |
Red. RI /Tehnored RI/RAS
2 ex/05.11.2013
Operator de date cu caracter personal
înregistrat în registrul de evidență sub nr. - 8214
Dosar fond –_
Judecătoria B.
Jud. fond – F. L.
← Plângere contravenţională. Hotărâre din 19-04-2013,... | Contestaţie la executare. Decizia nr. 705/2013. Tribunalul BUZĂU → |
---|