Succesiune. Decizia nr. 860/2013. Tribunalul BUZĂU
| Comentarii |
|
Decizia nr. 860/2013 pronunțată de Tribunalul BUZĂU la data de 26-04-2013 în dosarul nr. 2051/287/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 860/2013
Ședința publică de la 26 aprilie 2013
Completul constituit din:
Președinte: A. M.
Judecător: M. N.
Judecător: A.-M. D.
Grefier: A. P.
Pe rol se află judecarea recursului civil formulat de către reclamanții Ș. M.-D., domiciliat în municipiul București, ., ., etajul 7, ., și Ș. G.-S., domiciliat în mun. Râmnicu-Sărat, . B, ., ., împotriva sentinței civile nr. 2203, pronunțată la data de 29.11.2012 de Judecătoria Râmnicu-Sărat, în dosarul civil nr._, în contradictoriu cu pârâta T. L., domiciliată în ., jud. D..
La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit recurenții Ș. M.-D. și Ș. G. S., reprezentați de avocat V. L., și intimata T. L., reprezentată de avocat R. A..
Procedura a fost legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care arată că recursul a fost motivat, a fost timbrat legal cu suma de 118 lei, conform chitanței nr. 339 din 14.02.2012, după care:
Nefiind excepții de soluționat, probe de administrat sau alte cereri, instanța constată terminată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul pe dezbateri.
Avocat V. L., pentru recurenți, a solicitat admiterea recursului, așa cum a fost formulat.
Prin acțiunea formulată la instanța de fond, reclamanții-recurenți au solicitat să se constate caracterul deghizat al contractului de vânzare cumpărare nr. 2016 din 10.09._, al cărei beneficiar este pârâta, în sensul că acesta reprezintă de fapt un act de donație, și obligarea acesteia la raportarea donației și, pe cale de consecință, includerea bunului la masa de partaj.
Instanța de fond a respins acțiunea, ca neîntemeiată, neluând în considerare niciunul dintre argumentele aduse în sprijinul acțiunii, dând o cu totul altă interpretare temeiul legal al acțiunii.
Astfel, prin contractul de vânzare-cumpărare, autorii părților au înstrăinat către intimată, descendent de gradul I, imobilul casă de locuit și dependințe, sub rezerva uzufructului viager, transmiterea dreptului de proprietate fiind făcută în considerarea calității de fiică, actul fiind de fapt o liberalitate prezumată astfel de lege.
Potrivit art. 845 din Codul civil, invocat temei de drept al acțiunii, înstrăinarea cu titlu oneros făcută unui succesibil în linie dreaptă reprezintă de fapt o donație deghizată, cu condiția ca înstrăinarea să se fi făcut cu rezerva uzufructului viager sau cu sarcina unei rente viagere.
În cauză, contractul de vânzare a fost încheiat sub rezerva uzufructului viager.
În această situație, legea instituie o prezumție relativă a deghizării donației sub aparența unui act cu titlu oneros, ceea ce înseamnă că cel care o invocă nu este ținut să facă dovezi, sub acest aspect sarcina probei revenind intimatei.
Niciuna dintre susținerile reclamanților aduse în sprijinul acțiunii nu au fost luate în considerare de instanța de fond, faptul că bunul înstrăinat nu a ieșit din patrimoniul defuncților, dovadă fiind anexele eliberate la deschiderea procedurii succesorale, în care aceștia figurau cu imobilul casă de locuit, achitând până la data decesului toate taxele și impozitele aferente acestuia, și adeverința emisă de Primăria Grebănu din care rezultă că pârâta, care nu a administrat niciun mijloc probă pentru răsturnarea prezumției legale relative instituite de art. 845 din Codul Ccvil în favoarea reclamanților, a înregistrat acest contract la organele fiscale abia la data de 17.02.2012.
În cadrul dosarului de partaj succesoral, instanța de fond a respins cererea intimatei prin care a solicitat scoaterea de la masa partajabilă a suprafeței de teren de 250 m.p curți construcții aferentă construcției înstrăinate de defuncți prin contractul de vânzare cumpărare, această suprafață fiind reținută la masa partajabilă, figurând în proprietatea defunctului M. Ș. în baza titlului de proprietate deținut de acesta.
Conform acestui titlu, s-a constatat că defunctul era proprietarul suprafeței de 1.600 m.p., teren care includea și suprafața de 250 m.p., aferent construcției înstrăinate. Soluția pronunțată de instanța de fond în dosarul de partaj succesoral a fost menținută și de către instanța de recurs, hotărârea fiind definitivă și irevocabilă.
A solicitat admiterea recursului, așa cum a fost formulat, cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată, depunând la dosar și note de concluzii scrise.
Avocat R. A. a solicitat respingerea recursului formulat, menținerea ca legală și temeinică a sentinței pronunțate de instanța de fond prin care s-a respins acțiunea având ca obiect simulație contract de vânzare cumpărare cu privire la vânzarea unui imobil și teren în suprafață de 250 m.p., vânzătorii păstrând un drept de uzufruct viager asupra întregului imobil.
Au susținut recurenții că actul de vânzare cumpărare este de fapt o donație către intimată și că în realitate prețul nu a fost plătit.
În cadrul dosarului de partaj succesoral ce a făcut obiectul dosarului nr._, aflat în recurs la Tribunalul B., intimata a solicitat scoaterea de la masa de partaj a imobilului dobândit prin cumpărare de la părinții săi în anul 1984 cu clauză de uzufruct viager.
Recurenții au fost de acord cu această poziție, precizând prin întâmpinarea aflată la fila 56 din dosarul de fond, că sunt de acord ca bunurile înstrăinate să fie scoase de la masa de partaj, în speță fiind vorba despre o casă bătrânească și suprafața de 250 m.p. teren.
Prin această poziție exprimată în proces, recurenții au recunoscut că nu este vorba despre o donație și au cunoscut faptul că a fost plătit prețul de către intimată, deoarece, la rândul ei, a vândut surorii sale, Ș. V., în prezent decedată, și soțului acesteia, recurentul Ș. G. S., un imobil moștenit de la bunica sa.
Contractul de vânzare cumpărare cu aceștia s-a încheiat la 21.04.1984, prețul vânzării fiind de 10.000 lei. După câteva luni, la 12.09.1984, intimata a cumpărat casa părinților săi, achitând prețul de 12.000 lei.
Cei doi recurenți și-au modificat poziția inițială printr-o cerere depusă anterior judecării pe fond, prin care au susținut că, de fapt, este vorba despre o donație deghizată făcută de părinți intimatei.
Intimata a făcut dovada că avea posibilități materiale pentru a achita prețul, era medic veterinar și avea un salariu la acea dată de 2.000 lei.
În subsidiar, în situația în care se va aprecia că dovezile invocate nu sunt de natură a răsturna prezumția instituită de art. 845 din Codul civil, trebuie avut în vedere că o donație deghizată făcută sub forma unui act cu titlu oneros către un succesibil în linie dreaptă este făcută în ideea scutirii de raport.
În această situație, donația urmează a fi redusă în urma unei operațiuni de evaluare a întregii mase succesorale și evaluare a rezervei și numai în măsura în care aceasta a fost încălcată donația poate fi redusă până la limita cotității disponibile și numai cu privire la persoana care a cerut reducțiunea. Sentința prin care imobilul a fost scos de la masa de partaj este definitivă și irevocabilă.
A solicitat respingerea recursului, ca nefundat, conform întâmpinării și înscrisurilor depuse la dosar, cu obligarea recurenților la cheltuieli de judecată.
După deliberare,
TRIBUNALUL
Asupra recursului de față:
Reclamanții Ș. M.-D. și Serbănescu G. S. au chemat în judecată pe pârâta T. L., pentru a se constata caracterul simulat al contractului de vânzare-cumpărare autentificat la nr. 2016/10.09.1984, raportul donației și includerea bunului în masa succesorală.
S-a învederat instanței că, la data de 10.09.1984, imobilul aparținând defuncților M. Ș. și M. F. a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare menționat, cu clauza de uzufruct viager, ascunzând o donație.
În drept, au fost invocate prevederile art. 1175, 764, 751, 845 din Codul civil.
Prin întâmpinare,pârâta a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
A susținut că nu sunt îndeplinite condițiile care implică existența unui contract simulat al contractului de vânzare-cumpărare autentificat nr. 2016/l994, iar reclamanții nu au făcut dovada existenței vreunui alt contract sau a unui contraînscris din care să fi rezultat voința parților.
Prin sentința civilă nr. 2203/29.11.2012, a fost respinsă acțiunea, iar pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că, de pe urma defuncților M. Ș. și M. F., decedați, au rămas ca moștenitori reclamanții Ș. M.-D. și Ș. G., M. M. și T. L..
Cu privire la masa succesorală, reclamanții au formulat acțiune de partaj succesoral, ce a făcut obiectul dosarului nr._, iar la masa de partaj a fost menționat și imobilul care făcut obiectul actului de vânzare-cumpărare în legătură cu care se solicită constatarea simulației. Instanța învestită cu cererea de partaj succesoral a apreciat că este o modificare a acțiunii, a considerat că nu poate fi soluționată odată cu partajul, astfel că a fost disjunsă.
S-a reținut că acest imobil nu a fost inclus în masa de partaj.
Instanța de fond a avut în vedere că acest contract de vânzare-cumpărare s-a încheiat în anul 1984, iar de la data respectivă și până în prezent niciunul din moștenitorii defuncților nu a avut vreo obiecțiune cu privire la acesta. Defuncții au avut grijă de a transmite fiecărui descendent, până la deces, suprafețe de teren.
S-a făcut referire la operațiunea juridică a simulației, care implică două acte, unul real și altul secret. Caracterul simulat al contractului de vânzare-cumpărare autentificat la nr. 2016/10.09.1984 încheiat la fostul notariat de Stat nu a fost dovedit.
Împotriva acestei hotărâri, au declarat apel reclamanții, la data de 21.12.2012, cererea fiind înregistrată pe rolul Tribunalului B., sub nr._ din data de 07.01.2013.
În esență, reclamanții au criticat sentința judecătoriei pentru că au fost înlăturate argumentele din cererea de chemare în judecată și a fost respinsă acțiunea pentru lipsa dovezilor, dar care nu trebuiau făcute, conform art. 845 din Codul civil, care instituie o prezumție legală relativă a deghizării donației.
Au considerat părțile că instanța a aplicat în mod greșit prevederile legale în materia probațiunii, față de instituirea unei prezumții legale.
Intimata-pârâtă T. L. a formulat întâmpinare, la data de 25.03.2013, prin care a solicitat respingerea căii de atac promovate.
A susținut că reclamanții au fost de acord cu scoaterea imobilului din masa succesorală, în dosarul de partaj, astfel că au recunoscut că nu este o donație, ci un act cu titlu oneros.
La prima zi de înfățișare, 15.02.2013, în raport de valoarea obiectului litigiului, de 2800 lei, instanța a recalificat calea de atac promovată ca fiind recurs, dispunând, în temeiul Regulamentului de ordine interioară al instanțelor judecătorești, constituirea legală a completului.
Recursul a fost legal timbrat, cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 118 lei, conform art. 11 alin. 1 din Legea nr. 146/1997, rap. la art. 2 alin. 1 lit. c din Legea nr. 146/1997, și timbru judiciar în valoare de 0,50 lei, potrivit art. 3 alin. 2 din O.G. nr. 32/1995.
Examinând sentința, sub aspectul criticilor formulate și în raport de dispozițiile legale incidente, analizând cauza și sub toate aspectele, potrivit art. 3041 din Codul de procedură civilă, tribunalul constată următoarele:
Prin cererea depusă în dosarul înregistrat pe rolul Judecătoriei Râmnicu-Sărat sub nr._, pentru termenul de judecată din 18.06.2012, reclamanții Ș. M.-D. și Ș. G. S. au solicitat obligarea pârâtei T. L. la raportul donației și includerea imobilului cumpărat în masa succesorală, ca urmare a constatării caracterului simulat al contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2016/10.09.1984, în sensul că acest act ar fi deghizat și reprezintă o donație. Este adevărat că s-ar fi putut considera, la prima citire, că obiectul acțiunii ar fi constatarea caracterului simulat al contractului de vânzare-cumpărare și că ar fi fost vorba despre o acțiune în simulație, pentru a se demonstra caracterul simulat al actului, pentru a se recunoaște efectele contractului care corespunde voinței reale a părților, întemeiată pe art. 1175 din Codul civil 1864. Reclamanții au indicat și acest temei de drept, alături și de art. 845 din Codul civil, situație în care trebuia stabilit care era fundamentul juridic al cererii de chemare în judecată, ceea ce înseamnă raportul juridic dedus judecății. Trebuie precizat că instanța are obligația să se pronunțe numai asupra obiectului cererii, potrivit art. 129 alin. 6 din Codul de procedură civilă, nefiind ținută de temeiul juridic, pe care îl poate schimba.
Din motivele cererii de chemare în judecată rezultă că scopul urmărit de către reclamanți (cauza acțiunii) a fost raportul donației (în realitate, și această cerere trebuia calificată, fiind vorba despre reducțiunea liberalității excesive) și aducerea imobilului la masa partajabilă, iar nu constatarea caracterului simulat și recunoașterea unui alt act secret ca fiind producător de efecte juridice.
Cauza cererii de chemare în judecată (fundamentul raportului juridic litigios) a fost prezumția instituită de art. 845 din Codul civil, a cărei aplicare a pretins-o în cazul actului de vânzare-cumpărare încheiat între autori și pârâtă. Această situație de fapt nu a fost reținută de către prima instanță, nu a fost corect calificată acțiunea, ci a fost analizată din altă perspectivă, cea a acțiunii în simulație, situație în care sarcina probei revenea reclamanților.
Judecătoria nu a soluționat cererea cu care a fost învestită, întrucât nu s-a pronunțat asupra obiectului cererii, nu a analizat condițiile de la art. 845 din Codul civil 1864.
Reclamantul nici nu este obligat să indice textul de lege, în temeiul art. 112 pct. 4 din Codul de procedură civilă, deoarece încadrarea în normele legale o face judecătorul. Ceea ce trebuie să precizeze reclamantul în cererea de chemare în judecată este fundamentul juridic al cererii de chemare în judecată, ceea ce înseamnă raportul juridic dedus judecății. Or, din motivarea în fapt a cererii, precum și din faptul că această cerere a fost formulată în dosarul având ca obiect partajul bunurilor succesorale, rezulta clar că s-a avut în vedere prezumția de donație instituită de art. 845 din Codul civil și aducerea bunului la masa de împărțit.
Nu mai poate fi pusă în discuție disjungerea cererii și judecata separată, pentru că, deși acțiunile trebuiau judecate împreună, reducțiunea liberalităților excesive fiind o cerere care se soluționează în cererea de partaj (în raport de valoarea masei succesorale și drepturile moștenitorilor se poate determina dacă un act cu titlu gratuit a încălcat sau nu rezerva succesorală), măsura a fost dispusă de instanță în dosarul nr._ (încheierea de la fila 6), care putea fi atacată numai pe calea recursului, odată cu fondul soluționat în acea pricină.
Se poate observa că reclamanții și-au fundamentat acest capăt de cerere pe dispozițiile art. 845 din Codul civil, care nu au fost aplicate în cauză, instanța de fond nefăcând nicio referire la norma legală, ci la acțiunea în simulație, considerentele fiind astfel străine de obiectul dedus judecății. Prin art. 845 din Codul civil, se instituie o prezumție legală, relativă, este adevărat, pentru moștenitorul rezervatar, potrivit căreia înstrăinarea cu titlu oneros făcută unui succesibil în linie dreaptă reprezintă o donație, socotită în cotitatea disponibilă, dacă înstrăinarea s-a făcut cu rezerva uzufructului sau a unei rente viagere. Contractul de vânzare-cumpărare a casei de locuit în . din dosarul judecătoriei) menționează dreptul de uzufruct viager pentru vânzători, astfel că instanța trebuia să stabilească dacă fusese făcută sau nu dovada contrară prezumției legale menționate, sarcina probei revenind pârâtei, iar nu reclamanților.
Fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 312 alin. 5, rap. la art. 304 pct. 5 din Codul de procedură civilă, tribunalul va casa sentința și va trimite cauza spre rejudecare, la aceeași instanță, pentru a se pronunța asupra obiectului cererii cu care a fost învestită, după cum s-a arătat mai sus.
Cât privește cererile părților, de obligare la cheltuieli de judecată, în raport de soluția de trimitere a cauzei spre rejudecare, în temeiul art. 274 din Codul de procedură civilă, acestea vor fi avute în vedere de instanța de fond care va soluționa acțiunea.
Hotărârea este irevocabilă, potrivit art. 377 alin. 2 pct. 4 din Codul de procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite recursul promovat de către reclamanții Ș. M.-D., domiciliat în municipiul București, ., ., etajul 7, ., și Ș. G.-S., domiciliat în mun. Râmnicu-Sărat, . B, ., ., împotriva sentinței civile nr. 2203, pronunțată la data de 29.11.2012 de Judecătoria Râmnicu-Sărat, în dosarul civil nr._, în contradictoriu cu pârâta T. L., domiciliată în ., jud. D..
Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță de fond, pentru a se pronunța asupra obiectului cererii cu care a fost învestită.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26.04.2013.
Președinte, A. M. | Judecător, M. N. | Judecător, A.-M. D. |
Grefier, A. P. |
Red./tehn. M.N.
2 ex./24.05.2013
Dosar instanța de fond:
Judecătoria Râmnicu-Sărat -_
Judecător instanța de fond:
Ș. F.
Operator de date cu caracter personal
înregistrat sub nr. 8214
| ← Pretenţii. Sentința nr. 1277/2013. Tribunalul BUZĂU | Plângere contravenţională. Decizia nr. 251/2013. Tribunalul BUZĂU → |
|---|
