Acţiune în constatare. Decizia nr. 258/2014. Tribunalul BUZĂU
| Comentarii |
|
Decizia nr. 258/2014 pronunțată de Tribunalul BUZĂU la data de 25-04-2014 în dosarul nr. 685/282/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE CIVILĂ Nr. 258/2014
Ședința publică de la 25 Aprilie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE D. R.
Judecător A. E. D.
Judecător E. P.
Grefier C. C.
Pe rol fiind pronunțarea asupra recursului declarat de reclamanții I. P., domiciliat în com.Smeeni, . și I. C., domiciliat în com.Vadu Pașii, ., împotriva sentinței civile nr. 1276/09.10.2013 pronunțată de Judecătoria Pogoanele în dosarul nr._ - având ca obiect acțiune în constatare, în contradictoriu cu pârâții B. V., domiciliat în București, . ..2 . și Ș. I., domiciliată în com.Smeeni, ..
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 16.04.2014 când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, iar instanța, în vederea respectării dreptului la apărare, pentru a se depune la dosar concluzii scrise, a amânat pronunțarea la 23.04.2014 și respectiv 25.04.2014.
După deliberare:
INSTANȚA
Asupra prezentului recurs civil.
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Pogoanele sub nr._, reclamanții I. P. și I. C. au chemat în judecată pe pârâții B. V. și Ș. I., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se constate calitatea de proprietari a reclamanților cu privire la un imobil situat în . Lucieni, județul B., constând într-un grajd în suprafață de 30 mp și teren în suprafață de 250 mp curți, construcții aferentă, precum și cu privire la un teren arabil intravilan în suprafață de 1.950 mp, dobândite de reclamanți prin uzucapiunea de scurtă durată; în subsidiar reclamanții au mai solicitat, în condițiile în care cererea principală va fi considerată neîntemeiată, obligarea pârâtei Ș. I. la restituirea sumei de 16.500 lei reprezentând valoarea actualizată la sfârșitul anului 2012 a sumei de 120.000 lei vechi achitată la nivelul anului 1991 cu titlu de preț pentru imobilele mai sus descrise, de către reclamantul I. C. și autorului acestora, I. I..
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că în fapt, în luna noiembrie a anului 1991, autorul comun al acestora, I. I., împreună cu reclamantul I. C. au cumpărat de la pârâta Ș. I. un imobil situat în . Lucieni, județul B., compus din casă de locuit și teren aferent acestuia în suprafață de 2.200 mp.
Convenția dintre părți nu s-a materializat însă într-un înscris, cumpărătorii având certitudinea că vânzătoarea este proprietara imobilului vândut.
Prin sentința civilă nr. 2935/18.03.1994 a Judecătoriei B. s-a constatat faptul că între pârâta Ș. I. și I. C. a intervenit o convenție de vânzare-cumpărare prin care aceasta, în calitate de vânzătoare, îi transmitea celui din urmă proprietatea asupra unui imobil casă de locuit situat în ., județul B., prețul convenit între părți fiind de 120.000 lei, din care cumpărătorul achitase deja suma de 110.000 lei, rămânând un rest de plată de 10.000 lei de achitat, I. C. fiind obligat prin această sentință la plata acestei sume actualizate.
În cuprinsul aceleiași sentințe se reține faptul că din probatoriul administrat în cauză rezultă că învoiala părților a vizat atât imobilul casă de locuit (ulterior demolat), cât și anexele și terenul aferent în suprafață totală de 2.200 mp, constatare ce se impunea și față de prețul mare stabilit și plătit în cea mai mare parte la data încheierii convenției, și că, potrivit art. 1294 și 1295 din Codul civil, contractul de vânzare se consideră încheiat și proprietatea strămutată de la vânzător la cumpărător de îndată ce părțile s-au învoit asupra lucrului și asupra prețului deși lucrul nu se va fi predat și prețul nu se va fi numărat, iar de la luarea în stăpânire a imobilelor în schimbul prețului achitat cumpărătorul se comportase ca un proprietar, cum de fapt era.
Astfel, în această perioadă de 21 de ani împliniți în luna noiembrie 2012, de la momentul încheierii tranzacției cu pârâta Ș. I. și al preluării în posesie a imobilelor casă de locuit și teren aferent, respectiv 19 ani din momentul pronunțării sentinței nr. 2935 a Judecătoriei B., pe care au considerat-o ca fiind just titlu, reclamanții și tatăl acestora (între timp decedat) au plătit toate impozitele și taxele aferente dreptului de proprietate asupra imobilului teren, au exercitat public, continuu, neîntrerupt și netulburat, sub nume de proprietar, atributele dreptului de proprietate asupra imobilului cumpărat.
Cu toate acestea, reclamantul I. P. a fost chemat în judecată de către B. V. pentru a fi obligat să-i lase acestuia în deplină proprietate și pașnică posesie imobilul compus din grajd în suprafață de 30 mp și suprafața de 250 mp curți, construcții, cu vecinii: la N – B. V., la E – drum comunal, la S – B. O. și suprafața de 1.950 mp teren arabil intravilan cu vecinii: la N – I. I., la S – Ș. I. și B. O., la E – B. P. și la V – drum, cerere care a fost admisă prin sentința nr. 870/17.09.2012 a Judecătoriei Pogoanele. Cu această ocazie reclamanții au constatat că Ș. I. nu era, cel puțin la nivelul anului 1991, când a înstrăinat imobilul casă și teren proprietara exclusivă a acestora și că prin sentința nr. 461/27.10.2004 B. V. a dobândit în proprietate exclusivă suprafața de 1.950 mp teren arabil intravilan, astfel cum a fost descris, iar Ș. I. a dobândit abia în anul 1998, conform sentinței civile nr. 1742/13.05.1998, dreptul de proprietate asupra grajdului (anexă a imobilului vândut reclamanților în anul 1991) și suprafeței de 250 mp curți, construcții, drept de proprietate pe care, cu rea - credință, l-a transmis pârâtului B. V. prin sentința civilă nr. 759/18.08.2011 a Judecătoriei Pogoanele.
În drept reclamanții și-au întemeiat acțiunea pe prevederile art. 1895 și urm. din Vechiul Cod civil, art. 1341-1346 din Vechiul Cod civil.
În dovedirea acțiunii, reclamanții au depus la dosar sentința civilă nr. 2936/18.03.1994 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr. 9343/1992, sentința civilă nr. 870/17.09.2012 pronunțată de Judecătoria Pogoanele în dosarul nr._ .
Legal citați, pârâții B. V. și Ș. I. au depus întâmpinare, prin care, cu privire la primul capăt de cerere, au invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Ș. I., având în vedere că proprietarul imobilelor este B. V., și au invocat, cu privire la cel de-al doilea capăt de cerere, excepția prescripției dreptului material la acțiune, prescripția începând să curgă (în anul 1991) și împlinindu-se sub imperiul vechii reglementări, respectiv art. 3 din Decretul nr.167/1958.
Pe fond pârâții au solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată întrucât:
Pârâta Ș. I. nu a avut nicio înțelegere cu reclamanții cu privire la înstrăinarea vreunui imobil situat în satul Udați Lucieni; a dobândit în proprietate aceste imobile prin sentința civilă nr. 1742/1988 a Judecătoriei B. și ulterior a înstrăinat suprafața de teren și un grajd conform sentinței civile nr. 759/2011 a Judecătoriei Pogoanele; suma de 120.000 ROL a reprezentat prețul înstrăinării unor materiale rezultate din demolarea imobilului casă de locuit, din care i-a fost achitată la momentul încheierii înțelegerii verbale suma de 110.000 ROL, prin sentința nr. 2926/94 a Judecătoriei B. reclamanții fiind obligați să achite diferența de 10.000 ROL.
În cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 1895 și urm. din Codul civil, respectiv dobândirea dreptului de proprietate ca efect al prescripției achizitive de 10 ani, posesia exercitată nu s-a întemeiat pe o justă cauză și nu a fost de bună-credință, reclamanții nu au un înscris din care să rezulte că au dobândit imobilele.
Cu privire la justul titlu, nu sunt incidente dispozițiile art. 1897 alin. 1 din Codul civil, sentința nr. 2926/94 pronunțată de Judecătoria B. nu constituie un act juridic de natură să conducă la uzucapiunea de scurtă durată, nu este translativ de proprietate și nu îndeplinește toate condițiile de validitate, mai puțin aceea de proprietar a transmițătorului; justul titlu, în înțelesul art. 1897 din Codul civil, este “orice titlu translativ de proprietate, precum vinderea, schimbul etc.” care nu emană de la adevăratul proprietar, iar posesorul trebuie să fie de bună-credință, în sensul de a avea convingerea că a dobândit imobilul de la adevăratul proprietar; hotărârea judecătorească invocată este declarativă de drepturi, fără efect translativ de proprietate, si nu poate constitui just titlu în sensul textului citat; pe de altă parte nu este îndeplinită nici condiția ca posesia să fie exercitată cu bună-credință, dat fiind faptul că reclamanții au cunoscut situația de fapt sus-menționată.
În apărare, pârâții au depus la dosar sentința civilă nr. 461/27.10.2004 pronunțată de Judecătoria Pogoanele în dosarul nr. 138/2004, sentința civilă nr. 759/18.08.2011 pronunțată de Judecătoria Pogoanele în dosarul nr._ .
Au fost atașate dosarele nr. 9343/1992 al Judecătoriei B. si dosarul nr._ .
Prin încheierea pronunțată la termenul de judecată de 03.09.2013 instanța a respins ca neîntemeiate excepțiile lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Stirbu I. în ceea ce privește primul capăt de cerere și excepția prescripției dreptului la acțiune în ceea ce privește cel de-al doilea capăt de cerere, invocate de pârâți prin întâmpinare, motivele fiind prezentate în cuprinsul încheierii.
Reclamanții au propus proba cu interogatoriul pârâților si proba cu martorii Ș. V. și B. N., iar pârâții au propus proba cu interogatoriul reclamanților si proba cu martorele I. V. și P. M..
În urma probelor administrate, Judecătoria Pogoanele a pronunțat în cauză sentința civilă nr. 1276/09.10.2013, prin care a respins acțiunea civilă formulată de reclamanții I. P. și I. C., obligând, în solidar, pe cei doi reclamanți să plătească pârâților Ș. I. și B. V. suma de 500 lei reprezentând cheltuieli de judecată. A dispus ca cheltuielile procesuale avansate de către stat, constând în taxa judiciară de 1.569 lei, să rămână în sarcina statului.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin sentința civilă nr. 1742/13.05.1998 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr. 997/1988, numitei Stirbu I. (reclamantă în acel dosar) i-a fost atribuit în proprietate un imobil compus din casă de locuit si teren în suprafață de 250 mp, situat în satul Lucieni, ..
Prin sentința civilă nr. 2935/18.03.1994 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr. 9343/1992, s-a admis în parte acțiunea promovată de reclamanta Stirbu I., în contradictoriu cu pârâții I. I. si I. C. si a fost obligat pârâtul I. C. să plătească reclamantei suma de 10.000 lei, reprezentând diferența de preț neachitată pentru imobilul casă de locuit cumpărat de acesta, reactualizată în raport de indicele de creștere a inflației, prin majorarea acesteia de 11 ori, respectiv suma de 110.000 lei.
În considerentele sentinței s-a reținut că între numiții Ș. I. și I. C. a intervenit o convenție de vânzare-cumpărare prin care reclamanta, în calitate de vânzătoare, a transmis pârâtului, în calitate de cumpărător, proprietatea asupra unui imobil casă de locuit situat în ., județul B., prețul convenit între părți fiind de 120.000 lei, din care cumpărătorul achitase deja suma de 110.000 lei, rămânând un rest de plată de 10.000 lei de achitat, I. C. fiind obligat prin această sentință la plata acestei sume actualizate.
În cuprinsul aceleiași sentințe se reține faptul că din probatoriul administrat în cauză rezultă că învoiala părților a vizat atât imobilul casă de locuit, cât și anexele și terenul aferent în suprafață totală de 2.200 mp, constatare ce se impunea și față de prețul mare stabilit și plătit în cea mai mare parte la data încheierii convenției, și că, potrivit art. 1294 și 1295 din Codul civil, contractul de vânzare se consideră încheiat și proprietatea strămutată de la vânzător la cumpărător de îndată ce părțile s-au învoit asupra lucrului și asupra prețului deși lucrul nu se va fi predat și prețul nu se va fi numărat, iar de la luarea în stăpânire a imobilelor în schimbul prețului achitat cumpărătorul se comportase ca un proprietar, cum de fapt era.
Prin sentința civilă nr. 759/18.08.2011 pronunțată de Judecătoria Pogoanele în dosarul nr._, a fost perfectată vânzarea – cumpărarea unui imobil – grajd, construcție din paiantă, în suprafață construită de 30 mp, situată în comuna Smeeni, . B., precum și a unui teren intravilan, categoria de folosință curți construcții, în suprafață de 250 mp, situat pe raza comunei Smeeni, . B., cvartalul 6, între vecinii: la N – pe o distanță de 11,65 m cu B. V., la E – pe o distanță de 18 m cu drum comunal, la S – pe o distanță de 21,65 m cu B. O., la V – pe o distanță de 4,10 m cu drum comunal și pe o distanță de 9,95 + 14 m cu B. V., înscrise în sentința civilă nr. 1742/13.05.1998, pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr. 997/1998, tranzacție încheiată la data de 06.01.2009, între reclamant, în calitate de promitent cumpărător, și pârâtă, în calitate de promitentă vânzătoare, la prețul de 1.800 lei, achitat integral.
Prin sentința civilă nr. 870/17.09.2012 pronunțată de Judecătoria Pogoanele în dosarul nr._, s-a admis capătul de cerere in revendicare imobiliară din acțiunea civilă formulată de reclamantul B. V., în contradictoriu cu pârâtul I. P., și a fost obligat pârâtul să lase reclamantului in deplină proprietate și pașnică posesie imobilul situate in . Lucieni, județul B., constând în suprafața de 250 mp teren intravilan categoria curți-construcții in cvartalul 6 și un grajd in suprafață de 30 mp edificat asupra acestui teren având ca dimensiuni și vecinătăți la nord B. V. pe 11,65 ml, la est drum comunal pe 18,00 ml, la sud B. O. pe 21,65 ml și la vest drum comunal pe 4,10 ml și B. V. pe 9,95+14 ml, conform titlului de proprietate reprezentat de sentința civilă irevocabilă nr.759/18.08.2011 pronunțată in dosarul nr._ și in suprafața de 1.950 mp teren arabil intravilan in cvartalul 6 având ca dimensiuni și vecinătăți la nord I. I. pe 58,00 ml, la est B. P. pe 37,00 ml, la sud B. V. pe 9,95+14,00+11,65+18,00 ml și B. O. pe 36,35 ml și la vest drum pe 33,90 ml, conform titlului de proprietate reprezentat de sentința civilă irevocabilă nr.461/27.10.2004 pronunțată in dosarul nr.138/2004 al Judecătoriei Pogoanele.
Art. 1895 din Vechiul cod civil reglementează uzucapiunea de scurtă durată (uzucapiunea de 10 până la 20 de ani): cel ce câștigă cu bună-credință și printr-o justă cauză un nemișcător determinat va prescrie proprietatea aceluia prin zece ani, dacă adevăratul proprietar locuiește în circumscripția tribunalului județean unde se află nemișcătorul, și prin douăzeci de ani dacă locuiește afară din acea circumscripție.
Conform declarațiilor martorilor Ș. V., I. V., B. N. și P. M., terenul în litigiu a fost posedat de numitul I. I. până în urmă cu 2-3 ani, iar după aceea terenul s-a aflat în posesia lui I. P.; din declarațiile martorului Ș. V. rezultă că pârâtul I. C. a locuit începând din anul 1993 timp de 2-3 ani, după aceea s-a mutat în altă parte împreună cu soția sa.
Uzucapiunea are un efect declarativ si se manifestă ca o sancțiune îndreptată împotriva adevăratului proprietar pentru lipsa de diligență. Astfel cum rezultă din sentințele mai sus menționate, pârâtul B. V. a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilelor în litigiu. Anterior proprietară asupra unei părți din imobilul în litigiu, format din casă de locuit și teren în suprafață de 250 mp, a fost pârâta Ș. I., conform sentinței civile nr. 1742/13.05.1988 pronunțate de Judecătoria B. în dosarul nr. 997/1988.
Așa cum reiese din înscrisul privind suprafața primită în proprietate depus la fila 22 a dosarului nr. 9343/1992 și din sentința civilă nr. 1742/13.05.1988 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr. 997/1988, terenul în litigiu în prezenta cauză, în suprafață de 1.950 mp, a fost în proprietatea moștenitorilor defunctului Ș. N., decedat la 15.08.1975, respectiv: Ș. I. (pârâta din prezenta cauză), I. A., B. I. și B. V., în calitate de descendenți de gradul I. Precum s-a reținut mai sus, prin sentința civilă nr. 2935/18.03.1994 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr. 9343/1992, s-a admis în parte acțiunea promovată de reclamanta Stirbu I., în contradictoriu cu pârâții I. I. si I. C. (trecut în mod eronat în cuprinsul sentinței I. C.) si a fost obligat pârâtul I. C. să plătească reclamantei suma de 10.000 lei, reprezentând diferența de preț neachitată pentru imobilul compus din casă de locuit și teren în suprafață de 2.200 mp, cumpărat de acesta, reactualizată în raport de indicele de creștere a inflației, prin majorarea acesteia de 11 ori, respectiv suma de 110.000 lei.
Vechiul Cod civil permitea înstrăinarea de către unul dintre coindivizari a unui bun aflat în indiviziune, pentru salvgardarea drepturilor proprii asupra bunului înstrăinat oricare dintre coindivizari putând cere ieșirea din indiviziune, validitatea contractului de vânzare-cumpărare urmând să depindă de rezultatul partajului; dacă bunul este atribuit altui copărtaș actul de înstrăinare devine ineficace și se poate angaja răspunderea lui pentru evicțiune în calitate de vânzător al lucrului altuia, cu excepția cazului în care cumpărătorul a cumpărat pe risc propriu.
Prin sentința civilă nr. 461/27.10.2004 pronunțată de Judecătoria Pogoanele în dosarul nr. 138/2004, s-a dispus ieșirea din indiviziune cu privire la terenul în suprafață de 36.750 mp situate în satul Lucieni, ., înscrise în titlul de proprietate nr._/99/06.08.1996, iar terenul în suprafață de 1.950 mp, amplasat în cvartalul 6, între vecinii: la N – I. I., la S – Ș. I., B. O., la E – B. P., la V – drum, a revenit ca urmare a tranzacției încheiate între părți, lui B. V. (pârât în prezenta cauză).
În consecință, instanța a reținut că în ceea ce privește casa și terenul aferent în suprafață de 250 mp, deoarece numiții I. I. si I. C. l-au cumpărat de la proprietara Ș. I., aceștia nu ar fi putut să dobândească prin uzucapiunea de scurtă durată proprietatea, întrucât justul titlu ar trebui să provină de la un neproprietar, iar în cauză dreptul de proprietate a fost dobândit prin convenția translativă de proprietate.
Uzucapiunea poate fi invocata pe calea acțiunii principale sau reconvenționale in justiție, in temeiul art.111 din C.pr.civ., in care posesorul, in calitate de reclamant, solicita acest lucru. Ea mai poate fi invocata pe cale de excepție, ca un mijloc de apărare împotriva acțiunii in revendicare introdusa de adevăratul proprietar sau de o alta persoană.
Reclamantul I. C. a avut în posesie o perioadă de câțiva ani imobilul în litigiu, acesta locuind în respectivul imobil (casă și teren în suprafață de 2.200 mp) în perioada în care locuia acolo și tatăl acestuia, I. I.. Perioada în care a locuit acolo și a folosit terenul în suprafață de 1.950 mp I. C. este mai scurtă (de 2-3 ani conform declarației martorului Ș. V.) însă decât perioada minimă necesară pentru dobândirea proprietății prin uzucapiune, de 10 până la 20 de ani, astfel încât acesta nu poate dobândi prin uzucapiune proprietatea terenului în suprafață de 1.950 mp.
În ceea ce privește posesia exercitată de reclamantul I. P., din probele administrate nu a rezultat care a fost durata acesteia, dar în ceea ce privește pe acest reclamant, se poate pune problema joncțiunii posesiei sale cu posesia autorului său, I. I..
Instanța a reținut că uzucapiunea nu a fost invocată de reclamantul I. P. pe cale de excepție, ca un mijloc de apărare împotriva acțiunii în revendicare introduse de B. V. împotriva sa; în această situație instanța a constatat că și în situația în care susținerile reclamantului I. P. ar fi fost adevărate, respectiv acesta ar fi dobândit prin uzucapiune de scurtă durată printr-o posesie exercitată timp de 10-20 de ani (la momentul pronunțării sentinței civile nr. 870/17.09.2012 trecuseră 20 de ani de când I. I. și I. P. dobândiseră imobilul în posesie, în anul 1991) proprietatea asupra terenului în suprafață de 1.950 mp, prin prezenta sentință instanța nu a mai putut constata intervenirea acestei uzucapiuni, întrucât prin neinvocarea de către posesorul I. P. a excepției în cadrul acțiunii în revendicare, acesta, tacit, a renunțat la beneficiul oferit de uzucapiune, caz în care reclamantul nu se mai poate folosi de posesie exercitată în perioada anterioară acțiunii în revendicare.
În consecință, instanța a constatat primul capăt de cerere ca fiind neîntemeiat.
În ceea ce privește cel de-al doilea capăt de cerere, respectiv obligarea pârâtei Stirbu I. la restituirea sumei de 16.500 lei, reprezentând valoarea actualizată la sfârșitul anului 2012 a sumei de 120.000 lei vechi achitată la nivelul anului 1991 cu titlu de preț pentru imobilele mai sus descrise, de către reclamantul I. C. și autorului acestora, I. I., instanța a reținut următoarele:
Reclamanții au pierdut proprietatea terenului în litigiu prin evicțiune rezultând din fapte personale ale pârâtei Ș. I., care a încheiat antecontract de vânzare-cumpărare cu pârâtul B. V. cu privire la imobilul compus din grajd și teren în suprafață de 250 mp și a încheiat tranzacție cu privire la terenul în suprafață de 1.950 mp ce i-a revenit în proprietate pârâtului B. V. conform sentinței civile nr. 461/27.10.2004.
Așa cum reiese din declarațiile martorilor, la câțiva ani după ce autorul I. I. s-a mutat în imobilul dobândit de la pârâta Ș. I., acesta a demolat construcțiile casă de locuit și anexe (cu excepția unui grajd), situate pe terenul în suprafață de 2.200 mp; în urmă cu un an reclamantul I. P. a demolat și grajdul în suprafață de 30 mp, ce făcea parte din imobilul cu privire la care s-a solicitat constatarea intervenirii uzucapiunii.
În această situație se pune problema evicțiunii doar cu privire la terenul în suprafață de 2.200 mp, prezentul capăt de cerere întemeindu-se pe prevederile art. 1341 și următoarele din Codul civil.
Precum s-a reținut mai sus, prin sentința civilă nr. 2935/18.03.1994 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr. 9343/1992, a fost obligat pârâtul I. C. să plătească reclamantei suma de 10.000 lei, reprezentând diferența de preț neachitată pentru imobilul compus din casă de locuit și teren în suprafață de 2.200 mp, cumpărat de acesta, reactualizată în raport de indicele de creștere a inflației, prin majorarea acesteia de 11 ori, respectiv suma de 110.000 lei.
Din interogatoriul pârâtei Ș. I. reiese că aceasta nu a primit de la reclamantul I. C. suma de 110.000 lei, datorată conform sentinței mai sus menționate. Susținerea pârâtei nu a fost infirmată de reclamanți prin susțineri sau probe, astfel încât instanța a reținut că pârâta vânzătoare nu a primit întregul preț.
Pe de altă parte, instanța a apreciat că, prin încheierea verbală unui contract de vânzare-cumpărare (neînsoțită de încheierea vreunui înscris) a unui imobil în compunerea căruia intra și o suprafață de 1.950 mp de teren, pentru care vânzătoarea nu avea act de proprietate (titlul de proprietate nr._/99 a fost emis la data de 06.08.1996), autorul I. I. și reclamantul I. C. au cumpărat pe risc propriu și această suprafață de teren, caz în care nu se mai poate pune problema angajării răspunderii pârâtei Ș. I. pentru evicțiune cu privire la acest teren (1.950 mp).
S-ar mai putea pune problema angajării răspunderii pârâtei Ș. I. pentru evicțiune cu privire la terenul în suprafață de 250 mp, proprietatea pârâtei Ș. I., însă, având în vedere că o parte din preț nu a fost achitată, că prețul privea întreaga suprafață de 2.200 mp și niște construcții care au fost ulterior demolate (a căror valoare nu mai poate fi determinată) și că din problemele administrate nu a reieșit cât din prețul de 110.000 lei a fost plătit pentru teren, instanța a considerat că nu este cert că pârâta Ș. I. le datorează reclamanților vreo parte din preț.
În consecință, instanța a constatat și cel de-al doilea capăt de cerere ca fiind neîntemeiat.
În temeiul art. 274 din codul de procedură civilă instanța a obligat, în solidar, pe reclamanții I. P. și I. C. să plătească pârâților Ș. I. și B. V. suma de 500 lei reprezentând cheltuieli de judecată și a dispus ca, În temeiul art. 19 alin. 1 din O.U.G. nr. 51/2008, cheltuielile procesuale avansate de către stat, constând în taxa judiciară de 1.569 lei, să rămână în sarcina statului.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții I. P. și I. C., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea în fapt a recursului, recurenții-reclamanți au arătat că prin acțiunea introductivă au solicitat instanței de judecată să constate calitatea lor de proprietari cu privire la imobilul situat în corn. Smeeni, ., compus din grajd în suprafață construită de 30 mp, suprafața de 250 mp teren curți construcții și suprafața de 1.950 mp teren arabil intravilan ca urmare a intervenirii uzucapiunii de scurtă durată, iar în subsidiar, în condițiile respingerii acestei cereri, obligarea pârâtei Ș. I. la plata sumei de 16.500 lei reprezentând valoarea actualizată a sumei de 120.000 lei vechi achitată la nivelul anului 1991 cu titlu de preț pentru terenul mai sus arătat și un imobil casă de locuit ce se afla construit pe acesta.
Prin sentința criticată, instanța de fond a respins ca neîntemeiate ambele capete de cerere și i-a obligat la plata către pârâți a sumei de 500 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța o astfel de soluție, arată recurenții, instanța de fond a reținut, raportat la primul capăt de cerere că în ceea ce privește imobilul casă de locuit (grajdul în suprafață de 30 mp care a mai rămas din acest imobil) și suprafața de 250 mp teren curți construcții aferentă acestuia, ei, reclamanții, nu ar fi putut dobândi dreptul de proprietate prin uzucapiunea de scurtă durată, întrucât justul titlu ar fi trebuit să provină de la un neproprietar, iar în cauză dreptul de proprietate a fost dobândit prin convenție translativă de proprietate, iar pârâta Ș. I. era la acel moment proprietară în baza sentinței nr. 1742 din 13.05.1988 a Judecătoriei B., iar în ceea ce privește suprafața de 1.950 mp teren arabil intravilan, că aceasta a fost cumpărată pe risc propriu de către reclamantul I. C. și autorul său, I. I. și că și în condițiile în care reclamantul I. P., beneficiind de joncțiunea posesiei sale cu cea a autorului său, I. I., ar fi dobândit această suprafață de teren ca urmare a intervenirii uzucapiunii de scurtă durată, prin prezenta sentință instanța nu mai poate constata intervenirea acestei uzucapiuni, întrucât reclamantul I. P. a renunțat la beneficiul oferit de posesie anterioară prin neinvocarea acestei excepții în cadrul acțiunii în revendicare formulate împotriva sa și admisă prin sentința civilă nr. 870 din 17.09.2012 a Judecătoriei Pogoanele.
Apreciază că interpretarea dată de instanța de fond actelor deduse judecății este una eronată.
Astfel, aceasta a apreciat greșit poziția reclamantului I. P. în cadrul acțiunii în revendicare promovată împotriva sa de către pârâtul B. V. și soluționată prin sentința civilă nr. 870/17.09.2012 în sensul de a fi renunțat tacit la beneficiul posesiei sale și a autorului său prin neinvocarea în mod expres a uzucapiunii, deși acesta a înțeles la acel moment să opună titlului prezentat sentința nr. 2935/18.03.1994 pronunțată în dosarul nr. 9343/1992. Renunțarea tacită cu privire la beneficiul prescripției achizitive ar trebui să rezulte din manifestări neechivoce ale renunțătorului în acest sens și, de asemenea, să fie neîndoielnică, respectiv să nu existe nici cel mai mic dubiu în privința voinței celui în favoarea căruia curge prescripția, în speță reclamantul I. P.. In condițiile în care acesta a înțeles să invoce în acea acțiune în revendicare un drept de proprietate asupra imobilelor revendicate, însă, datorită lipsei de pregătire și de instruire, nu a înțeles să o facă prin invocarea prescripției, nu poate conduce decât la concluzii că acesta în niciun caz nu a achiesat la dreptul pretins de B. V., renunțând astfel la posesia sa asupra imobilelor. Respingerea acțiunii pe baza unei asemenea interpretări reprezintă, în opinia recurenților, o veritabilă restrângere a posibilități reclamantului de a-și valorifica un drept.
În ceea ce privește capătul subsidiar de cerere, referitor la obligarea pârâtei Ș. I. la plata prețului actualizat al imobilului compus din casă de locuit teren curți construcții și teren arabil intravilan, instanța de fond a respins această cerere ca neîntemeiată, motivat de faptul că în ceea ce privește suprafața de 1.950 mp reclamantul I. C. împreună cu autorul său, I. I., au cumpărat pe risc propriu și astfel nu poate fi atrasă răspunderea pârâtei pentru evicțiune provenind din fapta sa - respectiv încheierea unei tranzacții prin care, în calitate de coproprietar, a fost de acord cu înscrierea acestei suprafețe, deși știa că a înstrăinat-o, în lotul unui alt coindivizar, iar în ceea ce privește angajarea răspunderii pârâte pentru evicțiune cu privire la terenul în suprafață de 250 mp, având în vedere că pe acesta au existat niște construcții, ulterior demolate, a căror valoare nu poate fi determinată - deși în cursul administrării probatoriului instanța respinsese încercarea reclamanților de a produce dovezi cu privire la valoarea acestor construcții, considerând acest fapt neconcludent - și că prețul achitat viza întreaga suprafață de teren de 2.200 mp, instanța apreciază că nu este cert că pârâta Ș. I. le datorează reclamanților vreo parte din preț.
În mod greșit, susțin recurenții, instanța de fond apreciază faptul că tranzacția cu privire la terenul arabil intravilan în suprafață de 1.950 mp s-a încheiat pe riscul propriu al cumpărătorilor și că acest fapt o exonerează pe pârâtă de răspunderea pentru evicțiune. În cadrul vânzării, răspunderea pentru evicțiune este o obligație a cărei încălcare se sancționează chiar independent de culpa debitorului acestei obligații, respectiv vânzătorul, cu atât mai mult când vânzătorul a fost de rea credință. Or, în condițiile în care titlul de proprietate cu privire la această suprafață de teren a fost emis cu mult după intervenirea înțelegerii între părți și cu mult după pronunțarea sentinței 2935/18.03.1994, cumpărătorii nu puteau în mod obiectiv să aibă cunoștință, raportat și la gradul lor de cunoștințe la acel moment despre o posibilă cauză de evicțiune. Astfel cum au dovedit pe tot parcursul litigiului, aceștia au fost de bună credință la încheierea acestei convenții și nu au ales în niciun caz să își asume riscul unei eventuale pierderi a dreptului de proprietate asupra acestui teren, realitatea prezentată cu rea credință de către pârâtă fiind aceea că ea deține acest drept de proprietate în mod exclusiv, la fel ca și dreptul de proprietate cu privire la construcții și la suprafața de 250 mp. Instanța de fond reține în mod greșit că reclamantul și autorul său nu au cunoscut situația terenului la momentul încheierii convenției de vânzare cu pârâta și că astfel au cumpărat pe risc propriu. Aceștia au cumpărat având reprezentarea faptului, astfel cum pârâta cu rea credință le-a indus, că este proprietara și a acestei suprafețe de teren. Este inadmisibil, consideră recurenții-reclamanți, având în vedere comportamentul juridic al pârâtei Ș. I., ca aceasta să fie exonerată de răspunderea pentru evicțiune.
Față de cele expuse și față de prevederile art. 304 ind. 1 C.p.c vechi, solicită ca instanța de recurs să verifice cauza sub toate aspectele și să admită recursul, să modifice în tot sentința recurată și să admită capătul principal de cerere, iar în condițiile în care și instanța de recurs îl va aprecia ca neîntemeiat, solicită si admiterea capătului subsidiar de cerere.
Intimații-pârâți B. V. și Ș. I. nu au formulat în cauză întâmpinare, prin care să-și precizeze punctul de vedere cu privire la prezentul recurs.
Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, evaluarea dovezilor administrate, în raport de conținutul cererii de chemare în judecată, a hotărârii recurate și a motivelor de recurs invocate, analizând cauza și sub toate aspectele, potrivit art. 3041c.p.c., Tribunalul apreciază că recursul este întemeiat, astfel că în temeiul art. 312 c.p.c. urmează să îl admită, pentru următoarele motive:
Conform dispozițiilor art.129 c.p.c., judecătorul trebuie să dea eficiență intereselor generale consacrate prin norme imperative, menite să concureze la soluționarea cauzelor în mod legal, fiind obligat să descopere adevărul și să dea părților ajutor activ în apărarea drepturilor și intereselor legitime.
Soluționarea în fond a unui litigiu civil,presupune administrarea de probe concludente în condițiile art. 167 cod procedură civilă, pentru a se putea aprecia de instanță temeinicia cererilor ce formează obiectul cauzei deduse judecății.
Cercetarea în fond a litigiului implică așadar, cunoașterea exactă a faptelor care au dat naștere raporturilor juridice dintre părți, respectiv a obligațiilor asumate de părți .
Tribunalul apreciază că instanța fondului a pronunțat o hotărâre judecătorească pe baza unor probe neconcludente și insuficiente, care nu au dus la dezlegarea pricinii în sensul art. 167 cod procedură civilă, ce echivalează cu o necercetare a fondului cauzei .
Critica recurenților, potrivit căreia instanța fondului a interpretat în mod greșit atitudinea reclamantului I. P. în cadrul acțiunii în revendicare promovată de pârâtul intimat B. V., este fondată.
În situațiile în care, din orice motive, convenția părților cu privire la o transmisiune imobiliară nu este valabilă, adică este ineficientă din punct de vedere juridic pentru a transmite dreptul de proprietate pe această cale, posesorul poate să prescrie împotriva titularului dreptului.
În acest context, pentru a stabili în mod exact dacă, în cauză, posesiunea exercitată de reclamant a fost continuă, netulburată, publică și sub nume de proprietar, în sensul prevederilor art. 1847 și urm. Cod civil, instanța fondului trebuia să aibă rol activ în administrarea probelor, prin audierea persoanelor care cunosc condițiile în care recurenții reclamanți și-au exercitat posesia asupra terenului în litigiu.
Faptul că reclamantul I. P., în acțiunea în revendicare formulată de B. V. nu a invocat, în mod expres, pe cale de excepție, uzucapiunea, nu este de natură a conduce la aprecierea că acesta a renunțat tacit la beneficiul oferit de aceasta, ea putând fi invocată și ca apărare, nu doar pe cale de excepție.
Mai mult decât atât, instanța fondului nu putea, fără a administra probe concludente, să concluzioneze că reclamantul I. P. a renunțat în mod tacit la beneficiul oferit de uzucapiune, în condițiile în care, la termenul de judecată din 3.09.2012, reclamantul, pârât în dosarul_, f-20, s-a apărat în mod constant că este proprietarul casei și terenului și le are în posesie, preluându-le de la tatăl său I. I., la acel moment decedat.
În consecință, această poziție a reclamantului din acel dosar, coroborată cu derularea anterioară și ulterioară a litigiilor dintre părți, trebuia să determine instanța fondului a administra probatorii corespunzătoare de natură a elucida intenția părților în posesia asupra terenului .
Și în ceea ce privește capătul subsidiar, privind obligarea pârâtei Ș. I. la restituirea sumei de_ lei, reprezentând valoarea actualizată a sumei de_ lei ROL, achitată la nivelul anului 1991 cu titlu de preț, pentru imobilele ce au făcut obiectul convenției, instanța fondului nu a administrat probatorii de natură a aprecia asupra temeiniciei cererii.
Deși reține culpa intimatei Ș. I. în pierderea, de către reclamanți, a proprietății terenului în litigiu, prin aceea că a încheiat antecontract de vânzare cumpărare cu pârâtul B. V., cu toate acestea, instanța fondului apreciază că reclamanții au cumpărat pe risc propriu suprafața de teren de 1950 m.p., dat fiind faptul că nu au încheiat un înscris cu pârâta .
Riscul propriu al reclamanților se referă la posibilitatea ratificării vânzării cumpărării, ea fiind condiționată de rezultatul partajului dintre coindivizari, nu și la posibilitatea recuperării prejudiciului cauzat de neîndeplinirea obligațiilor asumate.
Faptul că s-a achitat sau nu în integralitate prețul stabilit de părți în anul 1991, nu este de natură a exclude restituirea sumei achitate, ci este necesar a se administra probatorii concludente din care să reiasă, cât s-a achitat și cât se mai datorează.
Apreciind că Judecătoria Pogoanele nu a cercetat fondul și văzând că este necesară administrarea de probatorii suplimentare, apte să lămurească pe deplin situația de fapt, respectiv înscrisuri, martori, expertiză, tribunalul urmează ca, în baza art. 312 al. 3 Cod procedură civilă, să caseze sentința pronunțată și să trimită cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, pentru suplimentarea probatoriilor în vederea stabilirii corecte a situației de fapt.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanții I. P., domiciliat în . și I. C., domiciliat în ., împotriva sentinței civile nr. 1276/09.10.2013 pronunțată de Judecătoria Pogoanele în dosarul nr._ - având ca obiect acțiune în constatare, în contradictoriu cu pârâții B. V., domiciliat în București, . ..2 . și Ș. I., domiciliată în com.Smeeni, ..
Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe pentru suplimentarea probatoriilor.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 25 Aprilie 2014.
Președinte, D. R. | Judecător, A. E. D. | Judecător, E. P. |
Grefier, C. C. |
Red.EP
Th.EP/MH/2 ex.
04.06 2014
Dosar fond nr._ Judecătoria Pogoanele
Judecător fond P. C.
| ← Revendicare imobiliară. Decizia nr. 747/2014. Tribunalul BUZĂU | Contestaţie la executare. Decizia nr. 317/2014. Tribunalul BUZĂU → |
|---|
