Evacuare. Hotărâre din 31-01-2014, Tribunalul BUZĂU
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Tribunalul BUZĂU la data de 31-01-2014 în dosarul nr. 946/277/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 25/2014
Ședința publică de la 31 Ianuarie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. M.
Judecător M. N.
Grefier A. P.
Pe rol fiind judecarea apelului civil formulat de apelanții T. E. D. și T. CORNELUȘ, domiciliați în . împotriva sentinței civile nr. 590 pronunțată la data de 29.04.2013 de Judecătoria Pătârlagele în dosarul civil nr._ în contradictoriu cu S. ANIȘOARA-A.,domiciliată în . și T. N.-C., domiciliat în ., județul B., având ca obiect evacuare
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns apelanta T. E. D., asistată de avocat C. F., intimata S. Anișoara A., lipsă fiind apelantul T. Corneluș, reprezentat de avocat Caloain F. și intimatul T. N. C..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care arată că apelul a fost motivat, a fost timbrat legal cu suma de 296 lei conform chitanței nr. 2743 din 26.09.2013, timbru judiciar de 3 lei, după care:
Intimata S. Anișoara A. a arătat că nu dorește să-și angajeze apărător, consideră că își poate face singură apărarea.
A depus la dosar copie de pe biletul de ieșire din spital nr. 8735 din 30.01.2014.
Avocat C. F., pentru apelanți, a arătat că nu are cereri de formulat și a solicitat judecarea cauzei.
Nemaifiind alte cereri sau excepții de invocat în temeiul dispoz.art.156 Cod proc.civ. instanța constată terminată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul în dezbateri.
Avocat C. F. având cuvântul pentru apelanți a solicitat admiterea apelului, schimbarea în parte a sentinței pronunțate de instanța de fond, urmând a fi respinsă cererea reconvențională.
În ceea ce privește soluția pronunțată de instanța de fond cu privire la capătul de cerere ce viza acțiunea în pretenții bazată pe îmbogățirea fără just temei urmează ca instanța de control judiciar să aibă în vedere faptul că, astfel cum a precizat chiar pârâta reconvenientă a existat o convenție verbală prin care acesteia i s-a permis, de către proprietarul imobilului, folosința acestuia, condiții în care s-au făcut investiții .
Între S. C. și intimată a existat o convenție verbală în sensul de a fi făcute îmbunătățiri la imobil dar pe banii apelantei, în prezent decedată.
Pentru a fi întemeiată chiar și în parte o astfel de cerere ,chiar dacă investițiile au fost evaluate de către expert, trebuie dovedit că acestea au fost efectuate de către reclamantă.
Din probele administrate în cauză nu s-a dovedit că intimata S. Anișoara avea posibilități materiale pentru a efectuat îmbunătățirile.
De asemenea, instanța de fond s-a aplecat doar asupra concluziilor raportului de expertiză, nefiind analizate toate probele administrate, acest raport neputând fi apreciat ca fiind regina probelor.
Trei dintre martorii audiați la instanța de fond au arătat că investițiile făcute la imobil au fost făcute de banii bătrânei.
Intimata S. Anișoara nu a depus la dosar dovezi din care să rezulte că ar fi avut posibilități materiale pentru a face investiții la imobil .Aceasta, a formulat cerere de acordare a ajutorului public judiciar pentru că nu a avut posibilități materiale pentru a achita taxa de timbru.
A susținut intimata că a existat o donație făcută de sora sa, însă nu a făcut dovezi în acest sens .
Din înscrisurile depuse la dosar rezultă că, valoarea îmbunătățirilor făcute de intimată sunt de 1.806 lei, însă instanța de fond a stabilit că aceste îmbunătățiri sunt în valoare de 8.000 lei.
La dosar au fost depuse 2 facturi achitate de intimată în valoare de 1.806 lei. Nu au fost făcute dovezi din care să rezulte că materialele care s-a susținut că au fost cumpărate au fost folosite pentru imobilul în discuție.
Intimata nu a depus la dosar dovezi din care să rezulte că aceasta ar realiza venituri.
Proba cu interogatoriul trebuie coroborată cu întregul material probator administrat în cauză.
Instanța de fond a dat o interpretare eronată excepției prematurității invocată față de cererea reconvențională. Premisa de la care se pleacă în analiza celorlalte condiții pentru instituirea unui drept de retenție este calitatea de datornic de a restitui sau remite un bun, iar a doua condiție este să existe o creanță care să fie certă și exigibilă.
O altă condiție de admisibilitate a unei astfel de cerere este cea care se referă la posesia exercitată la momentul formulării cererii de instituire a unui drept de retenție.
Or, în cauză bunul nu se mai afla în posesia intimatei, aceasta fiind evacuată conform procesului verbal încheiat de executorul judecătoresc la data de 19.06.2012.
Intimata a formulat la instanța de fond cerere reconvențională ,la data de 3.10.2012, ulterior formulând precizări
Hotărârea pronunțată de instanța de fond este netemeinică și nelegală, în cauză nefiind făcute, de către intimată, dovezi privind investițiile pretinse la imobil.
Din probele administrate a rezultat că, cea care a susținut material investițiile efectuate la imobil a fost bătrâna .
A solicitat admiterea apelului, schimbarea în parte a sentinței pronunțate de instanța de fond,în sensul de a fi respinsă în totalitate cererea reconvențională, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată .
A depus la dosar chitanța nr. 102 din 31.01.2014 reprezentând onorariu avocat.
Intimata S. Anișoara, având cuvântul, a solicitat respingerea apelului.
Din pensia pe care bătrâna o încasa, de 450 lei, nu putea să-și procure și hrană și medicamente .
S. sa, care este avocat în Cipru, și care venea des în țară a fost cea care a ajutat-o material. Aceasta îi dădea câte 200-300 Euro .A mai arătat că a gospodărit împreună cu bătrâna dat fiind testamentului pe care aceasta i l-a făcut, și au convenit să facă gardul la casă .
Intimata a mai arătat că a dus-o pe bătrână la S. CFR din B., loc de unde a fost luată de apelantă .Apelanta nu a vizitat-o niciodată pe bătrână.
Când bătrâna și-a rupt piciorul a trebuit să achite suma de 11 milioane lei pentru tijă.
La interogatoriu bătrâna a recunoscut că au fost făcute investițiile pretinse la imobil.
Apreciază intimata că, în momentul în care a fost făcut gardul bătrâna a contribuit cu suma de 200 lei.
A solicitat respingerea apelului și menținerea sentinței pronunțate de instanța de fond.
TRIBUNALUL
Deliberând, constată că:
Prin cererea înregistrată sub nr._ pe rolul Judecătoriei Pătârlagele reclamanta S. Constanta, decedată pe timpul procesului, a solicitat evacuarea pârâților S. Anișoara-A. și T. N. - C., din locuința imobil casă de locuit ,anexă și terenul aferent în suprafață totală de 1000 m.p. situată în ., între vecinătățile B. D. și rest proprietate reclamantă ți obligarea acestora la plata cheltuielilor de judecată:
In fapt,reclamanta a susținut că este proprietara imobilului casă de locuit, edificat în anii 1960 împreună cu fostul soț S. D., imobil format din trei camere, doua holuri, precum și o anexă formată dintr-o cameră, edificată pe aceiași suprafață de teren, că este unica moștenitoare a defunctului său soț S. D., în calitate de soție supraviețuitoare, acceptând în mod tacit moștenirea nefiind alte clase de moștenitori cu care să vină în concurs că dat fiind faptul că nu au avut descendenți și nici alte rude care să-i fie apropiate a decis să-i permită accesul și folosința locuinței, a anexei și a tuturor bunurilor din gospodăria sa, pârâților, inițial doar pârâtei S. Anișoara, ulterior venind în locuință și celălalt pârât, T. N.-C.( concubinul acesteia) în ideea de a fi ajutată întrucât este la o vârstă înaintată și bolnavă și că pârâții au început să aibă o atitudine necorespunzătoare fată de ea, aproape chiar inumană, proferând la adresa sa amenințări ,cuvinte triviale și exercitând chiar violente fizice in speranța de a o determina să părăsească locuința și pentru a-i insufla un sentiment de teamă și nesiguranță.
Datorită afecțiunilor medicale de care suferă și pe fondul acestei situații create de pârâți, a mai arătat reclamanta, a suferit o internare medicală într-o unitate spitalicească, fiind practic abandonată de pârâți în spital iar ulterior, după externare, tratamentul și investigațiile au fost derulate cu sprijinul umanitar al unor rude îndepărtate, persoane care au fost îngrijorate de situația specială în care se afla și se află și la acest moment .
Deși a încercat de mai multe ori să intre în folosința pașnică a locuinței și a bunurilor sale de uz personal, de fiecare dată i s-au opus pârâții care prin amenințări și printr-o manifestare agresivă folosesc în continuare, în mod nelegitim, aceste imobile arătate în petitul cererii, fapt ce a făcut-o să se adreseze și organelor de poliție, însă, intervenția acestora a fost împiedicată de faptul că natura litigiului ar fi civilă, și nu penală,astfel încât nu intră în aria lor de jurisdicție.
In drept,au fost invocate dispozițiile art. 61 din Lg. 114/ 1996,art. 563 și urm.din Noul Cod Civil, art.274 cod procedură civilă.
Au fost atașate ,în copie, titlul de proprietate nr. 58._ ,adeverința nr.2576/7.05.2012,buletinul de identitate al reclamantei și bilet de externare din spital.
Pârâții au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată .
Pârâta S. Anișoara A. a formulat și cerere reconvențională solicitând obligarea reclamantei-pârâte la plata sumei de 12.886 lei reprezentând contravaloarea îmbunătățirilor aduse imobilului casă de locuit proprietatea acesteia și cheltuieli cu spitalizarea și îngrijirea ei precum și instituirea unui drept de retenție asupra construcției casă de locuit până la achitarea efectivă a sumei datorate.
In motivarea punctului de vedere exprimat prin întâmpinare se arată că pârâtul T. N. C. nu a locuit niciodată în această casă, iar pârâta S. Anișoara A. fiind desemnată legatar universal de către reclamanta-pârâtă a considerat necesar să o îngrijească o perioadă, insă, din cauza neînțelegerilor apărute a plecat de bună voie ,aspect constatat și cu ocazia executării silite a sentinței civile pronunțate in dosarul nr._, fiind întocmit proces verbal de către executorul judecătoresc P. A.-G.. Nelocuind in imobilele menționate nu se poate pretinde evacuarea lor, acțiunea fiind neîntemeiată.
In ceea ce privește îmbunătățirile pe care pârâta-reclamantă S. Anișoara-A. le-a adus imobilului casă de locuit se arată că la baza acestora a stat relația de încredere pe care o avea cu reclamanta-pârâtă, precum și faptul că avea calitatea de legatar universal, conform testamentului autentificat sub nr. 312/2.02.2009, că îmbunătățirile constau in branșament apă, betonat curtea, vopsirea casei pe interior și exterior, parchet . camere in care au fost gletuiți pereții, montat plafoniere, două felinare, patru întrerupătoare, patru uși, paleți gard, două cămine de apă și aparat de reglarea presiunii, WC din cherestea, reparat peretele din fața casei, toc de geam ,precum și lucrări de întreținere a viței- de -vie și pomilor fructiferi.
De asemenea, pârâta-reclamantă arată că a suportat cheltuielile cu spitalizarea reclamantei in sumă de 1100 lei, a plătit c/v lemnelor procurate și a plătit o persoană pentru a o îngriji pe reclamanta-pârâtă.
Pârâta-reclamanta consideră că a fost constructor de bună-credință, motiv pentru care cere obligarea proprietarei imobilelor la restituirea contravalorii îmbunătățirilor aduse . Celelalte cheltuieli făcute cu spitalizarea și îngrijirea reclamantei înțelege să le solicitate având in vedere atitudinea reclamantei.
In drept,au fost invocate dispoz.art.1635 și urm. din codul civil, precum și îmbogățirea fără justă cauză.
Pârâta-reclamantă S. Anișoara a formulat o precizare a cererii reconvenționale arătând că din eroare a indicat că a plătit 2 ani o persoană să o îngrijească pe reclamanta-pârâtă, în realitate fiind vorba de 2 luni, suma totală fiind de 600 lei. Referitor la contravaloarea lemnelor suma solicitată este de 4600 lei, in ultimii 3 ani ,iar la cheltuielile spitalicești se adaugă suma de 1200 lei, in total 2300 lei.
Mai solicită și obligarea reclamantei-pârâte la plata sumei de 2000 lei reprezentând cheltuieli cu întreținerea, hrană, transportul de la B.,la Pârscov al pârâtei-reclamante,in total suma solicitată fiind de 16.986 lei.
Reclamanta-pârâtă a formulat o notă de ședință prin care a invocat excepția de netimbrare sau insuficientă timbrare a cererii reconvenționale în raport de cele două capete de cerere și excepția de prematuritate a capătului de cerere ce vizează instituirea dreptului de retenție, in condițiile in care soluționarea unei astfel de cereri depinde de existența unei creanțe privind cheltuielile efectuate pentru un bun pe care este dator să-l remită sau să-l restituie. Se menționează că la momentul promovării acțiunii situația litigioasă dintre părți referitoare la constatarea creanței nu este soluționată irevocabil de instanța de judecată.
Se arată, de asemenea, că acțiunea in pretenții nu poate fi susținută juridic in mod concomitent atât pe principiul îmbogățirii fără just temei, cât și de dispozițiile art.1645 din noul cod civil pentru simplul fapt că acțiunea ce derivă dintr-o îmbogățire fără just temei, are caracter subsidiar și nu poate fi promovată decât numai atunci când titularul cererii nu are posibilitatea unei alte acțiuni, iar in situația dată chiar pârâta-reclamantă recunoaște existența unei alte căi.
In ceea ce privește restituirea prestației – întreținere nedatorată- nu poate avea ca izvor decât existența unui raport juridic între persoane pentru care există obligația de întreținere, in speță, neexistând un raport de întreținere intre pârâții-reclamanți și reclamanta – pârâta, pentru a fi incidente dispozițiile art.534 din noul cod civil. Eventualele cheltuieli ce au vizat întreținerea reclamantei și cheltuieli de spitalizare pot reprezenta obligație naturală din conținutul căreia lipsește sancțiunea, iar de îndată ce au fost executate benevol ,debitorul nu mai poate cere restituirea prestației.
Referitor la îmbunătățirile a căror contravaloare este solicitată de pârâta-reclamantă se menționează faptul că s-au creat reclamantei-pârâte prejudicii prin valorificarea unor bunuri din gospodărie și deteriorarea unor componente din proprietatea acesteia. Pârâții au locuit în acest imobil,iar bunurile au fost folosite pentru propriul confort,fiind gestionată pensia reclamantei in totalitate de către ei.
Referitor la instituirea unui drept de retenție, așa cum s-a menționat creanța nu este certă,lichidă și exigibilă, iar condiția esențială ca acel bun asupra căruia se instituie dreptul de retenție să fie la momentul solicitării în stăpânirea retentorului, nu este îndeplinită, în prezenta cauză bunul faptic nu se mai află în posesia retentorului, astfel cum de altfel aceștia recunosc in conținutul întâmpinării.
Față de toate acestea solicită admiterea cererii principale și respingerea cererii reconvenționale.
In dovedirea acțiunii reclamanta-pârâta a solicitat instanței încuviințarea probei cu înscrisuri, a probei testimoniale, la cererea ei fiind audiați martorii M. V. și V. M., a probei cu interogatoriul pârâtei-reclamante S. Anișoara-A. și a pârâtului T. N. C.,aceștia fiind citați cu mențiunea la interogatoriu pentru termenul din data de 17.01.2013 dar nu s-au prezentat motiv pentru care s-a cerut să se facă aplicarea dispoz.art.225 c.p.civilă.
Pârâta-reclamantă S. Anișoara-A. a solicitat, in dovedirea cererii reconvenționale, proba cu interogatoriul reclamantei-pârâte ,proba cu expertiză specialitate construcții având ca obiectiv evaluarea îmbunătățirilor aduse imobilului proprietatea reclamantei-pârâte menționate in cererea reconvențională, proba cu un martor, fiind audiat P. G. și proba cu înscrisuri constând în chitanțe și facturi.
La dosarul cauzei a fost depus raportul de expertiză întocmit de expert R. M. cu privire la care părțile nu au formulat obiecțiuni.
Prin sentința civilă nr. 590, pronunțată la data de 29.04.2013, Judecătoria Pătârlagele a respins excepțiile netimbrării și prematurității cererii reconvenționale, a admis acțiunea principală și a dispus evacuarea pârâților din imobilul casă de locuit, anexe gospodărești și teren aferent situate în . proprietatea reclamantei pârâte.
A admis, in parte, și cererea reconvențională formulată de pârâta-reclamantă S. Anișoara A. și a obligat pe reclamanta –pârâtă la plata sumei de 8000 lei reprezentând contravaloarea îmbunătățirilor aduse imobilelor de mai sus instituind, in condițiile art .2497 si urm.din codul civil, în favoarea ei un dreptul de retenție asupra acestora până la achitarea respectivei sume.
A dispus ca suma de care a beneficiat pârâta - reclamanta cu titlu de ajutor public judiciar să rămână în sarcina statului, respectiv 1130 lei iar în temeiul art.274 c.p.civila a respins cererile părților de plată a cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunța acestă hotărâre prima instanță a analizat cu prioritate, in conf.cu dispoz.art. 137 alin.1 c.p. civilă, excepțiile netimbrării și prematurității cererii reconvenționale pe care le-a apreciat ca neintemeiate .
Astfel, cu privire la timbrarea cererii reconvenționale instanța a observat că pârâta-reclamantă a formulat cerere de scutire de la plata acesteia în conformitate cu OUG 51/2008 privind ajutorul public judiciar. Conform încheierii din ședința camerei de consiliu din data de 12.12.2012 cererea a fost admisă, pârâta-reclamantă S. Anișoara-A. fiind scutită de la plata taxei judiciare de timbru în cuantum de 1130 lei și 5 lei timbru judiciar,atrăgându-i-se atenția asupra consecințelor prev. de art.15 alin.2 și 50 indice 2 din OUG 51/2008.
Pe cale de consecință excepția de netimbrare a cererii reconvenționale a fost apreciată nefondată.
In ceea ce privește prematuritatea cererii având ca obiect instituirea unui drept de retenție pe motivul că nu s-a stabilit,in mod irevocabil, creanța privind îmbunătățirile efectuate la imobilul asupra căruia se solicită instituirea acestui drept, instanța a apreciat că nu este necesară existența unei hotărâri irevocabile pentru a putea fi soluționată o astfel de cerere. Cu alte cuvinte sunt îndeplinite condițiile exercitării dreptului la acțiune, întrucât excepția prematurității este o excepție de fond care are ca obiect invocarea anumitor lipsuri referitoare la exercitarea acțiunii, urmând a fi analizată pe fond temeinica sau netemeinicia unei astfel de cereri.
Pe fondul cauzei instanța a observat că în urma înțelegerii dintre părți, pârâții au locuit cu reclamanta însă din cauza tensiunilor apărute între ei, pe cale de ordonanță președințială s-a dispus evacuarea acestora conform sentinței pronunțate in dosarul nr._ al Judecătoriei Pătârlagele, că reclamanta, cu înscrisurile depuse la dosar, face dovada dreptului de proprietate pentru imobilul casă de locuit, anexă gospodărească și teren aferent, situate in . și că pârâții nu fac dovada existenței vreunui drept de a locui in acest imobil ,invocând existența unui testament lăsat de către reclamanta-pârâtă, dar al cărui efect se poate produce numai după decesul testatorului, motiv pentru care acțiunea principală prin care se solicită evacuarea pârâților este întemeiată urmând a fi admisă.
In ceea ce privește cererea reconvențională formulată de pârâta-reclamanta S. Anișoara-A., in raport și de precizările formulate, Judecătoria Pătârlagele a constatat că se solicită obligarea reclamantei-pârâte la plata sumei de 16.986 lei din care 4600 lei reprezintă contravaloarea lemnelor pe care le-a cumpărat in ultimii 3 ani, 600 lei reprezentând plata făcută unei persoane pentru a o îngriji pe reclamanta-pârâtă pe o perioadă de 2 luni, cheltuieli spitalicești in valoare totală de 2300 lei, 2000 lei reprezentând cheltuieli cu întreținerea reclamantei – pârâte, iar restul sumei reprezintă îmbunătățirile aduse imobilului casă de locuit proprietatea reclamantei.
In ceea ce privește sumele de bani constând in contravaloarea lemnelor, cheltuieli cu întreținerea reclamantei-pârâte, cheltuieli spitalicești făcute cu reclamanta-pârâtă, suma de 600 lei plătită persoanei care a îngrijit-o pe reclamanta-pârâtă, instanța a reținut că acestea nu au fost dovedite nici prin declarațiile martorilor și nici prin înscrisuri sau răspunsurile la interogatoriu ale reclamantei-pârâte. Este adevărat că există un bon fiscal din care rezultă că a fost plătită suma de 60 lei cu titlu de consultație insă nu s-a făcut dovada faptului că această sumă de bani a fost plătită de către pârâta-reclamantă. Totodată,reclamanta-pârâta beneficia de o pensie lunară de 700 lei care a fost folosită pentru cheltuielile legate de întreținerea și îngrijirea sa.
Cu privire la îmbunătățirile pe care pârâta-reclamanta le-a făcut imobilului casă de locuit proprietatea reclamantei-pârâte, prima instanță a reținut faptul că acestea au fost recunoscute la interogatoriu de către reclamanta-pârâtă, care a arătat că au fost efectuate branșament apă, betonat curtea, vopsirea ușilor din interior și pazia casei ,parchet . pereții in două camere, cumpărarea și montarea de plafoniere ,felinare și patru întrerupătoare, montat 3 uși, însă cu precizarea că una dintre acestea a fost plătită de reclamanta-pârâtă, paleți gard,construcția a două cămine de apă și aparat de reglarea presiunii,construcția unui WC, repararea peretelui din fața casei aproximativ un metru.
Aceste îmbunătățiri recunoscute la interogatoriu au fost evaluate de către expertul judiciar la suma de 8000 lei, nefăcându-se dovada că pârâta-reclamantă a montat un toc de fereastră din lemn de brad in anul 2011.
Intrucât aceste îmbunătățiri profită reclamantei-pârâte ,fiind executate asupra imobilului casă de locuit proprietatea acesteia, instanța a găsit întemeiată cererea reconvențională în privința lor și a obligat pe reclamanta-pârâtă la plata sumei de 8000 lei reprezentând contravaloarea acestora.
In ceea ce privește cererea privind instituirea unui drept de retenție asupra imobilului situat în . cu dispozițiile art. 2495 s-a constatat că îmbunătățirile aduse imobilului casă de locuit constituie cheltuieli necesare și utile pe care le-a făcut pârâta-reclamantă pentru imobilul casă de locuit motiv pentru care se impune ca până la restituirea contravalorii lor să se instituie un drept de retenție asupra imobilului .Totodată s-a apreciat că este îndeplinită condiția esențială, potrivit căreia pentru a putea fi invocat dreptul de retenție trebuie ca datoria pe care deținătorul lucrului o pretinde de la creditorul restituirii ,să se află în conexiune ,să aibă legătură cu lucrul, să fie prilejuită de acesta. Ori, în cauză există această conexiune întrucât creanța s-a născut in legătură directă cu bunul, în sensul că îmbunătățirile au fost aduse imobilului casă de locuit proprietatea reclamantei-pârâte.
Pe cale de consecință a fost găsit întemeiat și acest capăt de cerere din cererea reconvențională dispunându-se instituirea, in condițiile art.2497 și urm. din codul civil, a unui drept de retenție asupra acestui imobil în favoarea pârâtei reclamante.
S-a mai dispus ca suma de care a beneficiat pârâta-reclamantă ca ajutor public judiciar să rămână în sarcina statului iar în temeiul art.274 c.p.civilă s-au respins cererile părților de plata cheltuielilor de judecată in condițiile in care atât reclamanta – pârâtă cât și pârâta-reclamantă și pârâtul au căzut in pretenții.
Împotriva sentinței civile nr. 590, pronunțată la data de 29.04.2013, de Judecătoria Pătârlagele a formulat apel reclamanta S. C. solicitând admiterea acestuia, schimbarea în parte a sentinței apelate în sensul respingerii în totalitate a cererii reconvenționale și menținerea restului dispozițiilor luate de instanța de fond.
În motivarea apelului aceasta a arătat că acțiunea în restituire bazată pe îmbogățirea fără just temei putea fi promovată doar în situația în care pârâta reclamantă nu avea posibilitatea de a iniția un alt tip de cerere .
Or, în situația dedusă judecății astfel cum a precizat chiar pârâta reclamantă, se pare că a existat o convenție verbală prin care acesteia i s-a permis, de către proprietara imobilului, folosința acestuia în scopul îngrijirii ei, urmând a fi dovedit de cine și pe a cui cheltuiala au fost făcute investițiile.
Partea care se consideră prejudiciată din derularea acestei convenții până la momentul la care ea a încetat să existe din culpa evidentă a intimatei, are posibilitatea procesuală să promoveze o acțiune în pretenții bazată pe răspunderea contractuală sau pe răspundere delictuală, acțiunea în restituire bazată pe îmbogățire fără just temei fiind exclusă într-o astfel de situație.Chiar partea și-a motivat cererea pe dispoz.art.1635 și urm.și nu pe dispoz. art.1345 și um.Cod Civil.
Pentru a fi întemeiată și numai în parte o astfel de cerere, chiar dacă acele investiții au fost evaluate de expertul care a întocmit lucrarea de expertiză în cauză, acestea trebuie dovedite că au fost efectuate de partea reclamantă .
Din actele și lucrările dosarului, a arătat în continuare apelanta, rezultă că intimata nu avea posibilitățile financiare să suporte astfel de cheltuieli ca o premisă ce trebuie satisfăcută, iar răspunsurile sale la interogatoriu au fost interpretate în mod eronat de instanța de fond.
Pe de o parte aceste răspunsuri trebuie coroborate cu vârsta și afecțiunile sale medicale, iar pe de altă parte recunoașterea viza efectuarea practică a acestor investiții dar cu banii și susținerea sa, intimata, astfel cum s-a precizat, neavând vreun potențial financiar în acest sens.
Proba cu interogatoriul trebuia coroborată cu celelalte probatorii administrate la instanța de fond, intimata fiind în imposibilitate de a dovedi cu înscrisuri investițiile efectuate, iar din declarațiile martorilor se putea aprecia că solicitarea intimatei era nedovedită .
De asemenea, a continuat apelanta, prima instanță a dat o interpretare eronată excepției prematurității invocată în ceea ce privește cererea reconvențională. Conform dispoz.art. 2495 și urm. Cod Civil, premisa de la care se pleacă în analiza celorlalte condiții pentru instituirea unui drept de retenție este calitatea de datornic, debitor al obligației de a restitui sau remite un bun care trebuie să se regăsească la partea care reclamă dreptul de retenție, în cauză intimata, iar a doua condiție este ca să existe o creanță certă, lichidă și exigibilă.
Caracterul de certitudine derivă dintr-o hotărâre judecătorească irevocabilă sau din acte fiscale bazate pe un contract existent între părți.
O altă condiție de admisibilitate a unei astfel de cereri este cea care se referă la posesia exercitată de retentor la momentul formulării unei astfel de cereri .
Or, în speța dedusă judecății bunul nu se mai afla în detenția materială a retentorului, aceasta fiind evacuată din imobil prin efectele sentinței pronunțate pe calea ordonanței președințiale .
A solicitat admiterea apelului conform dispoz.art. 282 Cod proc.civ.
Intimata S. Anișoara A. a depus la dosar întâmpinare solicitând respingerea apelului .
A arătat că prin cererea de apel a fost criticată sentința pronunțată de instanța de fond sub aspectul obligării reclamantei apelante la plata sumei de 8.000 lei reprezentând îmbunătățirile aduse la imobil.
Or, așa cum rezultă din materialul probator administrat în fața primei instanțe respectiv, interogatoriul aflat la fila 56 dosar, apelanta a recunoscut în totalitate îmbunătățirile arătate în cererea reconvențională ca fiind efectuate la imobilul proprietatea sa.
Apelul formulat este neîntemeiat, susținerile apelantei conform cărora îmbunătățirile au fost efectuate din resurse proprii fiind contrazise de răspunsurile acesteia la interogatoriu.
Lipsa dovezilor privind vreo sursă de venit asa ,a intimatei, nu are nici o relevanță atât sub aspectul legăturii de cauzalitate cât și sub aspectul probatoriilor administrate, în cauză nefiind puse în discuție resursele materiale ale acesteia ci numai efectuarea îmbunătățirilor efectiv realizate de ea și recunoscute de apelantă.
A solicitat respingerea apelului ca nefondat .
După promovarea căii de atac a survenit decesul apelantei apelul fiind în continuare susținut de moștenitorii săi testamentari, legatarii cu titlu universal T. E. D. și T. Corneluș, introduși în cauză în baz atestamentului autentificat sub nr 154/17.07.2012 de BNP G. L. A..
Analizând actele și lucrările dosarului și evaluând dovezile administrate în raport de conținutul hotărârii apelate și a motivelor de apel invocate Tribunalul apreciază că este fondat în limita și pentru următoarele motive:
Într-un prim motiv de critică apelanta susține că prima instanță nu ar fi trebuit să admită capătul de cerere în pretenții din cererea reconvențională întrucât acesta a fost întemeiat pe îmbogățirea fără justă cauză ce are un caracter subsidiar ori de câte ori partea are la îndemână o altă acțiune pentru a-și satisface pretențiile afirmate, în speță o acțiune bazată pe răspunderea civilă contractuală.
Verificând conținutul cererii reconvenționale Tribunalul constată că pârâta reclamantă a indicat, în ceea ce privește temeiul în drept al pretențiilor sale, îmbogățirea fără just temei și art 1635 și următoarele Cod civil aprobat prin Legea 287/2009 ce reglementează restituirea prestațiilor ca și obligație ce revine unei persoane de a înapoia bunurile primite fără drept ori din eroare sau în temeiul unui act desființat ulterior ori a unei obligații ce a devenit imposibil de executat.
Este adevărat că nu se indică textul de lege ce reglementează îmbogățirea fără justă cauză respectiv art 1345 și următoarele Cod civil însă se denumește instituția de drept ca atare coroborată cu textul de lege care reglementează restituirea prestațiilor.
În primul rând Tribunalul relevă faptul că, în raport de dispozițiile art 84 Cod procedură civilă de la 1865, sub imperiul căruia a fost pornită acțiunea, chiar și indicarea unui temei în drept eronat al cererii nu conducea la respingerea acesteia dat fiind că instanța nu este ținută de temeiul în drept al cererii, așa cum el este invocat de parte, ci trebuie să dea acesteia calificarea corectă în funcție de motivarea în fapt expusă și de scopul urmărit.
În speță, pârâta reclamantă a susținut, în motivarea în fapt a cererii, că a efectuat îmbunătățirile enumerate la imobilul casă de locuit aparținând reclamantei pârâte având acordul acesteia și în considerarea faptului că fusese instituită legatar universal al ei prin testamentul autentificat sub nr 312 din 02.02.2009.
Apelanta nu indică în mod concret care ar fi, în opinia sa, actul juridic intervenit între părți și care ar fi născut un raport juridic ce ar fi deschis pârâtei reclamante posibilitatea să se adreseze instanței cu o acțiune în răspundere civilă contractuală. Nici din susținerile părților și nici din probatoriile administrate în cauză nu se conturează existența vreunei convenții între părți ci doar faptul că îmbunătățirile au fost efectuate în considerarea calității pârâtei reclamante de viitor proprietar al imobilelor în discuție, reclamanta apelantă consimțind la efectuarea lor.
Or, acesta este un fapt juridic licit ce a condus la sporirea patrimoniului apelantei reclamante în detrimentul celui al pârâtei intimate astfel că în mod corect, apreciază Tribunalul, cererea reconvențională a fost întemeiată de parte și soluționată de instanță prin raportare la instituția îmbogățirii fără justă cauză.
Referitor la cea de a doua critică legată de modul de apreciere a probelor de către prima instanță tribunalul o găsește, de asemenea, neîntemeiată.
Susține apelanta că recunoașterile sale făcute cu ocazia interogatoriului ce i-a fost luat la cererea pârâtei intimate trebuiau apreciate în raport de întregul material probator administrat în cauză și, mai ales, prin prisma declarațiilor martorilor audiați la cererea sa care au relatat că îmbunătățirile au fost făcute pe cheltuiala sa iar nu pe cheltuiala intimatei care nu dispunea de posibilități materiale în acest sens. Se mai susține că trebuiau avute în vedere și vârsta și starea sa de sănătate.
În legătură cu această din urmă afirmație Tribunalul reține că, într-adevăr, pentru a se aprecia asupra caracterului conștient al răspunsurilor date de o persoană la interogatoriu trebuie să se țină cont de vârsta sa și de starea ei de sănătate.
În decembrie 2012, când i s-a luat interogatoriul, apelanta, născută în 1936, avea vârsta de 76 de ani, o vârstă nu tocmai înaintată pentru a se putea afirma că prin ea însăși ar fi fost de natură a afecta starea de luciditate a acesteia.
În ceea ce privește afecțiunile medicale din actele aflate la filele 32-49 dosar rezultă că aceasta suferea de afecțiuni ale aparatului cardio vascular ( hipertensiune arterială, cardiopatie ischemică) sau ale aparatului locomotor (fractură a femurului) ori ale coloanei (dicopatie lombară, spondiloză), toate acestea nefiind de natură a-i afecta capacitatea de reprezentare a consecințelor faptelor sale.
Că luciditatea sa, la momentul la care a răspuns la interogatoriu, nu era afectată rezultă și din răspunsurile formulate, mai exact din faptul că atunci când întrebările la care i se cerea să răspundă nu erau în totalitate sau deloc adevărate răspunsul dat era negativ. În acest sens stau dovadă răspunsurile de la întrebările cu nr 3, 4 și 5 din interogatoriul de la f 56 dosar fond, unde apelanta reclamantă a dat răspunsuri negative atunci când i se cerea să recunoască anumite îmbunătățiri pe care pârâta pretindea că le-a făcut pe cheltuiala sa și care au fost considerate de apelantă ca nefiind conforme adevărului, sau răspunsul de la întrebarea nr 2, respectiv cele legate de ușile montate, de paleții de gard sau de reparațiile de la peretele din fața casei unde pretențiile pârâtei au fost doar parțial recunoscute.
De aici, concluzia Tribunalului este în sensul caracterului conștient al răspunsurilor furnizate de apelantă la interogatoriul ce i-a fost luat, împrejurare ce face ca recunoașterile sale să fie reținute cu puterea adevărului și să-i fie opozabile, ea nemaiputând reveni asupra lor.
Recunoașterea sau mărturisirea este, în același timp un mijloc de probă prin care o parte confirmă existența unui fapt pe care partea adversă își întemeiază pretențiile dar și un act de dispoziție, un act unilateral de voință ce nu mai poate fi revocat.
Mărturisirea judiciară, obținută prin intermediul interogatoriului, poate fi simplă atunci când se recunoaște fără rezerve sau adaosuri faptul pretins de adversar, calificată atunci când se recunoaște faptul pretins de partea adversă dar se adaugă anumite elemente sau împrejurări în legătură directă cu acest fapt și anterioare sau concomitente lui care fac ca în final răspunsul la întrebarea adresată să fie negativ și, în fine, complexă atunci când se recunoaște faptul pretins de partea adversă dar se adaugă anumite elemente sau împrejurări în legătură directă cu acest fapt și ulterioare lui care fac, de asemenea, ca în final răspunsul la întrebarea adresată să fie negativ.
Mărturisirea, ca și mijloc de probă, nu are o forță probantă mai mare decât a celorlalte mijloace de probă însă, în raport de dispozițiile art 270 Cod procedură civilă care dispune că dacă pârâtul recunoaște o parte din pretențiile reclamantului, la cererea acestuia din urmă instanța este obligată să dea o hotărâre parțială în măsura recunoașterii, Tribunalul consideră că trebuie să se facă distincție de faptul asupra căruia poartă recunoașterea.
Astfel, dacă faptul recunoscut este doar unul vecin și conex cu pretențiile afirmate sigur că se impune coroborarea mărturisirii cu celelalte mijloace de probă pentru a se trage o concluzie asupra caracterului întemeiat sau nu al acțiunii dar dacă recunoașterea este simplă și poartă direct asupra pretențiilor formulate de partea adversă, cum este cazul în speță când reclamanta apelantă a recunoscut chiar efectuarea a o . îmbunătățiri de către pârâta intimată pe cheltuiala acesteia, ea valorează practic achiesare parțială la pretențiile formulate și, în raport de dispozițiile legale la care s-a făcut referire mai sus, nu se mai impune administrarea de probatorii și nici coroborarea răspunsurilor date cu declarațiile martorilor astfel cum se pretinde în apel. În acest caz, în mod corect prima instanță a apreciat că în limita recunoașterii simple făcute de apelanta reclamantă, pretențiile formulate pe calea cererii reconvenționale sunt întemeiate.
Așa fiind, nu se mai impunea nici ca pârâta reclamantă să dovedească faptul că a dispus de posibilități materiale pentru efectuarea îmbunătățirilor.
Tot pornind de la recunoașterea făcută de reclamanta apelantă pentru o parte din pretențiile afirmate prin cererea reconvențională, pretenții în limita cărora a și fost admisă cererea formulată de pârâta reclamantă, Tribunalul nu-și poate însuși nici susținerea din apel conform căreia evaluarea îmbunătățirilor de către expertul desemnat nu trebuia să conducă la admiterea cererii reconvenționale fără să se dovedească mai întâi cine și cu ce cheltuială le-a făcut.
Așa cum s-a arătat în cele ce preced, instanța fondului a admis cererea reconvențională numai în limita îmbunătățirilor referitor la care reclamanta apelantă a recunoscut la interogatoriu că au fost efectuate de pârâta reclamantă pe cheltuia acesteia. Toate celelalte îmbunătățiri care au fost negate sau cu privire la care acesta a arătat că s-au făcut cu resurse financiare provenind din partea ei nu au fost reținute de către Judecătoria Pătârlagele.
Așa fiind, și acest motiv de critică este apreciat ca nefondat.
În ceea ce privește criticile aduse modului de soluționare a capătului de cerere din cererea reconvențională privitor la instituirea dreptului de retenție Tribunalul relevă în primul rând că nu poate fi primită afirmația potrivit căreia acesta ar fi prematur formulat atât timp cât creanța nu s-a stabilit printr-o hotărâre definitivă, deci nu are un caracter cert și exigibil.
Atât soluția dată de prima instanță capătului de cerere prin care se solicită constatarea și stabilirea cuantumului creanței cât și cea dată capătului de cerere privind instituirea dreptului de retenție devin definitive în același moment, iar cea din urmă numai în măsura și în limita în care devine definitivă prima. Cu alte cuvinte, cel de al doilea capăt de cerere, având caracter accesoriu, existența lui depinde de soluția primului capăt de cerere, dreptul de retenție instituindu-se numai în măsura și în momentul în care soluția primului capăt de cerere devine definitivă.
Întemeiată este însă, în opinia Tribunalului, critica referitoare la imposibilitatea instituirii dreptului de retenție dacă bunul nu se mai află în mâinile celui care solicită acest drept, în speță pârâta intimată.
Așa cum rezultă din procesul verbal încheiat de executorul judecătoresc P. Adrain G. la data de 19.06.2012, cu ocazia punerii în executare a sentinței civile nr 731/2012 a Judecătoriei Pătârlagele prin care, în procedura ordonanței președințiale se dispusese evacuarea celor doi pârâți de astăzi din imobilul proprietatea reclamantei apelante, aflat și atunci dar și acum în litigiu, atât S. Anișoara A. cât și T. N. C. nu mai locuiau în respectivul imobil, executorul consemnând că aceștia și-au ridicat toate bunurile din imobil încă din 03.06.2012 conform afirmațiilor lor. La momentul executării, 19.06.2012 creditoarea, apelanta de astăzi, a preluat în stăpânire imobilul primind cheile acestuia de la cei doi intimați.
În aceste condiții, la data de 03.10.2012 când a formulat cererea reconvențională și a cerut instituirea dreptului de retenție una dintre condițiile care face admisibilă o asemenea cerere, și anume aceea ca bunul să se afle în posesia celui care solicită să îl rețină, nu mai era îndeplinită.
Dreptul de retenție reglementat de art Cod civil este numit și debitum cum re iunctum, fiind un drept real de garanție imperfect, ce constă în posibilitatea deținătorului unui lucru mobil sau imobil al altuia de a refuza remiterea sau restituirea acelui lucru către creditor până când acesta nu își execută obligația sa izvorâtă din același raport de drept sau, după caz, atât timp cât creditorul nu îl despăgubește pentru cheltuielile necesare și utile pe care le-a făcut pentru acel bun ori pentru prejudiciile pe care bunul i le-a cauzat.
Așa fiind, de natura acestui drept este ca bunul să fie în detenția celui care solicită instituirea acestui drept ori, în speță, această condiție nu mai era îndeplinită astfel că în mod greșit Judecătoria Pătârlagele a admis acest capăt de cerere fapt ce face ca apelul să fie apreciat ca fondat urmând ca, în temeiul art 296 Cod procedură civilă să fie admis cu consecința schimbării în parte a sentinței apelate în sensul înlăturării măsurii instituirii dreptului de retenție asupra imobilului proprietatea apelantei reclamante S. C. în favoarea intimatei S. Anișoara A..
Vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței.
În temeiul art 274 Cod procedură civilă intimata căzută în pretenții va fi obligată să plătească celor doi apelanți care au continuat calea de atac promovată de autoarea lor, S. C., decedată în cursul judecării apelului, T. E. D. și T. Corneluș, suma de 504,15 lei reprezentând taxă de timbru, timbru judiciar și onorariu apărător în limita în care apelul a fost găsit întemeiat, adică 4 lei taxă de timbru, 0,15 lei timbru judiciar și 500 lei onorariu apărător din cei 1000 lei înscriși în chitanța nr 102 din 31.01.2014.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul civil formulat de apelanții T. E. D. și T. CORNELUȘ, domiciliați în . împotriva sentinței civile nr. 590 pronunțată la data de 29.04.2013 de Judecătoria Pătârlagele în dosarul civil nr._ în contradictoriu cu S. ANIȘOARA-A.,domiciliată în . și T. N.-C., domiciliat în ., județul B., și în consecință:
Schimbă, în parte, sentința apelată în sensul că respinge capătul de cerere din cererea reconvențională privind instituirea dreptului de retenție.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței apelate.
Obligă intimata S. Anișoara A. la 504,15 lei cheltuieli de judecată către apelanți.
Definitivă.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 31 Ianuarie 2014
Președinte, A. M. | Judecător, M. N. | |
Grefier, A. P. |
Red.A.M dos.fond-_
Teh.red.A.M/A.P/ 6ex.jud.fond-M.M.G.
5.03.2014
| ← Grăniţuire. Hotărâre din 10-11-2014, Tribunalul BUZĂU | Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 451/2014.... → |
|---|
