Modificare act constitutiv persoană juridică. Decizia nr. 4/2014. Tribunalul BUZĂU

Decizia nr. 4/2014 pronunțată de Tribunalul BUZĂU la data de 10-11-2014 în dosarul nr. 2249/277/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL B.

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIE CIVILĂ Nr. 4

Camera de consiliu de la 10 Noiembrie 2014

Completul constituit din:

PREȘEDINTE V. B.

Judecător E. P.

Grefier V. P.

Pe rol judecarea apelului declarat de către intimatul Z. L. O. domiciliat în B., . I, ., . împotriva încheierii din 17.07.2014 pronunțată de Judecătoria Pătârlagele în dosarul nr._ în contradictoriu cu petenta ASOCIAȚIA „M. LOJĂ SIMBOLICĂ ROMÂNĂ”, cu sediul în ., nr. 1083, județul B. prin reprezentant B. L. Gamaleț, domiciliat în Popești Leordeni, ., județul Ilfov, având ca obiect modificări acte constitutive persoane juridice (asociație).

La apelul nominal făcut în Camera de consiliu au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că apelul se află la al doilea termen de judecată, că este motivat, comunicat, că nu s-a achitat taxa judiciară de timbru în cuantum de 50 lei, că la dosarul cauzei s-a depus, prin fax, la data de 10.11.2014, cerere formulată de avocat Koble Ladislau L. pentru apelantul Z. L. O., prin care solicită judecata în lipsă.

Instanța constată că s-a solicitat, în scris, judecata în lipsă, conform art. 223 alin.3 din Codul de procedură civilă, și, având în vedere faptul că procedura de citare este legal îndeplinită, invocă, din oficiu, excepția netimbrării apelului, rămânând în pronunțare asupra excepției..

TRIBUNALUL

Asupra prezentului apel civil:

Prin încheierea de ședință din data de 17.07.2014, pronunțată de Judecătoria Pătârlagele, a fost admisă cererea privind înscrierea în Registrul Asociațiilor și Fundațiilor, aflat la Grefa Judecătoriei Pătârlagele, a modificării actului constitutiv al asociației, formulată de petenta ASOCIAȚIA „M. LOJĂ SIMBOLICĂ ROMÂNĂ”.

S-a dispus înscrierea în Registrul Asociațiilor și Fundațiilor, aflat la Grefa Judecătoriei Pătârlagele, a modificarii Actului Constitutiv, Art. 2, constând în schimbarea sediului la adresa Popești - Leordeni, .. Ilfov, a modificării Actului Constitutiv, Art. 6, constând în schimbarea componenței Consiliului Director, ulterior excluderii domnului L. O. Z. și cooptarea ca membru asociat, asimilat ca membru fondator, a domnului D. A., a modificării Actului Constitutiv, Art. 10, constând în schimbarea delegatului Asociației prin delegarea domnului B.-L. Gamaleț să desfășoare procedurile de modificare a Statutului și Actului Constitutiv ale Asociației ,a modificarii Statutului, Capitolul VI devine Capitolul VII, Persoane împuternicite, iar la Art. 40, se schimbă persoana desemnată să desfășoare procedurile de modificare a Statutului și Actului Constitutiv ale Asociației, în persoana domnului B.-L. Gamaleț, a modificării Statutului, Art. 17, lit. b), constând în schimbarea componenței Consiliului Director, ulterior excluderii domnului L. O. Z. și cooptarea ca membru asociat, asimilat ca membru fondator, a domnului D. A., precum și a modificării constând în numirea doamnei C.-M. Pitulea, ca cenzor al Asociației „M. Lojă Simbolică Română", modificări aduse conform Adunării Generale a membrilor asociației din data de 9.04.2014.

În temeiul art.33 alin 3 din O.G.26/2000 privind asociațiile și fundațiile s-a dispus ca o copie a încheierii să fie înaintată la grefa Judecătoriei Cornetu, în circumscripția căreia se afla noul sediu.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Petenta „ASOCIAȚIA „M. LOJĂ SIMBOLICĂ ROMÂNĂ a solicitat instanței înscrierea în Registrul Asociațiilor și Fundațiilor, aflat la Grefa Judecătoriei Pătârlagele, a modificării actului constitutiv și a statutului asociației, în forma aprobată de Adunarea Generală din data de 9.04.2014.

În motivarea cererii, a arătat că, la data de 09 aprilie 2014, s-a întrunit Adunarea Generală a membrilor Asociației „M. Lojă Simbolică Română". În urma dezbaterilor s-a hotărât: modificarea Actului Constitutiv, Art. 2, constând în schimbarea sediului la adresa Popești - Leordeni, .. Ilfov ,modificarea Actului Constitutiv, Art. 6, constând în schimbarea componenței Consiliului Director, ulterior excluderii domnului L. O. Z. și cooptarea ca membru asociat, asimilat ca membru fondator, a domnului D. A., domiciliat în București, Șos. I. 59, ., sect. 2, posesor CI ._, CNP_, modificarea Actului Constitutiv, Art. 10, constând în schimbarea delegatului Asociației prin delegarea domnului B.-L. Gamaleț să desfășoare procedurile de modificare a Statutului și Actului Constitutiv ale Asociației, modificarea Statutului, Art. 2, constând în schimbarea sediului la adresa Popești - Leordeni, .. Ilfov, modificarea Statutului, Capitolul VI devine Capitolul VII, Persoane împuternicite, iar la Art. 40, se schimbă persoana desemnată să desfășoare procedurile de modificare a Statutului și Actului Constitutiv ale Asociației, în persoana domnului B.-L. Gamaleț.

De asemenea, s-a mai hotărât modificarea Statutului, Art. 17, lit. b), constând în schimbarea componenței Consiliului Director, ulterior excluderii domnului L. O. Z. și cooptarea ca membru asociat, asimilat ca membru fondator, a domnului D. A..

Adunarea Generală a ratificat noua componență a Consiliului Director.

În cadrul aceleiași Adunări Generale s-a mai decis numirea doamnei C.-M. Pitulea, domiciliată în C., ., ., ., posesor CI. . nr._, CNP_, să fie numită cenzor al Asociației „M. Lojă Simbolică Română".

Forma nouă a statutului și actului constitutiv a fost atestată și autentificată de notarul public.

Petenta nu a indicat temeiul de drept al cererii.

La cerere au fost anexate actul constitutiv actualizat al Asociației „M. Lojă Simbolică Română", statutul actualizat al Asociației „M. Lojă Simbolică Română", Hotărârea Adunării Generale a membrilor Asociației „M. Lojă Simbolică Română", procesul verbal al Adunării Generale a membrilor Asociației „M. Lojă Simbolică Română", copie a Contractului de Comodat, copii acte doveditoare ale calității de proprietari (contract de vânzare-cumpărare, Autorizație de Construire, Proces-verbal de recepție la terminarea lucrărilor, Certificat nomenclatură stradală și adresă, încheierea nr._/05.06.2006 de la Oficiul de cadastru și Publicitate Imobiliară Ilfov), copie certificat de căsătorie între V. C. și B.-L. Gamaleț, copii CI. V. Gamaleț, B.-L. Gamaleț, C.-M. Pitulea., formulare pe CD și pe suport hârtie.

Cererea a fost legal timbrată cu 100 lei taxă judiciară de timbru conform art. 12 alin.1 lit. c din OG nr. 80/2013 – prin chitanța nr. 3916/01.07.2014 eliberată de Primăria comunei Pârscov.

Prin rezoluția judecătorului din data de 02.07.2014 s-a stabilit termen de judecată la data de 17.07.2014, cu citarea împuternicitului petentei.

Analizând cererea de înscriere a modificărilor Actului Constitutiv și Statutului asociației, instanța a reținut că petenta a depus la dosarul cauzei, în două exemplare noul act constitutiv și statut (actualizat) al Asociației „M. Lojă Simbolică Română", care cuprinde dispozițiile prevăzute de alin.3 al art.6 din Ordonanța nr.26/2000, Hotărârea Adunării Generale a membrilor Asociației „M. Lojă Simbolică Română", procesul verbal al Adunării Generale a membrilor Asociației „M. Lojă Simbolică Română", copie a Contractului de Comodat încheiat între V. Gamaleț și B.-L. Gamaleț, pe de o parte, în calitate de Comodanți, și Asociația „M. Lojă Simbolică Română", în calitate de Comodatară, copii acte doveditoare ale calității de proprietari (contract de vânzare-cumpărare, Autorizație de Construire, Proces-verbal de recepție la terminarea lucrărilor, Certificat nomenclatură stradală și adresă, încheierea nr._/05.06.2006 de la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Ilfov) copie certificat de căsătorie între V. C. și B.-L. Gamaleț, copii CI. V. Gamaleț, B.-L. Gamaleț, C.-M. Pitulea.

A fost atașată copia încheierii din data de 31.05.2011, din care rezultă că asociația a fost înscrisă în Registrul Asociațiilor și Fundațiilor, aflat la Grefa Judecătoriei Pătârlagele

Potrivit dispozițiilor art.33 din OG nr.26/2000 actualizată „ (1) Modificarea actului constitutiv sau a statutului asociației se face prin înscrierea modificării în Registrul asociațiilor și fundațiilor aflat la grefa judecătoriei în a cărei circumscripție își are sediul asociația, cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor art. 8 - 12.

(2) Cererea de înscriere a modificării va fi însoțită de hotărârea adunării generale, iar în cazul modificării sediului, de hotărârea consiliului director.”

Fiind îndeplinite dispozițiile prevăzute de art.33 alin. 1 și 2 din OG nr. 26/2000, cu referire la art. 8 – 12 din același act normativ, în temeiul art.10 din Ordonanța nr.26/2000, instanța a admis cererea și a dispus înscrierea în Registrul Asociațiilor și Fundațiilor aflat la grefa Judecătoriei Pătârlagele, a modificării aduse actului constitutiv și statutului asociației conform Adunării Generale a membrilor asociației din data de 9.04.2014.

S-a dispus, în temeiul art.33 alin 3 din O.G.26/2000 privind asociațiile și fundațiile, ca o copie a încheierii să fie înaintată la grefa Judecătoriei Cornetu, în circumscripția căreia se afla noul sediu al asociației cu denumirea „ASOCIAȚIA „M. LOJĂ SIMBOLICĂ ROMÂNĂ .

Împotriva acestei încheieri a declarat apel intimatul Z. L. O., care a criticat-o pentru nelegalitate.

În motivarea apelului, s-a arătat că, în mod abuziv, reprezentanții ASOCIAȚIEI „M. LOJĂ SIMBOLICĂ ROMÂNĂ au emis decizia nr.1/3.04.2014, prin care s-a dispus încetarea activității pârâtului-apelant. Această decizie, s-a arătat în continuare, este nelegală, iar motivul pentru care s-a dispus încetarea activității, nu exprimă o situație concretă, care să fie definită de lege. Nu au fost arătate faptele ce reprezintă încălcări săvârșite de către intimat, care să justifice încetarea activității acestuia în cadrul asociației.

În cadrul procedurii de verificare a declarației de apel, s-a comunicat intimatului obligația de a achita o taxă judiciară de timbru în cuantum de 50 RON, în termen de 5 zile de la primirea adresei de înștiințare.

Intimatul nu a achitat taxa de timbru, în termenul menționat și nici ulterior, la cele două termene de judecată din 20.10.2014 și 10.11.2014.

Potrivit art.36 alin.2 din OG 80/2013, privind taxele judiciare de timbru, dacă până la termenul prevăzut de lege sau stabilit de către instanță, partea nu îndeplinește obligația de plată a taxei, acțiunea ori cererea nu va putea fi anulată integral, ci va trebui soluționată în limitele în care taxa judiciară de timbru s-a plătit în mod legal.

Din interpretarea judicioasă a acestor dispoziții, rezultă concluzia că cererea de chemare în judecată ori declarația de apel, vor fi anulate de către instanța de judecată, atunci când partea nu a achitat taxa judiciară de timbru.

Așa fiind și întrucât intimatul nu a achitat taxa judiciară stabilită de către tribunal, în conformitate cu prevederile OUG 80/2013, apelul urmează să fie anulat ca netimbrat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite excepția netimbrării apelului.

Anulează apelul declarat de către intimatul Z. L. O., domiciliat în B., .. A, ., județul B., împotriva încheierii din 17.07.2014 pronunțată de Judecătoria Pătârlagele în dosarul nr._, în contradictoriu cu petenta ASOCIAȚIA „M. LOJĂ SIMBOLICĂ ROMÂNĂ”, cu sediul în ., nr. 1083, județul B., prin reprezentant B. L. Gamaleț, domiciliat în Popești Leordeni, ., județul Ilfov, ca netimbrat.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 10 noiembrie 2014.

Președinte,

V. B.

Judecător,

E. P.

Grefier,

V. P.

Red.V.B./Th.red.V.P./ 4 ex.

27.11.2014

Dosar fond: nr._

Judecătoria Pătârlagele

Judec.fond: M. M. G.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Modificare act constitutiv persoană juridică. Decizia nr. 4/2014. Tribunalul BUZĂU