Suspendare executare silită. Decizia nr. 94/2014. Tribunalul BUZĂU
| Comentarii |
|
Decizia nr. 94/2014 pronunțată de Tribunalul BUZĂU la data de 12-02-2014 în dosarul nr. 23106/200/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE CIVILĂ Nr. 94/2014
Ședința publică de la 12 Februarie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. E. D.
Judecător G. S.
Judecător A.-M. D.
Grefier R. - A. S.
Pe rol soluționarea cererii de recurs privind pe intimat J. P. domiciliat în B., . 30A, ., împotriva sentinței civile nr_/25.10.2012 pronunțată de Judecătoria B. în dosar nr_, având ca obiect contestație la executare suspendare executare, în contradictoriu cu contestatoarea D. S. VETERINARĂ ȘI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR B. cu sediul în B., . Bis, Jud B., și intimat B. E. JUDECATORESC A. A. cu sediul în B., . E, ..
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că procedura este legal îndeplinită, după care,
Prin încheierea de ședință din data de 16.01.2013 judecarea cauzei a fost suspendată în baza art 1551 cod proc civ, potrivit referatului întocmit de către grefierul arhivar, la data de 29.01.2014 s-a dispus din oficiu repunerea pe rol a cauzei pentru constatarea perimării.
Instanța constată îndeplinite condițiile prevăzute de art 248 alin 1 cod proc civ și reține dosarul pentru a se pronunța asupra perimării
INSTANȚA
Deliberând asupra excepției perimării se constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. sub nr._ din data de 02.08.2012, contestatoarea DIRECȚIA SANITAR VETERINARĂ ȘI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR B. a formulat în contradictoriu cu intimatul J. P. și cu BIROUL EXECUTORULUI JUDECĂTORESC A. A. contestație la executare împotriva executării silite a deciziei civile nr.2424/12.06.2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr._, solicitând anularea actelor de executare emise în dosarul de executare nr.784/2011, restabilirea situației anterioare, precum și suspendarea executării silite.
În motivarea în fapt a cererii, contestatoarea a arătat că prin adresa emisă de executorul judecătoresc A. A., înregistrată la sediul său la data de 17.07.2012, a fost informată că au fost poprite conturile deschise la Trezoreria B. pentru debitul datorat creditorului, debit rezultat din sentința civilă nr.2424/12.06.2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr._ . A mai susținut că executorul judecătoresc a reținut că prin sentința mai sus enunțată contestatoarea a fost obligată la plata tichetelor de masă după data de 31.12.2008, cu valoarea nominală stabilită prin lege, respectiv pentru perioada 01.01.2009 până în prezent și în continuare, însă în realitate, prin decizia nr.2424/12.06.2008, instanța de recurs a admis recursul declarat de FSVR împotriva sentinței civile nr.2937/20.11.2007, modificând sentința atacată în sensul că a admis acțiunea și dispus obligarea ANSVSA la acordarea tichetelor de masă și a sporului de 25% față de salariile prevăzute de OG nr.2/2006 în favoarea funcționarilor publici membrii ai sindicatelor componente ale FSVR după cum urmează: tichetele de masă lunar începând cu data de 09.12.2006 și sporul salarial de 25% pentru perioada 09.12._06, hotărârea fiind irevocabilă.
În continuare contestatoarea a învederat faptul că din dispozitivul deciziei civile nr.2424/12.06.2008 reiese că tichetele de masă se vor acorda începând cu data de 09.12.2006, instanța nedispunând acordarea acestor drepturi și în continuare, așa cum susține în mod neîntemeiat executorul judecătoresc, astfel că nu datorează membrilor Sindicatului Medicilor Veterinari B. tichetele de masă pentru perioada 01.01.2009 până în prezent și în continuare.
Totodată s-a menționat de către contestatoare faptul că a procedat la punerea în executare a deciziei nr.2424/12.06.2008, respectând întocmai termenele și condițiile menționate în dispozitivul hotărârii, astfel că petiția Sindicatului de acordare în continuare a tichetelor de masă este neîntemeiată, iar executarea silită este nelegală.
Referitor la calitatea de debitor a DSVSA, a apreciat că aceasta este străină de această cauză, întrucât în litigiul în care a fost pronunțată decizia nr.2424/12.06.2008 a fost parte numai ANSVSA, astfel că adresa de înființare a popririi asupra conturilor DSVSA B. este nelegală, fiind emisă cu încălcarea flagrantă a dispozițiilor art.454 C.proc.civ., care prevede că poprirea se înființează la cererea creditorului, de executorul judecătoresc de la domiciliul sau de la sediul debitorului ori de la domiciliul sau sediul terțului poprit. În temeiul acestui text de lege și având în vedere că DSVSA nu este debitorul obligației, ci ANSVSA, poprirea nu putea fi înființată decât de executorul judecătoresc de la sediul ANSVSA din București, iar nu de executorul de la sediul unei instituții străine de cauza în care a fost pronunțată hotărârea ce constituie titlu executoriu.
În drept contestatoarea a invocat prevederile art.399 și următoarele C.proc.civ.
Intimatul a formulat întâmpinare în cuprinsul căreia a solicitat respingerea contestației la executare și a cererii de suspendare a executării silite, cu cheltuieli de judecată. Intimatul a invocat prescripția dreptului la acțiune, având în vedere că în conformitate cu prevederile art.401 alin.1 lit.a și C.proc.civ. au trecut 15 zile de la primirea somației de către partea adversă, somație care reprezintă primul act de executare și care a fost transmisă în cursul anului 2011. Prin depășirea acestui termen partea adversă nu mai poate formula contestație la executare, deoarece dispoziția de poprire nu este un act de executare care să se refere la persoana contestatoare, iar pe de altă parte această dispoziție de poprire reprezintă doar o continuare a executării, fără să ofere niciun element nou față de executarea inițial începută în contra debitoarei. În concluzie este evident că termenul de 15 zile de la data la care debitoarea a luat cunoștință de începerea executării a fost depășit.
În privința tichetelor de masă intimatul a susținut că nu reprezintă drepturi salariale, astfel că nu sunt aplicabile prevederile OUG nr.71/2009, iar referitor la faptul că a intervenit prescripția dreptului de a solicita executarea silită, a apreciat că cererea formulată către executorul judecătoresc a întrerupt cursul prescripției.
Referitor la întinderea dispozitivului, a considerat că executorul judecătoresc a procedat în mod corect în ceea ce privește data la care se calculau drepturile creditorilor, iar în condițiile în care nu a fost formulată o cerere privind lămurirea dispozitivului, instanța trebuie să dea eficiență titlurilor executorii care nu prevăd o limită în timp până la care se execută aceste drepturi, ele urmând să fie calculate atâta vreme cât legea în baza căreia u fost cordate este în vigoare.
La solicitarea instanței de fond a fost atașat dosarul de executare nr. 784/2011 al B. A. A..
Părțile au uzat la instanța de fond de proba cu înscrisuri.
În urma probelor administrate, Judecătoria B. a pronunțat sentința civilă nr._/25.10.2012, prin care a admis în parte excepția tardivității invocată de intimat, în privința somației și a procesului-verbal de stabilire a cheltuielilor de executare, întocmite în dosarul de executare silită nr. 784/2011 al B. A. A., a respins contestația la executare formulată împotriva actelor de executare reprezentate de somația și procesul-verbal de stabilire a cheltuielilor de executare, ca tardiv formulată, a respins cererea de suspendare a executării silite până la soluționarea contestației la executare, ca rămasă fără obiect, a admis în parte contestația la executare formulată de contestatoarea D. S. VETERINARĂ ȘI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR B. împotriva dispoziției de poprire și anulează în parte dispoziția de poprire nr. 784/2011 emisă la data de 12.07.2012 de B. A. A., în ceea ce privește procentul de 95 % din cuantumul creanței datorate, menținând actul de executare pentru 5% din creanță, fiind respins capătul de cerere privind restabilirea situației anterioare, ca neîntemeiat.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
„Referitor la excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de intimat în întâmpinare, văzând motivele de fapt și temeiul de drept invocate de acesta – art.401 alin.1 lit a și C.proc.civ. instanța a calificat această excepție la termenul din 18.10.2012 ca fiind excepția tardivității formulării contestației la executare.
Potrivit dispozițiilor art.401 C.proc.civ. contestația se poate face în termen de 15 zile de la data când: a)contestatorul a luat cunoștință de actul de executare pe care-l contestă sau de refuzul de a îndeplini un act de executare; b)cel interesat a primit, după caz, comunicarea ori înștiințarea privind înființarea popririi. Dacă poprirea este înființată asupra unor venituri periodice, termenul de contestație pentru debitor începe cel mai târziu la data efectuării primei rețineri din aceste venituri de către terțul poprit; c)debitorul care contestă executarea însăși a primit somația ori de la data când a luat cunoștință de primul act de executare, în cazurile în care nu a primit somația sau executarea se face fără somație.
Pentru aceste motive instanța se va raporta la termenul prevăzut de art.401, constatând că debitoarea a luat cunoștință de emiterea somației dispuse în dosarul de executare silită la data de 16.01.2012, iar de dispoziția de poprire la data de 17.07.2012 (fila 37).
Făcând aplicarea dispozițiilor art. 101 alin. 1 și art. 102 alin. 1 C.pr. civ., potrivit cărora termenele încep să curgă de la data comunicării actelor de procedură, iar acestea se înțeleg pe zile libere, neintrând în socoteală nici ziua când a început, nici ziua când s-a sfârșit termenul, se constată că cele 15 zile în care contestatorul era îndreptățit să sesizeze instanța cu prezenta cerere de chemare în judecată sunt împlinite, pentru actele de executare efectuate înainte de 17.07.2012, în condițiile în care contestația la executarea fost înregistrată la data de 02.08.2012.
Prin urmare este evident că termenul imperativ prevăzut de lege nu a fost respectat în privința contestației împotriva somației și a procesului verbal de stabilire a cheltuielilor de executare, motiv pentru care instanța va admite excepția tardivității în privința acestor acte de executare și va respinge contestația împotriva acestor acte de executare, ca fiind tardiv formulată.
În schimb contestația la executare împotriva dispoziției de poprire este formulată în termen, întrucât aceasta fost comunicată debitoarei la data de 17.07.2012, iar aceasta a formulat contestația la data de 02.08.2012.
Față de susținerile din cuprinsul întâmpinării formulate de intimata, relativ la necesitatea timbrării acțiunii, instanța constată că, potrivit art. 17 din Legea nr. 146/ 1997, sunt scutite de taxa judiciară de timbru cererile și acțiunile, inclusiv căile de atac formulate, potrivit legii, de Senat, Camera Deputaților, Președinția României, Guvernul României, Curtea Constituțională, Curtea de Conturi, Consiliul Legislativ, Avocatul Poporului, de Ministerul Public și de Ministerul Finanțelor, indiferent de obiectul acestora, precum și cele formulate de alte instituții publice, indiferent de calitatea procesuală a acestora, când au ca obiect venituri publice, iar conform art. 7 din O.G. nr. 22/ 2002, cererile, indiferent de natura lor, formulate de instituțiile și autoritățile publice în cadrul procedurii de executare silită a creanțelor stabilite prin titluri executorii în sarcina acestora sunt scutite de plata taxelor de timbru, timbru judiciar și a sumelor stabilite cu titlu de cauțiune.
În ceea ce privește cererea de suspendare a executării silite, instanța constată că nu au fost precizate motivele de fapt și nici temeiul de drept pe care se întemeiază cererea, pentru ca instanța să poată analiza condițiile impuse de lege pentru încuviințarea unei astfel de cereri, motiv pentru care se va raporta la dispozițiile de drept comun care reglementează suspendarea executării silite, respectiv art.403 alin.1 C.proc.civ., care stabilește că până la soluționarea contestației la executare, instanța competentă poate suspenda executarea, dacă se depune o cauțiune în cuantumul fixat de instanță, în afară de cazul în care legea dispune altfel.
Întrucât a reținut la acest termen spre soluționare contestația la executare, iar suspendarea executării silite se dispune până la soluționarea contestației la executare, instanța va respinge această cerere ca rămasă fără obiect.
Pe fondul contestației la executare formulate împotriva dispoziției de poprire, instanța reține că prin decizia civilă nr.2424/12.06.2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr._ a fost obligată pârâta Autoritatea Națională Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor la acordarea tichetelor de masă și a sporului de 25% față de salariile prevăzute de OG nr.2/2006 în favoarea funcționarilor publice membri ai sindicatelor componente ale recurentei-reclamante, după cum urmează: tichetele de masă lunar începând cu data de 9 decembrie 2006 și sporul salarial de 25% pentru perioada 09.12._06.
Deși contestatoarea susține că titlul nu conține în dispozitiv perioada exactă pentru care se atribuie tichetele de masă, se constată că în considerente se face referire la art.23 din Legea nr.435/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului care își desfășoară activitatea în sistemul sanitar veterinar. Potrivit acestui articol, începând cu data în vigoare acestei legi personalul încadrat în unitățile sanitar veterinare publice finanțate din venituri publice sau subvenții de la bugetul de stat beneficiază lunar de 20 de tichete de masă, cu excepția pensionarilor.
Întrucât art.23 din Legea nr.435/2006 enunțat mai sus nu a suferit modificări de la data intrării legii în vigoare și până în prezent, rezultă că dreptul de a încasa lunar cele 20 de tichete de masă subzistă până la abrogarea legii sau până la intervenirea unei modificare legislativă care suprimă acest drept, motivul invocat de contestatoare în sensul că titlul nu prevede atribuirea în continuare a tichetelor de masă fiind neîntemeiat.
Aprecierea contestatoarei că ea este o instituție străină de cauza în care a fost pronunțat titlul executoriu, astfel încât organul de executare competent ar fi trebuit să aibă sediul în mun. București, este neîntemeiată, de vreme ce, în primul rând, sediul terțului poprit Trezoreria B. se află în mun. B., iar competența teritorială prevăzută de lege pentru înființarea popririi fiind alternativă, intimatul B.E.J. A. A. are competența să efectueze acte de executare.
Totodată calitatea contestatoarei de debitor în cadrul procedurii de executare silită este o apărare care privește executarea silită însăși și care putea fi valorificată exclusiv prin promovarea contestației la executare în termenul prevăzut de lege, după primirea somației, dar care nu a fost invocată la acel moment, astfel încât instanța a respins, ca tardiv formulată, contestația îndreptată împotriva actelor și formelor de executare întocmite până la emiterea dispoziției de poprire din 12.07.2012 și nu mai poate face obiectul analizei în cauza de față.
Motivele analizate mai sus sunt apreciate de instanță ca fiind neîntemeiate.
Cu toate acestea, făcând aplicarea dispozițiilor OUG nr.71/2009 și ale Legii nr.230/2011 de aplicare a acesteia, care sunt incidente în cauză, întrucât dreptul la acordarea tichetelor de masă se circumscrie drepturilor salariale conferite personalului bugetar, instanța apreciază că potrivit art.1 alin.1 din OUG nr.71/2009 plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2011, se va realiza după o procedură de executare care începe astfel: a) în anul 2012 se plătește 5%; b) în anul 2013 se plătește 10%; c) în anul 2014 se plătește 25%; d) în anul 2015 se plătește 25%;e)în anul 2016 se plătește 35% din valoarea titlului executoriu.
De asemenea potrivit art.1 alin.2 din acest act normativ în cursul termenului prevăzut la alin. (1) orice procedură de executare silită se suspendă de drept. Astfel prevederile mai sus menționate consacră un impediment legal, de ordine publică, pentru declanșarea sau continuarea executării silite.
Atât Curtea Constituțională (prin deciziile nr. 188 din 2 martie 2010 si nr. 206 din 4 martie 2010), cât și Curtea Europeană a Drepturilor Omului (prin Decizia de inadmisibilitate D. și alții c. României) au statuat asupra proporționalității măsurilor dispuse prin această ordonanță de urgență, reținându-se că prin adoptarea și aplicarea acestui act normativ nu se neagă existența si întinderea drepturilor constatate prin hotărâri judecătorești irevocabile și nici nu se refuza punerea în executare a acestora, ci doar se stabilește o modalitate de executare, justificată de apărarea stabilității economice a statului.
S-a apreciat totodată că măsurile instituite păstrează un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite (executarea eșalonata a plăților stabilite prin hotărâri judecătorești) și scopul urmărit (asigurarea stabilității economice a statului), că nu există indicii că statul nu va respecta calendarul plăților, concluzionându-se că plata eșalonată a sumelor datorate reclamanților nu poate fi considerată nerezonabilă.
Constatând faptul că prima tranșă de 5% este scadentă în anul 2012, iar pentru diferența de 95% executarea este suspendată de drept, instanța va anula în parte dispoziția de poprire nr.784 din data de 12.07.2012 în ceea ce privește procentul de 95 % din cuantumul creanței datorate, menținând actul de executare pentru 5% din creanță.
Prin prisma considerentelor dezvoltate anterior, instanța urmează să admită în parte contestația la executare formulată împotriva dispoziției de poprire și va anula în parte dispoziția de poprire nr.784 din data de 12.07.2012, în ceea ce privește procentul de 95 % din cuantumul creanței datorate, menținând actul de executare pentru 5% din creanță.
Cu privire la restabilirea situației anterioare, instanța constată că nu s-au precizat motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază, întoarcerea executării fiind posibilă conform art. 4042 alin. 1 C. pr. civ. în cazul în care instanța judecătorească a desființat titlul executoriu sau actele de executare.
În cauză nu a fost desființat titlul executoriu și nici executarea silită însăși, ci numai a fost anulat în parte un act de executare, iar contestatoarea D.S.V.S.A. B. nu a făcut dovada faptului că, în urma înființării popririi, ar fi executat o parte din creanță, astfel încât să se impună restabilirea situației anterioare.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor legale enumerate, instanța respinge, ca neîntemeiat, capătul de cerere privind restabilirea situației anterioare.”
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs intimatul J. P. criticând-o pentru nelegalitate, solicitând modificarea în parte a hotărârii, în sensul înlăturării din aceasta a condiționării executării în lumina prevederilor OG nr. 71/2009.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul a arătat că instanța de fond a admis cererea DSVSA B. interpretând în mod greșit OG nr. 71/2009 și a condiționat executarea efectivă de respectarea condițiilor art. 1 din această ordonanță.
A mai invocat recurentul că la momentul în care s-a pronunțat sentința nr. 2424 din 12.06.2008 de ÎCCJ – Secția C. Administrativ și Fiscal la cererea creditorului membru al Federației Sindicale a Veterinarilor din România, tichetele de masă nu erau drepturi de natură salarială și prin urmare nu se aplicau prevederile OG nr. 71/2009 pe principiul neretroactivității legii.
Atâta timp cât hotărârea a cărei executare a solicitat-o a devenit executorie la nivelul anului 2008, este evident că un act normativ dispune numai pentru viitor, sens în care acesta poate fi interpretat că pentru hotărârile judecătorești devenite executorii înainte de edictarea lui, acesta nu se aplică.
După invocarea art.15 din Constituția României, art.1 Cod civil, art.24 și art. 25 Cod proc. civilă, recurentul a solicitat admiterea recursului, astfel cum a fost formulat.
Recurentul a depus la dosar înscrisuri filele 7-17.
Prin măsurile administrative dispuse, Tribunalul a pus în vedere recurentului să mai depună un exemplar de pe motivele de recurs în vederea comunicării, dispoziție ce nu a fost respectată.
În cadrul ședinței publice din 16.01.2013 având în vedere că recurentul nu s-a conformat dispoziției comunicate, Tribunalul a dispus suspendarea judecării cauzei, în conf. cu art. 155¹ Cod procedură civilă.
Având în vedere că de la data pronunțării încheierii de suspendare, măsură rămasă definitivă și până la data repunerii din oficiu pe rol a cauzei, a trecut mai mult de 1 an de zile interval în care cauza a rămas în nelucrare, tribunalul constată că sunt întrunite cerințele art. 248 Cod procedură civilă privind perimarea.
Perimarea se înfățișează astfel, ca o sancțiune procedurală determinată tocmai de lipsa de stăruință a părților în soluționarea litigiului, având un caracter mixt, atât ca sancțiune, cât și ca prezumție de desistare de la judecată.
Ca atare, rămânerea cauzei în nelucrare și culpa părților sunt elemente esențiale ce definesc perimarea.
În speță de la data suspendării cauzei, respectiv 16.01.2013 și până la data repunerii din oficiu a cauzei pe rol, conform referatului serviciului arhivă la data de 29.01.2014, nu s-a mai întocmit din vina părților nici un act procedural, litigiul rămânând în nelucrare, astfel încât, urmează a se constata că recursul, conform art. 248 al. 1 Cod procedură civilă este perimat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată perimat recursul declarat de intimat J. P. domiciliat în B., . 30A, ., împotriva sentinței civile nr_/25.10.2012 pronunțată de Judecătoria B. în dosar nr_, având ca obiect contestație la executare suspendare executare, în contradictoriu cu contestatoarea D. S. VETERINARĂ ȘI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR B. cu sediul în B., . Bis, Jud B., și intimat B. E. JUDECATORESC A. A. cu sediul în B., . E, ., ..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 12 Februarie 2014.
Președinte, A. E. D. | Judecător, G. S. | Judecător, A.-M. D. |
Grefier, R. - A. S. |
Red. G.S. / Tehnored. G. S. 13.02.2014/ 2 ex.
Judecătoria B.
Judecătort fond V. A. M.
| ← Cereri. Decizia nr. 144/2014. Tribunalul BUZĂU | Fond funciar. Decizia nr. 87/2014. Tribunalul BUZĂU → |
|---|
