Exercitarea autorităţii părinteşti. Sentința nr. 133/2015. Tribunalul BUZĂU

Tribunalul BUZĂU - Sentințe și decizii civile / 2015

Sentința nr. 133/2015 pronunțată de Tribunalul BUZĂU la data de 11-11-2015 în dosarul nr. 3083/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL B. - SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ Nr. 3083

Ședința publică de la 11 Noiembrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE I. M.

Judecător D. R.

Grefier E. D.

Pe rol, judecata apelului declarat de reclamantul O. I., domiciliat în comuna Movila Banului, ., împotriva sentinței civile nr. 1335 din 28.01.2015, pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._, având ca obiect exercitarea autorității părintești, în contradictoriu cu pârâta T. G., domiciliată în comuna G. Sărat, ..

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns apelantul O. I., lipsă fiind intimata T. G..

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care arată că dosarul se află la primul termen de judecată, după care:

Procedura de citare legal îndeplinită.

Instanța procedează la legitimarea apelantului O. I., ale cărui date au fost consemnate pe citativ – fila 16 dosar apel. Domiciliul din cartea de identitate a apelantului corespunde cu cel precizat pe cererea de apel, comuna Movila Banului, .. De altfel, se constată că apelantul a solicitat și judecarea cauzei în lipsă.

Nemaifiind cereri, excepții, probe, instanța constată cauza în stare de judecată, acordând cuvântul în dezbaterea apelului formulat.

Având cuvântul, apelantul O. I. solicită admiterea apelului, astfel cum a fost formulat. Arată că nu are un loc de muncă stabil, nu beneficiază de ajutor social, iar părinții săi sunt în vârstă, bolnavi, aflați în întreținerea sa. Pentru toate aceste considerente, solicită reducerea cuantumului pensiei de întreținere stabilită în sarcina sa la jumătate.

De asemenea, arată că își menține criticile referitoare la cheltuielile de judecată, împovărătoare și mult prea mari față de obiectul cererii.

Tribunalul, în conformitate cu art.394 alin.1 Cod pr.civilă, declară dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare.

După deliberări,

TRIBUNALUL:

Deliberand asupra prezentului apel civil, constata:

Prin cererea înregistrata pe rolul Judecatoriei Buzau la data de 27.08.2013, sub nr._, reclamantul O. I. a chemat în judecată pârâta T. G., pentru ca instanța, prin hotărârea ce o va pronunța, sa dispună ca autoritatea părinteasca asupra minorului O. A.–I., nascut la 05.09.2012, sa-i revina in mod exclusiv lui, locuinta minorului O. A. I. sa fie stabilita la domiciliul sau din . Banului, jud. Buzau, pârâtă sa fie obligată la plata pensiei de întreținere in favoarea minorului, in raport de venitul minim pe economie.

In motivarea acțiunii, reclamantul a învederat ca, din relația de concubinaj cu parata, a rezultat minorul O. A. I., născut la 05.09.2012; ca, înca de la începutul relației, ei au locuit la părinții pârâtei si s-au înteles bine, au comunicat si in timp s-au înfiripat între ei sentimente de afectivitate, respect si comunicare; ca, după nasterea minorului, parata nu s-a implicat în cresterea acestuia, fiind total dezinteresata, preferând o viata mai libertina; ca, desi copilul era la o vârsta frageda si avea nevoie de grija si afectiunea mamei, parata nu a fost atenta la necesitatile acestuia, pleca in mod repetat din domiciliul comun, lipsind in perioada ianuarie 2013, cât și aprilie-mai 2013, timp in care copilul a ramas în grija sa; ca nu îi oferea nicio explicatie pentru lipsa sa din domiciliul comun; ca prefera compania altor barbati, iar cresterea copilului nu era o prioritate pentru ea; ca, desi reclamantul lucra, contribuind din punct de vedere material la cresterea copilului, ajutând in gospodarie, parata a fost permanent nemultumita, ceea ce a condus la separarea lor; ca, după despartire, a plecat la domiciliul părintilor sai, iar parata a plecat din domiciliu si la acest moment traieste cu un alt barbat, lasand copilul in grija părintilor sai, care sunt bolnavi si in varsta si nu pot avea grija de un copil; ca a mers in vizita in domiciliul paratei, dar aceasta nu mai locuieste acolo si a observat ca minorul nu este bine îngrijit, este neglijat, lucru pe care i l-au spus si vecinii, solicitand admiterea acțiunii, ca el locuieste in casa părintilor sai, unde minorul poate beneficia de toate conditiile necesare cresterii si educarii, iar parata nu lucreaza si nu îi poate oferi la acest moment suport material necesar unui copil.

La dosar, reclamantul a depus, în copii, urmatoarele înscrisuri: acte de stare civila, certificatul de nastere al minorului, certificat de informare nr. 16 .

Pârâta a depus la dosar întâmpinare–cerere reconventională, solicitând respingerea cererii ca neîntemeiata, întrucât sustinerile reclamantului nu sunt reale. De asemenea, a solicitat ca instanta, prin hotararea ce o va pronunta, sa dispuna încredintarea minorului catre ea spre crestere si educare, cu obligarea reclamantului la plata pensiei de întreținere în favoarea minorului, in cota procentuala raportata la veniturile pe care le realizează. A mai aratat parata că, încă de la începutul relației, au locuit la părintii sai, unde au avut sprijin material si moral, iar comportamentul reclamantului s-a schimbat după nasterea copilului si a început sa dispara de acasa, motivand ca merge la familia sa, ca mama reclamantului traieste in relații de concubinaj cu un barbat si relatiile dintre ei sunt in permanenta tensionate datorita consumului de bauturi alcoolice, ca între tatal vitreg si reclamant au avut loc dese altercatii, una dintre ele încheindu-se cu înjunghierea cu un cutit in picior, afectiune pentru care a fost internat in spital, iar urmare acestei afectiuni reclamantul nu mai poate merge normal, ca tatal ei s-a preocupat de reclamant, in sensul ca i-a gasit serviciu si chiar l-a angajat la o societatea de paza, de unde a fost dat afara, datorita comportamentului necorespunzator, ca in restul timpului presta diferite munci ca zilier, ca disparitiile reclamantului din domiciliul comun, pe motiv ca merge sa lucreze, au culminat cu parasirea definitiva a domiciliului, ca nu a venit niciodata acasa, in schimb o suna si ameninta, in sensul ca, daca nu îi da copilul, omoara mai întâi copilul si apoi pe ea, ca nu a acceptat sa se mute la domiciliul părintilor reclamantului, deoarece nu îi asigura conditii sigure pentru cresterea copilului, iar în familia reclamantului, in permananta, exista o stare de tensiune, pe fondul consumului de alcool, ca după ce a parasit domiciliul, reclamantul nu a venit niciodata sa vada copilul, iar grija ei se canalizează pe cresterea si educarea minorului.

La dosar, pârata a depus, în copii, cartea sa de identitate, acte de stare civila.

Autoritățile tutelare Primaria comunei Movila Banului si Primaria comunei G. Sarat au depus la dosar, prin intermediul serviciului registratura al instantei, referatele de ancheta socială efectuate la domiciliile părților..

La termenul de judecata din 19.11.2014 s-au încuviintat probele solicitate de părti, însa reclamantul si martorii încuviintați nu s-au mai prezentat în instanta la termenul acordat pentru administrarea probelor încuviințate.

La solicitarea instantei, s-au audiat martorii D. A. si T. C., propuși de pârata-reclamanta, declarațiile acestora fiind consemnate si atașate la dosar.

Prin s.c. nr. 1335/28.01.2015, Judecatoria Buzau a respins acțiunea formulata de reclamantul O. I., în contradictoriu cu pârâta T. G.; a admis cererea reconvențională formulata de parata–reclamanta T. G., în contradictoriu cu reclamantul–pârat O. I.; a stabilit la domiciliul pârâtei locuința minorului O. A. I., nascut la 05.09.2012 și a încuviințat ca autoritatea părinteasca sa fie exercitată de ambii părinți; a obligat reclamantul să plăteasca pârâtei, în favoarea minorului, o pensie de întreținere de 130 lei lunar, cu începere de la data pronunțării sentinței și până la majoratul minorului; a obligat reclamantul să platească pâratei suma de 1000 lei, cheltuieli de judecată; executorie de drept conform dispozițiilor art. 448 alin.1 și 4 Cod procedură civilă, în ceea ce privește stabilirea locuinței minorului, exercitarea autorității părintești și pensia de întreținere.

Pentru a hotari astfel, instanta fondului a retinut urmatoarea situatie de fapt si de drept: din relațiile de concubinaj ale părților s-a născut, la data de 05.09.2012, minorul O. A.-I.. De la naștere și până în prezent minorul a locuit in domiciliul bunicilor materni,care s-au implicat în creșterea și îngrijirea lui, alături de pârâtă.

Martorii audiați la propunerea pârâtei au relatat că părțile s-au separat în fapt când minorul avea 9 luni, că de la acest moment tatăl reclamant nu a încercat să ia legătura cu minorul, să-l viziteze sau să contribuie, în măsura propriilor posibilități, la cheltuielile de întreținere ale acestuia.

Martorul D. A. a relatat că în familia pârâtei minorul este foarte bine îngrijit, că de el se ocupă mama pârâtă și bunica maternă.

Ancheta socială efectuată la domiciliul pârâtei a relevat faptul că minorul dispune de condiții bune de creștere și educare, că familia în care locuiește se preocupă de creșterea și îngrijirea sa, că nu au fost identificate elemente de risc pentru minor.

Cum reclamantul din prezenta cauză nu a dovedit susținerile invocate în acțiune, instanța s-a pronunțat numai pe baza probelor administrate de pârâtă și pe cele consemnate în anchetele sociale.

În consecință, față de cele de mai sus, reținând că reclamantul nu a dovedit temeinicia cererii sale, așa cum prevăd dispozițiile art. 249 Cod procedură civilă, că este în interesul minorului să fie lăsat în grija mamei, instanța a respins, ca neîntemeiată, actiunea.

A admis cererea reconvențională și, văzând dispozițiile art. 487, 488 Cod civil, art. 496 alin. 3, art. 505 alin. 2 Cod civil, a stabilit, la domiciliul pârâtei, locuința minorului O. A. I., nascut la 05.09.2012 și a încuviințat ca autoritatea părinteasca sa fie exercitată de ambii părinți.

În temeiul dispozițiilor art. 525, 527, 529 Cod civil, a obligat reclamantul să plăteasca pârâtei în favoarea minorului o pensie de întreținere de 130 lei lunar, cu începere de la data pronunțării sentinței 28.01.2015 și până la majoratul minorului.

La stabilirea pensiei de întreținere instanța a avut în vedere cuantumul venitului minim pe economia națională care, la 01.01.2015, este de 975 lei cuantum brut, ceea ce echivalează cu un venit net lunar de 724 lei.

Cum reclamantul este apt de muncă și are posibilitatea de a obține venituri din munca sa, este firesc ca stabilirea pensiei de întreținere să se facă prin raportare la venitul minim net pe economia națională. A mai reținut instanța că reclamantul nu are alti copii în întreținere, astfel că pensia se va determina în cotă de până la ¼ din venitul net, aceasta fiind de 130 lei.

Cum procesul a fost declanșat de reclamant, iar acțiunea sa a fost respinsă, reținând că acesta este în culpă procesuală, instanța l-a obligat să platească pâratei suma de 1000 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat.

Impotriva sentintei a declarat apel reclamantul, care a criticat solutia din urmatoarele considerente: desi acesta a introdus cererea de chemare in judecata cu privire la reglementarea situației juridice a minorului O. Mexandru I., datorita unor probleme financiare intervenite nu a putut fi prezent pentru a-si susține cererea.

In măsura in care instanța de judecata, in urma administrării probelor, a considerat ca este in interesul minorului ca locuința acestuia sa fie la mama, nu va critica sentința sub acest aspect, ci doar sub aspectul stabilirii pensiei de întreținere; considera ca pensia de întreținere stabilita in cuantum de 130 lei este mult prea împovărătoare pentru apelantul-reclamant.

Prevederile legale, art. 530 alin. 1 din Noul Cod Civil, prevăd ca obligația de întreținere se executa in natura, prin asigurarea celor necesare traiului, obligație care are întâietate fata de obligația la plata unei sume de bani fixe.

Arata ca a contribuit in mod constant la intretinerea minorului, prin achizionarea de alimente, imbracaminte si cele necesare traiului; ca nu are niciun loc de munca, nu beneficiaza de ajutor social si nu are bunuri in proprietate; ca locuieste impreuna cu părinții sai, care sunt in etate, au grave probleme medicale, iar apelantul reprezinta pentru dansii un real suport moral si financiar; ca este de acord sa contribuie la creșterea si educarea minorului, prin asigurarea in natura a celor necesare traiului (alimente, imbracaminte, etc) si prin plata unei pensii de intretinere in cuantum de aproximativ 60-70 lei lunar, având in vedere ca isi castiga existenta muncind cu ziua .

De asemenea, considera ca cheltuielile de judecata la care a fost obligat sunt mult prea mari si disportionate fata de obiectul cererii de chemare in judecata.

Având in vedere cele mai sus menționate, solicita admiterea apelului, schimbarea, in parte, a hotărârii judecătoresti, in sensul modificării cuantumului pensiei de intretinere, a reducerii acesteia raportat la situația financiara dificila cu care se confrunta, urmând ca instanța de control judiciar sa respingă capătul de cerere al paratei-reclamante privind obligarea sa la plata cheltuielilor de judecata (impovaratoare pentru apelant) si mult prea mari fata de obiectul cererii.

Intimata T. G. a depus la dosar, in termen legal, intampinare, prin care solicita respingerea apelului formulat de O. lonut si păstrarea sentinței nr.1335 din data de 28 ianuarie 2015 a Judecătoriei B., întrucât prima instanța a stabilit corect situația de fapt si a motivat-o pe probele din dosar.

In ce privește prevederile art. 530 (alin 1) din Noul Cod Civil, invocate de apelant, arata ca acesta nu si-a îndeplinit obligațiile prevăzute de lege nici prin asigurarea materiala a celor necesare traiului minorului si nici a contribuirii cu anumite sume de bani necesare procurării de îmbrăcăminte, medicamente, jucării, etc., aspect reținut de prima instanța in urma probatoriilor administrate.

Mai mult, apelantul, prin neprezentarea fara motiv la termenul de fond si aducerea in instanța a unor probe care sa-i susțină cererea, a dat dovada de o totala indiferenta fata de situația minorului, pentru care solicita respingerea acestui capăt de cerere.

De asemenea, solicita respingerea si a capătului de cerere referitor la micșorarea cotei procentuale calculate pe baza salariului minim pe economia naționala, aceasta derivând din lege.

Totodată, respingerea, ca netemeinic si nemotivat si capătul de cerere privind cuantumul cheltuielilor de judecata, intrucat aceasta suma, pe langa o parte din onorariul plătit avocatului, cuprinde sumele cuvenite martorilor pentru deplasare si pierderile cauzate de necesitatea prezentării la proces a persoanei care a avut grija de minor in ziua procesului, a persoanelor care au suplinit martorii in activitatea lor, a cheltuielilor de transport.

Examinand apelul prin prisma actelor si lucrarilor dosarului, probelor administrate, criticilor formulate, prin prisma dispozitiilor legale incidente, tribunalul constata ca este nefondat si urmeaza sa fie respins, avand in vedere urmatoarea argumentare in fapt si in drept:

Obiectul prezentei cauze rezida in

- actiunea formulata de reclamantul O. I., care a chemat în judecată pârâta T. G., pentru ca instanța, prin hotărârea ce o va pronunța, sa dispună ca autoritatea părinteasca asupra minorului O. A.–I., nascut la 05.09.2012, sa-i revina in mod exclusiv lui, locuinta minorului O. A. I. sa fie stabilita la domiciliul sau din . Banului, jud. Buzau, pârâtă sa fie obligată la plata pensiei de întreținere in favoarea minorului, in raport de venitul minim pe economie;

- in cererea reconventională formulata de parata reclamanta, care a solicitat ca instanta, prin hotararea ce o va pronunta, sa respinga actiunea principala, sa dispuna încredintarea minorului catre ea spre crestere si educare, cu obligarea reclamantului la plata pensiei de întreținere în favoarea minorului, in cota procentuala raportata la veniturile pe care le realizează.

Impotriva sentintei a fost exercitata calea de atac a apelului de catre reclamant, care a criticat solutia primei instante numai sub aspectul pensiei de intretinere, aratand, in esenta, ca nu realizeaza venituri, ca are in intretinere si pe parintii sai, in varsta, ca ar fi de acord cu plata unei sume de 60-70 lei cu titlu de pensie in favoarea minorului.

Având în vedere acest aspect, nu pot fi puse în discuție și reanalizate de Tribunal chestiunile legate de stabilirea locuintei minorului, exercitarea autoritatii parintesti. O astfel de concluzie se impune, în raport și de faptul că parata nu a declarat apel.

Or, această atitudine procesuală are semnificația unei achiesări a paratei la constatările făcute de judecătorie în considerentele sentinței civile nr. 1335/28.01.2015, în sensul stabilirii domiciliului minorului la mama parata, la exercitarea autoritatii parintesti de catre ambii parinti, cu consecința că aceste considerente, fiind de natură a sprijini și explica soluția din dispozitiv, au intrat în autoritatea lucrului judecat.

De asemeni, chiar apelantul, in cuprinsul cererii de apel, arata ca, in măsura in care instanța de judecata, in urma administrării probelor, a considerat ca este in interesul minorului ca locuința acestuia sa fie la mama, nu va critica sentința sub acest aspect, ci doar sub aspectul stabilirii pensiei de întreținere.

Avand in vedere aceasta singura critica adusa hotararii instantei de fond si raportand prevederile legale incidente la speta dedusa judecatii, tribunalul retine ca instanta de fond a avut in vedere sustinerile partilor, probele administrate de acestea, precum si temeiurile de drept incidente spetei de fata.

In legatura cu critica apelantului, referitoare la pensia de intretinere, tribunalul retine faptul ca, potrivit prevederilor art. 487 Cod civil, părinții au dreptul și îndatorirea de a crește copilul, îngrijind de sănătatea și dezvoltarea lui fizică, psihică și intelectuală, de educația, învățătura și pregătirea profesională a acestuia, iar potrivit art. 499 alin. 1 Cod civil, tatăl și mama sunt obligați, în solidar, să dea întreținere copilului minor, asigurându-i cele necesare traiului, precum și educația, învățătura și pregătirea profesională.

Această obligație prezintă atât un caracter nepatrimonial, cât și unul patrimonial, constând în cheltuielile pe care părintele trebuie să le suporte pentru a asigura copilului posibilitatea să dobândească o pregătire profesională corespunzătoare.

Obligația de întreținere ce incumbă părinților are caracter complex, având ca finalitate procurarea nu doar a mijloacelor necesare traiului, ci și asigurarea condițiilor materiale reclamate de procesul de formare a copilului prin școlarizare și pregătire profesională.

Art. 516 cod civil arata ca obligația de întreținere există între rudele în linie dreaptă, iar potrivit art. 524 Cod civil, are drept la întreținere numai cel care se află în nevoie, neputându-se întreține din munca sau bunurile sale.

Cu toate acestea, minorul este prezumat a fi în nevoie, dacă nu se poate întreține din munca sa chiar dacă ar avea bunuri, conform art. 524 alin. 1 Cod civil. Având în vedere că, la data introducerii prezentei cereri, minorul era in vârstă de 3 ani, nu este necesar a se analiza cauza stării de nevoie în care se află acesta, el fiind îndreptățit la întreținere din partea tatalui sau, în temeiul dispozițiilor art.499 alin.3 din Codul civil (NCC), cel puțin până la împlinirea vârstei majoratului și cel mai târziu până la vârsta de 26 de ani, dacă acesta se va afla până la această vârstă în continuarea studiilor.

Art. 31 din Legea nr. 272/2004, privind protecția și promovarea drepturilor copilului, statuează că ambii părinți sunt responsabili pentru creșterea copiilor lor și că exercitarea drepturilor și îndeplinirea obligațiilor părintești trebuie să aibă în vedere interesul superior al copilului și să asigure bunăstarea materială și spirituală a copilului, în special prin îngrijirea acestuia, prin menținerea relațiilor personale cu el, prin asigurarea creșterii, educării și întreținerii sale, precum și prin reprezentarea sa legală și administrarea patrimoniului său.

În conformitate cu prevederile art. 44 alin. 1 din Legea nr. 272/2004, copilul are dreptul de a beneficia de un nivel de trai care să permită dezvoltarea sa fizică, mentală, spirituală, morală și socială. În temeiul alin.2 din același act normativ, părinților le revine în primul rând responsabilitatea de a asigura, în limita posibilităților, cele mai bune condiții de viață necesare creșterii și dezvoltării copiilor; părinții sunt obligați să le asigure copiilor locuință, precum și condițiile necesare pentru creștere, educare, învățătură și pregătirea profesională.

Tribunalul are in vedere prevederile Legii nr. 272/2007, privind promovarea și protecția dreptului copilului, in care se arata ca, în determinarea interesului superior al copilului, se ține seama de o . factori, printre care: posibilitățile materiale ale părinților, posibilitățile de dezvoltare fizică, morală și intelectuală pe care copiii le pot găsi la unul dintre părinți, vârsta copilului, comportamentul părinților față de copil înainte de divorț, legăturile de afecțiune stabilite între copil și familie.

Art. 529 alin.1 NCC prevede că întreținerea este datorată potrivit cu nevoia celui care o cere și cu mijloacele celui ce urmează a o plăti, însă dacă se ivește vreo schimbare în ceea ce privește mijloacele celui care prestează întreținerea și nevoia celui care o primește, instanța poate, potrivit împrejurărilor, să mărească, să micșoreze sau să sisteze pensia de întreținere, conform art. 531 Cod civil.

Pe de altă parte, conform art. 530 alin. 2 NCC, dacă obligația de întreținere nu se execută de bunăvoie, în natură, instanța de tutelă dispune executarea ei prin plata unei pensii de întreținere, stabilită în bani.

Raportand prevederile legale la speta dedusa judecatii, tribunalul retine ca, din relațiile de concubinaj ale părților s-a născut, la data de 05.09.2012, minorul O. A.-I.. Reclamantul nu mai are si alti copii in intretinere si, de asemeni, nu realizeaza venituri, astfel că pensia se va determina în cotă de până la ¼ din venitul net, aceasta fiind de 130 lei.

In consecinta, in mod corect instanta de fond, la stabilirea pensiei de întreținere, a avut în vedere cuantumul venitului minim pe economia națională care, la 01.01.2015, este de 975 lei cuantum brut, ceea ce echivalează cu un venit net lunar de 724 lei.

In legatura cu sustinerea apelantului ca acorda intretinere si parintilor sai, tibunalul are in vedere prevederile art. 519 cod civil, care prevede ordinea de plata a intretinerii si arata urmatoarele:

Intretinerea se datoreaza in ordinea urmatoare: sotii si fostii soti isi datoreaza intretinere inaintea celorlalti obligati; descendentul este obligat la intretinere inaintea ascendentului, iar daca sunt mai multi ascendenti sau mai multi descendenti, cel in grad mai apropiat inaintea celui mai indepartat; fratii si surorile isi datoreaza intretinere dupa parinti, insa inaintea bunicilor.

Art. 523 cod civil arata ca, atunci cand cel obligat nu poate presta, in acelasi timp, intretinere tuturor celor indreptatiti sa o ceara, instanta de tutela, tinand seama de nevoile fiecareia dintre aceste persoane, poate hotari fie ca intretinerea sa se plateasca numai uneia dintre ele, fie ca intretinerea sa se imparta intre mai multe sau toate persoanele indreptatite sa o ceara. In acest caz, instanta hotaraste, totodata, modul in care se imparte intretinerea intre persoanele care urmeaza a o primi.

In speta, reclamantul apelant nu a facut dovada faptului ca a fost obligat de instanta sa presteze intretinere in favoarea parintilor sai, ci este vorba de un ajutor benevol, care nu este de natura sa influenteze cuantumul pensiei datorate minorului.

De asemeni, o obligatie de intretinere a reclamantului fata de parintii sai, chiar daca era stabilita de instanta, nu poate fi luata in calculul obligatiei de intretinere fata de copilul sau, in conditiile art. 527 cod civil, deoarece parintii nu vin in concurs cu copilul, ci se stabileste dupa deducerea cotei cuvenite copiilor (Trib. Mun. Bucuresti, sectia a III-a civila, decizia nr. 3280/1983 in RRD nr. 9/1984, pag. 73).

In legatura cu faptul ca ar fi de acord sa presteze pensia de intretinere in natura, tribunalul retine ca, de regula generala, obligatia de intretinere se executa in natura, asigurandu-se creditorului, de catre debitor, cele necesare traiului (alimente, imbracaminte, locuinta, medicamente, altele asemenea), iar in plus, in cazul minorului, prin suportarea si a cheltuielilor pentru educare, invatatura, pregatire profesionala. Numai atunci cand obligatia de intretinere nu este executata in natura de bunavoie de debitor, instanta de tutela va dispune executarea ei prin echivalent, adica prin plata unei pensii de intretinere al carui cuantum se stabileste in bani.

Ca atare, executarea in natura este regula, executarea prin echivalent (sub forma platii pensiei de intretinere) constituie exceptia, care devine incidenta numai atunci cand exista dovada refuzului executarii in natura a obligatiei, in mod benevol; nu este exclus sistemul mixt de executare a obligatiei, in natura si in bani.

Intretinerea, ca obligatie concreta, se va stabili intotdeauna in limita unei sume de bani, insa executarea acesteia, ca modalitate de indeplinire a obligatiei, va avea loc in natura sau prin plata unei sume de bani, dupa distinctiile al. 1 si 2 ale art. 530 NCC.

Instanta este cea care stabileste daca pensia de intretinere se va presta in natura sau prin plata unei sume de bani, de la caz la caz, tinand cont de circumstantele fiecarei cauze, de interesul superior al minorului, in beneficiul caruia se recunoaste dreptul la intretinere.

Astfel, este necesar sa se analizeze care dintre cele doua modalitati de intretinere este mai potrivita in cauza, de natura sa atenueze, pe cat posibil, divergentele dintre parti, avandu-se in vedere interesul minorului, pozitia sotilor, raporturile dintre acestia dupa incetarea casatoriei.

In speta, reclamantul apelant nu realizeaza venituri decat ocazional, nefiind incadrat in munca; asa cum rezulta din probele administrate in fata instantei de fond, in tor acest interval de timp nu a contribuit cu nimic la intretinerea minorului, pe care nici macar nu l-a vizitat; nici la momentul solutionarii apelului situatia nu s-a schimbat, astfel incat situația de fapt reținută de instanța de fond persistă, ceea ce face, daca nu imposibilă, foarte dificila exercitarea obligației de întreținere în natură.

Din probele administrate în cauză, nu a rezultat că reclamantul s-a achitat până în prezent de obligația de întreținere față de minor, în natură; de asemenea, nu s-au făcut dovezi, in perioada procesului, că obligația de întreținere a fost exercitată în bani sau în natură, astfel incat tribunalul apreciaza ca, cel putin la acest moment, se impune ca obligația de întreținere să fie exercitată în bani, pentru ca mama sa-i poata asigura minorului cele necesare, asa cum prevad dispozitiile 530 NCC, mentionate anterior.

Astfel, martorii audiați la propunerea pârâtei au relatat că părțile s-au separat în fapt când minorul avea 9 luni, că de la acest moment tatăl reclamant nu a încercat să ia legătura cu minorul, să-l viziteze sau să contribuie, în măsura propriilor posibilități, la cheltuielile de întreținere ale acestuia.

În ceea ce o privește pe mamă, este firesc ca aceasta să-și exercite obligația de intretinere in natura, locuinta minorului fiind stabilita la domiciliul mamei intimate, iar mama trebuie să aibă la dispoziție anumite sume de bani, în baza cărora să asigure tot ceea ce este necesar copilului.

A mai aratat apelantul ca cheltuielile de judecata la care a fost obligat sunt mult prea mari si disproportionate fata de obiectul cererii de chemare in judecata; ca solicita ca instanța de control judiciar sa respingă capătul de cerere al paratei-reclamante privind obligarea sa la plata cheltuielilor de judecata (impovaratoare pentru apelant) si mult prea mari fata de obiectul cererii.

F. de aceste critici, tribunalul retine faptul ca regimul acordării cheltuielilor de judecată este cârmuit de principiul disponibilității, consacrat de art. 9 C.pr.civ., ceea ce înseamnă că acestea vor fi acordate numai în măsura în care au fost solicitate. În aceeași ordine de idei, menționăm faptul că în art. 453 C.pr.civ. se stipulează că partea care pierde procesul va fi obligata, la cererea partii care a castigat, sa ii plateasca acesteia cheltuieli de judecata.

Fundamentul juridic al acordării cheltuielilor de judecată este reprezentat de culpa procesuală a părții „care cade în pretenții”.

Culpa procesuală presupune fie înregistrarea pe rolul unei instanțe a unei cereri, acțiuni ce se dovedește a fi neîntemeiată (deci determinarea pârâtului de a ieși din pasivitatea confortabilă pe care i-o asigură prezumția că nu datorează nimic nimănui), fie susținerea unor apărări neîntemeiate (care echivalează cu zădărnicirea reclamantului în încercarea sa de a răsturna prezumția relativă sus amintită). Astfel înțeleasă culpa procesuală pe care se întemeiază reglementarea din art. 453 C.pr.civ., „partea care pierde procesul” poate fi atât reclamantul, cât și pârâtul.

Reclamantul este în culpă procesuală dacă cererea de chemare în judecată a fost anulată ca netimbrată, ori calea de atac exercitată a fost anulată ca netimbrată sau ca fiind depusă la instanța care soluționează calea de atac; dacă cererea s-a perimat; dacă a chemat în judecată o persoană străină de raportul juridic dedus judecății; dacă renunță la judecată sau la dreptul subiectiv; dacă pretențiile sale nu sunt întemeiate, în tot sau în parte (caz în care culpa procesuală privește partea de pretenții considerate neîntemeiate).

În ceea ce privește dovada cheltuielilor de judecată solicitate, amintim că „părțile au îndatorirea ca, în condițiile legii, să urmărească desfășurarea și finalizarea procesului. De asemenea, ele au obligația să îndeplinească actele de procedură în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau de judecător.

Așadar, partea care a câștigat procesul are obligația de a proba cererea de acordare a cheltuielilor de judecată. Această parte are sarcina de a proba cuantumul cheltuielilor de judecată pe care pretinde că le-a efectuat (conform adagiilor latine actori incumbit onus probandi sau ei incumbit probatio qui dicit, non qui negat). Regula este că dovada cheltuielilor de judecată se face cu acte, documente, înscrisuri justificative.

Cum fundamentul acordării cheltuielilor de judecată/executare avansate de partea care a câștigat procesul îl reprezintă culpa procesuală, înseamnă că acel contract, încheiat de intimată, în speță, cu avocatul său, își va produce efectele și față de partea care a pierdut procesul (aceasta din urmă se vede obligată în temeiul voinței exprimate de persoanele care au negociat onorariul de avocat, deși ea, evident, nu a participat nici personal și nici prin reprezentare la încheierea contractului respective) în baza unuia dintre principiile care guvernează repararea prejudiciului în materia răspunderii civile delictuale, anume principiul reparării integrale.

Prin urmare, pe temeiul răspunderii civile delictuale, cel ce a câștigat procesul are dreptul de a obține de la adversar sumele pe care le-a plătit cu titlu de onorariu de avocat (fapta ilicită a fost săvârșită de cel ce a pierdut procesul, în sensul că datorită atitudinii sale a avut loc procesul respectiv), dar instanta are in vedere si practica judiciara in aceasta materie a CEDO, conform careia partea care a cistigat procesul nu va putea obtine rambursarea unor cheltuieli decat in masura in care se constata realitatea, necesitatea si caracterul lor rezonabil (cauzele C. impotriva Romaniei, Strain impotriva Romaniei, R. impotriva Romaniei, S. si altii impotriva Romaniei ).

Potrivit art. 28 alin. 1 din Legea nr. 51/1995, avocatul are dreptul să asiste și să reprezinte orice persoana fizică sau juridică, în temeiul unui contract încheiat în formă scrisă, iar pentru această activitate avocatul are dreptul la onorariu, element care trebuie menționat obligatoriu în cuprinsul contractului de asistență juridică, conform art. 127 alin. 1 din Statutul profesiei de avocat.

Așadar, cuantumul onorariului plătit de client avocatului său este stabilit prin contractul de asistență juridică, iar depunerea în proces a originalului chitanței de plată a onorariului, emisă în baza contractului de asistență juridică, naște prezumția că acesta este onorariul stabilit prin contractul de asistență juridică pentru respectiva cauză, simpla depunere a facturii nefăcând dovada achitării onorariului stipulat.

In speta, parata intimata a facut dovada onorariului de avocat in suma de 1000 lei, conform chitantei atasate la dosarul cauzei, onorariu care a si fost acordat de instanta de fond, obligand reclamantul sa suporte contravaloarea lui, el fiind initiatorul acestui demers judiciar.

Tribunalul apreciaza, de asemenea, ca in lumina dispozițiilor art. 451 alin. 2 C.proc.civ., instanța este îndreptățită să aprecieze în ce măsură onorariul părții care a câștigat procesul trebuie suportat de partea care a pierdut, față de mărimea pretențiilor, de complexitatea cauzei, de munca efectiv depusă de către avocat.

Prin reducerea onorariului plătit de către reclamant apărătorului său ales, instanța nu incalca prevederile art. 30 din Legea nr. 51/1995 și nici cele din Statutul profesiei de avocat, contractul de asistență juridică producându-și pe deplin efectele între părțile contractante. Obligațiile și întinderea acestora stabilite în contractul de asistență/reprezentare juridică rămân neatinse între părțile contractante, instanța apreciind doar că efectele acestui contract nu ar trebui să se repercuteze asupra terțelor persoane în totalitate.

În ceea ce privește raporturile juridice stabilite între avocat și client, orice imixtiune din partea vreunui organ al statului este inadmisibilă, astfel cum rezultă cu claritate din dispozițiile art. 34 din Legea nr. 51/1995. Însă, chiar dacă nu ar fi existat art. 453 C.proc.civ., contractul încheiat de avocat și clientul său, ca orice act juridic, și-ar fi produs efectele (drepturile și obligațiile ce izvorăsc din contractul respectiv) numai între părți, iar nu și față de terțe persoane, printre care se numără și adversarul din proces – res inter alios acta, aliis neque nocere, neque prodesse potest.

Prin urmare, pe temeiul răspunderii civile delictuale, cel ce a câștigat procesul are dreptul de a obține de la adversar sumele pe care le-a plătit cu titlu de onorariu de avocat (fapta ilicită a fost săvârșită de cel ce a pierdut procesul, în sensul că datorită atitudinii sale a avut loc procesul respectiv), dar, tot pe temeiul răspunderii civile delictuale, cel ce a câștigat procesul nu ar putea obține de la adversar decât o parte din sumele pe care le-a plătit cu titlu de onorariu de avocat.

Instanta poate, chiar si din oficiu, sa reduca motivat partea din cheltuielile de judecata reprezentand onorariul avocatilor, atunci cand acesta este vadit disproportionat in raport cu valoarea sau complexitatea cauzei sau cu activitatea desfasurata de avocat, tinand cont de circumstantele cauzei.

Masura poate fi adoptata de instanta din oficiu, dar nimic nu se opune ca partile sa adreseze instantei o astfel de solicitare; acestea vor trebui sa fie suficient de prevazatoare si precaute si sa formuleze cererea de reducere a onorariului de avocat al partii adverse in cadrul dezbaterilor pe fond, avand in vedere ca instanta, daca opteaza pentru art. 451 al. 2 cod de procedura civila, o va face dupa inchiderea dezbaterilor, in cadrul deliberarilor, la momentul pronuntarii solutiei, deci al stabilirii partii care a castigat si a celei care a pierdut procesul.

Tribunalul are in vedere ca, in fata instantei de fond, la termenul de judecata din data de 28.01.2015, cand partile au pus concluzii pe fondul cauzei, nu a fost formulata o solicitare din partea reclamantului privind reducerea onorariului de aparator, astfel incat ea apare ca o cerere noua noua in apel, lucru inadmisibil, in conformitate cu prevederile art. 478 cod de procedura civila.

De asemenea, raportat la prevederile art. 451 alin. 2 C.proc.civ., tribunalul apreciaza ca instanta de fond a apreciat în ce măsură onorariul părții care a câștigat procesul trebuie suportat de partea care a pierdut, față de mărimea pretențiilor, de complexitatea cauzei, de munca efectiv depusă de către avocat, acordand, in integralitate, onorariul de avocat.

F. de cele expuse, pe larg, anterior, tribunalul apreciaza ca si acest motiv de apel este neintemeiat, motiv pentru care il va respinge.

In consecinta, fata de cele expuse pe larg anterior, in conformitate cu prevederile art. 480 cod de procedura civila, tribunalul va respinge, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul O. I., împotriva sentinței civile nr.1335 din 28.01.2015, pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._, având ca obiect exercitarea autorității părintești, în contradictoriu cu pârâta T. G..

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge apelul declarat de reclamantul O. I., domiciliat în comuna Movila Banului, ., împotriva sentinței civile nr. 1335 din 28.01.2015, pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._, având ca obiect exercitarea autorității părintești, în contradictoriu cu pârâta T. G., domiciliată în comuna G. Sărat, ., ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 11 Noiembrie 2015.

Președinte,

I. M.

Judecător,

D. R.

Grefier,

E. D.

Red./Tehnored.D.R./ 4 ex.

17.11.2015

Judecătoria B.

Dosar fond:_

Judec.fond: M. M.

← Pensie întreţinere. Decizia nr. 3115/2015. Tribunalul BUZĂU		Ordonanţă preşedinţială. Decizia nr. 3037/2015. Tribunalul BUZĂU →

Exercitarea autorităţii părinteşti. Sentința nr. 133/2015. Tribunalul BUZĂU

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Exercitarea autorităţii părinteşti. Sentința nr. 133/2015. Tribunalul BUZĂU