Pretenţii. Decizia nr. 185/2015. Tribunalul BUZĂU

Decizia nr. 185/2015 pronunțată de Tribunalul BUZĂU la data de 15-09-2015 în dosarul nr. 185/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL B.

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ Nr. 185/2015

Ședința publică de la 15 septembrie 2015

Completul constituit din:

PREȘEDINTE A. E. D.

Judecător G. S.

Judecător A.-M. D.

Grefier D. P.

Pe rol judecarea cererii de recurs formulată de recurentul - pârât I. P. C., în prezent deținut la Penitenciarul Focșani, împotriva sentinței civile nr 230/17.02.2015 pronunțată de Judecătoria Rm Sărat în dosarul civil nr_, în contradictoriu cu intimatul - reclamant T. N., domiciliat în comuna Balta Albă, ., având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurentul I. P. C., lipsă fiind intimatul T. N..

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că recurentul nu a depus la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru, procedura de citare este legal îndeplinită, după care:

Instanța, din oficiu, invocă excepția netimbrării recursului și acordă cuvântul recurentului care susține că a rezolvat pe cale amiabilă litigiul cu intimatul. Solicită anularea recursului ca netimbrat.

Instanța rămâne în pronunțare cu privire la excepția invocată.

TRIBUNALUL

Asupra prezentului recurs civil se constată:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Rm. Sărat sub nr._, reclamantul T. N., a chemat în judecată și personal la interogatoriu pe pârâtul I. P.-C., în prezent aflat în executarea unei pedepse privative de libertate de 6 ani, la Penitenciarul M. – Focșani, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligat să îi restituie suma de 500 lei, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea în fapt a cererii reclamantul a arătat la data de 18.08.2012 l-a împrumutat pe pârât cu suma de 500 lei, sumă pe care trebuia să i-o restituie în termen de 3 luni, respectiv la data de 18.11.2012, că după împlinirea termenului l-a căutat pentru a-i restitui datoria însă nu a fost de găsit, la telefon nu i-a răspuns, ulterior aflând că acesta a fost încarcerat.

În dovedirea cererii s-a solicitat proba cu acte, în cadrul căreia au fost depuse la dosar în copie certificată pentru conformitate: chitanță și proba cu martori, interogatoriu.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 2158, art. 164 C.civ.

Pârâtul nu a formulat întâmpinare.

Urmarea probatoriului administrat, instanța de fond a pronunțat sentința civilă nr.230/17.02.2015 prin care a admis acțiunea și a obligat pârâtul la plata sumei de 500 lei către reclamant precum și la 40 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că, potrivit susținerii reclamantului, în data de 18.08.2012, l-a împrumutat pe pârât cu suma de 500 lei, bani ce urmau să fie restituiți până la data de 18.11.2012, convenție materializată printr-un înscris denumit „chitanță”, semnat în prezenta unui martor.

Conform prevederilor art. 250 C.p.c. dovada unui act juridic sau a unui fapt se poate face prin înscrisuri, martori, prezumții, mărturisirea uneia din părți, făcută din proprie inițiativă sau obținută la interogatoriu, prin expertiză, prin mijloace materiale de probă, prin cercetarea la fața locului sau prin orice alte mijloace prevăzute de lege, sarcina probei revenind celui ce face o susținere în cursul procesului.

Din răspunsurile la interogatoriul luat din oficiu pârâtului, cu putere de mărturisire, instanța reține că acesta a confirmat în tot susținerile reclamantului, în sensul că a primit suma de 500 lei, pe care nu a mai restituit-o deși termenul convenit s-a împlinit, fiind de acord și cu plata cheltuielilor de judecată.

Potrivit art. 2158 C.civ., împrumutul de consumație este contractul prin care împrumutătorul remite împrumutatului o sumă de bani sau alte asemenea bunuri fungibile și consumptibile prin natura lor, iar împrumutatul se obligă să restituie după o anumită perioadă de timp aceeași sumă de bani sau cantitate de bunuri de aceeași natură și calitate.

Prin urmare, instanța de fond dând eficiență și principiului disponibilității părților, întrucât cererea dedusă judecății privește drepturi de care părțile pot dispune, precum și prevederilor art. 436 C.p.c. privind hotărârile date în baza recunoașterii pretențiilor, a admis cererea în tot, și a obligat pârâtul să restituie reclamantului suma de 500 lei împrumut neachitat și suma de 40 lei cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinței a formulat recurs pârâtul I. P. C., precizând că motivele de recurs le va susține în fața instanței.

La termenul de judecată din 17.06.2015, instanța i-a pus în vedere recurentului să achite taxa de timbru de 20 lei .

Ulterior, apelantul a formulat cerere prin care a solicitat să se anuleze cererea de recurs întrucât s-a împăcat cu intimatul reclamant, restituindu-i împrumutul la care a fost obligat de instanța de fond.

Prin urmare, instanța a invocat, din oficiu, excepția netimbrării cererii de recurs, sens în care, a admis această excepție și a dispus anularea recursului ca netimbrat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Anulează ca netimbrat recursul formulat de recurentul - pârât I. P. C., în prezent deținut la Penitenciarul Focșani, împotriva sentinței civile nr 230/17.02.2015 pronunțată de Judecătoria Rm Sărat în dosarul civil nr_, în contradictoriu cu intimatul - reclamant T. N., domiciliat în comuna Balta Albă, ..

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 15 septembrie 2015.

Președinte,

A. E. D.

Judecător,

G. S.

Judecător,

A.-M. D.

Grefier,

D. P.

Red/thred. AED/23.09.2015/4 ex

Judecătoria Rm. Sărat, ds. fond_

Judecător fond.A. P.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Decizia nr. 185/2015. Tribunalul BUZĂU