Acţiune posesorie. Decizia nr. 2865/2015. Tribunalul BUZĂU
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2865/2015 pronunțată de Tribunalul BUZĂU la data de 16-09-2015 în dosarul nr. 2865/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B. - SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 2865
Ședința publică de la 16 Septembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE I. M.
Judecător D. R.
Grefier E. D.
Pe rol, judecata apelurilor declarate de pârâții B. V., domiciliată în . și M. V., domiciliat în municipiul Rm- Sărat, . 11, ., împotriva sentinței civile nr.253 din 19.02.2015 pronunțată de Judecătoria Rm-Sărat în dosarul nr._, având ca obiect acțiune posesorie, în contradictoriu cu reclamantul T. N. A., domiciliat în municipiul Rm-Sărat, . 11, ..
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns apelanta B. V., asistată de avocat P. L., în baza împuternicirii avocațiale pe care o depune la dosar (fila 28) și intimatul T. N. A., asistat de avocat B. C. (împuternicire avocațială depusă la fila 19). A lipsit apelantul M. V., reprezentat de avocat P. L..
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care arată că au fost comunicate relațiile solicitate Primăriei comunei B., după care:
Procedura de citare legal îndeplinită.
Instanța dispune lăsarea cauzei la a doua strigare, pentru a da posibilitatea părților să ia cunoștință de relațiile comunicate de către Primăria comunei B. – fila 34 dosar apel.
Este reluată cauza, la apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns apelanta B. V., asistată de avocat P. L. și intimatul T. N. A., asistat de avocat B. C.. A lipsit apelantul M. V., reprezentat de avocat P. L..
Procedura completă.
Avocat P. L. depune la dosar dovada, în original, privind achitarea taxei judiciare de timbru, respectiv chitanța . nr._ din 18.06.2015 eliberată de Municipiul Rm-Sărat (fila 33 dosar apel). Arată că nu are cereri de formulat, apreciind cauza în stare de judecată.
Avocat B. C. nu are cereri.
Nemaifiind cereri, excepții, probe, instanța constată cauza în stare de judecată, acordând cuvântul în dezbaterea apelului formulat.
Având cuvântul, avocat P. L. critică soluția pronunțată de instanța de fond pentru netemeinicie și nelegalitate.
Se arată că a fost în mod greșit interpretat probatoriul administrat în cauză, în sensul că ar fi existat o posesie anterioară exclusivă a intimatului T. N. A. asupra terenului.
Până în anul 2013 nu au existat neînțelegeri între părți, iar din declarațiile martorilor audiați în cauză a rezultat faptul că terenurile au fost stăpânite anterior acestui an de către apelanți. Instanța de fond motivează admiterea acțiunii, reținând că pârâții apelanții ar fi recunoscut că au ocupat suprafețele de teren, ori, din probe, nu rezultă acest lucru.
Raportul de expertiză întocmit în cauză a avut ca obiectiv evaluarea unor culturi, expertul nefiind de specialitate topograf, pentru a identifica anumite suprafețe de teren.
Instanța de fond reține, în mod greșit, că ar fi fost cotropite suprafețele de 2,29 ha și respectiv 6315 m.p., deși reclamantul a susținut în acțiune că i-a fost cotropită suprafața de 5000 m.p.
Mai arată și faptul că sentința nu poate fi pusă în executare, deoarece nu există o schiță a terenului.
Concluzii de admitere a apelului declarat de pârâții B. V. și M. V., schimbarea în tot a sentinței pronunțată de instanța de fond, în sensul respingerii acțiunii reclamantului T. N. A., ca neîntemeiată.
Având cuvântul, avocat B. C. arată că terenul este moștenire de familie, vine pe linie maternă de la bunicul intimatului. Tatăl intimatului se numește T. S., iar moștenitoare este mama acestuia, respectiv T. V.. Terenul nu a fost reconstituit, nu s-a emis titlu de proprietate, nu s-au eliberat procese-verbale de punere în posesie. Printr-o înțelegere cu autoritățile locale, toți proprietarii sau moștenitorii care aveau terenuri în . dus la terenurile pe care le aveau.
Pentru lămurirea situației de fapt, dată fiind prezența părților, instanța solicită părților prezente să precizeze de unde vin terenurile ce fac obiectul acțiunii posesorii.
Intimatul T. N. A. arată că terenul care face obiectul acțiunii posesorii a fost reconstituit de la mama sa - T. V.. Există un titlu de proprietate mai vechi pe numele autorului P. S., terenul vine de la străbunicul său - B. E. și a fost primit de acesta de la Regele M.. Nu cunoaște data decesului lui B. E.. T. V. a decedat în anul 2007, iar tatăl său în anul 2002. Tatăl a avut posesia terenului, pe care l-a lucrat. Toate aceste terenuri au fost stăpânite de tatăl intimatului și de el, stăpânind de la autorul P. Smion (1 ha) și de la M. B., I. – mătușa (Ginerică I.), acești autori neavând copii. A stăpânit și lucrat toate aceste terenuri ce au fost trecute în adeverința de reconstituire. A stăpânit și după P. M.. După decesul lui P. V., acesta i-a transmis teren prin testament lui B. V.. Suprafețele de 3.600 m.p. și 2,8 ha teren de la P. V., pe baza testamentului, le stăpânește B. V..
Se mai arată că nu există acte, adeverință de identificare a acestor terenuri, suprafețele nefiind delimitate de reprezentanții Comisiilor locale. Tatăl său a formulat cerere la Comisia locală, iar vecinii terenurilor se cunoșteau. Nu au alte acte de la Comisia locală în afara adeverinței eliberate în anul 1991. De pe urma lui P. V., căruia tatăl său i-a lăsat în folosință anumite suprafețe de teren, pe care el le-a transmis mai departe pârâtei-apelante B. V., nicio altă persoană nu stăpânește în concret teren de pe urma acestor autori. Apelanta B. V. are în punctul Ceairu 3600 m.p. Terenul din punctul Ceairu vine de la P. S., Ginerica I. și M. B..
Referitor la terenul care face obiectul acțiunii posesorii, arată că în punctul Ceairu sunt cuprinse mai multe suprafețele de teren, tot acest teren nu vine numai de la P. S., ci vine de la toți autorii: P. S., care are reconstituit 1 ha, M. B. și Ginerică I..
Apelanta B. V. arată că soțul său și tatăl reclamantului au convenit să stăpânească 1 ha în punctul Ceairu de la autorul P. M., M. B. și Ginerică I.. P. S. nu figurează ca autor. A stăpânit 1 ha teren din punctul Ceairu care venea de la autorii P. M., M. B. și Ginerică I.. Există adeverințe de reconstituire, depuse la dosar. A stăpânit acest hectar; terenul a fost delimitat în baza unei înțelegeri între soțul său și tatăl reclamantului. Pentru aceste terenuri, după toți acești autori, alți moștenitori nu mai stăpânesc în afară de ea și reclamant. M. V. a stăpânit o perioadă, după M. C., de la autor Ginerică I.. Imediat după decesul tatălui reclamantului, din anul 2002, toate terenurile le-a stăpânit abuziv reclamantul.
De asemenea, apelanta B. V. precizează că a reclamantul a stăpânit toate aceste terenuri abuziv, din 2002 și până în 2013, a stăpânit și intimata din anul 2002 și stăpânește și în prezent 1 ha în punctul Ceairu. Reclamantul a intrat abuziv în anul 2013 pe acel hectar pe care îl stăpânea intimata. În prezent, intimata arată că stăpânește terenul, tot hectarul, a chemat reprezentanții de la primărie și a măsurat terenul, pe baza actelor pe care le deține și a construit un gard pe acesta, pe un hectar.
Reclamantul intimat T. N. A. susține că intimata B. a stăpânit 3600 m.p. teren, nu are un hectar. Stăpânește terenul de la Revoluție. Nu a construit abuziv gardul, astfel cum se susține, pe acel teren a cultivat lucernă, în urmă de 7 ani. Înțelegerea a fost ca intimata să stăpânească și după ce se va clarifica testamentul, i se va da ce i se cuvine. De asemenea, arată că intimata a intrat abuziv, a construit un gard peste gardul său, pe locul unde se află lucernă, intimata a luat o suprafață cu lucernă, pe care a cultivat-o, din acest motiv a făcut reclamație la poliție pentru furt și distrugere.
Avocat B. C. precizează instanței, pe situația de fapt, că tatăl intimatului și intimatul T. N. A., după moartea tatălui, au stăpânit acest teren, lucru recunoscut de unul dintre pârâți. Astfel, din declarația numitului M. V. dată la parchet, se arată că din anul 1992 și până în 2013, când intimatul T. nu a vrut să facă o înțelegere cu el, intimatul T. N. A. a stăpânit continuu acest teren. De asemenea, solicită a se avea în vedere declarația apelantei B. V. dată la momentul deplasării expertului la fața locului.
Situația terenului, din păcate, nu a fost clarificată de Comisia locală, cei doi pârâți, care sunt moștenitori testamentari ai mătușilor și unchilor intimatului, atâta vreme cât au trăit autorii lor, nu au avut intenția să intre pe acest teren. Abia în 2013, după ce mama intimatului a decedat, după ce pârâta B. V. a construit gard peste gardul intimatului, i-a fost ocupată posesia intimatului T. N.. Intimatul T. N. A. este îndreptățit să stăpânească acest teren, care provine din familie, stăpânit de bunici, părinți. Până la punerea în posesie, intimatul are legitimitatea să folosească acest teren, pe care îl stăpânește din anul 1992 împreună cu tatăl și apoi, singur.
Concluzii de respingere a apelului. Fără cheltuieli de judecată.
Tribunalul, în temeiul dispozițiilor art.394 alin.1 Cod pr.civilă, declară dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare.
După deliberări,
TRIBUNALUL
Asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Rm. Sărat sub nr._, reclamantul T. N. A. a solicitat, pe calea acțiunii posesorii, obligarea pârâților M. V. și B. V. să-i lase în liniștită posesie terenurile în suprafață de 2,29 ha și de 5000 mp situate în ., precum și obligarea acestora la plata daunelor de 4000 lei pentru repararea prejudiciului cauzat, din care 3000 lei pârâtul M. V. și 1000 lei pârâta B. V., cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că deține posesia terenurilor de aproximativ 22 ani, acestea fiind reconstituite în baza legilor fondului funciar fără a fi însă eliberate titluri de proprietate. Terenurile sunt situate în punctul Ceairu din . proprietatea bunicului său B. E. și, începând cu anul 1990, a intrat în posesia terenurilor respectând hotărârea organelor locale – comisia de fond funciar, în sensul ca fiecare locuitor să ocupe terenurile deținute anterior cooperativizării.
A susținut reclamantul că pârâții, în anul 2013, au pătruns de mai multe ori pe teren, iar M. V. a însămânțat 1 ha cu porumb în mod abuziv și a permis altor persoane - cum ar fi Butnaraș C. și P. A. - să recolteze porumbul înainte de coacere de teama de a nu veni proprietarul de drept să recolteze înaintea lui. În primăvara și vara anului 2013 pârâții au pătruns de mai multe ori pe teren cosind fânul și lucerna.
În data de 30.04.2013 a constatat că pârâta B. V., ajutată de fiul său B. V., construia un gard pe terenul de 5000 mp, în interiorul gardului său, iar în momentul în care soția sa a intervenit și le-a cerut să plece de pe teren pârâta și fiul acesteia i-au adresat cuvinte jignitoare.
Referitor la pârâtul M. V., a susținut reclamantul că tulburarea de posesie a debutat cu un incident constând în împiedicarea soției și a oamenilor angajați să lucreze și să cosească fânul și, în timp ce soția sa se afla cu lucrători și un tractoraș pe teren, nepotul pârâtului, M. G., s-a așezat în fața tractorului, împiedicând oamenii să lucreze; ulterior, a venit însoțit de mai multe persoane și a strâns fânul deja cosit, în aceeași zi amenințându-l la telefon că îl va răni cu furca dacă se mai duce pe teren. Pârâtul a cules porumbul semănat pe terenul respectiv, i-a luat și fânul și i-a tăiat cu drujba gardul care delimita terenul de alți vecini. Ambii pârâți au cosit lucerna și fânul de 2-3 ori fiecare.
A mai arătat reclamantul că a formulat mai multe plângeri la organele de poliție, nefiind luate măsuri până în prezent.
În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 949 - 951 Cod civil.
Pârâții au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea acțiunii posesorii, arătând că părțile sunt coproprietari asupra mai multor suprafețe de teren reconstituite de pe urma defuncților M. B., P. M., P. S. și Ginerică I., conform adeverințelor emise în baza legii fondului funciar, B. V. fiind moștenitoarea soțului său B. G. - la rândul său moștenitor testamentar al def. P. V. N. conform testamentului autentificat sub nr. 351/1994, iar pârâtul M. V. este fiul defunctei M. C., menționată în adeverința de reconstituire a dreptului de proprietate.
După anul 1990 au stăpânit personal sau prin autori suprafețe de teren, astfel: B. V. 1 ha - însă în luna martie 2013 reclamantul a construit un gard ocupând abuziv aproximativ 5000 mp; Mirou V. a stăpânit terenul împreună cu părinții, după decesul mamei ocupându-se în continuare de teren, reclamantul nefiind posesor al acestuia. B. V. a construit un gard după deplasarea comisiei locale la fața locului, pe linia de hotar rezultată în urma măsurătorilor, ca urmare a acțiunii reclamantului de ocupare a terenului. Gardul corespunde cu cele menționate în registrul agricol, în sensul că l-a construit pe linia de hotar stabilită de membrii comisiei.
Pârâtul M. V. a susținut că a avut discuții cu reclamantul privind linia de hotar, dar acest lucru s-a întâmplat deoarece reclamantul a încercat tot timpul să acapareze întreaga suprafață de teren în privința căreia au drepturi și ceilalți comoștenitori. A cosit fânul de pe terenul delimitat de comisia locală, dar acest teren îi aparține.
Prin răspunsul la întâmpinare depus în dosarul de fond reclamantul a făcut precizări în privința reconstituirii dreptului de proprietate cu privire la teren, precum și în privința învoielii moștenitorilor asupra exercitării posesiei (f. 41 fond).
Au fost administrate probatorii cu înscrisuri, interogatorii, testimoniale - fiind audiați martorii P. Ș., A. D., D. M., Burtnăruș C. și M. M., și s-a efectuat expertiză tehnică în specialitatea agricultură, raport întocmit de expert Otac F.. Au fost încuviințate obiecțiuni în privința lucrării tehnice, aceasta fiind ulterior refăcută de același expert.
Cererea de suspendare a judecății până la soluționarea definitivă a cauzei nr._ a fost respinsă de prima instanță, prin încheiere, la 05.02.2015.
Prin sentința civilă nr. 253/19.02.2015, Judecătoria Rm. Sărat a admis acțiunea posesorie, a obligat pe pârâta B. V. să lase reclamantului în deplină posesie suprafața de teren de 6315 mp situată în ., în punctul Ceairu, a obligat pe părâtul M. V. să lase reclamantului în deplină posesie suprafața de teren de 2,29 ha situată în ., jud. B. și, totodată, a dispus obligarea pârâților la plata de despăgubiri către reclamant, astfel: pârâta B. V. - 234,95 lei, pârâtul M. V. - 1997 lei. Au fost obligați pârâții la 2552 lei cheltuieli de judecată către reclamant.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că părțile sunt coproprietari asupra terenurilor de 2,29 ha și, respectiv, de 5000 mp, situate în ., ce provin de la autorul B. E., străbunicul reclamantului.
S-a reținut că, începând cu anul 1990, reclamantul a avut posesia terenului iar, ulterior, a avut discuții cu pârâții, care au pătruns pe teren, au recoltat porumbul însămânțat, au cosit lucerna și fânul și au construit gard în interiorul celui construit de reclamant. Cu privire la tulburarea de posesie s-au înregistrat plângeri la organele de poliție, iar până în prezent acestea nu au dat o soluție.
A mai constatat prima instanță că pârâții au recunoscut că au tulburat posesia reclamantului însă au făcut precizarea că au făcut demersuri la organele locale, respectiv Comisia Locală, iar după deplasarea la fața locului a acestora au construit gardul.
Conform raportului de expertiză, la data identificării terenurilor au fost prezenți reclamantul, pârâta B. V., iar din partea pârâtului M. V. sora acestuia, urmare discuțiilor purtate expertul menționând că pârâta B. V. a recunoscut că în anul 2013 a folosit o parte din terenul reclamantului, a cosit fânul și lucerna și, drept dovadă, a încercuit suprafața de teren cu gard. Tot din raportul de expertiză s-a reținut că pârâții au ocupat suprafețele de teren în anul 2013.
Cu privire la daune, urmare calculelor expertului tehnic, prima instanță a reținut că pârâta B. V. a creat reclamantului un prejudiciu în valoare de 234,95 lei, iar pârâtul M. V. un prejudiciu în valoare de 1997 lei (fila 110 dosar).
A mai reținut instanța de fond, cu privire la faptul posesiei, că reclamantul a dovedit că avut posesia terenului după anul 1990 și că pârâții i-au tulburat posesia prin ocuparea terenului, împiedicarea efectuării lucrărilor, recoltarea produselor de pe terenurile cultivate și blocarea accesului prin construirea gardului.
Prin acțiunea posesorie specială (acțiune în reintegrare), cum este cazul în speță, prima instanță a notat că reclamantul solicită restabilirea situației anterioare în cazul în care a intervenit o tulburare în exercițiul posesiei, ori deposedare cu violență, iar în practica judiciară ca fapte care determină introducerea unei acțiunii posesorii speciale au fost reținute: ocuparea unui imobil fără permisiunea posesorului, împiedicarea unei persoane să stăpânească un imobil, ridicarea unui zid.
S-a reținut că pârâta, prin construirea gardului, a împiedicat reclamantul să exercite posesia terenului, faptul fiind dovedit cu probele de la dosar, inclusiv cu recunoașterea pârâților.
Pentru a fi admisibilă acțiunea posesorie specială, în reintegrare, trebuie să fie îndeplinită condiția ca să nu fi trecut un an de la tulburare sau deposedare, iar din probele dosarului, inclusiv raportul de expertiză, instanța de fond a reținut că a rezultat că tulburarea de posesie a avut loc în anul 2013, acțiunea fiind înregistrată la 20.01.2014, împrejurare în care această condiție este îndeplinită.
Având în vedere aceste considerente, prima instanță a apreciat ca întemeiată acțiunea posesorie, cu consecința admiterii acesteia.
Cheltuielile de judecată au fost puse în sarcina pârâților în baza art.453 Cod procedură civilă.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel, în termen legal, pârâții B. V. și M. V., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând fiecare schimbarea în tot a hotărârii atacate și respingerea acțiunii posesorii, cu cheltuieli de judecată.
Apelanta B. V. a învederat că instanța de fond a făcut o greșită interpretare a probelor de la dosar, că din aceste probe rezultă că reconstituirea dreptului de proprietate s-a făcut pe numele tuturor părților în proces, că terenul folosit de ea nu a fost stăpânit de reclamant cel puțin un an anterior, ci ea a folosit 1 ha teren începând cu anul 1990, reclamantul fiind cel care în luna martie 2013 a ocupat din acesta 5000 mp, extinzându-se și construind un gard, astfel că a solicitat comisiei locale de fond funciar efectuarea de măsurători, în urma cărora s-a constatat că numitul T. A. a construit un gard fără acordul celorlalți coproprietari.
Totodată, a susținut că faptul posesiei exercitate de ea asupra unei suprafețe de 1 ha teren a rezultat din depozițiile martorilor D. M. și B. C., iar martorul M. M. a precizat că a fost prezent la măsurătorile efectuate de comisia locală de fond funciar, cunoscând că pârâta apelantă a stăpânit permanent terenul în litigiu, până la construirea abuzivă a gardului de către reclamantul intimat.
A învederat apelanta că prima instanță a reținut greșit că pârâții au recunoscut că au tulburat posesia reclamantului, aceștia precizând permanent că ei au stăpânit parte din teren, neînțelegerile cu reclamantul amplificându-se după ce acesta a construit un gard în martie 2013, ocupând parte din terenurile stăpânite de pârâți. Expertul a găsit la fața locului două garduri și nu putea arăta cine a exercitat posesia asupra terenului, cine a ocupat și ce suprafață, efectuând lucrarea cu subiectivism și afirmând existența unor discuții nereale pentru susținerea poziției procesuale a reclamantului. Exercitarea posesiei și ocuparea au făcut obiectul probatoriului testimonial, din care apelanta a susținut că a rezultat o altă situație de fapt decât cea reținută de prima instanță.
A solicitat schimbarea sentinței atacate, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată întrucât apelanta pârâtă a îngrădit un teren pe care îl stăpânise, pentru care a plătit impozit și cu privire la care reclamantul nu a avut posesia.
În drept, au fost indicate prevederile art. 466 și următoarele Cod procedură civilă.
Apelantul M. V. a învederat, la rândul său, interpretarea greșită a probelor cauzei de către prima instanță, apreciind că acțiunea a fost greșit admisă și din probe nu a rezultat că terenul stăpânit de el a fost folosit de către reclamant cel puțin un an anterior promovării acțiunii.
Pe situație de fapt a arătat că, după 1990, părinții săi au stăpânit o parte din terenul aflat în indiviziune, iar după decesul mamei sale – M. C., apelantul s-a ocupat de teren, reclamantul neavând posesia acestuia. Discuțiile avute cu reclamantul au vizat suprafețele ce reveneau fiecărui moștenitor, întrucât reclamantul a intenționat să lucreze tot terenul.
A mai arătat că s-a adresat comisiei locale de fond funciar măsurarea terenurilor, iar la 05.04.2013 s-au deplasat membrii comisiei, constatând că suprafețele măsurate anterior, în 2010, corespund cu cele din registrul agricol, precum și că reclamantul a construit un gard fără acordul celorlalți moștenitori.
Se susține că faptul posesiei autorilor și apelantului rezultă din probe, respectiv din declarațiile martorilor D. M., B. C. și M. M., iar instanța de fond a reținut greșit că a existat recunoașterea pârâților asupra tulburării posesiei reclamantului, neexistând în realitate o asemenea recunoaștere.
În privința expertizei, apelantul a arătat instanța a reținut greșit pe baza acesteia faptul acaparării de către pârâți a terenului reclamantului, expertul neputând stabili dacă s-a ocupat vreo suprafață de teren, cine și când a ocupat, aspectele de fapt indicate de expert fiind contrazise de declarațiile martorilor audiați.
În consecință, apelantul a solicitat schimbarea în tot a sentinței atacate și respingerea acțiunii, întrucât reclamantul nu a avut posesia terenurilor solicitate de la pârâți și pentru care aceștia au plătit impozit.
În drept, au fost indicate prevederile art. 466 și următoarele Cod procedură civilă.
Intimatul T. N. A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelurilor, ca nefondate, arătând că este nerelevant în cauză, dat fiind obiectul acțiunii posesorii, aspectul susținut de pârâții apelanți asupra emiterii adeverinței de reconstituire a dreptului de proprietate, neurmată de punerea în posesie și emiterea titlurilor de proprietate.
În privința exercitării posesiei și probatoriului, a învederat că din recunoașterea pârâtului M. V. la P. și din apărările pârâților în dosarul de fond a rezultat că pârâții i-au urzupat cu violență posesia în primăvara anului 2013, când, după ce l-au amenințat, au cultivat parțial terenul arat de el și au cules fânul și lucerna pusă de el, s-au deplasat în teren și, cu concursul unor persoane din primărie, au procedat la o așa zisă punere în posesie.
A mai arătat intimatul că din probe și din răspunsul pârâtei B. V. la interogatoriu rezultă că el a plătit impozitul pentru terenul în litigiu. Totodată, a susținut că pârâții sunt moștenitori testamentari ai rudelor sale colaterale, el fiind moștenitor legal, iar pârâții nu au emis pretenții cu privire la teren până la decesul autorului său.
A făcut și mențiunea că tatăl său a cumpărat la lichidarea CAP un saivan de oi situat pe acest teren, pe care l-a folosit pentru animale, astfel că cei doi pârâți nu aveau cum să dețină posesia terenului.
La solicitarea instanței, Comisia locală B. de fond funciar a comunicat, prin adresa nr. 5150/08.09.2015, că nu s-a efectuat până în prezent punerea în posesie, nu s-au întocmit procese-verbale în acest sens pentru niciuna din suprafețele reconstituite de pe urma autorilor defuncți M. B., P. S. M. și Ginerică I., moștenitorii acestora nesemnând niciun document de punere în posesie pentru terenul din punctul „Ceairu”. S-a precizat că numitul P. S. nu figurează înscris în evidențe cu teren reconstituit în baza legii fondului funciar, fiind înscrisă doar autoarea P. S. M., soția acestuia. S-a arătat și faptul că în evidențe figurează și autorul T. S. cu teren reconstituit în proprietate în punctul „Ceairu”, pe raza comunei B., județul B..
În cadrul dezbaterilor, la 16.09.2015, tribunalul a chestionat pe împrejurări de fapt părțile prezente - apelanta B. V. și intimatul T. N. A. - susținerile acestora fiind consemnate în practicaua prezentei decizii.
Examinând sentința apelată sub aspectul criticilor formulate și în raport de dispozițiile legale incidente, tribunalul constată că apelurile sunt fondate și vor fi admise pentru următoarele considerente:
1. Reconstituirea proprietății:
Mai întâi, tribunalul notează că, în baza Legii fondului funciar nr. 18/1991 s-a reconstituit dreptul de proprietate de pe urma autorilor deposedați M. B. (decedată), P. S. M. (decedată), P. S. (decedat), Ginerică I. (decedat), atât pentru terenuri agricole, cât și pentru terenuri forestiere aflate pe raza comunei B., județul B..
Din înscrisurile depuse în dosarul de fond, tribunalul constată că au fost emise șase adeverințe de reconstituire de pe urma a patru autori defuncți, toate înregistrate cu același număr 890, emise la data de 20.08.1991 de către Comisia comunală B. constituită pentru aplicarea legii fondului funciar (f. 22-24 dosar fond).
Conform conținutului acestora, de pe urma autoarei defuncte M. B. s-a reconstituit dreptul de proprietate (la cerere) moștenitorilor P. V., T. V., A. S. și P. C. pentru suprafața de 1,13 ha teren agricol, respectiv moștenitorilor P. V., P. C. și T. V. pentru suprafața de 1 ha teren cu vegetație forestieră.
De pe urma autoarei defuncte P. S. M. a fost reconstituit dreptul de proprietate (la cerere) moștenitorilor P. V., T. V., A. S. și P. S. C. pentru suprafața de 2,44 ha prin înscriere în tabelul anexă 3, poz. 12, precum și pentru suprafața de 1,98 ha prin înscriere în tabelul 20, poz. 18, acelorași moștenitori.
În privința acestei reconstituiri, tribunalul notează, pe baza cererii de înscriere în Gospodăria Agricolă Colectivă din . fila 28 dosar fond, că persoana de la care s-a preluat terenul, îndreptățită la reconstituire conform art. 8 și art. 11 din Legea nr. 18/1991, republicată, este P. V. N., cel ce a înscris în G.A.C., la data de 17.04.1961, suprafața de 2,44 ha teren situat pe raza comunei B. (din care 0,96 ha pășuni și fânețe, 0,85 ha livezi și 0,25 ha ape-bălți din punctul „Ceair”), pe respectiva cerere, verso, semnând încă doi membri ai familiei acestuia, respectiv soția și numita P. S. M..
Totodată, este de remarcat faptul că părți în proces sunt T. N. A., ce afirmă calitatea de moștenitor legal al defunctei sale mame T. V., fără a depune însă certificat de moștenitor sau de calitate de moștenitor în acest sens, respectiv B. V., soție supraviețuitoare a def. B. G., acesta din urmă fiind moștenitor testamentar, legatar universal, al autorului decedat P. V. N., potrivit testamentului autentificat sub nr. 351/13.01.1994 la fostul notariat de Stat local Rm. Sărat și certificatului de legatar nr. 154/02.07.1997 emis de BNP F. M., Rm. Sărat.
De pe urma autorului defunct P. S. s-a reconstituit, la cerere, moștenitorilor P. V., T. V., A. S. și P. C. dreptul de proprietate pentru suprafața de 1 ha teren cu vegetație forestieră, prin înscrierea în tabelul anexă 15, poz. 58.
De pe urma autorului defunct Ginerică I. s-a reconstituit dreptul de proprietate, la cerere, moștenitorilor P. V., A. S., T. V., P. S. C. și M. C. pentru suprafața de 6,50 ha teren agricol, prin înscrierea în tabelul anexă 3, poz. 4, deși, din conținutul certificatului de moștenitor nr. 289/05.11.1969 eliberat de fostul Notariat de Stat local Rm. Sărat, singurul moștenitor legal acceptant al succesiunii defunctului Ginerică I., decedat la 05.06.1969, este nepoata din frate M. C., soția supraviețuitoare a defunctului, numita Ginerică I., fiind renunțătoare la succesiune, potrivit declarației înregistrate sub nr. 437/1969 (f. 29 dosar fond), astfel că erau pe deplin aplicabile reconstituirii prevederile art. 13 din Legea nr. 18/1991, republicată.
Conform registrului agricol pe anii 1959-1961, depus la fila 31 dosar fond, autorul Ginerică I. gospodărea împreună cu soția Ginerică I. și a deținut ca proprietar în perioada sus menționată, suprafața de 6,50 ha teren în întregime situată pe teritoriul comunei de reședință, .> Este de remarcat, de asemenea, că pârâtul apelant M. V. susține că este moștenitor legal, fiu - descendent de gradul I - al defunctei M. C., însă în cauză nu sunt depuse nici certificat de deces pentru această autoare, nici certificat de moștenitor sau de calitate de moștenitor din care să rezulte calitatea de moștenitor acceptant pentru pârâtul apelant. Din depozițiile martorilor audiați la prima instanță rezultă însă că numita M. C., moștenitoare legală a def. Ginerică I., a exercitat posesia asupra unei suprafețe de teren situată în punctul „Ceair”, . deces, ulterior posesia fiind exercitată direct sau prin interpuși de fiul acesteia, M. V. (f. 67-71 dosar fond).
2. Posesia:
În al doilea rând, în ce privește posesia ca stare de fapt, ocrotită prin acțiunea posesorie reglementată la art. 949-952 Cod civil, tribunalul notează că până în prezent (2015) pentru suprafețele ce formează obiectul acțiunii nu au fost emise procese-verbale de punere în posesie în baza legilor fondului funciar și normelor metodologice cuprinse în regulamentele de funcționare a comisiilor de fond funciar, deși reconstituirea proprietății s-a făcut în privința acestor terenuri în anul 1991.
Apoi, instanța mai notează că fiecare dintre părțile în litigiu, comoștenitori în privința mai multor terenuri reconstituite în baza legii fondului funciar, au exercitat atât simultan, cât și succesiv, în mod direct sau prin interpuși, posesia asupra unora dintre suprafețele agricole (arabil și fâneață) aflate în punctul „Ceair”, .> În fine, posesia, ca stare de fapt, urmează a fi stabilită în cauză pe baza analizării depozițiilor martorilor audiați la fond (nefiind nesolicitate în calea de atac alte probe) corelate cu susținerile părților în proces, atât direct în fața instanței, cât și conținute în interogatoriul de la fila 64 dosar fond, neputând fi reținute ca pertinente mențiunile pe situație de fapt ale expertului tehnic Otac F. din conținutul celor două lucrări depuse la dosarul de fond (raportul inițial și cel refăcut la data de 26.01.2015 de la filele 107-110 fond).
Pe aspectul posesiei, tribunalul notează că reclamantul intimat a afirmat prin cererea introductivă că terenurile ce formează obiectul acțiunii posesorii, în suprafețe de 2,29 ha și, respectiv, de 5000 mp, situate în punctul „Ceair”, . posedate de el neîntrerupt timp de 22 de ani și au fost proprietatea bunicului său B. E., sens în care a depus titlul de proprietate emis în martie 1883, conform căruia numitul B. E. a fost împroprietărit cu suprafața de 7 ha și 4228 mp în punctul „Ceairul” de pe moșia B., înscrisul aflat la fila 8 dosar fond.
Aceste susțineri, dar și înscrisul în discuție nu se corelează cu restul probatoriului cauzei – înscrisuri, martori, interogatoriu, din care rezultă cu certitudine că numitul B. E. nu a fost proprietar deposedat de pe urma căruia să se reconstituie dreptul de proprietate moștenitorilor, între momentul împroprietăririi acestuia cu 7,4228 ha în punctul „Ceair”/”Ceairul” în anul 1883 și momentul cooperativizării efectuate la nivelul comunei B. în anul 1961, intervenind atât decesul celui împroprietărit cât și preluarea/înscrierea terenurilor în G.A.C. de către (sau de la) moștenitorii acestuia – titularii de pe urma cărora s-a efectuat reconstituirea dreptului de proprietate în baza Legii nr. 18/1991, și anume: M. B., P. S. M., Ginerică I.. Apoi, martorii audiați la propunerea reclamantului intimat, numiții P. Ș. în vârstă de 75 de ani și A. D., în vârstă de 60 de ani, se referă prin declarațiile lor la posesia exercitată de parte asupra unui teren pe care ambii îl arată ca fiind în suprafață de 7 ha, situat în punctul „Ceair”, dar ambii afirmă că terenul a fost reconstituit în baza legii fondului funciar titularului T. S. (f. 70,71 dosar fond), iar din adresa comunicată în apel de către Comisia locală B. de fond funciar reiese că există atât o reconstituire de teren făcută pentru titularii defuncți M. B., P. S. M., Ginerică I., cât și pentru titularul T. S..
Din depozițiile martorilor D. M., B. C. și M. M. reiese că atât pârâta B. V., cât și pârâtul M. V. și, anterior, mama acestuia M. C., au exercitat posesia asupra unor suprafețe de teren situate în punctul „Ceair”, alternativ sau/și concomitent cu reclamantul intimat. Întinderea suprafețelor asupra cărora s-a exercitat posesia de fapt a constituit constant subiect de neînțelegere între autorii părților, respectiv între părțile în proces.
Nu rezultă însă din toate declarațiile de martori că reclamantul intimat a exercitat exact în privința suprafețelor indicate în petitul cererii posesia timp de cel puțin un an, conform art. 949 Cod civil, anterior promovării acțiunii ori anterior acțiunii de deposedare reclamate pe cale acțiunii posesorii pendinte.
Aceasta întrucât din toate declarațiile martorilor, corelate și cu celelalte înscrisuri depuse la dosarul de fond de fiecare dintre părți (f. 21,94), dar și cu susținerile părților prezente în apel la termenul de judecată din 16.09.2015, rezultă că a existat între autorii părților în proces o convenție cu privire la exercitarea posesiei asupra terenurilor reconstituite comoștenitorilor în punctul sus menționat, B. G. și, apoi, soția acestuia B. V. posedând 1 ha teren, iar M. C. și, ulterior, M. V., posedând aprox. 2 ha teren. Neînțelegerile dintre părți și promovarea acțiunii pe rolul primei instanțe au început ca urmare a ridicării unui gard de către reclamantul intimat în luna martie 2013 în punctul „Ceair”, ocupând în acest fel parte din terenurile posedate de pârâții apelanți până atunci, împrejurare ce a generat ridicarea unui gard de către pârâta apelantă B. V. în luna aprilie 2013 pentru împrejmuirea suprafeței de cca. 1 ha anterior menționată, după ce s-a adresat Comisiei locale de fond funciar B. și aceștia s-au deplasat și au întocmit procesul-verbal depus în copie la fila 20 dosar fond, precum și acțiunile corelative ale pârâtului apelant M. V. de desființare a părții de gard edificat de reclamantul intimat pe terenul posedat de el și autoarea sa anterior, respectiv de cultivare și culegere a fructelor terenului.
Așa fiind, coroborând susținerile pertinente ale martorilor, tribunalul observă că reclamantul intimat nu a dovedit exercitarea posesiei pentru cele două suprafețe indicate în acțiune, în condițiile art. 949 Cod civil, timp de cel puțin un an anterior promovării acțiunii la 20.01.2014 ori exercitării acțiunilor pretins abuzive de deposedare – în 29 martie și în aprilie 2013, întrucât fiecare dintre părți (respectiv autorii acestora) a stăpânit din anul 1991 și până în prezent suprafețe de teren în punctul Ceair, din totalul celor reconstituite de pe urma autorilor defuncți M. B., P. S. M., Ginerică I., distinct de cele posedate de reclamantul intimat ca urmare a reconstituirii făcute autorului T. S., ce nu se confundă cu cele ce formează obiectul cauzei.
În ce privește recunoașterea exercitării posesiei de către reclamantul intimat, vor fi înlăturate susținerile intimatului reclamant făcute în apărare, în apelul pendinte, dar și considerentele reținute pe situație de fapt de prima instanță, tribunalul constatând că nu a existat o recunoaștere a pârâților apelanți asupra uzurpării posesiei reclamantului ori asupra continuității exercitării acesteia (direct ori prin autorii săi) strict asupra terenurilor ce fac obiectul acțiunii, susținerile acestora fiind, cel mult, oscilante pe aspect, predominant însă în susținerea propriei posesii exercitată atât anterior, cât și în cursul procesului, asupra terenurilor de cca. 1 ha, respectiv, 2 ha teren din punctul „Ceair”, .,20-21,64 fond).
Asupra susținerilor părților pe aspectul plății impozitelor pe terenuri, instanța observă că respectiva împrejurare nu este relevantă în speță, pe calea acțiunii posesorii fiind protejată posesia de fapt exercitată chiar și de către detentorul precar al unui bun, în condițiile Codului civil. Cu atât mai mult, dată fiind calitatea părților de coproprietari în privința terenurilor reconstituite, acestea urmează a-și reglementa la partaj eventualele pretenții. La fel, este nerelevantă împrejurarea că moștenitorii sunt legali sau testamentari, neexistând o îndreptățire mai mare sau mai mică la exercitarea prerogativelor drepturilor ori a posesiei ca stare de fapt bazată pe calitatea moștenitorului legal/testamentar, și cu atât mai mult cu cât regulile ce se aplică succesiunilor și dezbaterii/împărțirii acestora nu își găsesc aplicare în cauză.
3. Dispozițiile legale:
În cauză, s-a solicitat înlăturarea tulburării posesiei, restituirea bunului dar și plata de despăgubiri pe calea acțiunii posesorii, întrucât nu au fost emise titluri de proprietate în baza legii fondului funciar în privința terenurilor reconstituite autorilor M. B., P. S. M., Ginerică I., iar în cadrul acțiunii posesorii instanța trebuie să analizeze dispozițiile art. 1002-1004 Cod procedură civilă și cerințele prevăzute de normele Codului civil (2009) prin dispozițiile art. 949-951 cu referire la art. 916 și următoarele.
Tribunalul observă că, potrivit art. 916 Cod civil, posesia este exercitarea în fapt a prerogativelor dreptului de proprietate asupra unui bun de către persoana care îl stăpânește și care se comportă ca un proprietar, aceste prevederi aplicându-se, în mod corespunzător, și în privința posesorului care se comportă ca un titular al altui drept real, cu excepția drepturilor reale de garanție.
Potrivit art. 917 Cod civil, posesorul poate exercita prerogativele dreptului de proprietate asupra bunului fie în mod nemijlocit, prin putere proprie, fie prin intermediul unei alte persoane, iar art. 918 alin.1 reglementează explicit și limitativ cazurile care nu constituie posesie, astfel: „Nu constituie posesie stăpânirea unui bun de către un detentor precar, precum: a) locatarul, comodatarul, depozitarul, creditorul gajist; b) titularul dreptului de superficie, uzufruct, uz, abitație sau servitute, față de nuda proprietate; c) fiecare coproprietar, în proporție cu cotele-părți ce revin celorlalți coproprietari; d) orice altă persoană care, deținând temporar un bun al altuia, este obligată să îl restituie sau care îl stăpânește cu îngăduința acestuia”. Totodată, conform alin.2 al art. 918 Cod civil, „detentorul precar poate invoca efectele recunoscute posesiei numai în cazurile și limitele prevăzute de lege.”
Art. 919 cod civil reglementează prezumția legală de posesie, statuând că „până la proba contrară, acela care stăpânește bunul este prezumat posesor; detenția precară, odată dovedită, este prezumată că se menține până la proba intervertirii sale.”
Conform art. 921 Cod civil, posesia încetează prin: a) transformarea sa în detenție precară; b) înstrăinarea bunului; c) abandonarea bunului mobil sau înscrierea în cartea funciară a declarației de renunțare la dreptul de proprietate asupra unui bun imobil; d) pieirea bunului; e) trecerea bunului în proprietate publică; f) înscrierea dreptului de proprietate al comunei, orașului sau municipiului, după caz, conform art. 889 alin. (2); g) deposedare, dacă posesorul rămâne lipsit de posesia bunului mai mult de un an.
Apoi, tribunalul constată că, potrivit art. 949 Cod civil, acțiunea posesorie este pusă la îndemâna celui „care a posedat un bun cel puțin un an”, acesta putând solicita instanței de judecată „prevenirea ori înlăturarea oricărei tulburări a posesiei sale sau, după caz, restituirea bunului”, aliniatul 2 statuând că „exercițiul acțiunilor posesorii este recunoscut și detentorului precar”. Totodată, conform art. 950 Cod civil, acțiunile posesorii pot fi introduse și împotriva proprietarului, neputând fi introduse exclusiv împotriva persoanei față de care există obligația de restituire a bunului.
Aceste dispoziții se corelează și cu cele ale art. 951 Cod civil, potrivit cărora, în caz de tulburare ori de deposedare, pașnică sau violentă, acțiunea se introduce în termenul de prescripție de un an de la data tulburării sau deposedării, iar dacă tulburarea ori deposedarea este violentă, acțiunea poate fi introdusă și de cel care exercită o posesie viciată, indiferent de durata posesiei sale.
Raportat la aceste prevederi și la situația de fapt expusă pe larg mai sus (pct. 2 – posesia) tribunalul constată că acțiunea posesorie este neîntemeiată.
Pentru aceste motive, tribunalul, pe fond, observă că soluția primei instanțe asupra acțiunii posesorii este dată cu aplicarea greșită a legii și cu stabilirea greșită a situației de fapt pe baza analizării insuficiente/incomplete a probatoriului administrat.
În consecință, față de împrejurările de fapt reținute și de temeiurile de drept citate, soluția ce se impune este, în conformitate cu dispozițiile art. 480 alin. 2 cu referire la art. 479 alin.1 Cod procedură civilă, schimbarea în tot a sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii posesorii, ca neîntemeiată.
În temeiul art.452 și art. 453 Cod procedură civilă, va obliga intimatul reclamant la plata cheltuielilor de judecată în fond și apel, în sumă de 1599 lei către apelanta pârâtă B. V. și în sumă de 1669 lei către apelantul pârât M. V., dovedite conform chitanțelor depuse în cauză.
Văzând și prevederile art. 483 alin.2 teza finală NCPC,
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelurile declarate de pârâții B. V., domiciliată în . și M. V., domiciliat în municipiul Rm- Sărat, . 11, ., împotriva sentinței civile nr.253 din 19.02.2015 pronunțată de Judecătoria Rm-Sărat în dosarul nr._, având ca obiect acțiune posesorie, în contradictoriu cu reclamantul T. N. A., domiciliat în municipiul Rm-Sărat, . 11, ..
Schimbă în tot sentința atacată, în sensul că respinge acțiunea posesorie, ca neîntemeiată.
Obligă intimatul reclamant să plătească suma de 1599 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către apelanta pârâtă B. V. și la plata sumei de 1669 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către apelantul pârât M. V..
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 16 Septembrie 2015.
Președinte, I. M. | Judecător, D. R. | |
Grefier, E. D. |
Red. I.M./5 ex./19.10.2015
Dosar fond nr._
Judecător fond - F. Ș.
Judecătoria Rm. Sărat
| ← Grăniţuire. Decizia nr. 181/2015. Tribunalul BUZĂU | Acţiune în constatare. Decizia nr. 179/2015. Tribunalul BUZĂU → |
|---|
