Stabilire program vizitare minor. Decizia nr. 3126/2015. Tribunalul BUZĂU
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3126/2015 pronunțată de Tribunalul BUZĂU la data de 16-11-2015 în dosarul nr. 3126/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE CIVILĂ Nr. 3126/2015
Ședința publică de la 16 Noiembrie 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE V. B.
Judecător E. P.
Grefier V. P.
Pe rol fiind judecarea apelului declarat de reclamantul S. S. cu domiciliul procesual ales la cab. av. Sbarcea - C. L., în B., Piața Daciei, ., ., jud. B. împotriva sentinței civile nr. 7962 din 06.07.2015 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._ având ca obiect exercitarea autorității părintești, în contradictoriu cu pârâta S. M., domiciliată în B., ., ., ., cu domiciliul procesual ales pentru comunicarea actelor de procedură la SCA G., P. și Asociații din B., .. 1-3, . și reclamanții S. P. E. și S. E., ambii domiciliați în B., .. 2, ., ..
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns reclamantul apelant S. S. personal și asistat de avocat Sbarcea – C. L., reclamantul intimat S. P. E. și avocat G. R., în baza împuternicirii avocațiale ce o depune la dosar, pentru intimata S. M., lipsă fiind reclamanta intimată S. E..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Avocat G. R., pentru intimata S. M., precizează că renunță la audierea martorului încuviințat.
După identificare și după ce i se aduce la cunoștință ca mărturia mincinoasă se pedepsește de lege cu închisoare, sub prestare de jurămînt, instanța procedează la audierea martorei P. V. G., depoziția acesteia fiind consemnată și atașată la dosar.
Întrebate fiind, părțile prezente, arată că nu mai au alte cereri de formulat sau probe de depus în apărare, astfel că instanța constată cauza în stare de judecată și deschide dezbaterile asupra apelului, dând cuvântul părților, pentru ca fiecare să își susțină cererile și apărările formulate în proces.
Avocat Sbarcea – C. L., având cuvântul pentru reclamantul apelant S. S., solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat și motivat, să se aibă in vedere declarația celor doi martori audiați la instanța de fond, că a recunoscut că a luat copilul de la școală și la dus la sora sa, că așa a ajuns copilul la mamă, în . copilul locuiește în domiciliul domiciliul bunicilor paterni, care este și domiciliul tatălui, care lucrează la București, dare care are grijă de copil în continuare. Solicită respingerea cererii reconvenționale, că nu poate fi obligat tatăl la pensie de întreținere pe perioada la care minorul a locuit în domiciliul tatălui, care a cheltuit cu întreținerea copilului.
Solicită admiterea apelului, schimbarea în parte a sentinței pronuntată de Judecătoria B. sub aspectul stabilirii unei pensii alimentare pentru minorul R. de la momentul rămânerii definitive a hotărârii de fond.
Fără cheltuieli de judecată.
Avocat G. R., pentru intimata S. M., arată că trebuie făcută o distincție făcută de legiuitor intre domiciliu și locuință, că legiuitorul nu vorbește despre domiciliul minorului ci despre locuința minorului, care este stabilită la unul din părinți.
Arată că minorul trebuie să locuiască împreună cu părintele, locuința minorului nu se identifică printr-o adresă ci se identifică prin unul dintre părinți.
Invocă declaratia martorului audiat astăzi din care rezultă că toata vara copilul a locuit la mamă și că undeva în primăvară minorul ar fi locuit vreme de o lună la mamă, per total vreo 4 luni, care, din probele administrate, rezultă că minorul a locuit la mamă.
Tot din probele administrate rezultă că minorul a locuit la tatăl său în București, vreme de câte sfârșituri de săptămână, de unde revenea lunea la bunicii paterni.
Rezultă că în această perioadă, 14.03.2015 și până în prezent, perioadă pe care o avem în vedere pentru soluționarea apelului, minorul a locuit vreme de cel puțin 4 luni de zile la mamă și 4 luni de zile a locuit la bunicii paterni. Arată că eforturile făcute de bunici nu exonerează părintele de obligația de întreținere.
Susținerile apelantul sunt că minorul a locuit la bunicii paterni și că el de la București ar fi întreținut copilul. Nu s-a făcut nicio dovadă în acest sens, respectiv că S. S. ar fi luat minorul in locuința sa și l-ar fi intreținut.
Solicită respingerea apelului ca nefondat.
Cu cheltuieli de judecată pe cale separată.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului civil, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 7962 din 06.07.2015 pronunțată de Judecătoria B. s-a admis în parte cererea formulată de reclamanții-pârâți S. S., S. P. E. și S. E. în contradictoriu cu pârâta-reclamantă S. M. și AUTORITATEA TUTELARĂ A PRIMĂRIEI MUN. B..
S-a admis cererea reconvențională formulată de pârâta-reclamantă S. M. în contradictoriu cu reclamanții-pârâți S. S., S. P. E. și S. E. și Autoritatea Tutelară Municipiul B..
S-a respins capătul de cerere privind modificarea locuinței minorului R. P..
S-a încuviințat reclamanților-pârâți S. S., S. E. P. și S. E. să aibă legături personale cu minorul S. A., in următoarea modalitate: în al doilea și al patrulea week-end în fiecare lună, de sâmbăta, ora 12.00, pana duminica, ora 16.00, cu precizarea ca fata de vârsta mica a minorului, reclamanții înțeleg pana la vârsta de 4 ani sa poată beneficia de legăturile personale cu minorul . de sâmbăta sau duminica in orele potrivite minorului, ca apoi după ce acesta va împlini vârsta optima sa poate fi luat si in domiciliul reclamanților( 4 - patru ani); în vacanta intersemestrială de iarnă, in a doua săptămână, în vacanța intersemestrială de primăvara, in prima săptămâna de vacanță, în vacanța de vară primele 2 săptămâni din prima lună de vacanță și primele 2 săptămâni din a doua lună de vacanță, la domiciliul acestora, având obligația de a-l lua pe minor de la domiciliul mamei la începutul vizitei și de a-l aduce înapoi, la sfârșitul vizitei.
A fost majorată pensia de întreținere stabilită prin convenția încheiată în procedura divorțului cu copii minori autentificată sub nr.2407/24.10.2014 de Biroul Individual Notarial N. E. în sarcina tatălui și în favoarea minorilor S. R. P., născut la data de 17.11.2004 și S. A., născut la data de 31.01.2013 de la 200 lei lunar la 1/3 din veniturile nete realizate în calitzate de salariat la . SRL, începând cu data de 14.03.2015 și până la majoratul acestora.
S-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:
Părțile s-au căsătorit în fața delegatului de stare civilă la data de 21.10.2000, căsătoria fiind înregistrată la P. M. B., sub nr. 704/21.10.2000.
Astfel cum rezultă din convenția încheiată în procedura divorțului cu copii minori autentificată sub nr.2407/24.10.2014 de Biroul Individual Notarial N. E., căsătoria părților s-a desfăcut prin acord la data de 24.10.2014.
Din relația părților au rezultat doi copii minori S. R. P., născut la data de 01.11.2004 si S. A., născut la data de 31.01.2013, cu privire la care, conform înscrisurilor anterior menționate, s-a stabilit exercitarea în comun a autorității părintești, locuința la domiciliul mamei, indicat ca fiind în Municipiul B., ., .. Părțile au convenit ca tatăl să aibă legături personale cu minorii oricând dorește și să plătească o pensie de întreținere lunară de 200 lei pentru ambii copii.
La aceeași dată, prin contractul de donație cu clauză de uzufruct viager autentificat sub nr.2405/24.10.2014 de BNI N. E., bunicii S. P. E. și S. E. au donat minorului S. R. P. nuda proprietate asupra apartamentului situat în Municipiul B., ..2, ., ., rezervându-și dreptul de uzufruct viager asupra acestuia, iar prin contractul de donație cu clauză de uzufruct viager autentificat sub nr.2406/24.10.2014 de BNI N. E., bunicii S. P. E. și S. E. au donat minorului S. A. nuda proprietate asupra apartamentului situat în Municipiul B., ., ., ., rezervându-și dreptul de uzufruct viager asupra acestuia.
Din coroborarea depozițiilor martorilor audiați în cauză cu răspunsurile părților la interogatoriu și cu susținerile acestora consemnate pe cale de încheiere a rezultat că în cursul lunii decembrie 2012, în timp ce pârâta-reclamantă era însărcinată cu al doilea copil, soțul său S. S. a părăsit domiciliul comun, spunând că s-a îndrăgostit de o altă femeie, mutându-se cu aceasta în Municipiul București, unde locuiește și în prezent. Acesta nu a venit la nașterea copilului, nu s-a interesat de starea soției sau a copilului, ci doar după câteva luni a venit în vizită acasă. Ulterior, când minorul A. a împlinit vârsta de un an, tatăl s-a întors acasă, exprimându-și intenția de a relua conviețuirea cu soția sa. După o lună, acesta a părăsit din nou domiciliul comun, afirmând că nu poate trăi fără cealaltă femeie.
După acest episod, pârâta-reclamanta a cunoscut un alt bărbat. Întrucât mama dorea să inițieze o acțiune în justiție pentru a-l obliga pe tată să plătească pensie de întreținere în favoarea celor doi minori, la inițiativa bunicului, dumnealui fiind acela care a invitat-o pe doamna S. M. la notariat, cei doi soți au divorțat de comun acord, convenind asupra tuturor capetelor accesorii aferente divorțului.
Reclamanții-pârâți S. P. E. și S. E., părinții reclamantului-pârât S. S. și socrii pârâtei-reclamante S. M., după despărțirea în fapt a celor doi soți, au fost alături de mamă și au sprijinit-o moral și material, implicându-se activ în creșterea și îngrijirea celor doi nepoți, în special în ceea ce-l privește pe minorul R. P.. Martorii M. C. și R. Narciza au relatat că în perioada preșcolară, când bunicii au locuit la B., R. P. mergea în fiecare vacanță acolo, iar după ce acesta a început cursurile școlare, bunicul patern îl ducea sau îl aducea de la școală, îl ajuta la teme, îl ducea la basket, la șah sau la alte activități recreative. De asemenea, bunica paternă o însoțea pe mamă în plimbările sale cu minorul A.. Pe tată niciunul dintre martori nu l-au văzut la plimbare cu A.. Chiar dacă minorul R. P. mergea în timpul zilei la bunici, de regulă, acesta revenea noaptea la domiciliul mamei, întâmplându-se, desigur, și să rămână peste noapte la aceștia.
După desfacerea căsătoriei, pârâta-reclamantă și-a făcut publică relația cu celălalt bărbat, fapt care i-a deranjat foarte mult pe bunicii paterni. Domnul S. P. E. a declarat că nu îl deranjează faptul că fosta sa noră s-a implicat într-o relație cu un alt bărbat, însă această relație nu ar trebui să se consume în casa sa. A arătat că nici rudele acesteia nu au ce căuta în apartamentul dumnealui, întrucât acestea ar bea, ar fuma, interzicându-i pârâtei-reclamante să le mai primească în imobil. De asemenea, doamna S. E. a arătat că o deranjează că fosta sa noră are o altă relație, întrucât aceasta i-a promis că nu se va recăsători. Faptul că pârâta-reclamantă a încercat să-și refacă viața, făcând cam același lucru pe care soțul său îl făcuse încă din timpul căsătoriei, a fost interpretat de foștii săi socri ca un gest de ingratitudine, aceștia formulând cerere de revocare a celor două donații făcute în favoarea celor doi minori. Pe acest fond, cei doi s-au apropiat de fiul lor, ajungând la concluzia că i-au făcut o mare nedreptate atât acestuia, cât și posibililor viitori nepoți și au încercat să îl apropie și mai mult de dumnealor pe minorul R. P..
I-au făcut acestuia numeroase cadouri, cum ar fi tabletă, role, telefon performant, la care s-au adăugat bunuri de consum, precum și promisiuni de vacanțe, subliniindu-i că-și vor ține toate promisiunile. Tatăl a început să vină la domiciliul părinților săi din B. unde se întâlnea cu fiul său, iar minorul R. P. a început să-și viziteze tatăl la domiciliul acestuia din București, o garsonieră unde acesta locuiește împreună cu prietena sa.
Cu privire la cererea principală
Plecând de la situația de fapt anterior reținută, instanța a analizat capetele de cerere cu soluționarea cărora a fost învestită prin raportate la interesul superior al copilului.
Juridic, interesul copilului este configurat de totalitatea drepturilor sale fundamentale, astfel cum rezultă din Declarația Universală a Drepturilor Omului, Convenția Organizației Națiunilor Unite cu privire la drepturile copilului și Constituția României. Cu titlu de exemplu, menționăm dreptul la viață și la integritate fizică și psihică, dreptul la identitate, dreptul la liberă exprimare și dreptul la libertatea de gândire, dreptul la protecția împotriva oricăror forme de violență, vătămare, abuz fizic sau mintal, abandon și neglijență, dreptul la învățătură etc.
Rezultată din utilizarea conceptului legal de „interes superior al copilului", „superioritatea" interesului copilului trebuie înțeleasă, astfel cum rezultă și din art. 2 din Legea nr. 272/2004, în sensul că spre realizarea acestor drepturi trebuie să conveargă, să se subordoneze și la aceste drepturi trebuie să se raporteze acțiunile tuturor factorilor ale căror responsabilități generale, sectoriale ori specifice implică relația cu copilul - de la părinți la sistemul de învățământ, sistemul medical, societatea în ansamblul ei.
Interesul copilului, dincolo de respectarea drepturilor fundamentale și care sunt inerente oricărei persoane, este un concept al cărui conținut trebuie stabilit prin raportare la fiecare copil; interesul diferă în funcție de individualitatea fiecărui minor: de vârstă, de dezvoltare fizică și stare de sănătate, dezvoltare intelectuală, temperament, sensibilitate, relații afective, aptitudini și talente, profilul socio-moral, material etc. al mediului în care s-a născut și a crescut, relații de rudenie etc. Cu alte cuvinte, fiecare copil este un univers în sine, interesul fiecăruia este unul concret, individual, iar nu unul general valabil și abstract, iar „regulile" evoluției sale sunt stabilite doar pentru sine, iar nu după modele predeterminate. Nu mai puțin, interesul copilului trebuie să aibă în vedere contextul în care această problemă se pune, și anume materia pentru care este analizat: instituirea sau modificarea unei măsuri de protecție, stabilirea unei pensii de întreținere, schimbarea felului învățăturii, încuviințarea căsătoriei minorului etc.
Potrivit art. 496 C.civ.,copilul minor locuiește la părinții săi. Dacă părinții nu locuiesc împreună, aceștia vor stabili, de comun acord, locuința copilului. În caz de neînțelegere între părinți, instanța de tutelă hotărăște, luând în considerare concluziile raportului de anchetă psihosocială și ascultându-i pe părinți și pe copil, dacă a împlinit vârsta de 10 ani. Dispozițiile art. 264 rămân aplicabile. Locuința copilului, stabilită potrivit prezentului articol, nu poate fi schimbată fără acordul părinților decât în cazurile prevăzute expres de lege. Părintele la care copilul nu locuiește în mod statornic are dreptul de a avea legături personale cu minorul, la locuința acestuia. Instanța de tutelă poate limita exercițiul acestui drept, dacă aceasta este în interesul superior al copilului.
Prin convenția de divorț, părțile, de comun acord, au stabilit ca locuința celor doi minori să fie la domiciliul mamei. Prin cererea formulată, instanța a avut în vedere că părțile urmăresc schimbarea locuinței unuia dintre minori.
În art. 403 C.civ. se arată că, în cazul schimbării împrejurărilor, instanța de tutelă poate modifica măsurile cu privirte la drepturile și îndatoririle părinților divorțați față de copiii lor minori, la cererea oricăruia dintre părinți sau a unui alt membru de familie, a copilului, a instituției de ocrotire, a instituției publice specializate pentru protecția copilului sau a procurorului.
În raport de momentul încheierii convenției de divorț, instanța constată că îmrejurările s-au schimbat, în sensul că din luna aprilie 2015, minorul R. P. locuiește împreună cu bunicii paterni, în domiciliul acestora, o astfel de acțiune fiind admisibilă.
Art. 21 din Legea 272/2004, republicată, statuează că, în cazul în care părinții nu se înțeleg cu privire la locuința copilului, instanța de tutelă va stabili locuința acestuia la unul dintre ei, potrivit art. 496 alin. (3) din Codul civil. La evaluarea interesului copilului instanța poate avea în vedere, în afara elementelor prevăzute la art. 2 alin. (6), și aspecte precum: a) disponibilitatea fiecărui părinte de a-l implica pe celălalt părinte în deciziile legate de copil și de a respecta drepturile părintești ale acestuia din urmă; b) disponibilitatea fiecăruia dintre părinți de a permite celuilalt menținerea relațiilor personale; c) situația locativă din ultimii 3 ani a fiecărui părinte; d) istoricul cu privire la violența părinților asupra copilului sau asupra altor persoane; e) distanța dintre locuința fiecărui părinte și instituția care oferă educație copilului.
Prin raportare la aceste prevederi legale, acordând prioritate interesului superior al copilului, instanța a analizat pe baza probelor existente în dosarul cauzei criteriile de stabilire a locuinței minorilor.
Din coroborarea întregului material probator administrat în cauză, a rezultat că mama locuiește în municipiul B., iar tatăl în Municipiul București, minorul fiind înscris la Școala Gimnazială C. Aviator M. T. B.. În perioada de la desfacerea căsătoriei și până în prezent nu au existat situații în care mama să interzică fiului său mai mare să-și viziteze tatăl sau bunicii paterni. În ceea ce-l privește pe fiul cel mic, tatăl nu și-a manifestat decât de două ori, în cursul lunii februarie 2015, dorința de a-l vizita, o dată permițându-i-se accesul, iar a doua oară fiind refuzat, pe motiv că ora era târzie. Pârâta-reclamantă a locuit în permanență în domiciliul comun al soților, împreună cu băieții săi, în timp ce tatăl și-a părăsit familia, mutându-se cu chirie în București împreună cu concubina sa. Probele administrate în cauză nu au reliefat existența unor episoade de violență fizică între cei doi părinți sau între părinți și copii.
Din susținerile reclamanților-pârâți a rezultat că aceștia intenționează ca în următorul an locuința minorului R. P. să fie la bunici, urmând ca după aceea să-i stabilească locuința la reședința tatălui din București.
Articolul 400 alin.3 C.civ. statuează că, în mod excepțional, și numai dacă este în interesul superior al copilului, instanța poate stabili locuința acestuia la bunici sau la alte rude ori persoane, cu consimțământul acestora, ori la o instituție de ocrotire.
Atât timp cât nu s-a dovedit că părinții exercită o influență nefastă asupra minorului, că dezvoltarea sa nu este pusă în pericol de către părinții săi, instanța conchide că nu sunt întrunite condițiile premisă pentru ca locuința minorului să fie stabilită la o altă persoană decât unul dintre părinți.
Mai mult decât atât, instanța a considerat că este în interesul superior al minorului R. P. ca acesta să crească împreună cu fratele său mai mic, A.. Din discuțiile purtate cu minorul R. P., instanța a constatat personal că acesta este foarte afectat de despărțirea părinților săi, că singura rezolva efectivă pe care el personal ar vedea-o constă în împăcarea părinților săi, fapt care însă nu ar mai fi posibil. Instanța apreciază că minorul a fost foarte influențat de bunicii paterni, care au încercat să-i împlinească toate dorințele, să nu-i refuze nimic, să-i facă diverse promisiuni, spre deosebire de mamă care are posibilități materiale modeste, care trebuie să acorde atenție sporită ambilor săi fii, să le impună și reguli și restricții, să meargă la serviciu, fiind, în egală măsură, îndreptățită să își refacă viața.
Locuind împreună, între cei doi frați s-ar putea efectiv construit o relație și, în acest mod, i-ar obliga și pe tată și pe bunicii paterni să-i acorde aceeași atenție și minorului A.. Stabilirea de locuințe separate pentru cei doi frați ar conduce, cel mai probabil, la o ruptură ireparabilă între aceștia, mai ales că între ei este o diferență considerabilă de vârstă. R. P. a afirmat că îi este dor de fratele său, că nu l-a mai văzut din martie, pentru că nu a avut timp, ceea ce s-ar putea traduce prin faptul nu neapărat că i s-a interzis de tată sau de către bunicii paterni să îl vadă, ci că nu a fost îndrumat să își viziteze fratele, mai ales că nici adulții, în virtutea relației strânse de rudenie cu băiețelul, nu au făcut demersuri să îl vadă.
Chiar dacă în prezent minorul R. P. locuiește împreună cu bunicii paterni, în domiciliul acestora, instanța a apreciat că, în primul rând, locul celor doi copii este lângă mamă, fără a nega dreptul celuilalt părinte și al bunicilor paterni de a se implica activ în creșterea și educarea acestora.
Prin prisma celor dezvoltate anterior, instanța a respins primul capăt de cerere având ca obiect schimbarea domiciliului minorului R. P..
Potrivit art. 401 din Noul Cod Civil, părinții separați de copilul lor au dreptul de a avea legături personale cu acesta.
De asemenea, potrivit art. 9 alin.2 din Legea nr. 272/2004, copilul are dreptul de a-și cunoaște părinții și de a fi îngrijit, crescut și educat de aceștia. În condițiile art. 17 din aceeași lege, copilul are dreptul de a menține relații personale și contacte directe cu părinții, rudele, precum și cu alte persoane față de care copilul a dezvoltat legături de atașament. Copilul are dreptul de a-și cunoaște rudele și de a întreține relații personale cu acestea, precum și cu alte persoane alături de care copilul s-a bucurat de viața de familie, în măsura în care acest lucru nu contravine interesului său superior. Părinții sau un alt reprezentant legal al copilului nu pot împiedica relațiile personale ale acestuia cu bunicii, frații și surorile ori cu alte persoane alături de care copilul s-a bucurat de viața de familie decât în cazurile în care instanța decide în acest sens, apreciind că există motive temeinice de natură a primejdui dezvoltarea fizică, psihică, intelectuală sau morală a copilului. Același text legal statuează că, în caz de neînțelegere între părinți cu privire la modalitățile de exercitare a dreptului de a avea legături personale cu copilul, instanța va stabili un program în funcție de vârsta copilului, de nevoile de îngrijire și educare ale acestuia, de intensitatea legăturii afective dintre copil și părintele la care nu locuiește, de comportamentul acestuia din urmă, precum și de alte aspecte relevante în fiecare caz în parte. Criteriile prevăzute la alin. (4) vor fi avute în vedere și la stabilirea programului de relații personale și cu celelalte persoane alături de care copilul s-a bucurat de viața de familie.
Prin prisma prevederilor legale, instanța a reținut, contrar susținerilor pârâtei-reclamante, că bunicii au un drept propriu de a avea legături personale cu oricare dintre nepoții dumnealor, distinct de dreptul fiecărui părinte de a dezvolta relații cu copiii, drept care poate fi exercitat în alte modalități și în alte perioade de timp decât tatăl copiilor.
Întregul material probator relevă implicarea constantă și substanțială a bunicilor în creșterea și educarea celor doi minori, în special cu privire la R. P., astfel încât continuarea relațiilor și după divorțul părinților ar fi benefică pentru cei doi minori.
În virtutea principiului disponibilității, consacrat de art.9 C.proc.civ., instanța nu se poate pronunța decât în limitele învestirii, instanța fiind învestită cu o cerere de stabilire a dreptului la legături personale al reclamanților-pârâți doar cu minorul A., nu și cu R. P., motiv pentru care instanța va analiza probele doar din această perspectivă.
Mama nu s-a opus ca tatăl sau bunicii să dezvolte relații cu cei doi copii, cu ocazia concluziilor pe fond, fiind de acord cu modalitatea de desfășurare solicitată de reclamanții-pârâți prin cererea introductivă. Cererea tatălui nu este lipsită de interes, întrucât formularea din convenția de divorț, în sensul că tatăl va avea legături personale cu minorii când va dori, fără nicio circumstanțiere cu privire la modalitatea de exercitare a dreptului de legături personale și la perioada, este imposibil de pus în executare și lasă loc de abuz, din partea ambilor părinți.
Potrivit art. 18 alin.1 din Legea nr.272/2004, în sensul prezentei legi, relațiile personale se pot realiza prin: a) întâlniri ale copilului cu părintele ori cu o altă persoană care are, potrivit prezentei legi, dreptul la relații personale cu copilul; b) vizitarea copilului la domiciliul acestuia; c) găzduirea copilului, pe perioadă determinată, de către părintele sau de către altă persoană la care copilul nu locuiește în mod obișnuit; d) corespondență ori altă formă de comunicare cu copilul; e) transmiterea de informații copilului cu privire la părintele ori la alte persoane care au, potrivit prezentei legi, dreptul de a menține relații personale cu copilul; f) transmiterea de către persoana la care locuiește copilul a unor informații referitoare la copil, inclusiv fotografii recente, evaluări medicale sau școlare, către părintele sau către alte persoane care au dreptul de a menține relații personale cu copilul; g) întâlniri ale copilului cu părintele ori cu o altă persoană față de care copilul a dezvoltat legături de atașament într-un loc neutru în raport cu copilul, cu sau fără supravegherea modului în care relațiile personale sunt întreținute, în funcție de interesul superior al copilului.
În raport de aceste dispoziții legale și situația de fapt reținută, urmând a se lua în considerare și prevederile art. 17 alin.1 din Legea nr. 272/2004, instanța a încuviințat reclamanților-pârâți S. S., S. E. P. și S. E. să aibă legături personale cu minorul S. A., in următoarea modalitate: în al doilea și al patrulea week-end în fiecare lună, de sâmbăta, ora 12.00, pana duminica, ora 16.00, cu precizarea ca fata de vârsta mica a minorului, reclamanții înțeleg pana la vârsta de 4 ani sa poată beneficia de legăturile personale cu minorul . de sâmbăta sau duminica in orele benefice minorului, ca apoi după ce acesta va împlini vârsta optima sa poate fi luat si in domiciliul reclamanților( 4 - patru ani); în vacanta intersemestrială de iarnă, in a II a săptămâna, în vacanta intersemestriala de primăvara, in prima săptămâna de vacanta, în vacanta de vara primele 2 săptămâni din prima luna de vacanta si primele 2 săptămâni din a II a luna de vacanta, la domiciliul acestora, având obligația de a-l lua pe minor de la domiciliul mamei la începutul vizitei și de a-l aduce înapoi, la sfârșitul vizitei.
Desigur, nimic nu se opune ca, prin bună înțelegere, cu anunțarea prealabilă a mamei, cu acordul acesteia, reclamanții-pârâți să viziteze minorul și în cursul săptămânii.
Cu privire la cererea reconvențională
Potrivit dispozițiilor art.525 alin.1 Noul Cod Civil, minorul care cere întreținere de la părinții săi se află în nevoie dacă nu se poate întreține din munca sa, chiar dacă ar avea bunuri. Tatăl și mama sunt obligați, în solidar, să dea întreținere copilului lor minor, asigurându-i cele necesare traiului, precum și educația, învățătura și pregătirea sa profesională, astfel cum atestă art. 499 alin.1 Noul Cod Civil.
Art. 36 din Legea nr. 272/2004, privind protecția și promovarea drepturilor copilului statuează că ambii părinți sunt responsabili pentru creșterea copiilor lor și că exercitarea drepturilor și îndeplinirea obligațiilor părintești trebuie să aibă în vedere interesul superior al copilului și să asigure bunăstarea materială și spirituală a copilului, în special prin îngrijirea acestuia, prin menținerea relațiilor personale cu el, prin asigurarea creșterii, educării și întreținerii sale, precum și prin reprezentarea sa legală și administrarea patrimoniului său.
În conformitate cu prevederile art. 47 alin.1 din Legea nr. 272/2004, copilul are dreptul de a beneficia de un nivel de trai care să permită dezvoltarea sa fizică, mentală, spirituală, morală și socială. În temeiul alin.2 din același act normativ, părinților le revine în primul rând responsabilitatea de a asigura, în limita posibilităților, cele mai bune condiții de viață necesare creșterii și dezvoltării copiilor; părinții sunt obligați să le asigure copiilor locuință, precum și condițiile necesare pentru creștere, educare, învățătură și pregătirea profesională.
Întreținerea este datorată potrivit cu nevoia celui care o cere și cu mijloacele celui care urmează a o plăti, astfel cum statuează dispozițiile art.529 alin.1 Noul Cod civil.
Prin prisma dispozițiilor legale anterior menționate, față de faptul că locuința minorilor a fost stabilită la domiciliul mamei, începând cu data de 14.03.2014, data formulării prezentei cereri reconvenționale, instanța a dispus majorarea pensiei de întreținere stabilite în sarcina tatălui și în favoarea minorilor S. R. P., născut la data de 17.11.2004 și S. A., născut la data de 31.01.2013 de la 200 lei lunar la 1/3 din veniturile nete realizate în calitzate de salariat la . SRL, începând cu data de 14.03.2015 și până la majoratul acestora. Având în vedere că tatăl este angajat cu normă întreagă, venitul net al acestuia nu poate fi mai mic decât venitul minim net pe economia națională.
Mama va presta în natură pensie de întreținere minorilor, în temeiul art. 530 Noul Cod civil.
Instanța a atras atenția că prezenta sentință nu aduce atingere convenției încheiate în procedura divorțului cu copii minori, autentificate sub nr.2407/24.10.2014 de Biroul Individual Notarial N. E., cu privire la autoritatea părintească asupra celor doi minori ce se va exercita în comun de ambii părinți, precum și cu privire la dreptul de vizitare al tatălui cu privire la minorul R. P..
Pentru a-și stabili un drept de vizitare cu privire la minorul R. P., bunicii ar trebui să formuleze o acțiune separată.
Cu respectarea dreptului de dispoziție aparținând părților, consacrat de art.9 C.proc.civ., instanța a luat act de faptul că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul S. S. care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie cu privire la stabilirea obligației de întreținere în favoarea celor doi minori.
În motivarea apelului se arată că și la ora actuală apelantul și părinții săi, S. P. E. și S. E. se ocupă în continuare de creșterea, educarea și pregătirea minorului P. R.. S-a menționat că minorul se află în locuința tatălui și a bunicilor paterni, așa încât admiterea cererii reconvenționale formulată de pârâta reclamantă S. M., motivat de faptul că fiecare părinte trebuie să contribuie la cheltuielile de creștere ale minorilor, este contrazisă de situația în fapt a unuia dintre copii, pentru întreținerea căruia participă numai tatăl reclamant.
A apreciat apelantul reclamant că instanța de judecată se poate pronunța prin stabilirea unei sume de bani în beneficiul minorului S. A. iar față de minorul S. P. R. a solicitat să se aibă în vedere faptul că numai el și părinții săi au contribuit la creșterea, educarea și pregătirea profesională a copilului.
În consecință, apelantul a solicitat admiterea apelului, modificarea sentinței și admiterea cererii reconvenționale în ceea ce privește minorul S. A. prin stabilirea unei sume lunare în sarcina reclamantului de la data rămânerii definitive a hotărârii.
Apelul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
Prin convenția autentificată sub nr. 2407 din 24.10.2014, reclamantul apelant S. S. și pârâta intimată S. M. au convenit cu privire la exercitarea în comun a autorității părintești față de minorii S. A. și S. P. R., cu privire la stabilirea locuinței celor doi minori la mamă, cu privire la legăturile personale ale tatălui cu minorii precum și cu referire la contribuția părinților la creșterea și educarea celor doi copii.
Astfel, s-a stipulat că reclamantul apelant va contribui cu suma de 200 lei lunar pentru ambii minori, reprezentând cheltuieli de creștere, educare și pregătire profesională, iar intimata va contribui, în natură, prin asigurarea zilnică a creșterii, educării, învățăturii și pregătirii profesionale a minorilor.
Prin cererea reconvențională formulată în cadrul prezentului proces, pârâta intimată a solicitat obligarea reclamantului apelant la plata unui cuantum de 1/3 din venitul lunar net realizat cu titlu de contribuție la întreținerea copiilor.
Pe baza probatoriului administrat, prima instanță a admis cererea reconvențională așa cum a fost formulată, având în vedere faptul că locuința minorilor a fost stabilită la domiciliul mamei.
Într-adevăr, prin convenția încheiată de către reclamantul apelant și pârâta intimată s-a stabilit, la aceasta din urmă locuința minorilor R. P. și A., urmând ca după divorț tatăl copiilor să aibă legături personale cu aceștia și să contribuie cu suma de 200 lei lunar la cheltuielile de creștere, educare, învățătură și pregătire profesională pentru ambii copii.
În motivarea apelului, reclamantul învederează că minorul S. P. R. se află în domiciliul părinților săi și că împreună cu aceștia se ocupă de creșterea, educarea și pregătirea școlară a copilului.
Cu toate acestea, din probele administrate, rezultă că minorul A. născut la data de 31.01.2013 a locuit permanent cu mama sa, S. M., în timp ce minorul R. P. născut la 17.11.2004 a locuit uneori și la bunicii paterni.
Astfel, martora P. V. G. audiată de instanța de apel, la propunerea apelantului a declarat că minorul R. P. învață la Școala nr. 1 din municipiul B., dar face naveta în . mama sa. A declarat martora că minorul a făcut naveta până la sfârșitul lunii octombrie când a plecat de la locuința mamei și a rămas la bunicii paterni. A mai precizat martora că de la terminarea divorțului dintre părinți, minorul R. a locuit la mama sa până la sfârșitul lunii octombrie 2015, dar în această perioadă a mai venit și la bunicii paterni unde s-a întâlnit cu tatăl său. De asemenea, a mai învederat martora că minorul R. merge des la București, unde locuiește tatăl său și o cunoaște pe actuala soție a acestuia.
Coroborând probatoriile administrate de către instanța de fond și în calea de atac, tribunalul constată că apelul este nefondat. Astfel, prin criticile aduse primei instanțe reclamantul a solicitat admiterea cererii reconvenționale numai în ceea ce îl privește pe minorul S. A. prin stabilirea unei sume lunare în sarcina reclamantului de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești. Ori, din probatoriul administrat rezultă că inclusiv minorul R. P. locuiește cu mama sa care îi asigură în natură întreținerea, creșterea și educarea iar faptul că uneori vine ori rămâne pentru scurte perioade de timp în domiciliul bunicilor paterni, nu reprezintă un motiv întemeiat pentru a înlătura obligarea tatălui la suportarea cheltuielilor de creștere, întreținere și educare.
Așa fiind, raportat la aceste considerente, Tribunalul va respinge apelul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul declarat de reclamantul S. S. cu domiciliul procesual ales la cab. av. Sbarcea - C. L., în B., Piața Daciei, ., . împotriva sentinței civile nr. 7962 din 06.07.2015 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._ având ca obiect exercitarea autorității părintești, în contradictoriu cu pârâta S. M., domiciliată în B., ., ., . și reclamanții S. P. E. și S. E., ambii domiciliați în B., .. 2, ., ., ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 16 Noiembrie 2015.
Președinte, V. B. | Judecător, E. P. | |
Grefier, V. P. |
Red.V.B./Th.red.H.D./ 6 ex./ 08.12.2015
Judecătoria B.
d.f. nr._
j.f. N. A.
| ← Pensie întreţinere. Sentința nr. 3880/2015. Tribunalul BUZĂU | Exercitarea autorităţii părinteşti. Decizia nr. 3125/2015.... → |
|---|
