Suspendare provizorie. Decizia nr. 170/2015. Tribunalul BUZĂU

Tribunalul BUZĂU - Sentințe și decizii civile / 2015

Decizia nr. 170/2015 pronunțată de Tribunalul BUZĂU la data de 09-09-2015 în dosarul nr. 27129/200/2012*

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL B.

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIE CIVILĂ Nr. 170/2015

Ședința publică de la 09 Septembrie 2015

Completul constituit din:

PREȘEDINTE I. M.

Judecător D. R.

Judecător G. I. R.

Grefier V. P.

Pe rol se află judecarea recursului declarat de către intimata . SA cu sediul în sector 1, București, ., parter, biroul nr.1 reprezentată de M. B. având funcția de director general, împotriva sentinței civile nr. 6708 din 02.06.2015 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._ în contradictoriu cu contestatoarea S. L. domiciliată în B., ., jud. B., având ca obiect contestație la executare .

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul se află la primul termen de judecată, că procedura de citare este legal îndeplinită, că la dosarul cauzei s-a depus, la data de 01.09.2015, dovada achitării taxei judiciare de timbru în valoare de 97 lei și timbru judiciar de 5 lei.

Instanța constată că recurenta a solicitat judecata în lipsă, că s-a achitat taxa judiciară de timbru în valoare de 97 lei și timbru judiciar de 5 lei, și, având în vedere faptul că procedura de citare este legal îndeplinită, constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare asupra căii de atac.

TRIBUNALUL

Asupra recursului civil de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. la data de 08.10.2012, sub nr._, contestatoarea S. L. a formulat, în contradictoriu cu intimata . SA, contestație la executare prin care a solicitat anularea executării silite însăși (adresa de înființare poprire nr. 745/20.09.2012 emisă de B. R. C. C. în dosarul de executare nr. 745/2012, procesul verbal de cheltuieli de executare emis de B. R. C. C. la data de 20.09.2012), cât și a oricărei forme de executare efectuate, anularea titlului executoriu reprezentat de Contractul de credit_/2007 emis de ..A., suspendarea executării silite inițiată de intimată până la soluționarea irevocabilă a contestației, precum și obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare contestatoarea a arătat că în data de 24.09.2012 i-a fost comunicată adresa de înființare poprire din 20 septembrie 2012 emisă de B. R. C. C. în dosarul de executare nr. 745/2012, prin care a fost înștiințată că în baza titlului executoriu reprezentat de Contractul de credit nr._/2007 și a procesului-verbal de cheltuieli de executare din data de 20.09.2012, se va proceda la poprirea conturilor până la concurența sumei de 7.691,26 lei, compusă din 6755,67 lei debit și 935,59 lei cheltuieli de executare, însă se impută cu titlu de debit restant un cuantum care nu corespunde situației reale, iar în conținutul contractului de credit emis de Cofidis IFN SA creditoarea a prevăzut anumite clauze abuzive care se impune a fi anulate.

În drept, s-au invocat dispozițiile art. 399, art. 401 și art. 403 al. 1 Cod procedură civilă.

În probațiune, a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, fiind depuse la dosar în fotocopie conformă cu originalul dovada de comunicare, adresa executor, proces verbal de cheltuieli de executare, contract de credit.

Intimata . S.A. București a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția de tardivitate a formulării cererii și a solicitat respingerea contestației.

În motivare a arătat că, în calitate de creditor împrumutător, S.C. Cofidis IFN S.A. a încheiat cu contestatoarea - împrumutat, contractul nr._/2007 în data de 19.09.2007, prin care împrumutătorul se obliga să ofere împrumutatului, la cererea acestuia și în cazul în care sunt îndeplinite toate condițiile, fonduri în limita plafonului de credit disponibil, prin viramente în contul bancar al împrumutatului. Formularul preimprimat anexat condițiilor generale conține informații despre credit, constituie proiectul de contract de credit care devine după completarea și semnarea de către împrumutat și acceptarea în mod corespunzător de către împrumutător contract de credit. Semnarea lui valorează acceptarea prezentelor Condiții Generale de către împrumutat și reprezintă cererea de acordare credit in valoarea și conform condițiilor menționate în formular. În situația în care acest contract de credit nu este agreat împrumutatul are posibilitatea să-l denunțe în termen de 15 zile de la data încheierii. Denunțarea este efectivă de la data primirii notificării de către împrumutător, fiind obligat să restituie fondurile primite, precum și dobânzile și cheltuielile efectuate în termen de 30 de zile de la data expedierii notificării de denunțare. Debitorul nu a denunțat contractul în condițiile menționate, nici nu și-a respectat obligațiile prevăzute în contract, motiv pentru care contractul de credit a încetat fără intervenția instanței sau fără a fi necesare alte formalități.

A adăugat intimata că, la data de 25.06.2010, între S.C. Cofidis IFN S.A. și S.C. T. I. IFN S.A. a intervenit contractul de cesiune, prin care Cofidis în calitate de Cedent a transmis toate drepturile si obligațiile ce decurg din contractul de credit încheiat cu debitorul către S.C. T. I. IFN S-A, în calitate de cesionar. Cesiunea a fost notificată debitoarei conform prevederilor Codului Civil.

A învederat că debitoarea S. L. a solicitat acordarea unui credit din partea Cofidis în valoare de 4.000 lei. Creditorul a aprobat cererea debitoarei în data de 29.09.2007, virând astfel suma conform prevederilor Condițiilor Generale ale contractului nr._/2007. Contractul a fost încheiat pe o perioadă de 1 an, cu posibilitatea prelungirii acestuia în lipsa unei notificări scrise din partea debitoarei. Atât debitoarea, cât și creditorul au avut obligația de a respecta condițiile contractuale pe întreaga perioadă. Conform prevederilor art.3.1 din contractul de credit debitorul avea următoarele obligații referitoare la rambursare, respectiv: împrumutatul se obligă să ramburseze în fiecare lună, la data indicată pe formular sau pe extrasul de cont, cel puțin suma minimă menționată prin virament bancar, mandat poștal, sau alte mijloace puse la dispoziție. Datorită conduitei debitoarei privind nerespectarea obligațiilor contractuale s-a dispus rezilierea contractului de credit și implicit, devenirea scadentă a sumei de 6.755.67 lei menționată în cererea de executare. Ulterior, s-a solicitat executarea silită a debitoarei, iar executorul judecătoresc R. C. C. a obținut încuviințarea executării silite în dosarul nr.745/2012.

La data de 26.11.2012 contestatoarea S. L., în temeiul dispozițiilor prevăzute de art. 132 C.pr.civ., a formulat cerere precizatoare prin care a indicat clauzele contractuale pretinse a fi abuzive: art. 4.1 și 6.1 din Condițiile Generale de Credit, ce prevăd: art. 6.1 - că, „în caz de întârziere a plății ratelor, împrumutatul este obligat să-i plătească împrumutătorului un comision de întârziere de 8%”, art. 4.1 - că împrumutatul este obligat să plătească dobânda aferentă creditului utilizat în funcție de dobânda în vigoare. Dobânda se calculează zilnic la soldul nerambursat din creditul utilizat și curge de la data virării fondurilor de către împrumutător până la ziua rambursării creditului. Rata dobânzii este variabilă, împrumutătorul având dreptul să o modifice în funcție de dobânda de referință a BNR. Rata dobânzii aplicabilă este disponibilă la sediul și pe site-ul împrumutătorului și figurează pe extrasul de cont lunar. Pentru un credit acordat mai mic sau egal cu 6000 RON, dobânda este egală cu 0,_ pe zi (30% anual).

Prin urmare, a arătat debitoarea că i s-a impus să achite, fără să fie înștiințată, un comision de 8%, în condițiile în care i-a fost impusă și o dobândă de minim 30% pe an, astfel cum a fost strecurat în condițiile generale. Clauza în discuție este o clauză interzisă de lege, abuzivă, întrucât: art. 1 al 3 din Legea 193/2000, privind clauzele abuzive, interzice în mod imperativ și expres includerea într-un contract a clauzelor care „prin ele însele sau împreună cu alte prevederi din contract, creează în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților” și care „nu a fost negociată direct cu consumatorul” art. 4 al 1, 2 din Legea 193/2000, iar al. 3 al aceluiași articol arată ca legea clauzelor abuzive se aplică în cazul în care „evaluarea contractului evidențiază că a fost prestabilit unilateral de comerciant”.

Clauza prevăzută la art. 6.1 din contractul impus de creditoare se suprapune întocmai pe exemplul prevăzut la litera i) din anexa la lege: „obligă consumatorul la plata unor sume disproporționat de mari în cazul neîndeplinirii obligațiilor contractuale de către acesta, comparativ cu pagubele suferite de comerciant” și îndeplinește criteriile generale ale unei clauze abuzive așa cum sunt stabilite de Legea 193/2000

Sunt îndeplinite toate condițiile prevăzute de lege: - clauza nu a fost negociată, creditoarea nefăcând o dovadă în acest sens așa cum cere art. 4 al 2, din Lege; - în întreg contractul nu există nici un fel de sancțiune prevăzută pentru creditoare în cazul în care nu-și îndeplinește obligațiile, de nici o natură și mai mult nici o obligație pentru creditoare ci numai drepturi, dezechilibrul dintre drepturile și obligațiile părților fiind vădit - așa cum cere art. 4 al. 1 din Lege; - în cazul neexecutării obligației de plată de către debitor, într-un an s-ar ajunge ca acesta să datoreze dobânzi foarte mari fata de cele care au fost valabile în primul an de contract, ceea ce este exorbitant față de dobânda legală sau orice dobânda practicată oriunde în lume, în lei sau în valută.

Ea este disproporționat de mare și față de prejudiciul pe care l-ar suferi creditorul și pe care legea, in abstracto, îl prezumă a fi corespunzător dobânzii legale comerciale, adică 6% % pe an la lei, iar la valută dobânzile Eurobor și Libor nu depășesc 1% pe an (la nivelul anului 2012). Aceasta ar obliga, în cazul în care instanța ar respinge contestația și ar menține aceasta clauza abuzivă, la plata unei sume către creditoare disproporționat de mari față de prejudiciul pe care acesta l-a suferit: întotdeauna lipsa de folosință a banilor, productivitatea acestora, este apreciată la nivelul a 4% pe an. A adăugat contestatoarea că nu are cunoștință de modalitatea de calcul pe care creditoarea a avut-o în momentul în care i-a solicitat suma de 6755,67 lei, cu titlu de debit restant întrucât a achitat debitul restant, cât și dobânda aferentă. Cu toate că intimata a susținut în întâmpinare că a fost reziliat contractul de credit nr._/2007 urmare a neîndeplinirii obligației contractuale nu a primit nicio notificare de reziliere.

În drept, s-au invocat dispozițiile art. 132, 399, art. 401 si art. 403 al. 1 C.pr.civ. și dispozițiile Legii 193/2000.

Intimata a depus completări la întâmpinare prin care a arătat că, contractul de credit a fost încheiat pe o perioadă de 1 an, cu posibilitatea de a se prelungi automat în cazul în care debitul nu este achitat integral, iar debitoarea nu transmite o notificare scrisă cu 30 de zile înainte de expirare, iar cele două condiții sunt cumulative. Având în vedere tipul contractului de credit, nu este posibilă comunicarea debitorului unui grafic de rambursare la semnarea contractului.

Totodată, intimata a arătat că cererea de executare silită a fost formulată către executorul judecătoresc privind sumele datorate conform contractului de credit în cuantum de 6.755,67 lei, din care 3.845,15 lei capital, 1.704,44 lei dobândă, 95,68 lei asigurare și 1.110,4 lei penalități de întârziere.

Au fost atașate următoarele înscrisuri: contractul de credit nr._ și Condițiile Generale de Credit aferente acestuia, notificarea de reziliere nr.2657.87/01.06.2012 a contractului de credit nr._, factura Electrica prezentată de debitoare în vederea încheierii contractului de credit, carte identitate debitoare, adeverință de salariu, contul bancar comunicat de debitoare pentru efectuarea viramentului creditului aprobat.

Pe parcursul judecății debitoarea a depus la dosar, în copie, chitanțele de plată a ratelor de credit (filele 69 – 107).

În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri și proba cu expertiză contabilă având ca obiective: stabilirea debitului conform contractului de credit nr._/2007 din data de 29.03.2007, respectiv capital, debit, asigurare, penalități la data cererii de executare silită formulată de creditoare, respectiv 02.08.2012.

Expertul C. C. a depus raportul de expertiză contabilă în data de 25.11.2013.

Împotriva raportului de expertiză intimata a formulat obiecțiuni arătând că există contract de asigurare încheiat de debitoare, iar procentul de dobândă l-a care s-a raportat expertul este eronat. Puse în discuția părților la termenul de judecată din 09.12.2013, obiecțiunile au fost respinse ca neîntemeiate.

Prin sentința civilă nr. 1850/03.02.2014, Judecătoria B. a respins excepția de tardivitate invocată de intimată și a admis, în parte, contestația la executare, constatând că punctul 4.1 (cu excepția ultimei teze) și punctul 6.1 din contractul de credit nr._ 04.04.2007 – condițiile generale de credit constituie clauze abuzive în sensul art.4 al.1 din Legea nr.193/2000 și, în consecință, a constatat nulitatea absolută a acestora, dispunând anularea, în parte, a actelor de executare efectuate în dosarul de executare nr. 745/2012 al B. R. C. C., în sensul că debitul pe care debitoarea-contestatoare îl datorează creditoarei-intimate este de 669,64 lei (fără cheltuieli de executare), și nu 6.755,67 lei.

Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs intimata, iar prin decizia civilă nr. 251/2014 Tribunalul B. a admis recursul, a casat sentința atacată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de fond în vederea completării raportului de expertiză contabil, reținând că nu orice clauză contractuală dezavantajoasă pentru una din părți este o clauză abuzivă, instanțele fiind chemate ca, de la caz la caz, să analizeze în concret până unde o clauză contractuală este doar lezionară și de unde devine abuzivă.

Trebuie făcută distincția dintre leziune ca și viciu de consimțământ și clauza abuzivă iar criteriile oferite de lege în acest sens sunt încălcarea bunei credințe de către comerciant și producerea unui dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.

A mai reținut că, nu în ultimul rând, trebuie avut în vedere că împrumutul contractat de contestatoare nu a fost cu titlu gratuit ci cu titlu oneros, lucru, fără îndoială, cunoscut de aceasta. În atare condiții, dobânda, în speța de față stabilită la 30% pe an, reprezintă prețul în schimbul căruia împrumutătorul acordă banii, iar împrumutatul capătă dreptul de a-i folosi. Cu alte cuvinte, dobânda se plătește atunci când împrumutatul respectă întocmai obligațiile contractuale asumate, iar împrumutătorului nu i se creează niciun prejudiciu.

Pentru situația în care o parte a unui contract nu-și îndeplinește obligațiile ce-i revin sau și le îndeplinește cu întârziere, evident că se poate crea co-contractantului un prejudiciu.

Așa se face că, în speță, dobânda de 30% pe an reprezintă prețul pe care contestatoarea s-a angajat să-l plătească pentru a putea folosii o sumă de bani care nu-i aparține, suma împrumutată, în timp ce cele 8 procente înscrise la pct. 6.1 din Condițiile Generale de Credit reprezintă prestația la care aceasta s-a obligat în caz că nu va restitui împrumutul în condițiile și la termenele stabilite, această din urmă sumă având menirea de a acoperi prejudiciul cauzat creditorului prin întârzierea în restituirea banilor.

D. consecință, doar simpla cumulare a dobânzii de 30% pe an cu comisionul de 8% pe lună nu conduce la concluzia că cele două clauze au un caracter abuziv.

În ceea ce privește clauza de la pct. 4.1 (cu excepția tezei ultime) din contract, caracterul său abuziv este evident de vreme ce, așa cum a reținut și prima instanță, comerciantul, rezervându-și dreptul de a modifica dobânda în funcție de dobânda de referință variabilă care va fi afișată la sediile sale, fără a se face raportare la un indicator precis, individualizat, fără a se arăta o formula care sa conțină indici de referința clar stabiliți (ROBOR, EURIBOR), a lăsat la libera sa apreciere majorarea dobânzii, iar consumatorul nu se poate proteja împotriva unor majorări nejustificate ale costurilor angajării creditului.

În acest mod s-a creat un dezechilibru major între drepturile și obligațiile părților în contract prin prisma unui element esențial al contractului, costul creditului, clauza în discuție oferind recurentei dreptul discreționar de a revizui rata dobânzii curente, fără ca noua rată să fie negociată cu clientul.

În rejudecare, instanța de fond a administrat proba cu expertiza contabilă, fiind desemnat expert O. D. G. să efectueze raportul de expertiză, lucrare înregistrată sub nr. 150/26.01.2015 și depusă la dosarul de fond, expertul răspunzând obiectivelor stabilite de instanța de control.

Prin sentința civilă nr.6708/02.06.2015, Judecătoria B. a admis, în parte, contestația la executare, a constatat că punctul 4.1 (cu excepția ultimei teze) și punctul 6.1 din contractul de credit nr._ încheiat în data de 29.03.2007 – condițiile generale de credit constituie clauze abuzive în sensul art.4 al.1 din Legea nr.193/2000 și, în consecință, a constatat nulitatea absolută a acestora.

A dispus anularea, în parte, a actelor de executare efectuate în dosarul de executare nr. 745/2012 al B. R. C. C., în sensul că se va consemna că debitul pe care debitoarea contestatoare îl datora creditoarei intimate este de 1791,28 lei (fără cheltuieli de executare), și nu 6.755,67 lei.

A fost respinsă cererea de anulare a executării silite însăși și a fost respinsă ca rămasă fără obiect cererea de suspendare a executării silite.

S-a dispus obligarea intimatei la plata către contestatoare a sumei de 1000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că, în calitate de creditor împrumutător, S.C. Cofidis IFN S.A. a încheiat cu contestatoarea S. L., în calitate de debitor împrumutat, contractul nr._ din data de 29.03.2007, prin care împrumutătorul se obliga să ofere împrumutatului, la cererea acestuia și în cazul în care sunt îndeplinite toate condițiile, fonduri în limita plafonului de credit disponibil, prin viramente în contul bancar al împrumutatului (fila 7). Debitoarea a solicitat acordarea unui credit din partea Cofidis în valoare de 4.000 lei și a fost aprobată cererea acesteia, fiind virată astfel suma conform prevederilor Condițiilor Generale ale contractului.

Ulterior, la data de 25.06.2010, între S.C. Cofidis IFN S.A. și S.C. T. I. IFN S.A. a intervenit contractul de cesiune, prin care Cofidis, în calitate de Cedent, a transmis toate drepturile și obligațiile ce decurg din contractul de credit încheiat cu debitoarea către S.C. T. I. IFN S.A, în calitate de cesionar.

Invocând nerespectarea obligațiilor contractuale, cesionarul-creditor a dispus rezilierea contractului de credit începând cu data de 01.06.2012, prin notificarea nr. 2657.87/01.06.2012 (fila 35), necomunicată contestatoarei, și, implicit, devenirea scadentă a sumei de 6755,67 lei. În data de 02.08.2012 intimata a formulat cerere de executare silită împotriva debitoarei, iar executorul judecătoresc R. C. C. a obținut încuviințarea executării silite în dosarul de executare nr.745/2012. La 20.09.2012 a fost comunicată contestatoarei începerea executării silite în baza titlului executoriu reprezentat de contractul de credit nr._/2007 și a procesului-verbal de cheltuieli de executare din data de 20.09.2012, fiind informată că se va proceda la poprirea conturilor până la concurența sumei de 7691,26 lei, compusă din 6755,67 lei debit și 935,59 lei cheltuieli de executare silită.

Examinând mai întâi cererea de constatare a nulității absolute a prevederilor art. 4.1 și 6.1 din Condițiile Generale de Credit din contractul nr._/29.03.2007, instanța de fond a constatat că art. 6.1 prevede că, „în caz de întârziere a plății ratelor, împrumutatul este obligat sa-i plătească împrumutătorului un comision de întârziere de 8%”, iar art. 4.1 stabilește că, „împrumutatul este obligat să plătească dobânda aferentă creditului utilizat în funcție de dobânda în vigoare. Dobânda se calculează zilnic la soldul nerambursat din creditul utilizat și curge de la data virării fondurilor de către împrumutător până la ziua rambursării creditului. Rata dobânzii este variabilă, împrumutătorul având dreptul să o modifice în funcție de dobânda de referință a BNR. Rata dobânzii aplicabilă este disponibilă la sediul și pe site-ul împrumutătorului și figurează pe extrasul de cont lunar. Pentru un credit acordat mai mic sau egal cu 6000 RON, dobânda este egală cu 0,_ pe zi (30% anual).

Asupra clauzei de la pct. 4.1 din contract, instanța de fond a constatat că instanța de recurs a reținut că „caracterul său abuziv este evident de vreme ce, așa cum a reținut și prima instanță, comerciantul, rezervându-și dreptul de a modifica dobânda în funcție de dobânda de referință variabilă care va fi afișată la sediile sale, fără a se face raportare la un indicator precis, individualizat, fără a se arăta o formulă care să conțină indici de referință clar stabiliți (ROBOR, EURIBOR), a lăsat la libera sa apreciere majorarea dobânzii, iar consumatorul nu se poate proteja împotriva unor majorări nejustificate ale costurilor angajării creditului.

Conform art. 1 lit. a din anexa la Legea nr. 193/2000, în principiu, o clauză care dă dreptul furnizorului de servicii financiare de a modifica rata dobânzii în mod unilateral, nu este abuzivă, cu condiția ca acest lucru să se facă în baza unui motiv întemeiat, prevăzut și în contract și, totodată, cu condiția informării imediate a clientului, care să aibă, de asemenea, libertatea de a rezilia imediat contractul.

Pentru a se reține stipularea în contract a unui motiv pentru revizuirea ratei dobânzii este necesară prezentarea unei situații clare, corespunzător descrisă, care să ofere clientului posibilitatea de a cunoaște de la început că, dacă acea situație se va produce, dobânda va fi mărită. D. astfel opțiunea lui de a contracta este liberă, perfect conștientă și cu reprezentarea corectă a consecințelor actului juridic pe care îl va semna.”.

Din probatoriul administrat în rejudecare, instanța de fond a reținut că intimata nu a făcut proba negocierii directe a clauzelor cu consumatorul, iar potrivit art. 4 alin. 3 din Legea 193/2000, revine comerciantului sarcina de a face dovada că negocierea a avut loc sau că, deși nu s-a realizat, consumatorul a avut efectiv posibilitatea să negocieze contractul în totalitatea lui și că acesta nu a fost unilateral prestabilit de către comerciant, impunându-se consumatorului drept un contract de adeziune, în speță sarcina probei fiind a intimatei cesionare ., continuatoarea în drepturi și obligații a împrumutătorului Cofidis IFN SA.

Pe de altă parte, pentru a nu fi abuzive, clauzele nenegociate trebuie să nu creeze, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.

S-a constatat că, deși, în rejudecare, s-a solicitat expertului să precizeze care erau costurile cu care creditoarea lua fondurile bănești pe care, ulterior, le plasa sub formă de împrumuturi acordate și care a fost prejudiciul suferit de creditoare ca urmare a întârzierii la plata de către contestatoare în restituirea sumelor, expertul nu a putut determina aceste costuri și prejudicii față de lipsa documentației pusă la dispoziție de către intimată.

A mai reținut prima instanță că este evident că părțile au stabilit dobânda curentă la data încheierii contractului și posibilitatea împrumutătorului de a modifica rata ei pe parcursul derulării contractului, dar potrivit art. 1 lit. a din Lista anexă la Legea nr.193/2000, este considerată abuzivă clauza care dă dreptul profesionistului să modifice unilateral clauzele contractului, fără a avea un motiv întemeiat care să fie precizat în contract. Aceste prevederi nu se opun clauzelor în temeiul cărora un furnizor de servicii financiare își rezervă dreptul de a modifica rata dobânzii „dacă există o motivație întemeiată”, în condițiile în care profesionistul este obligat să informeze consumatorul despre acesta iar consumatorul are libertatea de a rezilia imediat contractul ca urmare a neacceptării ratei dobânzii, astfel cum a fost modificată. Din această perspectivă a clarității motivelor poate fi analizată clauza, deși dobânda face parte din prețul contractului.

Din modul în care este formulată regula și excepția (art. 1 lit.a din Lista anexa), reiese că banca poate să își rezerve dreptul de a modifica unilateral rata dobânzii cu condiția ca în contract să stipuleze o clauză clară, neechivocă privind determinarea motivului întemeiat care o poate îndreptăți să modifice dobânda convenită. Evident că această clauză trebuie prevăzută în contract pentru ca împrumutatul să ia cunoștință de ea efectiv și să știe că atunci când împrejurarea respectivă se produce obligațiile sale se modifică.

Totodată, motivul arătat în contract trebuie să fie suficient de clar descris ca, în eventualitatea unui litigiu în legătură cu aplicarea unei astfel de clauze, instanța să poată verifica dacă acea situație chiar s-a produs, motivele care să îndreptățească banca să ajusteze rata dobânzii nu pot fi arătate ulterior, nici în scris, nici verbal.

Instanța de fond a apreciat că expresia cuprinsă în art. 4.1 „rata dobânzii este variabilă, împrumutătorul având dreptul să o modifice în funcție de dobânda de referință a BNR” nu poate fi apreciată ca o clauză clară privind motivul întemeiat, întrucât expresia este atât de largă și de nedefinită încât practic în acesta se poate include aproape orice dobândă, având în vedere că piața financiară evoluează diferit în funcție de indicele la care se raportează; nu este prevăzut în concret niciun element de referință care să permită cuantificarea acestei dobânzi și să se determine de către instanță sau consumator dacă majorarea este necesară și proporțională cu motivul care a determinat-o. Modul în care clauza este exprimată dă dreptul discriminatoriu împrumutătorului să o folosească pentru a servi doar intereselor sale. Totodată, prima instanță a apreciat că acesta se poate pune la adăpost de eventuale evenimente care ar putea apărea pe piața financiară, mai ales în contractele pe perioada lungă, riscurile urmând a fi distribuite în contractele cu dobândă variabilă, dar nu discriminatoriu și unilateral, ci în mod previzibil pentru consumator, prin descrierea în concret a motivelor care vor conduce la ajustarea dobânzii și a metodei de calcul, astfel încât s-a constatat că respectiva clauză este abuzivă și urmează a fi înlăturată.

În ceea ce privește dezechilibrul semnificativ între drepturile și obligațiile părților pe care clauza nenegociată trebuie să-l creeze pentru a fi considerată abuzivă, instanța de fond a reținut că lăsarea la îndemâna creditorului a posibilității de majorare a dobânzii, fără nicio posibilitate efectivă de verificare a necesității și modalității de stabilire a majorării, este de natură a crea un dezechilibru major între părți. Pe de altă parte, prima instanță a constatat că nu poate aprecia asupra prejudiciului și costurilor efectuate de către intimată, față de lipsa dovezilor puse la dispoziție.

Referitor art. 6.1 din contract privind comisionul de 8% pe care contestatoarea s-a obligat să-l plătească în caz de întârzieri în restituirea sumelor împrumutate, instanța de fond a constatat că și această clauză este abuzivă.

În acest sens s-a reținut că, potrivit art. 4 lit. a) din Legea 193/2000, o clauză contractuală care nu a fost negociată cu consumatorul va fi considerată abuzivă și în ipoteza în care împreună cu alte prevederi din contract creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților. La art. 6.1 din secțiunea „condiții generale”, a convenției de credit în discuție, s-a stipulat plata unei dobânzi penalizatoare de către consumator, în cazul întârzierii la plata ratelor, dobândă penalizatoare suficient de mare - 8%, plus dobânda aferentă creditului.

S-a constatat că această clauză nu este rezultatul negocierii efective dintre părți, nefiind făcută dovada contrară de către intimată potrivit obligației ce-i incumba, precum și că intimata a dorit excluderea acestui comision din contract, iar prin convenția din data de 30.11.2012 (fila 54 dosar fond) a învederat că dorește eliminarea acesteia din conținutul contractului și a propus în acest scop anularea comisionului de întârziere calculat în sumă de 1.109,40 lei. Acest act adițional nu a fost semnat de către contestatoare.

Pe de altă parte, s-a reținut că, potrivit raportului de expertiză, nu s-au putut determina care sunt costurile cu care creditoarea lua banii pe care ulterior îi acorda cu titlu de împrumut, precum și că la momentul respectiv dobânzile la creditele în lei erau de 12.13% și în decembrie 2008 au urcat spre 20% pe an, rata medie a dobânzii de referință a BNR în anul 2007 fiind de 7,46 % pe an.

Astfel, s-a apreciat că prin această clauză intimata a impus consumatorului plata a încă unor sume de bani, plătibile în termen de o lună de la data scadenței ratelor, în acest mod, încălcându-se proporționalitatea între potențialul prejudiciu produs creditorului în cazul întârzierii consumatorului la plata ratelor, pe de o parte, și sumele de bani la care ar trebui obligat consumatorul pentru repararea acelui prejudiciu în cazul producerii sale, pe de altă parte. Dacă s-ar pune în aplicare clauza în discuție nu s-ar produce doar o reparare a prejudiciului creditorului, ci o îmbogățire a acestuia ca urmare a impunerii în mod unilateral, nenegociabil, a acestei clauze, sumelor restante aplicându-li-se o dobândă mult mai mare decât cea calculată pe parcursul derulării contractului. Prin urmare, s-a apreciat că sunt incidente în speță prevederile art. 1 lit. i) din anexa cuprinzând clauzele considerate ca fiind abuzive.

Aceste clauze contravin evident legislației comunitare, încălcând prevederile art. 3 si 4 din Directiva 87/102/CEE a Consiliului din 22 decembrie 1986 cu privire la armonizarea dispozițiilor legislative, reglementare și administrative ale Statelor membre în materie de credit destinat consumului.

Față de caracterul abuziv al celor două prevederi din contract, instanța de fond a constatat nulitatea absolută a clauzei de la art. 6.1 referitoare la obligația împrumutatului de a plăti comision de întârziere în cuantum de 8 % și a clauzei de la art.4.1. din Condițiile generale de credit, partea întâi, referitoare la dreptul împrumutătorului de a modifica dobânda în funcție de dobânda de referință variabilă care va fi afișată la sediile sale, rămânând valabilă ultima parte a articolului care indică cuantumul dobânzii.

Pe de altă parte, s-a reținut că în contractul de credit s-a menționat că împrumutatul avea opțiunea de a accepta sau refuza, prin bifarea căsuței corespunzătoare, asigurarea de acoperire a creditului; în cazul în care împrumutatul nu a bifat căsuța respectivă, așa cum s-a întâmplat în cazul contestatoarei, își exprima intenția de a încheia un contract de asigurare de acoperire a creditului cu societatea CNP Assurances.

În privința contractului de asigurare prezentat de către intimată, conform mențiunilor din expertiza contabilă, acesta este un contract de agent de asigurare referitor la contractul (contractele) de asigurare pentru acoperirea împrumuturilor agreate de către T. IFN, încheiat de aceasta cu CNP Assurances, nefiind prezentat un contract de asigurare semnat între contestatoarea S. L. și CNP Assurances.

Având în vedere aceste aspecte, instanța de fond nu a reținut că între contestatoare și CNP Assurances s-a încheiat un contract de asigurare, potrivit clauzei din contract, aceasta exprimându-și intenția de a încheia o astfel de asigurare, iar nu acordul definitic ce rezultă dintr-un contract pe care să-l fi citit și semnat personal.

Recalculând debitul restant la data cererii de executare prin luarea în considerare a dobânzii fixe, în raportul de expertiză contabilă depus la 26.01.2015 întocmit de expertul O. D. G., completat prin răspunsul la obiecțiuni, s-a reținut că, în baza contractului de credit nr._/29.03.2007, încheiat între S. L. și ., cesionat ulterior de către aceasta din urmă către . SA, la data de 02.08.2012 contestatoarea mai avea de achitat creditoarei un debit de 1791,28 lei, cu dobânzi și penalități. Așadar, astfel cum rezultă din raport (filele 30-47), suma datorată de debitoare și pentru care se putea începe executarea silită la 02.08.2012 totaliza 1791,28 lei. Până la acea 3911,96 lei dobândă și 438,08 lei penalități (comision întârziere).

Cum debitul total pentru care s-a solicitat executarea silită este de 6.755 lei, compus din: 3.845,15 lei capital, 1.704,44 lei dobândă și 1.110,4 lei penalități de întârziere, reținând că din raportul de expertiză efectuat de expert O. D. G. a rezultat o altă situație de fapt, dar și ca urmare a admiterii capătului de cerere privind constatarea nulității absolute a clauzelor contractuale referitoare la dobânda variabilă și plata comisionului de întârziere, instanța de fond a dispus anularea, în parte, a actelor de executare efectuate în dosarul de executare nr. 745/2012 al B. R. C. C., în sensul stabilirii debitului datorat creditoarei-intimate la data cererii de executare la suma de 1791,28 lei (fără cheltuieli de executare), și nu de 6.755,67 lei.

A fost apreciată ca neîntemeiată cererea de anulare a executării silite însăși, față de aspectul că nu s-a dispus decât anularea parțială a contractului de credit și s-a constatat că cererea de suspendare a executării silite a rămas fără obiect.

Potrivit art.276 Cod procedură civilă, fiind admise în parte pretențiile contestatoarei, s-a dispus obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 1000 lei, reprezentând onorariul de apărător.

Împotriva acestei sentințe a declarat, din nou, recurs creditoarea - intimată . SA, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând modificarea în parte a hotărârii în sensul respingerii capătului de cerere privind constatarea nulității absolute a clauzelor de la art. 4.1 și 6.1 din Condițiile Generale de Credit din contractul nr._/29.03.2007, menținerea actelor de executare efectuate în dosarul execuțional nr. 745/2012 al B. R. C. C. și înlăturarea obligației privind plata sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

1. Prin motivele de recurs s-a învederat că prevederile art. 4.1 (fără teza finală) din Condițiile Generale de Credit din contractul nr._/2007, încheiat între contestatoare și CODIFIS IFN S.A., constatate de prima instanță ca fiind clauze abuzive, au fost modificate prin Actul adițional din data de 17.09.2010, semnat de către contestatoare și încheiat în vederea alinierii la prevederile OUG nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, pct. 2.2. din acesta stabilind explicit modul de calcul al dobânzii, stabilindu-se expres și faptul că pot fi modificate elementele de calcul al dobânzii (marja fixă) numai ca urmare a modificărilor legislative care impun acest lucru. Astfel, s-a apreciat ca neîntemeiată soluția primei instanțe de anulare a clauzei de la art. 4.1 din Condițiile Generale de Credit din contractul nr._, întrucât, ca urmare a modificării acesteia prin Actul adițional din 17.09.2010, nu mai producea efecte juridice.

2. În privința art. 6.1 din Condițiile Generale de Credit din contractul nr._/29.03.2007, recurenta a învederat că instanța de fond nu a ținut cont de prevederile art. 1044 și art. 1082 din Codul civil 1864, iar anularea comisionului de întârziere echivalează cu lipsa sancțiunii pentru neîndeplinirea sau îndeplinirea cu întârziere a obligațiilor asumate, fapt ce poate produce un dezechilibru grav raportat la prestațiile reciproce ale părților. În același sens s-a invocat doctrina de specialitate, potrivit căreia dobânda moratorie datorată în aplicarea prevederilor art. 1088 cod civil 1864 reprezintă răspunderea contractuală generată de neexecutarea unor obligații bănești având ca obiect compensarea prejudiciului moratoriu abstract și permanent. Apreciază astfel recurenta că nu este necesar să facă dovada prejudiciului concret suferit pentru plata de către debitor cu întârziere a obligației sale bănești, fiind necesar să facă doar dovada întârzierii nejustificate în plata creanței, dovadă pe care a făcut-o prin înscrisurile depuse la dosar.

3. Referitor la asigurarea creditului la CNP Assurances, recurenta a arătat că la data semnării contractului nr._/29.03.2007 încheiat cu CODIFIS IFN S.A., contestatoarea avea posibilitatea de a bifa căsuța corespunzătoare și, în lipsa dezacordului expres al acestea, s-a încheiat contractul de asigurare a creditului între creditor și CNP Assurances, apreciind ca aplicabile prevederile art. 1.2, art. 1.6 și art. 2.2 din condițiile generale privind asigurările de acoperire a creditului întrucât debitoarea nu a bifat în contractul de credit rubrica specială pentru a refuza contractul de asigurare. A mai apreciat recurenta că debitoarea și-a asumat plata ratelor de asigurare și, în conformitate cu prevederile condițiilor generale de asigurare a devenit parte în contractul de asigurare încheiat între Codifis IFN SA și CNP Assurances. Totodată, aceasta a achitat ratele de asigurare odată cu ratele de credit, asumând astfel contractul de asigurare.

În drept, recursul a fost întemeiat pe prevederile art. 304¹ Cod procedură civilă.

Examinând sentința recurată sub aspectul criticilor formulate și în raport de dispozițiile legale incidente, cu aplicarea prevederilor art. 304¹ Cod procedură civilă, tribunalul constată că recursul este nefondat și va fi respins pentru următoarele considerente:

1.Asupra obiectului analizei sub aspectul caracterului de „clauză abuzivă”, tribunalul observă că, în speță, s-a cerut și, în consecință, s-a analizat corespunzător art. 4.1 (fără teza finală) din Condițiile Generale de Credit din contractul nr._/2007, încheiat între contestatoarea S. L. și Codifis IFN S.A., nicidecum prevederi conținute în Actul din data de 17.09.2010 adițional la contractul de credit nr._. Astfel, nu poate forma obiectul analizei în calea de atac modalitatea (abuzivă sau nu) de stabilire a calculului dobânzii prin Actul adițional din data de 17.09.2010, tribunalul constatând că, în limitele învestirii sale și corespunzător deciziei de casare cu trimitere, prima instanță a verificat caracterul clauzei de la art. 4.1 (partea întâi) din convenția părților raportat la prevederile art. 1 lit. a din anexa la Legea nr. 193/2000.

Or, în speță art. 4.1 din convenție stabilește că, „împrumutatul este obligat să plătească dobânda aferentă creditului utilizat în funcție de dobânda în vigoare. Dobânda se calculează zilnic la soldul nerambursat din creditul utilizat și curge de la data virării fondurilor de către împrumutător până la ziua rambursării creditului. Rata dobânzii este variabilă, împrumutătorul având dreptul să o modifice în funcție de dobânda de referință a BNR. Rata dobânzii aplicabilă este disponibilă la sediul și pe site-ul împrumutătorului și figurează pe extrasul de cont lunar. Pentru un credit acordat mai mic sau egal cu 6000 RON, dobânda este egală cu 0,_ pe zi (30% anual).

Potrivit art. 1 lit. a din anexa la Legea nr. 193/2000, o clauză care dă dreptul furnizorului de servicii financiare de a modifica rata dobânzii în mod unilateral, nu este abuzivă, cu condiția ca acest lucru să se facă în baza unui motiv întemeiat, prevăzut și în contract și, totodată, cu condiția informării imediate a clientului, care să aibă, de asemenea, libertatea de a rezilia imediat contractul.

Totodată, tribunalul observă că s-a statuat deja cu putere de lucru judecat, prin decizia de casare cu trimitere, asupra caracterului evident abuziv al clauzei de la pct. 4.1 din contract, instanța de recurs reținând explicit că „de vreme ce, așa cum a reținut și prima instanță, comerciantul, rezervându-și dreptul de a modifica dobânda în funcție de dobânda de referință variabilă care va fi afișată la sediile sale, fără a se face raportare la un indicator precis, individualizat, fără a se arăta o formulă care să conțină indici de referință clar stabiliți (ROBOR, EURIBOR), a lăsat la libera sa apreciere majorarea dobânzii, iar consumatorul nu se poate proteja împotriva unor majorări nejustificate ale costurilor angajării creditului.

Chiar și în aceste condiții, tribunalul notează că prima instanță a analizat în concret prevederile art. 4.1, reținând corespunzător că formularea „rata dobânzii este variabilă, împrumutătorul având dreptul să o modifice în funcție de dobânda de referință a BNR” nu reprezintă o clauză clară și de natură a justifica motivul întemeiat la care se referă art. 1 din anexa la Legea nr. 193/2000, expresia fiind largă, nedefinită și, practic, poate include aproape orice dobândă, având în vedere că piața financiară evoluează diferit în funcție de indicele la care se raportează, nefiind, totodată, prevăzut în concret niciun element de referință care să permită cuantificarea acestei dobânzi, pentru a se putea determina dacă majorarea este necesară și proporțională cu motivul care a determinat-o.

În ceea ce privește dezechilibrul semnificativ între drepturile și obligațiile părților pe care clauza nenegociată trebuie să-l creeze pentru a fi considerată abuzivă, tribunalul observă că s-a reținut corect că lăsarea la îndemâna creditorului a posibilității de majorare a dobânzii, fără nicio posibilitate efectivă de verificare a necesității și modalității de stabilire a majorării, este de natură a crea un dezechilibru major între părți, fiind corect considerată abuzivă și, prin urmare, înlăturată, clauza de la art.4.1. din Condițiile generale de credit, partea întâi, referitoare la dreptul împrumutătorului de a modifica dobânda în funcție de dobânda de referință variabilă care va fi afișată la sediile sale, rămânând valabilă ultima parte a articolului ce indică cuantumul dobânzii.

2. Asupra criticilor referitoare la anularea, ca abuzivă, a clauzei de la art. 6.1 din Condițiile Generale de Credit din contractul nr._/29.03.2007, tribunalul notează că recurenta a apreciat că instanța trebuie să se raporteze la prevederile art. 1044 și art. 1082 din Codul civil 1864, fiind indicate și aspecte referitoare la dobânda moratorie datorată în aplicarea prevederilor art. 1088 Cod civil 1864, respectiv la compensarea prejudiciului moratoriu abstract și permanent, partea considerând că nu trebuie să dovedească prejudiciul concret suferit.

Contrar susținerilor recurentei, tribunalul constată că sunt aplicabile în speță, în determinarea caracterului abuziv al clauzei contractuale, nu dispoziții generale conținute în Codul civil, norma generală, (și cu atât mai puțin dobânda moratorie), ci prevederile speciale, derogatorii, conținute în legea specială – Legea nr. 193/2000 și anexei la aceasta.

În concret, art. 6.1 din Condițiile Generale de Credit din contractul nr._/29.03.2007 prevede că „în caz de întârziere a plății ratelor, împrumutatul este obligat să-i plătească împrumutătorului un comision de întârziere de 8%, calculat la sfârșitul fiecărei luni pentru fiecare rată neplătită la timp”.

Conform art. 4 alin.1 din Legea 193/2000, o clauză contractuală care nu a fost negociată cu consumatorul va fi considerată abuzivă și în ipoteza în care împreună cu alte prevederi din contract creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.

Clauza menționată nu este rezultatul negocierii efective dintre părți, fiind inclusă în condițiile generale de credit, standard preformulate, imprimate pe cererea formulat de acordare credit nr._, astfel cum rezultă din înscrisul de la fila 47 dosar fond inițial, iar, în speță, intimata-recurentă nu a făcut dovada contrară, în sensul negocierii clauzei, potrivit prevederilor art. 4 alin.3 teza finală din Legea specială nr. 193/2000, republicată.

Totodată, tribunalul constată că prima instanță a reținut corect pe baza probei cu expertiza, administrată în limitele casării cu trimitere, că nu s-au putut determina, datorită lipsei înscrisurilor provenind de la intimată (recurentă în cauză), care sunt costurile cu care creditoarea Codifis lua banii pe care ulterior îi acorda cu titlu de împrumut și care a fost prejudiciul suferit ca urmare a întârzierii contestatoarei de a plăti ratele. Or, prima instanță a reținut corect, raportat la prevederile legii speciale și având în vedere dobânzile la creditele în lei - de 12.13%, ce au urcat spre 20% pe an în decembrie 2008, rata medie a dobânzii de referință a BNR în anul 2007 fiind de 7,46 % pe an, că intimata a impus consumatorului prin această clauză plata a încă unor sume de bani, plătibile în termen de o lună de la data scadenței ratelor, încălcându-se proporționalitatea între potențialul prejudiciu produs creditorului în cazul întârzierii consumatorului la plata ratelor și sumele de bani la care ar trebui obligat consumatorul pentru repararea acelui prejudiciu în cazul producerii sale.

Prin urmare, tribunalul constată că au fost corect aplicate în privința art. 6.1 din Condițiile Generale de Credit la contractul nr._, prevederile art. 1 lit. i) din anexa Legii nr. 193/2000 cuprinzând clauzele considerate ca fiind abuzive, nefiind incidente speței pendinte prevederi generale conținute de Codul civil (1864) în materia daunelor-interese.

3. Referitor la asigurarea creditului la CNP Assurances, tribunalul constată că apărările recurentei sunt în totalitate nefondate.

Coroborând conținutul înscrisurilor din dosarele de fond, instanța observă că debitoarea împrumutată S. L. nu a încheiat nicio convenție privitoare la asigurarea creditului. Dacă a existat un contract de asigurare, întrucât o asemenea convenție nu s-a depus la dosar, dar din conținutul condițiilor generale ale asigurărilor de acoperire credit de la filele 149-150 dosar inițial se poate deduce că s-a încheiat contractul nr. 7617E-03/07, respectiva convenție ar putea avea ca părți contractante Codifis IFN și CNP Assurances. Însă aceasta nu poate produce efecte față de debitoarea împrumutată în lipsa adeziunii acesteia prevăzută prin art. 2.3 din condițiile generale de asigurare sus menționate, fiind explicit necesară atât înregistrarea unei adeziuni a împrumutatului la beneficiarul Codifis, cât și acceptarea respectivei adeziuni de către asigurătorul CNP Assurances.

Conform principiului relativității efectelor contractelor, convențiile nu pot produce efecte decât între părțile contractante, fără a putea fi stabilite valabil prin acestea obligații în sarcina unor terți, ci doar, pe cale de excepție, în cadrul stipulației pentru altul, drepturi pentru terțe persoane față de contract (terți beneficiari). Însă, în speță, nu poate fi reținută o eventuală stipulație pentru altul, admisibilă mai ales în materia asigurărilor facultative - când asiguratul semnatar al convenției stipulează/acceptă să fie efectuată plata indemnizației de asigurare (despăgubirea sau suma asigurată) de către asigurător către un terț de contract, întrucât debitoarea împrumutată S. L. nu are calitatea de asigurat în lipsa semnării unui contract de asigurare a creditului sau a unei adeziuni la convenția preexistentă între Codifis IFN și CNP Assurances, pentru a-și asuma valabil obligații decurgând din contractul față de care are doar calitate de terț.

Apar astfel ca nerelevante prevederile art. 1.2, art. 1.6 și art. 2.2 din condițiile generale privind asigurările de acoperire a creditului, indicate selectiv din conținutul convenției-cadru de recurentă, cât timp nu sunt respectate celelalte cerințe ale aceleiași convenții pentru ca aceasta să constituie o veritabilă stipulație pentru altul, în lipsa oricărei obligații legal asumate în calitate de asigurat de către împrumutatul debitor prin semnarea unei convenții de asigurare ori a adeziunii scrise prevăzută la art. 2.3, fiind în aceeași măsură necesară și acceptarea adeziunii prezumtivului asigurat de către asigurător, cu îndeplinirea și a celorlalte cerințe impuse prin art.2 din aceeași convenție.

Așa fiind, tribunalul observă că prima instanță a statuat corect asupra nedatorării ratelor de asigurare de către contestatoarea debitoare, fiind insuficientă lipsa bifei pe o căsuță dintr-un formular preimprimat de credit pentru stabilirea valabilă în sarcina părții a unor obligații decurgând din contractul altora, față de care este terț.

În privința susținerilor recurentei asupra însușirii de către debitoarea contestatoare a contractului de asigurare credit ca urmare a plății ratelor de credit ce includeau și ratele de asigurare, tribunalul observă că respectiva plată (cel mai probabil efectuată fără ca partea să aibă cunoștință de modalitatea concretă de stabilire a cuantumului ratelor) nu poate fi decât una nedatorată.

Față de considerentele reținute mai sus, reținând că alegațiile recurentei sunt în totalitate nefondate și văzând că în speță nu subzistă nici motive de casare cu reținere și rejudecarea fondului pricinii, nici de modificare a sentinței recurate, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. 1 cod procedură civilă, Tribunalul va respinge ca nefondat recursul pendinte judecății.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de către intimata . SA, cu sediul în municipiul București, sector 1, ., parter, biroul nr.1, reprezentată de director general M. B., împotriva sentinței civile nr. 6708 din 02.06.2015 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._, având ca obiect contestație la executare, în contradictoriu cu contestatoarea S. L., domiciliată în municipiul B., ., județul B..

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința de la 09 Septembrie 2015.

Președinte,

I. M.

Judecător,

D. R.

Judecător,

G. I. R.

Grefier,

V. P.

Red. I.M./2 ex./25.09.2015

Dosar fond nr._

Judecător fond – B. M. A.

Judecătoria B.

← Pretenţii. Decizia nr. 172/2015. Tribunalul BUZĂU		Pretenţii. Decizia nr. 187/2015. Tribunalul BUZĂU →

Suspendare provizorie. Decizia nr. 170/2015. Tribunalul BUZĂU

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Suspendare provizorie. Decizia nr. 170/2015. Tribunalul BUZĂU