Acţiune pauliană. Decizia nr. 633/2014. Tribunalul CLUJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 633/2014 pronunțată de Tribunalul CLUJ la data de 25-09-2014 în dosarul nr. 4872/211/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA CIVILĂ
Cod operator de date cu caracter personal 3184
DECIZIE CIVILA Nr. 633/A/2014
Ședința publică de la 25 Septembrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE C.-V. B.
Judecător: C. C.
Grefier: C. E.
Pe rol este pronunțarea judecarea cauzei civile privind apelul declarat de apelanții: P. M. și P. R. N., împotriva Sentinței civile nr. 984/2014, pronunțată la data de 04.02.2014, în dosarul nr._, al Judecătoriei Cluj-N., privind și pe intimat P. O. D., intimat O. N., pârât P. M., pârât P. R.-N., pârât P. O. D. CU D. PROCESUAL, pârât P. R. N., P. M. CU D. PROCESUAL, având ca obiect, acțiune pauliană .
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care, tribunalul constată în ce privește prezentul apel, că mersul dezbaterilor și cuvântul pe apel al părților au fost consemnate în Încheierea ședinței publice din data de 18 sept.2014, care face parte integrantă din prezenta decizie.
TRIBUNALUL
Reține că prin Sentința civilă nr. 984/2014 pronunțată de Judecătoria Cluj-N. la data de 04.02.2014 în dosarul nr._, a fost admisă acțiunea formulată de reclamantul O. în contradictoriu cu pârâții P. O. D. și P. R. N. și P.
A fost declarată inopozabilitatea contractului de vânzare imobil autentificat de B.N.P. T. A.-M. sub nr. 1557/08.12.2011 având ca obiect cota de ½ parte din imobilul situat în Cluj-N., ., jud. Cluj, înscris în C.F. nr._ (C.F. nr. vechi_), față de reclamantul O. N. în limita valorii creanței de 49.000 euro din care s-a achitat suma de 11.651,67 lei.
S-a dispus indisponibilizarea cotei de ½ parte din imobilul situat în Cluj-N., ., jud. Cluj, înscris în C.F. nr._ (C.F. nr. vechi_), ce face obiectul contractului de vânzare imobil autentificat de B.N.P. T. A.-M. sub nr. 1557/08.12.2011, până la momentul valorificării de către reclamant a creanței în valoare de 49.000 euro din care s-a achitat suma de 11.651,67 lei.
Au fost obligați în solidar pârâții să plătească reclamantului suma de 4.316 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut în esență următoarele:
În fapt, între reclamant, pe de o parte și pârâtul P. O. D. și soția acestuia din urmă, pe de altă parte, s-a încheiat un contract de împrumut autentificat de notar public P. I.-Forin, sub nr. 2529/29 iunie 2010, prin care pârâtul P. O. D. și soția sa au primit suma de 49.000 euro, cu titlu de împrumut, sumă care, potrivit contractului trebuia restituită în termen de 6 luni de la data încheierii contractului.
În temeiul acestui contract, reclamantul a demarat împotriva pârâtului P. O. D. procedura urmăririi silite, fiind deschis în acest sens dosarul execuțional nr. 230/2011 al B.E.J. P. N. FANFANY, în cadrul căruia, la data de 21.11.2011 s-a emis o somație către pârâtul P. O. D. și P. C., prin care aceștia au fost somați să plătească suma de 49.000 euro plus suma 9.268 lei, reprezentând debit și cheltuieli de executare silită, în caz contrar urmând a se proceda la executarea silită.
Această somație a fost comunicată debitorului-pârât în data de 22.11.2011, la adresa din Cluj-N., ., jud. Cluj, așa cum reiese din dovada de îndeplinirea procedurii de predare (f. 21), aceeași adresă la care locuiesc în fapt și ceilalți doi pârâți, P. M. și P. R. N., f. 73 din dosar.
Ulterior, la data de 08.12.2011, pârâtul P. O. D. și-a înstrăinat cota de ½ parte din imobilul situat în Cluj-N., ., jud. Cluj, înscris în C.F. nr._ (C.F. nr. vechi_) către pârâții P. R. N. și P. M., conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1557 de B.N.P. T. A.-M..
Potrivit acestui contract, prețul vânzării stabilit de comun acord între părțile contractante a fost de 135.000 lei și a fost achitat integral anterior, în numerar, contractul ținând loc de chitanță doveditoare. În acest contract autentic s-a specificat faptul că, onorariul notarial și tariful pentru întabulare s-a calculat la valoare de expertiză a cotei de ½ parte din imobil, respectiv de 260.037 lei.
În data de 13.12.2011 s-a emis o nouă somație în dosarul execuțional nr. 230/2011 al B.E.J. P. N. FANFANY către pârâtul P. O. D. prin care a fost somat să plătească suma datorată în termen de 15 zile, în caz contrar urmând a se începe executarea silită a imobilului situat în Cluj-N., ., jud. Cluj, înscris în C.F. nr._. Și această somație a fost comunicată debitorului, pârât în cauză, în data de 14.12.2011 așa cum reiese din dovada de îndeplinire a procedurii de predare, la aceeași adresă din Cluj-N., ., jud. Cluj (f. 26).
Din procesul verbal întocmit în dosarul execuțional nr. 230/2011 al B.E.J. P. N. FANFANY la data de 30.10.2012 reiese că, reclamantul și-a recuperat din suma de 49.000 euro doar valoarea de 11.651,67 lei.
În drept, instanța reține că art. 116 L.P.A. - Legea nr. 71/2011, dispozițiile Noului cod civil referitoare la acțiunea revocatorie se vor aplica și creditorilor ale căror creanțe s-au născut înainte de data de 1 octombrie 2011, dacă scadența lor se situează după aceasta dată. Având în vedere că, în speță, creanța reclamantului s-a născut la data de 29 iunie 2010 și a devenit scadentă la data de 29 decembrie 2010, în cauză sunt incidente dispozițiile Vechiului Cod Civil. Instanța subliniază că, deși părțile au invocat în drept dispozițiile Noului Cod civil, acest aspect nu influențează prezenta situație, atâta timp cât, Noul Cod Civil nu aduce modificări substanțiale în materia acțiunii pauliene nu, ci doar clarifică aspectele care se aplicau chiar și pe Vechiului Cod Civil, în virtutea doctrinei și jurisprudenței în materie.
Potrivit art. 975 C.civ. creditorii pot să atace actele viclene făcute de debitor în prejudiciul drepturilor lor.
Din interpretarea textului de lege rezultă că pentru exercitarea acțiunii pauliene este necesară îndeplinirea anumitor condiții, respectiv: creditorul să dețină o creanță certă, lichidă, exigibilă și, în principiu anterioară actului atacat, actul atacat să fi creat creditorului un prejudiciu, frauda debitorului și complicitatea la fraudă a terțului cu care debitorul a încheiat actul atacat, în situația solicitării de revocare a unui act cu titlu oneros.
În ceea ce privește prima condiție, potrivit art. 379 C.proc.civ. creanța certă este aceea a cărei existență rezultă din însuși actul de creanță sau și din alte acte, chiar neautentice, emanate de la debitor sau recunoscute de dânsul. Creanța este lichidă atunci când câtimea ei este determinată prin însuși actul de creanță sau, cel puțin, este determinabilă prin înscrisul respectiv ori prin alte înscrisuri ce emană, sunt recunoscute sau, după caz, sunt opozabile debitorului. Mai mult, creanța este exigibilă atunci când termenul prevăzut pentru executarea ei s-a împlinit.
Examinând contractul de împrumut autentificat de notar public P. I.-Forin, sub nr. 2529/29 iunie 2010 rezulta că această creanță este una certă, rezultând din însuși contractul de împrumut, mai exact suma de 49.000 de Euro, este lichidă, câtimea ei fiind determinata prin contract și exigibilă, întrucât suma trebuia restituită în termen de 6 luni de la data încheierii contractului. Mai mult, creanța are o dată anterioară contractului de vânzare-cumpărare a cărui inopozabilitate se solicită, care a fost încheiat la data de 08.12.2011.
Referitor la cea de-a doua condiție, instanța consideră că aceasta este, de asemenea, îndeplinită. Practica judiciară și literatura de specialitate au interpretat noțiunea de prejudiciu în sensul producerii sau măririi unei stări de insolvabilitate a debitorului. Acțiunea revocatorie are așadar un caracter subsidiar și este justificată numai în ipoteza în care creditorul nu-și poate realiza creanța împotriva debitorului dat fiind că prin actele frauduloase efectuate acesta și-a diminuat substanțial patrimoniul.
Ori, în speță, raportat la înstrăinarea cotei de ½ parte din imobilul situat în Cluj-N., ., jud. Cluj, înscris în C.F. nr._ (C.F. nr. vechi_), valorând în realitate, cel puțin, 260.037 lei, conform contractului de vânzare-cumpărare a cărui inopozabilitate se solicită (f. 13), pârâtul P. O. D. și-a diminuat în mod cert patrimoniul, starea sa de insolvabilitate fiind dovedită de începerea procedurii de executării silite în cadrul căruia reclamantul-creditor a reușit să recupereze doar o parte din creanța sa, respectiv suma de 11.651,67 lei, fiindcă debitorul-pârât este urmărit și de alți trei creditori.
Instanța nu va reține susținerea pârâților potrivit cărora debitorul este solvabil întrucât deține încă alte doua imobile, din moment ce, în ceea ce privește primul imobil situat în Cluj-N., ., ., jud. Cluj, din procesul verbal din data 23.05.2012 (f. 122) rezultă că a fost vândut la licitație publică la prețul de 389.250 lei, iar cel de-al doilea imobil situat în Cluj-N., . suprafață de 1.790 mp, din procesul verbal din data de 23.05.2012 (f. 23) rezultă că și acesta a fost vândut la licitație publică, contra sumei de 270.000 lei, și nici în aceste condiții nu s-a realizat recuperarea integrală a creanței reclamantului.
Totodată nu pot fi primite nici argumentele privind posibilitatea valorificării acțiunilor deținute de pârâtul P. O. D., în prezent sechestrate, atâta timp cât, așa cum a învederat reclamantul, societatea S.C. IONAS TRANS S.A. se află în procedura insolvenței, aspect necontestat de pârâți, ceea ce îngreunează valorificarea lor, în timp ce, bunul imobil – obiect al contractului de vânzare cumpărare atacat de reclamant poate fi rapid valorificat, exemplu concret fiind chiar cele expuse mai sus, în privința celorlalte două imobile ale pârâtului.
Având în vedere că, reclamantul a încasat doar suma de 11.651,67 lei, din vânzarea celor doua imobile, iar în privința acțiunile nominative nu s-a făcut dovada că pot fi valorificate de către reclamant, instanța reține că, în speță creditorul a suferit un prejudiciu prin aceea că, prin încheierea contractul autentic prin care a înstrăinat cota sa parte de proprietate din terenul intravilan situat Cluj-N., ., jud. Cluj, înscris în C.F. nr._ (C.F. nr. vechi_), și a sustras astfel de la urmărirea silită unicul bun din patrimoniul său care ar putea fi valorificat, agravându-și în acest fel starea de insolvabilitate în care se află, atâta timp cât, din demersurile efectuate, executorul judecătoresc nu a identificat și alte bunuri ce pot fi urmărite, și nici pârâtul P. O. D. nu a învederat din care alte bunuri ar putea creditorul să se îndestuleze.
Cât privește frauda debitorului, contrar celor susținute de către pârâți, instanța reține că această condiție este, de asemenea, îndeplinită.
Motivul înstrăinării și atitudinea subiectivă a debitorului nu sunt relevante în aprecierea acestei condiții. Important este ca la momentul încheierii actului debitorul să fie conștient de faptul că își creează sau mărește starea de insolvabilitate, fără a fi necesară intenția de a-l păgubi pe creditor.
Astfel, instanța arată că, debitorul-pârât P. O. D. a fost înștiințat încă de la data de 22.11.2011, data îndeplinirii procedurii de predare a somației și a titlului executoriu în dosarul nr. 230/2011 al B.E.J. P. N. FANFANY, despre demararea executării silite împotriva sa, în vederea recuperării sumei de 49.000 euro, așa cum s-a reținut și în starea de fapt. În acest sens, trebuie subliniat faptul că, nu există nici un motiv pentru care instanța să se raporteze doar la somațiile primite în data de 14.12.2011, de vreme ce, singura condiție cerută de lege constă în cunoașterea de către debitor a faptului că prin actul său își creează sau agravează starea de insolvabilitate, și nu faptul că, creditorul intenționează să urmărească un anumit bun. Singurul aspect ce interesează este că prin învederarea din somația comunicată la data de 22.11.2011 debitorul-pârât a devenit conștient de datoria sa, de pasivul său și de consecințele în cazul neachitării sumei.
De aceea, încheierea contractului de vânzare-cumpărare a cărui inopozabilitate se cere, la aproximativ două săptămâni, mai exact în data de 08.12.2011, de când a primit somația de începere a executării silite este în măsura să demonstreze frauda debitorului, având în vedere că, bunul înstrăinat avea și are o valoare considerabilă, după cum s-a arătat deja.
Cea de-a patra condiție este complicitatea la fraudă a terțului cu care debitorul a încheiat actul atacat, însă această condiție trebuie îndeplinită doar în cazul actelor cu titlu oneros, deoarece în cazul celor cu titlu gratuit sunt puse în balanță interesele părților, respectiv ale terțului care are de apărat un avantaj patrimonial gratuit, pe când creditorul urmărește să evite suportarea unui prejudiciu.
Instanța observă că, în contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1557 de B.N.P. T. A.-M. s-a consemnat că prețul vânzării stabilit de comun acord între părțile contractante a fost de 135.000 lei și a fost achitat integral anterior, în numerar, însă cu toate acestea, în cauză pârâții nu au făcut dovada achitării în fapt a acestui preț, pentru a dovedi că într-adevăr actul atacat de reclamant este un act juridic cu titlu oneros, pentru a fi necesară și proba complicității terților subdobânditori, pârâți în cauză.
Astfel, pârâții au invocat în probarea plății prețului de 135.000 lei, două antecontracte de vânzare-cumpărare, dintre care unul, încheiat sub forma înscrisului sub semnătură privată, conform pârâților la data de 25.05.2005, iar cel de-al doilea sub forma înscrisului sub semnătură privată încheiat la data de 07.08.2008 și atestat de avocat A. S.. Potrivit declarației martorului A. S., audiat în cauză, referitor la atestarea contractului nr. 1/07.08.2008, acesta a relatat că, suma de 12.000 euro, menționată în acest act, nu a fost înmânată în prezența sa, iar pârâtul P. R. N. i-a confirmat că banii i-au fost predați anterior, ceea ce vine în contradicție atât cu cele reținute în contractul atestat, cât și cu extrasul de cont din data de 31.08.2008, de unde rezultă că ridicarea de numerar s-a efectuat la data de 08.08.2008, deci după, data încheierii acestui act, iar suma ridicată a fost de 10.175 euro, și nu de 12.000 euro (f. 150).
Ori, instanța apreciază că, de vreme ce primul antecontract de vânzare-cumpărare nu este opozabil reclamantului, în calitate de terț, fiindcă nu a dobândit dată certă potrivit art. 1182 C.civ., în speță nu s-a probat că la data de 25.05.2005 a fost achitată suma de 20.000 euro. Totodată, instanța remarcă și contradicția pârâților referitor la redactarea acestui înscris, în privința căruia pârâtul P. R. N. a învederat instanței în ședința publică din data de 09.07.2013 că acest act a fost scris în prezența soției și a fiului, în timp ce, pârâta P. M., prin răspunsul la interogatoriu a arătat că nu a fost de față când s-a întocmit și semnat acest act.
Nici în privința antecontractului de vânzare-cumpărare încheiat la data de 07.08.2008 și atestat de avocat A. S., instanța nu poate primi susținerea pârâților că acesta face dovada plății sumei de 12.000 euro, în condițiile în care, contrar celor scrise în acest act, chiar avocatul care a atestat contractul a declarat că, din câte a înțeles prețul a fost plătit anterior redactării actului în discuție, iar extrasul de cont depus de pârâții în dovedirea achitării prețului de 12.000 euro, atestă doar că la data de 08.08.2008, deci la o zi după atestarea antecontractului, s-a ridicat suma de 10.175 euro, și nicidecum suma de 12.000 euro, cum s-a consemnat în antecontract și cum au susținut părțile. Ori, în aceste condiții, instanța nu poate reține ca dovedită plata sumei de 12.000 euro la data de 07.08.2008 și nici la data de 08.08.2008, neexistând nicio dovadă în acest sens.
Astfel că, întrucât pârâții nu au făcut dovada achitării prețului, respectiv dovada folosului patrimonial dobândit de debitorul-pârât, nu se poate reține că actul a cărui inopozabiliate se cere este un act juridic cu titlu oneros, motiv pentru care, cerința privind dovada complicității terților nu se impune a fi întrunită și verificată de instanță pentru admiterea acțiunii pauliene.
Față de cele expuse, instanța considerând întemeiată acțiunea reclamantului, a admis-o potrivit dispozitivului.
Potrivit dispozițiilor art. 274 din Codul de procedură civilă, partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată.
Având în vedere, acest temei juridic, precum și împrejurarea că, reclamantul pentru a promova prezenta cerere a achitat taxa judiciară de timbru în valoare de 4.311 lei taxă judiciară de timbru (f. 3, 119) și 5 lei timbru judiciar (f. 119), instanța a reținut că va obliga în solidar pârâții să plătească reclamanților suma de 4.316 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pârâții P. R. N. și P. MARJA au declarat apel în termen împotriva sentinței, solicitând schimbarea în tot a hotărârii atacate ca fiind netemeinică și nelegală, în sensul respingerii acțiunii, cu obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată în fond și în apel, iar in subsidiar, a solicitat admiterea apelului, casarea hotărârii atacate si trimiterea cauzei spre rejudecare in fata instanței de fond pentru lămurirea temeiului juridic al acțiunii in sensul aplicabilității Noului Cod civil sau Codul civil 1864, cu obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecata in fond si in apel.
In motivare, apelanții au invocat următoarele motive de nelegalitate și netemeinicie a sentinței atacate:
O primă critică pe care o aduce sentinței instanței de fond vizează faptul ca instanța de fond, fără a pune in discuția pârtilor acest aspect, a calificat direct in hotărâre temeiul juridic al acțiunii, respectiv aplicabilitatea vechilor dispoziții civile, având in vedere ca, in speța, creanța reclamantului s-a născut la data de 29.06.2010 si a devenit scadenta la data de 29.12.2010, fiind sub incidența Codului civil 1864.
In temeiul art. 129 al 4 C.pr.civ (4) Cu privire la situația de fapt si motivarea in drept pe care părțile le invoca in susținerea pretențiilor si apărărilor lor, judecătorul este in drept sa le ceara acestora sa prezinte explicații, oral sau in scris, precum si sa pună in dezbaterea lor orice împrejurări de fapt ori de drept, chiar daca nu sunt menționate in cerere sau in întâmpinare.
Judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale.
Principiul rolului active al judecătorului consacrat in dispozițiile legale sus menționate oblige instanța ca, mai întâi de toate, sa dea acțiunii calificarea juridica exacta si in funcție de aceasta sa verifice condițiile de admisibilitate a cererii si sa se pronunțe in concret asupra tuturor capetelor de cerere.
Ori, instanța de fond, calificând direct prin hotărâre temeiul juridic al acțiunii reclamantului, a încălcat dispozițiile art. 129 Cod pr civ si dreptul la apărare al paraților, punându-i in imposibilitate efectiva de a ne formula apărările raportat la temeiul juridic stabilit de instanța prin direct in hotărâre.
Pe de alta parte, instanța a pronunțat o hotărâre nelegala prin prisma încălcării principiului disponibilității din perspectiva reclamantului, care a pentru considerentul că a înțeles sa își întemeieze acțiunea civil pe dispozițiile Noului Cod Civil, și prin prisma încălcării dreptului la apărare din perspectiva lor. Instanța de fond, stabilind temeiul juridic al acțiunii ca fiind Codul civil 1864, avea obligația sa analizeze acțiunea pauliană-revocatorie raportat la acest act normativ. In schimb, instanța de fond amesteca dispozițiile legale din vechea reglementare cu cele noi, stabilind ca "deși părțile au invocate in drept dispozițiile NCC, acest aspect nu influiențează prezenta situație, atâta timp cu NCC nu aduce modificări substanțiale in material acțiunii pauliene, ci doar clarifica aspectele care se aplicau chiar si pe Vechiul Cod civil in virtutea doctrinei si jurisprudenței.
In formularea acestei concluzii, instanța a scăpat din vedere faptul ca nici doctrina si nici jurisprudența nu constituie izvor de drept, ci numai actele normative, categorie în care se încadrează, însă, atât reglementările interne, cât și cere internaționale, acceptate de țara noastră prin aprobare, aderare sau ratificare
Iar strict din perspectiva reglementării legale a acțiunii pauliene, contrar aprecierii primei instanțe, există deosebiri de reglementare, căci în conformitate cu vechiul Cod Civil, prin acțiunea revocatorie ( acțiunea pauliană) creditorul poate cere revocarea (desființarea) pe cale judecătorească a actelor juridice încheiate de debitor în vederea prejudicierii sale, pe când in conformitate cu Noul C.civil, creditorul solicită să fie declarate inopozabile față de el actele juridice încheiate de debitor în frauda intereselor sale, cum sunt cele prin care debitorul își creează sau își mărește o stare de insolvabilitate.
Instanța de fond a interpretat greșit obiectul acțiunii cu care a fost investită, schimbând natura acesteia, pronunțându-se în limitele unei alte cereri și unui temei de drept diferit.
O a doua critică pe care o aduc apelanții vizează administrarea și aprecierea probatoriului în cauză. Astfel, reclamantul nu a propus alte probe, în afară de interogatoriul pârâților, toată probațiunea fiind administrată doar în jurul acestora și în defavoarea lor.
Din interogatoriul pârâților, instanța în mod clar a reținut doar aspecte ce îl favorizează pe reclamant, fiind părtinitoare în ceea ce îi .
Nicăieri în hotărârea atacată nu se menționează că s-au aplicat prevederile art.225 Vechiul C.pr.civ., în ceea ce îl privește pe reclamantul O. N., întrucât acesta a refuzat să se prezinte în fața instanței, deși părțile au formulat cerere în acest sens. Având în vedere că pârâtul P. O. D., în ședința din data de 09.07.2013, a declarat că între acesta și reclamant s-a încheiat un contract de împrumut fictiv, banii nefiind împrumutați niciodată efectiv, apreciază că se impunea, pentru o justă soluționare a cauzei, să se insiste la interogarea reclamantului sau în caz contrar să se facă aplicarea art.225 Vechiul C.pr.civ.
Deși valabilitatea contractului de împrumut nu face obiectul prezentei cauze, apreciază că în temeiul principiului aflării adevărului, se impunea o analiză succintă a acestui contract și asupra existența creanței, întrucât se ajunge la o situație abuzivă, respectiv indisponibilizarea contractului de vânzare-cumpărare asupra unui imobil pe care l-au achiziționat-o cu bună credință, în contul unei datorii care nu există.
Deși instanța, la termenul din data de 26 martie 2013 a încuviințat proba cu interogatoriul lor, teza probatorie fiind dovedirea complicității la fraudă, probă pe care a considerat-o utilă, în final a concluzionat că cerința privind dovada complicității la fraudă nu se impune a fi analizată de către instanță, întrucât ne aflăm în prezența unui act cu titlu gratuit, interpretând din nou aceste interogatorii doar în favoarea reclamantului.
Prin interpretarea contractului de vânzare cumpărare ca fiind unul cu titlu gratuit, instanța de fond a schimbat natura actului suspus analizei. De esența contractului de vânzare cumpărare este existenta contraprestației, respectiv plata prețului. Raportat la încheierea contractului de vânzare-cumpărare din speță, trebuie avută în vedere și cauza acestui contract, respectiv scopul urmărit de parte atunci când și-a dat consimțământul. La data la care părțile și-au dat consimțământul, respectiv la data încheierii contractului de vânzare din 25.05.2005, nu exista nicio creanța împotriva pârâtului P. O. D., astfel incât nu se poate susține că acesta a încheiat contractul de înstrăinare pentru a crea cu știință un prejudiciu reclamantului. Apreciază că acestui contract de vânzare încheiat la data de 25.05.2005 i se poate atribui valoarea unei promisiuni sinalagmatice de vânzare, utilitatea practică a acesteia a fost scoasă pregnant în evidență în dreptul nostru începând din momentul în care s-a introdus cerința formei autentice ad validitatem pentru înstrăinarea unor categorii de imobile (terenuri cu sau fără construcții), situație în care, dat fiind că autentificarea nu se putea realiza imediat ce părțile cădeau de acord asupra lucrului și asupra prețului, se ajungea la un acord prealabil vânzării propriu-zise, părțile asumându-și reciproc obligația de a se prezenta ulterior la notar pentru perfectarea vânzării. Promisiunea sinalagmatică de vânzare este tocmai acest acord.
Au mai arătat că au dovedit cu prisosința faptul ca au achitat prețul mult anterior existentei creanței,încheierea in forma autentica conform înțelegerii perfectate de ei in anul 2006.
De asemenea, in încheierea din data de 9 iulie 2013, este consemnat faptul ca instanța 1-a întrebat pe pârâtul P. R. N. mai multe aspecte, printre care și dacă are cunoștință că fiul său are luați bani cu împrumut si că s-a început împotriva sa procedura executării silite, aspecte care vizează dovedirea complicității acestuia la fraudă, ca în final, instanța să nu mai analizeze acest aspect. Totodată, prin procesul-verbal din data de 12 decembrie 2013 încheiat de către instanță, cu ocazia luării interogatoriului pârâtei P. M., se consemnează că aceasta nu a avut cunoștință că fiul a luat bani cu împrumut, iar despre acest aspect a aflat în momentul în care au primit citațiile pentru a se prezenta în instanță.
In contra probelor administrate si a celor relevate mai sus, convingerea eronata a instanței este că între părți a fost încheiat un act cu titlu gratuit, iar nu cu titlu oneros, interpretând probațiunea administrată prin raportare la actul cu titlu gratuit, instanța de fond a pronunțat o hotărâre nelegala.
Schimbarea naturii juridice a actului este o altă critică pe care o aduc apelanții sentinței atacate
Instanța de fond în mod eronat a apreciat că pârâții nu au făcut dovada achitării în fapt a prețului, considerând contractul de vânzare-cumpărare un act cu titlu gratuit, iar în consecință că nu se impune a fi întrunită și verificată de către instanță cerința privind dovada complicității terților subdobânditori.
Consideră că dovada achitării prețului imobilului care face obiectul contractului de vânzare-cumpărare a fost făcută prin interogatoriile pârâților și prin înscrisurile depuse. Din coroborarea interogatoriilor luate pârâților și antecontractul de vânzare-cumpărare încheiat în 2005 în care s-a consemnat prețul, rezultă că suma de 20.000 de euro a fost achitată în numerar. Tocmai interogatoriul luat pârâților pentru dovedirea unor fapte personale, face dovada achitării în fapt a sumei de 20.000 de euro. Având în vedere că suma a fost achitată în numerar, nu văd cum altfel ar fi putut face dovada acestui aspect.
Susținerea instanței că nu s-a făcut dovada plații sumei de 12.000 de euro întrucât s-a dovedit că în data de 08.08.2008, după o zi de la atestarea antecontractului s-a ridicat suma de 10.175 de euro, in opinia lor este combătută de probele aflate la dosar, întrucât diferența de sumă s-a achitat în numerar, iar diferența de 10.175 de euro nu este un preț lezionar sau disproporționat față de prețul înscris în contract care să ducă la ideea unei donații deghizate. Dovada achitării prețului de 12.000 de euro a fost făcută prin extrasul de cont aferent ridicării sumei de 10.175 de euro, iar restul a fost achitat prin numerar. Totodată, susținerea instanței că martorul A. S. a relatat că pârâtul P. R. N. i-a confirmat că banii au fost predați anterior, referindu-se la suma de 12.000 de euro, este eronată, martorul s-a referit la faptul că pârâtul P. R. N. i-a confirmat că suma de 20 000 de euro a fost predată anterior, iar nu cea de 12.000 de euro, care a fost plătită prin bancă, conform extrasului de cont. De asemenea, acesta a declarat că suma de 20.000 a fost plătită anterior atestării contractului de vânzare-cumpărare de către acesta.
Toate aceste aspecte fac din nou dovada că instanța de fond a interpretat și declarația martorului A. S. în favoarea reclamantului. Declarația acestuia, contractul de vânzare - cumpărare atestat la data de 07.08.2008 în care s-a consemnat prețul și extrasul de cont, fac dovada achitării prețului de 12.000 de euro.
Pentru toate aceste motive, apreciem că în cauză s-a făcut dovada că este vorba de un act cu titlu oneros, iar nu de unul cu titlu gratuit.
Nindeplinirea condițiilor de admisibilitate a acțiunii revocatorii. Instanța a reținut că noțiunea de prejudiciu se interpretează în sensul producerii sau măririi stării de insolvabilitate a debitorului. Ori, pentru a cauza un prejudiciu creditorului, constând în crearea sau accentuarea unei stări de insolvabilitate, actul atacat trebuie mai întâi să provoace o însărăcire a debitorului. Sunt în mod neîndoielnic acte de însărăcire cele care au ca efect ieșirea unei valori active din patrimoniul debitorului fără ca acesta să primească ceva în schimb. Raportat la aceste aspecte, nu se poate pune problema producerii unei prejudiciu creditorului, din moment ce în schimbul părții din imobil pe care debitorul a vândut-o subsemnaților acesta a primit un preț, mul anterior nașterii creanței împotriva sa.
De asemenea, apreciază greșită susținerea instanței potrivit căreia este important ca la momentul încheierii actului debitorul să fie conștient de faptul că își creează sau mărește starea de insolvabilitate, fără a fi necesară intenția de a-1 păgubi pe creditor, nu poate fi reținută, întrucât pârâtul P. D. N. nu putea fi conștient că își mărește starea de insolvabilitate, întrucât, faptul că a încheiat contractele de vânzare-cumpărare și a încasat prețul pe partea din imobil, a produs în conștiința sa faptul că acest imobil nu îi mai aparține. Autentificarea contractului de vânzare-cumpărare a reprezentat doar o formalitate care să îi "liniștească" pe apelanți, care au insistat să încheie contractul de vânzare-cumpărare la notar pentru a fi cu toate actele în regulă.
În concluzie, solicită admiterea apelului declarat împotriva Sentinței Civile nr. 984/2014 pronunțată de către Judecătoria Cluj-N. în dosar nr._, iar în consecință schimbarea în tot a hotărârii atacate, ca fiind netemeinică și nelegală, în sensul respingerii acțiunii, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu avocațial în fond și în apel.
Intimatul a formulat întâmpinare la apelul pârâților P. N. și P. M., prin care a arătat că este de acord cu admiterea acestuia.
In motivarea poziției sale procesuale, intimatul a susținut apărări convergente cu motivele cuprinse in memoriul de apel al copârâților. In plus au arătat că interpretarea instanței in sensul conferirii caracterului gratuit unui contract care, prin esența sa, este un contract cu titlu oneros si cu privire la care s-a făcut dovada îndeplinirii elementelor care atesta onerozitatea acestuia, nu poate sa fie admisa si cu atât mai puțin nu își găsește o justificare legale si temeinica. Natura juridica a unui contract oneros reiese din clauzele si obligațiile prevăzute in cuprinsul acestuia, nu in modul de executare sau din neexecutarea obligațiilor asumate.
In drept,na invocat dispozițiile art. 289 raportat la art. 115 din Codul de Procedura Civila.
Intimatul O. N., a formulat întâmpinare la apelul pârâților P. N. și P. M., solicitând respingerea acestuia ca și menținerea in intregime a sentinței atacate.
In motivarea poiției sale procesuale, intimatul formulat următoarele apărări:
Cu privire la temeiul de drept al acțiunii pauliene
Contrar susținerilor apelanților-pârâți, instanța avea dreptul, nu obligația, de a pune în discuție părților dacă acțiunea este întemeiată pe vechiul Cod civil sau pe noul Cod civil. Cu atât mai mult cu cât condițiile și efectele acțiunii pauliene sunt aceleași in ambele coduri, diferența fiind că în noul Cod civil au fost reglementate expres anumite condiții și efecte care în vechiul Cod civil nu erau reglementate expres, dar erau recunoscute ca implicite de doctrină și practica judiciară
Prin urmare, instanța în mod corect a stabilit prin sentința atacată temeiul de drept al acțiunii introductive, ca fiind vechiul Cod civil, în baza căruia a și pronunțat sentința atacată, acest aspect neprejudiciindu-i pe pârâți, cărora le-a fost respectat întru totul dreptul la apărare pe toată durata procesului.
Cu privire la probatoriul administrat în cauză, la aprecierea actului fraudulos ca fiind unul cu titlu gratuit șl la îndeplinirea condițiilor de admisibilitate ale acțiunii pauliene
Contrar insinuărilor apelanților-pârâți, instanța nu a fost părtinitoare în aprecierea probatoriului administrat în cauză. Astfel, în ceea ce privește condiția existenței unei creanțe certe, lichide și exigibile împotriva pârâtului P. O. D. anterioare încheierii actului fraudulos, condiția generării de către pârâtul P. O. D. a unei stări de insolvabilitate prin încheierea actului fraudulos și condiția fraudei pârâtului P. O. D., înscrisurile din dosar sunt în mod evident suficiente și de natură a crea convingerea instanței că aceste condiții sunt îndeplinite.
Raportat la prevederile art. 225 din Codul de procedură civilă, evident instanța nu era obligată să le aplice, ci avea dreptul să o facă, însă doar în coroborare cu întreg dosarul și având în vedere toate împrejurările relevante din dosar. Or susținerile și insinuările pârâtului P. O. D. din interogatoriul depus la dosarul cauzei pentru sunt lipsite de relevanță, neadevărate și nedovedite. De asemenea, solicitarea apelanților-pârâți de a se face aplicare art. 225 din codul de procedură civilă în ceea ce il privește este neîntemeiată întrucât, pe de o parte, nu a refuzat să răspund la interogatoriu, considerând la termenul respectiv că raportat la obiectul cauzei, toate elementele privind încheierea contractului de vânzare-cumpărare în frauda mea sunt cunoscute de avocații mei, eu neavând nicio informație suplimentară și, pe de altă parte, chiar dacă instanța ar fi considerat un refuz lipsa lui personală de la luarea interogatoriului, aceasta nu ar fi putut constitui nici o mărturisire deplină, câtă vreme nu se cunoștea care este teza probatorie a pârâților raportat la proba cu interogatoriul, aceștia neindicând teza probatorie, nici un început de dovadă în folosul pârâților, întrucât nu există niciun element probatoriu în acest dosar care din care să reiasă măcar o aparență a ceea ce susțin apelanții-pârâți. Aceștia s-au prevalat doar de o plângere penală, care însă s-a finalizat prin neînceperea urmăririi penale în temeiul art. 10 lit. d) din Codul de procedură penală.
În ceea ce privește condiția complicității la fraudă a apelanților-pârâți, instanța a apreciat că îndeplinirea acesteia nu mai trebuie verificată în contextul în care actul încheiat de pârâți nu este unul oneros, ci unul cu titlu gratuit. Instanța a ajuns în mod corect la această concluzie, pe baza probatoriului administrat în cauză. într-adevăr, pârâții nu au făcut dovada plății prețului, în contextul în care, pe de o parte, în ceea ce privește cei 20.000 EUR, antecontractul din 2005 nu îi este opozabil, neavând dată certă, iar, pe de altă parte, în ceea ce privește restul de 12.000 EUR, antecontractul din 2008 nu face dovada plății acestei sume, martorul A. S. relatând că banii nu au fost predați în prezența sa iar în antecontract precizându-se că banii au fost plătiți anterior încheierii sale, deși pârâții invocă un extras de cont din care reiese că o sumă de 10.175 EUR a fost ridicată din cont ulterior. Mai mult, suma ridicată din cont nu corespunde cu restul de preț de 12.000 EUR, pe de o parte, iar în extrasul de cont nu este precizat cu ce titlu a fost ridicată suma respectivă, așadar acea sumă putând reprezenta orice, neexistând nicio dovadă că ea a reprezentat un preț plătit în contul casei.
Chiar și în cazul în care s-ar fi impus verificarea condiției complicității la fraudă a apelanților-pârâți, aceasta este îndeplinită și rezultă cu prisosință din probatoriul administrat. Astfel, pârâții au încheiat contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1557/08.12.2011 cu intenția comună evidentă de a-l împiedica să își recuperez integral creanța. în acest sens, deosebit de relevantă este comunicarea făcută de B.E.J. P. N. Fanfany la data de 22.11.2011 la adresa Cluj-N., ., în care îl soma pe P. O. D. să îmi achite suma de 49.000 EUR + cheltuielile de executare. Este de notorietate că aceste comunicări se făceau la acel moment fără plic, fiind pur și simplu afișate pe ușa principală a clădirii, iar potrivit procesului-verbal de îndeplinire a procedurii de predare se prezumă că această somație a fost comunicată. Apelanții-pârâți nu pot susține că nu au avut cunoștință de această somație, fiind evident că ei au găsit această somație și au văzut că este pentru fiul lor, de la B.E.J. P. N. Fanfany, comunicându-i-o acestuia. Așadar, și apelanții-pârâți cunoșteau că urma ca executorul să scoată la vânzare și cota de 1/2 din casa + teren de pe ., din acest motiv încheind la data de 08.12.2011 contractul de vânzare-cumpărare. Desigur că apoi somația imobiliară comunicată de executor la data de 14.12.2011 nu a mai putut fi notată în CF, imobilul fiind înstrăinat între timp.
Apreciază că apelanții-pârâți nu au reușit să răstoarne această stare de fapt, inclusiv din interogatoriile care le-au fost luate reieșind că nu au fost sinceri.
Astfel: În timp ce apelanta-pârâtă P. M. a răspuns că nu a fost de față de semnarea înscrisului din 2005 (întrebarea nr. 30), apelantul-pârât P. R. N. a precizat că acesta „a fost scris de către mine în prezența fiului meu și a soției actuale";
Din antecontractul din 2008 reiese că s-ar fi achitat în acea zi (07.08.2008) suma de 12.000 EUR, dar din extrasul de cont depus de pârâți reiese că la data 08.08.2008 (deci după o zi) fusese ridicată din cont suma de 10.175 EUR, deci o altă sumă, fără a se specifica măcar în operațiunea de retragere că acea sumă ar reprezenta prețul imobilului (deci acea sumă putea fi ridicată cu orice alt titlu decât preț al imobilului);
Este absolut straniu că deși pârâții susțin că în anul 2008 prețul fusese achitat integral, totuși aceștia nu au încheiat la notar contractul de vânzare-cumpărare mai repede, așteptând tocmai până după ce au primit somația de executare. Iar pârâul P. O. D. a răspuns că „trebuia să o facem cândva ... atunci a fost momentul" (întrebarea nr. 15), răspuns evident mincinos, căci motivul real a fost să își sustragă bunul de la executarea silită;
Pârâtul P. O. D. a răspuns că „la mijlocul lunii decembrie 2011 am primit o somație prin care mi se solicita să achit o sumă către O. N." (întrebarea nr. 18). Evident este vorba despre somația imobiliară din data de 14.12.2011, care nu a mai putut fi notată în CF. Or dacă această somație, tot afișată la ușa clădirii potrivit procesului-verbal de îndeplinire a procedurii de predare, a ajuns la P. O. D. (evident prin intermediul apelanților-pârâți P. R. N. și P. M., care au și citit-o, pentru că altfel nu puteau ști dacă este sau nu pentru ei), la fel s-a întâmplat și cu somația din 22.11.2011, față de care nu există niciun indiciu temeinic din care să reiasă că nu ar fi fost primită și conștientizată de toți pârâții.
Analizând apelul prin prisma motivelor invocate, a actelor și lucrărilor dosarului, tribunalul reține următoarele:
Este reală susținerea apelanților potrivit căreia instanța de fond a omis să pună în discuția părților temeiul de drept aplicabil speței.
Contrar susținerilor intimatei, potrivit art. 129 alin. 4 C.pr.civ. instanța are datoria și nu posibilitatea de a pune în discuția părților temeiul de drept al acțiunii .
Astfel, apreciem că instanța avea datoria de a pune în discuția părților aplicabilitatea în cauză a dispozițiilor vechiului cod civil, câtă vreme, temeiul de drept indicat în acțiune erau dispozițiile Noului Cod Civil .
Însă, chiar dacă încălcarea acestui principiu reglementat de art. 129 alin. 4 și 5 C.pr.civ., acela al contradictorialității, ar putea de principiu să atragă anularea hotărârii, trebuie observat că art. 105 alin. 2 C.pr.civ., condiționează sancțiunea nulității de existența unui prejudiciu.
Modalitatea în care a procedat instanța, chiar contrară legii, nu a prejudiciat părțile, pentru că în realitate, atât în vechiul cât și in Noul Cod civil, acțiunea revocatorie are același regim juridic.
Nu există nicidecum diferența invocată de apelanți, potrivit căreia în vechiul cod civil sancțiunea pentru actele viclene încheiate în dauna creditorului este revocarea actului fraudulos, pe când în Noul Cod Civil sancțiunea este inopozabilitatea actului fraudulos.
Și în vechiul și in noul Cod Civil sancțiunea era inopozabilitatea actului fraudulos.
Doctrina și practica judiciară au explicitat regimul juridic al acțiunii revocatorii reglementată de vechiul Cod Civil, mai exact a interpretat dispozițiile art. 975 Cod Civil .
Într-adevăr doctrina și practica nu sunt izvor de drept, însă soluția în acțiunile revocatorii nu se întemeiază pe doctrină și pe practică, ci pe dispozițiile art. 975 Cod Civil, deci, pe lege, interpretată în mod constant în sensul că semnificația revocării la care se referă art. 975 Cod Civil este aceea a inopozabilității actului fraudulos față de creditorul păgubit.
Astfel, motivele invocate la primul punct din apel sunt neîntemeiate, întrucât omisiunea instanței de a pune în discuție aplicabilitatea în cauză a dispozițiilor din vechiul Cod Civil nu a produs apelanților nici o pagubă.
Instanța nu a interpretat în mod greșit probatoriul administrat în cauză, așa cum susțin apelanții.
Interogatoriul are valoare probantă cu privire la împrejurările contrare interesului părții interogate, recunoscute de aceasta, și nu în privința celor favorabile acestei părți. Aceasta fiind valoarea probantă a interogatoriului, instanța nu putea reține drept probate împrejurările favorabile lor, susținute de apelanții P. M. și P. R. N. cu ocazia luării interogatoriului.
Aplicarea dispozițiilor art. 225 C.pr.civ. ar fi putut fi făcută în privința intimatului Onuțiu N., în situația in care, depunându-se la dosar interogatoriul acestuia de către apelanți, pârâtul ar fi refuzat să se prezinte pentru luarea interogatoriului.
În lipsa depunerii interogatoriului nu se poate cunoaște ce împrejurări au dorit a fi dovedite de apelanți prin acest interogatoriu și nu se poate stabili ce împrejurări se prezumă a fi recunoscute de intimat prin faptul neprezentării lui la interogatoriu.
În ce privește înscrisurile, instanța a interpretat corect valoarea probatorie a acestora. Astfel, convenția din 2005 încheiată în forma înscrisului sub semnătură privată, raportat la art. 1182 Cod civil, în lipsa datei certe, nu poate avea nici o valoare probantă.
Prin urmare, în baza acestui înscris, nu se poate reține drept dovedită împrejurarea achitării sumei de 20.000 euro din prețul vânzării.
De asemenea, înscrisul din 2008 nu poate constitui o dovadă neechivocă a plății sumei de 12.000 euro, întrucât, fiind ascultat în calitate de martor, avocatul care a certificat acest înscris, a arătat că banii reprezentând diferența de preț, nu au fost dați în prezența sa, cu ocazia încheierii înscrisului.
Prin urmare, acel contract nu poate fi socotit ca având valoarea unei chitanțe ce face dovada plății.
Înscrisurile bancare depuse în apel de apelanți nu dovedesc împrejurarea susținută de apelanți referitoare la plata la data de 8 august 2008 a diferenței de preț de 12.000 EURO, întrucât, din acele documente bancare rezultă doar o plată de 10.175 euro in numerar, făcută in data de 9 august 2008 domnului P. O. D., din contul numitului P. R. N.
În documentele bancare nu este însă menționată semnificația plății, motiv pentru care, apreciem că acestea nu probează plata făcută de P. R. N. către fiul său P. O. D., cu titlul de diferență preț vânzare. Aceasta cu atât mai mult cu cât, în contractul de vânzare-cumpărare în care se face referire la această plată a fost încheiat la data de 7 august 2008, înainte de ridicarea banilor, care a avut loc la data de 9 august 2008.
Concluzionăm din împrejurarea sesizată mai sus, că acea plată bancară făcută pârâtului P. O. D. nu poate reprezenta plata diferenței de preț.
Instanța nu a schimbat natura actului juridic așa cum invocă apelanții.
Din perspectiva acțiunii pauliene reglementată de art. 975 C. civil, nu interesează să lămurim natura exactă a contractului fraudulos, ci trebuie stabilită doar natura oneroasă a acestuia sau dimpotrivă, neoneroasă, distincție importantă, căci, dacă actul oneros impune și dovedirea fraudei terțului, actul neoneros nu necesită și o astfel de dovadă.
Or, caracterul oneros al unui act juridic, este dat de existența unui contraechivalent pentru debitorul care a participat la încheierea acestuia.
Câtă vreme nu s-a putut proba plata unui preț în schimbul imobilului transmis prin actul atacat, este neîntemeiată susținerea apelanților potrivit căreia actul încheiat de ei cu debitorul P. O. D. are caracter oneros.
Apelanții susțin că instanța a dat o sancțiune greșită neplății prețului, căci sancțiunea care intervine în acest caz este rezoluțiunea și nicidecum aprecierea contractului de vânzare-cumpărare ca un act cu titlul gratuit.
Observăm însă că în speță transpare o altă situație, și anume aceea că, deși nu s-a achitat un preț, căci o împrejurare nedovedită este ca și inexistentă, s-a pretins că acest preț a fost plătit. O astfel de conduită relevă în mod evident intenția de fraudă din partea contractanților.
Nefiind făcută dovada plății prețului către debitor, ca un contraechivalent al bunului, mărirea insolvabilității debitorului ca urmare a incheierii actului atacat și prejudicierea creditorului sunt evidente.
Însă, chiar dacă s-ar aprecia că actul este oneros prin natura lui, este probată in speță și intenția de fraudare a creditorului de către terț.
În cazul acțiunii pauliene, frauda terțului nu are semnificația intenție de păgubire a creditorului, ci reprezentarea acestuia că prin actul încheiat se adâncește starea de insolvabilitate a creditorului.
Somația emisă de B.E.J. P. N. Fanfany în dosarul execuțional nr.230/2011, a fost comunicată debitorului P. O. D. in data de 22.11.2011 la adresa de pe . locuiesc apelanții. Comunicările făcute in baza vechiului Cod p de pr.civ. se făceau fără plic, astfel încât conținutul acestuia comunicării era accesibil apelanților.
Astfel, la momentul încheierii actului-08.12.2011 apelanții au avut cunoștință că debitorul este supus urmăririi silite de către creditorul ONUȚIU N., iar prin încheierea actului atacat, imobilul ce face obiectul lui iese din patrimoniul debitorului și nu mai poate fi urmărit silit.
De asemenea, la domiciliul acelorași apelanți sunt comunicate acte de executare din dosare execuționale inițiate de alți creditori, apelanții au cunoscut situația dificilă a debitorului, multiplele executări silite începute împotriva lui,situație față de care este greu de crezut că îl mai credeau solvabil pe acesta.
Susținerile apelanților referitoare la fictivitatea contractului de împrumut încheiat intre reclamant și pârâtul P. O. D. nu au fost probate, răspunsul pârâtului la interogatoriu neconstituind o probă in acest sens, căci, așa cum am arătat mai sus, mărturisirea reprezintă o probă pentru ceea ce partea interogată recunoaște in contra sa, nu in favoarea sa.
In concluzie la cele de mai sus, tribunalul apreciază că prima instanță a calificat corect natura actului juridic și tot corect a constata îndeplinirea condițiilor de admisibilitate ale acțiunii pauliene.
Pentru considerentele arătate, constatăm că sunt neîntemeiate criticile formulate în apel, soluția admiterii acțiunii fiind în concordanță cu dispozițiile legale incidente în cauză, cu stabilirea corectă a stării de fapt, în baza probatoriului administrat în cauză, interpretat corect de prima instanță.
În consecință, în temeiul dis part. 294-296 C.pr.cvi., instanța va respinge apelul păstrând în întregime hotărârea atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat apelul declarat de pârâții P. M., P. R. N. și P. O. D. împotriva Sentinței civile nr.984/04.02.2014, pronunțată în dosarul nr._, al Judecătoriei Cluj-N., pe care o menține în totul.
Decizia este definitivă.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Dată și pronunțată în ședința publică din data de 25.09.2014.
Președinte, C.-V. B. | Judecător, C.-A. C. | |
Grefier, E. C. |
Red. B.C./DACT. E.C.
2 EXPL/ 21.11.2014
Judecător de fond: Șoimiță B. T. – Judecătoria Cluj-N.
| ← Legea 10/2001. Decizia nr. 830/2014. Tribunalul CLUJ | Contestaţie la executare. Decizia nr. 505/2014. Tribunalul CLUJ → |
|---|
