Nulitate/anulare act. Decizia nr. 159/2014. Tribunalul CLUJ

Decizia nr. 159/2014 pronunțată de Tribunalul CLUJ la data de 05-03-2014 în dosarul nr. 4620/211/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL CLUJ

SECȚIA CIVILĂ

Operator de date cu caracter personal 3184

DECIZIA CIVILĂ NR. 159/A/2014

Ședința publică de la 05 Martie 2014

Instanța este constituită din:

PREȘEDINTE C.-V. B.

Judecător C.-A. C.

Grefier L. M.

Pe rol fiind pronunțarea asupra apelului promovat de către pârâții A. O. și A. V.-A. în contra Sentinței civile nr. 9754 din 19.06.2013 pronunțată de Judecătoria Cluj-N. în prezentul dosar, privind și pe intimații reclamanți B. M.-E., T. I. și C. A. - toți moștenitori ai reclamantei R. M. decedată la data de 07.05.2012 (f.27 dosar fond) prin fost tutore A. A., având ca obiect succesiune.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților. Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care se constată că dezbaterea asupra apelului a avut loc în ședința publică din 19.02.2013, când părțile prezente au pus concluzii, conform încheierii de ședință din acea zi, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie.

INSTANȚA

Reține că prin sentința civilă nr. 9754/19.06.2013, Judecătoria Cluj-N. a respins exceptia lipsei calitatii de reprezentant al reclamantilor a d-lui avocat M. C. I..

A respins exceptia nelegalei timbrari a actiunii formulate.

A respins exceptia lipsei de interes si a lipsei calitatii procesuale active a tutorelui A. A. ca ramase fara obiect.

A respins exceptia lipsei calitatii procesuale active a reclamantilor B. M.-E., T. I. si C. A..

Admite actiunea civila precizata si extinsa formulata de reclamantii B. M.-E., T. I. si C. A., cu domiciliul procesual ales in Cluj-N., Calea Dorobantilor nr.7, ., la C..Av.C. I. M. impotriva paratilor A. O. si A. V. A., domiciliati in Cluj-N., ., . si in consecinta:

- a constatat nulitatea absoluta a testamentelor si a dispozitiilor testamentare date de defuncta R. M. in datele de 24.05.2009, respectiv 26.11.2009 in favoarea paratei A. O.;

- a constatat nulitatea testamentului autentificat sub nr.209/19.02.2010 de BNP S. I., pentru lipsa de discernamant al testatoarei R. M.;

-a obligat parata A. O. la restituirea in favoarea mostenirii defunctei R. M. a sumelor de 41.842 lei si de 7.138,55 euro, sume retrase din conturile bancare ale defunctei in baza procurii de administrare nr.953/17.06.2009 eliberata de BNP M. D. A. S., precum si a dobanzilor aferente calculate de la data retragerii si pana la momentul restituirii, precum si a sumei de 9.300 lei, reprezentand contravaloarea chiriei aferenta apartamentului nr.5 din Cluj-N., ., jud.Cluj, incasata in baza aceleiasi procuri de administrare;

- a constatat ca masa succesorala ramasa dupa defuncta R. M., decedata in data de 07.05.201, include: cota de 1/6 parte din terenul intravilan in suprafata de 1.227 mp. avand nr.topo._/2,_/3, de sub A1, cu casa pe fundatii de beton armat, zidarie din caramida, invelitoare din tigla, compusa din: parter: 6 garaje, 6 boxe pivnita, centrala termica, 2 coridoare, 2 casa scarilor, etaj I: 6 camere, 2 bucatarii, 2 camari de alimente, 2 antree, 2 bai, 2 sas-uri, 2 WC-uri, 2 holuri, 2 casa scarii, la etaj II: 6 camere, 2 bucatarii, 2 camari de alimente, 2 antree, 2 bai, 2 sas-uri, 2 WC-uri, 2 holuri, 2 casa scarii, la etaj III: 6 camere, 2 bucatarii, 2 camari de alimente, 2 antree, 2 bai, 2 sas-uri, 2 WC-uri, 2 holuri, 2 casa scarii, avand nr.topo._/2,_/3-C, situate in Cluj-N., ., intabulate in CF_ Cluj-N., provenita din conversia de pe hartie a CF_ Cluj-N.; apartamentul nr.5 situat in Cluj-N., ., compus din: 1 camera, 1 bucatarie, 1 camara, 1 baie, 1 hol, cu suprafata utila de 28,01 mp., cu partile indivize comune aferente de 2,54/100 parte, teren in folosinta de 10,4/410 parte, intabulat in CF_-C1-U3 Cluj-N., provenita din conversia de pe hartie a CF_ Cluj-N., cu nr.topo.3413/S/V; soldul total de 52.142,39 lei in contul nr.RO91BTRL_94XX, plus dobanda legala si eventualele suplimentari, precum si soldul total de 7.138,55 euro, plus dobanda legala si eventualele suplimentari;

-a constatat ca reclamantii si parata A. O. au calitatea de mostenitori ai defunctei R. M., in cota de ¼ parte fiecare si dispune predarea mostenirii in favoarea acestora.

A obligat paratii la plata cheltuielilor de judecata in favoarea reclamantilor, in cuantum de 30.365,33 lei.

In considerentele sentintei, instanta a retinut ca prin actiunea civila initial inregistrata de reclamanta R. M., prin tutore A. A. impotriva paratei A. O. s-a solicitat a se acorda incuviintarea tutorelui A. A. de a solicita obligarea paratei la restituirea in favoarea reclamantei a sumelor de 41.842 lei, respectiv de 7138,55 euro si dobanzile aferente acestora, sumele reprezentand banii aflati in conturile reclamantei in data de 27.11.2009; obligarea paratei sa restituie in favoarea reclamantei sumele mentionate; a se acorda incuviintarea tutorelui A. A. de a solicita obligarea paratei la restituirea in favoarea reclamantei a contravalorii chiriei apartamentului nr.5 situat in Cluj-N., ., jud.Cluj, inscris in CF_-C1-U3 Cluj-N. si a se dispune obligarea paratei sa restituie contravaloarea chiriei incasate, in cuantum de 9.300 lei.

Actiunea a fost inregistrata in data de 17 februarie 2012, reclamanta R. M. decedand in data de 7 mai 2012 (f.27).

In aceste conditii, in data de 16 mai 2012 reclamantii B. M.-E., T. I. si C. A., in calitate de mostenitori ai defunctei R. M., au inregistrat la dosar o precizare a cererii de chemare in judecata, extinsa si din nou precizata prin inscrisul depus la dosar in data de 16 iunie 2012. Astfel, in contradictoriu cu paratii A. O. si A. V.-A. au solicitat a se dispune anularea testamentului autentificat sub nr.209/19.02.2010 de BNP S. I., pentru lipsa de discernamant al testatoarei; a se constata nulitatea absoluta a testamentelor si a dispozitiilor testamentare date de defuncta R. M. in datele de 24.05.2009, respectiv 26.11.2009 in favoarea paratei A. O.; a se dispune obligarea paratei A. O. sa aduca la masa succesorala urmatoarele sume de bani: 41.842 lei si 7.138,55 euro, reprezentand sumele de bani aflate in conturile defunctei in data de 27.11.2009 si dobanzile aferente acestor sume, suma de 9.300 lei reprezentand contravaloarea chiriei aferenta apartamentului nr.5 situat in Cluj-N., ., jud.Cluj, inscris in CF_-C1-U3 Cluj-N.; a se constata ca masa succesorala ramasa dupa defuncta R. M., decedata in data de 07.05.2012, cu ultimul domiciliu in Cluj-N., ., jud.Cluj se compune din: soldul total de 52.142,39 lei in contul nr.RO91BTRL_94XX, plus dobanda legala si eventualele suplimentari, constand in soldul de 0,10 lei in contul curent_, soldul de 5.654,89 lei in contul_, soldul de 760,25 lei in contul_, soldul de 15.848 lei in contul_ si soldul de 29.879,15 lei in contul 013HA955894; soldul total de 7.138,55 euro, plus dobanda legala si eventualele suplimentari, constand in soldul de 0,25 euro in contul_ si soldul de 7.138,30 euro in contul curent_; cota de 1/6 parte din terenul intravilan in suprafata de 1.227 mp. avand nr.topo._/2,_/3, de sub A1, cu casa pe fundatii de beton armat, zidarie din caramida, invelitoare din tigla, compusa din: parter: 6 garaje, 6 boxe pivnita, centrala termica, 2 coridoare, 2 casa scarilor, etaj I: 6 camere, 2 bucatarii, 2 camari de alimente, 2 antree, 2 bai, 2 sas-uri, 2 WC-uri, 2 holuri, 2 casa scarii, la etaj II: 6 camere, 2 bucatarii, 2 camari de alimente, 2 antree, 2 bai, 2 sas-uri, 2 WC-uri, 2 holuri, 2 casa scarii, la etaj III: 6 camere, 2 bucatarii, 2 camari de alimente, 2 antree, 2 bai, 2 sas-uri, 2 WC-uri, 2 holuri, 2 casa scarii, avand nr.topo._/2,_/3-C, situate in Cluj-N., ., intabulate in CF_ Cluj-N., provenita din conversia de pe hartie a CF_ Cluj-N.; apartamentul nr.5 situat in Cluj-N., ., compus din: 1 camera, 1 bucatarie, 1 camara, 1 baie, 1 hol, cu suprafata utila de 28,01 mp., cu partile indivize comune aferente de 2,54/100 parte, teren in folosinta de 10,4/410 parte, intabulat in CF_-C1-U3 Cluj-N., provenita din conversia de pe hartie a CF_ Cluj-N., cu nr.topo.3413/S/V; a se stabili calitatea de mostenitori ai defunctei R. M. in favoarea reclamantilor B. M.-E., T. I., C. A. si a paratei A. O., in calitate de colaterali privilegiati, in cota de ¼ parte pentru fiecare; a se dispune impartirea si predarea mostenirii in favoarea mostenitorilor, in cota de ¼ parte pentru fiecare si a se dispune obligarea paratilor la plata cheltuielilor de judecata.

La termenul de judecata din 21 iunie 2012, dupa interpelarea reprezentantului reclamantilor, instanta a constatat ca actiunea extinsa si precizata nu cuprinde petit de sistare a starii de indiviziune, ci doar de predare a mostenirii dupa defuncta R. M. (f.71-72).

In motivarea actiunii formulate reclamantii arata ca la momentul emiterii testamentului autentic nr.209/19.02.2010 de catre BNP S. I., testatoarea R. M. era lipsita de discernamantul necesar pentru a-si putea administra singura bunurile. Starea sanatatii defunctei a fost supusa atentiei instantei investita cu solutionarea cererii de punere sub interdictie a acesteia, cerere inregistrata sub nr._/211/2009 pe rolul Judecatoriei Cluj-N.. In urma analizarii tuturor probelor administrate in acest dosar s-a concluzionat, de catre experti medicali, iar instanta de judecata a luat act de aceasta stare de fapt, ca defuncta R. M. suferea de dementa in ., starea bolnavei fiind caracterizata de tulburari de perceptie, modificari de personalitate, de indispozitie si de o stare de confuzie spatio-temporala. Ca urmare, prin sent.civ.nr._/2010 pronuntata in dos.civ.nr._/211/2009 al Judecatoriei Cluj-N. s-a dispus punerea sub interdictie a defunctei R. M.. Din aceste motive, este evident ca testatoarea avea discernamantul abolit la data inticmirii testamentului, neavand capacitatea psihica de apreciere asupra continutului si consecintelor juridice ce decurg din actul incheiat. Potrivit art.948 vechiul Cod civil, aplicabile la data intocmirii testamentului si a dispozitiilor art.1179 Cod civil, aplicabile la data deschiderii succesiunii, una dintre conditiile esentiale pentru validarea unei astfel de conventii este capacitatea de a contracta, or, in cazul de fata, testatoarea nu putea avea un discernamant valabil exprimat la momentul incheierii testamentului autentificat sub nr.209/19.02.2010 de BNP S. I..

In ceea ce priveste testamentele si dispozitiile testamentare intocmite in data de 24.05.2009, respectiv de 26.11.2009, reprezentantul reclamantilor arata ca, in conformitate cu dispozitiile art.859 vechiul Cod civil, aplicabile la data intocmirii acestora si a dispozitiilor art.1041 Cod civil, aplicabile la data deschiderii succesiunii, testamentul olograf este acel testament care este in intregime scris, datat si semnat de mana testatorului. In cazul de fata, testamentele si dispozitiile testamentare intocmite in data de 24.05.2009, respectiv de 26.11.2009, nu au fost scrise in intregime de mana testatorului, consecinta nerespectarii dispozitiilor legale mentionate fiind aceea a anularii actelor respective.

In ceea ce priveste cererea de obligare a paratei A. O. de a restitui in favoarea mostenirii defunctei R. M. a datoriilor fata de mostenire, se arata ca, in baza procurii nr.953/17.06.2009 autentificata de BNP M. D. A. S. date de catre defuncta R. M., parata a extras din conturile acesteia sumele de 41.842 lei, respectiv de 7.138,55 euro si a incasat chiria aferenta apartamentului proprietatea defunctei. Insusirea fara drept a acestor sume de bani a fost constatata dupa numirea, prin Dispozitia Primarului mun.Cluj-N. nr.4238/01.08.2011, a tutorelui A. A. in reprezentanrea intereselor defunctei R. M.. Reclamantii apreciaza ca parata nu poate justifica retragerea din conturile defunctei a acestor sume de bani si nici insusirea contravalorii chiriei, care totalizeaza 9.300 lei (in urma scaderii contravalorii taxelor de camin achitate pentru defuncta), acesta fiind si motivul pentru care, anterior decesului celei puse sub interdictie, tutorele acesteia a initiat actiunea in forma in care a fost inregistrata in prezentul dosar, actiune transformata apoi in urma decesului d-nei R. M..

Calitatea de mostenitori ai defunctei R. M. este justificata cu actele de stare civila depuse in copie la dosar, iar bunurile ce se solicita a se lua act ca fac parte din masa succesorala au fost stabilite in cadrul procedurii notariale urmate in vederea dezbaterii masei succesorale, procedura nefinalizata datorita existentei pe rolul instantelor judecatoresti a prezentului dosar (f.54-62).

Prin intampinarea depusa la filele 20-22 din dosar, raportat la actiunea initiala inregistrata de defuncta R. M., prin tutorele A. A., paratii au invocat exceptia lipsei calitatii procesuale active si exceptia lipsei de interes a tutorelui in promovarea actiunii. S-a aratat ca, anterior inregistrarii cererii de chemare in judecata din data de 17.02.2012 tutorele ar fi trebuit sa solicite incuviintarea instantei in promovarea actiunii. D. dupa obtinerea acestei incuviintari ar fi avut calitatea procesuala activa in ceea ce priveste promovarea actiunii. Deasemenea, pentru a promova o anumita actiune civila reclamantul trebuie sa justifice un interes personal, nascut si actual, care, in cazul de fata, nu este justificat de catre tutorele A. A. in lipsa incuviintarii prealabile data de instanta de judecata pentru promovarea unei astfel de cereri.

Prin intampinarea depusa la filele 46-48, completata cu cea depusa la filele 94-97, paratii au invocat lipsa calitatii procesuale active a reclamantilor in promovarea actiunii in prezentul dosar, cu motivarea ca pretinsii reclamanti nu isi pot dovedi calitatea procesuala activa doar prin depunerea la dosar a unor acte de stare civila, fiind necesara o declaratie notariala de acceptare a succesiunii in termenul legal si un certificat, daca nu de mostenitor, cel putin de atestare a calitatii de mostenitor. Deasemenea, reclamantii nu pot justifica calitatea procesuala activa in conditiile in care, prin actul intocmit in data de 24.05.2009, au fost dezmosteniti de catre defuncta R. M..

Paratii au invocat exceptia nelegalei timbrari a actiunii formulate, pentru solutionarea acesteia instanta dispunand efectuarea unei expertize de evaluare.

In ceea ce priveste fondul cauzei, paratii arata ca, inainte de intocmirea testamentului autentificat sub nr.209/19.02.2010 de BNP S. I. testatoarea a fost consultata de un medic specialist, care, prin adeverita eliberata, a confirmat starea de satanate a acesteia si existenta discernamantului la momentul testarii. . cu care a fost diagnosticata d-na R. M. nu debuteaza dintr-o data, instalarea si progresia bolii intinzandu-se pe o perioada mai mare de timp, perioada in care bolnavul are si episoade de deplina luciditate, aspect ce le-a scapat reclamantilor in expunerea motivelor invocate pentru a justifica cererea de anulare a testamentului. In ceea ce priveste cererea de excludere a reclamantilor de la mostenire, prin intocmirea dispozitiilor testamentare in acest sens, paratii arata ca acestia au neglijat defuncta, neacordandu-i nici un fel de ajutor, cel putin in ultimii 3 ani si jumatate, neinteresandu-se de situatia sa medicala sau cea personala. Cu privire la sumele solicitate a fi aduse la masa succesorala de catre parata A. O., se arata ca la data decesului defunctei R. M. acestea nu se mai aflau in patrimoniul acesteia. Cat timp s-a aflat in viata defuncta a dispus dupa bunul ei plac de sumele de bani pe care le-a detinut, fiind folosite pentru intretinerea acesteia. Bunurile imobile enumerate de catre reclamanti au apartinut, . fac parte din masa succesorala ramasa dupa aceasta, insa reclamantii au ingnorat a include si mobilierul existent in cele doua locuinte, care, desi este vechi are o valoare aparte. Insa, in conditiile in care paratii sunt singurii care s-au preocupat si s-au ocupat in mod evectiv de ingrijirea defunctei, iar aceasta si-a manifestat clar dorinta de a exclude de la mostenire reclamantii, se impune a se dispune respingerea petitului cinci din actiunea extinsa si precizata.

La termenul de judecata din 21 iunie 2012 paratul A. V. A. a pus in discutie lipsa calitatii de reprezentant al d-lui avocat M. C. I..

Avand in vedere ca la fila 75 din dosar a fost depusa copia contractului de asistenta juridica nr.CJ/_/B/06.06.2012 incheiat intre reclamanti, pe de o parte si dl.avocat pe de alta parte, iar la fila 74 a fost depusa imputernicirea avocatiala, instanta a apreciat ca atat redactarea actiunii de dezbatere a masei succesoarale dupa defuncta R. M., cat si reprezentarea reclamantilor in instanta de catre dl.avocat este legala. Ca urmare, exceptia lipsei calitati de reprezentant, invocata de catre parati, urmeaza a fi respinsa.

Atat prin intampinarea depusa, cat si prin precizarile verbale facute la diverse termene de judecata, paratul A. V. A. a invocat exceptia nelegalei timbrari a actiunii precizate si extinse.

La termenul de judecata din 16 noiembrie 2012, dupa depunerea la dosar a raportului de evaluare a bunurilor ce se solicita a fi incluse in masa succesorala ramasa dupa defuncta R. M., instanta a stabilit ca reclamantii au achitat taxa judiciara de timbru prin raportare la o valoare a masei succesorale mai mare decat cea stabilita de expertul evaluator (f.121). In acest context, la termenul de judecata din 15 ianuarie 2013 instanta s-a considerat legal investita cu solutionarea cererii, insa, pe motiv ca nu s-a pronuntat in mod expres in sensul respingerii exceptiei nelegalei timbrari, acest aspect va fi cuprins in dispozitivul prezentei hotarari.

Avand in vedere ca in cursul procesului d-na R. M. a decedat, iar actiunea initiala a fost preluata si modificata de catre mostenitorii acesteia, instanta a respins ca ramase fara obiect exceptia lipsei de interes si a lipsei calitatii procesuale active a tutorelui A. A.. Actiunea initial formulata de d-na R. M., prin tutore A. A. a fost preluata de reclamanti si modificata ulterior decesului reclamantei initiale.

Astfel, ulterior decesului d-nei R. M. numitii B. M.-E., T. I. si C. A. si-au manifestat intentia de a continua procesul initiat de antecesoarea lor, justificand cererea de introducere in cauza prin actele de stare civila depuse in copie la dosar. Astfel, reclamantele T. I. si C. A. sunt surorile defunctei, asa cum reiese din actele de nastere depuse in copie la filele 41, respectiv 44 din dosar. Reclamantul B. M.-E. este nepotul de frate predecedat al d-nei R. M., potrivit actului de nastere al acestuia, depus in copie la fila 38 si certificatului de nastere al tatalui sau, depus in copie la fila 39 din dosar.

In baza acestor acte de stare civila si tinand cont de imprejurarea ca reclamantii au solicitat a se constata nulitatea absoluta a testamentelor si a dispozitiilor testamentare date de defuncta R. M. in datele de 24.05.2009, respectiv 26.11.2009 in favoarea paratei A. O., precum si a testamentului autentificat sub nr.209/19.02.2010 de BNP S. I., acestia justifica pe deplin calitatea procesuala activa in formularea prezentei cereri de chemare in judecata.

In aceste conditii, instanta a respins ca neintemeiata exceptia lipsei calitatii procesuale active invocata de catre parati prin intampinarea inregistrata in data de 20 iulie 2012.

Din actele depuse in probatiune la dosar, reiese ca d-na R. M. a decedat in data de 07.05.2012, potrivit certificatului de deces . nr._ depus in copie la fila 27 din dosar.

Defuncta nu a avut descendenti directi, iar sotul sau a decedat anterior, in data de 24.01.2009, succesiunea dupa acesta fiind dezbatuta si finalizata prin eliberarea certificatului de mostenitor si legatar nr.88/2009 eliberant de BNP M. D. A. S. (f.12).

Persoanele susceptibile de a veni la mostenire dupa d-na R. M. sunt, in conformitate cu dispozitiile art.983 alin.2 si 3 cod civil surorile acesteia, respectiv reclamantele T. I. si C. A. si parata A. O. si nepotul de frate predecedat, reclamantul B. M.-E..

Cererea de deschidere a succesiunii dupa defuncta R. M. a fost inregistrata la BNP S. I. de catre parata A. O. in data de 22.02.2012 (f.163), iar, prin pozitia procesuala exprimata in cadrul dosarului succesoral (f.69), precum si prin intentia declarata a reclamantilor de a continua procesul inceput de d-na R. M., prin tutorele sau, concretizata prin depunerea la dosar a cererii de chemare in judecata precizata, in data de 16 mai 2012, reclamantii au facut acte de acceptare a succesiunii.

In ceea ce priveste testamentele si dispozitiile testamentare date de defuncta R. M. in datele de 24.05.2009, respectiv 26.11.2009 in favoarea paratei A. O., precum si testamentul autentificat sub nr.209/19.02.2010 de BNP S. I., acte a caror nulitate absoluta se solicita a fi constatata de catre reclamanti, instanta constatat urmatoarele:

In data de 24 mai 2009 d-na R. M. a semnat actul depus in copie la fila 49 din dosar si potrivit caruia testatoarea, aflata in deplinatatea facultatilor mintale, a dispus ca sora dansei, parata A. O. din prezentul dosar, sa faca tot ceea ce este necasar pentru administrarea bunurilor mobile si imobile ale acesteia. A mentionat, deasemenea, ca, in cazul in care celelalte rude vor incerca sa ii conteste dispozitiile cuprinse in acest act, testatoarea dispune ca acestea sa fie dezmostenite, iar, in situatia in care starea sanatatii i se va deteriora, de dansa si de intreaga ei avere sa se ocupe parata A. O..

In data de 26 noiembrie 2009 d-na R. M. a dat dispozitie potrivit careia parata avea dreptul sa retraga de la Banca toate sumele care se vor gasi in contul acesteia. Sumele urmau sa ii fie puse la dispozitie si sa fie folosite cum considera dansa de cuviinta (f.50).

In data de 10.02.2010 BNP S. I. a autentificat sub nr.209/2010 testamentul potrivit caruia d-na R. M. a lasat intreaga sa avere mobila si imobila ce se gasea in patrimoniul dansei la data incetarii din viata in favoarea paratei A. M. si a fiului acesteia, A. V.-A. (f.171-172).

In ceea ce priveste starea sanatatii d-nei R. M. importante sunt urmatoarele: In data de 4 decembrie 2009 pe rolul Judecatoriei Cluj-N. a fost inregistrata actiunea formulata de reclamantii B. M.-E., T. I. si C. A., prin care au solicitat punerea sub interdictie a d-nei R. M.. In motivarea actiunii ce a format obiectul dos.civ.nr._/211/2009 au aratat ca starea psihica precara a d-nei R. M., in varsta de 83 de ani atunci, era cauzata de stadiul avansat al bolii de care suferea, dementa in ., diagnostic ce reiesea din biletul de iesire din spital-scrisoare medicala nr.FO_/17.02.2009 emis de Spitalul Clinic Judetean de Urgenta Cluj, Clinica Psihiatrie II. D-na R. M. fusese internata in perioada 03.02._09 in aceasta unitate medicala, iar la externare a primit recomandarea de psihoigiena, continuarea tratamentului cu haloperidol, nitrazepam si piracetam, efectuarea de controale psihiatrice lunare si supraveghere permanenta. Starea de sanatate s-a agravat insa, potrivit adeverintei medicale nr._/03.11.2009 emisa de medicul de familie, astfel incat, fiind in prezenta unei boli ce progresa spre o dementa accentuata, cu tulburari mari de memorie, dezorientare temporo-spatiala, afazie, agnozie, apraxie, iar uneori hipertonie extrapiramidala si crize epileptice, reclamantii, in calitate de rude apropiate, au inregistrat actiunea prin care au solicitat ca, in urma controalelor medicale ce urmau a fi efectuate si a cercetarilor specifice in materie, sa se dispuna punerea sub interdictie a d-nei Raduleacu M..

In cadrul acestui dosar, la filele 46-48, parata a depus intampinare, prin care a solicitat respingerea actiunii formulate impotriva sa, mentionand ca nu sufera de dementa in ., cu toate ca acesta este diagnosticul pus in biletul de iesire din spital. Acest diagnostic poate fi rezultatul medicatiei luate, fara prescriptie medicala, in urma decesului sotului, care i-a produs o mare suferinta. Boala de care dansa . . generalizata si nicidecum Alzheimer, adeverinta medicala nr._/03.11.2009 fiind una falsa in conditiile in care a fost eliberata de un medic necompetent. D-na R. sustinea ca rudele sale urmareau bunurile dansei si nu erau preocupati de starea sanatatii sale, exceptie facand sora dansei, A. O., pe care o desemnase sa ii administreze bunurile.

Aceasta intampinare a fost depusa la dosar in data de 27 ianuarie 2010 si, in mod cu totul „intamplator”, la solicitarea instantei de numire a unui curator in vederea reprezentarii intereselor d-nei R. M., internata in acel moment la Caminul de seniori „Casa T.” in cursul procesului, prin Dispozitia Primarului mun.Cluj-N. nr.2096/19.04.2010 a fost numita in acest sens d-na A. O. (f.64).

D-na R. M. a fost supusa cercetarilor specifice impuse de dispozitiile art.30 din Decretul nr.32/1954 efectuate de P. de pe langa Judecatoria Cluj-N., din declaratiile martorilor audiati reiesind ca aceasta, in ultimii doi ani, a inceput sa nu mai recunoasca o . persoane pe care le stia de multa vreme. Nu isi amintea, adesea, despre decesul sotului sau, isi schimba brusc atitudinea, alternand starile de calm cu cele de agitatie brusca, iar, de multe ori, in mod efectiv nu se poate dialoga cu aceasta.

D-na R. M. a fost supusa si expertizei medico-legale intocmita de o comisie de specialitate, concluziile fiind acelea de dementa in ., parata neavand capacitatea de a aprecia continutul si consecintele faptelor sale (f.88-89 din dos.civ.nr._/211/2009 al Judecatoriei Cluj-N.).

Cercetarea judecatoreasca efectuata a fost intregita de analizarea anchetei sociale efectuate de Autoritatea Tutelara a Municipiului Cluj-N., in care se mentioneaza ca ulterior decesului sotului sau, ce a survenit in data de 24 ianuarie 2009, boala paratei a evoluat in asemenea maniera incat nu mai recunoaste nici apropiatii familiei, situatie constatata chiar de instanta de judecata, care, in conformitate cu dispozitiile art.33 alin.3 din Decretul nr.32/1954 a procedat la luarea unei declaratii d-nei R. M.. Acest lucru a avut loc la Caminul de seniori „Casa T.”, unde era internata, instanta gasind-o linistita si .. D-na R. insa, nu a reusit sa isi recunoasca surorile aflate de fata (era vorba despre A. O. si C. A.), afirmand chiar ca procurorul prezent si grefierul de sedinta ar fi surorile dansei. Deasemenea, nu era deloc constienta despre decesul sotului sau ce survenise cu luni in urma si afirma ca au impreuna copii, aspect ce nu corespunde realitatii.

Toate aceste probe administrate au determinat instanta de judecata sa admita actiunea reclamantilor si sa dispuna punerea sub interdictie a d-nei R. M., fiind pronuntata in acest sens sent.civ.nr._/2010. Parata a declarat apel si apoi recurs impotriva hotararii instantei de fond, afirmand repatativ ca reclamantii nu urmaresc decat averea dansei, nefiind preocupati de ingrijirea efectiva. Apelul declarat a fost respins prin dec.civ.nr.73/A/2011 a Tribunalului Cluj, instanta care a retinut in motivarea deciziei declaratia martorei Valean L., internata in ultimele 8 luni in acelasi salon cu d-na R. M.. Aceasta a declarat ca inca de la inceput parata era extrem de agitata, nu tinea minte nimic si foarte rar isi recunostea rudele care o vizitau. Isi schimba adesea atitudinea de la starea de calm la cea de agitatie si erau rare momentele de luciditate cand stia cum o cheama si ce profesie avusese.

Recursul declarat a fost respins prin dec.civ.nr.1578/R/2011 a Curtii de Apel Cluj si, in data de 01.08.2011 a fost numit dl.A. A. in calitate de tutore al celei puse sub interdictie, fiind emisa in acest sens Dispozitia Primarului Municipiului Cluj-N. nr.4238/2011 (f.7).

S-a impus detalierea parcursului cercetarilor efectuate si finalizate cu pronuntarea hotararii de punere sub interdictie a d-nei R. M. deoarece exact in aceasta perioada au fost intocmite actele testamentare a caror anulare este solicitata de catre reclamanti in prezenta cauza.

Astfel, in perioada 03.02-17.02.2009 d-na R. M. a fost internata Spitalul Clinic Judetean de Urgenta Cluj, Clinica Psihiatrie II, iar, in biletul de iesire din spital-scrisoare medical depus in copie la fila 7 din dos.civ.nr._/211/2009 al Judecatoriei Cluj-N. medicii au pus diagnosticul „dementa in .”, diagnostic ce nu a fost infirmat ulterior. Potrivit anchetei sociale efectuate in dos.civ.nr._/211/2009, debutul problemelor de sanatate ale d-nei R. M. se situeaza in urma cu 10 ani si s-au agravat in ultimii doi ani. O grija deosebita si exclusiva, se pare, i-a purta sotul sau, care a refuzat investigarea amanuntita a bolii d-nei R. in conditile in care una dintre surorile acesteia decedase dupa ce fusese diagnosticata cu aceeasi boala. Legatura deosebita avuta cu sotul sau, cladita pe parcursul a 55 de ani de casnicie, a facut ca decesul d-lui R. sa ii provoace sotiei sale o suferinta acuta.

Ulterior externarii sale, d-na R. a fost internata in Caminul de seniori „Casa T.”, instituite in care a ramas pana la momentul survenirii decesului sau.

In aceasta perioada, mai exact in datele de 24.05.2009 si de 26.11.2009 d-na R. M. a semnat testamentul olograf depus in copie la fila 49 din dosar, respectiv dispozitia testamentara depusa la fila 50 din dosar.

Apoi, in timp ce era supusa cercetarilor specifice impuse de Decretul nr.32/1954, martorii audiati sustineau ca are extrem de putine momente de luciditate, ca nu recunoaste persoanele apropiate si nici macar nu mai stia ca sotul sau murise sau ca nu avea copii, iar expertii in medicina-legala constatau ca avea calitatile atentiei si memoriei greu de captat si sustinut, in contextul unei capacitati diminuate de concentrare a activitatii psihice globale, d-na R. semna testamentul prin care intelegea sa lase intreaga sa avere paratilor A. O. si A. V.-A.. Pentru ca notarul public sa poate incheia un astfel de act, in dovedirea capacitatilor testatoarei, paratul A. V.-A. a prezentat o adeverinta medicala depusa in copie si la dosar, care o declara pe d-na R. M. apta pentru a semna documente legale, in data de 18 februarie 2010. Interesant este ca medicul care a apreciat ca aceasta este orientata temporo-spatial, ca are memoria si atentia in limitele varstei si are constiinta actelor sale, profeseaza la Spitalul Municipal D., oras care coincide cu cel in care se afla locul de munca al paratului (P. de pe langa Judecatoria D.). Interesat deasemenea, este ca la acel moment d-na R. M. nu era transportabila, fiind internata in Caminul de seniori „Casa T.” cu sediul in Cluj-N., iar, din adeverinta mentionata nu reiese ca respectivul medic ar fi vazut-o macar pe d-na R., deoarece, cu siguranta, nu a consultat-o.

Deasemenea, este evident ca toate actele depuse in dos.civ.nr._/211/2009 al Judecatoriei Cluj-N., respectiv intampinarile si caile de atac declarate au fost redactate de acelasi parat A. V.-A.. Reiese faca echivoc din simpla analiza a acestor acte, comparativ cu cele depuse in prezenta cauza, ca emana de la acelasi calculator, iar stilul de redactare ii apartine in mod incontestabil paratului. Nu este nici o problema legala ca o persoana cu studii juridice sa isi consilieze o ruda de gradul III . morala ivita in cazul de fata este aceea ca in timp ce instantele de judecata solutionau dosarul de punere sub interdictie, in care „parata” s-a opus admiterii actiunii si apoi caile de atac declarate, fara nici un temei medical dupa cum s-a constatat ulterior ci doar pentru amanarea pronuntarii unei hotarari irevocabile, d-na R. M. era pusa sa semneze testamentul autentificat sub nr.209/19.02.2010 de BNP S. I., testament prin care lasa intreaga sa avere in favoarea paratului si a mamei sale. Or, in aceasta perioada d-na R. dadea dovada de dezorientare temporo-spatiala, de pierderea fluiditatii mentale, scaderea capacitatii de efort intelectual, fiind dependenta fizic si psihic de o alta persoana, asa cum au stabilit specialistii in domeniu in urma expertizarii acesteia.

Este evident ca starea de sanatate a d-nei R. M. nu a avut o evolutie galopanta, starea psihopatologica semnalata la dansa fiind caracterizata prin slabirea globala, progresiva si ireversibila a tuturor proceselor psihice, astfel incat, in nici un caz nu se poate sustine ca la momentul testatii in favoarea paratilor d-na R. M. se afla in totalitatea facultatilor sale mintale chiar daca sent.civ.nr._/2010 prin care s-a dispus punerea sub interdictie a fost pronuntata ulterior acestui moment.

Ca urmare, chiar daca testamentul dat in data de 19.02.2010 a fost autentificat de un notar public, fiind indeplinita astfel conditia incheierii in forma autentica, actul respectiv nu indeplinineste o alta conditie esentiala si anume a discernamatului testatorului, prevazuta de art.1038 Cod civil, care a reluat dispozitiile art.856 Cod civil anterior. Astfel, testamentul este valabil numai daca testatorul a avut discernamant si consimtamantul sau nu a fost viciat. In cazul de fata, chiar daca sent.civ.nr._/2010 a Judecatoriei Cluj-N., prin care s-a dispus punerea sub interdictie a d-nei R. M. a fost pronuntata ulterior momentului semnarii testamentului autentificat sub nr.209/19.02.2010 de BNP S. I., din actele medicale ce o priveau pe aceasta (exceptie facand adeverinta medicala nr.114/18.02.2010 eliberata de Spitalul Municipal D.), precum si din restul probatoriului administrat (declaratii de martori, ancheta sociala, concluziile judecatorului si ale procurorului dupa discutia ce s-a incercat a fi puratat cu d-na R.), reiese ca aceasta nu avea capacitatea de a aprecia continutul si consecintele faptelor sale.

In consecinta, actul intocmit in data de 19.02.2010 si autentificat sub nr.209/19.02.2010 de BNP S. I. nu a fost rezultatul vointei unei persoane cu dicernamant, astfel incat, pentru neindeplinirea conditiei esentiale mentionate, la momentul incheierii testamentului autentic, instanta a constatat nulitatea absoluta a actului astfel intocmit.

In ceea ce priveste testamentul si a dispozitia testamentara date de defuncta R. M. in datele de 24.05.2009, respectiv 26.11.2009 in favoarea paratei A. O. in ceea ce priveste intentia de desmostenire a tuturor celorlaltor rude (fara a fi nominalizate, dupa cum se poate observa), cu exceptia paratei A. O., respectiv de administrare a intregii sale averi, instanta apreciaza ca aceste inscrisuri in imbraca forma de valabilitate obligatorie prevazuta de art.859 Cod civil anterior si mentiunuta in art.1041 Cod civil in vigoare la data deschiderii succesiunii. Astfel, sub sanctiunea nulitatii absolute, testamentul olograf trebuie scris in intregime, semnat si datat de mana testatorului.

Dupa cum se poate observa, actele supuse atentiei (f.49, 50) au fost doar semnate de catre d-na R. M., neindeplinind conditia esentiala de validitate. In aceste conditii, instanta a constatat nulitatea absoluta a testamentelor si a dispozitiilor testamentare date de defuncta R. M. in datele de 24.05.2009, respectiv 26.11.2009 in favoarea paratei A. O..

Dupa cum se poate observa, defuncta R. M. a detinut in proprietate cota de 1/6 parte din terenul intravilan in suprafata de 1.227 mp. avand nr.topo._/2,_/3, de sub A1, cu casa pe fundatii de beton armat, zidarie din caramida, invelitoare din tigla, compusa din: parter: 6 garaje, 6 boxe pivnita, centrala termica, 2 coridoare, 2 casa scarilor, etaj I: 6 camere, 2 bucatarii, 2 camari de alimente, 2 antree, 2 bai, 2 sas-uri, 2 WC-uri, 2 holuri, 2 casa scarii, la etaj II: 6 camere, 2 bucatarii, 2 camari de alimente, 2 antree, 2 bai, 2 sas-uri, 2 WC-uri, 2 holuri, 2 casa scarii, la etaj III: 6 camere, 2 bucatarii, 2 camari de alimente, 2 antree, 2 bai, 2 sas-uri, 2 WC-uri, 2 holuri, 2 casa scarii, avand nr.topo._/2,_/3-C, situate in Cluj-N., ., intabulate in CF_ Cluj-N., provenita din conversia de pe hartie a CF_ Cluj-N. (f.185-186). C. parte, de 4/48 parte din imobil a dobandit-o in nume propriu, iar cota de 4/48 parte in calitate de mostenitoare a defunctului R. C. asa cum reiese din certificatul de mostenitor nr.88/27.11.2009 eliberat de BNP M. D. A. S..

Deasemenea, la data decesului sau, defuncta detinea in proprietate apartamentul nr.5 situat in Cluj-N., ., compus din: 1 camera, 1 bucatarie, 1 camara, 1 baie, 1 hol, cu suprafata utila de 28,01 mp., cu partile indivize comune aferente de 2,54/100 parte, teren in folosinta de 10,4/410 parte, intabulat in CF_-C1-U3 Cluj-N., provenita din conversia de pe hartie a CF_ Cluj-N., cu nr.topo.3413/S/V (f.189-190), imobil detinut in cota de 1/1 parte in urma decesului sotului sau.

Acest apartament a fost inchiriat incepand cu luna februarie 2009, chiria stabilita fiind in cuantum de 500 lei lunar, parata A. O. incasand aceasta chirie in baza procurii de administrare autentificata sub nr.953/17.06.2009 de BNP M. D. A. S. (f.151-152).

Potrivit calculelor reclamantilor, prin reprezentant (f.15), sustinute de cele ale paratilor dealtfel (158-159), in perioada februarie-decembrie 2009, ianuarie-decembrie 2010 si februarie-august 2011 cuantumul total al chiriei incasate pentru apartamentul nr.5 din Cluj-N., . a fost de 15.500 lei.

Din aceasta suma, reclamantii au apreciat ca suma de 6.200 lei a fost utilizata in vederea achitarii contravalorii taxei achitate de catre d-na R. M. la Caminul de seniori “Casa T.”. Acelasi total de 6.200 lei folosit in acest scop a reiesit si din calculul facut in acest sens de catre parati si depus la dosar in inscrisul de la filele 158-159 si se completeaza cu adresa emisa de institutia in care s-a aflat d-na R. M. anterior decesului, taxa aferenta fiind suportata din pensia acesteia si parte din chiria incasata (f.143).

In vederea explicitarii modului in care au fost cheltuite sumele de bani incasate cu titlu de chirie, parata A. O. a depus la dosar un centralizator, in care a mentionat cheltuieli facute cu intretinerea apartamentului, necesitate de achitarea impozitului aferent acestuia, cu achitarea onorariului avocatial in dos.civ.nr._/211/2009 al Judecatoriei Cluj-N., cu ingrijirea si apoi inmormantarea d-nei R. M. (f.158-159). Dupa cum se poate observa, aceste sustineri nu sunt probate cu absolut nici un act din care ar putea reiesi imprejurarea ca au fost efectuate.

Ca urmare, fiind vorba despre simple sustineri in acest sens, nerecunoscute de partea adversa si neprobate, instanta a admis cererea reclamantilor si a dispus obligarea paratei A. O. sa restituie in favoarea mostenirii defunctei suma de 9.300 lei incasata cu titlu de chirie in baza procurii de administrare nr.953/17.06.2009 eliberata de BNP M. D. A. S..

Dupa numirea d-lui A. A. in calitate de tutore al d-nei R. M., in vederea indeplinirii obligatiilor acestuia de evaluare a bunurilor celei puse sub interdictie s-a constatat ca, in baza procurii de administrare nr.953/17.06.2009 eliberata de BNP M. D. A. S., parata A. O. a cheltuit atat chiria mentionata anterior, cat si sumele retrase din conturile defunctei, de 41.842 lei, respectiv de 7.138,55 euro, acesta fiind motivul inregistrarii actiunii ce a format obiectul prezentului dosar, in forma sa initiala.

Astfel, in prezent, in contul in lei al defunctei se mai afla suma de 10.300 lei, sumele de 41.842 lei, respectiv de 7.138,55 lei fiind scoase din conturile defunctei de catre parata A. O., in baza procurii de administrare nr.953/17.06.2009 eliberata de BNP M. D. A. S.. Acest aspect nu a fost contestat de catre parata in cursul procesului, insa a fost justificat de dorinta exprimata in acest sens de catre d-na R. M.. In conditiile in care nu exista la dosar nici un act justificativ in ceea ce priveste modalitatea de cheltuiere a acestor sume in vederea intretinerii d-nei R. M. sau macar in beneficiul acesteia, iar dansa nu putea, in perioada respectiva sa decida utilizarea sumelor mari de bani, dealtfel, . datorita starii precare a sanatatii sale, instanta apreciaza ca apararile paratei nu pot fi retinute, motiv pentru care va admite cererea reclamantilor si va dispune, in temeiul art.1345 Cod civil, obligarea paratei sa restituie in favoarea mostenirii sumele de 41.842 lei si de 7.138,55 euro, sume retrase din conturile bancare ale defunctei in baza procurii de administrare nr.953/17.06.2009 eliberata de BNP M. D. A. S., precum si a dobanzilor aferente calculate de la data retragerii si pana la momentul restituirii.

In temeiul art.953 Cod civil, instanta a constatat ca masa succesorala ramasa dupa defuncta R. M., decedata in data de 07.05.201, include: cota de 1/6 parte din terenul intravilan in suprafata de 1.227 mp. avand nr.topo._/2,_/3, de sub A1, cu casa pe fundatii de beton armat, zidarie din caramida, invelitoare din tigla, compusa din: parter: 6 garaje, 6 boxe pivnita, centrala termica, 2 coridoare, 2 casa scarilor, etaj I: 6 camere, 2 bucatarii, 2 camari de alimente, 2 antree, 2 bai, 2 sas-uri, 2 WC-uri, 2 holuri, 2 casa scarii, la etaj II: 6 camere, 2 bucatarii, 2 camari de alimente, 2 antree, 2 bai, 2 sas-uri, 2 WC-uri, 2 holuri, 2 casa scarii, la etaj III: 6 camere, 2 bucatarii, 2 camari de alimente, 2 antree, 2 bai, 2 sas-uri, 2 WC-uri, 2 holuri, 2 casa scarii, avand nr.topo._/2,_/3-C, situate in Cluj-N., ., intabulate in CF_ Cluj-N., provenita din conversia de pe hartie a CF_ Cluj-N.; apartamentul nr.5 situat in Cluj-N., ., compus din: 1 camera, 1 bucatarie, 1 camara, 1 baie, 1 hol, cu suprafata utila de 28,01 mp., cu partile indivize comune aferente de 2,54/100 parte, teren in folosinta de 10,4/410 parte, intabulat in CF_-C1-U3 Cluj-N., provenita din conversia de pe hartie a CF_ Cluj-N., cu nr.topo.3413/S/V; soldul total de 52.142,39 lei in contul nr.RO91BTRL_94XX, plus dobanda legala si eventualele suplimentari, precum si soldul total de 7.138,55 euro, plus dobanda legala si eventualele suplimentari.

In baza actelor de stare civila depuse la dosar, instanta a constatat ca reclamantii si parata A. O. au, in conformitate cu dispozitiile art.983 alin.2 si 3 Cod civil, calitatea de mostenitori ai defunctei R. M., in cota de ¼ parte fiecare, potrivit art.983 alin.5 Cod civil.

In temeiul art.274 Cod proc.civila a obligat paratii, in solidar, la plata cheltuielilor de judecata in favoarea reclamantilor, in cuantum de 30.365,33 lei, reprezentand taxa judiciara de timbru aferenta cererii initiale (4.582,74 lei –f.19, 25) si aferenta cereri precizate si completate (25.775,79 lei-f.91-93), timbru judiciar (14,8 lei). Onorariul avocatial nu a fost precizat sau dovedit ca fiind achitat in prezenta cauza, astfel incat nu poate fi acordat.

Parâții A. O. și A. V. A. au declarat apel in termen impotriva sentintei, solicitând schimbarea acesteia in sensulrespingerii cererii de chemare in judecata.

In motivare au fost invocate urmatoarele motive de nelegalitate si netemeinicie a sentintei:

1. Instanța de fond nu a luat în considerare faptul că au fost încălcate prevederile art.44 din Noul cod civil, prin aceea că acțiunea inițial pornită de către fostul tutore A. A. trebuia în prealabil să aibă aprobarea instanței de judecată

2. Instanta nu a tinut cont de imprejurarea ca apelanta A. O. a pus la dispozitia tutorelui A. A. suma de 10.300 lei ramasa la data preluarii mandatului sau, după efectuarea cheltuielilor cu întreținerea defunctei mele sore R. M.,precum și a celor aferente întreținerii celor două locuințe ale acesteia. In acest fel, în mod nelegal au fost obligați să achite o sumă de bani care deja a fost pusă la dispoziția tutorelui, fiind in administrarea acestuia, imprejurari ce rezulta din scrisoarea tutorelui din 22.08.2011 și Recipisa de consemnare la BANCA TRANSILVANIA, și care se află într-un cont bancar deținut de către acesta.( NR.C. BANCAR LA BANCA TRANSILVANIA-SUCURSALA CLUJ N.:RO69BTRL01301201U3596XX.

De asemenea, instanța de fond nu a ținut cont nici de Decontul cheltuielilor efectuate în decursul de către apelanta A. O. in interesul surorii sale in perioada martie 2009 - august 2011 in care am deținut calitatea de curator, fiind obligată să achite sume nejustificate și pe care nu le mai deține, deoarece au fost cheltuite efectiv

Restul sumelor cheltuite pentru locuința din Cluj- N. . nu le-au depus la dosar deoarece nu făceau obiectul actualei cauze, reclamanții solicitând doar justificarea cheltuielilor în legătură cu apt. nr.5 din Cluj N. .., care de fapt nu a fost luată de instanță in considerare.

3.-In mod greșit s-a reținut de către instanța de fond,că reclamanții B. M. E.,T. L. și C. A. ar fi dobândit calitatea de moștenitori ai defunctei,aceștia neprobând prin nici un act acceptarea succesiunii,în cauză nefiind îndeplinite nici prevederile art. 11lo din Codul civil,privind acceptarea tacită a succesiunii.Față de acest aspect trebuia ca instanța de fond să ia act că aceștia nu pot avea calitate procesuală activă,termenul de acceptare al succesiunii fiind deja depășit la data pronunțării sentinței. Trebuia, în opinia lor, ca reclamanții,dacă nu au declarat în mod expres,printr-un act autentic că acceptă succesiunea,pur și simplu după R. M.,să fi depus la dosar un act notarial din care să rezultă că au vocație succesorală după aceasta,lucru care în speță nu exista.

4.S-a invocat faptul că prin Dosarul nr.30._ defuncta R. M. a fost pusă sub interdicție,fără a se ține seama de data la care s-a dispus acest lucru,între cele două date existând o lungă perioadă de timp în care boala a evoluat și starea de sănătate mintală s-a agravat.

Dacă ar fi existat aceiași diligentă maximă din partea instanței de fond, în baza rolului activ, se poate clar reaua credinta a instantei la interpretarea probatiunii. Se poate observa ca in dosarul in care s-a solutionat acțiunea promovată la data de 04.12.2009, invocata de instanta de fond în argumentarea admiterii actiunii de fata, a depus mai multe Adeverințe medicale din care rezulta starea de sănătate mintală a lui R. M. încă din cursul anului 2009, aceasta fiind în evidențele Dr.N. A., medic specialist,care a vizitat-o în mod repetat,a consultat-o și a tratat-o pe actuala defunctă.

A se susține că aceasta nu ar fi consultat-o pe R. M. ar fi o gravă lezare a profesionalismului de care se bucură acest medic în calitate de Director al Spitalului municipal D.,aceasta nepermițându-și să încalce Jurământul de credință a lui HYPOCRAT și cu atât mai mult legile în vigoare.

Instanța de judecată trebuia să se rezume doar la probele din dosar și nu să facă deducții care în acest caz sunt total absurde.

5. Deși au invocat actele întocmite și semnate la datele de 24.05.2009 și respectiv 26.11.2009 de către defuncta R. M.,doar" ad probationem", instanța s-a grăbit în mod nejustificat să le declare ca fiind nule,deși dorința actualei defuncte era ca dorințele sale să fie cunoscute încă de la acea dată .

Și din aceste două acte rezultă clar că defuncta la acele date se afla în deplină capacitate de exercițiu,fiind deplin conștientă de ce anume se întâmplă.Aceste acte nu sunt acte de dispoziție testamentare, ci conțin voința expresă a defuncte, iar dispozițiile care îi priveau pe cei ce se opuneau voinței sale aveau caracterul unor sancțiuni,fiind dispoziții date în timpul vieții sale.

Instanța de fond a motivat că doar testamentul olograf(scris și semnat în întregime de către testatoare) este actul care ar avea valabilitate,prin prisma dispozițiilor testamentare.

6.-usținerea potrivit căreia nu au putut justifica retragerea sumelor de bani din conturile actualei defuncte sunt neadevărate,și tocmai de aceea s-au întocmit actele mai sus indicate,semnate de către actuala defunctă și de către doi martori asistenți la datele de 24.05.2009 și respectiv 26.11.2009,tocmai pentru a se dovedi intenția expresă a lui R. M.,care de altfel a fost prezentă la BANCĂ atunci când banii au fost scoși din conturile sale.

In acest context,apare ca total nejustificată anularea acestor acte în totalitatea lor; Trebuia ca instanța de fond să fi anulat doar dispozițiile cu un așa zis caracter testamentardin cuprinsul acestor acte și nicdecum să dispună anularea în totalitate a acestora,în acest fel instanța privându-i de probe esențiale în dovedirea poziției procesuale, de aici rezultând că au fost de totală bună credință în administrarea sumelor de bani ale lui R. M., banii fiind cheltuiți doar în interesul acesteia și pentru administrarea bunurilor sale.

7.In mod cu totul nejustificat instanța de fond a i-a decazut din proba testimoniala, pe considerentul că nu au depus adresele pentru citarea martorilor,cu toate că au declarat în instanță că nu se impune depunerea adreselor.

8 Concluzia instanti cu privire la incapacitatea psihica a defunctei R. M. de a incheia acte juridice s-a intemeiat pe probe testimoniale administrat ., respectiv in dosar nr. 30._, probe extrajudiciare si neconcludente, caci una din martore era bolnava de schizofrenie, iar cealaltă ,dacă a fost în vizităla defuncta, a fost o singură dată.

Instanta nu a analizat in intregime ansamblul probelor, ci doar tunchiat, partizan reclamantilor.

Instanța trebuia să-și formeze convingerea privind starea de sănătate mintală a defunctei prin propriile sale simțuri,manifestand rol activ si chemând din oficiu pe Dr.N. A.,care putea relata exact în ce context a cunoscut-o pe defunctă, pe care de fiecare dată a consultat-o personal (la sediul Casei T.),întrucît medicul locuiește în municipiul Cluj N.,făcînd zilnic naveta la D.,iar clădirea Casei T.,unde își afla reședința R. M.,era chiar în drumul său.

Că este așa se puteau și se pot și în prezent confirma și de către Dr.SZENTAGOTAI L., medicul de familie al lui R. M.,care este în același timp și DIRECTORUL DE LA" CASA T.."

9. Obligandu-i la restituirea intregii sume aflata in contul surorii sale ladata decesului sotului acesteia, instanta a prezumat ca in intervalul de 3 ani si jumatate ce a trecut pana a decesul acesteia, defuncta nu a cheltuit niciun ban pentru sine, ci si-a conservat toata averea pentru a o lasa mostenire reclamantilor.

lO. Solutia instantei scapa din vedere faptul că cererea adresată notarului public pentru deplasarea la „Casa teodora" in vderea redactarii testamentului autentic este semnată de către defuncta R. M., în prezența medicului său de familie dr.SZENTAGOTAI L.,care este în același timp și Directorul „CASEI T.", acesta în acest fel cele consemnate în Adeverința medicală de către medicul specialist psihiatru N. A.,respectiv că defuncta R. M. se afla la acea dată în deplinătatea facultăților sale mintale,fiind conștientă de ce anume semnează și ce anume dispune.,fiind pe deplin orientată temporo spațial.

ll.Reclamanții nu au solicitat,raportat la adeverința din luna februarie 2010, să se efectueze o nouă expertiză medico-legală sau să se fi înscris în fals cu privire la acest act.

Față de acest aspect, este de criticat faptul că instanța de fond a suplinit ceea ce trebuiau să facă reclamanții, motivând fără temei faptul că acea consultație medicală nu ar fi avut loc, fără a se proba în vreun fel acest aspect.

Ba mai mult,instanța de fond a argumentat în favoarea reclamanților că testatoarea nu s-ar fi aflat în deplinătatea facultăților sale mintale atunci când a semnat Testamentul Autentic, prin aceea că s-a invocat o ADEVERINȚĂ MEDICALĂ NR._/03.11.2009 aflată în Dosarul nr.30._ ,fără a se cunoaște bunăoară că acel act este un fals,întrucît emană de la un medic care la acea dată nu putea să mai aibă calitatea de medic de familie al lui R. M.,deoarece aceasta era de peste 8 luni de zile mutată la CASA TESODORA si avea un alt medic de familie.

Prin întâmpinarea formulată, intimatul B. M.-E. a solicitat respingerea apelului formulat

În motivarea poziției sale procesuale, intimatul a reiterat in mare parte temeiurile de fapt si de drept invocate si in fata primei instante.

Analizand sentinta in conformitate cu dispozitiile art. 295 Cod pr.civ, tribunalul constata netemeinicia apelului declarat in cauza, avand in vedere urmatoarele considerente:

Ulterior precizării și extinderii actiunii de către reclamanți a cererii de chemare în judecată inaintata de reclamanta R. M., nu se impunea chemarea in judecata a tutorelui reclamantei decedate, care nu mai mai avea calitate procesuală .

Având în vedere că, în cursul procesului, d-na R. M. a decedat, iar acțiunea civilă inițială a fost preluată și modificată de către moștenitorii acesteia, în mod temeinic și legal instanța de fond a respins ca rămasă fără obiect excepția lipsei de interes și a lipsei calității procesuale active a tutorelui A. A..

Este neintemeiata critica apelantilor referitoare la obligarea lor la o dubla plata a sumei de 10.300 lei, cata vreme dn considerentele sentintei rezulta cu evidenta a suma de 10.300 lei, pusa de paratii apelanti la dispozitia tutorelui A. A. a fost scazuta de catre instanta, paratii fiind obligati doar la diferenta ramasa .

Decontul cheltuielilor intocmit de apelanti nu reprezinta o proba, ci simple sustineri ale acestora cu privire la modul de cheltuire a banilor ridicati don contul defunctei. Astfel, in lipsa unor bonuri, chitante sau alte asemenea dovezi, instanta nu avea cum sa retina realitatea cheltuielilor pretinse de apelanti in acest decont.

Continuarea actiunii de fata de catre reclamanti la data de 16 mai 2012, cu intentia expresa si manifesta a acestora de a-si insusi calitatatea de succesori prin acest demers procesual, reprezinta in mod evident un act de acceptare a succesiunii ramasa dupa defuncta R. M. in sensul art. 1110 pct. 2 Cod civil, facut in termenul de optiune succesorala prev.de art. 1103 Cod civil. In plus, si in fata notarului public s-au exprimat reclamantii in sensul acceptarii succesiuniidefunctei R. M., fapt care este consemnat de către notarul public cu ocazia dezbaterii masei succesorale (f.54-69).

Astfel, si acest motiv de apel este nefondat.

Contrar sustinerilor apelantilor, intre data pronuntarii sentintei depunere sub interdictie in dosar_/2009 si data incheierii actelor juridice anulate nu este o durata mare de timp.

Dispozitiile anulate dateaza din 24 mai 2009, 26 noiembrie 2009, in timp ce sentinta de punere sub interdictie a fost pronuntata la data de 2409.2010, insa actiunea a fost inaintata la data de 04.12.2009.

Desi pronuntata in septembrie 2010, probele din acel dosar, care au dus finalmente la concluzia ca d-na R. M. nu avea capacitatea psihica necesara pentru a intelege consecintele juridice ale actelor sale, situatie ce impune punerea sa sub interdictie, respectiv actele medicale datate 03.11.2009 ( f. 6) si 19.02.2009 dovedesc ca defuncta suferea de Dementa in boala Alzhaimer si avea deja toate simptomele constatate si de Comisia medicala din cadrul I.M.L care a concluzionat cu privire la inexistenta incapacitatii defunctei.

Asadar, incapacitatea defunctei de a intelege consecintele juridice ale actelor sale a urvenit anterior momentului pronuntarii sentintei de punere sub interdictie si era instalata la data incheierii actelor juridice cu privire la care s-a constatat nulitatea

Boala de care suferea defuncta este o boala degenerativa care nu permite imbunatatirea starii psihice a bolnavului, ci deteriorarea progresiva a starii psihice odata cu trecerea timpului.

Adeverinta medicala de la fila 36 din dosar nr._/2009 al Judecatoriei Cluj-N., eliberata de Spitalul municipal D., semnata de medic primar psihiatru N. A., din care rezulta ca diagnosticul defunctei la data emiterii actului era . generalizata iar pacienta era orientata temporo-spatial si are constiinta consecintelor juridice ale actiunilor sale este o proba neconcludenta.

Aceasta deoarece, asa cum rezulta din Adresa Spitalului municipal D. nr. 462/30.01.2014, d-na doctor N. A. nu era medicul curant al defunctei, a facut evaluarea psihiatrica din 18.02.2010 la cerere, consultatia acordata fiind singulara.

Concluziile medicului cuprinse in adresa sus mentionata sunt infirmate de fisa medicala a pacientei R. M., care a fost diagnosticata inca din februarie 2009 cu boala Dementa Alzhaimer, pe langa ., fiind facuta in fisa medicala mentiunea ca necesita supraveghere permanenta.

Asadar, nu corespunde realitatii imprejurare pretinsa de apelanti potrivit careia pacienta R. M. de afla in evidenta d-nei doctor N. A., care a consultat-o si a tratat-o in mod repetat.

Actele din 23.05.2009 si 26.11.2009 erau acte de care apelantii se prevalau pentru a obtine efecte juridice impotriva reclamantilor, respectiv blocarea pretentiei acestora la restituirea sumelor de bani ridicate din contuldfnctei.

Acele acte nu au fost depuse cu titlu informativ, ci in ideea de a avea efecte juridice.

Instanta a fost sesizata cu cererea de anulare a testamentelor si dispozitiilor testamentare cuprinse in actele de mai sus, astfel incat potrivit art.129 alin 6 Codpr.civ. era obligata sa procedeze la solutionarea acestor cereri.

Instanta a ramas in limitele investirii sale .

Sanctiunea exheredarii succesibililor care vor cere socoteala pentru modul de utilizarea sumelor de bani scoase din contul defunctei de catre A. O. reprezinta in mod cert o dispozitie testamentara care trebuia sa indeplineasca conditia testamentului olograf a fi scris, semnat si datat in intregime de catre testatoare.

Nefiind indeplinita acesta conditie, in mod legala constatat instanta nulitatea acestor acte juridice.

Probele au indicat in mod cert incapacitatea psihica a defunctei testatoarei de a intelege consecintele juridice ale actelor sale, astfel incat solutia instantei sesprijina pe probatoriul administrat in cauza.

Instanta a admis pretentia reclamantilor de obligare a paratilor la restituirea sumelor scoase din contul defunctei, nu pentru ca nu s-a putut justifica retragerea sumelor de bani din contul defunctei, ci cheltuirea lor.

Instanta nu s-a pronunat asadar in sensul ca actul din 26.11.2009 nu ar avea spre exemplu valoarea unei chitante ce dovedeste recunoasterea de catre defuncta a ridicarii sumei de bani din contul sau cu acordul ei.

In sedinta din 15.01.2012 paratii au solicitat audierea 4 martori, obligandu-se sa depuna adresele acestora.

Instanta a incuviinta proba testimoniala si a dispus obligarea paratilor ca in termen de 5 zile sa depuna la dosar lista cu numele si adresa martorilor, sub sanctiunea decaderii din proba.

In conditiile in care paratii nu si-au indeplinit obligatia pusa in sarcina lor in vederea administrarii probei testimoniale, instanta nu din exces de zel, ci in aplicarea disp.art.186 Cod pr.civ. a dispus decaderea paratilor din proba.

Reclamantii au invocat decaderea iar instanta nu avea nicio justificare pentru a ignora aceasta sanctiune.

Probele administrate in dosar_/2009 al Judecatoriei Cluj-N. nu mai pot fi puse in discutie, caci ele au dus la pronuntarea sentintei de punere sub interdictie a defunctei R. M., ori hotararile judecatoresti pronuntate cu privire la starea si capacitatea persoanelor sunt opozabile erga omnes.

Ascultarea in calitate de martor a d-nei doctor N. A. si a d-lui doctor Szentagotai Lorand era inutila, teza probatorie urmarita prin ascultarea acestor martori fiind lamurita prin adresele Spitalului municipal D. depuse in apel, adresa semnata si de d-na doctor N. A. in calitate de director adjunct al institutiei, precum si de Casa de seniori T., semnata de dl. Doctor Szentagotai Lorand.

9. Motivul de la pct. 9 este de neintemeiat.

Instanta nu a prezumat ca defuncta nu a consumat niciun ban, dar in lipsa dovezilor privitoare la pretinsele cheltuieli facute in interesul defunctei sau cu administrarea imobilului acesteia, nu le putea socoti justificate.

Este de neinteles omisiunea depunerii la dosar a actelor doveditoare cel putin pentru cheltuielile de inmormantare, impozite, asigurari pe apartament, donatii catre „Casa T.”, lucrarea de amenajare a mormantului defunctului R. C., caci acestea sunt cheltuieli pentru care de regula se emit chitante si facturi.

Din adeverinta trimisa la dosar de „Casa T.”, rezulta ca dl. Doctor Szantagotai Lorand nu a participat la consultatia defunctei in data de 18.02.2010, demersul sau cu acea ocazie limitandu-se la semnarea acordului pentru luarea consimtamantului.

O noua expertiza de stabilire a capacitatii defunctei nu se mai putea realiza, intrucat aceasta a decedat intre timp. Adeverinta medicala emisa de d-na doctor N. Antonelala data de 18.02.2010 nu era un act nou, care sa impuna o noua expertiza psihiatrica, comisia I.M.L care a efectuat expertiza in dosarul de punere sub interdictie avand cunostinta de aceasta adeverinta, cata vreme s-a referit la ea.

Adeverinta aflata la fila 6 in dosar_/2009 este in concordanta cu informatiile medicale cuprinse in fisa medicala a pacientei R. M. . Nu se releva niciun motiv care sa releve falsul informatiilor cuprinse. Dl. Doctor Szantagotai, asa cum se arata in adresa emisa de Casa de seniori T. este medicul institutiei, nu medicul de familie al defunctei. Cata vreme nu s-a facut dovada ca defuncta a fost radeata de pe lista medicului de familie Z. S., sustinerile apelantilor cu privire la falsul adeverintei nu pot fi primite.

Pentru motivele aratate, motivele de apel sustinute de parati au fost gasite nefondate.

In consecinta, vazand disp. art.295 Cod pr.civ, instanta va respinge apelul, pastrand in intregime sentinta atacata.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat apelul declarat de A. O. și A. V.-A. în contra Sentinței civile nr. 9754 din 19.06.2013 pronunțată de Judecătoria Cluj-N. în dos. nr._, pe care o menține în totul.

Decizia este definitivă și executorie.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 05 Martie 2014.

Președinte,

C.-V. B.

Judecător,

C.-A. C.

Grefier,

L. M.

L.M. 05 Martie 2014

Red. CB/dact CB

16.07.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Nulitate/anulare act. Decizia nr. 159/2014. Tribunalul CLUJ