Obligaţie de a face. Decizia nr. 226/2014. Tribunalul CLUJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 226/2014 pronunțată de Tribunalul CLUJ la data de 03-04-2014 în dosarul nr. 9749/211/2012
ROMÂNIA
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._
cod operator de date cu caracter personal 3184
DECIZIA CIVILA NR. 226/A/2014
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 03 APRILIE 2014
COMPLETUL CONSTITUIT DIN:
PREȘEDINTE: D.-I. T.
JUDECĂTOR: M. O.-S.
GREFIER: A. P.
Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe apelant I. D. și pe intimat M. V., având ca obiect obligație de a face.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constata lipsa partilor.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de sedinta, dupa care, instanta constata ca mersul dezbaterilor si concluziile partilor au fost consemnate in incheierile de amanare a pronuntarii de de la data de 20.03.2014 si 27.03.2014, care fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
TRIBUNALUL
Reține că prin sentința civilă nr._/04.12.2013 pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei Cluj-N. a fost respinsă excepția lipsei calității procesule active și excepția lipsei de interes a acțiunii, excepții invocate de pârâtul I. D..
A fost admisă acțiunea formulată de reclamantul M. V. în contradictoriu cu pârâtul I. D., și în consecință:
A fost obligat pârâtul să desființeze lucrările de construcții edificate pe terenul situat administrativ în Sînnicoară, ., . aparținând reclamantului înscris în Titlul de proprietate nr._/1242/04.11.1997 emis de Comisia Județeană Pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Asupra Terenurilor în . de 30 de zile de la rămânerea definitivă și irevocabilă a prezentei hotărâri, iar în caz contrar a fost autorizat reclamantul să procedeze la desființarea lucrărilor de construcții pe cheltuiala pârâtului.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Potrivit sentinței civile nr.6418/1995 pronunțată de Judecătoria Cluj-N. în dosarul civil nr.2305/1995 coroborat cu CF nr.199 Sînnicoară, pârâtul I. D. este proprietarul unui imobil teren situat în Sînnicoară, nr. topo 130/3 (f.287-289). La data de 10.09.1999 s-a emis în favoarea pârâtului I. D. autorizația de construire nr.50/10.09.1999 de către Primăria comunei Apahida pentru edificarea unei construcții pe terenul situat în Sînnicoară nr.20A, înscris în CF nr.199, nr topo 130/13 (f.31).
Întrucât construcția nu a fost finalizată, iar autorizația de construire a expirat prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor nr.3/28.08.2006 emis de . D. a fost sancționat contravențional pentru încălcarea dispozițiilor art. 26 alin.1 lit.a din Legea nr.50/1991, plângerea contravențională fiind respinsă irevocabil conform Deciziei civile nr.504/R/06.07.2007 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul civil nr._/211/2006 (f.8-9, 13).
Prin Sentința civilă nr.7381/11.06.2008 pronunțată de Judecătoria Cluj-N. în dosarul civil nr._ s-a admis cererea Consiliului Local al comunei Apahida și a fost obligat pârâtul I. D. să demoleze construcția efectuată de acesta fără autorizație de construire, iar în cazul în care nu se va conforma, demolarea construcției să fie efectuată de consiliu pe cheltuiala pârâtului în termen de 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a acestei hotărâri (f.7).
După rămânerea irevocabilă a acestei hotărâri judecătorești, s-a deschis dosarul de executare nr.154/2009 al B. S. R. M. în baza acestui titlu executoriu la cererea titularului dreptului, măsurile dispuse de instanță nefiind neîndeplinite, după cum reiese din cuprinsul dosarului de executare (f.41-79). Contestația la executare formulată de către pârâtul I. D. a fost respinsă prin Sentința civilă nr._/13.07.2009 pronunțată în dosarul civil nr._ menținută prin Decizia civilă nr.82/R/2010 pronunțată de Tribunalul Cluj (f.55-62).
Prin prezenta cerere de chemare în judecată, reclamantul M. V. a solicitat desființarea construcției edificate de pârâtul I. D. pe terenul proprietatea reclamantului în termen de 30 de zile, iar în caz contrar autorizarea reclamantului la desființarea acestor lucrări de construire pe cheltuiala pârâtului.
Cu toate că pârâtul a susținut că reclamantul nu și-a dovedit dreptul de proprietate asupra terenului pe care s-ar fi edificat parțial construcția, din probele administrate în cauză a reieșit contrariul. Astfel, conform Titlului de proprietate nr._/1242/04.11.1997 emis de Comisia Județeană de Stabilire a Dreptului de Proprietate Asupra Terenurilor Cluj reclamantul M. V. este titular al dreptului de proprietate cu privire la terenul în suprafață de 9300 mp situat în ., din satul Sînnicoară, .). Potrivit planului de situație actualizat depus de către . 4, . două alte parcele 149/1 și 149/2, fără ca acestea să fie situate pe linia de demarcație a parcelei 150 față de parcelele din împrejurimi, inclusiv . (f.140-141). Aceste înscrisuri se coroborează și cu constatările raportului de expertiză efectuat în cauză de expert tehnic T. C., planul depus de acesta confirmând existența unei învecinări între terenul înscris în titlul de proprietate al pârâtului M. V. și terenul aparținând pârâtului I. D. (f.335). Pe de altă parte și planul depus de OCPI Cluj, ortofotoplanul și fotografiile terenurilor confirmă învecinarea acestora (f. 173-179, 206-207).
Deși pârâtul M. V. nu este singurul titular al dreptului de proprietate al terenului înscris în T.P. nr._/1242/04.11.1997, raportat la faptul că prin acțiunea sa se conservă dreptul de proprietate în favoarea tuturor celorlalți titulari, acesta este îndreptățit să formuleze prezenta acțiune. Pe de altă parte, întrucât acesta a făcut dovada dreptului de proprietate, drept care conform art. 480 C.civ. presupune exercitarea pe deplin a celor trei atribute: jus utenti, jus fruendi și jus abutendi, reclamantul este îndreptățit să formuleze prezenta acțiune prin care solicită demolarea lucrărilor de construire pe terenul său, în măsura în care acestea îi afectează dreptul de proprietate. Faptul că pentru edificarea unei construcții este necesară emiterea unei autorizații de construire conform prevederilor Legii nr. 50/1991 nu prezintă relevanță în speță, câtă vreme această autorizație are un caracter de natură administrativă și reprezintă o măsură a autorităților locale pentru atingerea scopurilor prevăzute de Legea urbanismului nr.350/2001, cu modificările și completările ulterioare, scopuri invocate și de reclamant. Motivele invocate de către reclamant pentru demolarea construcției pârâtului sunt în principal cele referitoare la încălcarea dreptului de proprietate, astfel că acesta prezintă calitatea procesuală activă de a promova prezenta acțiune, excepția invocată de pârât urmând a fi respinsă. Este real că reclamantul a invocat și faptul că pârâtul nu are autorizație de construire, fiind și sancționat contravențional, însă instanța va ține seama de aceste motive raportat la temeinicia acțiunii.
În al doilea rând, în ceea ce privește interesul acțiunii reclamantului de promovare a prezentei acțiuni, instanța a constatat că acesta există, este real, actual și legitim, raportat la faptul că este titularul unui drept de proprietate, iar sentința civilă nr.7381/2008 face referire la demolarea construcției edificate fără autorizație, iar procesul a fost purtat între alte părți. Pe de altă parte, instanța a constatat că toate sesizările reclamantului, inclusiv plângerea penală nu au condus la un rezultat concret în favoarea reclamantului. În consecință, instanța a respins și excepția lipsei de interes a acțiunii ca neîntemeiată, excepție invocată de pârât.
Pe fondul cauzei, reclamantul a solicitat demolarea construcției pârâtului edificată pe terenul său, iar pârâtul a susținut că lucrările au fost edificate cu acordul pârâtului, sens în care a amintit și faptul că P. de pe lângă Judecătoria Cluj-N. a dispus neînceperea urmăririi penale.
Este real că P. de pe lângă Judecătoria Cluj-N. a dispus în dosarul penal nr.234/P/2004 prin rezoluția procurorului din 13.02.2004 neînceperea urmăririi penale, însă se poate observa că această soluție este anterioară demarării procedurii administrative de sancționare a pârâtului pentru faptul că a edificat construcția fără autorizație de construire (sancționarea contravențională s-a produs în anul 2006, iar soluția de demolare a construcției s-a pronunțat în anul 2008).
Pârâtul a recunoscut că a edificat parțial construcția și pe terenul reclamantului, iar prin expertiza tehnică efectuată în cauză de expert tehnic T. C. s-a concluzionat că suprafața din terenul reclamantului ocupată de pârât prin construire și împrejmuire este de 35 mp din care suprafața de 8,48 mp ocupată efectiv de construcție, iar valoarea lucrărilor de construire este de 29.108 lei (f.329-340).
Potrivit art. 494 alin.1 și 2 C.civ dacă plantațiile, construcțiile și lucrările au fost făcute de o a treia persoană cu materialele ei, proprietarul pământului are dreptul de a le ține pentru dânsul, sau de a îndatora pe acea persoană să le ridice. Dacă proprietarul pământului cere ridicarea plantațiilor și a construcțiilor, ridicarea va urma cu cheltuiala celui ce le-a făcut; el poate chiar, după împrejurări, fi condamnat la daune interese, pentru prejudiciile sau vătămările ce a putut suferi proprietarul locului. Potrivit alin.3 teza a II a din același articol, cu toate acestea, dacă plantațiile, clădirile și operele au fost făcute de către o a treia persoană de bună credință, proprietarul pământului nu va putea cere ridicarea sus-ziselor plantații, clădiri și lucrări, dar va avea dreptul sau de a înapoia valoarea materialelor și prețul muncii, sau de a plăti o sumă egală cu aceea a creșterii valorii fondului.
Textul legal mai sus menționat face distincție între constructorul de bună-credință și cel de rea-credință pe terenul altei persoane, consecințele fiind diferite: dacă este de bună-credință constructorul, proprietarul terenului nu va putea solicita desființarea lucrărilor.
O astfel de ipoteză a invocat pârâtul I. D. prin faptul că a susținut că părțile au avut o înțelegere privind construirea pe teren, înțelegere la care au făcut ambele părți referire în interogatoriu (întrebarea 5 din interogatoriul pârâtului și întrebările nr.6, 7, 8, 10 din interogatoriul reclamantului).
Cu toate acestea nu s-a putut reține că pârâtul a acționat cu bună credință, câtă vreme acesta a recunoscut că și-a încălcat înțelegerea neplătind suma de bani aferentă suprafeței de teren la care convenise cu reclamantul. Pe lângă faptul că autorizația de construire invocată fusese emisă exclusiv pentru terenul proprietatea pârâtului, acesta a continuat construirea casei în condițiile în care cunoștea că nu deține autorizație de construire valabilă, fapt pentru care a și fost sancționat. Astfel, din conduita pârâtului a reieșit că acesta a construit pe terenul altei persoane și a cunoscut acest lucru, neavând intenția vreodată să despăgubească proprietarul terenului și neexistând dovezi că ar fi avut vreodată o astfel de intenție, conduita sa fiind ilicită.
În concluzie, întrucât pârâtul s-a comportat cu rea credință și a construit pe terenul altuia, în temeiul art.480 C.civ, art.494 alin.1 și 2 C.civ, art. 1077 C.civ instanța a admis acțiunea reclamantului și a obligat pârâtul să desființeze lucrările de construcții edificate pe terenul situat administrativ în Sînnicoară, ., . aparținând reclamantului înscris în Titlul de proprietate nr._/1242/04.11.1997 emis de Comisia Județeană Pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Asupra Terenurilor în ., în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă și irevocabilă a prezentei hotărâri, iar în caz contrar a autorizat pe reclamant să procedeze la desființarea lucrărilor de construcții pe cheltuiala pârâtului.
Impotriva sentinței menționate a declarat apel pârâtul I. D. solicitând anularea acesteia, rejudecarea fondului și pronunțarea unei noi hotărâri prin care să se dispună respingerea acțiunii și obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea apelului pârâtul a arătat că prima critică privește respingerea excepțiilor de către instanța de fond. Astfel, apreciază că intimatul-reclamant nu are calitate procesuală activă, potrivit art. 32 din Legea 50/1991, calitatea procesuală activă în acest caz aparținându-i Consiliului Local al Comunei Apahida. De asemenea, consideră că în ceea ce privește promovarea acțiunii, reclamantul-intimat nu a avut interes, întrucât cu privire la respectivul teren există deja o hotărâre judecătorească irevocabilă prin care Judecătoria Cluj-N. a dispus demolarea construcției la solicitarea Consiliului Local al Comunei Apahida, sentință ce a fost pusă în executare între timp. În orice caz, nu subzistă poziția manifestată de intimat și susținută de instanța de fond, potrivit căreia pasivitatea executorului și nedemolarea construcției ar fi dat naștere interesului pentru acțiune al reclamantului. Față de această poziție, apelantul indică calea legală pusă la dispoziție de codul de procedură civilă, în textul art. 399, constând în contestația la executare, care îi dădea dreptul reclamantului de a sesiza instanța cu privire la neexecutarea titlului de către executorul judecătoresc.
A mai arătat că între părțile acestui litigiu a existat un acord de voințe, de comun negociat și în egală măsură acceptat, potrivit căruia apelantul s-a înțeles cu intimatul ca acesta din urmă să-i vândă suprafața de teren necesară terminării construcției începute. În temeiul acestui acord, apelantul a realizat respectiva construcție, ocupând porțiunea de teren, asupra căreia reclamantul arătată în mod eronat că nu a existat nici o înțelegere. Astfel, indică instanței de apel că acordul în vederea realizării vânzării terenului se probează în mod incontestabil cu recunoașterea făcută de intimat, la interogatoriul administrat de instanța de fond în data de 16.01.2013, atunci când a recunoscut că a fost de acord să vândă apelantului suprafața de 36 m.p. pe suma de 200 de mărci germane.
Plecând de la respectiva înțelegere, următoarele operațiuni desfășurate au avut ca punct de plecare strict convenția. În aceste condiții, probată fiind înțelegerea părților asupra terenului, nu-și explică interpretările instanței asupra stării de fapt, care consideră că atitudinea apelantului a fost una dominată de reaua-credință care l-ar fi guvernat înspre înșelarea intimatului. În ceea ce îl privește însă, consideră că în situația în care a existat o înțelegere între părțile respective cu privire la terenul în cauză, iar ulterior apelantul a construit pe el, nu se poate pune în discuție sub nici o formă reaua-credința, ci dimpotrivă, doar o manifestare a bunei-credințe. Așadar, momentul de referință la care trebuie să ne raportăm pentru aprecierea voinței și conduitei juridice a părților este cel al înțelegerii cu privire la teren. Ulterior acestui moment, părerea unuia sau altuia, capătă valențe pur subiective. Or, pentru o justă apreciere a stării de fapt, apelantul apreciază că instanța de apel trebuie să evidențieze poziția părților prin raportare strictă la acel moment zero.
Mai mult, această bună-credință a intimatului de care se prevalează în prezenta cauză, s-a evidențiat și prin raportare la soluția de neîncepere a urmăririi penale, dispusă de P. de pe lângă Judecătoria Cluj-N. în dosarul penal nr. 234/P/2004. Motivarea respectivei ordonanțe a avut la baza însăși acordul dintre prezentele părți, concluzionându-se ca respectiva construcție edificată pe terenul intimatului s-a făcut ca urmare a acordului existent, dat chiar de proprietarul terenului. Prin urmare, în condițiile în care hotărârea pronunțată de o instanță penală este obligatorie pentru instanța civilă cu privire la vinovăția ori nevinovăția inculpatului, conform art. 22 C.pr.pen., apreciază că soluția pronunțată de organul de urmărire penală ar trebui să contribuie cel puțin la conturarea bunei sau relei-credințe a celui anchetat. La urma urmei, nu este nici just și nici echitabil ca două instituții specializate să judece aceeași persoană pentru aceeași faptă și să statueze total distinct cu privire la vinovăția sa.
Cu privire la constatarea instanței de fond, potrivit căreia neplata sumei de bani din partea apelantului către intimat pentru lotul de teren ar echivala cu reaua-credință a acestuia, consideră că s-ar impune o precizare. Reaua-credință așa cum a prezentat-o instanța de fond pare să fie sinonimă cu lipsa de intenție a apelantului de a despăgubi „vreodată" pe vânzător, constatare care nu își explică în ce manieră a ajuns să fie promovată de instanța de judecată cu o asemenea certitudine, conferindu-i-se însă un caracter ilicit prestației. În concret, instanța de fond se pronunță în mod hazardat asupra conduitei apelantului, caracterizând-o drept ilicită, imprimându-i însă un element de permanență temporală, prin utilizarea cuvântului „vreodată”. În mod cert, este imposibil chiar și pentru un judecător să aproximeze natura prestației unei persoane, privită prin prisma longevității acesteia.
Mai mult, din actul de proprietate depus de reclamant, nu rezultă că acesta este proprietarul parcelei învecinate, între . subsemnatului mai existând o altă . asemenea, pe titlul de proprietate invocat de reclamant mai sunt și alți proprietari. Prin urmare, atât timp cât terenul pretins al reclamantului nu are o situație juridică certă, nefiind nici intabulat, nu se poate reține reaua-credință a pârâtului-apelant, întrucât acesta nu putea plăti prețul cerut pentru un teren cu o situație juridică incertă.
Coroborând toate aceste aspecte, apelantul consideră ca în prezenta cauză își găsește aplicarea dispozițiile art. 494 alin. (3) V.C.civ., privitoare la accesiunea imobiliară în situația constructorului de bună-credință. Or, potrivit acelor dispoziții legale, în vigoare la momentul respectiv, proprietarul terenului nu poate solicita desființarea construcțiilor sau plantațiilor realizate pe terenul său, el având posibilitatea de a invoca accesiunea asupra construcției, însă numai după despăgubirea constructorului.
Prin intampinarea formulata intimatul reclamant M. V. a solicitat respingerea apelului ca fiind netemeinic si menținerea hotărârii de fond.
Analizând apelul declarat, tribunalul reține următoarele:
Referitor la excepțiile lipsei calității procesuale active și lipsa de interes, tribunalul consideră corectă soluția primei instanțe de respingere a acestora, susținerile apelantului fiind nefondate, întrucât în cauză nu sunt incidente dispozițiile art.32 din Legea nr.50/2001, conform cărora „În cazul în care persoanele sancționate contravențional au oprit executarea lucrărilor, dar nu s-au conformat în termen celor dispuse prin procesul-verbal de constatare a contravenției, potrivit prevederilor art. 28 alin. (1), organul care a aplicat sancțiunea va sesiza instanțele judecătorești pentru a dispune, după caz: a) încadrarea lucrărilor în prevederile autorizației; b) desființarea construcțiilor realizate nelegal”. Reclamantul nu și-a întemeiat acțiunea pe aceste dispoziții legale, ci a invocat calitatea sa de proprietar asupra terenului pe care s-a edificat construcția.
De asemenea, în condițiile în care dispozițiile sentinței civile nr. 7381/2008 a Judecătoriei Cluj-N., prin care pârâtul a fost obligat să demoleze construcția efectuată de acesta fără autorizație de construire, nu au fost puse în executare până în prezent, interesul reclamantului este actual. Nu se poate susține că reclamantul are la dispoziție procedura executării silite, întrucât acesta nu a avut calitatea de parte în procesul finalizat cu sentința menționată. Pe de altă parte, prin sentința civilă nr.7381/2008 s-a dispus demolarea construcției efectuată fără autorizație, în timp ce în prezentul proces se solicită demolarea construcției în măsura în care aceasta este edificată în parte pe terenul reclamantului.
În ceea ce privește calitatea pârâtului de constructor de bună sau de rea credință, apelantul a susținut că buna sa credință a fost dovedită prin recunoașterea făcută de reclamant în fața primei instanțe, în sensul că a fost de acord să-i vândă suprafața de 36 mp pentru suma de 200 mărci germane.
Tribunalul reține că prin răspunsul la interogatoriu reclamantul a arătat că pârâtul a început să sape fundația pentru construcție și i-a solicitat să îi vândă 11 ari din terenul aflat în spatele construcției, reclamantul nefiind de acord, întrucât între el și fratele său exista un partaj cu privire la teren. A fost de acord ca pârâtul să ocupe aproximativ 32 mp din teren pentru construcție, pentru suma de 200 mărci germane, sumă pe care pârâtul nu a plătit-o.
Prin răspunsul la interogatoriu pârâtul a arătat că în anul 1999 reclamantul împreună cu fratele său M. A. i-au oferit spre vânzare 11 ari din terenul învecinat cu terenul său, lucru cu care a fost de acord, înțelegerea fiind verbală, întrucât vânzătorii nu aveau întocmite actele pentru teren. A plătit numitului M. A. un avans de 500 mărci germane, urmând să plătească diferența de preț la prețul pieței atunci când vânzătorii vor avea acte pentru teren. A început construcția, iar după ce a efectuat fundația cei doi l-au informat că nu se mai înțeleg cu privire la vânzarea terenului, dar au fost de acord să le ocupe cca 1 m liniar din terenul lor, 32 mp, urmând să le ofere despăgubiri pentru această suprafață. Cu reclamantul s-a înțeles că îi achite 200 mărci germane cu titlu de despăgubire, însă acesta nu s-a mai înțeles cu fratele său cu privire la partaj, iar în . nu ar fi terenul lor, împrejurări care au condus la a nu mai plăti această sumă.
Potrivit dispozițiilor art.494 alin.1 și 2 C.civ „dacă plantațiile, construcțiile și lucrările au fost făcute de o a treia persoană cu materialele ei, proprietarul pământului are dreptul de a le ține pentru dânsul, sau de a îndatora pe acea persoană să le ridice. Dacă proprietarul pământului cere ridicarea plantațiilor și a construcțiilor, ridicarea va urma cu cheltuiala celui ce le-a făcut; el poate chiar, după împrejurări, fi condamnat la daune interese, pentru prejudiciile sau vătămările ce a putut suferi proprietarul locului”.
Conform alin.3 din același articol, „cu toate acestea, dacă plantațiile, clădirile și operele au fost făcute de către o a treia persoană de bună credință, proprietarul pământului nu va putea cere ridicarea sus-ziselor plantații, clădiri și lucrări, dar va avea dreptul sau de a înapoia valoarea materialelor și prețul muncii, sau de a plăti o sumă egală cu aceea a creșterii valorii fondului”.
În temeiul acestor dispoziții legale, în cazul constructorului de rea-credință, proprietarul terenului poate să invoce accesiunea și să dobândească dreptul de proprietate asupra construcției sau să-l oblige pe constructor să desființeze construcțiile.
Prin constructor de rea-credință pe terenul altuia se înțelege persoana care știa că terenul pe care construiește nu este proprietatea sa, în această situație fiind detentorul precar, cel care ocupă abuziv un teren sau cel care îl deține pe baza unui titlu ale cărui vicii îi sunt cunoscute.
În speță, tribunalul consideră corectă concluzia primei instanțe, în sensul că pârâtul nu a acționat cu bună credință, înțelegerea pe care a invocat-o și care parțial a fost recunoscută de reclamant valorând cel mult o promisiune de vânzare-cumpărare în temeiul căreia nu a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului, ci doar un drept de creanță în temeiul căruia ar fi putut să solicite obligarea promitenților vânzători să încheie contract de vânzare-cumpărare. De altfel, este de observat că în cei 15 ani de la încheierea acestei înțelegeri pârâtul nu a făcut nici un demers pentru a încerca să dobândească proprietatea asupra terenului în litigiu, iar susținerile, sale în sensul că reclamantul nu avea acte pentru teren și că în . terenul nu ar fi al său, sunt nefondate, în condițiile în care titlul de proprietate nr._/1242 a fost emis la data de 04.11.1997.
În ceea ce privește rezoluția din 13.02.2004 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-N., prin aceasta s-a reținut că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de distrugere, fără să aibă nici o relevanță în privința stabilirii calității de constructor de bună sau de rea credință.
Nici criticile apelantului privind dovada dreptului de proprietate al reclamantului nu sunt fondate, în condițiile în care în favoarea acestuia a fost emis titlului de proprietate nr._/1242/04.11.1997 cu privire la terenul în suprafață de 9300 mp situat în ., iar conform raportului de expertiză efectuat în cauză de expert tehnic T. C., terenul înscris în titlul de proprietate este învecinat cu terenul aparținând pârâtului. De asemenea, prima instanță a reținut în mod corect că acțiunea reclamantului constituie un act juridic de conservare a dreptului de proprietate, astfel încât poate fi formulată și de un singur coproprietar.
Pentru toate motivele expuse mai sus, tribunalul consideră că apelul declarat de pârât este nefondat, urmând ca în baza art.296 C.proc.civ. să îl respingă și să păstreze sentința atacată, aceasta fiind legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de paratul I. D. impotriva sentintei civile nr._/04.12.2013 pronuntata in dosar nr._ al Judecatoriei Cluj-N., pe care o mentine in totul.
F. cheltuieli de judecata in apel.
Decizia este definitiva si executorie.
Cu drept de recurs in termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 3 aprilie 2014.
PREȘEDINTE, D.-I. T. | JUDECĂTOR, M. O.-S. | |
GREFIER, A. P., în c.m., semnează grefier șef secția civilă S. Ș. |
Red. D.T/A.P./22.06.2014
Jud. prima instanță: C. Sanziana F.
| ← Uzucapiune. Decizia nr. 913/2014. Tribunalul CLUJ | Ordonanţă preşedinţială. Decizia nr. 156/2014. Tribunalul CLUJ → |
|---|
