Pretenţii. Decizia nr. 318/2014. Tribunalul CLUJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 318/2014 pronunțată de Tribunalul CLUJ la data de 28-05-2014 în dosarul nr. 16058/211/2013*
Dosar nr._
Cod operator de date cu caracter personal 3184
ROMÂNIA
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE CIVILĂ Nr. 318/2014
Ședința publică de la 28 Mai 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE M.-F. B.
Judecător I. P.
Grefier C.-C. T.
Pe rol judecarea cauzei C. administrativ și fiscal privind pe apelant M. I. T. și pe intimat I. DE P. AL JUDETULUI CLUJ, având ca obiect alte cereri PRETENTII.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprez. apelantului av S. V. cu delegație la dosar.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care instanța, în temeiul art. 129 alin.2 pct 2 cu art. 131 și art. 136 Noul Cod de proc. civilă, coroborat cu art.1 și art.8 din Legea nr 554/2004 și art.2 alin 2 din H.C.S.M nr 387/2005 modificată din oficiu invocă excepția necompetenței materiale a Secției de C. administrativ a Tribunalului Cluj.
Reprezentantul apelantului arată că nu se opune admiterii excepției.
Instanța rămâne în pronunțare asupra excepției invocate din oficiu.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra excepției invocate din oficiu tribunalul reține că obligația născută ca urmare a respingerii pretențiilor deduse judecății instanței de contencios administrativ nu reprezintă o obligație pe care autoritatea publică pârâtă o exercită in exercitarea atribuțiilor sale legale, in regim de putere publică .
Raportat la obiectul acțiunii introductive nu se poate reține că declanșarea procedurii judiciare in cauză s-a făcut cu scopul apărării unui drept sau interes legitim incălcat de o autoritate publică printr-un act adminsitrativ sau prin nesoluționarea in termen a unei cereri, prin urmare acțiunea de față nu se circumscrie sferei acțiunilor date de lege in competența instanțelor de contencios administrativ, in conformitate cu prevederile art.8 din Legea nr 554/2004.
Din acest punct de vedere obligația de plată a cheltuielilor de judecată are un caracter civil și iși păstrează acest caracter indiferent dacă persoana obligată la plata acestora este o autoritate publică in sensul art. 2 alin. 1 lit. b din Legea nr 554/2004. Nu trebuie confundată natura administrativă a obiectului litigiului care a generat obligația de plată a cheltuielilor de judecată cu dreptul de a declanșa un proces pentru apărarea unui drept prevăzut de legea procesuală civilă.
Concluzionând, solicitarea cheltuielilor de judecată pe cale separată reprezintă o acțiune civilă de sine stătătoare care are intotdeauna caracter pur civil, prin urmare atrage competența materială a instanțelor civile in raport de prevederile art.
Conform prevederilor art 2 alin 2 din Regulamentul de ordine interioara al instantelor judecatoresti (aprobat prin HCSM nr 387/2005, astfel cum a fost modificata):”In cadrul curtilor de apel si al tribunalelor functioneaza sectii sau dupa caz, complete specializate pentru cauze civile, cauze penale, cauze comerciale, cauze cu minori si de familie, cauze de contencios adminsitrativ si fiscal, cauze privind conflicte de munca si asigurari sociale, (…)”.
Prin Hotarare a colegiului de conducere din cadrul Tribunalului, in conformitate cu prevederile art 22 din ROI al instantelor judecatoresti, la nivelul acestei instante au fost infiintate secții specializate de contencios administrative, penal și civil, competente sa solutioneze cauzele care intra in sfera de definitie a acestor litigii.
Stabilind ca in cauza se deduce judecatii un litigiu civil jurisdictia de contencios administrativ si fiscal apare ca nefiind competenta in solutionarea acestuia raportat la prevederile legale mai sus citate.
In conformitate cu dispozițiile art. 129 alin. 2 pct. 2 din Codul de procedură civilă, necompetența materială este una absolută, neputând fi deci înlăturată, astfel că, pentru toate considerentele mai sus expuse precum și în temeiul art. 136 alin. 4 raportat la art. 132 alin. 3 din Codul de procedură civilă, instanța va admite excepția necompetenței materiale a completului specializat în contenciosul administrativ și fiscal din cadrul Tribunalului Cluj și va declina competența de soluționare a declarației de apel în favoarea completurilor Secției civile a Tribunalului Cluj.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite excepția necompetenței materiale a completului specializat în contenciosul administrativ și fiscal din cadrul Secției mixte de contencios administrativ și fiscal, de conflicte de muncă și asigurări sociale din cadrul Tribunalului Cluj.
Declina competența de soluționare a declarației de apel în favoarea completurilor Secției civile a Tribunalului Cluj.
Definitivă.
Pronunțată in ședința publică din 28 mai 2014.
Președinte, M.-F. B. | Judecător, I. P. | |
Grefier, C.-C. T. |
C.T. 09 Iunie 2014/Red.tehnored MFB/ 4 ex/11.06.2014
| ← Grăniţuire. Decizia nr. 915/2014. Tribunalul CLUJ | Obligaţie de a face. Sentința nr. 6233/2014. Tribunalul CLUJ → |
|---|








