Fond funciar. Decizia nr. 1009/2014. Tribunalul CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1009/2014 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 12-12-2014 în dosarul nr. 5116/212/2014
Dosar nr._
TRIBUNALUL C.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1009
Ședința publică de la 12 Decembrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. B.
JUDECĂTOR F. M.
GREFIER C. I. S.
S-a luat în examinare apelul formulat de apelantul pârât P. M. C. cu sediul în mun. C., Bulevardul Tomis nr. 51, județ C., împotriva sentinței civile nr. 8418 din 14.08.2014 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul civil nr._ având ca obiect fond funciar, în contradictoriu cu intimata pârâtă INSTITUȚIA P. JUDEȚULUI C. cu sediul în mun. C., Bulevardul Tomis nr. 51, județ C., și intimații reclamanți A. G. și A. S., ambii cu domiciliul în mun. C., . nr. 96, județ C..
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru intimații reclamanți, reprezentantul convențional al acestora, av. Z. V., în baza împuternicirii avocațiale aflată la fila 22 din dosar, lipsind celelalte părți.
Față de lipsa reprezentantului apelantului pârât, av. F. D. A., cu împuternicire avocațială la fila 6 din dosar, instanța lasă cauza la a doua strigare.
La a doua strigare a cauzei și apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru intimații reclamanți, reprezentantul convențional al acestora, av. Z. V., în baza împuternicirii avocațiale aflată la fila 22 din dosar, lipsind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită, cu respectarea dispozițiilor art. 157 și următoarele noul Cod procedură civilă.
Apelul este timbrat cu taxa judiciară de timbru în cuantum de 20 lei, conform chitanței . XWM 5522235PJ din data de 16.09.2014 eliberată de SPITVBL C..
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că apelul este motivat și timbrat, iar la data de 23.10.2014, prin Serviciul registratură al instanței, reclamanții intimați au depus întâmpinare care a fost comunicată, după care:
Reprezentantul reclamanților intimați arată că nu mai are de formulat cereri prealabile discutării probelor.
Instanța acordă cuvântul cu privire la probe.
Reprezentantul reclamanților intimați, având cuvântul, solicită încuviințarea probei cu înscrisurile depuse la dosar.
Instanța încuviințează pentru părți proba cu înscrisurile depuse la dosar.
Reprezentantul reclamanților intimați precizează că nu mai are de formulat cereri, apreciind că apelul este în stare de judecată.
Instanța constată terminată cercetarea judecătorească și, în raport de dispozițiile art.392 Cod procedură civilă deschide dezbaterile în fond asupra apelului.
Reprezentantul reclamanților intimați solicită respingerea apelului ca nefondat, arătând că în cuprinsul cererii de apel există afirmații străine de legislația în materie, în sensul că au fost invocate prevederi legale care nu mai sunt în vigoare. Solicită a se avea în vedere susținerile din cuprinsul întâmpinării pe care a depus-o la dosar. Solicită a se avea în vedere practica judiciară constantă a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția I civilă. Precizează că există autoritate de lucru judecat în ceea ce privește restituirea în natură a imobilului situat în C., . nr. 96, în sensul că prin sentința civilă nr. 1256/10.11.2008 Tribunalul C. a obligat pârâtul P. M. C. să emită dispoziție motivată cu propunere de acordare de despăgubiri conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005 reprezentând contravaloarea imobilului în favoarea reclamantei D. E. și a respins cererea privind restituirea în natură a imobilului, însă Curtea de Apel C. a admis apelul formulat de D. E. și a obligat pârâții la restituirea în natură a imobilului litigios având în vedere concluziile raportului de expertiză ce a fost întocmit în cauză, soluția Curții de Apel C. fiind menținută de Înalta Curte de Casație și Justiție. Solicită a se avea în vedere concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză. Pentru aspectele expuse solicită respingerea apelului ca nefondat, cu obligarea apelantului pârât la plata cheltuielilor de judecată către reclamanții intimați.
Instanța, în raport de dispozițiile art.394 Cod procedură civilă, declară închise dezbaterile și rămâne în pronunțare.
TRIBUNALUL:
Asupra apelului de față.
Prin sentința civilă nr. 8418 din 14.08.2014 Judecătoria C. a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții A. G. și A. S. în contradictoriu cu pârâții INSTITUȚIA P. JUDEȚULUI C. și P. M. C..
A obligat pârâtul P. mun. C. să emită propunere de atribuire în proprietatea reclamanților a terenului în suprafață de 148 mp, situat în C., . nr. 96, jud. C., și să o înainteze pârâtului Prefectul jud. C.. A obligat pârâtul Prefectul jud. C. să emită în favoarea reclamanților ordinul de atribuire în proprietate a terenului în suprafață de 148 mp, situat în C., . nr. 96, jud. C.. A admis cererea reclamanților privind obligarea pârâtului P. mun. C. la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 2200 lei (700 lei – onorariu expert, 1500 lei – onorariu avocat).
Pentru a hotărî în acest fel instanța de fond a reținut că prin contractul de vânzare-cumpărare nr._/16.09.1996 (filele 13-14 din dosar), încheiat cu Consiliul Local C., reclamanții au dobândit în proprietate o locuință situată în C., . nr. 96, în suprafață de 162,54 mp.
Prin același contract, s-a atribuit cumpărătorilor dreptul de folosință, pe durata existenței construcției, asupra unei suprafețe de teren de 162,54 mp.
Referitor la imobilul format din construcție și teren, situat în C., . nr. 96, s-a formulat notificare de către numita D. E., moștenitoarea fostului proprietar, Papadopol D. G., notificarea sa nefiind rezolvată de unitatea deținătoare, motiv pentru care aceasta s-a adresat justiției.
Cererea numitei D. E., de revendicare a imobilului situat în . nr. 96 a făcut obiectul dosarului civil nr._ al Tribunalului C., care a admis în parte cerere, în sensul acordării de despăgubiri conform titlului VII din Legea nr. 247/2005.
În apel, Curtea de Apel C. a modificat în parte hotărârea instanței de fond, prin decizia civilă nr. 170/C/24.06.2009 (filele 32-36), în sensul că s-a dispus restituirea în natură către numita D. E. a unei suprafețe de teren de 339,19 mp, identificat prin raportul de expertiză efectuat în cauză de către expertul imobiliar B. E..
În cuprinsul hotărârii respective s-a menționat că expertul imobiliar desemnat în cauză a stabilit că întreaga construcție situată pe acest teren a fost înstrăinată în mod corect către chiriași, respectiv că terenul necesar pentru deservirea construcției respective este de 148,85 mp, motiv pentru care s-a dispus restituirea suprafeței de teren rămase, după scăderea acestui teren.
Din raportul de expertiză efectuat în prezenta cauză, a rezultat că terenul situat în C., . nr. 96, care a rămas liber ca urmare a restituirii terenului ce i se cuvenea moștenitoarei fostului proprietar, este de 148 mp. Această suprafață de teren a reiesit și din documentația cadastrală întocmită în anul 2012 (fila 23), care a stat la baza întocmirii încheierii nr._ din 15.05.2014 (fila 19), în extrasul de carte funciară aflat la fila 20 fiind menționată această suprafață de teren, 148 mp.
De asemenea, prima instanță a constatat, din studierea situației juridice a terenului, comunicată de către Primăria mun. C., că suprafața de teren de 148 mp apare ca fiind parte din domeniul privat al mun. C., regăsindu-se în anexa 8 la HCLM nr. 87/2012 (fila 73).
Prin urmare, prima instanță a reținut că terenul solicitat de către reclamanți are o suprafață de 148 mp, nu de 148,85 mp, cum s-a reținut în decizia civilă nr. 170/C/24.06.2009 pronunțată de Curtea de Apel C., cererea reclamanților nefiind întemeiată decât în ce privește 148 mp teren.
S-a mai reținut că reclamanții au formulat și depus la Primăria C. o cerere, înregistrată sub nr. 1033/07.01.2014 (fila 10), prin care au solicitat atribuirea în proprietate a terenului în suprafață de 148,85 mp situat în C., . nr. 96, aferent construcției deținute de aceștia, însă cererea reclamanților a fost respinsă de către P. mun. C., prin dispoziția nr. 293/30.01.2014 (fila 12), fără ca aceasta să fie motivată în vreun mod.
Din conținutul normelor incidente în speță prima instanță a reținut că primarul are atribuții în legătură cu întocmirea documentației necesare pentru finalizarea procedurii de atribuire a terenului, în ceea ce privește stabilirea situației juridice a terenului, acesta trebuind să efectueze verificările prealabile necesare și să emită propunerea de atribuire în proprietate a terenului și să înainteze propunerea P. jud. C., pentru a se emite ordinul de atribuire în proprietate.
Prima instanță a mai reținut că, potrivit art.9 alin.1 din Legea nr.112/1995, chiriașii, titulari de contract ai apartamentelor care nu s-au restituit în natură foștilor proprietari sau moștenitorilor acestora, aveau dreptul de a opta pentru cumpărarea acestor apartamente.
Din chiar conținutul acestui text legal rezultă cu certitudine că terenurile aferente construcțiilor cu destinație de locuință nu au constituit obiect de reglementare al acestei legi, indiferent dacă prin „teren aferent” se înțelege doar terenul de sub construcție sau și terenul ce depășește suprafața construită.
Art. 33 din Normele Metodologice a fost modificat prin HG nr.11/1997, în vigoare și în prezent, în sensul că, „în situațiile de vânzare către chiriași a apartamentelor și, când este cazul, a anexelor gospodărești și a garajelor aferente, dreptul de proprietate se dobândește și asupra terenului aferent, cu respectarea dispozițiilor art.26 alin. ultim din lege”(art.37).
Prin urmare, terenurile care nu depășesc suprafața aferentă construcțiilor, respectiv cele care asigură o utilizare normală a construcției, se dobândesc în virtutea legii în proprietate, odată cu achiziționarea construcției cu destinația de locuință, situația acestui drept urmând a fi rezolvată ulterior pe cale administrativă, respectiv prin ordin al prefectului, conform art.36 din Legea nr.18/1991.
În acest fel, se creează o situație juridică firească a celor două imobile (construcție de locuit și teren aferent) care, și anterior preluării lor de către stat, au avut, de regulă, același proprietar.
Așadar, chiar dacă prin contractul de vânzare-cumpărare încheiat în favoarea reclamanților nu s-a transmis acestora și dreptul de proprietate asupra terenului aferent locuinței, aceștia are vocație legală la dobândirea dreptului de proprietate și asupra acestui teren, care nu a fost restituit în natură foștilor proprietari, în condițiile art.26 alin. ultim din Legea nr.112/1995.
„Terenul aferent” la care face referire prevederile legale menționate reprezintă tot ceea ce ține de respectiva construcție-suprafața construită și diferența de teren necesară utilizării normale a locuinței, astfel că nu are nici o relevanță faptul că prin contract li s-a atribuit reclamanților cu titlu de folosință doar suprafața de teren de sub construcția cumpărată.
În consecință, având în vedere faptul că s-a stabilit, în mod irevocabil, prin hotărâre judecătorească, că terenul în suprafață de 148 mp, ce a fost exceptat de la restituire către moștenitoarea fostului proprietar, este necesar pentru normala exploatare a construcției deținute în proprietate de către reclamanți, instanța apreciază că aceștia sunt îndreptățiți să li se atribuie în proprietate acest teren.
Față de dispozițiile menționate anterior, prima instanța a obligat pârâtul P. mun. C. să facă propunere de atribuire în proprietatea reclamanților a terenului în suprafață de 148 mp, situat în C., . nr. 96, jud. C., și să o înainteze pârâtului Prefectul jud. C..
Pentru aceleași argumente, prima instanța a apreciat ca fiind întemeiat în parte și al doilea capăt de cerere, motiv pentru care va obliga pârâtul Prefectul jud. C. să emită în favoarea reclamanților ordinul de atribuire în proprietate a terenului în suprafață de 148 mp, situat în C., . nr. 96, jud. C..
În ce privește cheltuielile de judecată solicitate de către reclamanți doar față de pârâtul P. mun. C., prima instanță a reținut că pârâtul Prefectul jud. C. a recunoscut pretențiile reclamanților și a solicitat admiterea cererii acestora, iar această parte nu s-a aflat în culpă procesuală deoarece dispoziția de respingere a cererii de atribuire în proprietate formulată de către reclamanți nu a fost comunicată acestuia, care nu a avut posibilitatea să își exprime, anterior chemării în judecată, poziția față de litigiul apărut.
Reținând culpa procesuală a pârâtului P. mun. C., prima instanța a admis cererea reclamanților privind obligarea acestui pârât la plata cheltuielilor de judecată, în sensul că a obligat pârâtul P. mun. C. să achite reclamanților, cu titlu de cheltuieli de judecată, suma de 2200 lei, din care 700 lei reprezintă onorariul de expert, iar 1500 lei reprezintă onorariul de avocat.
Împotriva sentinței civile sus menționate pârâtul P. M. C. a formulat apel, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea apelului, s-a arătat că imobilul nu se încadrează în prevederile art. 36 alin. 2 din Legea nr. 18/1991, motiv pentru care instanța ar fi trebuit să respingă acțiunea reclamantului ca nefondată.
Apelantul a mai invocat lipsa capacității procesuale pasive a Primarului Mun. C. față de plata cheltuielilor de judecată așa cum au fost ele dispuse de către instanța de fond. Astfel, conform art. 1 lit. e din Legea nr. 215/2001, instituția Primarului reprezintă autoritatea executivă a administrației publice locale, și conform legislației în vigoare nu dispune de patrimoniu, fiind astfel imposibil de pus în executare sentința civilă atacată.
Intimații reclamanți A. G. și A. S. au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea apelului ca nefondat și menținerea hotărârii instanței de fond ca legală și temeinică, cu obligarea apelantului la plata cheltuielilor de judecată.
Examinând legalitatea și temeinicia sentinței civile apelate, prin prisma criticilor formulate, se constată următoarele:
Analizând legalitatea sentinței apelate în raport cu criticile formulate instanța reține următoarele:
Art.37 din Normele metodologice de aplicarea Legii nr.112/1995 arată că se dobândește dreptul de proprietate asupra terenului aferent cu respectarea art.26 alin.3 din Legea nr.112/1995.
Articolul 26 alin.3 din Legea nr.112/1995 prevede că suprafețele de teren preluate de stat sau de alte persoane juridice,aflate la data de 22 decembrie1989 în posesia acestora și care depășesc suprafața aferentă construcțiilor rămân în proprietatea statului.
Din interpretarea logică a acestor norme rezultă că,dacă terenurile care depășesc suprafața aferentă construcțiilor rămân în proprietatea statului,per a contrario,cele care nu depășesc această suprafață se dobândesc în virtutea legii în proprietate odată cu cumpărarea construcției,situația acestui drept urmând a fi rezolvată ulterior pe cale administrativă respectiv prin ordin al prefectului,conform art.36 din Legea nr.18/1991.
Deși este adevărat că în vechea reglementare din Normele metodologice de aplicare a Legii nr.112/1995 în art.33 se prevedea că dreptul de proprietate asupra terenului situat sub construcție se dobândește în condițiile art.35 alin.2din Legea 18/1991, iar după republicare această prevedere nu se mai regăsește aceasta urmează a fi aplicată prin analogie, acest argument de interpretare logică prin analogie fiind folosit pentru rezolvarea lacunelor legii realizându-se prin aplicarea prin analogie a normelor de drept civil edictate pentru cazuri asemănătoare .
Art. 33 din Normele Metodologice a fost modificat prin HG nr.11/1997, în vigoare și în prezent, în sensul că, „în situațiile de vânzare către chiriași a apartamentelor și, când este cazul, a anexelor gospodărești și a garajelor aferente, dreptul de proprietate se dobândește și asupra terenului aferent, cu respectarea dispozițiilor art.26 alin. ultim din lege”(art.37).
Prin urmare, terenurile care nu depășesc suprafața aferentă construcțiilor, respectiv cele care asigură o utilizare normală a construcției, se dobândesc în virtutea legii în proprietate, odată cu achiziționarea construcției cu destinația de locuință, situația acestui drept urmând a fi rezolvată ulterior pe cale administrativă, respectiv prin ordin al prefectului, conform art.36 din Legea nr.18/1991.
În acest fel, se creează o situație juridică firească a celor două imobile (construcție de locuit și teren aferent) care, și anterior preluării lor de către stat, au avut, de regulă, același proprietar.
În mod corect prima instanță a reținut că, deși prin contractul de vânzare-cumpărare încheiat în favoarea reclamanților nu s-a transmis acestora și dreptul de proprietate asupra terenului aferent locuinței, aceștia au vocație legală la dobândirea dreptului de proprietate și asupra acestui teren, care nu a fost restituit în natură foștilor proprietari, în condițiile art.26 alin. ultim din Legea nr.112/1995.
„Terenul aferent” la care face referire prevederile legale menționate reprezintă tot ceea ce ține de respectiva construcție-suprafața construită și diferența de teren necesară utilizării normale a locuinței, astfel că nu are nici o relevanță faptul că prin contract li s-a atribuit reclamanților cu titlu de folosință doar suprafața de teren de sub construcția cumpărată.
În consecință, având în vedere concluziile raportului de expertiză care stabilește faptul că terenul aferent construcției, necesar pentru exploatarea normală a acesteia, este de 148 mp, în mod judicios prima instanța a apreciat că reclamanții sunt îndreptățiți să li se atribuie în proprietate respectivul teren.
În ceea ce privește motivul de apel prin care s-a invocat lipsa capacității procesuale pasive a Primarului Mun. C. față de plata cheltuielilor de judecată așa cum au fost ele dispuse de către instanța de fond, Tribunalul apreciază că nu este fondat. Faptul că instituția Primarului reprezintă autoritatea executivă a administrației publice locale, și conform legislației în vigoare nu dispune de patrimoniu, nu înseamnă că nu are capacitate procesuală de folosință ori calitate procesual pasivă pentru a fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, atâta vreme cât a fost parte în dosar, parte care în final a căzut în pretenții. Modalitatea concretă de punere în executare a sentinței civile ține de faza ulterioară a procesului civil, respectiv cea a executării silite, fără a putea face inaplicabile în cauză prevederile art. 453 NCPC.
Pentru considerentele expuse, apelul va fi respins ca nefondat.
În ceea ce privesc cheltuielile de judecată solicitate de intimații-reclamanți acestea se vor acorda prin aplicarea dispozițiilor art. 453 alin.1 din Codul de pr.civilă, respectiv onorariul de avocat în sumă de 1000 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul formulat de apelantul pârât P. M. C. cu sediul în mun. C., Bulevardul Tomis nr. 51, județ C., împotriva sentinței civile nr. 8418 din 14.08.2014 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul civil nr._ având ca obiect fond funciar, în contradictoriu cu intimata pârâtă INSTITUȚIA P. JUDEȚULUI C. cu sediul în mun. C., Bulevardul Tomis nr. 51, județ C., și intimații reclamanți A. G. și A. S., ambii cu domiciliul în mun. C., . nr. 96, județ C., ca nefondat.
Obligă apelantul la plata către intimații A. G. și A. S. a sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 12.12.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR
C. B. F. M.
GREFIER,
C. – I. S.
Tehnored.: C.B./2 ex./5.01.2015
Jud. fond: C. D. – Judecătoria C.
Emis 4 .>
| ← Constatare nulitate act juridic. Hotărâre din 23-01-2014,... | Fond funciar. Decizia nr. 90/2014. Tribunalul CONSTANŢA → |
|---|
