Fond funciar. Decizia nr. 90/2014. Tribunalul CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 90/2014 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 23-01-2014 în dosarul nr. 11914/118/2011*
Dosar nr._
TRIBUNALUL C.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR.90
Ședința publică din 23 ianuarie 2014
PREȘEDINTE - A. L.
JUDECĂTORI – M. C. M.
- C. R. D.
GREFIER - G. B.
S-a luat în examinare recursul civil având ca obiect fond funciar, recurs declarat de recurentul pârât P. M. C., cu sediul în C., ., județ C., împotriva sentinței civile nr.6294/29.04.2013 pronunțate de Judecătoria C., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant T. R. C., cu domiciliul în C., .. 9, . și cu intimații pârâți M. C. PRIN PRIMAR și P. JUDEȚULUI C., ambii cu sediul în C., ., județ C..
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru intimatul reclamant avocat M. A., în baza împuternicirii avocațiale de la dosar, lipsind celelalte părți.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că procedura de citare este legal îndeplinită în conformitate cu dispozițiile art.88 și următoarele Cod procedură civilă, că prezentul recurs este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și că la data de 23 ianuarie 2014 recurentul pârât a depus, prin serviciul registratură, dovada achitării onorariului de avocat și cerere de judecare a cauzei chiar și în lipsa părților legal citate, după care:
Reprezentantul convențional al intimatului reclamant solicită a se lua act că nu mai are alte cereri de formulat sau probe de propus, apreciind dosarul în stare de judecată.
Instanța, socotindu-se lămurită, în conformitate cu prevederile art.150 Cod procedură civilă, constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Luând cuvântul, reprezentantul convențional al intimatului reclamant solicită respingerea recursului, ca nefondat și menținerea hotărârii instanței de fond ca fiind legală și temeinică, urmând a se avea în vedere motivele menționate în concluziile scrise pe care le depune la dosarul cauzei.
În esență, cu privire la excepția tardivității formulării acțiunii principale arată că s-a luat cunoștință de conținutul dispoziției contestate prin intermediul instituției Prefectului județului C., nefiind comunicată părții pe care o reprezintă de către P. județului C., la dosar existând dovezile de comunicare.
Pentru prima dată P. județului C. a înțeles să îi comunice intimatului reclamant dispoziția în timpul cercetării judecătorești, deci după data înregistrării cererii de chemare, respectiv la termenul de judecată din data de 28.11.2011, împrejurare față de care instanța de fond a respins excepția invocată prin încheierea de ședință pronunțată la data de 12.11.2012.
Conchizând, apreciază că cererea de chemare în judecată a fost formulată în termenul legal stipulat de art.53 din Legea nr.18/1991.
Referitor la nelegalitatea hotărârii instanței de fond apreciază că recursul este nefondat, în cauză fiind incidente dispozițiile art.9 din Legea 112/1995, coroborat cu art.36 din același act normativ.
Totodată, solicită, în temeiul prevederilor art.274 Cod procedură civilă, obligarea recurentului pârât la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu judecarea cauzei, potrivit chitanței de plată a onorariului de avocat.
Constatând dezbaterile încheiate, instanța rămâne în pronunțare.
TRIBUNALUL
Asupra recursului civil de față:
Prin cererea înregistrată sub nr._ pe rolul Tribunalului C., reclamantul T. R.-C. a chemat în judecată pârâtul P. M. C. solicitând instanței anularea dispoziției nr. 2342/16.05.2011 emisă de pârât.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că a moștenit un imobil situat în C., compus din locuință, precum și dreptul de folosință pe durata existentei construcției asupra terenului aferent locuinței, în suprafață de 32 mp. Dorind să intre în proprietatea acestui teren, aferent construcției, în suprafață de 32 mp., reclamantul a solicitat pârâtului, prin cererea înregistrată sub nr._/05.05.2010, aprobarea deciziei de atribuire în proprietate a acestui teren, conform dispozițiilor Legii nr.18/1991.
Prin adresa nr._/11.01.2011 a Primăriei M. C. - Serviciul Juridic, i s-a răspuns reclamantului că solicitările sale nu se încadrează în prevederile Legii nr.18/1991, respectiv art.36, sens în care se va emite dispoziție cu propunere de respingere. Prin Dispoziția nr.2342/16.05.2011 P. M. C. a respins cererea reclamantului privind reconstituirea dreptului de proprietate pentru terenul în suprafață indiviză de 32 mp. aferent imobilului deținut de reclamant, fără ca această dispoziție de respingere să conțină vreo motivare.
A susținut reclamantul că îi este aplicabilă teza finală a dispozițiilor art.36 alin.2 din Legea nr. 18/1991, respectiv inițial locuința în cauză a fost proprietate de stat, înainte de a fi înstrăinată autorului acestuia, a fost trecută, la cerere, în proprietatea autorului său, iar cota în suprafață de 32 mp. reprezintă terenul aferent construcției înstrăinate, cererea de atribuire a respectivului teren fiind adresată de reclamant Primarului M. C..
În drept, au fost invocate dispozițiile art.8, art.14 și art.15 din Legea nr. 554/2004.
În ședința publică din 06.10.2011, instanța a invocat din oficiu excepția necompetenței materiale a Tribunalului C., care a fost admisă prin sentința civilă nr.1640/06.10.2011, cauza fiind declinată în favoarea Judecătoriei C..
S-a reținut că, față de obiectul cererii deduse judecății, competența soluționării litigiilor privind aplicarea Legii nr.18/1991 aparține judecătoriei în a cărei rază teritorială se află terenul (cap.IV din Legea nr.18/1991).
Această competență materială absolută se referă la stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor prin constituirea sau reconstituirea lor, la atribuirea efectivă a suprafețelor către cei îndreptățiți și la legalitatea actelor administrative emise de autoritățile publice conform prevederilor art.51-53 din Legea nr.18/1991 republicată, inclusiv nesoluționarea cererilor formulate în baza acestei legi.
S-a mai reținut că art.54 din lege statuează că dispozițiile art.53 alin. (1) se aplică și în cazul în care plângerea este îndreptată împotriva ordinului prefectului sau oricărui act administrativ al unui organ administrativ care a refuzat atribuirea terenului sau propunerile de atribuire a terenului, în condițiile prevăzute în cap.III.
Este adevărat că, potrivit Legii nr.554/2004, orice persoană vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim se poate adresa instanței de contencios competente, însă din perspectiva art.5 alin.2 din actul normativ enunțat, nu pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ actele administrative pentru modificarea sau desființarea cărora se prevede prin lege organică, o altă procedură judiciară.
Or, în materia fondului funciar se aplică procedura specială prevăzută de Legea nr.18/1991-articolele redate mai sus- și nu Legea nr.554/2004.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 03.11.2011.
La termenul din data de 06.02.2012, reclamanții au arătat că înțeleg să se judece și cu M. C., prin Primar și cu P. jud.C., respectiv că solicită anularea dispoziției de primar nr.2342/16.05.2011, obligarea Primarului mun.C. de a face propunere de atribuire în proprietate a terenului în suprafață indiviză de 32 mp., obligarea Primarului mun.C. de a înainta documentația către Instituția Prefectului jud.C., în vederea emiterii ordinului de atribuire în proprietate a terenului în suprafață indiviză situat în C., ..9, obligarea Prefectului jud.C. de a emite ordinul de atribuire în proprietate a terenului.
Prin întâmpinarea depusă, pârâtul P. jud.C. a solicitat admiterea acțiunii formulate de reclamant, în sensul atribuirii în proprietate, la propunerea Primarului mun.C., a terenului în suprafață de 32 mp.
Prin notele de ședință depuse la data de 05.11.2012, prin serviciul registratură, pârâții P. mun.C. și M. C., prin Primar, au invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a Mun.C., prin Primar, respectiv excepția tardivității formulării contestației de către reclamant împotriva dispoziției nr.2342/16.05.2011, excepția lipsei calității procesuale pasive a Mun.C., prin primar fiind admisă, iar excepția tardivității formulării contestației fiind respinsă, prin încheierea de ședință din data de 12.11.2012, pentru motivele menționate în respectiva încheiere.
În cursul cercetării judecătorești, instanța a încuviințat reclamantei pârâților și a administrat proba cu înscrisuri, respectiv proba cu expertiză tehnică topografică.
La solicitarea instanței, Primăria C. a depus documentația în baza căreia a fost emisă dispoziția de primar nr.2342/16.05.2011, situația juridică și istoricul de rol privind imobilul situat în C., . nr.9.
Prin sentința civilă nr.9337/25.06.2013, Judecătoria C. a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul și a anulat dispoziția nr. 2342/16.05.2011 emisă de P. mun.C..
A obligat pârâtul P. mun.C. să facă propunere de atribuire în proprietate a terenului în suprafață indiviză de 32 mp., aferent cotei deținute de reclamant din construcția situată în C., . nr.9, și să o înainteze pârâtului P. jud.C..
A obligat pârâtul P. jud.C. să emită în favoarea reclamantului ordinul de atribuire în proprietate a terenului în suprafață indiviză de 32 mp., aferent cotei deținute din construcția situată în C., . nr.9.
A respins acțiunea față de pârâtul M. C., prin primar, ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.
A admis în parte cererea reclamantului privind obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată, în sensul că a obligat doar pârâtul P. mun. C. să achite reclamantului, cu titlu de cheltuieli de judecată, suma de 2200 lei (500 lei – onorariu expert imobiliar, 700 lei – onorariu expert topograf, 1000 lei – onorariu avocat).
În considerentele hotărârii, instanța de fond a reținut că, prin contractul de vânzare-cumpărare nr._/01.02.1999 (fila 11 din dosarul tribunalului), încheiat cu R.A.E.D.P.P. C., numitul T. I. a dobândit o locuință formată din 2 camere și hol, cu o suprafață utilă de 45,94 mp, situată în ., actuală I. T. Valahu.
Prin același contract, s-a atribuit cumpărătorilor dreptul de folosință, pe durata existenței construcției, a unei suprafețe de teren de 32 mp.
Reclamantul este moștenitorul numitului T. I., conform certificatului de moștenitor nr.43/20.06.2006 emis de BNP S. M. (fila 13 din dosarul tribunalului), rectificat prin încheierea de rectificare nr.5141/09.10.2006 emisă de BNP S. M. (fila 14 din dosarul tribunalului).
Din raportul de expertiză efectuat în cauză, rezultă că terenul situat în C., . nr.9 are o suprafață de 309 mp., că pe acest teren se află ridicate 7 construcții, iar construcția C3, în care se găsește apartamentul reclamantului, are o suprafață construită la sol de 105 mp., construcția având un regim de înălțime D+P.
Expertul a mai reținut că suprafața utilă a apartamentului deținut de către reclamant este de 34,35 mp., respectiv că acesta deține în proprietate și două anexe, identificate ca fiind C5 și C7, terenul aferent acestor anexe fiind folosit în mod exclusiv de către reclamant, fiind vorba despre 20 mp.
De asemenea, s-a reținut că, potrivit situației juridice existente la dosar, precum și a extrasului de carte funciară și a încheierii nr._/20.10.2008, emisă de OCPI C. – BCPI C., este înscris ca titular al dreptului de proprietate asupra terenului în suprafață de 309 mp., situat în C., . nr.9, M. C. (filele 26-27).
Totodată, s-a reținut că reclamantul a făcut dovada formulării cererii de atribuire a dreptului de proprietate asupra terenului aferent construcției a cărei proprietate o deține, care a fost respinsă prin Dispoziția nr.2342/16.05.2011 emisă de P. mun.C..
Din conținutul normelor incidente în speță rezultă că primarul are atribuții în legătură cu întocmirea documentației necesare pentru finalizarea procedurii de atribuire a terenului, în ceea ce privește stabilirea situației juridice a terenului, acesta trebuind să efectueze verificările prealabile necesare și să emită propunerea de atribuire în proprietate a terenului și să înainteze propunerea Prefectului jud. C., pentru a se emite ordinul de atribuire în proprietate.
Instanța a mai reținut din conținutul art.9 alin.1 din Legea nr.112/1995 că terenurile aferente construcțiilor cu destinație de locuință nu au constituit obiect de reglementare al acestei legi, indiferent dacă prin „teren aferent” înțelegem doar terenul de sub construcție sau și terenul ce depășește suprafața construită.
Prin urmare, terenurile care nu depășesc suprafața aferentă construcțiilor, respectiv cele care asigură o utilizare normală a construcției, se dobândesc în virtutea legii în proprietate, odată cu achiziționarea construcției cu destinația de locuință, situația acestui drept urmând a fi rezolvată ulterior pe cale administrativă, respectiv prin ordin al prefectului, conform art.36 din Legea nr.18/1991.
Așadar, chiar dacă prin contractul de vânzare-cumpărare încheiat în favoarea reclamantului nu s-a transmis acestuia și dreptul de proprietate asupra terenului aferent locuinței, s-a apreciat că acesta are vocație legală la dobândirea dreptului de proprietate și asupra acestui teren, care nu a fost restituit în natură foștilor proprietari, în condițiile art.26 alin. ultim din Legea nr.112/1995.
Terenul aferent locuinței cumpărate de reclamant, în sensul celor arătate mai sus, a fost determinat prin raportul de expertiză efectuat în cauză, ale cărei concluzii nu au fost combătute în niciun fel de către pârâți, ca având o întindere de 34,35 mp.
Cu toate acestea, instanța a apreciat că expertul nu a stabilit în mod neechivoc că reclamantului i se cuvine o cotă de teren, în indiviziune, mai mare decât cea acordată în folosință autorului reclamantului prin contractul de vânzare-cumpărare nr._/01.02.1999, suprafață ce a fost stabilită la 32 mp, în condițiile în care acesta nu a avut acces să măsoare suprafețele utile ale celorlalte construcții existente pe teren.
Totodată, instanța a reținut că, în cadrul procedurii administrative prevăzute de dispozițiile art.36 alin.6 din Legea nr.18/1991, nu au fost stabilite atribuții decât primăriilor, care sunt reprezentate de primari.
În ce privește cheltuielile de judecată solicitate de către reclamant, s-a reținut că pârâtul P. jud.C. a recunoscut pretențiile reclamantului și a solicitat admiterea cererii acestuia, iar această parte nu se află în culpă procesuală, deoarece dispoziția de respingere a cererii de atribuire în proprietate formulată de către reclamant nu a fost comunicată acestuia și nu a avut posibilitatea să își exprime, anterior chemării în judecată, poziția față de litigiul apărut.
În termen legal, împotriva sentinței civile mai sus menționate a declarat recurs pârâtul P. M. C. solicitând modificarea ei în tot, în sensul admiterii excepției tardivității și respingerii acțiunii ca tardiv introdusă, în principal, și ca nefondată în subsidiar.
În dezvoltarea motivelor de recurs s-a arătat că în mod greșit a respins instanța de fond excepția tardivității formulării contestației, fără a avea în vedere disp.art.54 rap. la art.53 din Legea nr.18/1991 și faptul că dispoziția contestată a fost comunicată reclamantului la data de 10.06.2001, iar contestația a fost înregistrată la instanță la data de 01.09.2011.
Pe fondul cauzei, recurentul-pârât a susținut că acțiunea reclamantului a fost în mod greșit amisă în primă instanță, deoarece acesta nu se încadrează în prevederile art.36 din Legea nr.18/1991, așa cum rezultă din prevederile art.36 alin.2 din Legea nr.18/1991.
În drept, recursul a fost întemeiat pe disp.art.304 pct.9 C.proc.civ. și art.3041C.proc.civ.
Intimatul-reclamant a formulat concluzii scrise, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a sentinței civile atacate, cu obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată.
Examinând sentința civilă atacată prin prisma motivelor de recurs și în conformitate cu disp.art.3041C.proc.civ., tribunalul reține următoarele:
Instanța de fond a înlăturat în mod just excepția tardivității formulării cererii de chemare în judecată, având în vedere data comunicării către reclamant a refuzului de atribuire a terenului litigios-10.06.2011 și data la care acesta și-a exprimat în mod oficial nemulțumirea față de acest refuz-30.06.2011.
Concepția legiuitorului în adoptarea Legii nr.18/1991 a fost aceea de a institui o procedură prealabilă prin care persoana îndreptățită să se adreseze direct organelor administrative competente, urmând ca hotărârile acestora, indiferent de forma pe care o îmbracă, să fie supusă controlului judiciar; faza judiciară a acestor proceduri începe și în situația în care persoana îndreptățită este nemulțumită de actul prin care se finalizează procedura administrativă - cazul în speță.
Finalitatea legilor speciale reparatorii, cum este și cazul Legii nr.18/1991, presupune interpretarea acestora în favoarea persoanelor îndreptățite și în conformitate cu principiul constituțional al protejării și garantării dreptului de proprietate.
În acest sens, pentru protejarea dreptului de proprietate al persoanei îndreptățite la atribuire, este de recomandat ca și în cazul de față să se aplice, în baza principiului simetriei, regula instituită prin Legea nr.10/2001, potrivit căreia cererea înregistrată face dovada deplină în fața oricărei autorități, persoane fizice sau juridice, a respectării termenului de formulare a plângerii, chiar dacă a fost adresată altei instituții decât cea care competentă să o soluționeze potrivit legii.
În speță, plângerea reclamantului a fost adresată cu respectarea termenului legal de 30 de zile organului administrativ al cărui refuz de atribuire este contestat, iar în măsura în care acesta nu se considera competent, trebuia să o redirecționeze instanței competente să o judece potrivit art.63 din Legea nr.18/1991.
În același sens este și jurisprudența Curții Europene a Dreptului Omului care a statuat ca „exercitarea puterilor etatice care au o influență asupra drepturilor și libertăților garantate de Convenție atrage răspunderea statului, independent de forma în care sunt exercitate aceste puteri” și că „administrația constituie un element al statului de drept” (cauza T. contra României, hotărârea din 29 iulie 2009).
Este cu totul excesivă și de un formalism extrem teza împărtășită de recurentul-pârât potrivit căreia „plângerea prealabilă” ar fi lipsită de eficacitate din perspectiva respectării termenului legal, în condițiile în care ar avea drept consecință pierderea de către persoana îndreptățită a posibilității de a mai acționa în termen, pentru a-și valorifica vocația conferită de lege pentru terenul aferent construcției proprietate personală.
În această materie trebuie să prevaleze principiul realizării dreptului în raport cu cel al respectării procedurii, finalitatea legilor speciale reparatorii, cum este și cazul Legii nr.18/1991, presupunând interpretarea acestora în favoarea persoanelor îndreptățite și în conformitate cu principiul constituțional al protejării și garantării dreptului de proprietate.
Pe fondul cauzei, având în vedere situația juridică a terenului în litigiu (teren aferent unei construcții achiziționate în baza Legii nr.112/1995), se constată că prima instanță a interpretat și aplicat în mod corect dispozițiile legale ce au constituit fundamentul acțiunii.
Dobândirea terenurilor aferente construcțiilor ce au făcut obiectul de reglementare al Legii nr.112/1995 are loc, absolut în toate cazurile, în condițiile art.36 alin.2 din Legea nr.18/1991, așa cum rezultă neechivoc din conținutul art.21 și 26 alin.3 din Legea nr.112/1995, astfel cum au fost explicitate prin Normele Metodologice de punere în aplicare a acestei legi, aprobate prin HG nr.20/2996, modificată iulterior prin HG nr.11/1997.
De altfel, este de remarcat faptul că recurentul-pârât se rezumă la a invoca pur și simplu inaplicabilitatea la speță a disp.art.36 din Legea nr.18/1991, fără a aduce vreun argument juridic în susținerea acestei afirmații, respectiv în combaterea argumentației aduse de judecătorul fondului pentru justificarea soluției adoptate.
În considerarea tuturor acestor argumente și a disp.art.312 alin.1 C.proc.civ., se va respinge recursul ca nefondat.
Totodată, în conformitate cu disp.art.274 alin.1 C.proc.civ., recurentul-pârât va fi ținut să suporte cheltuielile efectuate de intimatul-reclamant în vederea soluționării prezentei căi de atac, respectiv onorariul apărătorului ales în cuantum de 1000 lei, potrivit dovezii de plată atașate la dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul pârât P. M. C., cu sediul în C., ., județ C., împotriva sentinței civile nr.6294/29.04.2013 pronunțate de Judecătoria C., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant T. R. C., cu domiciliul în C., .. 9, . și cu intimații pârâți M. C. PRIN PRIMAR și P. JUDEȚULUI C., ambii cu sediul în C., ., județ C..
În temeiul dispozițiilor art.274 Cod procedură civilă obligă recurentul la plata, în favoarea intimatului reclamant T. R. C., a sumei de 1000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată - onorariul apărătorului ales.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 ianuarie 2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
A. L. M. C. M. C. R. D.
GREFIER,
G. B.
Jud.fond C.D./Red.și tehnored.dec.jud.A.L./29.01.2014/2ex.
| ← Fond funciar. Decizia nr. 1009/2014. Tribunalul CONSTANŢA | Pretenţii. Hotărâre din 17-02-2014, Tribunalul CONSTANŢA → |
|---|
