Legea 10/2001. Încheierea nr. 18/2014. Tribunalul CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Încheierea nr. 18/2014 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 30-04-2014 în dosarul nr. 10649/118/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL C.
SECȚIA I CIVILĂ
ÎNCHEIERE
Ședința publică din data de 18 aprilie 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE – A. N.
GREFIER – L. V.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta C. D., cu domiciliul în C., ., ., ., în contradictoriu cu pârâții P. M. C., M. C. PRIN PRIMAR, și C. L. C., cu sediul în C., bulevardul tomis, nr.51, județul C., având ca obiect legea 10/2001.
La apelul nominal făcut în ședința publică, au răspuns reclamanta, prin apărător ales, domnul avocat Malache F. D. cu împuternicire avocațială la dosarul cauzei, și pârâții, prin apărător ales, domnul avocat I. N., cu împuternicire avocațială la dosarul cauzei.
Procedura de citare este legal îndeplinită cu respectarea dispozițiilor prevăzute de art.157 Cod procedură civilă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței faptul că la dosarul cauzei nu a fost depusă lista cu terenuri ce pot face obiectul atribuirii în compensare conform dispozițiilor instanței de la termenul anterior, după care:
Pârâții, prin apărător ales, depun la dosarul cauzei lista cu terenuri ce pot face obiectul atribuirii în compensare.
Reclamanta, prin apărător ales, arată că din punctul său de vedere dosarul se află în stare de amânare întrucât potrivit referatului comisiei de aplicare a Legii 10/2001, se propune acordarea în compensare reclamantei a unor terenuri identificate în patrimoniul M. C. în intravilan, respectiv teren situat în Satul de Vacanță, lot 26, teren situat pe ., teren situat la intersecția străzii I.L. C. cu . situat la intersecția străzii I.L. C. cu . teren. Arată că solicitarea de la termenul anterior a fost să se comunice raportat la data întocmirii referatul Comisiei Locale 22 octombrie 2013 dacă în acest moment aceste terenuri mai pot fi atribuite în compensare. Solicită să se pună în vedere pârâtelor să răspundă cu privire la acest aspect.
Pârâții, prin apărător ales, solicită instanței să aibă în vedere faptul că acest referat a fost respins.
Reclamantul, prin apărător ales, arată că legea adoptată în 13 decembrie 2013, Legea 368 prevede posibilitatea acordării în compensare de măsuri în echivalent valoric, cu alte cuvinte, sunt în cadru legal, cererea se înscrie în cadrul legal stabilit și aflat în vigoare și pe de altă parte terenurile au fost identificate.
Pârâții, prin apărător ales, solicită instanței să constate dacă dispoziția Primarului a fost legal emisă.
Instanța, deliberând, respinge cererea de amânare pentru motivul invocat având în vedere că instanța a fost învestită cu anularea deciziei nr.2434/11.11.2013 emisă de P. M. C. respectiv analiza criticilor de legalitate și de netemeinicie cu privire la aceasta.
Reclamanta, prin apărător ales precizează faptul că instanța a fost învestită cu două cereri, prima vizând anularea dispoziției și a doua vizând anularea în compensare de bunuri imobile echivalente valoric.
Solicită a se reveni cu adresă către pârâți, prin care să se comunice dacă bunurile de care reclamanta a făcut vorbire mai sunt de actualitate.
Instanța s-a pronunțat pe acest aspect, în concluzie acordă cuvântul asupra excepțiilor.
Pârâții, prin apărător ales, solicită admiterea excepției lipsei calității procesual pasive a M. C. și C. L. al M. C. motivat de faptul că, calitatea de emitent a dispoziției atacate nu aparține niciunuia dintre cei doi pârâți, aceasta fiind emisă de către P. M. C..
Reclamanta, prin apărător ales, pune concluzii de respingere a acestei excepții.
Instanța, deliberând, unește excepțiile cu fondul cauzei, considerând că probatoriul vizând soluția excepțiilor este comun cu cel necesar pentru soluționarea fondului, astfel încât acordă cuvântul părților pe fondul cauzei.
Reclamanta, prin apărător ales, solicită instanței admiterea probei cu înscrisuri aflate la dosarul cauzei și emiterea unei adrese către pârâți prin care să se identifice bunurile imobile aflate în patrimoniul M. C. care ar putea fi atribuite în compensare.
Pârâții, prin apărător ales, solicită admiterea probei cu înscrisuri aflate la dosarul cauzei, iar în ceea ce privește solicitarea reclamantei de emitere a unei adrese către pârâți, aceștia consideră că au răspuns solicitării reclamantei.
Reclamanta, insistă în ceea ce privește acordarea unui termen pentru ca acesta să facă demersuri cu privire la situația terenurilor ce pot face obiectul compensării.
Instanța, deliberând, încuviințează pentru ambele părți proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei, constată că pârâta a depus la dosarul cauzei un proces-verbal care a stabilit că pentru luna aprilie nu se identifică terenuri ce pot face obiectul atribuirii în compensare.
Nemaifiind alte cereri sau probe noi, instanța, în temeiul dispozițiile art.244 constată terminată cercetarea judecătorească și acordă în temeiul dispozițiilor art.392 Cod procedură civilă cuvântul pe fondul cauzei.
Reclamanta, prin apărător ales, critică dispoziția primarului ca nelegală, dată cu încălcarea legii 368/2013, prin care se stabilește posibilitatea acordării în compensare de bunuri imobile persoanelor îndreptățite, calitatea reclamantei de persoană îndreptățită fiind fără echivoc, împrejurarea că a fost prejudiciată cu o sumă importantă este la fel stabilită fără echivoc și de asemenea dispoziția contestată vine în contradicție cu referatul Comisiei Locale de aplicare a Legii 10/2001.
Solicită anularea dispoziției, obligarea Primarului să emită o nouă dispoziție prin care să atribuie reclamantei în compensare bunuri imobile până la compensarea valorică. Solicită obligarea pârâților la cheltuieli de judecată.
Pârâții, prin apărător ales, solicită respingerea acțiunii, cu cheltuieli de judecată precizând faptul că dispoziția primarului este legală, respectându-se legea 165/2013, referatul întocmit de Comisia Locală de aplicare a Legii 10/2001 nu este contestat. Solicită cheltuieli de judecată.
Reclamanta, prin apărător ales, în replică, arată faptul că legea 165/2013 a fost în vigoare doar câteva luni și ulterior a fost modificată.
Instanța, socotindu-se lămurită, conform art.394 Cod procedură civilă, declară închise dezbaterile și rămâne în pronunțare pe fondul cauzei.
TRIBUNALUL
Având nevoie de timp pentru a delibera, în conformitate cu dispozițiile art.396 Cod Procedură civilă,
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE
Amână pronunțarea la data de 25.04.2014.
Pronunțată în ședința publică azi, 18.04.2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
A. N. L. V.
TRIBUNALUL
Având nevoie de timp pentru a delibera, în conformitate cu dispozițiile art.396 Cod Procedură civilă,
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE
Amână pronunțarea la data de 30.04.2014.
Pronunțată în ședința publică azi, 25.04.2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
A. N. L. V.
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL C.
SECȚIA I CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR.1056/2014
Ședința publică din data de 30 aprilie 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE – A. N.
GREFIER – L. V.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta C. D., cu domiciliul în C., ., ., ., în contradictoriu cu pârâții P. M. C., M. C. PRIN PRIMAR, și C. L. C., cu sediul în C., bulevardul tomis, nr.51, județul C., având ca obiect legea 10/2001.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că dezbaterile pe fondul cauzei au avut loc în ședința publică din data de 18.04.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință aferentă, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre. La acel termen, instanța a amânat pronunțarea în cauză la data de 25.04.2014 când, având nevoie de mai mult timp pentru a delibera, a amânat din nou pronunțarea în cauză pentru data de 30.04.2014.
TRIBUNALUL
Asupra cauzei civile de față:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului C. sub nr. _ , reclamanta C. D. a solicitat în contradictoriu cu pârâții P. Mun. Medgidia, Mun. C. prin Primar și C. L. C. ca instanța să pronunțe o hotărâre prin care să se dispună anularea Dispoziției nr. 2434/11.11.2013 emise de P. Mun. C. pentru motive de nelegalitate și netemeinicie, cu consecința acordării în compensație de bunuri imobile echivalente valoric, cu diferența stabilită prin sentința civilă nr. 4942/20.09.2011 și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
În fapt, reclamanta susține că prin Dispoziția nr. 2434/11.11.2013 emisă de P. Mun. C. s-a respins referatul nr._/22.10.2013 al Comisiei Locale de aplicare a sentinței civile nr. 4942/20.09.2011 și s-a dispus acordarea de măsuri reparatorii în echivalent, constând în compensarea prin puncte prevăzută de Cap. III din Legea nr. 165/2013.
Reclamanta a învederat că există deja o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă prin care s-a stabilit ca modalitate de reparație acordarea de terenuri în compensare, hotărâre care se bucură de autoritate de lucru judecat.
Prin sentința civilă nr. 4942/2011 a Tribunalului C. s-a stabilit doar valoarea terenurilor ce urmează a fi acordate în compensare, însă problema de fond a modalității de soluționare a notificării era deja tranșată sub imperiul legii în vigoare la data pronunțării.
Reclamanta a arătat că a solicitat restituirea în natură pe vechiul amplasament, însă dacă acest lucru este imposibil a solicitat atribuirea în compensare a unui imobil de aceeași categorie, suprafață și valoare.
În drept, s-a invocat Legea nr. 10/2001.
În probațiune, s-a solicitat administrarea probei cu înscrisuri.
Au fost anexate cererii Dispoziția contestată, referat emis de Comisia Locală de Aplicare a Legii nr. 10/2001.
În apărare, pârâții P. Mun. C., C. L. C. și Mun. C. prin Primar au depus întâmpinare, prin care au solicitat respingerea acțiunii ca nefondată, cu cheltuieli de judecată.
În prealabil, pârâții C. L. C. și Mun. C. prin Primar au invocat excepția lipsei calității procesual-pasive, cu motivarea că aceștia nu au calitatea de emitent al dispoziției atacate, ci P. Mun. C..
Pe fond, pârâții susțin că orice notificare formulată conform Legii nr. 10/2001 trebuie soluționată conform legii în vigoare la momentul soluționării acesteia.
Or, cât timp la data de 11.11.2013 erau în vigoare prevederile Legii nr. 165/2013, modalitatea de reparație nu putea fi decât aceea a compensării prin puncte.
Prin sentința civilă nr. 4942/2011 a fost respinsă cererea reclamantei de obligare a pârâților de a acorda pentru diferența de 562.333 euro măsuri reparatorii constând în teren prin compensare.
În drept, s-a invocat Legea nr. 165/2013.
În probațiune, s-a solicitat administrarea probei cu înscrisuri.
A fost anexată documentația aferentă Dispoziției contestate.
Pârâții au depus la dosar un înscris din care rezultă că nu au fost identificate terenuri care ar putea face obiectul atribuirii în compensare, pentru luna aprilie 2014.
Instanța se va pronunța cu prioritate asupra excepției lipsei calității procesual-pasive a M. C. și a Consiliului L. al Mun. C., reținând următoarele:
Competența de a soluționa o notificare, adresată conform Legii nr. 10/2001, aparține unității deținătoare sau entității investite cu soluționarea notificării.
În cazul imobilelor deținute de unitățile administrativ teritoriale, soluționarea notificării se face prin dispoziție motivată a primarului, în calitate de reprezentant al unității administrativ teritoriale, aceasta având calitate procesuală pasivă definită chiar prin lege.
Este nefondată susținerea în sensul că în litigiile fundamentate pe prevederile Legii nr. 10/2001 calitatea procesuala pasivă ar aparține numai primarului, în nume propriu, iar nu și unității administrativ-teritoriale, deoarece dispoziția de acordare a măsurilor reparatorii nu este emisă de primar în nume propriu, ci ca reprezentant al deținătorului imobilului, respectiv al unității administrativ teritoriale.
De altfel, Mun. C. a avut calitatea de pârât și în dosarul nr._/118/2010 al Tribunalului C., dispoziția contestată fiind emisă în baza sentinței pronunțate în acest dosar.
Calitatea de pârât a Consiliului L. al Mun. C. este atrasă de capătul de cerere prin care se solicită acordarea în compensare de bunuri imobile echivalente valoric.
Astfel, singura autoritate competentă să stabilească natura măsurilor compensatorii este entitatea investită cu soluționarea notificării, pentru că ea este singura care poate aprecia dacă măsura este posibilă din punctul său de vedere, iar instanța sesizată de cel nemulțumit poate dispune doar în limitele tabelului ce conține bunurile disponibile care se pot acorda în compensare.
Reclamanta a solicitat expres instanței ca pârâții să depună o listă actualizată a terenurilor ce pot face obiectul atribuirii în compensare.
Includerea bunurilor în categoria celor disponibile este o atribuție care revine Consiliului local ca autoritate deliberativă, fiind singura entitate care este îndrituită să analizeze dacă un bun proprietate a unității administrativ teritoriale trebuie sau nu menținut în proprietatea acesteia, fiind sau nu necesar satisfacerii intereselor unității administrativ teritoriale respective.
Pentru considerente anterior expuse, instanța va respinge excepțiile invocate ca nefondate.
Pe fond, analizând materialul probator administat în cauză, instanța reține:
Prin sentința civilă nr. 4942/20.09.2011 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr._/118/2010, a fost modificată parțial Dispoziția nr. 6269/29.10.2010 emisă de P. Mun. C., stabilindu-se că terenurile atribuite în compensare au valoarea totală de 1.618.182 euro conform raportului de expertiză întocmit în cauză. Instanța a respins ca nefondată cererea reclamantei de obligare a pârâților P. Mun. C. și Mun. C. de a acorda pentru diferența de 562.333 euro măsuri reparatorii reprezentate de teren în compensare.
În baza sentinței civile nr. 4942/20.09.2011 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr._/118/2010, hotărâre judecătorească rămasă definitivă și irevocabilă, P. Mun. C. a emis Dispoziția nr. 2434/11.11.2013, prin care s-a stabilit că pentru diferența de 562.333 euro se propune acordarea către reclamantă de măsuri reparatorii prin echivalent, constând în compensarea prin puncte prevăzută de Cap. III din Legea nr. 165/2013.
Reclamanta a contestat această decizie, a solicitat desființarea acesteia și în consecință acordarea de bunuri imobile echivalente valoric în compensare.
Reclamanta susține că problema modalității în care va fi despăgubită a fost deja stabilită, în sensul că este îndreptățită la teren în compensare, de vreme ce sentința civilă nr. 4942/20.09.2011 a Tribunalului C. a fost emisă în faza de executare a unei hotărâri judecătorești.
De asemenea, în referatul emis de Comisia Locală de Aplicare a Legii nr. 10/2001 se menționează că, deși prin sentința civilă nr. 4942/20.09.2011 s-a dispus expres respingerea cererii de acordare de teren în compensare, aceasta nu înseamnă că instanța a înlăturat această modalitate de reparație, ci că nu se mai impune o reiterare a modalităților reparatorii la care reclamanta este îndreptățită, de vreme ce aceastea au fost deja stabilite.
Instanța are obligația în consecință să verifice legalitatea Dispoziției contestate, prin raportare la cele statuate de instanța care a pronunțat sentința civilă nr. 4942/20.09.2011.
Or, din dispozitivul sentinței civile menționate, rămasă definitivă și irevocabilă nu reiese că ar fi fost respinsă ca lipsită de interes sau de obiect cererea de acordare de teren în compensare pentru diferența de 562.333 euro, ci a fost respinsă pe fond, constatându-se pârâții nu dispun de terenuri pentru atribuire în compensare.
Instanța a stabilit valoarea de piață a terenurilor atribuite în compensare, a stabilit diferența care nu face obiectul compensării și a stabilit că pentru această diferență posibilitatea atribuirii de alte terenuri în compensare nu este posibilă.
Este exclusă interpretarea conform căreia dispozitivul sentinței cuprinde o simplă constatare, în sensul că nu există disponibil de teren în compensare, iar reparația pentru diferența de 562.333 euro poate fi amânată pe termen nedefinit, până la momentul când va exista disponibilul necesar, pentru că se opune principiul certitudinii și securității raporturilor juridice la care această hotărâre judecătorească dă naștere.
Pe de altă parte, analizând legalitatea Dispoziției contestate prin prisma legislației în vigoare la data emiterii acesteia, reiese că la momentul emiterii Dispoziției nr. 2434/11.11.2013, în vigoare era Legea nr. 165/2013 publicată în Monitorul Oficial Partea I nr. 278/17.05.2013, care a statuat cu valoare de principiu că imobilele preluate in mod abuziv in perioada regimului comunist se restituie in natură. În situatia în care restituirea în natură a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist nu mai este posibilă, singura măsură reparatorie în echivalent care se acordă este compensarea prin puncte, prevazută in Capitolul III din lege.
Este adevărat că prin Legea nr. 368 din 18 decembrie 2013 a fost modificat art. 1 al. 2 din Legea nr. 165/2013, în sensul că “În situația în care restituirea în natură a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist nu mai este posibilă, măsurile reparatorii în echivalent care se pot acorda sunt compensarea cu bunuri oferite în echivalent de entitatea învestită cu soluționarea cererii formulate în baza Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicată, cu modificările și completările ulterioare”, însă acest act normativ a intrat în vigoare ulterior emiterii Dispoziției contestate.
Prin sentința civilă nr. 4942/20.09.2011, Tribunalul C. a reținut cu autoritate de lucru judecat că, astfel cum rezultă din adresa pârâților nr._/06.09.2011, aceștia nu mai au în patrimoniu terenuri libere care să poată fi acordate în compensare, de vreme ce cele două terenuri identificate pentru luna august 2011 au fost deja atribuite.
Aceeași situație de fapt poate fi reținută și în prezent, având în vedere că prin procesul-verbal depus cu adresa de înaintare_/04.04.2014 Comisia pentru identificarea, inventarierea și înaintarea propunerilor de terenuri pentru atribuirea în compensare nu a identificat terenuri care ar putea face obiectul atribuirii în compensare, pentru luna aprilie 2014.
Instanța nu poate dispune de bunuri care nu sunt incluse în lista bunurilor disponibile, pentru că, astfel, s-ar micșora patrimoniul unității administrativ teritoriale împotriva voinței titularului dreptului și în absența oricărei justificări legale.
Așa cum a reținut și instanța supremă în mai multe decizii de speță, acordarea în compensare de alte bunuri este o obligație a unității deținătoare, însă o astfel de reparație nu depinde numai de voința unității notificate și notificatorului, ci și de existența în patrimoniul unității notificate a unor bunuri care să poată fi acordate în compensare.
Pentru considerente anterior expuse, instanța va respinge acțiunea ca nefondată pe toate capetele de cerere.
Cu privire la cererea pârâților de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecată, instanța reține că în accepțiunea art. 453 Cod pr. civilă, cheltuielile de judecată reprezintă ansamblul sumelor de bani, pe care trebuie sa le suporte părțile în legătură cu activitatea procesuală.
Acestea pot fi puse de instanță numai în sarcina părții aflate în culpă procesuală, sub condiția dovedirii acestora.
Cum pârâții au făcut dovada efectuării unor cheltuieli cu acest titlu, anexând înscrisurile doveditoare a suportării onorariului de avocat, instanța va obliga reclamanta să plătească pârâților suma de 673,29 lei cu titlul de cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge ca nefondată excepția lipsei calității procesual-pasive a pârâților M. C. și C. L. al Mun. C..
Respinge ca nefondată acțiunea privind pe reclamanta C. D., cu domiciliul în C., ., ., ., în contradictoriu cu pârâții P. M. C., M. C. PRIN PRIMAR, și C. L. C., cu sediul în C., bulevardul tomis, nr.51, județul C., având ca obiect legea 10/2001, pe toate capetele de cerere.
Obligă reclamanta să plătească pârâților suma de 673,29 lei cu titlul de cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în 30 de zile de la comunicare, care se depune la Tribunalul C..
Pronunțată în ședință publică, azi data de 30.04.2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
A. N. L. V.
Red. A.N. 17.06.2014/2ex
| ← Obligaţie de a face. Hotărâre din 04-03-2014, Tribunalul... | Pretenţii. Sentința nr. 2364/2014. Tribunalul CONSTANŢA → |
|---|
