Obligaţie de a face. Decizia nr. 94/2014. Tribunalul CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 94/2014 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 14-02-2014 în dosarul nr. 4516/212/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL C.
SECȚIA I CIVILĂ
Decizia civilă nr.94/2014
Ședința publică de la 14 februarie 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: C. C. V.
Judecător:T. V.
Grefier: G. A.
Pe rol soluționarea apelului civil declarat de apelanta R. S. I., cu domiciliul în C., ., ..2, ., împotriva sentinței civile nr.2914/27.02.2013 pronunțată de Judecătoria C., în contradictoriu cu intimatul pârât S. R. PRIN MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE, cu sediul în București, ., sector 4.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns apelanta reclamantă, prin apărător ales, domnul avocat M. G. care depune împuternicire avocațială la dosarul cauzei, lipsind intimatul pârât.
Procedura este legal îndeplinită, cu respectarea disp. art.88 și urm. Cod procedură civilă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că la data de 11 decembrie 2013, apelanta a depus prin Serviciul Registratură cerere de repunere pe rol a cauzei, după care:
Apelanta reclamantă, prin apărător ales, solicită repunerea cauzei pe rol în temeiul dispozițiilor art.245 indice 1 Cod procedură civilă.
Instanța, constatând îndeplinite dispozițiile prevăzute de art.245 Cod procedură civilă încuviințează cererea formulată de apelantă și în consecință repune cauza pe rol.
Nemaifiind alte cereri prealabile și nici cereri noi, instanța constată terminată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul părților în dezbateri asupra fondului.
Apelanta reclamantă, prin apărător ales, solicită admiterea apelului considerând că soluția instanței de fond este nelegală și netemeinică întrucât apelanta apreciază că a determinat corect cadrul procesual în privința pârâtului având în vedere legislația europeană.
Solicită admiterea apelului cu trimiterea cauzei către judecata în fond.
Instanța, socotindu-se lămurită, conform art.150 Cod procedură civilă, declară închise dezbaterile și rămâne în pronunțare pe fondul cauzei.
TRIBUNALUL
Asupra apelului civil de față, deliberând, constată:
Prin sentința civilă nr.2914/27.02.2013 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._ s-a admis excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârât prin întâmpinare.
S-a respins acțiunea exercitată de reclamanta R. S. I. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finantelor Publice, ca inadmisibilă.
Pentru a pronunța această sentință civilă, în baza materialului probator administrat în cauză, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta R. S. I. a solicitat in contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finantelor Publice obligarea la acordarea de despăgubiri constând în valoarea de circulație a construcție situată în București, . sector 5.
In motivarea cererii reclamanta a arătat că imobilul a intrat în proprietatea autorului E. R. N., conform contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr._/15 11 1940, că este succesoarea numitei E. R. N., iar construcția a fost demolată în timpul regimului comunist, preluarea imobilului a fost abuzivă și ilegală.
Prin note scrise depuse ulterior a-a precizat că imobilul a trecut în proprietatea statului ca efect al decretului nr.92/1950.
Reclamanta a susținut admisibilitatea acțiunii invocând art. 1 din protocolul 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului arătând că deține bun în sensul par. 1 sub forma „speranței legitime” ce decurge din interesul patrimonial născut din prevederea expresă și neechivocă a legii speciale în sensul că proprietarul nu și-a pierdut niciodată calitatea avută la data preluării imobilului de către stat(cauza P. vs România par. 84 și 85).
Pârâtul a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei C. și excepția inadmisbilității acțiunii.
Excepția necompetenței teritoriale a fost respinsă prin încheierea motivată din data de 16 05 2012 .
Prima instanță a admis excepția inadmisibilității și a respins cererea ca inadmisibilă, prin luarea în considerare a următoarelor argumente:
- acțiunea exercitată de reclamantă tinde la obligarea statului român la plata unor despăgubiri pentru un imobil ce a fost preluat de stat în stat în temeiul decretului 92/1950, dar care nu poate fi restituit în natură întrucât a fost demolat. Reclamantul a urmat procedura legii 10/2001 și a notificat unitatea deținătoare, dar aceasta rămas în pasivitate o perioadă atât de lungă de timp.
- Legea 10/2001 este în mod indubitabil o lege specială de reparație al cărei scop este ca persoanele ce au suferit prejudicii materiale în epoca regimului anterior prin confiscarea imobilelor deținute în proprietate să fie compensate pentru aceste pierderi(aceleași prevederi sunt aplicabile și moștenitorilor acestor persoane).
Legea 10/2001 este actul normativ cu caracter special de reparație aplicabil în cazul persoanelor ce au pierdut dreptul de proprietate asupra categoriilor de imobile enumerate cuprinsul acestei legi, în favoarea statului.
S-a reținut în esență că, reclamanta, titulară a unei notificări privind imobilul în litigiu, a declanșat procedura administrativă de restituire a imobilului în temeiul Legii 10/2001, situație în care se poate adresa instanțelor numai pentru a asigura efectivitatea acestei proceduri speciale, fiind inadmisibilă recunoașterea dreptului reclamat în cadrul altor proceduri de drept comun, precum în speță, acțiunea în despăgubiri intentată direct statului român.
Împotriva acestei sentințe civile a declarat apel reclamanta criticând-o pentru nelegalitate astfel:
- în mod greșit a statuat instanța de fond că nu poate fi intentată prezenta acțiune de drept comun în situația în care a formulat și o notificare în baza Legii 10/2001 întrucât dreptul și interesul apelantei este de a i se recunoaște calitatea de persoană îndreptățită și implicit dreptul de proprietate asupra imobilului demolat, considerându-se îndreptățită să se adreseze instanței pentru obținerea unui remediu efectiv.
- apelanta susține că este proprietara unui ,, bun” în sensul art.1 din Protocolul nr.1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului sub forma speranței legitime care decurge din interesul patrimonial născut din prevederea expresă și neechivocă a legii speciale în sensul că proprietarul nu și-a pierdut niciodată calitatea avută la data preluării imobilului de către stat ( Cedo, cauza P. contra României).
Apelanta susține că prezenta acțiune este admisibilă în lumina prevederilor art.1 din protocol care consacră atât dreptul fiecărei persoane la respectarea bunurilor sale, cât și obligația autorităților statului de a se abține de a lipsi pe cineva de proprietatea sa, decât numai pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și principiile generale ale dreptului internațional.
Considerarea inadmisibilității unei astfel de acțiuni are semnificația nesocotirii acestor drepturi și constituie o ingerință în dreptul reclamantei de a beneficia de un proces echitabil, drept conferit de art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Legal citat, pârâtul nu a formulat întâmpinare, nu a precizat poziția procesuală în raport cu cererea de apel formulată în cauză.
Părțile nu au administrat probe noi în apel.
Examinând legalitatea și temeinicia sentinței civile apelate prin prisma criticilor formulate, instanța reține:
Cererea de chemare în judecată, formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finantelor Publice, are ca obiect pretenții civile – despăgubiri constând în valoarea de circulație actuală a construcției situate în Municipiul București, ., sector 5, compusă din parter, 3 etaje și subsol, construcție ce a fost preluată abuziv de către stat în temeiul Decretului nr.92/1950 și a fost demolată, fiind imposibil de restituit în natură.
Temeiul juridic invocat în susținerea cererii – art.555 C.civ. și art.1 din Protocolul nr.1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
În vederea soluționării prezentei cereri de obligare a statului la plata valorii de circulație a imobilului preluat abuziv și imposibil de restituit în natură, în mod corect instanța de fond a analizat cu prioritate și a admis excepția inadmisibilității având în vedere și cele reținute de Înalta Curte de Casație și Justiție în decizia în interesul legii nr. 27/2011.
În prezenta cauză se analizează posibilitatea pe care o au persoanele îndreptățite de a beneficia de despăgubiri în alte condiții și în altă procedură decât cea instituită de legea specială.
În virtutea principiului specialia generalibus derogant, concursul dintre legea specială și legea generală se rezolvă în favoarea legii speciale, chiar dacă acest fapt nu este prevăzut expres în legea specială, iar în cazul în care sunt sesizate neconcordanțe între legea specială, respectiv Legea nr. 10/2001, și Convenția europeană a drepturilor omului, aceasta din urmă are prioritate.
Prin urmare, câtă vreme pentru imobilele preluate abuziv de stat în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 s-a adoptat o lege specială, care prevede în ce condiții persoana îndreptățită beneficiază de măsuri reparatorii prin echivalent constând în despăgubiri, nu se poate susține, fără a încălca principiul specialia generalibus derogant, că dreptul comun s-ar aplica cu prioritate sau în concurs cu legea specială.
În ceea ce privește concordanța dintre legea specială și Convenția europeană, se constată că jurisprudența C.E.D.O. lasă la latitudinea statelor semnatare ale Convenției adoptarea măsurilor legislative pe care le găsesc de cuviință pentru restituirea proprietăților preluate de stat sau acordarea de despăgubiri.
Or, în această materie statul a decis că restituirea în natură și acordarea măsurilor reparatorii au loc în condițiile impuse de Legea nr. 10/2001, Legea nr. 247/2005 și Legea 165/2013.
Întrucât legea specială se aplică cu prioritate în raport de dreptul comun, reclamanta nu are posibilitatea de a alege ca temeiul juridic al cererii sale să fie legea de drept comun. Pe de altă parte, instanța are obligația legală de a aplica numai legea specială aplicabilă raportului juridic dedus judecății.
Sub acest aspect, prin decizia pronunțată în recurs în interesul legii nr. 27/2011, s-a arătat că judecătorul național nu poate înlătura Legea nr. 10/2001 sub pretextul că nu corespunde Convenției europene, ci este obligat să aplice legea existentă în lumina principiilor degajate din blocul de convenționalitate.
„În ceea ce privește concordanța dintre legea specială și Convenția europeană, se constată că jurisprudența C.E.D.O. lasă la latitudinea statelor semnatare ale Convenției adoptarea măsurilor legislative pe care le găsesc de cuviință pentru restituirea proprietăților preluate de stat sau acordarea de despăgubiri. (..) Or, în această materie statul a decis că restituirea în natură și acordarea măsurilor reparatorii au loc în condițiile impuse de Legea nr. 10/2001 și de Legea nr. 247/2005. (..) nu se poate vorbi de o încălcare a jurisprudenței C.E.D.O. după pronunțarea hotărârii-pilot în Cauza M. A. și alții împotriva României (..) controlul de convenționalitate al sistemului național existent de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent a fost deja realizat de C.E.D.O. în hotărârea-pilot pronunțată în Cauza M. A. și alții împotriva României, care a stabilit în sarcina statului român obligația de a pune la punct, într-un termen determinat, un mecanism care să garanteze protecția efectivă a drepturilor enunțate de art. 6 paragraful 1 din Convenție și art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție, conform principiilor consacrate de Convenție".
Întemeindu-se pe această motivare, în decizia în recurs în interesul legii nr. 27/2011, înalta Curte de Casație și Justiție a dispus că „Acțiunile în acordarea de despăgubiri bănești pentru imobilele preluate abuziv, imposibil de restituit în natură și pentru care se prevăd măsuri reparatorii prin titlul VII al Legii nr. 247/2005, îndreptate direct împotriva statului român, întemeiate pe dispozițiile dreptului comun, ale art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și ale art. 13 din această convenție, sunt inadmisibile".
Situația de fapt din prezenta cauză, prin care se urmărește obținerea de despăgubiri pentru imobilul preluat abuziv printr-o acțiune directă, îndreptată împotriva statului român, întemeiată pe dispozițiile art. 555 NCC ( art. 480 codul civil vechi ) și al art. 1 din Primul Protocol adițional la CEDO, este identică cu cea de-a doua ipoteză analizată în cadrul recursului în interesul legii, motiv pentru care dispozitivul și considerentele care susțin soluția pronunțată în recurs în interesul legii sunt obligatorii pentru instanță și impun respingerea prezentului apel ca nefondat.
În aceste circumstanțe, obligarea pârâtului la plata despăgubirilor, motivat de faptul că reclamanta beneficiază de garanțiile oferite de art.1 din Protocolul nr.1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, iar procedura instituită de titlul VII din Legea 247/2005 nu garantează plata efectivă a acestora într-un termen rezonabil, nu poate fi primită, din moment ce, la momentul sesizării instanței, reclamanta nu are un bun și nici o creanță suficient consolidată, de natură a o face să se prevaleze de o speranță legitimă, în sensul art.1 din Protocolul nr.1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, întrucât nu a epuizat procedura specială prevăzută de legile de reparație și nici căile de atac prevăzute de aceste legi.
În baza considerentelor expuse, tribunalul va respinge apelul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE
Respinge apelul declarat de apelanta R. S. I., cu domiciliul în C., ., ..2, ., împotriva sentinței civile nr.2914/27.02.2013 pronunțată de Judecătoria C., în contradictoriu cu intimatul pârât S. R. PRIN MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE, cu sediul în București, ., sector 4, ca nefondat.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 14.02.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
C. C. V. T. V.
GREFIER,
A. G.
Red.Jud.V.T./2ex-05.03.2014
./2ex
| ← Exequator. Recunoaștere înscris / hotărâre străină.... | Revendicare imobiliară. Încheierea nr. 01/2014. Tribunalul... → |
|---|
