Obligaţie de a face. Decizia nr. 17/2014. Tribunalul CONSTANŢA

Decizia nr. 17/2014 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 16-01-2014 în dosarul nr. 26388/212/2012

Dosar nr._

TRIBUNALUL C.

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR.17

Ședința publică din 16 ianuarie 2014

PREȘEDINTE - C. E.

JUDECĂTOR - A. L.

GREFIER - R. E.

S-a luat în examinare apelul civil declarat de reclamanta C. O., cu domiciliul în localitatea Halta Valu lui T., județ C., împotriva sentinței civile nr.8331/07.06.2013, pronunțate de Judecătoria C., în dosarul nr._, având ca obiect obligația de a face, în contradictoriu cu intimații pârâți S. C. CF CONSTANTA, cu sediul în Constanta, al. Albastrelelor nr. 10, județ C. și C. T., cu domiciliul în Constanta, . nr. 51, ., ..

La apelul nominal făcut în ședință publică, răspunde pentru intimata pârâtă S. C. CF C., consilier juridic P. D., în baza delegației de reprezentare nr.1254/27.11.2013, lipsind apelanta reclamantă C. O. și intimatul pârât C. T..

Procedura este legal îndeplinită, cu respectarea prevederilor art.88 și următoarele Cod procedură civilă.

Prezentul apel este motivat, timbrat cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 8 lei și cu timbru judiciar în valoare de 0,15 lei.

Se constată că intimata S. C. CF C. a depus la dosarul cauzei răspunsul cu privire la interogatoriul propus de partea apelantă, în 2 exemplare.

Reprezentantul convențional al societății intimate solicită a se lua act că nu are cereri prealabile de formulat, apreciind dosarul în stare de judecată.

Instanța, socotindu-se lămurită, în conformitate cu prevederile art.150 Cod procedură civilă, constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul părții prezente asupra apelului de față.

Având cuvântul pentru intimata pârâtă S. C. CF C., reprezentantul convențional solicită respingerea apelului, ca nefondat, cu menținerea hotărârii instanței de fond ca legală și temeinică, pentru următoarele aspecte:

  1. Apelanta se află într-o confuzie totală cu privire la numita T. Minever despre care susține că ar fi cumpărat o locuință. Aceasta nu a avut niciodată funcția de șef de gară, ci funcția de conductor tren.
  2. S-a depus la dosar o listă cu toate locuințele de intervenție de pe raza sucursalei C. C., însă apelanta consideră că doar locuința de la poziția 132 este de intervenție, care nici măcar nu face obiectul prezentei cauze, locuința acesteia aflându-se la poziția 135,
  3. În motivele de drept se specifică conform Legii nr.185, la art.7 că locuințele de intervenție nu pot fi vândute.

După strigarea cauzei și rămânerea în pronunțare, se prezintă apelanta reclamantă personal, căreia i se comunică un exemplar al răspunsului la interogatoriu și măsurile dispuse.

Apelanta reclamantă solicită a se reține că a deținut funcția de șef gară la Stația Valu lui T. încă din anul 1998, când locuința șefului de gară era ocupată de un magazioner. În anul 1999, i s-a dat o locuință pentru care a achitat chiria și utilitățile aferente, deși nu era de intervenție. Ulterior locuința a fost vândută, după care i s-a încheiat un contract prin care se prevedea neplata cheltuielilor aferente imobilului. Începând cu anul 2009, reclamantei apelante i s-a solicitat din nou plata chiriei și a celorlalte utilități, deși deținea în continuare funcția de șef gară.

TRIBUNALUL

Asupra apelului civil de față:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. sub nr._, reclamanta C. O., în contradictoriu cu pârâta S. C. CF C., a solicitat obligarea pârâtei la încheierea contractul de vânzare cumpărare pentru locuința în suprafață de 49,92 mp., situată în . lui T..

În motivare, reclamanta a arătat că deține locuința în suprafață de 49,92 mp situată în . lui T., în baza contractului de închiriere nr.80/09.11.1999 încheiat cu fosta Regională CFR C. și a adus îmbunătățiri acestui imobil. A mai arătat reclamanta că, până la pensionare, a deținut funcția de șef Gară Valu lui T., iar din 01.02.2010 gara Valu lui T. a fost transformată în Haltă afiliată stației CF oraș Basarabi, condusă de un șef de stație.

Cererea a fost întemeiată pe dispozițiile Legii nr.85/1992.

În probațiune, reclamanta a depus în copie contractul de închiriere nr. 80/09.11.1999 pentru suprafețe cu destinație de locuință.

Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea cererii; totodată a formulat cerere reconvențională prin care a solicitat evacuarea reclamantei din locuința ce face obiectul contractului de comodat nr.69/19.02.2001, cu cheltuieli de judecată.

Instanța a încuviințat pentru părți proba cu înscrisuri și proba cu interogatoriu.

La data de 29.05.2013, pârâta a arătat că înțelege să se judece, în cadrul cererii reconvenționale, numai cu numita C. O..

Prin sentința civilă nr.8331/07.06.2013, Judecătoria C. a respins ca neîntemeiată cererea principală formulată de către reclamantă, a admis cererea reconvențională formulată de către pârâta reconvenientă și a dispus evacuarea reclamantei din imobilul - locuință în suprafață de 49,92 mp situată în . lui T., cu obligarea acesteia la plata către pârâta reconvenientă a sumei de 10,30 lei reprezentând cheltuieli de judecată constând în taxă de timbru și timbru judiciar.

În considerentele hotărârii, instanța de fond a reținut că, la data de 09.11.1999 s-a încheiat contractul de închiriere nr.80/09.11.1999 pentru suprafețe cu destinație de locuință, între Compania Națională CFR SA și C. O. salariat la Stația Valu T. funcția șef de stație, având ca obiect locuința situată în stația Valu T. . de 49,92 din lista locuințelor CFR intervenție și durata „cu începere de la 09.11.1999 cât deține funcția” .

Din Anexa 1a (fila 31) reprezentând Lista locuințelor de intervenție situate în clădiri independente înregistrate ca mijloace fixe figurează locuința atribuită spre folosință reclamantei (poziția 10).

La data de 19.02.2001 a fost încheiat Contractul de comodat nr.69 având ca obiect locuința de intervenție . suprafață de 49,92 mp., între Compania Națională CFR S.A. și reclamanta C. O. salariat la unitatea Stația Valu T. funcția șef stație, pe durata ocupării funcției de șef de stație.

La data de 11.02.2010 a fost încheiat Contractul de închiriere nr.1723, având ca obiect locuința de intervenție . suprafață de 49,92 mp. între Compania Națională CFR S.A. și reclamanta C. O. pensionar CF pe perioada 11.02.2010 – 11.02.2011, prelungit prin actul adițional nr.1/11.02.2011 până la 11.08.2011, prin actul adițional nr. 2/22.08.2011 până la 11.02.2012.

La data de 24.02.2012 a fost încheiat Contractul de închiriere nr.1258 având ca obiect locuința de intervenție . suprafață de 49,92 mp. între Compania Națională CFR S.A. și reclamanta C. O. pensionar CF pe perioada 15.02._12, prelungit prin act adițional nr.1/15.05.2012 până la 15.10.2012.

Prin adresa nr.8.1/1984/15.05.2012 (fila 63) a fost înștiințată reclamanta că la expirarea termenului contractul nu va mai fi reînnoit, iar prin adresa nr. 8.1/5409/31.10.2012 a fost notificată reclamanta în vederea evacuării imobilului.

Având în vedere situația expusă și faptul că locuințele de intervenție sunt exceptate de la vânzare, astfel cum rezultă din textul art.7 din Legea nr. 85/1992, instanța a apreciat ca neîntemeiată cererea principală formulată de către reclamantă.

În ceea ce privește cererea reconvențională formulată de către pârâta reconvenientă, instanța a constatat că evacuarea, în sine și din punct de vedere al aplicabilității practice, este sancțiunea care intervine în cazul nesocotirii unui drept de proprietate care poate fi apărat fie pe calea unei acțiuni reale, fie pe calea unei acțiuni personale, derivate dintr-un contract.

Având în vedere soluția dată cererii principale, adresa nr.8.1/1984/15.05.2012 și faptul că prin art.III. Pct.3 din Contractul de închiriere nr.1258 contract, părțile au convenit că „la expirarea termenului, contractul poate fi reînnoit cu acordul ambelor părți. Tacita relocațiune nu operează”, a apreciat instanța că sunt îndeplinite condițiile pentru evacuarea reclamantei.

În privința cheltuielilor de judecată efectuate de către pârâta-reconvenientă s-a făcut aplicarea disp.art.274 din Codul de procedură civilă.

În termen legal, împotriva sentinței civile mai sus menționate a declarat apel reclamanta, solicitând schimbarea ei în sensul admiterii acțiunii și obligării pârâtei să încheie contract de vânzare-cumpărare, pentru locuința în suprafață de 49,92 mp., situată în . lui T., în condițiile Legii nr.85/1992.

În dezvoltarea motivelor de apel a arătat că în anul 2000 a fost vândută locuința șefului de gară Tulea Minever, aflată la cca 50 m de locuința în litigiu și că din interogatoriul propus de unitate la prima instanță rezultă că ea plătește chirie, or de esența locuinței de intervenție este neplata vreunei chirii și chiart a utilităților aferente.

De asemenea, a precizat că locuința în cauză este de serviciu și nu de intervenție, în condițiile în care Gara Valu lui T. a fost transformată în haltă afiliată Stației CF oraș Basarabi, iar funcția de șef a fost transferată în proxima localitate. Halta Valu lui T. este condusă în prezent de un responsabil de haltă și această funcție dă dreptul la locuință de intervenție conform Dispoziției nr.31/1999 a directorului general.

A mai precizat apelanta-reclamantă că: -în tabelul cu 242 de locuințe prezentat de pârâtă există o singură locuință de serviciu la poz.132, chiar locuința în litigiu; -locuința de intervenție este definită în art.2 lit.e și art.54 din Legea nr.114/1996, în care trebuie să se încadreze orice instrucțiuni și ordine interne; legea dă drept de opțiune doar chiriașului; -construcția în litigiu este construită înainte de . Legii nr.85/1992; -încadrarea locuinței ca fiind de serviciu sau de intervenție este supusă în toate cazurile controlului judecătoresc, potrivit deciziei II/29.09.1997 a CSJ.

Intimata-pârâtă a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat, arătând în motivarea poziției sale procesuale că: -hotărârea instanței de fond este corectă și justă, iar în apel nu se formulează nicio critică, reluându-se doar expunerea de motive a cererii introductive de instanță; -legea exclude de la vânzare locuințele de intervenție; -situația locuinței vândute lui Tulea Minever este diferită; -pe perioada contractului de comodat nu s-a plătit chirie; -ulterior locuința a fost închiriată la insistențele apelantei-reclamante, care a invocat probleme de familie; -transformarea Stației Valu lui T. în haltă nu a avut ca efect schimbarea destinației locuințelor; -pentru impiegatul desemnat ca responsabil pentru coordonarea acestui punct de lucru se asigură locuință de intervenție pe raza unității; -reclamanta deține o locuință proprietate personală în C.; -pe raza Sucursalei CREÎR CF C. se află mai multe locuințe de intervenție, nu doar una singură.

În apărare, intimata-pârâtă a depus Situația fondului de locuințe de intervenție CFR de pe raza Sucursalei CREÎR CF C. la data de 01.03.2013 (f.16-22).

Prin încheierea motivată din data de 28.11.2013, tribunalul a încuviințat proba cu înscrisuri pentru ambele părți și proba cu interogatoriul intimatei-pârâte, respingând proba testimonială propusă de apelanta-reclamantă.

Răspunsul intimatei-pârâte la interogatoriu a fost atașat la f.30-35 din dosar.

Analizând sentința civilă atacată prin prisma motivelor de apel și a materialului probator existent la dosar, în conformitate cu disp.art.295 alin.1 C.proc.civ., tribunalul constată următoarele:

Prin dispozițiile art.1 și art.7 alin.5, Legea 85/1992 prevede dreptul titularilor contractelor de închiriere de a cumpăra, la cerere, locuințele construite din fondurile statului, cu excepția locuințelor de intervenție precum și, obligația corelativă a societății de a vinde aceste locuințe.

Din analiza textelor sus citate rezultă că, pentru a fi găsit întemeiat un demers judiciar precum cel de față, trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiții: locuințele să fie construite din fondurile statului sau ale unităților bugetare ori de stat, să nu fie de intervenție, iar solicitantul să fie titular al unui contract de închiriere.

În speță, acțiunea reclamantei privind obligarea pârâtei de a încheia contract de vânzare-cumpărare, în condițiile Legii nr.85/1992, a fost respinsă în mod corect de prima instanță, apartamentul în discuție constituind locuință de intervenție, nesupusă reglementării invocate.

Din economia dispozițiilor Legii nr.114/1996 (art.2 lit.d), lege care nu a adus nicio modificare Legii nr.85/1992, rezultă că sediul materiei pentru locuințele de serviciu și de intervenție se află în acest din urmă act normativ.

Locuințele de intervenție, în sensul art.7 alin.5 din Legea nr.85/1992, modificată prin Legea nr.76/1994, sunt cele destinate cazării personalului unităților economice sau bugetare care prin contractul de muncă îndeplinește activități sau funcții ce necesită prezența permanentă sau în caz de urgență, în cadrul unităților.

După cum rezultă din această definiție, caracterul de locuință de intervenție decurge atât din natura activității desfășurate de chiriaș, cât și din locul unde se află suprafața locativă, respectiv în incinta unității, fie în imediata apropiere a locului de muncă.

Încadrarea de către intimata-pârâtă a locuinței în litigiu în categoria locuințelor de intervenție este supusă, într-adevăr, controlului judecătoresc, în acest sens statuându-se prin Decizia în interesul legii nr.2/1997 a CSJ.

Tribunalul reține că prima instanță a stabilit o stare de fapt conformă cu realitatea, atunci când a statuat că locuința în cauză ar fi o locuință de intervenție, întrucât probele administrate conduceau la această concluzie.

Din decizia de pensionare nr.9/259/27.01.2010, contractul de închiriere nr.80 din 09.11.1999 și contractul de comodat nr.69/19.02.2001 rezultă că reclamanta a fost încadrată în funcția de Șef de stație IV la Stația Valu lui T., S. Regionala CF C., iar contractul de închiriere și contractul de comodat menționate au fost încheiate cu această unitate. O primă concluzie ce se desprinde din aceste acte este aceea că reclamanta a ajuns să ocupe locuința datorită încadrării ei într-o muncă ce consta în activități care, în cadrul unității la care era angajată, reclamau prezența ei permanentă sau în caz de urgență, întrucât asigura securitatea circulației pe calea ferată.

În acest sens s-au adoptat și deciziile organelor de conducere din acest domeniu, respectiv Dispoziția nr.31/1999 a Directorului general al CFR SA și Dispoziția nr.14/31.03.2000 privind modificarea și completarea unor prevederi din Dispoziția nr.31/1999 (în care se prevede că locuințele de intervenție sunt ocupate de salariați fără să plătească chirie, f.32 dosar fond) și Anexa nr.1 la această dispoziție.

Mai trebuie observat și faptul că în atât în contractul de închiriere nr.80 din 09.11.1999, cât și în contractul de comodat nr.69/19.02.2001, termenul a fost limitat la perioada ocupării de către reclamantă, la CFR-SA, a funcției de șef stație prevăzută în Anexa nr.1 la Dispoziția nr.31/1999 a Directorului General al CFR-SA., reflectându-se prin aceasta intenția unității de a-i pune reclamantei la dispoziție locuința numai pe timpul cât aceasta se va fi aflat în serviciul ei.

Chiar și reclamanta a recunoscut implicit, prin cererile adresate unității pârâte după pierderea calității de salariat (f.39, 40, 51, 64) în vederea închirierii locuinței până la terminarea studiilor de către fiul său, și prin răspunsurile la interogatoriu, că locuința în litigiu a fost accesoriu al contractului de muncă, a avut caracterul de locuință de intervenție și nu și-a pierdut acest caracter nici după pensionarea ei și transformarea Stației Valu lui T. în haltă de mișcare, afiliată la Stația Basarabi (datorită deficitului de personal calificat în funcția de șef de stație, conform Notei nr.11/3k-189/02.03.2010 a Directorului de trafic al RCFConstanța, privind gradarea unor stații și afilierea unor halte de mișcare-f.78 dosar fond).

Contractul de închiriere nr.33/18.02.2010, încheiat în favoarea reclamantei după pierderea calității de salariat al Suc.Regionala CFR și prelungit succesiv pentru perioade cuprinse între 3 și 6 luni până la data de 15.10.2012 (f.41 și urm.dosar fond), nu prezintă relevanță din perspectiva caracterizării locuinței în sensul pretins de reclamantă, câtă vreme s-a prevăzut în mod expres că este vorba despre o locuință de intervenție și s-a convenit că închirierea este temporară și condiționată de plata chiriei și a utilităților, până la ocuparea acesteia de către un salariat îndreptățit din cadrul unității.

În cadrul Schemei de normare a posturilor din Halta de mișcare Valu lui T. cu valabilitate din data de 01.05.2010 (înregistrată sub nr._ la Suc. Regionala CF C.-Divizia Trafic, f.93 dosar fond) figurează și un post IDM responsabil I, iar potrivit Anexei nr.1 la la Dispoziția nr.31/1999 a Directorului General al CFR-SA., printre funcțiile ce dau dreptul la atribuirea unei locuințe de intervenție se regăsește și aceea de „impiegat de mișcare responsabil halta I sau II”, funcție ce există în prezent la nivelul din Haltei Valu lui T..

În raport de cele arătate, se constată că nu există niciun temei pentru a se aprecia că locuința în litigiu figurează în mod nejustificat în Situația fondului de locuințe de intervenție CFR de pe raza Sucursalei CREÎR CF C. la data de 01.03.2013 (f.16-22) și, prin urmare, ar putea fi vândută în condițiile Legii nr.85/1992.

Pe de altă parte, în cauză nu este îndeplinită nici condiția ca, la data cererii de cumpărare, reclamanta să fi fost titularul unui contract de închiriere valabil încheiat pentru locuința în discuție, aceasta prevalându-se în mod nejustificat de contractul de închiriere nr.80/09.11.1999.

Astfel, data limită până care aceasta a beneficiat de efectele ultimului contract de închiriere (Act adițional nr.1 din data de 15.05.2012 la contractul de închiriere nr.1858/24.02.2012, f.61 dosar fond), stabilită prin convenția părților, a fost 15.10.2012. La art.3 din contract s-a prevăzut că reînnoirea poate fi realizată cu numai acordul ambelor părți și că tacita relocațiune nu operează, iar prin adresa nr.8.1/1984/15.05.2012 pârâta i-a adus la cunoștință reclamantei faptul că nu intenționează să-i mai prelungească contractul, aceasta urmând să predea locuința la data de 15.10.2012. În aceste condiții, este evident că reclamanta nu mai deținea contract de închiriere la data de 29.10.2012, când și-a manifestat pentru oprima oară intenția de a cumpăra locuința.

În fine, mai este de remarcat și faptul că cererii de cumpărare nu i-a fost atașată declarația pe proprie răspundere a reclamantei, în sensul că nu deține și nu a deținut o altă locuință pe raza localității în care se află locuința în litigiu sau în altă localitate din țară. Mai mult, aceasta nu a combătut nici la judecata în fond, nici prin cererea de apel, susținerea pârâtei din întâmpinare potrivit căreia ar deține în proprietate imobilul situat în C., . nr.51, ., .-a declarat domiciliul stabil la încheierea contractului de comodat nr.69/19.02.2001.

Se constată, așadar, lipsa unor motive temeinice pentru reformarea sentinței civile atacate în sensul admiterii cererii principale și respingerii cererii reconvenționale, deoarece nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de Legea nr.85/1992 pentru aprobarea cererii de cumpărare a locuinței litigioase, iar reclamanta nu mai deține la acest moment un titlu locativ care să-i justifice folosința în continuare a acestei locuințe.

D. urmare, se va respinge ca nefondat prezentul apel, în temeiul disp.art.296 C.proc.civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, apelul declarat de reclamanta C. O., cu domiciliul în localitatea Halta Valu lui T., județ C., împotriva sentinței civile nr.8331/07.06.2013, pronunțate de Judecătoria C., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți S. C. CF CONSTANTA, cu sediul în Constanta, Al. Albastrelelor nr. 10, județ C. și C. T., cu domiciliul în Constanta, . nr. 51, ., ..

Definitivă.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 ianuarie 2014.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

C. E. A. L.

GREFIER,

R. E.

Jud.fond L.M.

Red.th.dec.jud.A.L.

20.01.2014/5ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Obligaţie de a face. Decizia nr. 17/2014. Tribunalul CONSTANŢA