Contestaţie la executare. Decizia nr. 269/2014. Tribunalul CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 269/2014 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 10-04-2014 în dosarul nr. 18795/212/2013
Dosar nr._
TRIBUNALUL C.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR.269
Ședința publică din 10 aprilie 2014
PREȘEDINTE- M. C. M.
JUDECĂTOR - C. E.
GREFIER - R. E.
S-a luat în examinare apelul civil declarat de intimații B.E.J. BOGĂȚIE S. L., cu sediul ales în C., O.P.1, C.P.148 și T. I. D., cu domiciliul în Medgidia, ., jud. C., împotriva sentinței civile nr._/21.11.2013, pronunțate de Judecătoria C. în dosarul nr._, având ca obiect contestație la executare, în contradictoriu cu intimatul contestator I. P. SITUAȚII DE URGENȚĂ, cu sediul în C., . nr.110.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită, cu respectarea prevederilor art.157 și următoarele Cod procedură civilă.
S-a făcut referatul asupra cauzei de către grefierul de ședință, prin care s-a evidențiat faptul că apelul este motivat și că s-a depus răspuns cu privire la întâmpinare, după care:
Instanța, socotindu-se lămurită, în conformitate cu prevederile art.392 Cod procedură civilă, constată dosarul în stare de judecată și rămâne în pronunțare asupra apelului de față.
TRIBUNALUL
Asupra prezentului apel civil, constată;
Împrejurările faptice ale speței;
Prin sentința civilă nr._ din 21.11.2013 Judecătoria C. a respins ca neîntemeiata cererea, formulata de contestator I. pentru Situatii de Urgenta al judetului Constanta în contradictoriu cu intimat T. I. D.. A fost respinsă ca neîntemeiata cererea de obligare a contestatorului la plata către intimați a cheltuielilor de judecata constând in onorariu de avocat.
A motivat instanța de fond că în temeiul titlului executoriu - sentinta civila nr. 3461/03.10.2012 pronuntata de Tribunalul Constanta prin care s-a dispus obligarea contestatorului la plata către intimat a drepturilor salariale cuvenite pentru perioada cuprinsa intre data trecerii in rezerva și 15.06.2011- s-a pornit executarea silită în dosarul de executare nr. 337/2013 al B. Bogatie In faza de executare silita, legitimarea procesuala activa sau pasiva decurge chiar din titlul executoriu care arata cine este creditorul, care poate sa ceara punerea in executare a titlului si cine este debitorul impotriva caruia poate fi pornita executarea silita. B.E.J. nu este parte a executarii silite, in sensul ca acesta nu realizeaza actele de executare silita in considerarea vreunui drept personal, ci actioneaza ca institutie special abilitata prin Legea nr. 188/2000 a executorilor judecatoresti care, prin dispozitiile art. 1 si 2, prevede ca executarea silita a dispozitiilor cu caracter civil din titlurile executorii se efectueaza de catre executorii judecatoresti, daca legea nu prevede altfel, precum si faptul ca executorii judecatoresti indeplinesc si alte atributii date prin lege in competenta lor, fiind investiti sa indeplineasca un serviciu de interes public. B.E.J. nu poate avea calitate procesual pasiva decat daca exista o norma legala expresa care sa consacre o calitate procesual pasiva ˝speciala˝ a B.E.J., prin derogare de la normele generale.
Referitor la fondul cauzei instanta a retinut ca singurul motiv invocat de contestator in sustinerea contestatiei este nerespectarea de catre creditorul – intimat a termenului de 6 luni prevazut de art. 2 din Og nr. 22/2002 privind executarea obligatiilor de plata ale institutiilor publice, stabilite prin titluri executorii. Potrivit art. 2 din Og. nr. 22/2002 privind executarea obligatiilor de plata ale institutiilor publice, in situatia in care executarea nu incepe din cauza lipsei de fonduri, institutiile statului dispun de un termen de 6 luni care curge de la data la care debitorul a primit somatia de plata comunicata de organul competent de executare. Prin urmare, se instituie o conditie ˝lipsa de fonduri˝ care determina neinceperea sau imposibilitatea continuarii executarii, astfel ca numai in situatia acestui impediment la executare devine incident termenul de 6 luni pentru ca institutia publica sa efectueze demersurile necesare. Nu este vorba despre o procedura prealabila in aceste 6 luni si nici despre un termen de gratie, dupa cum sustine contestatorul. Asadar, desi legea impune comunicarea unei somatii de plata, aceasta nu are semnificatia juridica a unei simple notificari, ci reprezinta un act prin care creditorul isi manifesta expres si neechivoc vointa in sensul realizarii creantei, fata de refuzul aducerii la indeplinire de buna voie a titlului executoriu, ceea ce implica, o executare silita. Daca, dupa primirea somatiei, debitoarea face dovada ca executarea nu poate incepe din lipsa de fonduri, va fi obligata sa faca demersuri pentru obtinerea acestora in termen de 6 luni de la primirea somatiei, iar daca nu este dovedita o asemenea situatie, executarea silita isi urmează cursul potrivit dreptului comun. Prin urmare, numai in cazul existentei unui impediment la executare, respectiv doar lipsa fondurilor, pentru executarea unei creanțe stabilita prin titlu executoriu, devine aplicabil termenul de 6 luni pentru identificarea resurselor financiare.In cauza, debitorul contestator nu a făcut dovada ca s-ar afla in situatia enuntata mai sus, deși avea sarcina probei, potrivit art. 249 C.proc.civ.. De asemenea, imposibilitatea de a începe executarea din cauza lipsei de fonduri nu poate fi dedusa automat sau prezumata din insasi calitatea de institutie publica a debitorului, intrucat aceasta ar echivala practic cu o prezumtie de insolvabilitate continua a institutiilor statului, ceea ce contravine atat principiului garantarii creantelor fata de stat, consacrat de art. 44 din Constitutia Romaniei, cat si obligatiei statului de a executa din oficiu . hotararile judecatoresti pronuntate impotriva sa, parte a garantiilor dreptului la un proces echitabil prevazut de art. 6 din C.E.D.O..In consecinta, debitorul nu se poate prevala de asemenea dispozitii legale pentru a se sustrage de la achitarea sumelor de bani datorate. In acest sens a fost exemplificată jurisprudența CEDO.
Referitor la cheltuielile de judecata, instanța a arătat că potrivit art. 453 alin. 1 C.proc.civ. coroborat cu art. 451 alin. 1 C.proc. civ., daca exista o cerere in acest sens, precum si dovada cheltuielilor efectuate conform art. 452 C.proc.civ., va putea obliga partea care pierde procesul la plata cheltuielilor de judecata. Analizand cererea intimatilor prin prisma acestor dispozitii legale, instanta retine ca acestia au formulat o cerere in acest sens prin intampinare, insa la dosarul cauzei nu se regaseste dovada efectuarii cheltuielilor. In consecinta a respins ca neintemeiata aceasta cerere.
Susținerile părților din calea de atac;
Împotriva acestei soluții au declarat apel B. Bogăție și intimatul T. I. D. care au criticat, cu motive comune, hotărârea instanței de fond numai sub aspectul respingerii cererii de acordare a cheltuielilor de judecată. Se susține că în mod greșit instanța de judecată a stabilit că nu s-a făcut dovada acestor cheltuilei în condițiile în care chitanța cu . numărul 67 din data de 12.08.2013 emisă de cabinet avocat T. R. E. cu suma de 500lei și chitanța aferentă plății onorariului de avocat.
Intimatul contestator a formulat întâmpinare prin intermediul căreia a susținut că se impune respingerea apelurilor ca nefondate întrucât, în opinia sa, soluția instanței de fond este temeinică și legală.
Alte probatorii nu au fost administrate în fața instanței de apel.
Dispozitiile de drept material si procedural aplicabile spetei;
Potrivit art.479C.pr.civ instanta de apel va verifica, in limitele cererii de apel, stabilirea situatiei de fapt si aplicarea legii de catre prima instanta.
Art.453C.pr.civ. stabilește că ,,partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată’’ iar.452C.pr.civ. că ,,partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condițiile legii, dovada existenței și întinderii, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei.’’
Aprecierile tribunalului;
Apelanții au criticat hotararea instantei de fond numai sub aspectul respingerii cererii de acordare a cheltuielilor de judecata.
Plata cheltuielilor de judecata are ca fundament teoria culpei procesuale potrivit careia parea vinovata de declansarea procedurii judiciare trebuie sa suporte costurile acesteia. În speță ele trebuie suportate de către contestator care a pierdut părocesul
Totuși, acordarea cheltuileilor de judecată implică, nu numai cereința câștigării procesului ci și pe cea dovedirii efectuării lor și a cunatum,ului acestora.
În calea de atac apelantul face trimitere la o chitanță de plată a sumei de 500lei cu titlu de onorariu avocat, indicând elementele de identificare ale acestei chitanțe. Verificând însă actele și lucrările dosarului de fond, tribunalul reține că această chitanță, într-adevăr nu se regăsește printre înscrisurile depuse la dosar cauzei, astfel cum corect a stabilit și instanța de fond. Prin urmare, problema dovedirii cuantumului cheltuielilor de judecată a fost corect dezlegată de către instanța de fond, astfel că motivele de critică sunt nefondate, uzrmând a respinge apelurile a atare.
P. ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, apelurile declarate de intimații B.E.J. BOGĂȚIE S. L., cu sediul ales în C., O.P.1, C.P.148 și T. I. D., cu domiciliul în Medgidia, ., jud. C., împotriva sentinței civile nr._/21.11.2013, pronunțate de Judecătoria C. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul contestator I. P. SITUAȚII DE URGENȚĂ, cu sediul în C., . nr.110.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 10 aprilie 2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
M. C. M. C. E.
GREFIER
R. E.
Jud.fond R.M.D.
Red.th.dec.jud. M.C.M./29.04.2014/5ex.
| ← Obligaţie de a face. Decizia nr. 17/2014. Tribunalul CONSTANŢA | Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 46/2014.... → |
|---|








