Pretenţii. Decizia nr. 556/2014. Tribunalul CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 556/2014 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 02-09-2014 în dosarul nr. 30255/212/2013
Dosar nr._
TRIBUNALUL C.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 556
Ședința publică din 02 septembrie 2014
PREȘEDINTE: C. R. D.
JUDECĂTOR: A. L.
GREFIER: A. – M. G.
S-a luat în examinare soluționarea apelului civil declarat de apelanta – - reclamantă . SA - Constanta, Incinta P., județ C. împotriva sentinței civile nr.4859/30.04.2014 pronunțate de Judecătoria C. în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimata–pârâtă ADMINISTRAȚIA BAZINALĂ DE A. DOBROGEA LITORAL - Constanta, ., nr. 127, județ C., cererea de chemare în judecată având ca obiect „pretentii”.
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns apelanta -reclamantă, prin avocat A. P., cu împuternicire avocațială la dosar, lipsind intimata - pârâtă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează, că procedura de citare este legal îndeplinită, că apelul este scutit de la plata timbrajului, după care,
Instanța, din oficiu, invocă excepția necompetenței funcționale a Secției I Civilă.
Apelanta-reclamantă, prin avocat apreciază că Secția a II-a Civilă a Tribunalului C. urmează a soluționa prezenta cauză.
Instanța reține cauza în pronunțare.
TRIBUNALUL
Asupra apelului civil de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. sub nr._ reclamanta S.C. R. P. OPERATOR S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRAȚIA BAZINALĂ DE A. DOBROGEA-LITORAL, obligarea acesteia la plata următoarelor sume: 4340 lei reprezentând cheltuieli de judecată achitate de reclamantă în legătură cu soluționarea în fond a dosarului nr._/118/2012 al Tribunalului C., suma de 1240 lei cu titlu de onorariu de avocat în prezenta cerere și contravaloare taxei judiciare de timbru.
În motivarea cererii s-a arătat, în esență, că reclamanta a obținut o soluție favorabilă în dosarul menționat, fiind întrunite condițiile răspunderii civile delictuale ale pârâtei căzute în pretenții.
In drept, au fost invocate dispozițiile art. 453, 455 C.pr.civ., art. 1357-1359 și 1386 N.C.civ.
În susținere, au fost depuse înscrisuri.
Legal citată, pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii, arătând că suma pretinsă de reclamantă cu titlul de onorariu este de 9 ori mai mare decât onorariul minimal prevăzut în Protocolul nr._/MJ/2008 privind stabilirea onorariilor avocaților pentru furnizarea serviciilor de asistență juridică, în cadrul sistemului de ajutor public judiciar și de asistență juridică în materie penală.
În drept, apărările au fost întemeiate pe dispozițiile art. 205 și urm. C. proc. civ.
În cauză, a fost administrată proba cu înscrisuri și au fost atașat dosarul la care se face referire în acțiunea reclamantei.
Prin sentința civilă nr. 4859/30.04.2014 instanța a admis în parte acțiunea, în sensul că a obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 4340 lei, reprezentând cheltuieli de judecată efectuate în dosarul nr._/118/2012 al Tribunalului C. și a respins cererea de acordare a cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî în acest fel, a reținut instanța de fond că prin s.c. nr.2971/22.05.2013 a Tribunalului C. pronunțată în dosarul nr._/118/2012 a fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea formulată de ADMINISTRAȚIA BAZINALĂ DE A. DOBROGEA-LITORAL în contradictoriu cu .>
În cauza menționată nu au fost acordate cheltuieli de judecată.
Potrivit facturii fiscale nr.331/08.10.2012 și a extrasul de cont aflat la fila 18 dosar, cheltuielile de judecată efectuate de reclamant în cauza respectivă sunt în cuantum total de 4340 lei, reprezentând onorariu de avocat.
Potrivit art. 453 alin. (1) C.proc.civ., partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată.
Potrivit art.1349 C.Civ, „(1) Orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune și să nu aducă atingere, prin acțiunile ori inacțiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane. (2) Cel care, având discernământ, încalcă această îndatorire răspunde de toate prejudiciile cauzate, fiind obligat să le repare integral. (3) În cazurile anume prevăzute de lege, o persoană este obligată să repare prejudiciul cauzat de fapta altuia, de lucrurile ori animalele aflate sub paza sa, precum și de ruina edificiului.”.
Din interpretarea acestor prevederi legale rezultă că pentru angajarea răspunderii civile delictuale este necesar să fie întrunite în mod cumulativ mai multe condiții, și anume: existența unei fapte ilicite, vinovăția celui căruia i se impută fapta ilicită, existența unui prejudiciu și existența unei legături de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu.
Instanța reține că sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale.
Astfel, fapta ilicită este reprezentată de formularea unei cereri neîntemeiate care a determinat cheltuieli de judecată din partea reclamantei. Vinovăția pârâtei rezultă din soluția de respingere a cererii. Prejudiciul este reprezentat de contravaloarea onorariului de avocat, pe care reclamanta l-a achitat cu ocazia soluționării fondului.
Legătura de cauzalitate este evidentă, de acțiunea promovată fiind determinate cheltuielile de judecată.
Față de aceste considerente, instanța va admite acțiunea și va obliga pârâta la plata către reclamantă a sumei de 4340 lei reprezentând cheltuieli de judecată efectuate în dosarul nr._/118/2012 al Tribunalului C..
Cu privire la cheltuielile de judecată efectuate în prezenta cauză, instanța reține că se impune analizarea condițiilor răspunderii civile delictuale în ceea ce o privește pe pârâtă și în raport de noua cerere formulată de reclamantă pe rolul instanței.
Or, culpa pentru inițierea prezentului demers judiciar nu aparține pârâtei, de vreme ce reclamanta a optat pentru solicitarea cheltuielilor de judecată pe cale separată și nu în cadrul litigiului de fond. În acest sens, instanța constată că la momentul la care Tribunalul C. a pronunțat hotărârea de fond, plata onorariului de avocat fusese efectuată, iar din concluziile orale ale apărătorului reclamantei instanța reține că această dovadă nu a fost depusă în fața Tribunalului C. în mod voluntar.
Totodată, instanța apreciază că atitudinea procesuală a reclamantei, care nu solicită cheltuielile deja efectuate în dosarul de fond în fața instanței competente, nu poate crea în patrimoniul acesteia noi drepturi, cum ar fi un nou onorariu de avocat în prezenta cauză. Astfel, instanța are în vedere că drepturile procesuale recunoscute de lege se exercită cu bună credință și în scopul pentru care au fost recunoscute, iar exercitarea lor în scopul de a obține alte avantaje (noi onorarii de avocat) denotă abuzul de drept procesual, care nu poate fi ignorat.
Din acest motiv, instanța de fond a apreciat că pentru inițierea prezentului proces judiciar culpa nu aparține pârâtei, ci se datorează exclusiv atitudinii subiective a reclamantei, care prin propria fapta înțelege să-și creeze un drept (contrar principiului nemo auditur proprim turpitudinem allegans).
Împotriva acestei sentințe, a declarat apel reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie cu privire la pretențiile respinse de către instanța de fond.
Analizând competența funcțională a secției I civilă în soluționare cauzei, reținem următoarele:
Potrivit disp.art.2 alin.2 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, „În cadrul curților de apel și al tribunalelor funcționează secții sau, după caz, complete specializate pentru cauze civile, cauze penale, cauze comerciale, cauze cu minori și de familie, cauze de contencios administrativ și fiscal, cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, precum și, în raport cu natura și numărul cauzelor, secții maritime și fluviale sau pentru alte materii”.
Prin Hotărârea secției pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii nr.654/31.08.2011, art.6, s-a dispus reorganizarea, prin divizare, începând cu data de 1.10.2011, a secției comerciale și de contencios administrativ a Tribunalului C. în secția a II-a civilă și secția de contencios administrativ și fiscal. Hotărârea a avut la bază disp. art.225 alin.1 din Legea nr.71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr.287/2009 privind Codul civil.
Potrivit art.3 din Noul Cod Civil, (1) „Dispozițiile prezentului cod se aplică și raporturilor dintre profesioniști, precum și raporturilor dintre aceștia și orice alte subiecte de drept.
(2) Sunt considerați profesioniști toți cei care exploatează o întreprindere.
(3) Constituie exploatarea unei întreprinderi exercitarea sistematică, de către una sau mai multe personae, a unei activități organizate ce constă în producerea, administrarea ori înstrăinarea de bunuri sau în prestarea de servicii, indiferent dacă are sau nu un scop lucrativ”.
Este adevărat că obiectul litigiului îl reprezintă cheltuieli de judecată solicitate pe calea unei acțiuni separate, însă calitatea ambelor părți este de profesionist, iar Tribunalul C. – secția a II-a civilă a soluționat, între aceleași părți, aceeași cauză, cu același obiect, înregistrat sub nr._ (filele 20 și urm. dosar de apel).
În considerarea acestor argumente și în temeiul art.99 alin.2 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, prin constatarea necompetenței funcționale a secției I civilă, se va înainta dosarul Secției a II-a civilă a Tribunalului C., spre competentă soluționare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite excepția necompetenței funcționale a Secției I Civilă.
Dispune trimiterea dosarului la Secția a II-a civilă a Tribunalului C., spre competentă soluționare a apelului civil declarat de apelanta – reclamantă . SA - Constanta, Incinta P., județ C. împotriva sentinței civile nr.4859/30.04.2014 pronunțate de Judecătoria C. în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimata–pârâtă ADMINISTRAȚIA BAZINALĂ DE A. DOBROGEA LITORAL - Constanta, ., nr. 127, județ C..
Pronunțată în ședință publică astăzi, 02.09.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,
C. R. D. A. L. A. – M. G.
Red. fond AG J.
Red. și tehnored. dec. jud. C. R.D./05.09.2014
OPERATOR DE DATE CU CARACTER PERSONAL NR. 8470 | |
ROMÂNIA TRIBUNALUL C. ., C. Telefon:_ Fax:_ | Dosar nr._ Obiectul cauzei: pretentii Apelant - reclamant: . SA Intimat – pârât: Adminsitrația Bazinală de A. Dobrogea Litoral |
În răspuns vă rugăm să menționați numărul dosarului și termenul de judecată | |
Către
TRIBUNALUL C.
SECȚIA A II- A CIVILĂ
Având în vedere că prin decizia civilă nr. 556/02.09.2014 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr._, s-a admis excepția necompetenței funcționale a Secției I Civilă și s-a dispus trimiterea dosarului la Secția a II-a civilă a Tribunalului C., spre competentă soluționare a apelului civil declarat de apelanta – reclamantă . SA - Constanta, Incinta P., județ C. împotriva sentinței civile nr.4859/30.04.2014 pronunțate de Judecătoria C. în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimata–pârâtă ADMINISTRAȚIA BAZINALĂ DE A. DOBROGEA LITORAL - Constanta, ., nr. 127, județ C., vă înaintăm prezentul dosar.
Dosare atașate:_ nr. al Judecătoriei C. conținând 75 file și nr._ al Tribunalului C. – Secția I Civilă ( file).
Vă mulțumim pentru colaborare!
PREȘEDINTE, GREFIER,
C. R. D. A. – M. G.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 420/2014. Tribunalul CONSTANŢA | Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea... → |
|---|








