Exequator. Recunoaștere înscris / hotărâre străină. Sentința nr. 3037/2014. Tribunalul CONSTANŢA

Sentința nr. 3037/2014 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 02-12-2014 în dosarul nr. 8204/118/2014

Dosar nr._

TRIBUNALUL C.

SECȚIA I CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR.3037

Ședința publică din 02 decembrie 2014

PREȘEDINTE – F. M.

Grefier – L. M.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta V. V. domiciliată în SUA,34-12 146th Street,apt.406, Flushing, New Zork,_, și cu domiciliul procesual ales la mandatarul C. L. din C., ., .,., județul C., având ca obiect exequator.

Procedura este legal îndeplinită, cu respectarea dispozițiilor art.88 și următoarele Cod procedură civilă.

La apelul nominal făcut în ședință se prezintă pentru reclamantă mandatar C. L., în baza procurii speciale autentificat sub nr.2344/2533/27.08.2014 la Consulatul General al României din New York – SUA, depusă la dosar (fila 6).

S-a făcut referatul oral asupra cauzei de către grefierul de ședință prin care se arată obiectul, părțile, stadiul pricinii și modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare, după care:

Instanța, în considerarea dispozițiilor art.394 din noul Cod de procedură civilă, având în vedere că nu mai sunt alte cereri sau probe de formulat, constată prezenta cauză în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.

Reprezentantul reclamantei solicită admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.

TRIBUNALUL

Asupra cererii de față:

Prin cererea adresată Tribunalului Constanta și înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._, reclamanta S. S. a solicitat recunoașterea efectelor sentinței de divorț pronunțate de Tribunalul Districtual al Statului Missouri, orașul St Louis.

Se arată în considerentele cererii că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1094 c.pr.civ în sensul că hotărîrea este definitivă potrivit legii statului unde a fost pronunțată. Mai arată reclamanta că sunt incidente și dispozitiile art 1101 c pr civ avînd în vedere că din hotărîrea de divorț rezultă că ambele părți au fost de acord cu desfacerea căsătoriei.

S-au atașat cererii: hotărîrea judecătorească nr._/10.01.1994, traducerea legalizata a acestei hotărîri judecătorești și sentința în copie conformă cu originalul cu apostila Convenției de la Haga.

Pîrîtul nu a fost citat acesta fiind de acord cu acțiunea de divorț, fiind astfel incidente dispozițiile art. 172 alin 2 din legea 105/1992 si art. 1101 din c.pr.civ.

Analizînd actele dosarului instanța retine ca prin sentinta de divorț pronunțată de Tribunalul Districtual al Statului Missouri, orașul St Louis in dosarul_ la data de 10.01.1994 s-a pronunțat divorțul reclamantei de L. N. C., prin acordul părților.

Potrivit art.1095 alin 1 din c.pr.civ cu privire la recunoașterea hotărîrilor judecătorești străine “Hotărârile referitoare la alte procese decât cele prevăzute la art. 1094 pot fi recunoscute în România, spre a beneficia de autoritatea lucrului judecat, dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții: a)hotărârea este definitivă potrivit legii statului unde a fost pronunțată;b)instanța care a pronunțat-o a avut, potrivit legii statului de sediu, competența să judece procesul fără însă a fi întemeiată exclusiv pe prezența pârâtului ori a unor bunuri ale sale fără legătură directă cu litigiul în statul de sediu al respectivei jurisdicții;c)există reciprocitate în ceea ce privește efectele hotărârilor străine între România și statul instanței care a pronunțat hotărârea.„

Se constată din analiza lucrărilor dosarului ca toate cerințele impuse de textul de lege citat sunt incidente în cauza de față, întrucît conform sentinței civile, părțile au fost de acord cu desfacerea căsătoriei, instanța care a pronunțat este competentă în soluționarea cererii și există reciprocitate de recunoaștere a efectelor hotărîrii între Romania si SUA.

F. de considerentele expuse, instanța va admite cererea și va dispune recunoașterea pe teritoriul Romaniei a efectelor hotărîrii judecătorești pronunțate de Tribunalul Districtual al Statului Missouri, orașul St Louis in dosarul_ la data de 10.01.1994.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea privind pe reclamanta V. V. domiciliată în SUA,34-12 146th Street,apt.406, Flushing, New Zork,_, și cu domiciliul procesual ales la mandatarul C. L. din C., ., .,., județul C..

Dispune recunoasterea pe teritoriul Romaniei a efectelor hotararii judecatoresti de divorț nr_ pronuntate de Tribunalul Districtual al Statului Missouri, Orasul St Louis, SUA la data de 10.01.1994.

Cu apel in 30 zile de la comunicare.

Pronuntata in sedinta publica azi, 2.12.2014

PREȘEDINTE GREFIER

F. M. L. M.

Tehnored.jud.F.M.

6 ex./09.12.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Exequator. Recunoaștere înscris / hotărâre străină. Sentința nr. 3037/2014. Tribunalul CONSTANŢA