Rezoluţiune contract. Decizia nr. 405/2014. Tribunalul CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 405/2014 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 11-04-2014 în dosarul nr. 7460/212/2012
Dosar nr._
TRIBUNALUL C.
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 11 aprilie 2014
Decizia civilă nr. 405
Președinte – C. M. P.
Judecător - V. T.
Judecător – B. M.
Grefier - Ș. M.
Pe rol soluționarea recursurilor civile declarate de pârâta M. R., cu domiciliul în Cobadin, ., ., jud. C., și de reclamanții N. P. și N. G., ambii cu domiciliul în Cobadin, ., ., împotriva sentinței civile nr.6295/29.04.2013, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, având ca obiect rezoluțiune contract.
Dezbaterile asupra cauzei au avut loc în ședința publică din data de 4 aprilie 2014 și au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată, care face parte integrantă din prezenta sentință.
Pentru a da părților posibilitatea de a depune concluzii scrise, instanța a amânat pronunțarea la data de 11 aprilie 2014, când a luat următoarea decizie:
TRIBUNALUL
Asupra recursului civil de față, deliberând, constată:
Prin sentința civilă nr. 6295/29.04.2013 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr. _, s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții N. P. și N. G., în contradictoriu cu pârâta Mandruțiu R..
S-a respins ca neîntemeiat, capătul de cerere privind rezoluțiunea clauzei privind obligația de întreținere stipulată în testamentul autentificat sub nr. 3468/25.09.2002 la BNPA M. I. și P. I. G..
A fost obligată pârâta la plata către reclamanți a sumei de_,99 lei, reprezentând reparații, cheltuieli de întreținere și taxe achitate.
A fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 4764 lei, reprezentând cheltuieli de judecată (2819 – taxa judiciară de timbru, 5 lei – timbru judiciar, 700 lei – onorariu de expert, 1240 lei – onorariu avocat).
Pentru a pronunța această sentință civilă, în baza materialului probator administrat în cauză, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată, reclamanții N. P. și N. G. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta Mandruțiu R., rezoluțiunea clauzei privind obligația de întreținere stipulată în contractul denumit testament, autentificat sub nr. 3468/25.09.2002 la BNPA M. I. și P. I. G., din culpa pârâtei, restituirea sumei de_ lei reprezentând reparații, impozite și taxe achitate pentru apartamentul nr. 37 din C., ., . la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamanții au arătat că au încheiat cu pârâta un contract de întreținere cu titlu gratuit prin care s-au obligat să îi asigure întreținerea până la sfârșitul vieții, apoi să o înmormânteze, contract inclus într-un testament prin care pârâta le lăsa apartamentul reclamanților.
Au mai arătat că, începând cu anul 2002, au avut grijă de pârâtă, asigurându-i hrana, medicamentele, cheltuielile zilnice, că au achitat facturile aferente TV, telefonului, serviciilor de electricitate, au achitat taxele și impozitele aferente apartamentului reclamantei, au efectuat diverse reparații la apartamentul pârâtei, respectiv lucrări de izolație, instalație apă caldă și rece, înlocuire instalații și obiecte sanitare, schimbare calorifere și țevi de încălzire.
Au arătat că au suportat cheltuielile respective deoarece lucrările erau necesare și urgente, având în vedere testamentul prin care reclamanții urmau să primească apartamentul, la moartea pârâtei.
Au mai precizat că din luna august 2011 pârâta nu i-a mai primit în apartament și nu i-a mai lăsat să își îndeplinească obligațiile contractuale, din luna mai aceasta solicitând în mod expres să nu se mai primească plata întreținerii aferente apartamentului său de la reclamanți.
În drept, au indicat dispozițiile art. 998-999 Cod civil.
Pârâta, legal citată, nu a formulat intampinare; s-a prezentat în fața instanței și a solicitat încuviințarea de probe în apărare.
Urmare a analizării actelor și lucrărilor dosarului, instanța de fond a reținut în fapt că, prin testamentul autentificat la BNPA I. M. și P. I. G. sub nr. 3468/25.09.2002, pârâta Mândruțiu R. a lăsat toată averea mobilă și imobilă aflată în patrimoniul său la data decesului, reclamanților N. P. și N. G., pe are i-a numit legatari universali. În cuprinsul aceluiași act, pârâta a declarat că cei doi legatari universali îi vor asigura întreținerea pentru restul vieții, asigurându-i medicamente, alimente, îmbrăcăminte, toate cele necesare unui trai decent, precum și cheltuielile de întreținere ale apartamentului pârâtei, situat în C., ., ..
Testamentul a fost lipsit de efecte juridice urmare a voinței pârâtei, manifestată prin Declarația de revocare autentificată la BNPA I. M. și P. I. G. sub nr. 4383/18.11.2011.
Cererea de a se pronunța rezoluțiunea clauzei de întreținere din cuprinsul testamentului a fost respinsă de instanța de fond cu motivarea că, în cuprinsul testamentului nu există o clauză de întreținere, respectiv o convenție încheiată între reclamanți și pârâtă, prin care aceștia să își asume obligații față de pârâtă; S-a relevat sub acest aspect că testamentul respectiv nu conține un acord de voință al reclamanților și al pârâtei, ci doar o declarație unilaterală a pârâtei în sensul că reclamanții ar fi obligați față de aceasta să îndeplinească respectivele sarcini, în schimbul legatului ce li s-a constituit.
În consecință, în lipsa unei veritabile clauze de întreținere, cererea reclamanților privind rezoluțiunea aceste clauze a fost respinsă ca neîntemeiată.
În ce privește dreptul de creanță invocat de către reclamanți, s-a constatat în baza probelor administrate (martorii, interogatoriul pârâtei și expertiză tehnică imobiliară) că reclamanții i-au asigurat pârâtei cele necesare traiului zilnic, ani de zile, respectiv că au suportat contravaloarea anumitor lucrări de reparații ( izolație acoperiș, lucrări la subsol, schimbat țevi apă caldă, apă rece și schimbat coloane de încălzire) precum și cheltuielile comune, în valoare totală de 34.768,99 lei.
A fost respinsă ca nedovedită pretenția reclamanților privind obligarea pârâtei la plata sumei reprezentând impozit aferent apartamentului.
Față de temeiul juridic indicat de către reclamanți, respectiv răspunderea civilă delictuală, prima instanță a apreciat că nu se poate reține acest temei, pretențiile reclamanților având ca temei juridic, în realitate, instituția îmbogățirii fără justă cauză.
S-a reținut că reclamanții nu au la îndemână exercitarea unei alte acțiuni pentru recuperarea sumelor de bani investite în lucrările de reparații efectuate la apartamentul pârâtei sau pentru recuperarea cheltuielilor de întreținere achitate de aceștia în contul reclamantei.
Constatând că sunt îndeplinite cumulativ condițiile impuse de aplicarea principiului îmbogățirii fără justă cauză, a fost admisă în parte cererea în pretenții, recunoscându-se în favoarea reclamanților un drept de creanță în cuantum de_,99 lei, reprezentând reparații, cheltuieli de întreținere și taxe achitate, urmând să oblige pârâta să le achite această sumă.
În temeiul dispozițiilor art. 274 C.proc.civ., reținând culpa procesuală a pârâtei, instanța a obligat-o pe aceasta la plata către reclamanți a sumei de 4764 lei, reprezentând cheltuieli de judecată (2819 – taxa judiciară de timbru, 5 lei – timbru judiciar, 700 lei – onorariu de expert, 1240 lei – onorariu avocat).
Împotriva acestei sentințe civile a declarat recurs pârâta Mandruțiu R., criticând-o pentru nelegalitate și netemeincie astfel.
- Instanța de fond a încălcat prevederile art. 129 alin.6 C.pr.civ. schimbând temeiul juridic al cererii de chemare în judecată. Sub acest aspect, recurenta susține că instanța nu putea să schimbe faptul pretins illicit pe care reclamanții l-au invocat prin cererea de chemare în judecată ( art. 998 – 999 C.civ.), cu un fapt juridic licit, de natură a fiundamenta răspunderea pe temeiul îmbogățirii fără justă cauză.
În opinia recurentei, procedând în acest mod, instanța s-a substituit și a susținut apărarea reclamanților, dând o nouă încadrare în drept situației de fapt dedusă judecății. De asemenea, se susține că au fost încălcate principiul contradictorialității și al oralității, în condițiile în care, instanța nu a pus în discuția părților schimbarea temeiului juridic al cererii introductive și nici nu a dat posibilitatea pârâtei să formuleze apărări în legătură cu noul temei juridic, abia în considerentele sentinței făcându-se referire pentru prima dată la această instituție juridică.
- Instanța de fond a acordat mai mult decat s-a solicitat de către reclamanți și a dispus obligarea recurentei pârâte la plata unor sume de bani, actualizate cu rata inflației, fără a se cere o astfel de dezdăunare prin cererea de chemare în judecată și în lipsa unei dispoziții exprese din partea instanței, calculul valorilor actualizate fiind prezentat de expert din proprie inițiativă.
Recurenta pârâtă susține că nu a formulat obiecțiuni la raportul de expertiză deoarece are o vârstă înaintată – 80 de ani, nu are cunoștințe juridice și nu a beneficiat de apărare calificată în fața instanței de fond.
- Recurenta invocă excepția prescripției dreptului la acțiune pentru pretențiile aferente perioadei 2002 – 2008, apreciind că este o excepție de ordine publică, ce poate fi invocată pentru prima dată în recurs, în cauză fiind incidente dispozițiile Decretului 167/1958.
- Instanța de fond a reținut în mod eronat că suma cheltuielilor effectuate de către reclamanți este de 34 768,99 lei, prin prezenta cerere recurenta formulând și obiecțiuni la raportul de expertiză, justificând că nu au putut fi formulate, la termen, în fața instanței de fond, intrucat are o vârstă înaintată și nu deține cunoștințe juridice.
În drept: art. 304 pct.9 C.pr.civ.
Împotriva acestei sentințe civile au declarat recurs și reclamanții N. P. și N. G., criticând-o pentru nelegalitate și netemeincie, în ce privește soluția de respingere a sumeșlor achitate cu titlu de impozit pentru imobilul deținut de pârâtă.
În cuprincul cererii de recurs, recurenții reclamanți învederează instanței de control că, potrivit probelor administrate, pârâta nu avea posibilități financiare să achite niciun fel de obligații bănești, prin urmare, nici impozitul, astfel că ei au suportat integral toate cheltuielile.
Recurenții reclamanți solicită admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței civile recurate, în sensul cuprinderii și a sumei de 4000 lei alături de suma ce a fost déjà acordată.
Recurenții intimați au depus la dosar intampinare la recursul formulat de recurenta pârâtă Mandruțiu R., solicitând respingerea excepției prescripției dreptului material la acțiune pentru pretențiile aferente perioadei 2002 – 2008 întrucât, în raport de data de la care s s-a revocat testamentul, acțiunea în pretenții a fost formulată în interiorul termenului general de prescripție.
Pe fond s-a solicitat respingerea cererii de recurs ca nefondată.
În calea de atac nu s-au administrat probe noi.
Examinând legalitatea și temeinicia sentinței civile recurate prin prisma criticilor formulate, instanța reține:
Prin cererea de chemare în judecată, reclamanții N. P. și N. G. au solicitat în contradictoriu cu pârâta Mandruțiu R., rezoluțiunea clauzei privind obligația de întreținere stipulată în contractul denumit testament, autentificat sub nr. 3468/25.09.2002 la BNPA M. I. și P. I. G., din culpa pârâtei, obligarea pârâtei la restituirea sumei de_ lei reprezentând reparații, impozite și taxe achitate pentru apartamentul nr. 37 din C., ., . la plata cheltuielilor de judecată.
În drept, s-au invocat dispozițiile art. 998-999 Cod civil.
Deși izvorul pretențiilor este precizat în considerente ca fiind o clauză contractuală de întreținere înserată în conținutul unui testament din anul 2002, revocat de către testator, în anul 2011, se solicită angajarea răspunderii civile delictuale a pârâtei testatoare, pentru fapta culpabilă de a revoca fără motiv testamentul, în temeiul art. 998 – 999 C.civ.
Reclamanții nu au făcut referiri și nici instanța nu a solicitat reclamanților lămuriri privitoare la îndeplinirea condițiilor răspunderii civile delictuale, judecata purtându-se în cadrul faptic și de drept invocat prin cererea de chemare în judecată.
Cu toate acestea, fără se analiza condițiile de angajare a răspunderii civile delictuale, direct în considerentele sentinței civile recurate, prima instanță reține că temeiul juridic indicat de către reclamanți, respectiv răspunderea civilă delictuală, nu se poate reține în speță, pretențiile reclamanților având ca temei juridic, în realitate, instituția îmbogățirii fără justă cauză.
Prima critică de nelegalitate, ce se încadrează în motivul de recurs reglementat de art. 304 pct.5 c.pr.civ. ,, prin hotărârea dată, instanța a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin.2 C.pr.civ., dar și cel al art. 304 pct.6 ,, când instanța a acordat mai mult decât s-a cerut, ori ceea ce nu s-a cerut”, este fondată.
Instanta de fond a încălcat prevederile art. 129 alin. 6 cod proc. civila, conform carora în toate cazurile, judecătorii hotărasc numai asupra obiectului cererii deduse judecatii.
Astfel, prima instanță a nesocotit principiul disponibilitatii ce guverneaza procesul civil, de vreme ce a depășit limitele investirii prin cererea de chemare în judecată și a analizat, din oficiu, condițiile răspunderii răspunderii patrimoniale în cazul faptului licit al îmbogățirii fără justă cauză.
Conform principiului disponibilitatii, partea are dreptul de a hotarî cu privire la exercitarea actiunii a carei pornire se concretizeaza prin cererea de chemare în judecata si în acest scop partea este obligata sa determine obiectul actiunii urmând ca litigiul sa fie solutionat în acest cadru al obiectului si fara ca instanta sa poata depasi limitele lui.
Obligatia instantei de a se pronunta numai cu privire la obiectul actiunii constituie, pe de o parte, garantia aplicarii principiului disponibilitatii în procesul civil, iar pe de altă parte, garanția respectării dreptului la apărare al pârâtului, a principiului contradictorialității și oralității procesului civil.
În cauza, asa cum s-a aratat, reclamanții, desi au solicitat angajarea răspunderii civile delictuale a pârâtei, prima instanță a soluționat cauza în fond, prin schimbarea temeiului juridic, răspunderea fiind angajată pentru faptul licit al îmbogățirii fără justă cauză.
Este adevarat ca principiul rolului activ al judecatorului obliga instanta sa dea actiunii calificarea juridica exacta, indiferent de denumirea cererii, însa aceasta calificare se face în functie de scopul urmarit de catre reclamanți, cât si de temeiul juridic indicat în actiune.
Or, din analiza actelor dosarului, nu rezultă că cererea reclamanților a fost calificată juridic în conditiile legale, cu respectarea principiului contradictorialitatii si oralitatii, instanta procedând la schimbarea calificarii juridice a cererii direct în considerentele hotarârii, fara a pune în discutia partilor schimbarea temeiului juridic al cererii.
Tribunalul apreciază ca instanta de fond a încalcat astfel principiul disponibilitatii, iar masura schimbarii calificarii juridice a cererii este nemotivata si nejustificata. În procesul civil instanta poate face încadrarea juridica în conditiile în care reclamantul nu invoca un text de lege aplicabil, sau când situația de fapt dedusă judecății nu face aplicabil temeiul juridic invocat, însa odata invocat temeiul juridic și obiectul cererii, cum este cazul de fata, opereaza principiul disponibilitatii, iar eventuala schimbare a încadrarii juridice nu poate fi facută decât după supunerea acesteia dezbaterii contradictorii a partilor, ceea ce în speta nu a avut loc.
Chiar daca instanta a considerat, potrivit art. 84 Cod procedura civila, ca nu este tinuta de temeiul juridic al cererii având posibilitatea sa schimbe calificarea juridică pe care reclamanții au dat-o cererii lor, nu putea sa procedeze la schimbarea acestui temei fara a pune în discutia partilor aceasta chestiune, pentru a da și posibilitatea pârâtei sa-si formuleze apararile pe care le considera necesare.
Neprocedând în modul prezentat, instanta de fond a încalcat, atât principiul disponibilitatii care guverneaza procesul civil, cât si principiul contradictorialității și dreptul pârâtei la apărare, nesocotind astfel drepturile procedurale ale participantilor la procesul civil.
Pe de altă parte, abordarea cauzei prin raportare la un alt temei juridic decât cel invocat prin acțiune echivalează cu necercetarea fondului, atrăgând incidența prevederilor art. 312 Cod procedură civilă, cu consecința casării hotărârii astfel pronunțate și trimiterii cauzei spre rejudecare de către prima instanță.
Constatării caracterului fondat al primului motiv de recurs și statuarea instanței de control că soluționarea cauzei într-un alt cadru juridic, decât cel dedus judecății, echivalează cu necercetarea fondului, face de prisos analiza celorlalte motive de recurs, ce vor fi avute în vedere de către prima instanță la rejudecarea pricinii în fond.
De asemenea, admiterea recursului declarat de către recurenta pârâtă Mândruțiu R., casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond, determină și admiterea recursului formulat de către recurenții reclamanți N. P. și N. G.. Instanța de control, în condițiile casării sentinței civile recurate, nu poate statua asupra pretențiilor acestora prin prisma criticilor formulate, urmând ca și acestea să fie avute în vedere de către instanța de fond la rejudecarea cauzei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de pârâta M. R., cu domiciliul în Cobadin, ., ., jud. C., și de reclamanții N. P. și N. G., ambii cu domiciliul în Cobadin, ., ., jud. C., împotriva sentinței civile nr.6295/29.04.2013, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, având ca obiect rezoluțiune contract.
Casează sentința civilă recurată și trimite cauza spre rejudecare instanței de fond.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 11 aprilie 2014.
Președinte, Judecător, Judecător,
C. M. P. V. T. B. M.
Grefier,
Ș. M.
Red. jud. fond. D.C./Red. dec. Jud. V.T.-5.05.2014/ex.2
| ← Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea... | Pretenţii. Decizia nr. 420/2014. Tribunalul CONSTANŢA → |
|---|
