Uzucapiune. Decizia nr. 68/2014. Tribunalul CONSTANŢA

Decizia nr. 68/2014 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 07-02-2014 în dosarul nr. 9975/212/2011

Dosar nr._

TRIBUNALUL C.

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR.68

Ședința publică din 07 februarie 2014

PREȘEDINTE - B. M.

JUDECĂTOR - C. P.

GREFIER - R. E.

S-a luat în examinare cererea de completare a dispozitivului deciziei civile nr.580/25.10.2013 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul civil nr._, cerere formulată de petenții M. C. PRIN PRIMAR și C. L. AL MUNICIPIULUI C., cu sediul în C., ., județul C., în contradictoriu cu intimații T. S. și T. V., cu domiciliul în C., . nr. 44, județul C..

La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.

Procedura este legal îndeplinită, cu respectarea prevederilor art.88 și următoarele Cod procedură civilă.

S-a făcut referatul asupra cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Instanța, socotindu-se lămurită, în conformitate cu prevederile art.150 Cod procedură civilă, constată dosarul în stare de judecată și rămâne în pronunțare asupra cererii de completare a dispozitivului deciziei civile nr.580/25.10.2013.

TRIBUNALUL

Asupra cererii de față:

Prin cererea formulată la data de 12.12.2013, apelanții pârâți M. C. prin Primar și C. L. C. au solicitat completarea deciziei civile nr.580/25.10.2013 pronunțată de Tribunalul C.,în sensul admiterii cererii de obligare a intimaților reclamanți T. S. și T. V. la plata cheltuielilor de judecată în valoare de 3650,5 lei, reprezentând taxa de timbru, timbru judiciar și onorariile avocatului ales (fond și apel).

Au fost invocate prevederile art.2812 C.pr.civilă.

Se constată, în urma analizării lucrărilor dosarului, că apelanții pârâți M. C. prin Primar și C. L. C. au solicitat, prin motivele de critică deduse judecății, obligarea intimaților reclamanți la plata cheltuielilor de judecată suportate atât la fond, cât și în calea de atac, constând în onorariu avocat și taxa judiciară de timbru achitată în apel.

Conform prevederilor art.274 alin.1 Cod procedură civilă, partea care cade în pretențiuni va fi obligată la cerere, să plătească cheltuielile de judecată.

A cădea în pretenții înseamnă a pierde procesul, astfel că reclamantul a cărui acțiune a fost respinsă, poate fi obligat, la cererea părții care a fost chemată în judecată și care a înțeles să se apere, la plata cheltuielilor de judecată pe care aceasta din urmă le-a efectuat și pentru care face dovada în acest sens.

În cauza de față devin incidente prevederile legale expuse, intimații reclamanți fiind cei care au căzut în pretențiuni, urmare a admiterii apelului formulat de pârâți, fiind schimbată, în tot, sentința civilă apelată, în sensul respingerii acțiunii.

Potrivit dispozițiilor art.2812 alin.1 Cod procedură civilă, dacă prin hotărârea dată instanța a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii în același termen în care se poate declara, după caz, apel sau recurs împotriva acelei hotărâri, iar în cazul hotărârilor date în fond după casarea cu reținere, în termen de 15 zile de la pronunțare.

În consecință, în raport de dispozițiile legale menționate anterior, cererea de completare a deciziei civile nr.580/25.10.2013 este întemeiată și urmează a fi admisă ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite cererea formulată de petenții M. C. PRIN PRIMAR și C. L. AL MUNICIPIULUI C., cu sediul în C., ., județul C., în contradictoriu cu intimații T. S. și T. V., ambii cu domiciliul în C., . nr. 44, județul C..

Dispune completarea deciziei civile nr.580/25.10.2013, pronunțată de Tribunalul C. în dosarul civil nr._, în sensul că:

Obligă intimații reclamanți către apelanții pârâți la plata sumei de 3650,5 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 07 februarie 2014.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

B. M. C. P.

GREFIER,

R. E.

Red.th.dec.jud.- B.M.

14.02.2014/6 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Uzucapiune. Decizia nr. 68/2014. Tribunalul CONSTANŢA