Revendicare imobiliară. Decizia nr. 276/2014. Tribunalul CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 276/2014 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 10-04-2014 în dosarul nr. 2695/212/2012*
Dosar nr._
TRIBUNALUL C.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR.276
Ședința publică din 10 aprilie 2014
PREȘEDINTE- M. C. M.
JUDECĂTOR - C. E.
GREFIER - R. E.
S-au luat în examinare apelurile civile declarate de reclamantul C. M. A., cu domiciliul în C., ..114, ., . G. S. și G. E., ambii cu domiciliul în C., ., ., . civile nr._/13.11.2013, pronunțate de Judecătoria C. în dosarul nr._, având ca obiect revendicare imobiliară.
La apelul nominal făcut în ședință publică, răspunde pentru apelantul reclamant C. M. A., avocat G. Matronica, în substituirea avocatului titular C. L., în baza împuternicirii avocațiale nr.7/09.04.2014, iar pentru apelanții pârâți G. S. și G. E., avocat M. I. C., în baza împuternicirii avocațiale nr.47/12.02.2014.
Procedura este legal îndeplinită, cu respectarea dispozițiilor art.88 și urm. Cod procedură civilă.
S-a făcut referatul asupra cauzei de către grefierul de ședință, prin care s-a evidențiat faptul că ambele apeluri sunt motivate, netimbrate, că apelantul reclamant a depus întâmpinare cu privire la apelul pârâților, un exemplar fiind comunicat părților adverse potrivit dovezii aflate la dosar, după care:
Reprezentantul convențional al apelanților pârâți prezintă la dosarul cauzei dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantumul pentru care părțile au fost citate.
Instanța constată că apelantul reclamant datorează pentru calea de atac o taxă judiciară de timbru în cuantum de 4 lei, nefiind stabilit timbrajul prin rezoluție.
Pentru apelantul reclamant, reprezentantul convențional solicită a se observa că partea nu a fost citată cu mențiunea timbrării apelului, însă astăzi prezintă o taxă judiciară de timbru în cuantum de 10 lei.
Ambii reprezentanți convenționali solicită a se lua act că nu mai au alte cereri de formulat sau probe de propus, apreciind dosarul în stare de judecată.
Instanța, socotindu-se lămurită, în conformitate cu prevederile art.150 Cod procedură civilă, constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul părților asupra apelurilor de față.
Având cuvântul pentru apelanții pârâți G. S. și E., reprezentantul convențional solicită admiterea apelului, schimbarea, în parte, a hotărârii apelate, în sensul respingerii capătului de cerere privind revendicarea, pentru considerentele arătate în motivele de critică.
Luând cuvântul pentru apelantul reclamant C. M. A., reprezentantul convențional solicită respingerea apelului formulat de pârâți, ca nefondat, pentru motivele expuse pe calea întâmpinării.
Cu privire la apelul formulat de partea pe care o reprezintă pune concluzii de admitere, solicitând schimbarea, în parte, a hotărârii apelate, în sensul admiterii acțiunii în totalitate, cu obligarea pârâților apelanți la plata cheltuielilor de judecată.
În expunerea concluziilor, solicită a se observa că a fost admis capătul cerere privind revendicarea, însă a fost respins capătul de cerere prin care s-a cerut demolarea construcției, motivat de faptul că nu s-a solicitat anularea contractului de concesiune. O astfel de cerere nu a fost formulată motivat de faptul că în dosarul de restituire în temeiul Legii 10/2001 autorul contractului de concesiune, B. Ș., a formulat cerere de intervenție în interes propriu pentru a se constata valabilitatea acestui contract, însă instanța de fond a respins cererea de intervenție pe considerentul că acea construcție edificată pe terenul proprietatea reclamantului nu se încadrează în dispozițiile Legii nr.50/1991. Acesta a fost motivul pentru care nu s-a solicitat nulitatea contractului de concesiune.
Având cuvântul cu privire la apelul reclamantului, reprezentantul convențional al apelanților pârâților pune concluzii de respingere, ca nefondat. În ceea ce privește motivele invocate solicită a se avea în vedere că acestea sunt simple apărări, nu sunt solicitări de anulare a contractului de concesiune, care din punctul său de vedere este în vigoare și la momentul actual. Urmează a se observa că niciodată în decursul acestor ani nu a fost înregistrat vreun litigiu în cartea funciară, iar la momentul la care pârâții au cumpărat construcția nu existau date referitoare la existența acestor litigii. Corect instanța de fond a reținut că pârâții au fost de bună credință. Mai mult, după ce Î.C.C.J. s-a pronunțat în dosarul de revendicare, pârâții au recunoscut calitatea de proprietar a reclamantului asupra terenului în discuție.
TRIBUNALUL
Asupra apelului civil de fata:
I. Prin sentința civila nr._/13.11.2013, Judecatoria C. a admis în parte acțiunea formulata de reclamantul C. M. A., in contradictoriu cu pârâtii G. S. și G. E..
A obligat pârâții Gheordanescu S. și G. Emila să lase reclamantului C. M. A. în deplină proprietate și posesie imobilul teren situat în orașul Eforie Nord, lotul 36, parcelarea Leautey, .-7, jud. C., în suprafață de 566 mp, lot. 1, număr cadastral_.
A respins capătul de cerere privind obligarea pârâților la desființarea construcției existentă pe terenul situat în orașul Eforie Nord, lotul 36, parcelarea Leautey, .-7, jud. C., în suprafață de 566 mp, lot. 1, număr cadastral_, ca neîntemeiată.
A obligat pârâții la plata către reclamant a sumei de_,2 lei cu titlu de cheltuieli de judecată (_,2 lei taxă judiciară de timbru aferentă primului capăt de cerere și 3000 lei onorariu avocat diminuat)
Pentru a hotărî astfel a reținut prima instanță că, prin cererea înregistrată la data de 06.02.2012, pe rolul Judecătoriei C., sub nr._, reclamantul C. M. A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții GHEORDANESCU S. și GHEORDANESCU E., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună
- obligarea pârâților să-i lase în deplină proprietate și liniștită
posesie imobilul teren proprietatea sa situat în orașul Eforie Nord, lotul 36, parcelarea Leautey, ., jud. C. în suprafață de 566 mp
- obligarea pârâților la desființarea imobilului construcție
proprietatea pârâților, iar desființarea să se facă pe cheltuia pârâților
- obligarea pârâților la repararea prejudiciilor cauzate, inclusiv
pentru lipsa de folosință
- cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că este proprietar al imobilului teren situat în orașul Eforie Nord, lotul 36, parcelarea Leautey, ., jud. C. în suprafață de 566 mp în baza sentinței civile nr. 661/18.05.2009 pronunțată de Tribunalul C. în dosar civil nr._/118/2007.
Prin dispoziția nr. 201/27.01.2011 emisă de Primarul Orașului Eforie i s-a restituit în natură imobilul menționat anterior. În anul 1996, B. Ș. a preluat în folosință terenul în suprafață de 900 mp din acte, respectiv loturile nr. 36 și 37 în baza contractului de concesiune nr.110/13.05.1996 încheiat cu Consiliul Local al orașului Eforie pe care a amplasat o construcție executată la nivelul fundației.
În baza titlului executoriu constând în sentința civilă nr._/2010 a Judecătoriei C., a executat silit pe B. Ș. prin B. M. A.. Astfel, în baza procesului verbal încheiat la data de 16.06.2010 în dosar de executare nr. 990/2010, s-a dispus sistarea lucrărilor de construire la clădirea de pe imobilul teren proprietatea sa. Deși a executat silit pe numitul B. Ș. în anul 2010, acesta cu rea-credință vânduse pârâților acest imobil încă din anul 2008 în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2476/19.05.2008.
În baza executării silite s-a dispus încetarea lucrărilor de construire, dar pârâții, deși cunoșteau situația juridică a terenului și faptul că reclamantul este proprietar al terenului în baza unei sentințe definitive și irevocabile, cu rea-credință au continuat executarea lucrărilor de construire.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 563 C.civ., art. 582 alin. 1 lit. b C.civ. și art. 582 alin. 2 C.civ.
La termenul din data de 12.04.2012, reclamantul și-a modificat acțiunea, arătând că solicită desființarea lucrării pe cheltuiala pârâților, fără obligarea acestora la repararea prejudiciilor cauzate și pentru lipsa de folosință
Pârâții, legal citați, au formulat întâmpinare prin care au invocat excepția nelegalei timbrări a cererii de chemare în judecată, excepția necompetenței materiale a Judecătoriei C., lipsa dovezii calității de reprezentant, inadmisibilitatea cererii de chemare în judecată, lipsa calității procesuale pasive a pârâților în ceea ce privește primul capăt de cerere.
Pe fondul cauzei s-a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată și obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea cererii.
În motivarea solicitării, se arată de către pârâți că au dobândit imobilul construcție la stadiul de fundație+demisol prin încheierea contractului de vânzare-cumpărare autentificat la BNP C. Budei cu nr. 2476/19.05.2008. Pentru imobilul construcție vânzătorul B. Ș. obținuse autorizație de construire nr. 92/09.05.1997, certificatul de urbanism nr. 291/14.06.1996 și depusese actele în vederea prelungirii autorizației de construire. În data de 09.09.2008, Primăria Orașului Eforie le-a eliberat autorizația de construire cu nr. 178 prin care s-a dispus continuarea lucrării a.c nr.92/09.05.1997.
Încă de la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare au fost de bună credință și nu au avut cunoștință despre existența vreunui litigiu în ceea ce privește terenul concesionat sau fundația cumpărată. Tocmai de aceea în decurs de 2 ani a realizat o investiție de aproximativ 500.000 euro.
Se arată, de asemenea, că litigiile privind terenul nu au fost înscrise în cartea funciară a acestuia, neputând să ia la cunoștință nici pe această cale. De fapt, reclamantul nu a întreprins nimic pentru a aduce la cunoștința eventualilor terți demersurile sale.
În ziua imediat următoare încheierii contractului de vânzare-cumpărare au intabulat atât dreptul de proprietate asupra construcției, cât și dreptul de concesiune asupra terenului în suprafață de 900 mp. Despre existența litigiului privind terenul au luat cunoștință în momentul în care s-a încercat punerea în executare a hotărârii de sistare a lucrărilor împotriva lui B. Ș.. Evident, reclamantul nu a putut pune în executare această hotărâre deoarece acesta nu mai era proprietar.
Reclamantul s-a adresat cu o nouă cerere de ordonanță președințială ce a făcut obiectul dosarului nr._/212/2010 al Judecătoriei C. prin care a solicitat obligarea pârâților la sistarea lucrărilor de construire.
Pe fondul cauzei, cererea a fost admisă, iar ca urmare a formulării recursului, Tribunalul C. a modificat în tot hotărârea instanței de fond, în sensul respingerii acțiunii ca nefondate.
În ceea ce privește capătul de cerere privind revendicarea, se arată de către pârâți că-l recunosc pe reclamant ca proprietar deplin și exclusiv al imobilului teren pe care este amplasată construcția proprietatea lor. Imobilul teren este afectat de contractul de concesiune nr.110/13.05.1996 în care reclamantul a preluat, potrivit dispoziției nr.201/27.04.2011 calitatea de concedent.
Se mai precizează de către pârâți că, din punctul lor de vedere, prezenta acțiune nu reprezintă altceva decât o manifestare de forță a reclamantului în scopul determinării lor la cumpărarea terenului.
Prin hotărârea nr._ pronunțată la data de 07.06.2012, Judecătoria C. a admis excepția de necompetentă materială a Judecătoriei C. și a dispus declinarea cauzei în favoarea Tribunalului C..
Această din urmă instanță, prin sentința civilă nr. 5931/08.11.2012 a admis, de asemenea, excepția necompeteneți materiale, a constata ivit conflictul negativ de competență și a dispus înaintarea dosarului Curții de Apel C..
Prin sentința civilă nr. 1/28.01.2013, Curtea de Apel C. a stabilit competența de soluționare a litigiului în favoarea Judecătoriei C..
Dosarul s-a înregistrat pe rolul acestei din urmă instanțe la data de 27.02.2013 sub nr._ .
Prin încheierea din data de 28.03.2013, instanța a respins excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată, excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților în ceea ce privește primul capăt de cerere.
Raportat la valoarea de circulație a terenului revendicat stabilită prin raportul de expertiză efectuat în cauză (691.520 lei), pârâții au invocat din nou excepția necompetenței materiale a Judecătoriei C..
Prin încheierea din data de 16.10.2013, instanța a respins excepția invocat pentru considerentele reținute în cuprinsul acestei încheieri.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța a reținut următoarele:
Prin sentința civilă nr. 661/18.05.2009 pronunțată de Tribunalul C. în dosar nr._/118/2007 a fost anulată dispoziția nr.951/27.06.2007 emisă de Primarul Orașului Eforie, s-a dispus în favoarea reclamantului din prezenta cauză restituirea în natură a imobilului situat în Eforie Nord – lot. 36 în suprafață de 566 m, a fost respinsă cererea reclamantului privind restituirea în natură a diferenței de 184 mp teren situat în parcelarea Leauty Eforie și a fost obligat pârâtul Primarul Orașului Eforie să înainteze documentația pentru acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent sub formă de despăgubiri bănești conform titlului VII din Legea nr. 247/2005 reprezentând contravaloarea suprafeței de 184 mp ce nu poate fi restituită în natură.
Sentința civilă a rămas definitivă prin decizia civilă nr.81 C/26.04.2010 pronunțată de Curtea de Apel C. și irevocabilă prin decizia nr. 1783/01.03.2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.
Prin dispoziția nr. 201/27.04.2011 emisă de Primarul Orașului Eforie s-a restituit în natură imobilul teren situat în Eforie Nord, lotul 36, parcelarea Leautey în suprafață de 566 mp către reclamantul din prezenta cauză.
Anterior pronunțării sentinței civile menționate, între Consiliul Local Oraș Eforie, în calitate de concedent și B. Ș., în calitate de concesionar s-a încheiat contractul de concesiune nr.110/13.05.1996 având ca obiect terenul situat în Eforie Nord, zona Leauty – lot. 36 și 37 în suprafață de 900 mp (lotul 36 fiind terenul revendicat prin prezenta acțiune).
Potrivit art.2 din contract terenul s-a predat în vederea realizării obiectivului de investiții prevăzut în planurile urbanistice zonale având destinația precizată în certificatul de urbanism.
La data de 19.05.2008 între B. Ș., în calitate de vânzător și pârâții din prezenta cauză, în calitate de cumpărători, s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare cu încheiere de autentificare nr. 2476/ BNP C. Budei având ca obiect dreptul de proprietate asupra imobilului situat în Eforie Nord, .-7, jud. C. compus din construcția tip D+P+4E+M executată la nivelul fundației. Potrivit aceluiași contract, odată cu proprietatea asupra construcției s-a transmis cumpărătorilor și dreptul de concesiune asupra terenului pe care este edificată construcția (teren concesionat în baza contractului de concesiune menționat anterior).
Potrivit extrasului de carte funciară emis de OCPI C. la data de 09.03.2012, pârâții și-au intabulat dreptul de concesiune asupra terenului și și-au înscris în mod provizoriu dreptul de proprietate asupra construcției executate la nivelul D+P+2E până la prezentarea procesului verbal de recepție la terminarea lucrărilor.
Acțiunea în revendicare este definită ca fiind acea acțiune reală prin care proprietarul care a pierdut posesia bunului său, cere restituirea acestui bun de la posesorul neproprietar.
În prezenta acțiune, cel care are titlu de proprietate este reclamantul, acest titlu fiind reprezentat de sentința civilă nr. 661/18.05.2009 pronunțată de Tribunalul C., definitivă prin decizia civilă nr. 81 C/26.04.2010 pronunțată de Curtea de Apel C. și irevocabilă prin decizia nr. 1783/01.03.2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.
Dispoziția nr.201/27.04.2011 emisă de Primarul Orașului Eforie reprezintă doar actul prin care s-a procedat la executarea sentinței civile menționate.
Concluzionând că reclamantul este proprietarul imobilului teren în discuție, (drept recunoscut chiar de către pârâții din prezenta cauză prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei), dar care nu are posesia bunului său, acțiunea în revendicare apare ca întemeiată.
În ceea ce privește capătul de cerere privind obligarea pârâților la desființarea imobilului construcție de pe imobilul teren situat în Eforie Nord – lot. 36 în suprafață de 566 m, instanța urmează să-l respingă ca neîntemeiat pentru considerentele mai jos expuse.
Astfel, cum s-a reținut anterior, construcția a fost edificată urmare a încheierii contractului de concesiune nr.110/13.05.1996 între Consiliul Local Oraș Eforie, în calitate de concedent și B. Ș., în calitate de concesionar, având ca obiect terenul situat în Eforie Nord, zona Leauty – lot. 36 și 37 în suprafață de 900 mp (lotul 36 fiind terenul revendicat prin prezenta acțiune).
Potrivit art. 2 din contract terenul s-a predat în vederea realizării obiectivului de investiții prevăzut în planurile urbanistice zonale având destinația precizată în certificatul de urbanism.
În conformitate cu art. 14 din Legea nr.10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, dacă imobilul restituit prin procedurile administrative prevăzute de prezenta lege sau prin hotărâre judecătorească face obiectul unui contract de locațiune, concesiune, locație de gestiune sau asociere în participațiune, noul proprietar se va subroga în drepturile statului sau ale persoanei juridice deținătoare, cu renegocierea celorlalte clauze ale contractului, dacă aceste contracte au fost încheiate potrivit legii.
În sensul textului legal au intervenit și normele metodologice de aplicare care subliniază că subrogarea la care se face referire în art.14 din Legea nr.10/2001 intervine de drept.
Nu s-a invocat de către reclamant nulitatea contractului de concesiune nr.110/13.05.1996, astfel încât instanța a reținut că reclamantul s-a subrogat în drepturile și obligațiile concedentului – Consiliul Local Oraș Eforie.
Or, în această calitate, solicitarea de desființare a construcției apare ca neîntemeiată, din moment ce, subrogându-se în obligațiile concedentului trebuie să respecte obligația contractuală asumată, obiectul convenției fiind preluarea în concesiune a terenului în vederea realizării obiectivului de investiții (construcția a cărei desființare se solicită).
A hotărî în sens contrar ar avea semnificația nesocotirii de către instanță a convenției părților, ceea ce contravine dispozițiilor art. 969 C.civ.
Cu privire la cheltuielile de judecată s-a reținut că, potrivit art. 274 alin. 3 Cod proc.civila, instanta este indreptatita sa aprecieze in ce masura onorariul pentru aparatorul ales, platit de partea care castigat procesul trebuie suportat de partea care a pierdut, fata de marimea pretentiilor si complexitatea cauzei, intrucat prin angajarea unui aparator nu trebuie sa se urmareasca impovararea partii cazute in pretentii, scopul exercitarii dreptului la aparare fiind acela de a valorifica pretentii alegate, dispoziții față de care, instanâa a redus onorariul de avocat de la 6000 lei la suma de 3000 lei, având în vedere activitatea avocatului ales.
II. Hotărârea judecătorească a fost atacata cu apel, in termen legal, de ambele părți.
- Apelul reclamantului C. M. A. critică soluționarea
cererii de obligare a pârâților la desființarea construcției aflată pe teren susținându-se că în mod greșit instanța de fond a respins această cerere cu motivarea că reclamantul nu a solicitat nulitatea absolută a contractului de concesiune. Argumentează apelantul că nu a solicitat nulitatea contractului de concesiune întrucât acesta nu a fost valabil încheiat. În acest sens se invocă împrejurarea că, prin sentința civilă nr.661/18.05.2009 a fost soluționată cererea de intervenție în interes propriu formulată de B. Ș., autorul pârâților, având ca obiect constatarea valabilității contractului de concesiune nr.110/13.05.1996, cerere respinsă irevocabil cu motivarea că lucrarea realizată pe teren nu are regimul unei construcții în înțelesul Legii nr.50/1991.
- Apelul pârâților vizează soluționarea cererii de revendicare precum și
cea privind cheltuielile de judecată.
În motivare se arată că, în mod greșit, a admis instanța de fond cererea de revendicare dispunând obligarea pârâților să lase reclamantului în posesie terenul în suprafață de 566 mp. Aceasta întrucât în cuprinsul Dispoziției de restituire se menționează că imobilul teren este afectat de contractul de concesiune nr.110/13.05.1996 iar punerea în posesie se va face după îndeplinirea formalităților de publicitate imobiliară, prin proces verbal de punere în posesie. Ori, reclamantul nu a îndeplinit formalitățile de publicitate imobiliară pentru a se putea realiza punerea în posesie.
De asemenea, se susține, Dispoziția de restituire nu a fost atacată de reclamant în instanță, în conformitate cu dispozițiile Legii nr.10/2001 astfel că aceasta produce efecte juridice depline.
Mai mult, susțin apelanții, instanța de fond, în motivarea soluției la cererea de obligare a pârâților la demolarea construcției edificată pe teren, se întemeiază pe dispozițiile art.14 din Legea nr.10/2001, arătând că reclamantul se subrogă în obligațiile concedentului respectiv de a respecta obligația contractuală asumată, obiectul convenției fiind preluare în concesiune a terenului însă raționamentul este uitat în ce privește capătul de cerere privind revendicarea.
Cu privire la capătul de cerere referitor la cheltuielile de judecată, apelanții susțin că greșit au fost obligați la plata acestora deoarece au recunoscut încă de la început dreptul de proprietate al reclamantului asupra terenului iar cererea de obligare la demolarea construcției a fost respinsă astfel că nu se justifică obligarea acestora la cheltuieli de judecată.
Intimatul reclamant a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului formulat de pârâți ca nefondat susținând că soluția instanței de fond cu privire la cererea de revendicare este temeinică și legală.
Nu au fost administrate noi probe în apel.
- Răspunzând criticilor formulate în cele două apeluri prin argumente
comune, determinate de conexitatea problemelor juridice pendinte, Tribunalul constată că apelul reclamantului nu este întemeiat iar cel formulat de pârâți este întemeiat, pentru considerentele ce succed:
Reclamantul a învestit instanța de fond cu soluționarea cererii sale în revendicarea imobilului teren în suprafață de 566 mp, situat în orașul Eforie Nord, lotul 36, parcelarea Leautey, ., jud. C. precum și obligarea pârâților la desființarea imobilului construcție proprietatea pârâților edificat pe acest teren.
În mod greșit instanța a de fond a admis acțiunea reclamantului în revendicare reținând că reclamantul este proprietarul imobilului teren în discuție, (drept recunoscut chiar de către pârâții din prezenta cauză prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei), dar care nu are posesia bunului său, făcând abstracție de titlul de proprietate al reclamantului care este reprezentat de Dispoziția nr.201/27.04.2011 emisă de Primarul orașului Eforie în baza Legii nr.10/2001 în care se stipulează (art.1 alin.2) că imobilul teren este afectat de contractul de concesiune nr.110/13.05.1996, ceea ce înseamnă că, potrivit art.14 din Legea nr.10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, dacă imobilul restituit prin procedurile administrative prevăzute de prezenta lege sau prin hotărâre judecătorească face obiectul unui contract de locațiune, concesiune, locație de gestiune sau asociere în participațiune, noul proprietar se va subroga în drepturile statului sau ale persoanei juridice deținătoare, cu renegocierea celorlalte clauze ale contractului, dacă aceste contracte au fost încheiate potrivit legii.
Prin urmare, chiar dacă s-ar aprecia, conform celor reținute de instanța de fond, că titlul reclamantului ar fi hotărârea judecătorească iar Dispoziția de primar doar actul administrativ de executare a hotărârii, textul legal citat este aplicabil speței; reclamantul, subrogându-se de drept în dreptul persoanei juridice deținătoare, poate, în calitatea sa de nou proprietar, să renegocieze celelalte clauze contractuale cum ar fi redevența, de exemplu, însă este obligat să respecte contractul de concesiune.
De altfel, pârâții au recunoscut dreptul de proprietar asupra terenului al reclamantului însă acest drept de proprietate este afectat de contractul de concesiune, afectațiune stabilită prin titlul său de proprietate care este Dispoziția de restituire emisă de primar iar nu hotărârea judecătorească prin care primarul a fost obligat la emiterea titlului de proprietate.
Contractul de concesiune nu a fost invalidat. Sub acest aspect, respingerea cererii de intervenție formulată de B. Ș. prin sentința civilă nr.661/2009 nu prezintă relevanță în speță. În considerentele respectivei sentințe se menționează că lucrarea realizată pe teren astfel cum a fost identificată de expert (fundație) nu are regimul unei construcții în înțelesul dispozițiilor Legii nr.50/1991, pentru a se aprecia cu privire la dreptul de proprietate al intervenientului asupra construcției. În prezenta cauză, pârâții se legitimează ca proprietari ai construcției, în temeiul contractului de concesiune succedat de autorizația de construire și procesul verbal de recepție al lucrării, dreptul de proprietate al acestora fiind intabulat la OCPI.
Instanța de fond, argumentând respingerea cererii de obligare a pârâților la demolarea construcției, construiește raționamentul fundamentat pe disp. art.14 din Legea nr.10/2001 însă fracturează acest raționament în cererea de revendicare pornind de la premisa greșită că dispoziția de restituire nu reprezintă titlul de proprietate al reclamantului.
Prin urmare, în temeiul art.296 C.p.c. tribunalul va respinge apelul formulat de reclamant și va admite apelul formulat de pârâți și, schimbând în parte sentința civilă apelată, va respinge cererea de revendicare ca nefondată.
Se vor menține celelalte dispoziții ale sentinței civile apelate.
Se va lua act că apelanții pârâți nu au solicitat cheltuieli de judecată în apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul formulat de reclamantul C. M. A., cu domiciliul în C., ..114, ., . civile nr._/13.11.2013, pronunțate de Judecătoria C. în dosarul nr._ .
Admite apelul formulat de pârâții G. S. și G. E., ambii cu domiciliul în C., ., ., . civile nr._/13.11.2013, pronunțate de Judecătoria C. în dosarul nr._ .
Schimbă, în parte, sentința civilă apelată nr._/13.11.2013, pronunțată de Judecătoria C., în sensul că respinge cererea de revendicare.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței.
Ia act că apelanții pârâți nu solicită cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 10 aprilie 2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
M. C. M. C. E.
GREFIER
R. E.
Jud.fond A.I.S.
Red.th.dec.jud. C.E.
05.05.2014/5ex.
| ← Anulare act. Decizia nr. 643/2014. Tribunalul CONSTANŢA | Anulare act. Sentința nr. 2335/2014. Tribunalul CONSTANŢA → |
|---|
