Acţiune în constatare. Sentința nr. 2473/2013. Tribunalul COVASNA

Sentința nr. 2473/2013 pronunțată de Tribunalul COVASNA la data de 07-10-2013 în dosarul nr. 1558/119/2012

ROMÂNIA

TRIBUNALUL C.

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 2473

Ședința publică de la 7 octombrie 2013

PREȘEDINTE: V. M. D.

GREFIER: S. M. M.

Cu participarea reprezentantei Ministerului Public C. L., procuror la P. de pe lângă Tribunalul C.

Pe rol fiind judecarea acțiunii civile privind pe reclamantul J. L. B. și pe pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, având ca obiect stabilirea calității de beneficiar al drepturilor prevăzute de Legea nr. 221/2009.

La apelul nominal făcut în ședința publică de astăzi se prezintă consilierul juridic D. M. pentru pârât, conform delegației pe care o depune la dosar.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Instanța constată că s-a întocmit de către grefă, dare de seamă asupra actelor de procedură în legătură cu perimarea, întrucât prezenta cauză a rămas în nelucrare timp de peste 1 an și o reține spre soluționare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată:

La data de 31.05.2012 a fost înregistrată pe rolul Tribunalului C. cererea formulată de reclamantul J. L. B. în contradictoriu cu pârâta S. R., prin Ministerul Finanțelor, având ca obiect pretenții (daune materiale în cuantum de 6.000.000 lei) în temeiul art. 5 lit. b din Legea 221/2009. Prin Încheierea din data de 08.08.2012, instanța a dispus suspendarea judecării cauzei în temeiul art. 1551 alin. 1 C. proc. civ., ca urmare a neîndeplinirii de către reclamant a obligațiilor impuse de instanță.

Potrivit art. 248 alin. 1 C. proc. civ. orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, dacă a rămas în nelucrare din vina părților timp de un an. În cauza de față, de la data suspendării, dosarul a rămas în nelucrare mai mult de un an, din vina părților, care s-au dezinteresat de soluționarea acesteia, neefectuând nici un demers pentru îndeplinirea vreunui act de procedură în vederea judecării procesului. În consecință, având în vedere că sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 248 alin. 1 C. proc. civ., neexistând nici o cauză de suspendare sau de întrerupere a cursului perimării prevăzute de art. 249, 250 C. proc. civ., instanța urmează să constate perimată cererea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Constată perimată cererea înregistrată pe rolul Tribunalului C. sub nr._ formulată de către reclamantul J. L. B., domiciliat în Tg. S., .. 12, jud. C., în contradictoriu cu pârâtul S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice, având ca obiect pretenții.

Cu recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședință publică de astăzi, 7 octombrie 2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

V. M. D. S. M. M.

Red. V.M.D., 7.10.2013

Tehnored. S.M.M.,8.10.2013, 2 EX.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Acţiune în constatare. Sentința nr. 2473/2013. Tribunalul COVASNA