Acţiune în constatare. Sentința nr. 2153/2013. Tribunalul COVASNA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2153/2013 pronunțată de Tribunalul COVASNA la data de 01-07-2013 în dosarul nr. 819/119/2012
ROMÂNIA
TRIBUNALUL C.
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2153
Ședința publică de la 1 iulie 2013
PREȘEDINTE: V. M. D.
GREFIER: S. M. M.
Cu participarea reprezentantei Ministerului Public S. R., Procuror la P. de pe lângă Tribunalul C.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanții F. E., T. A., T. L. și pe pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, având ca obiect stabilirea calității de beneficiar al drepturilor prevăzute de Legea nr. 221/2009.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reclamantul T. A. și consilierul juridic V. C. pentru pârât, lipsă fiind ceilalți reclamanți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Instanța pune în discuție excepția perimării cererii.
Reclamantul lasă la aprecierea instanței soluționarea excepției.
Reprezentanta pârâtului și procurorul, având pe rând cuvântul, solicită a se constata perimarea cererii de chemare în judecată.
Instanța constată că s-a întocmit de către grefă dare de seamă asupra actelor de procedură în legătură cu perimarea, întrucât prezenta cauză a rămas în nelucrare timp de peste 1 an, și o reține spre soluționare.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată:
La data de 22.03.2012 a fost înregistrată pe rolul Tribunalului C. cererea formulată de reclamanta F. E. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin M. Finanțelor, având ca obiect pretenții în temeiul art. 5 din Legea 221/2009.
La acest dosar s-a conexat dosarul_ și dosarul cu nr._ având ca obiect acțiunile formulate de reclamanții T. L. și T. A. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin M. Finanțelor, având ca obiect pretenții în temeiul art. 5 din Legea 221/2009.
Prin Încheierea din data de 16.05.2012, instanța a dispus suspendarea judecării cauzei în temeiul art. 1551 alin. 1 C. proc. civ., ca urmare a neîndeplinirii de către reclamanți a obligațiilor impuse de instanță.
Potrivit art. 248 alin. 1 C. proc. civ. orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, dacă a rămas în nelucrare din vina părților timp de un an.
În cauza de față, de la data suspendării, dosarul a rămas în nelucrare mai mult de un an, din vina părților, care s-au dezinteresat de soluționarea acesteia, neefectuând nici un demers pentru îndeplinirea vreunui act de procedură în vederea judecării procesului.
În consecință, având în vedere că sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 248 alin. 1 C. proc. civ., neexistând nici o cauză de suspendare sau de întrerupere a cursului perimării prevăzute de art. 249, 250 C. proc. civ., instanța urmează să constate perimată cererea.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Constată perimată cererea înregistrată pe rolul Tribunalului C. sub nr._, formulată de către reclamanții F. E., domiciliată în C. nr. 842, jud. C., T. L., domiciliat în C. nr. 192, jud. C. și T. A., domiciliat în C. nr. 192, jud. C., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin M. Finanțelor, cu sediul în București, ., sector 5, având ca obiect pretenții în temeiul art. 5 din Legea 221/2009.
Cu recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 1 iulie 2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
V. M. D. S. M. M.
Red. V.M.D., 1.07.2013
Tehnored. S.M.M.,10.07.2013, 2 EX.
| ← Plângere contravenţională. Decizia nr. 73/2013. Tribunalul... | Plângere contravenţională. Hotărâre din 15-10-2013,... → |
|---|








