Contestaţie la executare. Decizia nr. 45/2013. Tribunalul COVASNA

Decizia nr. 45/2013 pronunțată de Tribunalul COVASNA la data de 05-02-2013 în dosarul nr. 1234/322/2012

DOSAR NR._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL C.

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR. 45/R/2013

Ședința publică din data de 05 februarie 2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: D. C.

JUDECĂTOR: A. C.

JUDECĂTOR: B. A. D.

GREFIER: P. C. F.

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de intimata Administrația Finanțelor Publice Târgu S. împotriva sentinței civile nr. 836 din 24 august 2012 a Judecătoriei Târgu S., pronunțată în dosarul civil nr._, având ca obiect contestație la executare.

La apelul nominal efectuat, în ședința ședință publică, părțile sunt lipsă.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Dezbaterile în cauza civilă de față au avut loc în ședința publică din data de 22 ianuarie 2013, când părțile au fost lipsă, iar instanța a constatat cauza în stare de judecată și a reținut-o spre soluționare conform celor consemnate în încheierea de ședință de la acel termen de judecată, care face parte integrantă din prezenta, iar instanța de control judiciar, în temeiul art. 260 alin. 1 Cod procedură civilă, a amânat pronunțarea pentru data de 29 ianuarie 2013 când, față de imposibilitatea întregirii completului de judecată prin lipsa unui judecător, aflat în concediu medical, a amânat pronunțarea pentru data de astăzi când, în aceeași compunere, a decis următoarele:

TRIBUNALUL:

Asupra recursului civil de față:

Constată că, prin sentința civilă nr. 836 din 24 august 2012 a Judecătoriei Târgu S., a fost admisă contestația la executare formulată de contestatoarea S. Cooperativa Consumcoop Brețcu în contradictoriu cu intimata Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Târgu S., au fost anulate toate formele de executare care fac obiectul dosarului execuțional nr. 161/14/_ /_ al Administrației Finanțelor Publice a Municipiului Târgu S. și a obligat intimata la plata cheltuielilor judiciare către contestatoare în sumă de 72,5 lei.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:

În fapt, titlul executoriu în baza căruia a fost emisă somația din data de 22.06.2012, în dosarul de executare nr. 161/14/_ /_ al A.F.P. Târgu S., este reprezentat de procesul - verbal de constatare a contravenției . nr._/21.03.2012, prin care contestatoarea a fost amendată pentru prezumtiva faptă că un autoturism al acesteia ar fi circulat pe drumurile publice fără a deține rovignietă (fila 7 - 8, 17).

În drept, potrivit dispozițiilor art. 399 alin. 1 Cod procedură civilă „împotriva executării silite, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare.”

Totodată, conform alin. 3 al aceluiași articol „ în cazul în care executarea silită se face în temeiul unui titlu executoriu care nu este emis de o instanță judecătorească, se pot invoca în contestația la executare apărări de fond”.

În cauză, titlul executoriu este reprezentat de un proces - verbal de contravenție, care trebuie să îndeplinească toate exigențele legale pentru a putea fi apt de executare silită.

Iar exigențele sunt expres prevăzute în cuprinsul art. 37 din O.G. nr. 2/2011 privind regimul juridic al contravențiilor, potrivit căruia „procesul - verbal neatacat în termenul legal, precum și hotărârea judecătorească irevocabilă prin care s-a soluționat plângerea constituie titlu executoriu, fără vreo altă formalitate”.

Or, astfel cum a rezultat din extrasul de pe portalul instanțelor de judecată, contestatorul a formulat plângere contravențională împotriva procesului - verbal izvorâtor de obligații, sens în care prima instanță a constatat că executarea silită derulată de intimată se realizează în baza unui titlu care nu a devenit încă executoriu, un titlu care nu este apt a se pune în executare.

Apărarea intimatei nu a putut fi primită, în sensul că nu i s-a adus niciun prejudiciu contestatorului, prin faptul că executarea silită a fost suspendată, în condițiile în care vătămarea s-a produs deja, prin inițierea unei executări silite lipsite de titlu legal.

Pentru toate aceste motive, prima instanță a admis acțiunea formulată și a anulat toate formele de executare care fac obiectul dosarul execuțional nr. 161/14/_ /_.

Totodată, având în vedere dispozițiile art. 274 Cod procedură civilă și constatând că intimata este în culpă procesuală, prima instanță a obligat contestatorul la plata cheltuielilor judiciare în sumă de 72,5 lei către contestatoare, reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar (fila 25 verso - 26).

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs intimata Administrația Finanțelor Publice Târgu S. solicitând modificarea hotărârii primei instanțe în sensul de a se respinge contestația la executare.

În motivarea recursului se arată că în ce privește temeiul legal sunt aplicabile dispozițiile art. 172 - 174 din Codul de procedură fiscală și nu cele din Codul de procedură civilă.

În ceea ce privește fondul cauzei se arată că în mod incorect instanța de fond a anulat executarea silită în condițiile în care oricum plângerea contravențională suspenda executarea, ajungând astfel la situația absurdă în care nu s-ar mai putea efectua executarea silită în cazul respingerii plângerii.

Mai mult, contestatoarea a solicitat suspendarea executării silite și nu anularea acesteia astfel că s-a acordat de către instanță mai mult decât s-a cerut.

Oricum Administrația Finanțelor Publice a suspendat executarea silită astfel că contestația a rămas fără obiect.

Cheltuielile de judecată au fost acordate în mod greșit, în condițiile în care Administrația Finanțelor Publice a respectat toate dispozițiile legale la emiterea actelor de executare, nefiind vorba nici de rea-credință nici de exercitarea abuzivă a drepturilor procesuale.

În drept se invocă dispozițiile art. 3041 Cod procedură civilă.

Intimata a depus în apărare la dosar la data de 19.11.2012 întâmpinare (fila 13) prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

În motivarea întâmpinării se arată că în fapt, prima instanță a analizat cauza sub toate aspectele, hotărârea fiind legală și temeinică.

În acest sens se arată că executarea silită a fost începută în lipsa unui titlu executoriu în condițiile în care procesul - verbal a fost atacat cu plângere contravențională. Executarea silită poate fi începută din nou în condițiile respingerii plângerii contravenționale. Instanța nu a acordat mai mult decât s-a cerut întrucât contestatoarea a solicitat și anularea executării silite. Suspendarea executării nu atrage lipsa de obiect a contestației fiind oricând posibilă reluarea executării silite.

În drept se invoca dispozițiile art. 115 Cod procedură civilă.

Părțile nu au depus înscrisuri în recurs.

Analizând sentința atacată, prin prisma motivelor de recurs invocate de recurentă, motive care potrivit art. 3041 Cod procedură civilă nu sunt limitate la motivele de casare prevăzute de art. 304 Cod procedură civilă în condițiile în care sentința nu este susceptibilă de apel, tribunalul constată că recursul este nefondat pentru considerentele de mai jos.

Astfel se constată că în mod corect a reținut prima instanță faptul că în condițiile formulării plângerii împotriva procesului - verbal de contravenție acesta nu a devenit încă executoriu, nu este apt de punere în executare, esențial fiind de subliniat că plângerea a fost formulată la data de 18.04.2012, înainte de începerea executării silite - 22.06.2012.

Se constată de asemenea că, în mod legal, au fost anulate toate formele de executare, dată fiind demararea procedurii de executare în lipsa unui titlu executoriu.

Indicarea ca și temei legal a art. 399 alin. 1 Cod procedură civilă și nu a art. 172 - 174 Cod procedură fiscală (menționate în cuprinsul actelor de executare) nu atrage nulitatea sentinței și nu are nicio influență asupra soluției pronunțate.

Se constată de asemenea că într-adevăr contestatoarea a solicitat anularea întregii executări silite și nu numai suspendarea executării, sens în care instanța de fond a acordat exact ceea ce s-a cerut, neputând fi reținut nici acest motiv de recurs.

Nu poate fi primit nici motivul de recurs vizând rămânerea contestației fără obiect în condițiile în care suspendarea executării silite nu acoperă viciile actelor de executare, în acest sens corect reținând prima instanță că obiectul cauzei subzistă, acesta vizând anularea formelor de executare ce nu au fost revocate, tribunalul urmând de asemenea a reține că nulitatea vizează împrejurări anterioare sau concomitente emiterii actelor, în speță formularea plângerii contravenționale. Nu se poate susține nici că odată anulată executarea silită nu s-ar mai putea efectua executarea, aceasta putând fi demarată din nou dacă plângerea contravențională va fi respinsă.

În ceea ce privește motivul de recurs vizând cheltuielile de judecată se constată că în speță subzistă culpa procesuală a recurentei (aceasta constituind temeiul acordării cheltuielilor și nu reaua-credință sau exercitarea abuzivă a drepturilor procesuale) în condițiile în care contestația la executare ce a presupus efectuarea unor cheltuieli a fost promovată împotriva unor acte de executare ce aveau drept finalitate plata de către contestatoare a sumei urmărită silit iar contestația a fost admisă.

Față de cele de mai sus instanța de control judiciar constată că niciunul dintre motivele de recurs nu poate fi reținut.

În consecință, verificând hotărârea atacată sub aspectul concordanței cu dispozițiile legale, respectiv cu normele de drept substanțial a căror aplicare s-a făcut de prima instanța precum și prin prisma respectării normelor de drept procesual civil, tribunalul constată că sentința primei instanțe este legală și temeinică.

Pentru aceste motive, reținând că prima instanța a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, în mod corect fiind admisă contestația la executare și dispunându-se obligarea organului de executare la plata cheltuielilor de judecată, văzând art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, tribunalul va respinge recursul ca nefondat, cu consecința menținerii sentinței recurate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de Administrația Finanțelor Publice Târgu S. împotriva sentinței civile nr. 836/24.08.2012 a Judecătoriei Târgu S., pe care o menține.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică, azi 05 februarie 2013.

Președinte, Judecători, Grefier,

D. C. A. C. B. A. D. P. C. F.

Red. A.C./25.02.2013

Tehnored. P.C.F./25.02.2013

- 2 exemplare -

Judecător fond: R. A. - E.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Decizia nr. 45/2013. Tribunalul COVASNA