Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 8/2013. Tribunalul COVASNA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 8/2013 pronunțată de Tribunalul COVASNA la data de 19-03-2013 în dosarul nr. 166/322/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL C.
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 8/R/CC
Ședința camerei de consiliu din 19 martie 2013
Completul constituit din:
Președinte: B. A. D.
Judecător: O. N.
Judecător: R. I. C.
Grefier: V. E.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de creditoarea S.C. S. C. SRL împotriva încheierii civile pronunțate în Camera de consiliu în data de 01.02.2013 în dosarul nr._ de Judecătoria Târgu S..
La apelul nominal, făcut în ședința camerei de consiliu se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința camerei de consiliu din 5 martie 2013, când partea prezentă a pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din aceea zi, care face parte integrantă din prezenta decizie, iar instanța în vederea deliberării a amânat pronunțarea pentru data de 12 martie 2013, apoi pentru astăzi, 19 martie 2013.
TRIBUNALUL
Constată că prin încheierea camerei de consiliu din data de 01.02.2013, Judecătoria Târgu S. a admis excepția prescripției dreptului la acțiune, invocată din oficiu de instanță.
A respins ca prescrisă cererea formulată de petentul Biroul Executorului Judecătoresc G. G. C. la solicitarea creditoarei . cu sediul în mun.București, ., . II,III și parțial IV, sector 5 având ca obiect încuviințarea executării silite constând în contractul de credit nr.333/11.06.2001 și contractul de garanție imobiliară nr._ .
Pentru a pronunța această încheiere, prima instanță a reținut următoarele:
Instanța de fond a constatat că nu poate proceda la încuviințarea executării silite a contractului de împrumut mai sus amintit, față de dispozițiile art. 373 ind.1 alin.4 pct.5 C.proc.civ., potrivit cărora „ instanța poate respinge cererea de încuviințare a executării silite numai dacă…. ( printre alte cazuri expres prevăzute de lege la punctele 1-4) există alte impedimente prevăzute de lege.”
Analizând conținutul contractului de credit nr.333 din data de 11.06.2001 ( fila 6-8), și a contractului de garanție imobiliară nr._ din data de 11.06.2001 judecătoria a constatat data încheierii contractului de credit 11.06.2001 prin care s-a stabilit o singură rată, așadar cu o scadență a contractului la data de 07.12.2001.
De la această dată, creditorul putea exercita dreptul de recuperare a creanței într-un termen de prescripție de 3 ani de la scadența ratei ( termenul de 3 ani fiind cel aplicabil drepturilor de creanță, în lipsa altor termene prevăzute de lege), așadar până la data de 07.12.2004 - pentru ultima rată contractuală.
Așadar, ziua de 07.12.2004 reprezintă data la care s-a împlinit termenul de prescripție, momentul până la care, cel mai târziu, dreptul subiectiv putea fi valorificat de către titularul acestuia.
Față de faptul că cererea introductivă de instanță s-a formulat de reclamant după data expirării termenului de prescripție, în interiorul căruia putea solicita concursul organelor statale în executarea silită a debitorului și față de faptul că nu s-a invocat din partea creditorului nicio cauză de întrerupere sau suspendare a cursului prescripției, în temeiul art. 3 al.1 din Decretul nr.167/1958. instanța de fond a admis excepția prescripției dreptului la acțiune, cu consecința respingerii ca prescrisă a cererii de încuviințare a executării silite a contractului de credit nr.333/11.06.2001 și contractul de garanție imobiliară nr._ .
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs în termen legal creditoarea S.C. S. C. S.R.L. solicitând modificarea încheierii primei instanțe în sensul de a se încuviința executarea silită a titlului executoriu constând în contractul de credit nr. 333/11.06.2001 și a contractului de garanție imobiliară nr._ .
În motivarea recursului se arată în primul rând că, în cauza de față, termenul de prescripție este de 10 ani, față de disp. art. 405 alin.1 C. care reglementează termenul de prescripție în cazul acțiunilor reale imobiliare, astfel că în mod greșit a reținut instanța de fond termenul de prescripție de 3 ani și, prin urmare, eronat s-a reținut ca prescripția s-ar fi împlinit la data de 07.12.2004.
Se arată, în continuare, că la data de 07.02.2008 a fost înregistrată la Tribunalul C. declarația de creanță a BCR S.A. sub nr._/06.02.2008 în cadrul dosarului nr._ privind pe S.C. EURO COMPANY IMPORT EXPORT S.R.L., societate având calitate de debitor principal în obligației rezultând din contractul de credit bancar nr. 334/11.06.2001, iar prin sentința civilă nr. 145/16.04.2010 a fost aprobat raportul final al lichidatorului S.C. INFO DIP INSOLVENCY S.R.L. fiind închisă procedura falimentului în privința debitorului principal, subliniindu-se că, în conformitate cu art. 123 alin.4 și art. 137 alin.3 din Legea 85/2006 descărcarea de obligații a debitorului nu atrage descărcarea de obligații a fidejusorului sau a garantului ipotecar ori a codebitorului principal.
Pe de altă parte, se arată că termenul de prescripție în scopul realizării creanței pe care o are recurența a fost întrerupt odată cu deschiderea procedurii insolvenței în cadrul dosarului nr._ și practic pe toată durata procedurii a fost suspendată curgerea acestui termen în virtutea art. 1045 Cod civil, sub acest aspect invocându-se disp. art. 36 din Legea 85/2006 potrivit căruia deschiderea procedurii suspendă orice termen de prescripție a acțiunilor prevăzute de art. 35, iar termenele vor începe să curgă după 30 de zile de la deschiderea procedurii, orice act de urmărire întreprins în cadrul dosarului de insolvență reflectându-se și având consecințe și asupra executării silite a garanților, fidejusorilor, afectând inclusiv termenul de prescripție a executării silite față de aceștia.
Invocă de asemenea recurenta decizia ÎCCJ nr. 3113/07.06.2012 prin care s-a statuat că întreruperea civilă a prescripției prin formularea cererii de chemare în judecată făcută contra debitorului principal are efecte și în contra cauțiunii.
În concluzie, arată recurenta, dreptul de a solicita executarea silită nu este prescris, prescripția fiind suspendată, astfel că nici dreptul de a executa garanțiile, ca accesorii ale obligației principale, nu este prescris, contractele de garanție imobiliară având caracter accesoriu față de contractele de împrumut bancar, specificându-se de asemenea că prima instanță nu putea cerceta prescripția în cadrul cererii de încuviințare a executării silite, aceasta putând fi cercetată doar în cadrul contestației la executare.
În drept se invocă disp. Art. 299 și urm. C.., art. 304 pct.8 și 9 C..
Intimații P. A. și P. A. M. nu a depus întâmpinare în recurs, legal fiind citat în acest sens.
Recurenta a depus la dosar în recurs – declarația de creanță nr. nr._/06.02.2008 (fila 8), tabel definitiv cu privire la creditorii înscriși la masa credală (fila 11), sentința civilă nr. 145/S/16 aprilie2010 (fila 13), jurisprudență (fila 15 și urm.).
Analizând încheierea atacată, prin prisma motivelor de recurs invocate de recurenta, tribunalul constata că recursul este nefondat pentru considerentele de mai jos.
Astfel, se constată că prima instanță a fost investită cu soluționarea unei cereri de încuviințare a executării silite a titlului executoriu constând în contractul de credit nr. 333/11.06.2001 și respectiv a contractului de garanție imobiliară nr._ .
Prin urmare, în cauză este incident art.373/1 alin.4 C.. potrivit căruia – ” Instanța poate respinge cererea de încuviințare a executării silite numai dacă: 5. există alte impedimente prevăzute de lege.”
Prin prisma acestui text legal tribunalul nu va reține motivul de recurs potrivit căruia instanța investită cu soluționarea cererii de încuviințare a executării silite nu are competența de a analiza prescripția dreptului de a obține executarea silită, luând în considerare că prescripția reprezintă un impediment prevăzut de lege care afectează dreptul a solicita încuviințarea executării, în sensul art. 373/1 alin.4 C.., partea interesată, respectiv creditoarea, având deschisă calea de atac împotriva încheierii și putând critica - în exercitarea dreptului la apărare - soluția primei instanțe.
În ceea ce privește durata termenului de prescripție în speța de față, instanța de control judiciar constată că în mod corect a reținut prima instanță incidența termenului de 3 ani, în condițiile în care executarea silită vizează plata unei sume de bani, fiind vorba prin urmare despre recuperarea unei creanțe bănești, astfel că dreptul a obține executarea silită este supus prescripției de 3 ani prevăzută de art. 3 alin.1 din Decretul 167/1958 în vigoare la data nașterii acestui drept, în același sens fiind regula generală prevăzută de art. 405 alin.1 C.. potrivit căruia – ” Dreptul de a cere executarea silită se prescrie în termen de 3 ani, dacă legea nu prevede altfel. ”
Sub acest aspect tribunalul nu va reține susținerea recurentei potrivit căreia termenul de prescripție este de 10 ani, având în vedere că dreptul de creanță cu privire la care s-a solicitat încuviințarea executării silite are în conținutul dreptul la o acțiune personală, iar nu dreptul la o acțiunea reală imobiliară, fiind vorba despre plata unei sume de bani, iar nu despre predarea unui bun imobil, astfel că nu este aplicabil art. 405 alin.1 teza a II a invocat de recurentă, existența unei garanții reale imobiliare nefiind de natură a modifica natura creanței principale și nici prescripția căreia aceasta este supusă.
Prin prisma celor de mai sus, având în vedere că potrivit mențiunii din contractul de credit (fila 3 verso fond) data scadenței a fost 7 dec. 2001, tribunalul constată că în mod legal și temeinic a reținut instanța de fond că termenul de prescripție de 3 ani a început să curgă la această dată și s-a împlinit la data de 7 dec. 2004.
În ceea ce privește celelalte motive de recurs invocate de recurentă, acestea nu pot fi reținute, în condițiile în care suspendarea sau întreruperea prescripției pot opera doar în ipoteza în care cauzele care atrag suspendarea sau întreruperea survin în cursul prescripției, iar nu după aceasta s-a împlinit.
Or, în speța de față, recurenta invocă drept cauză a suspendării cursului prescripției, declarația de creanță a BCR S.A. depusă în dosarul de faliment al debitoarei principale la data de 7 feb 2008, adică după mai mult de 3 ani de la data împlinirii prescripției, fiind evident că această cerere nu mai putea avea drept efect suspendarea unei prescripții deja împlinite.
În consecința, verificând încheierea atacata sub aspectul concordantei cu dispozițiile legale, respectiv cu normele de drept substanțial precum și a normelor de drept procesual civil, tribunalul constata că soluția primei instanțe este legala și temeinica, sens în care, văzând art. 312 alin.1 C.. tribunalul va respinge recursul că nefondat, cu consecința menținerii încheierii recurate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta S.C. S. C. S.R.L. împotriva încheierii din data de 01.02.2013 a Judecătoriei Târgu S. – pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi – 19.03.2013.
Președinte Judecător Judecător Grefier
B. A. D. O. N. R. I. C. V. E.
Red. B.A.D./18.04.2013
Tehnored. V.E./18.04.2013
2 ex.
Judecător fond – R. A. E.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 613/2013. Tribunalul COVASNA | Cereri. Sentința nr. 980/2013. Tribunalul COVASNA → |
|---|
