Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 1/2013. Tribunalul COVASNA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1/2013 pronunțată de Tribunalul COVASNA la data de 15-01-2013 în dosarul nr. 2282/322/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL C.
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 5/R
Ședința publică de la 15 ianuarie 2013
Completul constituit din:
Președinte: U. G.
Judecător: R. I. C.
Judecător: D. C.
Grefier: V. E.
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de reclamanta S. E. împotriva sentinței civile nr. 1170 din 13 decembrie 2012 a Judecătoriei Târgu S..
La apelul nominal, făcut în ședință publică se prezintă recurenta S. E. și intimatul S. I..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
În ședință publică, recurenta S. E. se legitimează cu C.I. . nr._ eliberată de SPCLEP Ghelința la 18.07.2012 și arată că renunță la judecarea recursului.
Intimatul S. I. solicită să se act de renunțarea recurentei la judecarea recursului.
Văzând cererea de renunțare formulată, oral, de recurentă, ținând seama de dispozițiile art. 246 C. pr. civ., instanța de control judiciar urmează a lua act de renunțarea recurentei la judecata cererii de recurs.
TRIBUNALUL
Asupra recursului civil de față;
Constată că, prin Sentința civilă nr. 1170 din 13 decembrie 2012, Judecătoria Târgu S. a respins cererea de ordonanță președințială, formulată de către reclamanta S. E. împotriva pârâtului S. I. pentru măsuri vremelnice privind încredințarea minorilor I. și Barbara.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut și motivat în esență următoarele:
Conform dispozițiilor art.581 C.pr.civ. „Instanța va putea să ordone măsuri vremelnice în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, precum și pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări”, iar potrivit dispozițiilor art.613/2 C.pr.civ „Instanța poate lua, pe tot timpul procesului, prin ordonanță președințială, măsuri vremelnice cu privire la încredințarea copiilor minori, la obligația de întreținere, la alocația pentru copii și la folosirea locuinței”.
Astfel, prima instanță a constatat că, deși la prima vedere se află în situația unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, respectiv dreptul reclamantei de a avea legături personale cu minorii, exercitarea drepturilor părintești nu este prevăzută la ipotezele enumerate limitativ la art.613/2 C.pr.civ., cu atât mai mult cu cât prin cererea de divorț reclamanta a solicitat să se stabilească locuința ambilor minori la reclamantă, iar referitor la dispozițiile art.401 din Noul Cod Civil, acest articol se referă la Cartea II despre familie, Titlul II căsătoria, Cap.VII desfacerea căsătoriei, Secțiunea 2 – pct.4 Efectele divorțului cu privire a raporturile dintre părinți și copii lor minori, cu referire la ipoteza în care locuința minorilor ar fi stabilită la tatăl pârât și numai în această ipoteză mama reclamantă ar avea dreptul de a avea legături personale cu minorii în baza înțelegerii dintre părinți și numai în ipoteza în care între părinți nu există înțelegere, intervine instanța de tutelă care și în baza unor anchete psiho-sociale stabilește dreptul părintelui la care nu s-a stabilit locuința minorilor, de a ține legături personale cu minorii prin stabilirea unui program de vizitare pe cale drepturi comun, accesoriu cererii de divorț și nu pe cale de ordonanță președințială.
Față de această situație de fapt s-a constatat că cerințele legale prev. de art. 581 C. pr. civ. nu sunt îndeplinite în speța de față.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta S. E. considerând că sentința pronunțată de instanța de fond nu este legală și nici temeinică și solicită instanței să-i creeze posibilitatea de a avea legături personale cu cei doi copii pe perioada divorțului fără a fi împiedicată de pârât.
În fața instanței de control judiciar reclamanta a renunțat la judecata acestei căi de atac.
Având în vedere dispozițiile art. 246 C. pr. civ. care îndrituiesc reclamanta – recurentă să renunțe oricând la judecată, fie verbal în ședință, fie prin cerere scrisă, tribunalul urmează a ține seama de acest act de dispoziție al reclamantei – recurente.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Ia act de renunțarea recurentei – reclamante S. E. la judecarea recursului formulat de aceasta împotriva sentinței civile nr. 1170 din 13 decembrie 2012 a Judecătoriei Târgu S..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 15 ianuarie 2013.
Președinte Judecător Judecător Grefier
U. G. R. I. C. D. C. V. E.
Red. U.G. /19.01.2013
Tehnored. V.E. /19.01.2013
2 ex.
Judecător fond – R. L.
| ← Plângere contravenţională. Decizia nr. 283/2013. Tribunalul... | Partaj judiciar. Decizia nr. 466/2013. Tribunalul COVASNA → |
|---|
