Anulare act. Sentința nr. 2428/2015. Tribunalul COVASNA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2428/2015 pronunțată de Tribunalul COVASNA la data de 07-07-2015 în dosarul nr. 346/2015
ROMÂNIA
TRIBUNALUL C. Dosar nr._
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR.345/A
Ședința publică din 7 iulie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: B. A. D.
JUDECĂTOR: O. N.
GREFIER: Ș. L.
Pe rol se află, în pronunțare, apelul declarat de pârâta K. M. împotriva sentinței civile nr.2428 din 24 noiembrie 2014, pronunțată de Judecătoria S. G. în dosarul nr._ având ca obiect anulare act.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din 23 iunie 2015, în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi –parte integrantă din prezenta decizie, pronunțarea fiind amânată la data de 30 iunie 2015, apoi la 7 iulie 2015.
TRIBUNALUL
Examinând lucrările dosarului, tribunalul constată următoarele:
I. 1. Hotărârea primei instanțe.
Prin sentința nr.2428/24.11.2014, Judecătoria S. G. a hotărât următoarele:
- a admis în parte acțiunea civilă intentată de către reclamanta K. M. împotriva pârâtei C. de A. RECIPROC „O.” – IFN și în consecință:
- a constatat caracterul abuziv și nul al dispozițiilor art. 8 din contractul de împrumut nr. 6567/19.12.2006 încheiat între părți.
- a stabilit că dobânda legală pentru contractul mai sus arătat va fi 13,13% pe an.
- a respins capătul de cerere prind constatarea caracterului abuziv al dispozițiilor art.11 din contractul mai sus arătat.
- A obligat pe reclamantă să plătească pârâtei suma de 500 de lei, cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, judecătoria a reținut următoarele:
2. C. procesual reținut de prima instanță.
Prin cererea de chemare în judecată formulată, reclamanta K. M. a solicitat instanței ca, în contradictoriu cu pârâta C. de A. RECIPROC „O.” – IFN, să dispună următoarele:
- constatarea caracterul abuziv și nul al dispozițiilor art.8 din contractul de împrumut nr.6567/19.12.2006 încheiat între părți, astfel încât dobânda legală pentru contractul mai sus arătat să fie de 13,13% pe an.
- constatarea caracterului abuziv al dispozițiilor art.11 din contractul mai sus arătat.
- cheltuieli de judecată.
Cererea de chemare în judecată a fost motivată prin aceea că dobânda prevăzută de art. 8 din contractul de împrumut nu putea fi mai mare de 13,13 % pe an, la data încheierii contractului dobânda fiind de 17 %. Cu privire la dispozițiile art. 11 din contract, reclamanta a arătat că, prin decizia nr. XI din 24.10.2005 a Î.C.C.J., pronunțată în recurs în interesul legii, este interzisă stipularea clauzei penale prin care se stabilește obligația restituirii la scadență a sumei împrumutate sub sancțiunea penalităților de întârziere.
Pârâta, prin întâmpinare, a invocat excepția de netimbrare a cererii, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii.
S-a arătat că reclamanta nu are calitatea de consumator, iar pârâta pe cea de operator economic.
Pe fond, pârâta a arătat că dispozițiile art. 5 și art. 9 din OG nr. 9/2000 au fost abrogate, rata dobânzii este astfel stabilită încât să acopere cheltuielile statutare, care a fost acceptată prin semnare de reclamantă, iar în contract nu sunt prevăzute penalități de întârziere, ci dobândă penalizatoare, care este de fapt o dobândă contractuală.
3. Considerentele pe care se fundamentează soluția primei instanțe.
Analizând actele și lucrările dosarului, judecătoria a reținut următoarele:
Prin contractul de împrumut nr. 6567/19.12.2006 încheiat între părți, pârâta a angajat un împrumut de_ de lei, urmând a fi restituit în 15 ani, cu plata în rate lunare.
Potrivit art. 8 din același contract, dobânda era de 17 % pe an, iar în cazul neachitării la termen a ratelor scadente, reclamanta urma plăti o dobândă penalizatoare majorată de 14,6 % pe an, față de dobânda prevăzută la art. 8, calculată la soldul împrumutului.
Tot cu privire la dobândă, părțile au mai stipulat, la art. 10 din contract, dobânda pe parcursul derulării contractului, CAR-ul având dreptul să actualizeze procentul de dobândă în funcție de dobânzile pieței financiare .
La data încheierii contractului, era în vigoare O.G. nr. 9/2000 privind nivelul dobânzii legale pentru obligații bănești.
Conform art. 5 alin. 1 din acest act normativ, “în raporturile civile dobânda nu poate depăși dobânda legală cu mai mult de 50% pe an”, iar în luna decembrie 2006 era de 8,75 % pe an, astfel că dobânda legală maximă ce putea fi percepută era de 13,13 %. (f. 10)
Cu privire la dobândă, instanța a constatat că dispozițiile art. 10 din contract au caracter abuziv.
Potrivit art. 4 lit. a din Legea nr.139/2000 este clauză abuzivă acea dispoziție contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul, dacă prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
Evenimentul viitor și nesigur introdus în contract, de care atârnă modificarea ratei dobânzii, implicit a unei clauze esențiale vizează, astfel cum a reținut instanța, “dobânzile de pe piața financiară”.
Norma contractuală de la art. 10 din contractul de împrumut cu privire la rata dobânzii este ambiguă, lipsită de previzibilitate, introdusă în convenții fără să fi fost negociată și acordă un drept discreționar creditoarei de a modifica convențiile în funcție de condiții care pot deveni aleatorii, imposibil de prevăzut la momentul încheierii lor.
C. de ajutor reciproc are ca obiect de activitate acordarea de împrumuturi bănești cu dobândă, iar acesta din urmă a fost definită de-a lungul timpului ca “preț al creditului”.
Aceste dispoziții ale art. 10 în raport cu art. 8, relevă caracterul abuziv al acestei din urmă dispoziții contractuale.
În consecință, dobânda legală pentru contractul mai sus arătat va fi 13,13% pe an.
Cu privire la caracterul abuziv al dobânzii penalizatoare, instanța constată că Decizia nr. 11/2005 pronunțată de către ÎC.C.J. în recurs în interesul legii nu are aplicabilitate în cauză.
Prin această decizie s-a stabilit în mod obligatoriu: „Clauza penală prin care se stabilește obligația restituirii la scadență a sumei împrumutate sub sancțiunea penalităților de întârziere, pe lângă dobânda contractuală convenită sau pe lângă dobânda legală, contravine prevederilor legii.”
Penalitățile de întârziere și dobânda penalizatoare sunt două instituții juridice diferite. Ele nu se confundă. Dobânda penalizatoare este o dobândă contractuală, stabilita pentru neexecutarea obligației de plată de către debitor. Penalitățile de întârziere sunt o sancțiune pentru neexecutarea obligațiilor, nu numai cele de plată, din contracte, altele decât cele de împrumut comerciale.
În cadrul contractului de împrumut, părțile au convenit, prin dispozițiile art. 11, o dobândă penalizatoare pentru sumele restante, într-un cuantum mai ridicat cu 14,6 % față de dobânda prevăzută la art. 8.
Directiva 2011/7/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 16 februarie 2011 privind combaterea întârzierii în efectuarea plăților în tranzacțiile comerciale a avut ca scop stabilirea prin legislația statelor membre a unor mecanisme suficient de persuasive pentru ca autoritățile publice să execute în termen cât mai scurt obligația de plată a prețului bunurilor/prestațiilor.
Ulterior, OG nr. 13/2011 a instituit prin art. 1 alin. 3 dobânda penalizatoare, tocmai în acest scop.
Chiar dacă aceste măsuri legislative sunt ulterioare încheierii contractului de credit, chiar și la acel moment, 19.12.2006, această dispoziție contractuală nu era contrară Deciziei nr. 11/2005 a ÎC.C.J., dispoziția fiind neîndoielnică în sensul că reprezintă o “dobândă”, definită ca preț al creditului, iar în cazul în care debitorul înregistrează restanțe, este firesc ca dobânda să fie într-un cuantum mai ridicat față de cea curentă, deoarece restanțele debitorilor înseamnă pierderi pentru orice creditor.
Capătul de cerere privind anularea dispozițiilor art. 11 din contract a fost respins.
Reclamanta a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată parțial, deoarece acțiunea ei a fost admisă în parte, iar în raport cu dispozițiile art. 451 și art. 453 alin. 1 și 2 Cod proc. civilă, suma la care a fost obligată a fost de 500 de lei. (f. 28)
II. 1. Apelul declarat de apelanta reclamantă K. MELLINDA
Reclamanta a declarat în termen legal apel, solicitând schimbarea în parte a sentinței, în sensul de a se admite în totalitate acțiunea și a se dispune și anularea clauzei nr. 11 din contractul de împrumut atacat.
În motivarea apelului se arată că în mod nelegal a reținut și a aplicat prima instanță prevederi care nu erau în vigoare la data încheierii contractului de împrumut, în speță fiind incidentă decizia RIL nr. 11/2005.
De asemenea, se arată că sentința este nelegală, clauza fiind nulă și pentru faptul că dobânda penalizatoare este calculată la soldul împrumutului, iar nu la datoria devenită scadentă, adică rata neachitată la timp, menționându-se, de asemenea, că această prevedere contractuală contravine prevederilor Directivei 93/13/CEE din 5 aprilie 1993 astfel cum au fost preluate de Legea 193/2000 privind clauzele abuzive.
În drept, apelul se întemeiază pe prevederile art. 466 și următoarele NCPC., art. 5 și 9 din OG 9/2000, art. 77-81 din Codul consumului, art. 973, 966, 969, 968, 984 și 983 cod civil în vigoare la data semnării contractului, precum și normele arătate în cuprinsul cererii de apel.
2. Poziția procesuală a părții intimate în apel.
Intimata C. DE A. RECIPROC "O." IFN a depus la dosar întâmpinare (f. 10) la data de 09.04.2015 în apărare, prin care a solicitat respingerea apelului că nefondat.
În motivarea întâmpinării se arata că instanța de fond a reținut în mod corect că dobânda penalizatoare nu reprezintă o clauză penală, menționându-se că acțiunea este lipsită de interes în condițiile în care reclamanta nu a solicitat și restituirea sumelor achitate cu titlu de penalități.
Pe de altă parte, se arată că nici OG 9/2000 și nici OUG 13/2011 nu se aplică instituțiilor financiare nebancare, în sensul că nu interzice includerea clauzelor penale în astfel de contracte, iar pe de altă parte, nici decizia RIL invocată nu se aplică, deoarece se întemeiază pe dispoziții legale ieșite din vigoare.
Se arată că la acest moment OUG 13/2011, continuatoarea OG 9/2000, statuează fără echivoc posibilitatea de a prevedea dobânzi penalizatoare, astfel încât decizia instanței supreme a căzut în desuetudine.
În drept se invoca dispozițiile art. 205 NCPC.
3. Părțile nu au solicitat probe în apel.
4. Decizia instanței de apel.
Tribunalul sesizat cu soluționarea apelului, analizând motivele de apel în raport cu sentința atacată, materialul probator și dispozițiile legale incidente în cauză, va admite apelul pentru următoarele considerente.
Se constată că prima instanță a fost investită cu soluționarea unei acțiuni prin care s-a invocat nulitatea a două clauze din contractul de împrumut încheiat între părți, acțiunea fiind în parte admisă, în sensul anulării clauzei nr. 8, iar apelul declarat de reclamantă vizează soluția de respingere a petitului având ca obiect constatarea nulității clauzei nr. 11 din contract.
În acest sens, instanța de control judiciar va avea în vedere că, în conformitate cu această clauză, "În cazul neachitării la termen a ratelor scadente din împrumut, împrumutatul va plăti dobânda penalizatoare majorată cu 14,6% pe an față de dobânda prevăzută la art. 8 calculată la soldul împrumutului".
Relativ la această clauză, tribunalul constată că prima instanță a aplicat în cauză prevederi legale care nu erau în vigoare la data încheierii contractului de împrumut, în condițiile în care nulitatea reprezintă o sancțiune care se analizează strict prin raportare la modul în care au fost respectate norme în vigoare la data încheierii actului juridic, putând interveni doar pentru cauze concomitente încheierii contractului, aceste considerente ale instanței neputând fundamenta o soluție legală în speță.
Instanța de control judiciar, stabilind natura juridică a clauzei nr. 11 din contract, va avea în vedere că prin această clauză nu se stabilește prețul împrumutului, adică dobânda remuneratorie, ci se procedează la evaluarea întinderii prejudiciului suferit de creditor ca urmare a neexecutării la scadență a obligației de restituire a împrumutului, prevederea contractuală reprezentând prin urmare a o clauză penală.
Or, la data încheierii contractului de împrumut - 19 decembrie 2006 - era în vigoare sub acest aspect OG 9/2000 privind nivelul dobânzii legale pentru obligații bănești, act normativ cu privire la al cărui mod de interpretare fusese pronunțată în data de 24 octombrie 2005 decizia RIL nr. XI/2005, prin care s-a statuat: "Clauza penală prin care se stabilește obligația restituirii la scadență a sumei împrumutate, sub sancțiunea penalităților de întârziere, pe lângă dobânda contractuală convenită sau pe lângă dobânda legală, contravine prevederilor legii."
Prin urmare, conform acestei decizii obligatorii pentru instanțele de judecată și care era aplicabilă și incidentă la data încheierii contractului de împrumut, era lovită de nulitate o clauză prin care, pe lângă dobânda contractuală - adică, în speță, pe lângă dobânda de la art. 8 din contract - era stipulată și o altă dobândă prin care se cuantifica prejudiciul suferit ca urmare a neachitării ratelor la scadență, ipoteză căreia i se subscrie clauza nr. 11 din contract ce face obiectul analize în speță.
Instanța nu va reține susținerea intimatei potrivit căreia OG 9/2000 nu ar fi aplicabilă instituțiilor financiare nebancare, textul având aplicabilitate generală în convenții conform art. 1 din acest act normativ.
De asemenea, nu va fi reținută apărarea intimatei potrivit căreia decizia de mai sus a căzut în desuetudine, în speță această decizie fiind aplicabilă și producându-și efectele în condițiile în care viza norme legale în vigoare la momentul la care părțile au încheiat contractul de împrumut, fiind lipsit de relevanță, din perspectiva clauzei contractuale, faptul că ulterior aceste norme au fost modificate sau abrogate ori, eventual, în alt mod interpretate.
Pentru aceste motive, reținând că prevederea analizată reprezintă o clauză penală nelegală, fiind lipsit de relevanță, sub aspectul valabilității acesteia, faptul că partea nu a solicitat și restituirea prestațiilor, instanța de control judiciar constată că soluția primei instanțe este nelegală, considerente față de care tribunalul va admite apelul și va dispune, conform art. 480 alin.2 NCPC, schimbarea în parte a sentinței, în sensul că va admite acțiunea formulată de către reclamanta K. M. împotriva pârâtei C. de A. RECIPROC „O.” – IFN și va constata nulitatea absolută a clauzei nr. 11 din contractul de împrumut nr. 6567/19.12.2006 încheiat între părți
Totodată, vor fi păstrate celelalte dispoziții ale sentinței apelate astfel cum a fost îndreptată prin încheierea din data de 09.02.2015 a Judecătoriei S. G. relativ la soluția asupra celuilalt capăt de cerere, iar față de soluția de admitere a acțiunii, va fi înlăturată dispoziția de obligare a reclamantei la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul declarat de apelanta reclamantă K. M., CNP_, domiciliată în ., județul Covasnaîn contradictoriu cu intimata pârâtă C. de A. RECIPROC „O.” – IFN cu sediul în S. G., .. 10, ., împotriva sentinței civile nr. 2428/24.11.2014 a Judecătoriei S. G.– pe care o schimbă în parte,în sensul că:
Admite acțiunea formulată de către reclamanta K. M. împotriva pârâtei C. de A. RECIPROC „O.” – IFN.
Constată nulitatea absolută a clauzei nr. 11 din contractul de împrumut nr. 6567/19.12.2006 încheiat între părți.
Înlătură dispoziția de obligare a reclamantei la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Păstrează celelalte dispoziții ale sentinței apelate astfel cum a fost îndreptată prin încheierea din data de 09.02.2015 a Judecătoriei S. G..
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de astăzi, 7 iulie 2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER
B. A. D. O. N. Ș. L.
se află în concediu de odihnă, în temeiul art. 426 alin.4 NCPC semnează grefierul – șef secție
pentru prim-grefier aflat
în concediu de odihnă
Red. B.A.D./14.07.2015
Tehnored. S.M.M./14.07.2015, 4 EX.
Judecător fond – C. J.
| ← Revendicare mobiliară. Sentința nr. 236/2015. Tribunalul COVASNA | Plângere contravenţională. Sentința nr. 53/2015. Tribunalul... → |
|---|
