Contestaţie la executare. Sentința nr. 9/2015. Tribunalul COVASNA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 9/2015 pronunțată de Tribunalul COVASNA la data de 10-07-2015 în dosarul nr. 360/2015
ROMÂNIA
TRIBUNALUL C.
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 360/A
Ședința publică din 10 iulie 2015
Președinte: A. D. B.
Judecător: N. O.
Grefier: M. M. B.
Pe rol, fiind pronunțarea asupra apelului declarat de creditoarea . împotriva sentinței civile nr.9 din 12 ianuarie 2015, pronunțată de Judecătoria Târgu S. în dosarul nr._ având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, dup care
Dezbaterile asupra cauzei de față au avut loc în ședința publică din 9 iulie 2015 susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din aceea zi, încheiere care face parte integrantă din prezenta decizie, iar instanța în vederea deliberării a amânat pronunțarea asupra cauzei pentru data de astăzi 10 iulie 2015.
TRIBUNALUL
Prin sentința civilă nr.9 din 12 ianuarie 2015, pronunțată de Judecătoria Târgu S., s-a admis contestația la executare formulată și completată de contestatorii F. V. și F. G., ambii domiciliați în mun. Sf. G., ., ., jud. C., în contradictoriu cu intimata ., cu sediul în București, Bulevardul Regina E., nr. 5, corp B, ..
S-a constatat caracterul abuziv al clauzelor prevăzute la art. 2.10.a și 2.10.b din Condițiile generale de creditare - Anexa la contractul de credit bancar nr._/28.05.2008 încheiat de Banca Comercială Română SA cu contestatorii.
S-a constatat nulitatea absolută a acestor clauze și s-a dispus eliminarea lor din Condițiile generale de creditare - Anexa la contractul de credit bancar nr._/28.05.2008 încheiat de Banca Comercială Română SA cu contestatorii.
S-a anulat executarea silită însăși pornită împotriva contestatorilor la cererea intimatei, în dosarul execuțional nr. 320/2014 al Biroului Executorului Judecătoresc Dârstar C., cu sediul în mun. B. și toate actele de executare efectuate în acest dosar, anume: încheierea din 13.02.2014 a Judecătoriei Târgu S. în dosarul nr._, încheierea nr. 320/03.03.2014 a executorului judecătoresc privind cheltuielile de executare silită, somația imobiliară emisă la 03.03.2014, somația din 08.05.2014, încheierea din 320/08.05.2014, înștiințarea privind măsura popririi din 27.06.2014, înființarea popririi dispusă la 27.06.2014, încheierea nr. 320/27.06.2014 a executorului judecătoresc privind cheltuielile de executare silită, procesul verbal de situație încheiat la 10.10.2014.
A fost obligată intimata la plata către fiecare din contestatori a sumei de câte 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:
Prin contractul de credit bancar nr._, încheiat între BCR SA și contestatori, BCR SA a acordat contestatorilor un credit în cuantum de 59.554 Euro pe un termen de 300 luni reprezentând maxicredit cu ipotecă cu dobândă fixă pe 1 an pentru nevoi personale. Creditul a fost garantat cu instituirea unei ipoteci de rang II în favoarea creditoarei, imobilul ipotecat fiind proprietatea debitorilor principali.
La 13.01.2010 BCR SA a notificat debitorul să achite suma restantă, în sumă de 60.717,92 Euro (sold, dobânzi, creanțe atașate, comisioane, obligații asumate prin contract), în caz contrar întreaga creanță urma să devină exigibilă, soldul fiind declarat scadent anticipat.
La 19.02.2010 debitorii au fost notificați de cesiunea creanței către ., cesiunea fiind înscrisă la Arhiva Electronică de Garanții reale Mobiliare.
Debitorul a solicitat la 11.02.2011 intimatei un acord de evitare a executării pe o perioadă nedeterminată privind imobilul ipotecat, cu reeșalonarea sumei datorate. Intimata i-a solicitat plata sumei de 853,83 Euro, iar debitorul n-a achitat-o, astfel încât intimata a respins solicitarea de reeșalonare a debitului.
În iulie 2012, la cererea intimatei, a pornit executarea silită pentru suma de 70.771,44 Euro debit restant conform contractului de credit bancar. S-a format dosarul execuțional nr. 401/2012 pe rolul B. M. M. I.. Contestatorii au contestat executarea în dosarul nr._ al Judecătoriei Sf. G.. Prin sentința civilă nr. 692/21.03.2013 definitivă la 24.09.2013 prin decizia civilă nr. 389/R a Tribunalului C. s-a admis contestația și s-au anulat actele de executare.
Contestatorii au efectuat plăți în cursul anului 2010, 2011, 2012, precum și în ianuarie 2013.
Prin încheierea de cameră de consiliu din 13.02.2014 a Judecătoriei Târgu S. în dosarul nr._, s-a încuviințat executarea silită imobiliară asupra imobilului ipotecat de contestatorii debitori în favoarea intimatei, la cererea Biroului Executorului Judecătoresc Dârstar C. cu sediul în municipiul B., în numele intimatei creditoare.
S-a format dosarul execuțional nr. 320/2014 pe rolul B.E.J Dârstar C..
Prin încheierea nr. 320/03.03.2014 executorul judecătoresc a stabilit cheltuielile de executare silită.
Prin somația imobiliară emisă la 03.03.2014 în dosarul execuțional, contestatorii au fost somați să achite în termen de 15 zile, suma de 71.032,29 Euro credit nerambursat, dobânzi, penalități, comisioane și de 10.919,14 lei cheltuieli de executare, în caz contrar procedându-se la urmărirea silită a imobilului ipotecat.
Prin încheierea din 320/08.05.2014 executorul judecătoresc a stabilit cheltuielile de executare silită la suma de 10.943, 64 lei.
Prin somația din 08.05.2014 emisă în dosarul execuțional contestatorii au fost iarăși somați să achite sumele sus arătate, în caz contrar continuând executarea silită.
Contestatorilor li s-a comunicat înștiințarea privind măsura popririi din 27.06.2014, înființarea popririi dispusă la 27.06.2014.
Prin încheierea nr. 320/27.06.2014 a executorului judecătoresc s-au stabilit cheltuielile de executare silită în sumă de 10._ lei.
La 10.10.2014 executorul judecătoresc a încheiat un proces verbal de situație în lipsa contestatorilor debitori, cu privire la imobilul obiect al executării silite.
În ce privește caracterul cert și lichid al creanței intimatei, prima instanță a constatat că el depinde de soarta clauzelor pentru care s-a solicitat să se constate caracterul abuziv.
Creanța într-adevăr se compune, după susținerile intimatei, din toate ratele scadente, dobânzile aferente, comisioane și orice alte sume datorate.
Cele două clauze pentru care s-a solicitat să se constate caracterul abuziv se referă la posibilitatea băncii de a ajusta rata dobânzii în mod unilateral (art. 2.10.a – „pe parcursul derulării creditului, banca poate modifica dobânda fără consimțământul împrumutatului, în funcție de costul resurselor de creditare, noul procent de dobândă aplicându-se, de la data modificării acestuia, la soldul creditului existent”) și raportarea dobânzii variabile la o dobândă stabilită discreționar de bancă (art. 2.10.b – „pentru credite cu dobânda variabilă stabilită în funcție de un indice de referință LIBOR/EURIBOR, nivelul dobânzii se poate modifica în funcție de evoluția acestuia”).
Art. 5 din contractul de credit prevede că dobânda curentă este fixă de 7,4 % pe an și ea se menține fixă pe o perioadă de 12 luni, după care dobânda curentă este formată din dobânda de referință variabilă care se afișează la sediile BCR la care se adaugă 1,50 puncte procentuale.
Atâta timp cât dobânda variabilă este raportată la o dobândă stabilită discreționar de către bancă și nu la indici de referință obiectivi verificabili și care să ofere părții posibilitatea de a înțelege mecanismul de formare al acestei dobânzi, clauza are caracter abuziv.
Banca a exclus din mecanismul de formare al dobânzii criteriul obiectiv al pieței financiare, stabilind un element subiectiv care îi dă posibilitatea ca, indiferent de creșterea sau diminuarea indicelui EURIBOR, dobânda să nu scadă niciodată, aceasta urmând a fi adoptată prin creșterea marjei fixe, operând astfel o ajustare automată care să mențină dobânda la nivelul dorit. Astfel, deși indicele EURIBOR a scăzut pe parcursul derulării contractului, ratele calculate de către bancă nu au fost modificate în sensul diminuării lor astfel cum era firesc – aspect necontestat de intimată.
Sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 4 din Legea nr. 193/2000, întrucât clauza nu a fost negociată direct cu debitorii, au fost încălcate principiile bunei credințe, creându-se astfel în detrimentul debitorilor un dezechilibru semnificativ.
Conform practicii recente a Înaltei Curți de Casație și Justiție, nu se poate susține că acest contract de credit a fost negociat și reprezintă voința părților, deoarece este preformulat, clientul neputând interveni în conținutul său. Alegerea tipului de contract financiar nu echivalează cu negocierea care se poartă asupra clauzelor contractuale, contractele de credit fiind contracte preformulate impuse de bancă clienților în baza unui model validat în prealabil de B.N.R., „libertatea de voință" a clientului rezumându-se la a semna sau nu contractul pe care l-a ales în prealabil, alegere care este și ea controlată de bancă, aceasta fiind cea care stabilește scoringul/ratingul clientului, elemente în funcție de care banca indică clientului tipul de credit în care se încadrează conform ratingului.
Art. 4 al. 2 din Directiva 93/13/CEE și art. 4 al. 6 din Legea nr. 193/2000 nu exclud de la control caracterul abuziv al clauzelor referitoare la preț ci se referă la adecvarea dintre preț și serviciile sau produsele oferite în schimb, fiind necesar să existe o contraprestație corespunzătoare prețului perceput. De asemenea, pentru a fi exclusă de la controlul caracterului abuziv, clauza referitoare la preț trebuie să fie exprimată în mod clar și inteligibil.
Dezechilibrul contractual între prestațiile băncii și prestațiile consumatorului, generat de clauzele prevăzute în art. 2.10.a și 2.10.b, este evident și este semnificativ atâta timp cât se acordă băncii un drept discreționar de a modifica acordul de voință format la momentul semnării contractului de credit.
Legea nr. 193/2000 și Directiva 93/13/CEE conțin o listă a clauzelor care sunt considerate de drept abuzive, printre altele fiind considerată abuzivă clauza prin care se dă posibilitatea unui furnizor de servicii să crească prețul, modificarea prețului în funcție de modificarea unei rate de pe piața financiară pe care furnizorul nu o poate controla nefiind o clauză abuzivă. Este evident dezechilibrul contractual atâta vreme cât banca poate modifica în mod unilateral cuantumul dobânzilor, creștere justificată prin apariția unor creșteri suplimentare pe parcursul derulării contractului, costuri care nu sunt prevăzute în contract.
S-a reținut că, instanța de judecată poate elimina o clauză contractuală, ca efect al constatării/declarării nulității acesteia.
Astfel, s-a constatat caracterul abuziv al clauzelor prevăzute la art. 2.10.a și 2.10.b din Condițiile generale de creditare - Anexa la contractul de credit bancar nr._/28.05.2008 încheiat de Banca Comercială Română SA cu contestatorii.
Totodată s-a constatat nulitatea lor absolută și s-a dispus eliminarea lor din contract.
S-a reținut de către prima instanță că, în urma acestei situații creanța nu mai rămâne certă, lichidă și exigibilă, astfel că, nemaifiind îndeplinite aceste cerințe, titlul nu mai este executoriu și nu se poate porni o executare silită în baza sa.
Pentru aceste motive, prima instanță a admis contestația la executare formulată și în baza art. 453 C. a obligat intimata la plata către fiecare din contestatori a sumei de câte 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel intimata . solicitând schimbarea în tot a sentinței atacate în sensul respingerii contestației la executare formulate de contestatorii F. V. și F. G..
În motivarea căii de atac s-a arătat că prima instanță nu a soluționat excepțiile invocate prin întâmpinare și prin întâmpinarea depusă la precizarea contestației, respectiv excepția tardivității contestării încheierii executorului judecătoresc nr.320/03.03.2014, excepția tardivității contestării somației din data de 08.05.2014, a încheierii nr.320/08.05.2014, a înștiințării privind măsura popririi din data de 27.06.2014, a înființării popririi dispusă la data de 27.06.2014 și a încheierii nr.320/27.06.2014, acte de executare emise de Biroul Executorului Judecătoresc Dârstar C. în dosarul execuțional nr.320/2014, cât și excepția inadmisibilității cererii pentru constatarea nulității parțiale a contractului de credit, respectiv constatarea caracterului abuziv al clauzelor privind dobânda variabilă.
Apelanta a susținut că față de prevederile art.711 alin.1 Cod procedură civilă și art.712 alin.3 Cod procedură civilă, s-a solicitat anularea actelor de executare prin precizarea contestației depusă la termenul de judecată din 26.09.2014, astfel că aceste acte de executare nu au fost atacate în termen de 15 zile de la comunicarea lor iar cât privește anularea încheierilor nr.320/08.05.2014 și nr.320/27.06.2014 din moment ce anularea acestora s-a cerut în data de 26.09.2014 și acest capăt de cerere este tardiv, fiind depășit termenul de 5 zile de la comunicarea încheierilor prevăzut de art.714 alin.2 Cod procedură civilă.
Apelanta a susținut că acea constatare a caracterului abuziv al clauzelor contractuale referitoare la dobânda variabilă, față de prevederile art.712 alin.2 Cod procedură civilă, se poate obține numai în afara contestației la executare, pe calea acțiunilor de drept comun și respectiv pe calea plângerii la oficiul pentru protecția consumatorilor în conformitate cu dispozițiile Legii nr.193/2000 și ale codului civil, astfel că procedura executării silite este menită să rectifice erorile săvârșite în cadrul procedurii de executare silită și nu să înlocuiască acțiunile specifice referitoare la fondul dreptului creditorului împotriva debitorului.
Partea apelantă a mai învederat că procesul verbal de situație din data de 10.10.2014 a fost contestat prin completarea contestației depusă în data de 15.12.2014, care nu i-a fost comunicată astfel că nu a putut formula apărări față de completarea de acțiune pe care nu a cunoscut-o.
. a susținut că a dobândit prin cesionare o creanță certă, lichidă și exigibilă care a fost declarată scadentă în mod anticipat, aceasta acumulând accesoriile, respectiv dobânzile, în fapt intimații F. V. și F. G. neprobând care sunt normele legale încălcate de executorul judecătoresc la întocmirea actelor de executare silită, contestația la executare fiind formulată pentru a tergiversa executarea silită.
Apelanta . a criticat soluția primei instanțe sub aspectul declarării caracterului abuziv al clauzelor referitoare la dobânda variabilă, susținând că nu sunt îndeplinite cerințele art.5 din Legea nr.193/2000 deoarece clauzele au fost negociate direct cu contestatorii, contractul de credit nu este contrar bunei-credințe, clauzele privind dobânda nu au creat un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților iar dobânda reprezintă prețul contractului, respectiv al împrumutului pus la dispoziție de bancă, asumarea de către împrumutat a unei dobânzi variabile presupunând în mod necesar și asumarea unui element aleatoriu în contractul de credit, stabilirea unei dobânzi variabile fiind prevăzută în mod expres și de dispozițiile alin.1 lit.a a Anexei din Legea nr.193/2000.
Intimații F. V. și F. G. nu au depus întâmpinare.
În probațiune executorul judecătoresc Dârstar C. a comunicat dovezile de comunicare a actelor de executare despre care partea apelantă a arătat că au fost tardiv contestate.
Verificând în limitele cererii de apel stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță prin sentința atacată, tribunalul rețineri că excepția tardivității actelor de executare nu a rămas nesoluționată la fond, ci judecătoria prin încheierea de dezbateri in data de 15.12.2015 a respins această excepție, adevărat fiind că respingerea excepției nu s-a realizat cu o motivare prea explicită.
Încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare silită nr.320/03.03.2014 nu s-a dovedit că a fost comunicată părților intimate, comunicarea acesteia la postul de poliție Ghidfalău nefiind valabilă câtă vreme contestatorii nu locuiesc la sediul acestei instituții, la fila 12 din dosarul de fond neexistând decât copia unui plic adresat contestatorului F. V., așadar nu o dovadă de înmânare sau proces verbal de comunicare .
Somația și încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare silită, ambele din data de 08.05.2014 potrivit dovezilor de la filele 109,110 din dosarul format în apel, apar comunicate contestatorilor în data de 14.05.2014, adresa de înființare a popririi, înștiințarea debitorilor asupra înființării popririi și încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare silită toate din data de 27.06.2014 au fost comunicate contestatorilor în data de 20.08 potrivit dovezilor de la fila din dosar iar procesul verbal de situație întocmit în data de 10.10.2014 le-a fost comunicat în data de 26.11.2014 conform dovezii de la fila 114 din dosar.
Aceste acte de executare silită au fost atacate prin precizarea contestației la executare depusă la dosar în data de 19.09.2014 iar procesul verbal de situație încheiat în data de 10.10.2014 a fost atacat printr-o completare a contestației la executare silită trimisă prin fax la dosar în data de 12.12.2014, adevărat fiind că această completare nu a fost comunicată părții adverse însă la termenul următor depunerii completării, . a fost reprezentată de apărător, neopunându-se deschiderii dezbaterilor pe fond în condițiile în care acea cerere nu i-a fost comunicată, numai că o atare neregularitate săvârșită în cursul judecății, potrivit art.178 alin.3 lit. b Cod procedură civilă trebuia invocată chiar la termenul din 15.12.2015, partea căreia nu i s-a făcut comunicarea fiind reprezentată la acel termen de apărător, astfel că nulitatea relativă pricinuită de necomunicarea completării contestației la executare nu mai poate fi invocată direct prin cererea de apel.
Încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare silită din data de 03.03.2014 nefiind vreodată în mod procedural comunicată contestatorilor, aceștia au fost oricând în termen să o atace, în lipsa unei comunicări valabile neputându-se socoti curgerea vreunui termen iar cât privește celelalte acte de executare întocmite în date de 08.05.2014 și 27.06.2014, se observă că acestea sunt ulterioare înregistrării contestației la executare introductive de instanță și prin care s-a cerut anularea executării silite silită însăși, caz în care contestația la executare, potrivit art.714 alin.1 pct.3 Cod procedură civilă, trebuie depusă în termen de 15 zile de la data comunicării încheierii de încuviințare a executării silite, or nici această încheiere din data de 13.02.2014 nu apare să fi fost comunicată în mod procedural, drept pentru care contestația la executarea silită însăși este în termen înregistrată.
Într-adevăr, potrivit art.712 alin.3 Cod procedură civilă când contestatorul își modifică cererea inițială adăugând noi motive de contestație, acestea din urmă se examinează dacă și în privința noilor motive este respectat termenul de exercitare a contestației.
Este vorba de noi motive ale contestației la executare nu de noi obiecte ale contestației la executare, prin urmare când părțile contestatoare care au depus o contestație la executarea silită însăși, constatând că executorul întocmește în continuare noi acte de executare, enumeră într-o cerere ulterioară noile acte de executare a căror nulitate o invocă pentru aceleași motive ca și cele din contestația inițială (lipsa creanței certe, lichide și exigibile), nu se poate susține că a avut loc o modificarea a contestației la executare sub aspectul inserării de noi motive, ci este vorba de o precizare a obiectului contestației, de o detaliere a ce anume cuprinde executarea silită însăși, astfel că nu se poate afirma că acea precizare ar reprezenta o contestație la executare formulată tardiv, ci așa cum contestația la executarea silită însăși este în termen înregistrată, la fel se dovedește și precizarea ei, prin urmare excepția tardivității a fost în mod legal și temeinic respinsă de către prima instanță.
Soluția de anulare a executării silite însăși se dovedește corectă, pornind în principal de la anularea încheierii de încuviințare a executării silite din data de 13.02.2014, încheiere pe care contestatorii pe bună dreptate au criticat-o.
Încuviințarea executării silite imobiliare se cere instanței de executare în circumscripția căreia se află imobilul, conform art.819 C., însă această încuviințare din moment ce a fost dată prin încheierea din 13.02.2014 numai pentru executarea silită imobiliară, servește strict pentru urmărirea imobilului din localitatea Mereni nu și pentru executarea silită prin poprire, ca atare actele de executare silită prin poprire din data de 27.06.2014 nu par a beneficia de o încuviințare, fiind lovite de nulitate.
Când s-a încuviințat o modalitate concretă de executare silită, executorul judecătoresc nu poate recurge simultan sau succesiv la toate modalitățile de executare prevăzute de lege.
Urmărirea silită imobiliară este nulă ca executare silită însăși pentru că instanța care a încuviințat executarea silită a menționat în dispozitivul acestei încheieri care sunt părțile între care se desfășoară executarea silită, reținând pe creditoarea BCR SA prin mandatar S. C. SRL și debitorii F. V. și F. G., or, apelanta nu are statutul de mandatar ci de creditor în nume propriu, dobândind această calitate prin cesionarea creanței băncii în baza contractului de cesiune înregistrat în Arhiva Electronică de Garanții Reale Mobiliare sub numărul_/18.02.2010, ceea ce înseamnă că . nu deține nici măcar o încheiere de încuviințare a executării silite imobiliare, aceasta fiind în mod greșit emisă în folosul B.C.R SA.
Încheierea de încuviințare a executării silite trebuia să cuprindă numele și prenumele părților creditoare și debitoare, această cerință fiind prevăzută de art.665 alin.3 C. cu trimitere la art.233 alin.1 C., încheierea în cauză din modul în care a fost concepută permițând desfășurarea unei executări silite imobiliare în favoarea BCR SA și nu a ., prin urmare toate actele de executare care au urmat acestei încheieri au specificat în mod greșit că . este creditoare, în lumina încheierii de încuviințare a executării silite imobiliare, creditoare fiind BCR SA, astfel că executarea silită însăși derulată de . nu are la bază o încheiere de încuviințare a executării silite.
Ceea ce s-a invocat cu titlu de excepție a inadmisibilității constatării caracterului abuziv a clauzelor contractului de credit, nu reprezintă o excepție procesuală, ci are valoarea unei apărări de fond care se opune contestației la executare, prin urmare judecătoria nu trebuia să trateze vreo excepție sub acest aspect.
În ceea ce privește posibilitatea invocării în contestația la executare a unor motive de fapt și de drept privitoare la fondul dreptului cuprins în titlul executoriu care nu este o hotărâre judecătorească, este adevărat că potrivit art.712 alin.2 Cod procedură civilă asemenea motive nu pot fi aduse în discuție dacă legea prevede în legătură cu acel titlu executoriu o cale procesuală specifică pentru desființarea lui.
Prin cale procesuală specifică trebuie înțeles o cale de atac specială cu totul distinctă de acțiunea de drept comun așa cum este acțiunea în constatarea caracterului abuziv al unor clauze din contractul de credit, prin urmare faptul că intimații contestatori s-ar fi putut adresa Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor în condițiile art.9 din Legea nr.193/2000, nu înseamnă că ar fi în imposibilitate de a cere constatarea caracterului abuziv direct instanței care soluționează contestația la executare, de altfel art.12 alin.3 din Legea nr.193/2000 prevăzând că și în situația în care organul de control cere instanței eliminarea clauzelor abuzive, acest lucru nu aduce atingere dreptului consumatorului căruia i se opune un contract de adeziune ce conține clauze abuzive de a invoca nulitatea clauzei pe cale de acțiune ori pe cale de excepție, în condițiile legii.
În consecință acțiunea în constatarea caracterului abuziv al unor clauze dintr-un contract de credit, este o acțiune de drept comun și nu o cale procesuală specifică în sensul art.712 alin.2 Cod procedură civilă, drept pentru care un petit având un asemenea obiect poate fi inclus și în cuprinsul unei contestații la executare îndreptate împotriva unui titlu executoriu care nu reprezintă o hotărâre judecătorească.
Clauzele prevăzute de art.2.10.a și 2.10.b din condițiile generale de creditare, anexă la contractul de credit bancar nr._/28.05.2008, stabilesc că pe parcursul derulării creditului, banca poate modifica dobânda, fără consimțământul împrumutatului, în funcție de costul resurselor de creditare, noul procent de dobândă aplicându-se de la data modificării acestuia, la soldul creditului existent ; modificarea dobânzii curente conduce la recalcularea dobânzii datorate ; pentru creditele cu dobânda variabilă, stabilită în funcție de un indice de referință LIBOR/EURIBOR, nivelul dobânzii se poate modifica în funcție de evoluția acesteia, în fapt, potrivit art.5 din contractul de credit intimații având un credit cu dobândă fixă pe o perioadă de 12 luni, după care dobânda curentă este formată din dobânda de referință variabilă, care se afișează la sediile BCR, la care se adaugă 1,50 puncte procentuale.
Este adevărat că în lumina art. 1 lit. a din Anexa Legii nr.193/2000, nu constituie o clauză abuzivă cea prin care un furnizor de servicii financiare își rezervă dreptul de a modifica rata dobânzii plătibile de către consumator, fără o notificare prealabilă, însă numai dacă există o motivație întemeiată.
Clauza în discuție este aceea care dă băncii dreptul de a revizui structura ratei dobânzii curente în cazul apariției unor modificări ale costului resurselor de creditare si a indicelui de referință LIBOR/EURIBOR, împrumutatului nesolicitându-i-se consimțământul iar rata dobânzii astfel modificată se aplică de la modificării.
Această clauză este una evident abuzivă deoarece numai aparent are un caracter clar și neechivoc, în realitate clauza fiind una discreționară, în sensul că lasă instituției de credit o libertate absolută în a impune în mod unilateral o dobândă majorată împrumutatului, tot ceea ce trebuie banca să facă fiind invocarea unor schimbări semnificative pe piața monetară care au dus la creșterea costului resurselor de creditare, după care rata dobânzii devine direct aplicabilă de la data modificării cu alte cuvinte, cu sau fără acceptul împrumutatului, dobânda convenită inițial se modifică, de regulă în sens crescător.
Faptul că persoana împrumutată a semnat contractul de credit, nu înseamnă că acea clauză a dobânzii variabile este una asumată în deplină cunoștință de cauză, în condițiile în care contractul de credit nu lămurește ce înseamnă expresiile „ în funcție de costul resurselor de creditare ” și „ în funcție de un indice de referință LIBOR/EURIBOR ” aceste expresii trebuind a fi corelate noțiunii „motivație întemeiată” cuprinsă în art. 1 lit. a din Anexa Legii nr. 193/2000.
Este de datoria instituției de credit să informeze corect, precis și complet pe împrumutat care sunt în concret situațiile care pot determina ajustarea pozitivă a dobânzii, o atare informare trebuind fi inclusă de la bun început în conținutul contractului de credit, cu atât mai mult cu cât “condițiile generale de creditare ”, care cuprind clauza abuzivă, reprezintă parte integrantă a convenției de credit, convenție care, așa cum se înfățișează, nu reprezintă altceva decât un contract standard preformulat, în sensul art. 4 alin. din Legea nr. 193/2000.
Necunoscând împrejurările concrete care pot determina ajustarea pozitivă a dobânzii, împrumutatul nu a putut influența clauza reprezentând art.2.10.a și art.2.10.b din “condițiile generale de creditare ”, ci tot ce a putut face a fost să adere la contractul preformulat, din dorința de a procura creditul de 59.554 EUR pentru dobândirea în patrimoniu a unui imobil, aceasta fiind modalitatea în care se poate descrie modul în care între părți s-a purtat negocierea vis-a-vis de clauza dobânzii variabile.
Conform art. 4 alin. 5 lit. a, b și c din Legea nr. 193/2000 natura abuzivă a unei clauze se evaluează în funcție de natura produsului care face obiectul contractului la momentul încheierii acestuia, de factorii care au determinat încheierea contractului și de celelalte clauze ale contractului, din acest punct de vedere fiind de arătat că a fost vorba de un credit ipotecar, adică de un credit suficient de bine garantat, contractul fiind unul și destul de oneros pentru împrumutat din moment ce acest contract aduce cu sine nu numai o dobândă variabilă dar și o . comisioane care sunt deja incidente ori pot deveni incidente.
Ca atare, în condițiile în care banca se asigură cu o garanție ipotecară, impune clientului un număr semnificativ de comisioane, o dobândă variabilă în virtutea căreia dobânda poate fi ajustabilă pe măsură ce se modifică costul resurselor de creditare, un lucru este evident, acela că această clauză a dobânzii variabile creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, deschizând calea arbitrariului din partea băncii în privința ajustării dobânzii.
Că este vorba de o clauză îndoielnică pe care numai un consumator, avizat, prudent și diligent, o poate depista la o primă citire a contractului de credit, rezultă din însăși faptul că nu există o denumire marginală clară a clauzei, banca intitulând-o „pentru creditele cu dobânda variabilă ”, or, este evident că sub această titulatură se ascunde un mecanism descris numai generic sau nedescris, care permite instituției de credit să ajusteze în sens crescător dobânda după niște criterii neprecizate, acesta fiind efectul principal al clauzei, data în sine a ajustării dobânzii fiind efectul secundar al clauzei.
Cu alte cuvinte instituția de credit preferă să dea clauzei contestate o denumire improprie care nu transmite nici un fel de mesaj, prin acea clauza abuzivă nu se specifică în ce condiții concrete este îndreptățită banca să ajusteze dobânda, drept pentru care în prezent se invocă un cost generic al resurselor de creditare și un indice de referință care ca și mecanism nu este cunoscut decât unui specialist, un consumator mediu neînțelegând în ce constau fluctuațiile neobișnuite sau imprevizibile ale unui asemenea cost sau indice, neexistând o demonstrație punctuală sau exemplificativă a modului în care ar putea varia costul resurselor de creditare sau indicele de referință LIBOR/EURIBOR, ceea ce în opinia tribunalului nu se încadrează în noțiunea de „motivație întemeiată”, astfel cum această noțiune poate salva o clauză să devină abuz.
Este adevărat că potrivit art.4 alin.6 din Legea nr.193/2000 “ evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil “ .
Cu alte cuvinte, împrumutul și costul său ca obiect principal al contractului de credit nu pot forma obiectul unei evaluări din perspectiva unei clauze abuzive, decât în măsura în care acel cost al împrumutului, în care se include și dobânda, este exprimat într-un limbaj facil, perceptibil și pentru consumatorul fără cunoștințe de specialitate, or, față de considerentele de mai sus, este cert că dobânda variabilă este definită într-un limbaj care nu permite înțelegerea de către un consumator mediu a mecanismului potrivit căruia aceasta a crescut de la 7.40% în primele 12 luni, la 8,90 % ulterior plus marja de 1,5 %.
Așa fiind, soluția primei instanțe este legală și temeinică și în privința constatării caracterului abuziv al clauzei privind dobânda variabilă, drept pentru care în baza art.480 alin.1 Cod procedură civilă apelul intimatei . va fi respins, ca nefundat, iar în baza art.453 Cod procedură civilă aceasta va fi obligată să plătească intimatului F. V. suma de 500 lei, cheltuieli de judecată în apel provenind din onorariul avocațial dovedit cu chitanța de la fila 104 din dosar
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de intimata . cu sediul în municipiul București, ., numărul 5, corp B, etaj III, sector 3 înregistrată în Registrul Comerțului sub nr. J_, CUI_, în contradictoriu cu intimații F. V., CNP_ și F. G., CNP_, ambii domiciliați în sat Ghidfalău ., județ C. și cu domiciliul procesual ales la avocat M. R. în municipiul B., . 60, județ B., împotriva sentinței civile nr.9/12.01.2015 a Judecătoriei Târgu S., pe care o păstrează.
Obligă apelanta . să plătească intimatului F. V. suma de 500 lei reprezentând cheltuieli de judecată în apel.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 10.07.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER
A. D. B. N. O. M. M. B.
Proces verbal încheiat azi,
17.07.2015,
Pentru judecător A. D.
B., aflat în concediu de odihnă,
potrivit art.426 al.4 NCpc,
semnează președintele instanței,
O. N.
Red.N.O/17.07.2015
Tehnored.BMM/17.07.2015 ; 5 ex.
Judecător fond – K. S.
| ← Plângere contravenţională. Hotărâre din 30-06-2015,... | Revendicare mobiliară. Sentința nr. 236/2015. Tribunalul COVASNA → |
|---|
