Contestaţie la executare. Decizia nr. 448/2015. Tribunalul COVASNA

Decizia nr. 448/2015 pronunțată de Tribunalul COVASNA la data de 13-10-2015 în dosarul nr. 448/2015

ROMÂNIA

TRIBUNALUL C. DOSAR NR._

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR. 448 /A

Ședința publică din data de 13 octombrie 2015

Instanța constituită din:

Președinte: Z. R. - I.

Judecător: O. N.

Grefier: I. E. M.

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra apelului declarat de intimata C.N.A.D.N.R. SA – prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri B. împotriva sentinței civile nr. 1201 din 30 iunie 2015, pronunțată de Judecătoria S. G. în dosarul nr._, în contradictoriu cu contestatorul D. F., având ca obiect contestație la executare.

La apelul nominal făcut în ședința publică la pronunțare, se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Dezbaterile în cauza civilă de față au avut loc în ședința publică din data de 06 octombrie 2015 când părțile au lipsit, conform celor consemnate în încheierea de ședință de la acel termen de judecată, care face parte integrantă din prezenta, instanța, în temeiul art. 396 alin. 1 Cod procedură civilă, a amânat pronunțarea pentru astăzi, 13 octombrie 2015.

Tribunalul, în urma deliberării, a pronunțat decizia de mai jos.

TRIBUNALUL,

Deliberând asupra apelului de față, constată;

1. Prin sentința civilă nr. 1201 din 30 iunie 2015, pronunțată de Judecătoria S. G. în dosarul nr._, s-a admis contestația la executare formulată de către contestatorul D. F., având CNP_, domiciliat în S. G., ..61, ., . în contradictoriu cu intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA- Direcția de Drumuri și Poduri B., având J_ și CUI_, cu sediul în B., ..13, . și în consecință, s-au anulat actele de executare emise în dosarul execuțional nr.41/2015 al B. M. P. I..

De asemenea, s-a dispus obligarea intimatei la plata către contestator a sumei de 136 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a se dispune astfel, prima instanță a reținut că prin cererea înregistrată pe rolul instanței, contestatorul în contradictoriu cu intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din Romania SA - Direcția de Drumuri și Poduri B., a solicitat anularea tuturor actelor de executare silită efectuate în dosarul nr.41/2015 al B. M. P. I., cu cheltuieli de judecată.

În motivare, s-a arătat că prin somația emisă în dosarul execuțional nr.41/2015 al B. M. P. I. din data de 25.02.2014 contestatorului i s-a comunicat să achite suma de 320 euro cu titlu de tarif de despăgubire potrivit titlului executoriu reprezentat de procesul-verbal de contravenție . nr._ din 06.07.2011, cât și suma de 438 lei cu titlu de cheltuieli de executare.

S-au invocat dispozițiile deciziei nr.6 din 16.02.2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție potrivit cărors procesul-verbal de contravenție ce poartă semnătura electronică și nu cea olografă a agentului constatator este lovit de nulitate absolută și ca atare, titlul executoriu în baza căruia s-a început executarea silită este lovit de nulitate.

În ceea ce privește obligarea la plata tarifului de despăgubire, contestatorul a arătat că art.8 alin.3 din OG nr.15/2002 au fost modificate prin Legea nr.144/2012, iar CEDO în cauza A. împotriva României a statuat că procedura contravențională este asimilată celei penale, iar legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale mai favorabile, despre care s-a apreciat că are aplicabilitate în cauză.

În drept au fost invocate prevederile art.711 Cod procedură civilă, solicitându-se judecarea cauzei în lipsă.

Cererea a fost timbrată cu taxă judiciară de timbru de 136 lei.

S-a mai reținut că intimata a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii formulate și menținerea actelor de executare atacate ca fiind legale, întrucât, pe cale de excepție, se impune respingerea capătului de cerere privind constatarea nulității procesului-verbal de contravenție . nr._ din 06.07.2011 deoarece nu a fost atacat în termenul prevăzut de art.31 din OG nr.2/2001, s-a apreciat că decizia nr.6/2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție nu are aplicabilitate față de procesele-verbale de contravenție încheiate anterior publicării sale în raport cu art.517 alin.2 și 4 Cod procedură civilă.

Relativ la susținerea potrivit căreia art.8 din OG nr.15/2002 a fost abrogat prin Legea nr.144/2012, arată că procesul-verbal de contravenție a fost comunicat la data de 21.07.2011, iar prin sentința civilă nr.1201/2012 a Judecătoriei D., plângerea petentului a fost respinsă ca tardiv introdusă.

În drept, întâmpinarea este întemeiată pe dispozițiile art.205-208 Cod procedură civilă, Legea 134/2010 și s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

S-a administrat proba cu înscrisuri și a fost atașat dosarul execuțional nr.41/2015 al B. M. P. I..

2. Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, instanța de fond a reținut că în baza titlului executoriu reprezentat de procesul-verbal de contravenție . nr._ din 06.07.2011 încheiat pe numele contestatorului de către C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA a fost întocmit dosarul execuțional nr.41/2015 al B. M. P. I., fiind astfel emisă somația din 25.02.2015 (pentru suma de 320 euro cu titlu de tarif de despăgubire și 438 lei cheltuieli de executare silită.

În soluționarea contestației la executare, prima instanță a procedat la analiza legalității titlului executoriu ce sta la baza emiterii actelor de executare silită atacate față de faptul că acesta nu este reprezentat de o hotărâre judecătorească.

Astfel, s-a reținut că procesul-verbal de contravenție . nr._ din 06.07.2011 a fost atacat de către D. F. cu plângere, care prin sentința civilă nr.1201/2012 pronunțată de Judecătoria D. în dosarul nr._/221/2011, a fost respinsă ca tardiv formulată.

Prin Decizia nr.6 /2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție în soluționarea recursului în interesul legii, cu caracter obligatoriu pentru instanțele de judecată, s-a statuat că procesele-verbale de contravenție ce poartă semnătura electronică a agentului constatator și nu cea olografă nu întrunesc condițiile legale de validitate prescrise de art.16 și 17 din OG nr.2/2001, fiind astfel lovite de nulitate absolută.

S-a apreciat astfel că procesul-verbal de contravenție . nr._ din 06.07.2011 ce reprezintă titlul executoriu ce stă la baza dosarului execuțional nr.41/2015 al B. M. P. I. este lovit de nulitate absolută față de considerentele mai sus-expuse, motiv pentru care acesta nu poate fi temei al executării silite valabile.

Pe cale de consecință, s-a admis cererea contestatorului ca fiind întemeiată și au fost anulate actele de executare emise în cadrul dosarului execuțional nr.41/2015 al B. M. P. I..

În temeiul art.453 Cod procedură civilă, s-a dispus obligarea intimatei la plata sumei de 136 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către contestator, reprezentând taxa judiciară de timbru.

3. Împotriva acestei sentințe a declarat apel în termen legal (fila 53 dosar fond și fila 9 dosar apel) intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România prin Direcția Regională Drumuri și Poduri B., solicitând schimbarea în tot a hotărârii în sensul respingerii contestației la executare promovată de petentul D. F..

În dezvoltarea motivelor de apel, se arată că executarea silită împotriva debitorului a fost declanșată în baza titlului executoriu procesul-verbal de contravenție . nr._ din 06.07.2011.

Responsabilitatea achitării tarifului de utilizare și a deținerii rovignetei valabile revine în exclusivitate conducătorului auto al vehiculului, iar fapta de a circula fără rovinietă valabilă, constituie contravenție și se sancționează potrivit art.8 alin.2 din OG nr.15/2001 cu amendă contravențională de 1250 lei și conform alin.3 al aceluiași articol, contravenientul este obligat să achite și tariful de despăgubire de 320 euro.

Se arată că procesul-verbal de contravenție – titlul executoriu este legal întocmit întrucât a fost generat și semnat electronic conform prevederilor Legii nr.455/2001 și HG nr.1259/2001 de către agentul constatator al CNADNR SA – CESTRIN București, certificat emis de Certsign SA – furnizor de servicii de certificare acreditat conform legii.

Se apreciază că Decizia nr.6/2015 nu are aplicabilitate în speță, dezlegarea problemelor de drept, potrivit art.517 alin.2 și 4 Cod procedură civilă, este obligatorie pentru instanțele judecătorești numai de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial.

Susținerea petentului că procesul-verbal de contravenție este viciat întrucât nu poartă semnătura agentului constatator nu poate fi primit din perspectiva dispozițiilor art.712 alin.2 Cod procedură civilă care condiționează invocarea în fața instanței de executare a unor apărări de fond împotriva titlului executoriu.

Se mai subliniază că plângerea contravențională promovată de petent a fost respinsă de Judecătoria D. ca tardiv formulată, astfel că nu există această contestație, prin urmare nu se pot aplica dispozițiile Legii nr.144/2012, sens în care procesul-verbal de contravenție neatacat în termen de 15 zile de la data comunicării, devine titlu executoriu fără investire sau altă formalitate.

În drept, s-au invocat dispozițiile art.466 Cod procedură civilă, ale OG nr.2/2001 și ale OG nr.15/2002 și celelalte menționate în cuprinsul motivelor de apel, solicitându-se judecarea cauzei și în lipsă.

La cererea de apel, au fost anexate procesul-verbal de contravenție . nr._ din 06.07.2011 și dovada comunicării acestuia către contestator, înscrisuri administrate de instanța de fond (filele 12-13 dosar fond).

Calea de atac promovată este scutită de la plata taxei judiciare de timbru în conformitate cu dispozițiile art.30 din OUG nr.80/2013.

Intimatul contestator D. F., deși legal citat, nu a formulat întâmpinare și nu s-a prezentat în fața instanței de control judiciar.

4. Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de apel invocate raportat la materialul probator administrat și dispozițiile legale incidente în cauză, va respinge ca nefondat apelul declarat de intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România prin Direcția Regională Drumuri și Poduri B., reținând că soluția primei instanțe este corectă însă potrivit altor motive decât cele reținute de aceasta, conform celor ce succed.

Astfel, instanța de control judiciar reține în fapt, că prin procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._ din 06.07.2011 întocmit de C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A București (fila 12 dosar fond), contestatorul a fost sancționat, în temeiul art.8 alin.2 din OG nr.15/2002 cu amendă pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art.8 alin.1 din același act normativ, fiind obligat să achite și tariful de despăgubire în cuantum de 320 de euro, potrivit art.8 alin.3 din OG nr.15/2002, în vigoare la acel moment.

Contestatorul a formulat plângere contravențională împotriva procesului-verbal menționat, care a fost respinsă ca tardivă, prin sentința civilă nr.1201 din 13.02.2012 a Judecătoriei D. (filele 14-15 dosar fond).

C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A București a formulat cerere de executare silită în temeiul acestui proces-verbal de contravenție, astfel că aceasta a fost demarată în dosarul nr.41/2015 al B. M. –P. I. emițându-se somația din 25.02.2015 pentru suma de 320 euro – tarif de despăgubire, în echivalent lei la cursul de schimb comunicat de BNR valabil pentru ultima zi din luna anterioară datei achitării și 438 lei cheltuieli de executare (fila 10 dosar fond).

Prin Legea nr.144 din 23 iulie 2012, a fost abrogat articolul 8 alin.3 și 31 din OG nr. 15/2002, dispoziție legală care a constituit temei de drept pentru obligarea contravenientului la plata despăgubirilor de 28 de euro, creanță care a fost pusă în executare silită în cadrul dosarului execuțional nr.41/2015 al B. M.-P. I. (filele 9-17 dosar fond).

Potrivit art.II din Legea nr.144 din 23 iulie 2012 tarifele de despăgubire prevăzute de Ordonanța Guvernului nr.15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările și completările ulterioare, aplicate și contestate în instanță până la data intrării în vigoare a prezentei legi se anulează.

Legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile conform dispozițiilor art.15 alin.2 din Constituția României.

În speță, contravenția săvârșită de contestator intră în sfera penalului, astfel că își găsește aplicabilitatea art.15 alin.2 din Constituția României, aspect invocat de contestator prin cererea cu care a investit instanța de judecată.

Cu privire la acest aspect, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat în jurisprudența sa că, pentru a determina dacă o contravenție poate fi calificată ca având un caracter penal în sensul prevederilor Convenției, trebuie avute în vedere trei criterii - calificarea faptei în dreptul intern; apoi natura faptei incriminate; și în cele din urmă, natura și gravitatea sancțiunii. Criteriile evocate sunt însă alternative și nu cumulative, iar pentru ca art.6 din Convenție să fie aplicabil, este suficient ca o contravenție să fie de natură penală în sensul Convenției, sau ar trebui ca persoanei în sarcina căreia a fost reținută săvârșirea unei contravenții să îi fie aplicată o sancțiune care, prin natura și gradul de severitate, să se refere la sfera penală.

Acest lucru nu exclude însă să fie luat în considerare aspectul cumulativ al criteriilor, în cazul în care o analiză separată a fiecărui criteriu nu face posibilă elaborarea unei concluzii clare cu privire la existența unor acuzații de natură penală.

Este esențial ca toate aceste aspecte să fie examinate, ținându-se cont de obiectul și scopul art.6 din Convenție, sensul termenilor articolului respectiv, precum și legislația Statelor contractante.

În speță, în dreptul intern, domeniul contravențional este unul situat în afara sferei penalului, regimul juridic fiind unul diferit, însă cum potrivit Curții Europene a Drepturilor Omului, acest prim criteriu are doar o valoare relativă, urmează a fi analizate celelalte două, pentru lămurirea caracterului sancțiunilor contravenționale prin prisma articolului 6 din Convenție.

În privința naturii faptei incriminate, acesta, pentru a fi calificată ca penală, trebuie să se adreseze tuturor, având o aplicabilitate generală, și nu doar unui grup restrâns de persoane.

Prin urmare, ori de câte ori o norma contravențională se adresează unui cerc larg de persoane și nu unui individ sau unui grup restrâns, format din indivizi cu o anumită calitate, acest al doilea criteriu este îndeplinit.

În ceea ce privește ultimul criteriu, acela al naturii și gravității sancțiunii este satisfăcut atunci când sancțiunea are un caracter preventiv și sancționator, indiferent de faptul că este vorba despre o amendă într-un cuantum redus, atât timp cât aceasta nu servește la acoperirea unui prejudiciu, ci urmărește prevenirea săvârșirii de noi fapte și sancționarea contravenientului.

De asemenea, în Cauza A. împotriva României, s-a remarcat faptul că dreptul românesc nu califică drept faptă penală contravenția pentru care reclamantul a fost sancționat cu amendă, legiuitorul român alegând să scoată în afara legii penale unele fapte care, deși aduc atingere ordinii publice, au fost săvârșite în împrejurări care conduc la concluzia că acestea nu întrunesc elementele constitutive ale unei infracțiuni.

Curtea a considerat că, în ciuda naturii pecuniare a sancțiunii aplicate efectiv reclamantului și a naturii civile a legii care sancționează contravenția, procedura în cauză poate fi asimilată unei proceduri penale, deoarece dispoziția a cărei încălcare a fost imputată reclamantului avea un caracter general și nu se adresa unui anumit grup de persoane, ci tuturor cetățenilor.

Față de aceste criterii și de înțelesul lor dat în jurisprudența Curții, se reține că OG nr.15/2002 se aplică tuturor utilizatorilor rețelei de drumuri naționale din România care au obligația de a achita un tarif aferent acestei folosințe, iar fapta de a circula fără rovinieta care să dovedească plata acestui tarif constituie contravenție și se sancționează, iar contravențiilor reglementate de acest act normativ le sunt aplicabile dispozițiile OG nr.2/2001 asimilată procedurii penale, din perspectiva articolului 6 din Convenție.

Se impune precizarea că prin același act normativ enunțat – Legea nr.144/2012, art.8 alin.1 din OG nr.15/2002 a fost modificat în sensul că fapta de a circula fără a deține rovinieta valabilă constituie contravenție continuă și se sancționează cu amendă.

De asemenea, conform art.12 din OG nr. 2/2001, dacă printr-un act normativ fapta nu mai este considerată contravenție, ea nu se mai sancționează, chiar dacă a fost săvârșită înainte de data intrării în vigoare a noului act normativ, iar dacă sancțiunea prevăzută în noul act normativ este mai ușoară se va aplica aceasta.

Cu privire la acest aspect prin decizia nr. 228 din 13 martie 2007 a Curții Constituționale s-a arătat că dispozițiile art.12 alin.1 din OG nr. 2/2001 sunt neconstituționale în măsura în care prin sintagma "nu se mai sancționează" prevăzută în text se înțelege doar aplicarea sancțiunii contravenționale, nu și executarea acesteia. Altfel spus, acestea vizează și executarea sancțiunilor contravenționale.

Prin urmare, instanța apreciază că Legea nr.144 din 23 iulie 2012, care a abrogat articolul 8 alin. 3 și 31 din OG nr.15/2002, este o lege în materie contravențională care conține dispoziții mai favorabile contravenientului, astfel încât ea se va aplica retroactiv și contravențiilor săvârșite de debitor, chiar dacă faptele au fost săvârșite înainte de . legii menționate, așa cum de altfel în mod corect a reținut prima instanță.

Nu este lipsit de importanță că în sensul calificării dispozițiilor din art. II din Legea nr. 144/2012 drept lege în materie contravențională mai favorabilă s-a dispus și prin decizia Curții Constituționale nr.385/2013, aceasta motivând că prevederile de lege ce formează obiect al excepției au, într-adevăr, caracter retroactiv, reglementând pentru trecut cu privire la consecințele săvârșirii unei contravenții.

Ca urmare a abrogării dispozițiilor legale care instituiau obligația achitării tarifului de despăgubire – suplimentar față de obligația de plată a amenzii pentru utilizarea pe drumurile publice a unui autovehicul pentru care nu s-a achiziționat rovinieta – textul de lege criticat conține, însă, o normă legală mai favorabilă, intervenită în domeniul contravențional, conformă prevederilor art.15 alin.2 din Legea fundamentală.

Ca o consecință, dând eficiență principiului cu valoare constituțională al retroactivității legii contravenționale, obligația contestatorului de a plăti suma de 320 euro nu mai are niciun suport legal în prezent (deoarece această sancțiune nu mai este prevăzută de actul normativ sancționator).

În ceea ce privește critica relativă la împrejurarea că dispozițiile art. II a Legii nr.144/2012 pentru modificarea OG nr.15/2002 face referire doar la procesele – verbale de contravenție aplicate și contestate în instanță până la . acestei legi, se cuvine a se sublinia că procesul-verbal din speță a fost contestat, iar legea menționată nu impune o anumită soluție care să se fi dat acestei contestații.

În altă ordine de idei, potrivit art.20 alin.1 din Constituția României, dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte.

De asemenea, alineatul 2 al art. 20 din Constituția României prevede expres că dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile.

În cauza D. P. contra României din 26.04.2007, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit cu valoare de principiu că statutul conferit Convenției în dreptul intern permite instanțelor naționale să înlăture - din oficiu sau la cererea părților - prevederile dreptului intern pe care le consideră incompatibile cu Convenția și protocoalele sale adiționale.

Art.1 din Protocolul nr.12 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, prevede că exercitarea oricărui drept prevăzut de lege trebuie să fie asigurată fără nicio discriminare bazată, în special, pe sex, pe rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine națională sau socială, apartenența la o minoritate națională, avere, naștere sau oricare altă situație.

Astfel, art. II din Legea nr.144 din 23 iulie 2012, care distinge intervenția anulării obligațiilor de plată a despăgubirilor în funcție de contestarea sau necontestarea în instanță a proceselor-verbale până la . respectivei legi, introduce un tratament diferit în situații comparabile bazat exclusiv pe criteriul contestării sau necontestării proceselor verbal într-un anumită perioadă, o astfel de măsură nefiind justificată în niciun fel de motive obiective.

În consecință, în acord cu jurisprudența CEDO menționată, care constituie izvor de drept, cu dispozițiile art.20 alin.2 din Constituție, constatând o aplicare discriminatorie a principiului retroactivități legii contravenționale mai favorabile, se va înlătura aplicarea în cauză a prevederilor art. II din Legea nr. 144 din 23 iulie 2012.

Prin urmare, pentru motivele de preced, apare cu evidență că la data depunerii de către creditoarea C.N.A.D.N.R. a cererii de executare silită la B. M. – P. I., în sarcina contestatorului D. F. nu mai subzista obligația de plată a sumei de 320 Euro reprezentând tariful de despăgubire stabilite prin procesul - verbal de constatare a contravenției, executarea silită fiind, ca atare, nelegală.

Cât privește chestiunile legate de comunicarea procesului – verbal de contravenție și valabilitatea semnăturii electronice, se impune a se arăta – în acord cu susținerile părții apelante - că potrivit art.713 alin.2 Cod procedură civilă, astfel de apărări nu pot fi formulate și ca atare, nici primite în cadrul contestației la executare.

Pentru toate considerentele expuse pe larg de instanța de control judiciar, soluția instanței de fond este corectă, sens în care în temeiul art.480 alin.1 Cod procedură civilă, se va respinge apelul declarat cu consecința păstrării hotărârii atacate, luându-se act că părțile nu au solicitat cheltuieli de judecată în apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Respinge ca nefondat apelul declarat de intimata apelanta C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA prin Direcția Regională Drumuri și Poduri B., cu sediul în B., . 13, ., județul B., înmatriculată la registrul comerțului sub numărul J40/552/15.01.2001, cod fiscal_ în contradictoriu cu intimatul contestator D. F., cu CNP_, domiciliat în S. G., . 61, blocul 10E, scara A, apartament 7, județul C., împotriva sentinței civile nr 1201 din 30 iunie 2015 pronunțată de Judecătoria S. G. în dosarul nr._, pe care o păstrează.

Fără cheltuieli de judecată în apel.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică azi, 13 octombrie 2015.

Președinte Judecător Grefier

Z. R. I. O. N. I. E. M.

Red.Z.R.I./26.10.2015

Tehnored.I.E.M./27.10.2015; 4 exemplare

Judecător fond M. O. – M.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Decizia nr. 448/2015. Tribunalul COVASNA