Pretenţii. Hotărâre din 31-03-2015, Tribunalul COVASNA
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Tribunalul COVASNA la data de 31-03-2015 în dosarul nr. 136/2015
ROMÂNIA
TRIBUNALUL C.
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR.136/A
Ședința publică din 31 martie 2015
PREȘEDINTE: B. A. D.
JUDECĂTOR: O. N.
GREFIER: Ș. L.
Pe rol se află, în pronunțare, apelul declarat de reclamantul S. Liber al Funcționarilor Publici din Administrația Publică a județului C. -S.-AD C. împotriva sentinței civile nr.866 din 27 martie 2014, pronunțată de Judecătoria Sf.G. în dosarul nr._ având ca obiect pretenții.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că dezbaterile asupra apelului au avut loc în ședința publică din 24 martie 2015, susținerile și concluziile puse fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi –parte integrantă din prezenta decizie, când instanța, în vederea deliberării, a amânat pronunțarea la data de 31 martie 2015.
TRIBUNALUL
Prin sentința civile nr.866 din 27 martie 2014, pronunțată de Judecătoria Sf.G. în dosarul nr._, s-au respins, ca neîntemeiate, excepțiile privind: necompetența materială a Judecătoriei Sf.G., inadmisibilittatea și tardivitatea, prescripția dreptului material la acțiune, netimbrarea cererii, autoritatea de lucru judecat, precum și excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială.
S-a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de petentul S. LIBER AL SALARIAȚILOR ȘI FUNCȚIONARILOR PUBLICI DIN ADMINISTRAȚIA PUBLICĂ A JUDEȚULUI C. S.-AD, în numele și pentru membrii de sindicat C. T., C. M., T. M., G. Niculita, C. F., T. D., P. A., Patcas F., O. Marczi O., M. G., S. I., S. C., N. G., B. M., V. A. P., R. Damiana, Riti A. B., S. S.-M., L. F., B. M., în contradictoriu cu pârâții AGENȚIA JUDEȚEANĂ PENTRU PLĂȚI ȘI INSPECȚIE SOCIALĂ C. și AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU PLĂȚI ȘI INSPECȚIE SOCIALĂ, cu citarea CONSILIULUI NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Ecepția necompetenței materiale a Judecătoriei Sf.G. a fost respinsă ca neîntemeiată, avînd în vedere faptul că sindicatul petent și-a întemeiat cererea pe disp. OG nr.137/2000, iar nu pe disp. Legii nr.554/2004, după cum motivează intimata Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială C.. Astfel, competența aparține judecătoriei, iar nu instanței de contencios administrativ.
Referitor la excepțiile inadmisibilității și tardivității cererii, instanța de fond le-a respins ca neîntemeiate, având în vedere faptul că în susținerea acestei excepții, se invocă disp. art.34 din Legea cadru nr.330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, în sensul că salariații aveau posibilitatea de a contesta salarizarea impusă în termen de 30 de zile de la data comunicării soluționării contestației. Însă, prezenta acțiune nu reprezintă o contestație împotriva modului de stabilire a salarizării, ci o acțiune întemeiată pe disp. OG nr.137/2000.
Excepția prescripției dreptului material la acțiune a fost respinsă, întrucât prezenta cerere nu reprezintă nici contestație împotriva modului de stabilire a drepturilor salariale întemeiată pe prev. art.34 din Legea nr.330/2009 și nici o cerere în contencios administrativ întemeiată pe disp. L 554/2004, după cum susține intimata Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială C.. De asemenea, potrivit disp. art.27 alin.2 din OG nr.137/2000 termenul pentru introducerea cererii este de 3 ani și curge de la data săvârșirii faptei sau de la data la care persoana interesată putea să ia cunoștință de săvârșirea ei.
Întrucât petentul invocă faptul că există alți funcționari publici, respectiv cei din cadrul Casei Județene de Pensii C., care primesc acest spor în baza sentinței civile nr.1354/2013, dreptul material la acțiune curge de la data apariției actului de discriminare, respectiv de la data acordării acestui spor pentru salariații Casei Județene de Pensii C. ( anul 2013).
Referitor la excepția netimbrării cererii, instanța de fond a respins-o ca neîntemeiată, având în vedere faptul că prezenta cerere este scutită de taxa judiciară de timbru, potrivit disp. art.27 alin.1 din OG nr.137/2000
Excepția autorității de lucru judecat a fost respinsă întrucât nu există identitate de părți, obiect și cauză între dosarul nr._ al Tribunalului C., având ca obiect litigiu privind funcționarii publici, respectiv plata drepturilor salariale și prezentul dosar, având ca obiect constatarea discriminării și restabilirea situației anterioare.
Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială, prima instanță a respins-o, ca neîntemeiată, având în vedere faptul că petentul a solicitat obligarea intimatei Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială să aloce și să cuprindă în buget fondurile necesare achitării despăgubirilor pretinse. Deși intimata nu are calitate de parte în raportul de serviciu al funcționarilor publici din cadrul AJPIS C., întrucât aceasta este forul ierarhic superior al AJPIS C., are calitatea de ordonator de credite pentru a dispune alocarea fondurilor necesare, astfel încât hotărârea judecătorească trebuie să îi fie opozabilă.
Pe fondul cauzei, prima instanță a constatat că cererea este neîntemeiată, din următoarele considerente:
S. petent arată că membrii săi din cadrul AJPIS C. sunt supuși unui tratament discriminatoriu față de funcționarii publici din cadrul Casei Județene de Pensii C., care deși își desfășoară activitatea în aceeași clădire ca și angajații AJPIS C., primesc sporul pentru desfășurarea activității în condiții periculoase pentru sănătate (sporul de antenă). În schimb, angajații AJPIS C. nu primesc acest spor.
În drept, potrivit art. 27 alin. 1 din OG nr. 137/2000, persoana care se consideră discriminată poate formula, în fața instanței de judecată, o cerere pentru acordarea de despăgubiri și restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare, potrivit dreptului comun.
În ceea ce privește situația de discriminare, art. 2 alin. 1 din OG nr. 137/2000 prevede că potrivit prezentei ordonanțe, prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare ., apartenență la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice.
În conformitate cu art. 2 alin. 3 din același act normativ sunt discriminatorii, potrivit prezentei ordonanțe, prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin. 1, față de alte persoane în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare.
Rezultă așadar, că pentru a ne afla în prezența unui tratament discriminator și care să fie de natură a da naștere unei cereri pentru despăgubire este necesară întrunirea mai multor condiții privitoare la: existența unui tratament diferențiat; tratamentul diferențiat să aibă ca temei unul din criteriile prevăzute de lege; efectul acestui tratament să reprezinte o restrângere a recunoașterii ori exercitării unui drept și de asemenea, să nu existe o justificare obiectivă pentru tratament.
În ceea ce privește ultima condiție, instanța de fond a constatat că în cauza de față există o justificare obiectivă pentru tratamentul diferențiat între funcționarii AJPIS C. și cei din cadrul Casei Județene de Pensii C.. Astfel, cei din urmă funcționari au primit acest spor în urma unei hotărâri judecătorești irevocabile, respectiv sentința civilă nr.1354/2013 a Tribunalului C. (filele 14-20). În schimb, prin sentința civilă nr.841/2013 a Tribunalului C. a fost respinsă cererea formulată de o parte dintre membrii de sindicat menționați în prezenta acțiune, având ca obiect plata sporului de antenă (filele 44-52). Restul membrilor de sindicat nu au făcut dovada că ar fi formulat acțiune în instanță pentru plata acestui spor.
Prin urmare, în cauză nu s-a făcut dovada existenței unui tratament discriminatoriu prin neacordarea sporului de antenă pentru membrii de sindicat din cadrul AJPIS C. menționați în cererea de chemare în judecată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel S. Liber al Salariaților și Funcționarilor Publici din Administrația Publică a județului C. „S. Ad” C. în numele reclamanților C. T., C. M., T. M., G. N., C. F., T. D., P. A., Patcas F., O. Marczi O., M. G., S. I., S. C., N. G., B. M., V. A.-P., R. Damiana, Riti A. B., S. S.-M., L. F. și B. M., în contradictoriu cu intimații Agenția Județeană C. pentru Plăți și Inspecția Socială, Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială și C. Național pentru Combaterea Discriminării, solicitând în principal casarea sentinței, reținerea cauzei și admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, în subsidiar casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare.
În motivarea căii de atac s-a arătat că în mod greșit prima instanță nu a avut în vedere că membrii de sindicat mai sus nominalizați sunt supuși unui tratament discriminatoriu față de angajații Casei Județene de Pensii C., care beneficiază de sporul de antenă, în condițiile în care atât apelanții cât și angajații casei de pensii își desfășoară activitatea în aceeași clădire, de menționat fiind că aceștia din urmă au obținut pe cale amiabilă din partea angajatorului acel spor de antenă, în acest sens fiind răspunsul Casei Județene de Pensii C. comunicat Tribunalului C. în modalitatea unei adrese.
Apelantul a învederat că prima instanță a făcut în mod greșit referire la existența unei discriminări în raport de angajații casei de pensii, în fapt trebuind a se avea în vedere că, potrivit Convenției Organizației Internaționale a Muncii nr.95 privind protecția salariului, ratificată de România prin Decretul nr.284/1973, în compunerea salariului intră orice remunerare sau câștiguri susceptibile de a fi evaluate în bani, egalitatea salariului la muncă egală fiind prevăzută și de art.41 alin.4 din Constituție, starea de discriminare fiind creată și atunci când unele persoane beneficiază de unele drepturi în virtutea unor hotărâri judecătorești, iar alte persoane care se supun acelorași legi în baza cărora au fost pronunțate acele hotărâri judecătorești, nu beneficiază de acele drepturi, interzicerea discriminării provenind din prevederile art.2 alin.1 ale O.G nr.137/2007 și din cele ale art.14 din Convenția europeană a drepturilor omului.
Apelantul a formulat o notă scrisă depusă în data de 27.05.2015 prin care a menționat că starea de discriminare invocată se referă la diferența de tratament față de funcționarii publici ai A.J.P.I.S B. și București, respectiv ai Casei Județene de Pensii B. și C., cât și ai Ministerului Finanțelor Publice, fiind de observat că toți funcționarii publici se află sub incidența Legii nr.188/1999 care stabilea un sistem unic de salarizare și care prevedea acordare unor suplimente rămase necuantificate, respectiv suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare.
Apelantul a solicitat ascultarea martorului T. M., fost angajat al Casei Județene de Pensii C., criticând omisiunea primei instanțe de a încuviința și administra această probă sub aspectul încasării de către această persoană pe cale amiabilă din partea angajatorului a sporului de antenă neacordat membrilor de sindicat reprezentați de sindicatul apelant.
Intimata Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat, motivând că între ea, sindicatul apelant ori membrii săi nu există nici un fel de raport de serviciu, aceste raporturi fiind stabilite între funcționarii publici menționați și Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială C. .
Intimata a mai subliniat că sporul pentru condiții vătămătoare despre care fac vorbire membrii sindicatului apelant, este încasat de către angajații Casei de Pensii a Județului C., în temeiul unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile ,or în cauza de față membrilor de sindicat le-a fost respinsă o acțiune având un asemenea obiect, respectiv acordarea sporului, prin urmare nu poate fi vorba de existența unui tratament diferențiat, neputându-se invoca incidența prevederilor O.G nr.137/2000 câtă vreme legea de salarizare a funcționarilor publici – Legea-cadru nr.284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, se aplică începând cu data de 1 ianuarie 2014.
Intimata Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială a mai învederat că sporul pentru condiții vătămătoare este prevăzut de art.21 din Legea nr.248/2010, aplicarea acestui spor fiind amânată în mod succesiv până la 1 ianuarie 2015 prin art.8 din O.U.G nr.103/14.11.2013, astfel că pentru acordarea sporului în decursul acestui an trebuie elaborat în baza art.5 din Anexa nr.1 și art.3 din Legea nr.330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, Regulamentul de acordare a sporului pentru condiții periculoase sau vătămătoare, adevărat fiind că prin decizia civilă nr.3619/22.06.2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost anulat art.1 pct.3 din Ordinul nr.605 din 29.04.2009 emis de Ministerul Muncii Familiei și Protecției Sociale prin care s-a diminuat sportul pentru condiții vătămătoare de la 10% la 1%.
În ceea ce privește suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare intimata a susținut că acordarea acestora a încetat odată cu abrogarea art.50 din Legea-cadru nr.330/2009, prin decizia nr.20/21.09.2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție stabilindu-se pe calea unui recurs în interesul legii, că cele două suplimente nu pot fi acordate pe cale judecătorească în lipsa unei cuantificări legale, la rândul său Curtea Constituțională stabilind prin deciziile nr.818/819/890/03.07.2008 că prevederile art.1, art.2 alin.3 și art.27 din O.G nr.137/2000 sunt neconstituționale în măsura în care ar putea fi înțelese că instanțele judecătorești pot anula sau refuza aplicarea unor acte normative cu putere de lege considerând că sunt discriminatorii și înlocuindu-le cu norme create pe cale judiciară sau cu alte prevederi din acte normative neavute în vedere de legiuitor la adoptarea actelor normative considerate discriminatorii.
Intimata Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială C. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului arătând că până la aprobarea regulamentelor prevăzute la art.21 din Legea cadru nr.284/2010 sporul pentru condiții periculoase sau vătămătoare se acordă numai personalului din instituții publice care a beneficiat de acest spor în baza Legii nr.330/2009, în măsura în care își desfășoară activitatea în aceste condiții, de observat fiind că în conformitate cu dispozițiile acestei legi toate sporurile și indemnizațiile acordate personalului bugetar au fost introduse în salariul de bază .
Intimatul C. Național pentru Combaterea Discriminării nu a formulat întâmpinare.
Prin adresa nr.4023/17.02.2015 Casa Județeană de Pensii C. a comunicat instanței că își are sediul în aceeași clădire în care se află și Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială C. iar sporul pentru condiții periculoase a fost acordat personalului său contractual și funcționarilor publici, pe cale amiabilă în baza acordului primit de la forul său tutelar, în aceste condiții tribunalul respingând cererea de audiere a martorului T. M..
Verificând în limitele cererii de apel stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță prin hotărârea atacată, tribunalul reține că potrivit art.478 alin.3 NCPC în apel nu se poate schimba cauza cererii de chemare în judecată, prin urmare dacă la fond s-a invocat existența unei stări de discriminare creată de neacordarea așa - numitului spor de antenă, în calea de atac nu se poate recurge la fundamentarea pretențiilor pe un alt temei de fapt, respectiv starea de discriminare nu poate fi explicată prin neacordarea suplimentului postului și suplimentul treptei de salarizare, ca atare instanța de apel nu va putea cenzura hotărârea judecătoriei în lumina unui temei de fapt pe care această instanța nu l-a avut în vedere pentru bunul motiv că nu a fost învestită prin cererea de chemare în judecată.
Starea de discriminare invocată la fond și reiterată în apel privește existența unui tratament diferențiat între membri de sindicat C. T., C. M., T. M., G. N., C. F., T. D., P. A., Patcas F., O. Marczi O., M. G., S. I., S. C., N. G., B. M., V. A.-P., R. Damiana, Riti A. B., S. S.-M., L. F., B. M., și alți funcționari publici care își desfășoară activitatea în cadrul Casei Județene de Pensii C., sindicatul apelant susținând că în condițiile în care atât membri săi cât și angajații casei de pensii lucrează în aceeași clădire, sporul pentru condiții de muncă periculoase se cuvine tuturor, așadar nu doar celor din urmă.
Situația diferită în care s-ar afla angajații A.J.P.I.S B. și București, respectiv ai Casei Județene de Pensii B. sau angajați ai Ministerului Finanțelor Publice nu a fost în vreun fel dovedită, apelantul neprobând și neargumentând în ce mod anume sunt discriminați membri săi de sindicat în comparație cu funcționari din instituțiile publice mai sus menționate.
Referitor la acordarea acestui spor de antenă angajaților casei județene de pensii, pe cale de adresă Casa Județeană de Pensii C. a comunicat instanței că așa-numitul spor de antenă a fost acordat în mod amiabil, tribunalul notând că este corectă susținerea apelantului în sensul că membrii de sindicat menționați în sentința civilă nr.1354/17.04.2013 a Tribunalului C., cărora le-a fost recunoscut dreptul la sporul pentru antenă în cuantum de 10% calculat la salariul de bază/timpul efectiv lucrat, începând cu data de 01.01.2010 și până la data pronunțării hotărârii și în continuare pe întreaga perioadă în care subzistă condițiile de fapt și cele de drept care fundamentează acordarea sporului, nu sunt angajați ai Casei Județene de Pensii C. ci ai Casei de Asigurări de Sănătate C., instituție publică care nu intră în mecanismul comparației dezvoltat de partea apelantă.
Unii dintre membrii de sindicat din prezentul apel au solicitat pe cale judecătorească acordarea aceluiași spor însă acțiunea lor a fost respinsă ca neîntemeiată prin sentința civilă nr.841/06.03.2013 a Tribunalului C., instanța reținând că anterior Legii nr.330/2009 Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială C. și-a respectat obligația legală de a plăti acest spor angajaților săi în procent de 1% stabilit conform Ordinului nr.605/2009 al Ministerului Muncii Familiei și Protecției Sociale, incluzându-l în salariul de bază conform art.30 alin.1 și 5 din Legea nr.330/2009 și achitându-l în continuare până la expirarea valabilității buletinului de determinare, ulterior în lipsa adoptării de către ordonatorul principal de credite a unui regulament sub imperiul Legii nr.330/2009, respectiv în lipsa adoptării unei hotărâri de guvern în contextul Legii nr.284/2010, dispoziția legală care prevede posibilitatea acordării unui astfel de spor, fiind privită ca una care nu a intrat încă în vigoare, aplicarea sa fiind zădărnicită prin inexistența regulamentului sau a hotărârii de guvern.
Mai trebuie arătat că prin aceeași sentința civilă nr.841/06.03.2013 a Tribunalului C. s-a stabilit că sporul de antenă a fost redus începând cu data de 15.04.2009 de la 10% din salariul de bază la 1%, prin Ordinul nr.605/2009 emis de Ministerul Muncii Familiei și Protecției Sociale, ordinul de reducere a sporului fiind un act administrativ care produce efecte în continuare deoarece prin decizia civilă nr.3619/22.06.2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție nu a fost anulat Ordinul M.M.F.P.S nr.605/2009 ci un alt ordin emis în executarea celui dintâi, respectiv Ordinul nr.482/29.04.2009 emis de Casa Națională de Pensii și Asigurări Sociale, prin urmare decizia de mai sus a Î.C.C.J îi privește numai pe angajații Casei Județene de Pensii C. și nu pe cei ai Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială C..
În aceste condiții tribunalul apreciază că distincția dintre membrii sindicatului apelant și angajații casei județene de pensii este următoarea:
Cei dintâi nu beneficiază de sporul de antenă pentru că angajatorul nu le-a acordat în mod amiabil acest spor, fiind de relevat faptul că de la data de 12.09.2010 și până la 31.12.2010 s-a plătit un spor de 1 % pentru că acesta este cuantumul fixat prin Ordinul M.M.F.P.S nr.605/2009, sporul nu a putut fi crescut ulterior la procentul de 10 % pentru că sub imperiul Legii nr.330/2009 nu a fost adoptat regulamentul prevăzut de Anexa III art.9 alin.2 din lege, regulament în baza căruia ar fi trebuit stabilite locurile de muncă, categoriile de personal, condițiile de acordare și mărimea concretă a sporului, nici odată cu . Legii nr.284/2010 neintervenind adoptarea aceluiași regulament care ar fi trebuit să fie elaborat de fiecare dintre ministerele coordonatoare pentru fiecare dintre familiile ocupaționale ale sectorului bugetar reglementat de Legea nr.248/2010, regulamentul trebuind a fi aprobat prin hotărâre de guvern conform art.21 din Legea nr.284/2010.
Ca atare, sporul de antenă nu a putut fi acordat angajaților în numele cărora sindicatul a introdus apel, nu pentru că Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială C. ar fi dat dovadă de un comportament discriminatoriu față de angajații săi, ci pentru că această instituție publică a putut cu ușurință observa contextul legislativ în care a evoluat așa-numitul spor de antenă, această instituție fiind ținută de cele dezlegate prin sentința civilă nr.841/06.03.2013 a Tribunalului C., fiind parte procesuală în contradictoriu cu care s-a pronunțat această hotărâre judecătorească, drept pentru care nu se poate susține că o instituție publică care se conformează considerentelor unei sentințe își vatămă proprii angajați .
Pentru a putea fi vorba despre o situație de discriminare în sensul art.2 alin.1 și 3 din O.G nr.137/2000, discriminare creată pe criteriul neacordării unui spor procentual din salariul de bază, adică discriminare ivită sub aspectul condițiilor de retribuire a muncii, nu este suficient ca cei între care se verifică existența discriminării să își desfășoare activitatea în cadrul aceleiași clădiri care servește drept loc de muncă, ci este nevoie ca persoanele discriminate să se afle în situații de egalitate sau oricum comparabile cu persoanele nediscriminate, or în cauza de față angajații intimatei Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială C. nu au căpătat acel spor de antenă pentru bunul motiv că propriul lor angajator este ținut să se conformeze unei hotărâri judecătorești, hotărâre care chiar dacă nu îi cuprinde pe toți angajații intimatei care figurează în prezentul apel, soluționează totuși o problemă de drept a cărei dezlegare este opozabilă față de A.J.P.I.S C., iar conduita A.J.P.I.S C., odată cu pronunțarea acestei hotărâri, se manifestă față de toți angajații săi care pretind sporul de antenă după data de 12 septembrie 2009 .
Cu alte cuvinte, art.2 alin.1 din O.G nr.137/2000 interzice orice criteriu care are ca scop sau ca efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței și exercitării în condiții de egalitate a unor drepturi recunoscute de lege în domeniul economic, or față de considerentele de mai sus situația de egalitate nu există, pentru că în baza unei hotărâri judecătorești o instanță a statuat că dreptul la sporul pentru condiții periculoase nu poate fi valorificat de către anumiți funcționari publici ai A.J.P.I.S C. în cuantumul pe care și-l doresc aceștia ( așadar nici de către membrii sindicatului apelant ), în timp ce acordarea aceluiași spor unor altor funcționari publici, respectiv celor ai casei județene de pensii, se sprijină strict pe disponibilitatea angajatorului de a-l acorda, fără a exista o argumentație solidă în sensul acordării legale a acestui spor de către respectivul angajator, simpla înțelegere dintre acest angajator și angajații săi pentru acordarea acelui spor neputând readuce egalitatea dintre funcționarii A.J.P.I.S C. și angajații C.J.P C. câtă vreme această egalitate a fost afectată de pronunțarea sentinței civile nr.841/06.03.2013 a Tribunalului C..
Așa fiind, tribunalul va reține că nu există o situație de egalitate între membri sindicatului apelant și funcționarii publici sau personalul contractual ai casei județene de pensii, angajatorul celor dintâi este ținut de considerentele unei hotărâri judecătorești în privința așa-numitului spor de antenă, în timp funcționarii publici ai casei județene de pensii se bucură strict de acordul sau convenția lor cu angajatorul, drept pentru care nu se poate socoti că există o situație de discriminare care să impună acordarea unor despăgubiri civile, astfel că sentința primei instanțe se verifică drept legală și temeinică, urmând ca în baza art.480 alin.1 NCPC apelul să fie respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de S. Liber al Salariaților și Funcționarilor Publici din Administrația Publică a județului C., „S. Ad” C., cu sediul în mun. S. G., .. 14, jud. C., cod fiscal_, în numele reclamanților C. T., C. M., T. M., G. N., C. F., T. D., P. A., Patcas F., O. Marczi O., M. G., S. I., S. C., N. G., B. M., V. A.-P., R. Damiana, Riti A. B., S. S.-M., L. F. și B. M., în contradictoriu cu intimații Agenția Județeană C. pentru Plăți și Inspecția Socială, cu sediul în mun. S. G., .. 14, jud. C., Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială, cu sediul în mun. București, .. 22, sector 5, CUI_ și C. Național pentru Combaterea Discriminării, cu sediul în mun. București, ., nr. 1-3, sector 1, împotriva sentinței civile nr.866/27.03.2014 a Judecătoriei S. G., pe care o păstrează.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 31.03.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER
B. A. D. O. N. Ș. L.
Red.O.N.,11.05.2015
Tehnored.Ș.L., 19.05.2015, 6 ex.
Judecător fond, B. L. M.
| ← Plângere contravenţională. Decizia nr. 472/2015. Tribunalul... | Pretenţii. Decizia nr. 145/2015. Tribunalul COVASNA → |
|---|
