Acţiune în constatare. Decizia nr. 1130/2013. Tribunalul DÂMBOVIŢA

Decizia nr. 1130/2013 pronunțată de Tribunalul DÂMBOVIŢA la data de 20-12-2013 în dosarul nr. 3102/315/2012

Dosarul nr._ RECURS

ROMÂNIA

TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA –SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR: 1130

Ședința publică din 20.12.2013

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN :

PREȘEDINTE- I. M.

JUDECĂTOR- P. G.

JUDECĂTOR- C. G.

GREFIER - A. Ghiorghița

Pe rol fiind judecarea recursului civil declarat de recurentul reclamant C. G., cu domiciliul în ., județul Dâmbovița, împotriva sentinței civile nr.3860/20.10.2013, pronunțată de Judecătoria Târgoviște, în dosarul cu nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți U. A. Teritorială . în ., P. E., cu domiciliul în București, sectorul 3, ., ., ., intimată intervenientă fiind H. (fostă C.) I., cu domiciliul în ., județul Dâmbovița, dosarul având ca obiect „acțiune în constatare ”.

La apelul nominal, făcut în ședința publică, la prima și la a doua strigare a cauzei s-au prezentat intimata intervenientă în nume propriu H. (fostă C.) I. personal și asistată de avocatul V. L. C., lipsă fiind recurentul C. G., intimații pârâți U. A. Teritorială ..

Procedura de citare este legal îndeplinită .

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care indică obiectul cererii, stadiul în care se află judecarea cauzei, modul de îndeplinire a procedurii de citare, ca fiind legal îndeplinită, cu precizarea că s-au depus la dosar întâmpinare formulată de intimata H. I., întâmpinare formulată din partea intimatei U. A. Teritorială . amânare a judecării cauzei formulată de avocatul Sache Neculaescu pentru intimata H. I., după care:

Instanța, din oficiu, efectuând verificările necesare, în conformitate cu dispozițiile art. 1591 din Cod procedură civilă, astfel cum a fost modificat și completat prin Legea nr. 202/25.10.2010, stabilește că este competentă general, material și teritorial să judece pricina, în baza dispozițiilor art . 2 și 299 C pr civ.

Un exemplar al întâmpinării formulate de intimata U. A. Teritorială . avocatului V. L. C., pentru intimata H. I..

La prima strigare a cauzei, dosarul fiind luat la amânare, avocatul V. L. C., pentru intimata H. I., precizează că avocatul Sache Neculaescu nu se poate prezenta la acest termen de judecată.

Instanța dispune lăsarea dosarului la ordine.

La reluarea cauzei instanța respinge ca nedovedită cererea de amânare a judecării cauzei formulată de avocatul Sache Neculaescu, pentru intimata H. I..

Tribunalul invocă din oficiu excepția netimbrării recursului și acordă cuvântul asupra acesteia.

Intimata intervenientă în nume propriu H. I., având cuvântul, solicită admiterea excepției netimbrării recursului.

TRIBUNALUL

Deliberând asupra recursului civil de față:

Prin cererea înregistrată la Judecătoria Târgoviște sub nr._ reclamantul C. G. în contradictoriu cu pârâții U. A. Teritorială . E. a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate că a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului situat în comuna Niculești, . prin efectul uzucapiunii de 30 de ani.

În motivarea acțiunii se arată că terenul în suprafață de 1000 mp a fost posedat neîntrerupt, netulburat și sub nume de proprietar timp de peste 40 de ani, împreună cu autorii săi, că pe acest teren se află amplasată o casă de locuit edificată împreună cu părinții săi, că s-a constatat că a uzucapat o suprafață de teren de 1000 mp aflat în prelungirea suprafeței pentru care invocă uzucapiunea, că prin hotărâre judecătorească s-a constatat dobândirea prin uzucapiune a unui teren de 1000 mp alipit terenului de 1000 mp din prezenta cauză, că terenul este înregistrat în rolul fiscal și rolul agricol al primăriei, temeiul în drept fiind art. 1890 Cod civil.

În ședința publică din data de 15.11.2012 după punerea în discuția părților, instanța respinge excepția lipsei calității procesuale pasive și excepția lipsei de interes ( fila 61-62 ).

În ședința publică din data de 31.01.2013 după ascultarea părților și a persoanei ce intervine instanța de fond a încuviințat în principiu cererea de intervenție și, pentru intervenientă, proba testimonială, înscrisuri și interogatoriu, iar pentru reclamant a admis proba cu interogatoriu .

Cauza a fost soluționată prin sentința civilă nr.3860/10.10.2013 prin respingerea acțiunii, admiterea cererii de intervenție în interes propriu.

În considerentele sentinței s-a reținut că reclamantul a solicitat să se constate dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune asupra terenului în suprafață de 1000 mp situat în ., că pe acest teren se află amplasată o casă de locuit edificată de reclamant și părinții săi, că prin hotărâre judecătorească s-a constatat dobândirea dreptului de proprietate pentru un alt teren în suprafață de 1000 mp ce este alipit terenului de 1000 mp pentru care în prezenta cauză reclamantul solicită dobândirea dreptului de proprietate pe calea uzucapiunii din conținutul cererii de chemare în judecată rezultând o suprafață de 2000 mp ( fila 4 ).

La fila 23 din dosarul cauzei se află depusă adresa nr. 1712/14.05.2013 întocmită de Primăria comunei Niculești care comunică instanței înscrierile din registrul agricol, volumul V/1 /239 de la partida reclamantului rezultând că reclamantul deține o suprafață de 1000 mp situată în T 2, P 7 intravilan curți construcții, conform titlului de proprietate nr._/1999 teren pe care se află situate construcții și deține teren în suprafață de 1000 mp, situat în T 2, P 8, intravilan arabil în prelungirea suprafeței din titlul de proprietate conform deciziei civile nr. 544/2009 a Tribunalului Dâmbovița . Din aceste relații rezultă că reclamantul deține acte pentru cei 2000 mp în total, 1000 mp conform titlului de proprietate și 1000 mp conform deciziei civile menționate .

Conform titlului de proprietate nr._/17.09.1999, reclamantului i s-a constituit dreptul de proprietate de 1000 mp pentru teren situat pe teritoriul satului Movila categoria de folosință fiind curți – construcții ( fila 41 ).

Acest teren din titlul de proprietate este situat în T 2, P 7, cu următorii vecini: N- DS 47/2, E- S. V., S- teren administrare primărie, V- S. G..

Reclamantul a precizat cererea de chemare în judecată ( fila 57 ) arătând că acest titlu de proprietate a fost eliberat pe numele său prin constituire deși trebuia eliberat pe numele părinților săi, prin reconstituire ceea ce face ca terenul să fie bun comun dobândit în timpul căsătoriei cu soția sa.

Decizia civilă nr. 544/2009 ( fila 58 ) evidențiază că a fost admisă acțiunea formulată de reclamant prin care a solicitat dobândirea dreptului de proprietate pentru teren în suprafață de 1000 mp, prin uzucapiune terenul având următorii vecini: E- drumul sătesc, V- rest proprietate C. G. ( proprietatea menționată în titlul de proprietate de 1000 mp curți- construcții ) N- S. G. și S- S. V..

La fila 67 din dosarul cauzei este depusă cererea de intervenție în interes propriu încuviințată în principiu de instanța de fond din care reiese că reclamantul și intervenienta, foști soți, au pe rolul instanței partaj de bunuri comune, iar terenul în litigiu a fost obținut ca urmare a cererii formulate în anul 1991 de către reclamant ca teren aferent casei de locuit și anexelor conform art. 22 și art. 23 din Legea 18/1991, că a fost emis la data de 17.09.1999 titlul de proprietate nr._ înscris în Anexa U poziția 193, situație ce reiese și din adeverința nr. 182/17.01.2013 ( fila 71).

Martorul M. O. ( fila 76 ) propus de reclamant precizează că știe situația terenului în litigiu, că pe acest teren există o fundație de casă, pomi fructiferi, viță de vie, zmeură și căpșuni, că întreaga suprafață de teren este de 2000 mp stăpâniți de părinții reclamantului, iar apoi de reclamant care a construit o casă pe acest teren și după căsătorie a locuit în imobil împreună cu soția și copilul.

Martorul S. I., propus de reclamant ( fila 77) se referă la întreaga suprafață de teren ca având aproximativ 2000 – 3000 mp teren stăpânit de reclamant și părinții săi, iar reclamantul împreună cu soția a folosit terenul din anul 1986 până la intervenirea divorțului.

Prin răspunsurile date la interogatoriu reclamantul arată că i s-a constituit prin atribuire terenul aferent construcțiilor și anexelor gospodărești dar terenul în litigiu nu este cuprins în titlul de proprietate ( fila 83 ).

Raportul de expertiză întocmit în cauză ( fila 115) evidențiază că terenul în litigiu este conform titlului de proprietate nr._/17.09.1999 și este situat în T 2, P 7, cu vecinii menționați în titlu și fiind evidențiate și coordonatelor noi.

S-a menționat, că reclamantul nu a solicitat până în prezent modificarea titlului de proprietate în sensul celor menționate prin precizările la acțiune ( fila 57 ) din care reiese că în mod eronat titlul de proprietate pentru terenul în litigiu s-a făcut prin constituire și nu prin reconstituire ceea ce a schimbat situația juridică a terenului care apare ca fiind bun comun cu soția sa, intervenientă în cauză între foștii soți existând partaj de bunuri comune. Reclamantul a ales calea solicitării constatării dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune .

Din întregul material probator administrat în cauză și conform mențiunilor reclamantului din cererile formulate rezultă că terenul solicitat în suprafață de 1000 mp are categoria de folosință curți – construcții e situat în T 2, P 7, are edificat pe el construcții, dar terenul solicitat este deținut de reclamant în baza titlului de proprietate nr._/1999 situație care rezultă și din conținutul adreselor nr. 1712/2012 ( fila 23 ) nr. 182/2013 ( fila 71) precum și din raportul de expertiză întocmit în cauză.

Nu se verifică susținerea reclamantului că titlul de proprietate a fost eliberat în baza hotărârii judecătorești susținerea fiind contrazisă de conținutul deciziei civile nr. 544/2009 pronunțată la data de 1.04.2009 pentru teren arabil intravilan, iar titlul de proprietate_ a fost emis la data de 17-09.1999 pentru teren categoria de folosință curți – construcții.

Din probele administrate rezultă că reclamantul deține acte pentru toată suprafața totală de 2000 mp conform titlului de proprietate și conform deciziei civile nr. 544/2009 existând identitate între terenul solicitat și terenul menționat în titlul de proprietate situația prezentată de reclamant că s-a schimbat situația juridică a terenului nu poate fi rezolvată pe calea aleasă, a acțiunii în constatare ci numai printr-o cerere de modificare a titlului de proprietate conform legilor fondului funciar cerere pe care reclamantul nu a promovat-o până în prezent.

Dobândirea proprietății sau a altui drept real prin posedarea neîntreruptă a lucrului în tot timpul fixat de lege se numește uzucapiune . Uzucapiunea presupune o posesie neviciată adică utilă . In cauză nu sunt îndeplinite, în condițiile prezentate, condițiile pentru a uzucapa când se cere o posesie continuă, neîntreruptă, netulburată și sub nume de proprietar . În speță reclamantul este proprietarul terenului pentru care se cere uzucapiunea prin constituirea dreptului de proprietate conform titlului de proprietate emis pe numele său. În consecință, reclamantul nu poate beneficia de dispozițiile legale privitoare la uzucapiune . In cazul unui act de proprietate încheiat conform legii dobânditorul nu poate uzucapa bunul acesta fiind dobândit conform Legii 18/1991 .

Împotriva acestei sentințe recurentul C. G. a declarat recurs.

În motivarea în fapt a cererii, recurentul a arătat că este adevărat că s-a emis un titlu de proprietate în temeiul legilor fondului funciar, dar dreptul de proprietate asupra terenului a fost constituit în favoarea sa, nu reconstituit așa cum prevedea legea, părinților săi.

În opinia recurentului a făcut dovada uzucapiunii de 30 de ani prin joncțiunea posesiilor, deoarece acest teren a fost posedat inițial de părinții săi împreună cu el, iar ulterior când a fost înzestrat verbal de aceștia, a exercitat posesia sub nume de proprietar, fără să fie tulburat de nimeni.

Mai mult decât atât, titlul este emis nelegal, pentru că vecinătățile terenului din titlu nu corespund realității. O aplicare greșită a legii este făcută de instanță și când admite cererea de intervenție fostei sale soții, pentru că chiar dacă titlu de proprietate a fost emis în anul 1999, terenul provine de la părinții săi, soția neavând nici un drept.

Analizând sentința recurată, prin prisma criticilor formulate, a actelor și lucrărilor dosarului, precum și a dispozițiilor legale aplicabile în cauză, tribunalul constată:

Potrivit art. 11, alin.1 din Legea nr. 146/1997 privind taxele de timbru cererile pentru exercitarea apelului sau recursului impotriva hotararilor judecatoresti se taxeaza cu 50% din taxa datorată la suma contestată, pentru cererile și acțiunile evaluabile în bani. Art.3, alin.1, 2 din OG 32/1995 privind timbru judiciar impune plata unui timbru judiciar in valoare de 0,3 lei pentru cererile ce au ca obiect exercitarea unei cai de atac. În cazul în care obiectul cererii sau căii de atac este evaluabil în bani, în funcție de valoarea sa, timbru judiciar este cuprins între 1,50 lei și 5 lei.

Deși prin citație i s-a pus în vedere recurentului să timbreze corespunzător cererea de recurs arătându-se cuantumul taxei judiciare de timbru si a timbrului judiciar, acesta nu și-au îndeplinit obligația.

Pentru aceste motive, în baza art.20 alin. 2, 3 legea nr.146/1997 privind taxele de timbru tribunalul va anula recursul, ca netimbrat.

Potrivit art.274 Codul de procedura civilă tribunalul va reține culpa procesuală a recurentului în determinarea efectuării cheltuielilor de judecată, motiv pentru care îl va obliga pe acesta la plata sumei de 1.000 lei reprezentând onorariu apărător conform chitanței din 20.12.2013.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE

Anulează, ca netimbrat, recursul civil declarat de recurentul reclamant C. G., cu domiciliul în ., județul Dâmbovița, împotriva sentinței civile nr.3860/20.10.2013, pronunțată de Judecătoria Târgoviște, în dosarul cu nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți U. A. Teritorială . în ., P. E., cu domiciliul în București, sectorul 3, ., ., ., intimată intervenientă fiind H. (fostă C.) I., cu domiciliul în ., județul Dâmbovița.

Obligă recurentul la plata sumei de 1.000 lei cheltuieli de judecată către intimata H. I..

Irevocabilă. .

Pronunțată în ședința publică din data de 20.12.2013.

PREȘEDINTE,

JUDECĂTOR,

JUDECĂTOR,

I. M.

P. G.

C. G.

GREFIER

A. Ghiorghița

Dosar fond_

Judecător fond I. L. E.

Redact. IM /Tehnoredact .A.Gh

2 ex /09.01.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Acţiune în constatare. Decizia nr. 1130/2013. Tribunalul DÂMBOVIŢA