Pretenţii. Decizia nr. 390/2013. Tribunalul DÂMBOVIŢA

Decizia nr. 390/2013 pronunțată de Tribunalul DÂMBOVIŢA la data de 22-04-2013 în dosarul nr. 2059/262/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA - SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIA NR. 390

Ședința publică din data de 22 aprilie 2013

Președinte – N. C.

Judecător – R. M.

Judecător – I. S.

Grefier - N. D.

Pe rol fiind soluționarea recursului civil declarat de pârâții P. M., B. M., domiciliate în ., nr.231A, județul Dâmbovița și R. A., domiciliat în ., ., împotriva sentinței civile nr.1119 din 21.12.2012 pronunțată de Judecătoria Moreni în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă Direcția G. de Asistență Socială și Protecția Copilului Dâmbovița, cu sediul în Târgoviște, ., nr.1, județul Dâmbovița, având ca obiect – pretenții.

La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns: recurenții-pârâți P. M., R. A. și B. M., intimata-reclamantă Direcția G. de Asistență Socială și Protecția Copilului Dâmbovița prin consilier juridic Ș. E., în baza delegației depusă la dosar.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței obiectul cauzei, stadiul în care se află judecata, procedura de citare legal îndeplinită, cererea de recurs este scutită de plata taxei de timbru, cererea de recurs este motivată, prin serviciul registratură, la data de 10.04.2013, intimata a depus la dosar întâmpinare cu copii pentru comunicare, după care:

Președintele completului de judecată verifică personal modul de îndeplinire a procedurii de citare și constată că este legal îndeplinită.

Recurenții depun la dosar note scrise. Li se înmânează recurenților câte o copie a întâmpinării, recurentele precizează că nu știu carte și nu solicită termen să ia cunoștință de întâmpinare.

Părțile precizează că nu mai au cereri de formulat, probe de administrat, apreciază cauza în stare de judecată.

Instanța, având în vedere că nu sunt cereri prealabile de formulat, excepții de invocat, acte de depus la dosar, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri asupra recursului civil de față.

Recurenții-pârâți P. M., R. A. și B. M., având pe rând cuvântul, a solicitat admiterea recursului așa cum a fost formulat și în sensul notelor scrise depuse la dosar.

Reprezentantul intimatei Direcția G. de Asistență Socială și Protecția Copilului Dâmbovița a pus concluzii de respingerea recursului ca nefondat, menținerea sentinței pronunțată de instanța de fond ca fiind legală și temeinică, în sensul concluziilor din întâmpinare, să se rețină de către instanță că moștenitorii defunctei R. G. nu trebuie să accepte moștenirea pentru a fi obligați la restituirea sumelor încasate necuvenit cu titlu de prestații sociale de către autoarea lor.

Instanța, în temeiul dispozițiilor art.150 Cod procedură civilă, socotindu-se lămurită, președintele constată cauza în stare de judecată și rămâne în deliberare.

TRIBUNALUL

Asupra recursului civil de față:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Moreni la data de 16.07.2012, sub nr._, reclamanta Direcția G. de Asistență Socială și Protecția Copilului Dâmbovița a chemat în judecată pe pârâții P. M., R. A. și B. M., solicitând obligarea acestora la restituirea sumei de_ lei, actualizată cu indicele de inflație, reprezentând contravaloarea indemnizației lunare încasată necuvenit de R. G..

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că R. G., persoană încadrată în grad de handicap, a încasat necuvenit suma de_ lei, reprezentând plata indemnizației lunare de handicap în perioada mai 2002-decembrie 2008, că, așa cum reiese din referatul întocmit de Biroul Prestații Sociale, numita R. G. nu a avut certificat de încadrare în grad de handicap valabil, fiind plătită ca urmare a înregistrării eronate a valabilității certificatului anterior (nr. 436/2001 cu valabilitate 6 luni și nu permanent), că s-a încercat recuperarea debitului pe cale amiabilă, achitându-se astfel suma de 808 lei, rămânând de achitat diferența de_ lei, în acest sens fiind încheiat și un angajament de plată, la data de 09.09.2009, care, însă, nu a fost respectat.

La data de 5.10.2012, pârâta P. M. a depus întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii reclamantei, arătând că mama sa a restituit suma de 808 lei, iar pentru diferența de bani a încheiat un angajament, că la data de 06.10.2009 a intervenit decesul mamei sale și că este neîntemeiată acțiunea reclamantei de a chema în judecată moștenitorii lui R. G..

Reclamanta a depus, pentru termenul din 23.11.2012, precizări referitoare la întâmpinarea depusă de către pârâta moștenitoare P. M., invocând faptul că, în conformitate cu art. 101 din Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, sumele încasate necuvenit cu titlu de prestații sociale de către persoanele cu handicap, nerecuperate din cauza decesului acesteia, se recuperează, după caz, de la moștenitori, familie, sau reprezentanți legali, în condițiile dreptului comun, că familia, respectiv copiii, părinții și soțul supraviețuitor nu trebuie să accepte moștenirea pentru a fi obligați la restituirea sumelor încasate necuvenit cu titlu de prestații sociale de către persoana cu handicap decedată, după cum nu trebuie să accepte moștenirea pentru a li se cuveni prestațiile sociale rămase neîncasate de către persoana cu handicap decedată, că art. 36 alin. (6) din H.G. nr. 268/2007 prevede faptul că prestațiile sociale rămase neîncasate de către persoana cu handicap decedată reprezentând indemnizația și/sau bugetul personal complementar pe luna în care a avut loc decesul și după caz, prestațiile sociale cuvenite și neachitate până la deces, se plătesc soțului supraviețuitor, copiilor, părinților sau în lipsa acestora, celorlalți moștenitori, în condițiile dreptului comun, și că numai celelalte rude, până la gradul al IV-lea inclusiv (frații, bunicii, unchiul, mătușa) trebuie să accepte moștenirea pentru a fi obligate la restituirea sumelor încasate necuvenit cu titlu de prestații sociale de către persoana cu handicap decedată.

Prin sentința civilă nr. 1119/21.12.2012, Judecătoria Moreni a admis acțiunea și, în consecință, a obligat moștenitorii pârâtei defuncte R. G., respectiv numiții P. M., R. A. și B. M., în solidar, la plata către reclamantă a sumei de_ lei, reprezentând contravaloarea indemnizației lunare încasată necuvenit de către autoarea lor.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că R. G., persoană încadrată în grad de handicap, a încasat cu titlu de indemnizație, suma de_ lei de la reclamantă, însă nu a avut un certificat de încadrare în grad de handicap valabil, întrucât certificatul de handicap nr. 436/2001 avea valabilitate 6 luni și nu permanentă, că din această sumă a fost recuperată suma de 808 lei, rămânând o diferență de_ lei, pentru care s-a încheiat un angajament de plată la data de 09.09.2009, între reclamantă și beneficiara indemnizației R. G..

A mai reținut prima instanță că, potrivit certificatului de deces, R. G. a decedat la data de 05.10.2009, astfel că debitul datorat de aceasta nu a fost recuperat în totalitate până la deces, iar moștenitorii P. M., R. A. și B. M., deși au fost convocați la sediul reclamantei pentru rezolvarea pe cale amiabilă a acestui litigiu, nu s-au prezentat, astfel că reclamanta a promovat prezenta acțiune, iar, potrivit art. 101 din Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, sumele care au fost încasate necuvenit cu titlu de prestații sociale de către persoana cu handicap, nerecuperate din cauza decesului acesteia, se recuperează, după caz, de la moștenitori, familie sau reprezentanți legali.

Totodată, instanța de fond a constatat că reclamanta a făcut dovada faptului că P. M., R. A. și B. M. sunt moștenitorii defunctei R. G., astfel încât aceștia, potrivit art. 36 alin. (6) din H.G. nr. 268/2007 coroborat cu art. 101 din Legea nr. 448/2006 republicată, sunt obligați să achite suma de_ lei din debitul total de_ lei, încasat necuvenit de către defunctă cu titlu de indemnizație lunară de handicap.

Împotriva sentinței civile a instanței de fond au declarat recurs, în termen legal, pârâții P. M., R. A. și B. M., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și, rejudecând cauza în fond, respingerea acțiunii formulată de reclamantă împotriva lor, cu obligarea intimatei reclamante la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de acest proces. Totodată, solicită să se dispună, prin încheiere motivată, suspendarea executării hotărârii atacate, fără citarea părților, chiar înainte de primirea dosarului.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenții pârâți au considerat că sentința civilă pronunțată de Judecătoria Moreni este nelegală și netemeinică, întrucât, în mod greșit, instanța de fond, în pronunțarea hotărârii, și-a însușit punctul de vedere al reclamantei bazat pe dispozițiile art. 101 din Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, insa nu a avut în vedere dispozițiile art. 1100, art. 1103 și art. 1106 din Codul civil si a ignorat și dispozițiile art. 1114 din același cod.

Astfel, recurentii au aratat că mama acestora a decedat la data de 05.10.2009 și niciunul dintre aceștia nu și-a manifestat dorința de a deschide succesiunea, deoarece, după deces, nu a rămas niciun bun care să formeze masa succesorală, considerând că fiecare a renunțat la moștenire.

Recurenții pârâți au mai arătat că instanța de fond, în motivarea hotărârii pronunțate, nu a avut în vedere dispozițiile art. 1103 Codul civil, in sensul ca nu erau obligati de a accepta mostenirea si deci, practic, de a fi obligati la repararea pagubei.

In continuare, au aratat recurentii si că o altă dispoziție legală ce trebuia avută în vedere la pronunțarea hotărârii de către instanța de fond este cea prevăzută la art. 1114 alin. (2) Cod civil, care arata ca mostenitorii legai si legatarii universali raspund pentru datoriile si sarcinile mostenirii numai cu bunurile din patrimoniul succesoral proportional cu cota fiecaruia. Întrucât în patrimoniul succesoral al defunctei lor mamă nu au existat asemenea bunuri, aceștia nu puteau fi obligați la plata pagubei cauzată reclamantei.

De fapt, culpa este a funcționarului care a avizat favorabil acel certificat de handicap ca având valabilitate permanentă și nu pe o perioadă de 6 luni, cum corect și legal a fost emis.

De asemenea, recurenții pârâți au susținut că instanța de fond, în mod greșit, a considerat că angajamentul de plată încheiat la data de 09.09.2009 între reclamantă și defuncta lor mamă, este valabil, întrucât prima instanță trebuia să aibă în vedere vârsta înaintată a autoarei la momentul încheierii angajamentului de plată (cca 80 de ani), faptul că nu știa carte și că era bolnavă psihic, astfel că aceasta nu se afla în deplinătatea facultăților mintale pentru a avea capacitate de exercițiu deplină, aceasta decedând la o lună de la încheierea angajamentului de plată.

Totodată, recurenții pârâți au considerat că acțiunea civilă în pretenții introdusă de reclamantă este neîntemeiată, iar hotărârea pronunțată de instanța de fond în admiterea acesteia este nelegală și netemeinică, că reclamanta are posibilitatea de a-și recupera paguba în valoare de_ lei de la funcționarul acesteia care a cauzat-o, făcându-se aplicarea dispozițiilor art. 270 pct. 3 din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii.

Pentru considerentele de mai sus, recurenții pârâți au solicitat, în baza art. 490 alin. (1) și (2) Cod procedură civilă, admiterea recursului, casarea sentinței civile pronunțată de Judecătoria Moreni ca fiind nelegală și netemeinică și pronunțarea unei hotărâri legale și temeinice.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 477-481 Cod procedură civilă și art. 482 alin. (1) pct. 5 și 8 Cod procedură civilă.

Intimata reclamantă Direcția G. de Asistență Socială și Protecția Copilului Dâmbovița a formulat întâmpinare, depusă la dosar la data de 10.04.2013, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, considerând că sentința pronunțată de Judecătoria Moreni este legală și temeinică și că instanța de fond a analizat și a administrat în mod corect probele aflate la dosarul cauzei.

În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 205-208 Cod procedură civilă.

Examinând sentinta recurată prin prisma criticilor formulate, a actelor și lucrărilor dosarului precum și a dispozițiilor legale incidente în cauză tribunalul constată urmatoarele:

Recurentii parati au sustinut prin cererea de recurs ca instanta de fond s-a limita in pronuntarea si motivarea hotararii numai pe dispozitiile art. 101 din Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap si nu a avut în vedere dispozițiile art. 1100, art. 1103 și art. 1106 din Codul civil si a ignorat și dispozițiile art. 1114 din același cod.

Tribunalul retine insa ca potrivit dispozitiilor art. 91 din legea nr. 71/2011 pentru punerea in aplicare a Noului cod civil „mostenirile deschise inainte de . Codului civil sunt supuse legii in vigoare la data deschiderii mostenirii”.

Conform art. 954 cod civil „mostenirea unei persoane se deschide la momentul decesului acesteia.”

Intrucat autoarea recurentilor parati – R. G., a decedat in data de 5 octombrie 2009, cand in vigoare era Vechiul Cod Civil, rezulta ca, potrivit dispozitiilor legale enuntate mai sus, vor fi aplicabile prevederile acestuia si nu textele legale invocate de catre recurenti, ce se regasesc in Noul Cod Civil, ce a intrat in vigoare la 1 octombrie 2011.

Retinand totusi situatiile juridice invocate de acestia, izvorate din vechiul Cod Civil, in masura in care se regasesc in acestea, tribunalul va avea astfel in vedere ca potrivit art. 686 Cod civil „nimeni nu este obligat de a face acceptarea unei mosteniri ce i se cuvine”, ca succesiunea poate fi acceptata pur si simplu sau sub beneficiu de inventar, conform art. 685 Cod civil, iar potrivit art. 774 Cod civil mostenitorii contribuie la plata datoriilor si sarcinilor mostenirii, fiecare cu ce ia, iar potrivit art. 700 Cod civil, dreptul de optiune succesorala se prescrie in 6 luni.

In legatura cu prima situatie juridica invocata de catre recurenti care au aratat ca daca nu au acceptat succesiunea in termenul legal de 6 luni, conform vechiului Cod Civil, ei sunt considerati renuntatori si nu pot fi obligati la plata datoriilor mamei lor decedate, mai ales ca potrivit sustinerii ulterioare nu pot fi obligati sa accepte mostenirea, tribunalul constata ca in mod derogator de la prevederile Codului Civil, art. 101 din Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, ce constituie o lege speciala, stabileste faptul ca sumele care au fost încasate necuvenit cu titlu de prestații sociale de către persoana cu handicap, nerecuperate din cauza decesului acesteia, se recuperează, după caz, de la moștenitori, familie sau reprezentanți legali. Prima instanta a facut in mod corect aplicarea acestui text de lege, retinand ca recurentii parati sunt descendenti de gradul I ai defunctei, in sarcina careia s-a constituit debitul.

Pe de alta parte, desi au sustinut ca mama lor nu a lasat bunuri mostenire si nu aveau ce culege la moartea acesteia in vederea acceptarii mostenirii, chiar si tacite, acestia nu au prezentat dovezi ale sustinerilor lor. Nu in ultimul rand, renuntarea la mostenire constituie un act juridic solemn, iar pentru dovedirea situatiei juridice recurentii reclamanti trebuiau sa prezinte un certificat de renuntator, numai in lumina Noului Cod Civil, neaplicabil spetei de fata, se concepe prezumtia de renuntare la mostenire, ca urmare a neacceptarii in termenul de exercitare a dreptului de optiune succesorala.

In mod gresit au sustinut recurentii, in continuare, ca in calitatea lor de mostenitori legali nu ar putea fi obligati sa suporte pasivul mostenirii decat in limita bunurilor din patrimoniul succesoral proportional cu cota fiecaruia. Aceasta sustinere insa se intemeieaza pe dispozitiile Noului C. Civil, neaplicabil spetei de fata, asa cum s-a retinut, in vreme ce Vechiul Cod Civil stabileste din contra ca mostenitorii contribuie la plata datoriilor si sarcinilor mostenirii, fiecare cu ce ia, asa cum se arata in art. 774. Codul Civil reglementeaza pentru situatia limitarii raspunderii mostenitorilor pentru datoriile si sarcinile mostenirii institutia acceptarii mostenirii sub beneficiu de inventar, care reprezinta tot un act juridic expres si solemn, ce nu este invocat si prezentat in cauza de fata.

Au mai sustinut recurentii reclamanti ca angajamentul de plata semnat de mama lor anterior decesului nu ar fi valabil, avand în vedere vârsta înaintată a autoarei la momentul încheierii angajamentului de plată (cca 80 de ani), faptul că nu știa carte și că era bolnavă psihic, astfel că aceasta nu se afla în deplinătatea facultăților mintale pentru a avea capacitate de exercițiu deplină, aceasta decedând la o lună de la încheierea angajamentului de plată.

Tribunalul retine insa ca actul sub semnatura privata este valabil, nefiind anulat, astfel ca isi produce efectele pentru care a fost incheiat.

Referitor la ultima sustinere a recurentilor, potrivit cu care reclamanta intimata are posibilitatea de a-și recupera paguba în valoare de_ lei de la funcționarul acesteia care a cauzat-o, făcându-se aplicarea dispozițiilor art. 270 pct. 3 din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii, tribunalul retine ca Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap a stabilit prin textul a carui aplicabilite a fost efectuata in cauza, care este modalitatea de recuperare a sumelor de bani in cazul in care acestia au fost primiti, desi nu erau datorati, iar defuncta mama sau reprezentatul legal al acesteia, daca era cazul, nu a fost lipsita de culpa in ceea ce primeste primirea acestor bani, intrucat desi stia ca certificatul sau de incadrare in grad de handicap are o valabilitate de 6 luni, a acceptat primirea drepturilor legale pentru o perioada de 7 ani.

Față de cele ce preced, se concluzionează că soluția instanței de fond este legală și temeinică, astfel încât, în temeiul art.312 alin.1 Cod procedură civilă, se va respinge recursul promovat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul civil declarat de recurenții pârâți B. M., P. M., domiciliate în ., nr. 231A, județul Dâmbovița, și R. A., domiciliat în ., ., împotriva sentinței civile nr. 1119 pronunțată la data de 21.12.2012 de către Judecătoria Moreni în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă Direcția G. de Asistență Socială și Protecția Copilului Dâmbovița, cu sediul în municipiul Târgoviște, ., nr. 1, județul Dâmbovița.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din data de 22 aprilie 2013.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,

N. C. R. M. I. S.

GREFIER

N. D.

Jud. fond M. V.

Judecătoria Moreni

Dosar fond nr._

Red. R.M. / Tehnored. I.M.

2 exemplare – 16.05.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Decizia nr. 390/2013. Tribunalul DÂMBOVIŢA