Fond funciar. Decizia nr. 891/2013. Tribunalul DÂMBOVIŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 891/2013 pronunțată de Tribunalul DÂMBOVIŢA la data de 21-10-2013 în dosarul nr. 1452/315/2010*
DOSAR NR._
ROMANIA
TRIBUNALUL DAMBOVITA SECTIA I CIVILA
DECIZIA CIVILA NR.891
SEDINTA PUBLICĂ DIN DATA DE 21 octombrie 2013
Instanța compusă din:
Președinte: - C. M. G.
Judecător: - S. D.
Judecător: - A. S.
Grefier :- S. E. S.
Pe rol fiind pronunțarea asupra recursului civil promovat de recurenta pârâtă DIRECȚIA S. DÂMBOVIȚA cu sediul în Târgoviște, str. . I, nr. 68, județul Dâmbovița, împotriva sentinței civile nr. 338din 22 ianuarie 2013, pronunțată de Judecătoria Târgoviște, în dosarul nr._, intimați reclamanți fiind D. P. domiciliat în Ploiești, str. .. 1, ., A. S. domiciliată în Moreni, ., județul Dâmbovița și D. C. domiciliat în comuna Bucșani, ., și intimatele pârâte fiind C. L. DE APLICARE A LEGII FONDULUI FUNCIAR BUCȘANI cu sediul în . și C. JUDEȚEANĂ PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATĂ ASUPĂRA TERENURILOR DÂMBOVIȚA cu sediul în Târgoviște, .. 1, județul Dâmbovița și intimații reclamanți M. M. domiciliat în Moreni, ., ., . și C. L. domiciliată în Moreni, ., județul Dâmbovița, dosarul având ca obiect recurs fond funciar.
Cererea de recurs este scutită de la plata taxei de timbru și a timbrului judiciar conform art. 42 din Legea 1/2000.
Dezbaterile și susținerile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din 15 octombrie 2013, care face parte integrantă din prezenta decizie, când instanța, pentru a da posibilitatea părților de a depune la dosar concluzii scrise, a amânat pronunțarea la 21 octombrie 2013, dată la care a pronunțat următoarea deciziei civilă.
TRIBUNALUL
Asupra recursului civil de față:
Prin cererea de chemare în judecată a pârâtelor C. Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Dâmbovița, C. L. de Aplicare a Legii Fondului Funciar Bucșani și Direcția S. Dâmbovița,înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgoviște sub nr._ 09.02.2010, reclamații D. E.-decedată prin prezumtivii moștenitori M. M. și C. L., D. P., A. S. și D. C. au solicitat constatarea nulității absolute parțiale a titlului de proprietate nr._/10.12.2004 pentru suprafața de 5100 mp teren extravilan arabil situată în Bucșani, T 4 P926/45, menționat eronat, urmând a dispune eliberarea unui nou titlu pentru suprafața de 5100 mp teren extravilan arabil situat în Bucșani, T 22, P 131/1.
Motivând cererea, reclamanții au arătat că la data de 31.08.2000 a fost emis titlul de proprietate menționat pe numele moștenitorilor lui D. M. I., titlu care includea și suprafața de 5100 mp și după mai bine de 4 ani, fără a fi înștiințați în vreun fel și fără acordul lor, s-a emis un nou titlu de proprietate care nu mai cuprindea suprafața de teren sus menționată, procedura fiind nelegală neputând fi de acord nici cu primirea unei suprafețe de teren care nu a aparținut autorului lor.
În drept au fost invocate dispozițiile art. III din Legea nr. 169/1997.
Prin precizarea depusă la termenul din 16.06.2011 (f. 153), reclamanții prin reprezentant au arătat că înțeleg să invoce motivul de nulitate prevăzut de art. III lit. a alin. ii din Legea nr. 169/1997.
În dovedirea cererii au fost depuse următoarele înscrisuri în copie: titlul de proprietate nr._/31.08.2000 (f. 5),titlul de proprietate nr._/10.12.2004 (f. 7), procuri autentice (f. 9).
Pârâta C. L. de Aplicare a Legii Fondului Funciar Bucșani a formulat întâmpinare susținând că modificarea titlului s-a făcut la cererea reclamantului D. C., cel care îi reprezintă pe toți moștenitori în cauză în condițiile în care prin cererea înregistrată sub nr. 6343/03.11.2003 a solicitat schimbarea amplasamentului terenului din T 22 pe motiv că nu deține acest teren.
Prin aceeași întâmpinare s-a solicitat introducerea în cauză a Ocolului Silvic Bucșani.
La termenul de judecată din 25.02.2010 s-a dispus conceptarea în calitate de pârâtă și a Direcției Silvice Dâmbovița.
În probațiune, s-au depus înscrisuri, s-au audiat martorii V. F. și Otâncilă V., la propunerea reclamanților, s-a dispus efectuarea unei expertize topografice pentru identificarea terenului, s-a administrat reclamantului D. C. interogatoriu din oficiu, iar pârâtele comisia locală și Direcția S. Dâmbovița au înaintat relații și înscrisuri privitoare la amplasamentul în litigiu.
Prin sentința civilă nr.3040/6.10.2011 s-au respins excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată, invocată de pârâta Direcția S. Dâmbovița, precum și cererea reclamanților, luându-se act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că Legea nr. 169/1997 prevede expres dreptul oricărei persoane interesate de a solicita nulitatea absolută a titlurilor emise în aplicarea legilor fondului funciar (alin. 2 al art. III din textul de lege menționat), împrejurare în care nu se poate reține, astfel cum se pretinde în susținerile asupra excepției, că legea nu prevede acest mijloc juridic.
S-a menționat că dreptul de a formula acțiunea în constatarea nulității nu este și nici nu poate fi condiționat de cerința urmării vreunei proceduri prealabile. De altfel se poate constata că textul de lege menționat anterior nici nu prevede o astfel de condiție de admisibilitate, conferind dreptul persoanelor interesate de a solicita direct în instanță constatarea nulității unui titlu de proprietate.
Sub aspectul fondului cauzei, s-a constatat că la data de 31.08.2000 a fost emis titlul de proprietate nr._/31.08.2000 (f. 5) pe numele moștenitorilor lui D. M. I. pentru o suprafață de 2,8 ha în care era cuprinsă și suprafața de 5100 mp, ce face obiectul prezentei cauze, suprafață trecută în T 22 P 131/1, extravilan.
Ulterior, reclamantul D. C. a depus cererea înregistrată la comisia locală sub nr. 6343/03.11.2003 prin care a solicitat schimbarea amplasamentului terenului în suprafață de 5100 mp din T 22 P 131/1 cu motivarea că nu deține acest teren.
Prin amendamentul nr. 6577/22.09.2004 la hotărârea nr. 39/1991, comisia județeană a anulat titlul de proprietate nr._/31.08.2000 și a dispus emiterea unui nou titlu cu nr._/10.12.2004 în care amplasamentul suprafeței de teren menționate a fost schimbat.
La data de 10.12.2004 a fost emis titlul de proprietate ce face obiectul prezentei acțiuni cu nr._/10.12.2004.
În baza înscrisurilor depuse la dosar și a raportului de expertiză întocmit s-a reținut că în niciunul din cele două titluri de proprietate emise pe numele reclamanților, suprafața de teren de 5100 mp nu a fost reconstituită pe vechiul amplasament. Astfel, din raportul de expertiză și completarea la acesta rezultă că potrivit lucrării de întreținere cadastru funciar al localității Bucșani din anul 1979 (ultima lucrare de cadastru) . situată suprafața menționată, P 131/1, se afla în tarlaua 11 și nu în tarlaua 22. Din același raport rezultă că în T 22 figurează alte parcele. Aceste aspecte sunt confirmate și prin adresa nr. 2608/2011 emisă de OCPI Dâmbovița (f. 105) precum și prin adresa nr. 2496/2010 emisă de primăria Bucșani (f. 30).
Din această ultimă adresă, ca și din titlul depus (f. 106) reiese totodată că o suprafața de 2500 mp din P 131/1, T 11 a comunei Bucșani apare reconstituită prin titlul de proprietate nr._/15.04.2004 emis pe numele lui Otânceală A..
Luând în considerare motivele invocate de reclamanți și anume cazul de nulitate prevăzut de art. III lit. a alin. ii din Legea nr. 169/1997, reconstituirea în favoarea altor persoane asupra vechilor amplasamente ale foștilor proprietari, solicitate de către aceștia, în termen legal, libere la data solicitării, în baza Legii nr. 18/1991 pentru terenurile intravilane, a Legii nr. 1/2000 și a prezentei legi, precum și actele de constituire pe terenuri scoase din domeniul public în acest scop, instanța de fond a apreciat că acestea nu pot fi reținute întrucât nu au fost dovedite.
Într-adevăr reținerea ca întemeiat a acestui motiv ar presupune ca suprafața de teren din titlul atacat parțial, în speță de 5100 mp din T 43 P 926/45, să fi aparținut unei alte persoane decât fostul proprietar care a solicitat reconstituirea pe acest amplasament, amplasament care să fi fost liber la acel moment.
Or, în prezenta cauză reclamanții nu au făcut nicio dovadă în sensul că ar exista o astfel de persoană care să fie vechiul proprietar ori moștenitor de al acestuia și care să fi solicitat reconstituire dreptului cu privire la acest teren.
Din contră, astfel cum susțin chiar reclamanții, susțineri confirmate și de comisiile locale, aceștia erau îndreptățiți la reconstituirea acestei suprafețe de 5100 mp în calitate de moștenitori ai defunctului D. M. I., care a figurat printre altele și cu aceste suprafețe în evidențele agricole ale localității în perioada demarării procesului de cooperativizare, suprafața fiind transferată la solicitarea unuia dintre moștenitori de pe un amplasament care astfel cum s-a arăta anterior nici nu există (este vorba de T 22 P 131/1) pe un alt amplasament solicitat ulterior.
Referitor la solicitarea reclamanților de a li se emite titlu pentru dreptul de proprietate în T 22, P 131/1, judecătoria a constatat că este neîntemeiată deoarece din înscrisurile depuse la dosar ca și din raportul de expertiză cu completările ulterioare rezultă că acest amplasament nu era fostul amplasament al suprafeței deținută anterior de către autorul părților. S-a reținut corect în raportul de expertiză că acest amplasament nici nu poate în mod obiectiv exista, atâta timp cât în T 22 se află cu totul alte parcele decât cea pretinsă de către părți, și anume P 131/1 (a se vedea în acest sens raportul de expertiză si completarea la acesta). Mai mult chiar comisia locală a admis într-una din adresele comunicate instanței că fostul amplasamentul a fost stabilit greșit din eroare P 131/1 fiind menționată în T 22.
Au fost înlăturate și criticile privitoare la modalitatea de derulare a procedurii de anulare a vechiului titlu de proprietate și emitere a noului titlu de proprietate, atacat în prezenta cauză pe considerentul că nu vizează legalitatea titlului de proprietate nr._/10.12.2004 ci aspecte care țin eventual de legalitatea unor acte anterioare emise de către cele două comisii.
S-a mai argumentat că simpla nemulțumire a titularului unui drept reconstituit printr-un titlu de proprietate emis în baza legilor fondului funciar, legată de amplasamentul unei suprafețe de teren nu poate constitui prin ea însăși un motiv de nulitate a respectivului titlu. Și asta pentru că pe de o parte acțiunea în nulitate prevăzută de Legea nr. 169/1997 poate fi introdusă în cazuri strict prevăzute de lege, fără ca aceste cazuri să poată fi extinse prin analogie la alte cazuri. Iar pe de altă parte o soluție contrară ar însemna periclitarea însăși a stabilității circuitului civil, cu consecința prejudicierii și a terțelor persoane care au dobândit drepturi cu privire la aceste bunuri (a se vedea în acest sens că pe o porțiune din suprafețele anterioare au fost emise titluri de proprietate ulterior).
Mai mult, în cauză chiar și dacă s-ar ignora considerentele expuse anterior, admițându-se posibilitatea anulării propriului titlu de proprietate în scopul emiterii unui titlu cu privire la aceeași suprafață totală dar cu un alt amplasament, se constată că o eventuală reconstituire nu ar putea avea loc pe amplasamentul solicitat față de împrejurarea că T 22, P 131/1 nici nu există în realitate (astfel cum s-a reținut în raportul de expertiză și în completarea la acesta în T 22 există alte parcele).
Tribunalul Dâmbovița, prin decizia civilă nr.47/17.01.2012 a admis recursul reclamanților, casând sentința cu trimiterea cauzei spre rejudecare, reținând în esență că în condițiile în care titlul de proprietate nr._/2000 intrase în circuitul civil și mai ales având în vedere că cererea de anulare a acestui titlu și de schimbare a amplasamentului suprafeței de 5100 mp a fost formulată doar de unul dintre beneficiarii moștenitori - D. C. care nu a prezentat o procură pentru ceilalți moștenitori beneficiari ai reconstituirii dreptului de proprietate, modalitatea de anulare a titlului de proprietate nr._/2000 și de emitere a altui titlu de proprietate pe un alt amplasament apare ca nelegală și abuzivă.
Chiar dacă schimbarea amplasamentului terenului înscris în titlul de proprietate nu figurează printre cazurile de constatare a nulității prevăzut de art. III lit. a) din Legea nr. 169/1997, s-a apreciat că aceasta reprezintă o cauză de nulitate relativă, nefiind permis comisiilor de aplicare a legii fondului funciar să intervină unilateral în cuprinsul unui titlul de proprietate intrat în circuitul civil și să creeze prin aceasta beneficiarilor titlului de proprietate o vătămare ce nu poate fi reparată decât prin anularea actului.
Cu atât mai mult nelegalitatea modului în care au acționat comisiile de aplicare a fondului funciar rezultă din împrejurarea că titlul de proprietate din anul 2000 viza reconstituirea pe vechiul amplasament (menționarea tarlalei 22 în loc de 11 fiind o simplă eroare ce putea fi rectificată de C. Județeană, astfel cum s-a procedat și cu celelalte titluri de proprietate - adresa nr. 568/2010 - fila 90), liber la data solicitării, iar prin titlul de proprietate eliberat în anul 2004, suprafața de 5100 mp a fost atribuită într-o altă locație ce nu reprezintă fostul amplasament al terenului.
Având însă în vedere că, prin adresa nr. 608/24.03.2011 a OCPI Dâmbovița a fost înaintat instanței titlul de proprietate nr._/2004 prin care numitei Otinceală A. i s-a reconstituie dreptul de proprietate asupra unei suprafețe de 2500 mp în tarlaua 11, .-a considerat că este necesară completarea expertizei efectuate pentru a se stabili dacă amplasament solicitat de reclamanți pentru cei 5100 mp (tarlaua 11, . liber, concluzie în funcție de care urmează a se aprecia posibilitatea reconstituirii acestei suprafețe pe vechiul amplasament.
Refacerea raportului de expertiză a fost considerată necesară și pentru a se clarifica situația juridică a acestui teren din tarlaua 11 . privire la care Direcția S. susține că este domeniul public al statului, fără însă a depune sau preciza actul normativ în baza căruia terenul a trecut în domeniul public al statului, cu excepția amenajamentelor silvice, cu atât mai mult cu cât o suprafață de 2500 mp din această . mai fost reconstituită prin titlul de proprietate nr._/2004.
Dosarul a fost înregistrat pentru rejudecare la 1.02.2012, dispunându-se suplimentarea probatoriului în sensul solicitării relațiilor de la Direcția S. privitoare la indicarea actelor normative din care rezultă pretinsa situație juridică a imobilului teren din T11 P 131/1, de imobil aparținând domeniului public, precum și completarea raportului de expertiză.
Prin adresa nr. 5191/14.05.2012 (f-29), pârâta Direcția S. a comunicat că terenul menționat face parte din fondul forestier proprietatea publică a statului, astfel cum rezultă din amenajamentul silvic (harta amenajistică și descrierea parcelară) UP IX Neagra și UA 108 A, că nu deține documente anterioare anului 1945 și că cel mai probabil imobilul a intrat în posesia statului ca efect al naționalizării, suprafața în cauză este evidențiată în SILV 1, raportare statistică anuală a fondului forestier, suprafețele raportate în SILV 1 regăsindu-se în inventarul bunurilor publice, potrivit art. 19 din Legea nr. 213/1998, subliniind că reclamanții sunt cei care trebuie să facă dovada îndreptățirii la amplasamentul solicitat.
Din completarea raportului de expertiză a reieșit că amplasamentul solicitat de către reclamanți este în totalitate ocupat de către ocolul silvic Bucșani și are indicatorii topocadastrali T 11 P 131/1/1, terenul nu face parte din domeniul public, suprafața de 2500,00 mp situată în T 11 P 131/1 menționată în titlul de proprietate nr._/2004 nu se suprapune cu suprafața pretinsă de către reclamanți din T 11 P 131/1/1.
Prin sentința civilă nr.338/22.01.2013 s-a admis cererea reclamanților, s-a constatat nulitatea absolută parțială a Titlului de proprietate nr._ emis la data de 10.12.2004, menținându-se restul dispozițiilor titlului atacat a fost obligată pârâta C. L. de Aplicare a Legii Fondului Funciar Bucșani să întocmească documentația necesară și pârâta C. Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor Dâmbovița să emită pe numele D. I., M. E., A. S., D. C. și D. P. un nou titlu de proprietate modificat în care în loc de suprafața de teren de 5.100 mp situată în T 43, P 926/45, categoria de folosință arabil extravilan, comuna Bucșani, . trecută suprafața de teren de 5.100 mp situată în T11, P 131/1/1, în localitatea Bucșani, J. Dâmbovița, categoria de folosință pășune, extravilan, având ca vecinătăți și dimensiuni: la N- PD 165 OS Bucșani – 18,20 m prin punctele 11-10 – limita convențională; la E- PD 165 OS Bucșani (pârâul ,,F. lui G.”) – 141,20 m prin punctele 10-9-8-7-6-5-2 – limita convențională; la S-_ – 37,00m prin punctele 2-53-54-55 – limita convențională; la V – PD 165 OS Bucșani – 135,50 m prin punctele 55-16-15-14-13-12-11 – limita convențională, astfel cum a fost identificat în completarea la raportul de expertiză întocmit de expert G. V.. S-a luat act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că din probele administrate în cauză, în primul ciclu procesual, rezultă că reconstituirea celor 5.100,00 mp din titlul de proprietate nr._/31.08.2000 s-a făcut pe vechiul amplasament care se afla în T 11, P 131/1, fiind o simplă eroare materială menționarea în titlul de proprietate a T 22 în loc de T 11.
Ulterior emiterii titlului menționat și intrării în circuitul civil, acesta a fost anulat de comisia județeană fiind emis titlul de proprietate nr._/10.12.2004, care diferă de cel anterior doar în ceea ce privește amplasamentul celor 5.100,00 mp, care figurează în T 43, P 926/45;
Modalitatea de emitere a noului titlu a fost nelegală și abuzivă în condițiile în care titlul intrase în circuitul civil iar cererea de emitere a ultimului titlu fusese formulată doar de una dintre persoanele îndreptățite la reconstituire.
În privința solicitării reclamanților de obligare la întocmirea documentației necesare și emiterea unui nou titlu de proprietate în care să fie trecută suprafața de teren de 5.100 mp situată în T11, P 131/1, instanța a considerat-o ca întemeiată față de următoarele argumente:
Potrivit art. 2 alin. 1 din Legea nr. 1/2000 în aplicarea prevederilor prezentei legi reconstituirea dreptului de proprietate se face pe vechile amplasamente, daca acestea nu au fost atribuite legal altor persoane.
Astfel cum a reținut cu putere de lucru judecat în prezenta cauză și instanța de recurs, în funcție de regimul juridic al imobilului teren pretins de către părțile reclamante se impune reconstituire dreptului de proprietate cu privire la această suprafață pe vechiul amplasament.
Amplasamentul pretins de către reclamanți, T 11, P 131/1/1, astfel cum a reieșit din completarea la raportul de expertiză, nu este în prezent atribuit altor terțe persoane.
Din măsurătorile efectuate cu ocazia completării la raportul de expertiză tehnică judiciară inițială, a rezultat că amplasamentul menționat nu se suprapune cu suprafața de 2.500,00 mp situată în T 11 P 131/1, trecută în titlul de proprietate nr._/2004.
Nu a fost reținută susținerea pârâtei Direcția S. în sensul că imobilul face parte din domeniul public al statului și că astfel nu poate face obiectul reconstituirii dreptului de proprietate întrucât pe de o parte această susținere nu a fost dovedită, la dosar nefiind depuse niciun fel de dovezi din care să reiasă, astfel cum a indicat și instanța de recurs dacă imobilul aparține sau nu domeniului public. Acest aspect a fost oarecum tranșat de către instanța de recurs care a apreciat că din dovezile depuse în primul ciclu procesual pârâta Direcția S. nu a făcut dovada că terenul se află în domeniul public. Din contră, astfel cum rezultă din concluziile raportului de expertiză ca și din susținerile părților, terenul se află doar în administrarea pârâtei fără însă a fi făcută și dovada dreptului de proprietate publică.
Pe de altă parte prezintă importanță modalitatea în care a fost preluat de către stat imobilul deoarece în măsura în care terenul a fost preluat fără titlu, dreptul la reconstituire nu poate fi îngrădit, dispozițiile legale impunând ca reconstituirea să se facă pe vechiul amplasament. Astfel cum s-a reținut în jurisprudență și în literatura de specialitate, în cazurile în care terenurile nu au fost preluate cu titlu valabil de către Stat sau de către fostele C.A.P.-uri, soluția de reconstituire a dreptului de proprietate pe fostul amplasament este posibilă care și în situația în care terenul fusese declarat domeniu public. Această soluție este justificată de faptul că în cazul unor asemenea terenuri ,,dreptul de proprietate al persoanei fizice nu a fost legal desființat iar statul nu a devenit proprietar” (Decizia Curții Constituționale nr. 73/1995 publicată în M.of. nr. 177/08.08.1995) astfel că un asemenea teren nu poate forma obiectul proprietății publice în conformitate cu art. 6 din L. nr. 213/1998.
În considerentele sentinței s-a făcut trimitere la dispozițiilor art. 35 alin. (1) din L. nr. 18/1991 conform cărora terenurile proprietatea statului sunt acele suprafețe intrate în patrimoniul său în conformitate cu prevederile legale existente până la data de 01.01.1990 și înregistrate ca atare în sistemul de evidență al cadastrului general și amenajamentele silvice. Din conținutul alin. (2) al aceluiași text de lege rezultă că doar aceste terenuri proprietate de stat care sunt administrate de institutele și stațiunile de cercetări agricole, științifice și silvice aparțin domeniului public și rămân în administrarea acestora. Astfel, pentru ca un teren să fie proprietatea statului în temeiul art. 35 alin. (1) din L. nr. 18/1991 trebuie îndeplinite două condiții cumulativ: să fi intrat în proprietatea statului în conformitate cu prevederile legale existente până la data de 01.01.1990 și să fie evidențiate ca proprietate de stat în sistemul de evidență al cadastrului general și amenajamentele silvice. Instanța constată că înscrisurile depuse de către Direcția S. Dâmbovița nu fac dovada intrării terenului în proprietatea statului în conformitate cu prevederile legale existente până la data de 01.01.1990 iar în amenajamentele silvice acest teren nu figurează ca proprietate publică.
Împotriva sentinței a declarat recurs pârâta Direcția S. Dâmbovița, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, cu motivarea că instanța de fond a plecat de la o premisă greșită, de la o chestiune de fapt nedovedită, anume că T 11, P 131/1 este vechiul amplasament al suprafeței de 5100 mp, așa cum ar reieși din completarea raportului de expertiză.
S-a susținut că nu există niciun argument în susținerea acestei ipoteze, deoarece la măsurătorile efectuate de expert nu s-au avut în vedere înscrisuri vechi din care să rezulte cu certitudine amplasamentul indicat, reclamanții dovedindu-și îndreptățirea la reconstituirea acestei suprafețe prin mențiunile din registrul agricol, unde nu există un reper precis al acestei suprafețe, ci o denumire generică a locului unde se află și nu hărți sau schițe.
De asemenea, se menționează că fără niciun temei instanța de fond apreciază că nu s-a făcut dovada că terenul se află în domeniul public, ci doar în administrarea recurentei, câtă vreme imobilul face parte din fondul forestier proprietate publică a statului, ceea ce rezultă din amenajamentul silvic (harta amenajistică și descrierea parcelară), unitatea de producție (UP) IX Neagra, unitatea amenajistică (u.a.) 108 A.
Dezvoltând critica, recurenta a citat dispozițiile art. 35 din Legea nr. 18/1991, conform cărora terenurile proprietatea statului sunt acele suprafețe intrate în patrimoniul său în conformitate cu prevederile legale existente până la data de 01 ianuarie 1990 și înregistrate ca atare în sistemul de evidență al cadastrului funciar general și în amenajamentele silvice.
S-a făcut trimitere la prevederile art. 16 din Legea nr. 26/1996 (Codul silvic anterior), conform cărora amenajamentele silvice constituie bază a cadastrului forestier și a titlului de proprietate al statului.
Recurenta a subliniat că terenul în cauză a figurat continuu și neîntrerupt în amenajamentele silvice decenale, sens în care la dosarul cauzei din primul ciclu procesual s-au atașat aceste amenajamente din 1954 și din 2009.
Tot astfel, s-au invocat prevederile art. 1 alin. (1) din Codul silvic în vigoare (Legea nr. 46/2008) în conformitate cu care totalitatea pădurilor, a terenurilor destinate împăduririi, a celor care servesc nevoilor de cultură, producție sau administrație silvică, a iazurilor, a albiilor pâraielor, a altor terenuri cu destinație forestieră și neproductive, cuprinse în amenajamentele silvice la data de 01.01.1990 sau incluse în acestea ulterior, în condițiile legii, constituie, indiferent de natura dreptului de proprietate, fondul forestier național.
În opinia recurentei, faptul că suprafața în cauză este înscrisă în amenajamentul silvic încă de la constituirea primelor amenajamente silvice, este dovada clară și de necontestat că terenul este în administrarea Direcției Silvice Dâmbovița - Ocolul Silvic Bucșani și în proprietatea statului, însă nu se dețin documente anterioare anului 1954, cel mai probabil fiind că suprafața a intrat în proprietatea statului ca efect al naționalizării (fiind evidențiată în Silv. 1, raportare statistică anuală a fondului forestier, pe categorii de folosință, specii și forme de proprietate). S-a evidențiat că suprafețele raportate în Silv. 1 se regăsesc în inventarul bunurilor publice, potrivit art. 19 din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia (categoria de folosință atestată de amenajamentul silvic fiind de teren ce servește nevoilor de administrație silvică destinat asigurării hranei vânatului și producerii de furaje, având simbolul B7).
S-a apreciat că fără niciun temei instanța a înlăturat dovezi clare ale apartenenței terenului la fondul forestier proprietate publică a statului (înscrisuri și raport de expertiză), dând eficiență unei simple măsurători a expertului fără raportare la vreo dovadă a amplasamentului.
Recurenta a concluzionat că înscrisurile din care rezultă situația juridică a terenului din T 11, P 131/1 din titlul de proprietate nr._/10.12.2004 sunt amenajamentele silvice aflate la dosar, iar reclamanții n-au dovedit îndreptățirea la amplasamentul solicitat.
În finalul criticii s-a menționat că prin sentința atacată se aduce atingere dispozițiilor art. 54 din Legea nr. 26/1996, în vigoare la data emiterii titlului de proprietate care prevăd că reducerea suprafeței de fond forestier proprietate publică este interzisă.
Se solicită admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței atacate și respingerea acțiunii.
Examinând hotărârea atacată prin prisma probelor administrate, a criticilor formulate și a dispozițiilor legale aplicabile în materie, tribunalul apreciază recursul ca fiind fondat.
Se reține în esență că limitele casării cu trimitere spre rejudecare, stabilite prin decizia nr. 47/17.01.2012 au vizat în exclusivitate determinarea regimului juridic al terenului în litigiu, avându-se în vedere că Direcția S. nu a depus sau precizat actul normativ în baza căruia terenul a trecut în domeniul public al statului „cu excepția amenajamentelor silvice …”.
Contrar argumentelor sentinței de fond, înscrisurile atașate de pârâta recurentă nu au fost analizate și nu li s-a acordat nicio valoare probatorie, prin prisma legilor în vigoare la date emiterii titlului de proprietate contestat.
Astfel, la filele 79-80 și 81-82 din dosarul inițial de fond s-au anexat hărțile amenajistice ale UP IX Neagra din anul 1954, respectiv din anul 2009, iar la filele 108-111 Direcția S. a depus documentul intitulat „Silv. 1” - Fondul forestier național la sfârșitul anului 2010, înscrisuri examinate și de expertul desemnat în cauză care a stabilit că reflectă suprafața a cărei atribuire o solicită reclamanții din cauza pendinte.
Or, în conformitate cu dispozițiile art. 16 din Legea nr. 26/1996, în vigoare la data emiterii titlului de proprietate contestat, amenajamentele silvice constituie bază a cadastrului forestier și a titlului de proprietate al statului.
În condițiile în care suprafața în litigiu este reflectată în amenajamentul silvic atât la nivelul anului 1954, cât și în 2009, se prezumă continuitatea apartenenței la regimul silvic.
Comparativ cu această situație, suprafața de teren reconstituită intimaților reclamanți de pe urma autorului lor, D. M. I., figurează în registrul agricol (filele 120-121 din dosarul inițial de fond) începând cu anul 1959.
Relevantă este însă împrejurarea că în lipsa unui act originar doveditor al proprietății pentru ascendentul intimaților reclamanți, simpla evidență în registrul agricol nu reprezintă dovada fostului amplasament al proprietății ce a făcut obiectul constituirii, întrucât în acest registru suprafețele de teren figurează doar sub aspectul toponimic și al întinderii (și ea declarativă), acestea fiind reproduse în cererea de reconstituire a dreptului de proprietate (fila 129 dosar inițial de fond).
Pe de altă parte, prin depozițiile martorilor audiați la prima judecată a fondului nu s-a dovedit vechiul amplasament al proprietății intimaților, câtă vreme aceștia nu au indicat niciun reper al acestuia (filele 35,36). Mai mult, depoziția martorului V. F. se întemeiază pe relatările părinților săi, deci nu pe împrejurări percepute în mod nemijlocit, iar martorul Otâncilă V. nu a pretins că ar cunoaște fostul amplasament al autorului intimaților.
Or, în conformitate cu exigențele prevederilor art. 6 (13) din Legea nr. 1/2000, în situația în care nu mai există înscrisuri doveditoare, proba cu martori este suficientă în reconstituirea dreptului de proprietate când aceasta se face pe vechile amplasamente și când martorii ce le recunosc sunt proprietarii vecini și moștenitorii lor, pe toate laturile terenului pentru care s-a cerut reconstituirea.
Cum reclamanții nu au dovedit în niciun mod fostul amplasament, tribunalul apreciază că titlul de proprietate inițial s-a eliberat din eroare în T 22 (în realitate T21), P 131/1, pentru 5100 mp, suprafață ce aparține în mod neîndoielnic fondului forestier național, proprietate publică a statului prin efectul legii (art. 35 din Legea nr. 18/1991) și exceptat de la retrocedare în temeiul art. 5 alin. (2) din Legea nr. 18/1991.
Esențială este împrejurarea că din nicio probă administrată nu a rezultat că imobilul în litigiu a fost preluat de stat (reconstituirea proprietății s-a făcut pentru suprafețele preluate de cooperativa agricolă de producție).
Se mai are în vedere că nu doar terenurile menționate la art. 35 (2) din Legea nr. 18/1991 sunt excluse de la reconstituire, textul vizând doar o anumită ipoteză (terenurile proprietate de stat aflate în administrarea institutelor și stațiunilor de cercetări științifice), în condițiile în care art. 5 (2) din același act normativ sunt neechivoce, în sensul că nu se pot reconstitui terenurile din domeniul public, în afară de cazul în care sunt dezafectate din domeniul public, situație neregăsită în speța de față.
Față de cele ce preced, tribunalul va admite recursul și în temeiul art. 312 alin. (3) Cod procedură civilă, va modifica în tot hotărârea atacată, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul civil promovat de recurenta pârâtă DIRECȚIA S. DÂMBOVIȚA cu sediul în Târgoviște, str. . I, nr. 68, județul Dâmbovița, împotriva sentinței civile nr. 338din 22 ianuarie 2013, pronunțată de Judecătoria Târgoviște, în dosarul nr._, intimați reclamanți fiind D. P. domiciliat în Ploiești, str. .. 1, ., A. S. domiciliată în Moreni, ., județul Dâmbovița și D. C. domiciliat în comuna Bucșani, ., și intimatele pârâte fiind C. L. DE APLICARE A LEGII FONDULUI FUNCIAR BUCȘANI cu sediul în . și C. JUDEȚEANĂ PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATĂ ASUPĂRA TERENURILOR DÂMBOVIȚA cu sediul în Târgoviște, .. 1, județul Dâmbovița și intimații reclamanți M. M. domiciliat în Moreni, ., ., . și C. L. domiciliată în Moreni, ., județul Dâmbovița .
Modifică în tot hotărârea atacată, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 21 octombrie 2013.
P. JUDECĂTORI
C. M. G. S. D. A. S.
Proces-verbal
Pentru doamna judecător C. M. G., aflată în concediu pentru studii, prezenta se semnează de către noi, președintele secției civilă I, G. S.
GREFIER
S. E. S.
J.f.S. A. V.
Judecătoria Târgoviște
Dosar fond nr._
Red. A.S. / Tehnored. I.M.
3 ex ./24.10.2013
| ← Fond funciar. Decizia nr. 260/2013. Tribunalul DÂMBOVIŢA | Partaj judiciar. Decizia nr. 27/2013. Tribunalul DÂMBOVIŢA → |
|---|
