Fond funciar. Decizia nr. 995/2013. Tribunalul DÂMBOVIŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 995/2013 pronunțată de Tribunalul DÂMBOVIŢA la data de 12-11-2013 în dosarul nr. 3519/284/2011
DOSAR NR._ RECURS
ROMÂNIA
TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA - SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA NR. 995
Ședința publică din data de 12 noiembrie 2013
Președinte: A. S.
Judecător: D. Ș.
Judecător: G. S.
Grefier: I. M.
Pe rol se află pronunțarea asupra recursului civil declarat de recurentul intervenient în interes propriu C. M., domiciliat în municipiul București, sectorul 6, ., ., etajul 1, . civile nr. 911 pronunțată la data de 04.07.2013 de către Judecătoria Răcari în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant T. Ș., domiciliat în ., județul Dâmbovița, și cu intimatele pârâte C. L. Crevedia de aplicare a Legii fondului funciar, cu sediul în comuna Crevedia, .. 167, județul Dâmbovița, și C. Județeană Dâmbovița pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, cu sediul în municipiul Târgoviște, Piața Tricolorului, nr. 1, județul Dâmbovița, având ca obiect modificare titlu de proprietate (fond funciar).
Prezența și dezbaterile părților au fost consemnate în încheierea pronunțată la 05 noiembrie 2013, care face parte integrantă din prezenta decizie, când instanța a amânat pronunțarea la 12 noiembrie 2013 la cererea părților pentru a se depune note scrise, dată la care, deliberând, a pronunțat următoarea decizie:
TRIBUNALUL
Asupra recursului civil de față:
Prin cererea de chemare în judecată a pârâtelor C. L. de Fond Funciar Crevedia și C. Județeană Pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Dâmbovița, înregistrată pe rolul Judecătoriei Răcari sub nr._ /9.11.2011, reclamantul T. Ș. a solicitata modificarea titlului de proprietate nr._/04.05.2001 al cărui beneficiar unic este reclamantul, în sensul de a fi evidențiată în cuprinsul titlului de proprietate suprafața de teren de 2425 metri pătrați, din care 900 metri pătrați curți construcții în tarlaua 4, . metri pătrați arabil intravilan în tarlaua 4, . există în realitate și nu 1942 metri pătrați cât apare în titlul de proprietate supus modificării.
Motivând cererea, reclamantul a arătat că prin acest titlu de proprietate i s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru terenul în suprafață de 1942 metri pătrați, din care 431 metri pătrați curți construcții în tarlaua 4, . metri pătrați arabil intravilan în tarlaua 4, . realitate, suprafața de teren existentă între aceleași vecinătăți, conform planului de amplasament și delimitare a imobilului este de 2425 metri pătrați fiind formată din 900 metri pătrați curți construcții și 1525 metri pătrați arabil intravilan. S-a menționat că acest fapt a fost descoperit atunci când reclamantul a vrut să-și intabuleze dreptul de proprietate asupra terenului, teren pe care l-a avut întotdeauna împrejmuit și este aferent casei sale de locuit.
În drept, se invocă art. 23, 55 și următoarele din Legea nr.18/1991.
S-au depus la dosar titlul de proprietate nr._/04.05.2011, adeverința nr.8565/4.11.2010 emisă de către Primăria Crevedia, planul de amplasament și delimitare a imobilului proprietatea reclamantului.
La cererea reclamantului, au fost încuviințate probele cu acte, martori și interogatoriu.
La interogatoriu pe care l-a propus reclamantul, pârâta C. L. Crevedia a răspuns afirmativ pretențiilor acestuia.
Martorul V. I., în vârstă de 93 de ani a declarat că este vecinul reclamantului și acesta deține o suprafață de teren de aproximativ 2000 metri pătrați împrejmuită cu gard înainte de anul 1989. A precizat martorul că pe o latură a terenului este vecin cu reclamantul, altă latură se învecinează cu T. C., o alta cu T. I. și alta cu drumul comunal. A mai arătat martorul că reclamantul a moștenit terenul de la părinții săi, iar pe suprafața de teren se găsesc construcții în spatele casei se află grădina. În plus, a menționat martorul că împrejmuirea terenului care datează dinaintea anului 1989 nu s-a modificat până în prezent și nu au existat probleme legate de vecinătățile acestui teren.
În cauză a formulat cerere de intervenție în interes propriu C. M. motivând că este proprietarul terenului în suprafață de 1322 metri pătrați conform titlului de proprietate nr._/17.07.1997 și pe latura de est îl are vecin pe reclamant, care a intrat fără drept pe terenul său pe o suprafață de 400 metri pătrați, iar acțiunea reclamantului este o cale ocolită pentru a-și legaliza uzul și că acesta are dreptul numai la 1900 metri pătrați, fapt ce rezultă și din litigiul pe care l-a purtat cu o altă persoană. Mai arată C. M. că acțiunea reclamantului este inadmisibilă în raport de prevederile articolului 51 din Legea nr. 18/1991 potrivit cărora trebuia făcută contestație împotriva modului de reconstituire dacă reclamantul era nemulțumit de modul în care a fost făcută reconstituirea dreptului său de proprietate. Se mai menționează și că reclamantul are la îndemână acțiune petitorie sau posesorie, îndeosebi revendicare iar nu pe cea aleasă, a modificării titlului de proprietate. În drept sunt invocate dispozițiile articolului 49 alineatul 2 din Codul de procedură civilă. S-a depus la dosar titlul de proprietate nr._/17.07.1997 pe numele lui C. M. pentru terenul intravilan în suprafață de 1322 metri pătrați.
Intervenientul și-a modificat cererea de intervenție susținând că reclamantul are dreptul la 1580 metri pătrați și nu la 1900 metri pătrați, deoarece restul până la 1942 îi aparțin intervenientului conform titlului de proprietate pe care l-a depus.
Reclamantul T. Ș. a formulat întâmpinare la cererea de intervenție în interes propriu arătând că terenul pe care-l pretinde l-a avut întotdeauna împrejmuit și nu a acaparat vreo suprafață de teren de la vecinii săi. Mai arată reclamantul că potrivit adeverinței eliberate de către Primăria Crevedia defuncta sa autoare, T. A., deținea anterior cooperativizării 2400 metri pătrați, loc casă și vie, iar în privința intervenientului titlul său de proprietate a fost eliberat într-o modalitate îndoielnică, atâta timp cât pentru 250 metri pătrați i s-a făcut constituirea dreptului de proprietate, iar pentru 1072 metri pătrați s-a făcut reconstituirea dreptului de proprietate.
Cererea de intervenție a fost admisă în principiu. În completarea probațiunii, s-au înaintat la dosar actele în baza cărora au fost emise titlurile d proprietate numerele_/4.05.2011 (T. Ș.) și_/17.07.1997 (C. M.).
Intervenientul a atașat în copie, următoarele înscrisuri: hotărârea nr.57/1991 a comisiei județene, amendamentul la Hotărârea nr. 57/1991 a aceleiași comisii, din data de 17.04.1997 cu privire la validarea anexelor și soluționarea contestațiilor prezentate de C. L. Crevedia, adeverința nr.1417 eliberată de C. Comunală Crevedia la data de 18.10.1991,adresa nr. 747/10.04.1992 emisă de Primăriei Crevedia, adresa nr.269/05.05.2012 și 420/13.07.2012 emise de Prefectura Dâmbovița, actul de donație nr.1407/28.08.1991, contractul de vânzare-cumpărare nr.683/1997, adresa nr.1417/24.06 1992 emisă de Primăria Crevedia, procesul verbal al Comisiei Comunale Crevedia pentru aplicarea Legii 18/1991 din data de 28.03.1997,fila registru cadastral, pag.259, comuna Crevedia . și cererea de transcriere rol nr.1416/24.06.1992. de asemenea, s-a dispus efectuarea unei expertize tehnice având ca obiective: identificarea terenului în litigiu în funcție de titlul de proprietate și de datele ce rezultă din registrul agricol, stabilirea poziționării, a vecinătăților, dacă împrejmuirea terenului respectă sau nu titlul de proprietate și dacă aceasta datează în timp sau a suferit modificări recente. A mai depus intervenientul la dosar adresa nr. 704/29.11.2012 eliberată de către Prefectura Județului Dâmbovița, fișa de punere în posesie pentru terenul de 1322 metri pătrați în baza căruia s-a eliberat titlul de proprietate nr._/17.07.1997 și acest titlu de proprietate.
La termenul din 12.03.2013 a fost pusă în discuția părților cererea de conexare a cauzei cu cea din dosarul înregistrat sub nr._, dosar în care, în calitate de reclamant C. M. l-a chemat în judecată pe pârâtul T. Ș. să-i lase în deplină proprietate și posesie ternul în suprafață de 362 metri pătrați situat în satul Samurcași nr.40, terenul său fiind stăpânit în baza titlului de proprietate nr._/17.07.1997.
În cadrul dosarului de revendicare T. S., în calitate de pârât a formulat întâmpinare prin care arată că nu-și poate formula o apărare dată fiind neindicarea exactă a poziționării acestui teren. Invocă pârâtul excepția lipsei calității sale procesuale pasive deoarece nu se învecinează cu reclamantul C. M..
Reclamantul a formulat cerere precizatoarea în sensul că porțiunea de teren revendicată este de 362 metri pătrați pe latura pe care se învecinează delimitată în schiță pe care o atașează, între punctele ABCD. Cele două dosare au fost conexate sub nr._ /9.11.2011, constatându-se îndeplinite condițiile articolului 164 din Codul de Procedură Civilă.
Au fost audiați martorii B. A. și T. I. și s-a administrat interogatoriul propus de intervenient reclamantului care a arătat că gardul are o vechime de peste 30 de ani și casele le-a edificat în anii 1965, respectiv 1970 fără autorizație de construcție pe terenul pe care-l are de la părinții săi.
Pe cale de excepție a invocat reclamantul T. S. excepția nulității absolute parțiale a titlului de proprietate nr._/17.07.1997 în sensul excluderii din acest titlu a terenului în suprafață de 322 metri pătrați considerându-l pe intervenientul – pârât - reclamant ca persoană neîndreptățită la reconstituirea dreptului de proprietate. S-a motivat că lui C. M. i-a fost reconstituit dreptul de proprietate pentru 250 metri pătrați și constituit pentru 1072 metri pătrați, în condițiile în care prin actul de donație încheiat la data de 28.08.1991 a devenit proprietarul casei din paiantă, acoperită cu stuf de la O. P. și O. Ș., care la rândul lor au cumpărat casa prin actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.683/13.07.1997 în acte nefiind menționată vreo suprafață de teren, ceea ce semnifică faptul că se găsea proprietarul casei în situația constituirii dreptului de proprietate pentru cel puțin 1000 metri pătrați, așa cum s-a stabilit în doctrină și jurisprudență. Intervenientul reclamant C. M. a formulat în cadrul concluziilor scrise depuse la dosar excepția lipsi calității procesuale active a reclamantului de a formula acțiune introductivă de instanță, atât timp cât nu are calitate de titular al dreptului pretins. Se invocă și excepția autorității de lucru judecat făcându-se trimitere la sentința civilă nr.974/2008 a Judecătoriei Răcari. Printr-o nouă cerere depusă la dosar la data de 03.06.2013 intervenientul – reclamant și-a micșorat câtimea obiectului cererilor în constatare și revendicare la câte 339 metri pătrați așa cum au fost individualizați în raportul de expertiză întocmit în cauză.
Au fost puse în discuția părților excepțiile invocate, excepții pe care instanța a considerat că trebuie să se pronunțe odată cu fondul.
Prin sentința civilă nr.911/4.07.2013 s-au respins excepțiile lipsei calității procesuale active a reclamantului T. Ș. și autorității de lucru, s-a admis acțiunea reclamantului T. Ș., s-a admis, de asemenea, excepția nulității absolute parțiale a titlului de proprietate numărul_/17.07.1997 emis intervenientului – reclamant C. M., în sensul excluderii din acest titlu a suprafeței de 322 metri pătrați, care exced celor 1000 metri pătrați la care este îndreptățit, s-a respins cererea de intervenție în interes propriu formulată, precizată și restrânsă de către intervenientul C. M., precum și cererea conexă formulată, precizată și restrânsă de către reclamantul C. M., luându-se act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că reclamantul T. S. deține titlul de proprietate nr._/4.05.2001 pentru terenul în suprafață de 1942 metri pătrați situat pe raza comunei Crevedia, județ Dâmbovița în tarlaua 4, fiind format din 900 metri pătrați curți – construcții în . metri pătrați arabil intravilan în tarlaua 316 și are calitate procesuală activă în cauză el urmărind să își valorifice pe deplin dreptul de proprietate conform situației de fapt dovedite cu probele administrate în speță și afirmând dreptul de proprietate pe care-l pretinde în legătură cu terenul în litigiu. S-a argumentat că în speță s-a dovedit că acest teren a fost împrejmuit cu gard încă înainte de apariția legii fondului funciar, vecinătățile terenului nu au suferit modificări în timp și este teren aferent casei. Nu s-a reținut existența autorității lucrului judecat atât timp cât cererea de față are altă susținere în fapt și în drept, considerându- se că cel mult se impune, în mod evident, respectarea puterii de lucru judecat pentru ceea ce deja s-a statuat în mod irevocabil în hotărârile judecătorești ce pot avea influență în speță.
Făcând trimitere la prevederile art. 1201 din Codul civil conform cărora este lucru judecat atunci când a doua cerere de chemare în judecată are același obiect, este întemeiată pe aceeași cauză și este între aceleași părți, s-a apreciat că în cauză nu se verifică aceste elemente și tocmai această putere de lucru judecat care trebuie respectată face ca instanța să rețină că reclamantul a deținut cu titlul de înzestrare de la părinții săi terenul pe care-l are împrejmuit cu gard, teren care a fost identificat într-o primă expertiză tehnică întocmită la momentul hotărârii judecătorești nr.974/2.04.2008, dar, în urma măsurătorilor cadastrale efectuate acum cu o mai mare rigurozitate și precizie a reieșit a fi în realitate mai mare.
Aceasta este singura concluzie la care s-a ajuns în contextul materialului probator administrat în cauză, atât timp cât nu s-a dovedit o modificare a gardului, în special de la data când s-au efectuat măsurătorile în perioada soluționării procesului civil finalizat prin sentința civilă nr. 974/2.04.2008, ceea ce face să se rețină că între aceleași împrejmuiri s-au identificat inițial 1942 metri pătrați, iar acum prin noile măsurători 2448 metri pătrați doar în contextul unor greșeli de măsurătoare care pot fi acum corectate și nu ca erori materiale ci potrivit articolului 55 și următoarele din Legea nr. 18/1991.
Trimiterea la articolul 23 din Legea nr. 18/1991 a fost apreciată de instanța în explicarea situației de fapt și de drept avute în vedere la stabilirea dreptului de proprietate prin titlul nr._/4.05.2011 al reclamantului, aceste considerente justificând admiterea cererii reclamantului.
Referitor la excepția nulității absolute parțiale a titlului de proprietate a intervenientului reclamant C. M. instanța de fond a reținut că acestuia i s-a eliberat titlul de proprietate nr._/17.07.1997 pentru 1322 metri pătrați din care 250 prin constituire iar 1072 prin reconstituire a dreptului de proprietate.
S-a subliniat că intervenientul C. M. a devenit proprietar al unei case prin donația încheiată la data de 28.08.1991, cei care i-au donat fiind soții O. Ș. și P. care erau proprietari conform actului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.683/13.07.1977, act prin care s-a vândut respectiva casă, iar terenul aferent de 250 metri pătrați a trecut în proprietatea statului, conform legislației atunci în vigoare.
În opinia judecătoriei, intervenientul era îndreptățit la constituirea dreptului de proprietate pentru 1000 metri pătrați, fiind în situația existenței casei și terenului aferent de 250 metri pătrați, casă care a fost cumpărată și nu construită de către intervenient iar cumpărătorul unei construcții nu este îndreptățit la reconstituirea dreptului de proprietate pentru terenul dobândit de către fostul vânzător ca lot în folosință în condițiile reținute în speță, fiind incidente dispozițiile articolului III, litera a din Legea nr.169/1997 privitoare la excepția nulității absolute parțiale. În cadrul acțiunii în revendicare pe care a promovat-o intervenientul, s-a avut în vedere faptul că are dreptul la constituirea dreptului de proprietate și se poate apăra pentru cei 1000 metri pătrați la care legea îi dă dreptul, restul rămânând în proprietatea reclamantului pârât.
Față de considerentele de fapt și de drept s-a constatat întemeiată excepția nulității absolute parțiale a titlului de proprietate nr._/17.07.1997 pentru ceea ce excede celor 1000 metri pătrați la care are dreptul și făcând diferența între ceea ce solicită în revendicare și cât i se cuvin, s-a evidențiat că intervenientului i s-ar putea admite în parte cererea conexă a (pentru 17 metri pătrați). Totuși în considerarea soluției date cererilor reclamantului instanța de fond a considerat că nu poate admite nici măcar în parte cererea în revendicare pentru motivul că soluția aceasta ar presupune siguranța soluției prin care s-a rezolvat litigiul privind cele două titlului de proprietate ale părților, iar în condițiile date, atâta timp cât acestea sunt modificate din punctul de vedere al suprafețelor la care părțile apar a fi îndreptățite, rezolvarea acțiunii în revendicare este prematură. Nu se poate pune în discuție nici o disjungere, iar apoi suspendarea judecății cauzei în revendicare pentru că ar da loc unei antepronunțări a instanței date fiind cursul procesului și rezolvările pe care instanța le-a dat și motivat.
Împotriva sentinței a declarat recurs intervenientul C. M., criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate, cu motivarea că instanța a omis să se pronunțe cu privire la modul cum a înțeles să modifice titlul de proprietate nr._/04 05 2001 al reclamantului, în condițiile în care acesta ceruse ca în loc de 1942 mp să i se înscrie 2425 mp, iar printr-o întâmpinare ulterioară și-a redus implicit pretențiile la 2400 mp.
Invocând dispozițiile art. 129 (5) Cod procedură civilă, recurentul a subliniat că judecătorul este obligat în toate cazurile să hotărască numai asupra obiectului cererii deduse judecății, or prin dispozitivul sentinței recurate se admite acțiunea reclamantului dar omite să se precizeze cum se modifică titlul, această situație echivalând cu necercetarea fondului, motiv de casare cu trimitere a hotărârii, corespunzător art. 304 pct. 9 coroborat cu art. 312 (5) Cod procedură civilă.
În al doilea rând se arată că prevederile art. 261 Cod procedură civilă vechi obligă judecătorul să motiveze hotărârile sale după tipicul textului, în caz contrar doctrina, dar și practica au decis că „… lipsa acesteia atrage casarea ei”.
Nemotivând soluția de admitere a acțiunii reclamantului, mai ales ca aceasta era deosebit de necesara având în vedere că reclamantul și-a întemeiat cererea pe doua rânduri de norme juridice diametral opuse: art. 23 din Legea nr. 18/1991 care se referă la constituirea dreptului de proprietate și art. 55 din aceeași lege care se referă la modificarea titlului, recurentul susține că instanța de fond a pronunțat o hotărâre nelegală, în sensul că nu a intrat practic în cercetarea judecătoreasca a acesteia, astfel că în baza art. 304 pct. 9 raportat la art. 312 (5) Cod procedură civilă, se impune casarea cu trimitere.
Pe de altă parte, se arată că judecătoria a omis să se pronunțe cu privire la menținerea titlului de proprietate nr._/17_ al intervenientului C. M. pentru restul de 1000 mp și cum prin sentința atacată s-au exclus 322 mp din titlul lui C. M., nu s-a precizat dacă se menține actul pentru restul de 1000 mp și, mai ales, nu a indicat care sunt limitele acestora având în vedere că la intervenient se mai găsesc doar 983 mp după cum a constatat expertiza Sisu V. Anexa 1, S1, restul de 17 mp găsindu-se la reclamant, Anexa 1, S2, în cei 339 mp. Sentința astfel dată nu ar putea fi pusă în executare de niciuna dintre părți, ceea ce înseamnă că instanța s-a grăbit să-i dea câștig de cauză reclamantului cu orice risc și înainte de administrarea tuturor probelor care se impuneau.
Pentru cele de mai sus în temeiul art. 304 pct. 9 și art. 312 (5) Cod procedură civilă vechi sentința este nelegală și se impune casarea cu trimitere pentru necercetarea fondului.
O altă critică se referă la omisiunea judecătoriei de a se pronunța pe excepția puterii de lucru judecat, invocată de intervenient în raport cu sentința civilă nr. 974/2008 a Judecătoriei Răcari prin care reclamantului i s-a constituit în baza art.8 din Decretul-Lege nr. 42/1990, preluat de art. 23 din Legea nr. 18/1991, suprafața de 1942 m. conform expertizei Mortoiu E. cu schița anexă și depusă la dosar prin concluziile scrise.
Se menționează că pentru a o soluționa, prima instanță trebuia să repună cauza pe rol, în niciun caz nu se putea face că nu a văzut-o.
De altfel, atunci când a respins excepția autorității lucrului judecat instanța spune că în loc de aceasta mai degrabă ar fi vorba de excepția puterii lucrului judecat, însă nu a cunoscut că excepțiile de ordine publică, cum sunt și cele două din discuția de față, se pun în dezbaterea părților chiar și din oficiu.
În opinia recurentului, admițând acțiunea reclamantului, s-a înfrânt puterea lucrului judecat din sentința amintită, dar și cea din sentința civilă nr. 847/2004 a aceleiași judecătorii.
Nediscutând această excepție, instanța a pronunțat o sentință nelegală în conformitate cu art. 304 pct. 9 și 312 (5) Cod procedură civilă care trebuie casată cu trimitere.
De asemenea, se arată că s-a omis să se motiveze soluția de respingere a cererii de intervenție, așa cum s-a întâmplat și cu acțiunea reclamantului și, pentru aceleași considerente de la motivul II de recurs s-a cerut, în temeiul art. 304 pct. 9 cu 312 (5) Cod procedură civilă casarea cu trimitere.
Recurentul apreciază că instanța de fond a respins greșit excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului, câtă vreme prin sentința civilă nr. 974/2008 a Judecătoriei Răcari acestuia i s-a constituit un drept de proprietate pentru 1942 mp conform expertizei Mortoiu E. și a schiței anexă și aceasta a intrat în puterea lucrului judecat, astfel că nu mai avea un drept de a porni pe o cale ocolită ca cea de față (de modificarea titlului) la constituirea unui supliment de teren.
Aceasta cu atât mai mult cu cât prin sentința nr. 947/2004 a Judecătoriei Răcari se mai constatase că reclamantul nu poate pretinde nici măcar o palmă de pământ de la mama sa, T. A., deoarece conform certificatului de moștenitor nr. 448/1997 al notariatului de Stat B., este renunțător în averea mamei sale.
Singura moștenitoare care poate culege orice teren provenind de la mama sa este N. E. cea care a vândut casa și terenul aferent de 1322 mp soților O..
S-a evidențiat că pentru a respinge această excepție, instanța a spus că este suficient să pretinzi un drept că ai și dobândit calitatea de reclamant, ceea ce doctrina nu cunoaște până în prezent.
În raport cu o asemenea motivare s-a socotit că s-a pronunțat o soluție vădit nelegală, astfel că în virtutea art. 304 pct. 7 și 8 Cod procedură civilă se impune modificarea sentinței în sensul admiterii excepției și pe cale de consecință, respingerea acțiunii reclamantului.
Recurentul critică hotărârea judecătoriei și pentru admiterea greșită a excepției nulității parțiale a titlului intervenientului.
Fără a face o verificare a modului cum s-a născut dreptul intervenientului asupra celor 1322 mp, instanța conchide că devreme ce terenul a fost mai întâi vândut, iar apoi donat, intervenientul nu poate avea decât 1000 mp, însă nu indică un text de lege care să-i permită o asemenea soluție.
În realitate situația terenului de 1322 mp este următoarea: soții O. Ș. și P., prin actul de vânzare-cumpărare autentic sub nr. 683/13_, au cumpărat de la N. E. nu numai casa, ci și întreg terenul aferent, cămin de casă și grădină, în pofida faptului că Legea nr. 58/1974 interzisese vânzarea terenurilor.
Voința comună a vânzătoarei și a cumpărătorilor a fost ca în preț să se includă nu numai casa, dar și terenul aferent astfel că în speța sunt incidente prevederile art. 35 (3) din Legea nr. 18/1991 în sensul că întreg terenul de 1322 mp, iar nu numai cei 250 mp, revin cu ocazia reconstituirii actualilor deținători.
Din acest motiv vânzătoarea nu a solicitat niciodată reconstituirea proprietății și asupra acestui teren, sens în care se observă cererile de reconstituire, actele și lucrările dosarului nr. 624/2004 în care s-a pronunțat sentința civilă nr. 847/2004 a Judecătoriei Răcari.
De la data vânzării-cumpărării și până la data donației cumpărătorii O. Ș. și P. au stăpânit nestingheriți întreg terenul plătind și taxele aferente.
Apoi intervenientul a fost acela care a preluat întreg terenul de 1322 mp pe care 1-a stăpânit în liniște până când reclamantul a acaparat o porțiune de 339 mp din el, îngrădindu-l.
Dar, chiar și în aceste împrejurări reclamantul tot nu a îndrăznit să ceară acest teren la reconstituire, tocmai pentru că știa că a fost vândut de sora sa, în acest sens fiind cererea lui din dosarul nr._ în care s-a pronunțat sentința civilă nr. 974/2008 a Judecătoriei Răcari.
În fine, nu în ultimul rând taxele aferente terenului de 322 mp au fost plătite nu de reclamant ci de intervenient și mai înainte de el de către cumpărătorii donatori.
Se menționează că vecinii terenului știu despre această situație și au văzut că de la data vânzării și până astăzi întreg terenul a fost stăpânit de intervenient sau unchii lui-donatorii, reclamantul fiind acela care vrea să speculeze nepriceperea unor instanțe.
În concluzie potrivit art. 304 pct.7, 8 și 9 Cod procedură civilă recursul trebuie admis, iar sentința modificată, în sensul respingerii excepției.
O altă critică se referă la faptul că instanța a dat mai mult decât s-a cerut sau ceea ce nu s-a cerut, deoarece admițând greșit nulitatea actului s-a produs o altă greșeală în lanț și anume i s-a dat reclamantului, într-un exces de zel, chiar și ceea ce acesta nu a cerut.
Astfel, prin cererea introductivă de instanța reclamantul a solicitat 2425 mp, iar prin întâmpinare și-a redus pretențiile la 2400 mp, la fața locului expertul a găsit că reclamantul posedă 2109 mp conform Anexei 1, S3 +339 mp Anexa 1, S2 din (terenul de 322 mp) ceea ce însumează 2448 mp.
Luând de la recurent 322 mp și dându-i lângă cei 2109 mp instanța i-a dat reclamantului 2434 mp, adică mai mult de 2425 mp sau 2400 mp cu 9 mp sau cu 34 mp în funcție de obiectul acțiunii sau întâmpinării.
Pentru cele de mai sus în temeiul art. 304 pct. 6 și 312 (3) Cod procedură civilă se impune admiterea recursului și modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii și excepției reclamantului.
Se susține că s-a respins greșit cererea de intervenție.
Pentru argumentele de la motivul de recurs nr. VII cererea de intervenție trebui admisă, instanța recunoscând în finalul motivării, pg.5 alin. ultim, că pentru 17 mp s-ar fi putut admite acțiunea.
Acest mod de judecată este apreciat anarhic, abuziv, iar în temeiul art. 304 pct. 8 și 9 cu 312 (3) Cod procedură civilă se impune admiterea recursului și modificarea sentinței în sensul admiterii cererii de intervenție și a scoaterii celor 339 mp Anexa 1 S2 din „ghearele” acestui cotropitor.
Instanța a respins greșit capătul de cerere privind revendicarea celor 339
mp.
Argumentele pentru care se susține că instanța a respins greșit și revendicarea sunt cele deja analizate la motivele de recurs nr. VII ,VIII și IX.
S-a mai adăugat că greșit a reținut instanța că linia hotarului n-ar fi fost modificată de reclamant, deoarece martorul recurentului, T. I., vecin cu terenul din litigiu a spus că hotarul despărțitor era în linie dreaptă afirmație care se coroborează cu constatările expertizei în sensul, că inițial linia despărțitoare era în linie dreapta după planul cadastral al comunei.
Depoziția martorilor reclamantului sunt cele care nu se coroborează cu planul cadastral sau celelalte probe.
Pentru cele de mai sus în temeiul art. 304 pct.7, 8 și 9 coroborat cu art. 312 (3) Cod procedură civilă recursul trebuie admis și modificată sentința în sensul admiterii revendicării celor 339 mp.
Instanța a respins greșit excepția autorității lucrului judecat.
Pentru a soluționa excepția instanța avea să identifice părțile, obiectele și cauzele în cele două dosare: cel de față și dosarul nr._ .
Deși reclamantul, cele două comisii funciare și terenul de 1942 mp sunt în ambele cauze, totuși instanța spune că nu sunt îndeplinite condițiile art. 1201 Cod civil.
Față de o asemenea vădită rea-voință din partea instanței s-a solicitat admiterea recursului în baza art. 304 pct. 7 și 8 cu 312 (3) Cod procedură civilă, modificarea sentinței și admiterea excepției.
Recurentul consideră că judecătoria a pronunțat o sentință contradictorie, semnalându-se o mulțime de contradicții, exprimări confuze, nejuridice, afirmând că reclamantul are calitate procesuală, deoarece urmărește să-și valorifice pe deplin dreptul de proprietate conform situației de fapt; afirmarea dreptului de proprietate justifică tocmai orice calitate în proces; spunând că nu se adeverește autoritatea lucrului judecat se afirmă că cel mult se impune respectarea puterii de lucrului judecat, dar nu admite nici această excepție.
Sub acest aspect, s-a evidențiat că pentru a înlătura art. 23 din Legea nr. 18/1991 ca temei incomod în admiterea acțiunii, instanța spune că acesta reprezintă o explicație a situației de fapt și de drept avută în vedere la emiterea titlului de proprietate, fără ca reclamantul să fi spus așa ceva vreodată; modul în care se descrie vocația intervenientului la terenul de 1000 mp în p. 5 alin. 7 este de domeniul tragi-comediei; următoarea frază alin. 8 este de domeniul penibilului și conține o consultație juridică dată intervenientului de cum își poate apăra proprietatea celor 1000 mp; referitor la revendicare deși ar avea dreptul recurentul la 17 mp totuși nu îi poate da „în considerarea soluției date reclamantului”, apoi spune că totuși este prematură acțiunea, iar o disjungere nu se poate pune în discuție (deși nimeni nu a cerut-o) sau suspendarea.
Pentru cele de mai sus în temeiul art. 304 pct. 8 și 9 cu 312 (3) Cod procedură civilă s-a solicitat admiterea recursului și modificarea sentinței.
În concluzie, dat fiind faptul că sunt motive atât de casare, cât și de modificare și în respectarea dublului grad de jurisdicție se impune casarea cu trimitere cu îndrumare ca instanța să se pronunțe pe toate cererile și complet pe toate excepțiile, pe toate argumentele părților, iar în final fiecare concluzie logică să fie fundamentată și pe un text de lege.
În subsidiar, admiterea recursului și modificarea în sensul admiterii cererilor și excepțiilor invocate de recurent.
Intimatul T. Ș. a formulat întâmpinare, în sensul respingerii recursului ca nefondat, susținând că pretinsele omisiuni semnalate de recurent există numai în imaginația redactorului recursului.
Prin sentința atacată instanța a dispus admiterea acțiunii formulată de reclamantul T. Ș., formularea acțiunii fiind una deosebit de clară și anume solicitând modificarea titlului de proprietate pentru suprafața de 2425 mp, iar începând cu pagina a patra a sentinței și continuând în pagina a cincea instanța motivează atât în fapt, cât și în drept, care au fost rațiunile care i-au format convingerea în sensul admiterii acțiunii de modificare a titlului său de proprietate, făcând trimitere la art. 23 din Legea nr. 18/1991.
Afirmă recurentul că instanța a omis să se pronunțe cu privirea la
valabilitatea titlului de proprietate nr._/1997, beneficiar recurentul
intervenient C. M., în ceea ce privește restul de 1000 mp, dar
fie nu a lecturat dispozitivul aceleiași sentințe civile, fie nu a înțeles care a
fost solicitarea reclamantului, căci instanța arată deosebit de clar în dispozitivul
sentinței că se constată nulitatea titlului de proprietate pentru suprafața de 322
mp, care exced celor 1000 mp la care intervenientul este îndreptățit.
În continuare, recurentul arată că instanța a omis să se pronunțe pe excepția puterii de lucru judecat, aflându-se iarăși în eroare, instanța răspunzând în paragraful doi de sus în jos al paginii a cincea.
Și în ceea ce privește punctele V și VI ale acestui recurs, s-a apreciat că acestea nu sunt unele sustenabile, confundându-se motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 punctul 9 cu cele prevăzute de art. 304 punctul 7 din vechiul Cod de procedură civilă, fiind evident că reclamantul avea interes în promovarea acțiunii atâta vreme cât terenul pentru care solicita modificarea titlului său de proprietate era teren aferent casei de locuit.
În ceea ce privește critica privind admiterea „greșită” - în opinia recurentului, a excepției nulității parțiale a titlului de proprietate al recurentului intervenient, nu este una sustenabilă, instanța motivând în fapt și în drept, în pagina a cincea a sentinței, această soluție.
Recurentul prezintă situația în maniera care îi convine, arătând acum în recurs, că autorii recurentului, soții O. au înțeles să cumpere atât casa cât și întreg terenul aferent, dar pe lângă faptul că o astfel de apărare nu a fost formulată în fața fondului, nu înțelege că recurentul era îndreptățit la cel mult 1000 mp, pentru că, potrivit art. 11 alin. 3 din Legea nr. 18/1991, stabilirea dreptului de proprietate se făcea la cerere, pe baza situației terenurilor deținute de cooperativa agricolă de producție la 01 ianuarie 1990, or intervenientul recurent C. M., prin actul de donație încheiat la data de 28 august 1991, devine proprietarul unei case de locuit, construită din paiantă, acoperită cu stuf, compusă din trei încăperi și anexe, situată în ., județul Ilfov la acel moment - de la O. P. și O. Ș., fiind de observat faptul că nu s-a donat nicio suprafață de teren. Soții O. la rândul lor, dobândiseră proprietatea asupra acestei case prin contractul de vânzare -cumpărare autentificat sub nr. 683 din 13 iulie 1977, terenul aferent construcției în suprafața de 250 mp urmând a trece în proprietatea statului conform art. 30 alin. 2 din Legea nr. 53/1974.
În atare situație, pârâtul se găsea cel mult în situația constituirii dreptului de proprietate, fiind îndreptățit la constituirea pentru cel mult 1000 mp, așa cum a stabilit doctrina și jurisprudența.
Celelalte nemulțumiri ale recurentului de asemenea nu sunt unele sustenabile, în mod corect instanța respingând cererea de intervenție și acțiunea conexă privind revendicarea, iar excepția autorității de lucru judecat nu putea fi admisă, fiind evident că nu există o identitate de obiect și nici de cauză.
Motivul prevăzut la punctul XII nu poate fi primit, în speță nefiind vorba de o motivare contradictorie (căci motivarea este contradictorie și nu o sentință), motivarea unei hotărâri fiind contradictorie atunci când există considerente contradictorii din care să rezulte atât temeinicia, cât și netemeinicia cererii de chemare în judecată, or atunci când există contradicție între considerente și dispozitiv, nefiind aplicabilă niciuna din aceste situații în speța dedusă judecății.
Pentru argumentele expuse s-a solicitat respingerea recursului.
Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate, a probelor administrate și a dispozițiilor legale aplicabile în materie, tribunalul apreciază recursul ca fiind fondat, în limita și pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:
Se reține că toate cererile deduse judecății, respectiv solicitarea de modificare a titlului de proprietate nr._/04.05.2001, cererea de intervenție formulată de C. M. în sensul respingerii cererii principale, excepția nulității absolute parțiale a titlului de proprietate nr._/17.07.1997 (filele 289-290 dosar fond) pentru 322 mp teren, precum și acțiunea în revendicare ce face obiectul dosarului conexat, formulată de C. M., sunt strâns legate, referindu-se la suprafețele de teren limitrofe, modul de soluționare al acestora în ordinea atrasă de obiectul solicitărilor fiind determinant pentru soluțiile privitoare la fiecare dintre cererile cu care judecătoria a fost investită.
Din această perspectivă, se impune a se verifica corelarea suprafeței de teren pentru care s-a dispus modificarea titlului de proprietate al reclamantului T. Ș. cu cea pentru care s-a dispus constatarea nulității absolute parțiale a titlului de proprietate nr._/17.07.1997, câtă vreme aceasta se află în relație de interdependență, iar pe de altă parte acest aspect este relevant și în privința acțiunii în revendicare formulată de C. M. în dosarul nr._ .
Pornind de la această premisă, se constată că deși s-a admis cererea principală, nici în dispozitivul sentinței și nici în considerente nu se menționează pentru ce suprafață de teren este îndreptățit reclamantul T. Ș. la modificarea propriului titlu de proprietate, deși contrar criticilor din recurs soluția a fost argumentată în fond pe dispozițiile art. 23 din Legea nr. 18/1991.
Se mai are în vedere că sub aspect formal prima instanță a constatat nulitatea absolută parțială a titlului de proprietate nr._/17.07.1997 eliberat intervenientului C. M. pentru „322 mp care exced celor 1000 mp la care este îndreptățit”, pierzând din vedere că în raportul de expertiză expertul desemnat a reprezentat grafic suprafețele astfel cum sunt împrejmuite și posedate: S1=983 mp pentru intervenientul care revendică și porțiunea de 339 mp (S2) și 2109 mp (S3) pentru reclamantul T. Ș..
Altfel spus, nu există o delimitare a suprafeței de 1000 mp la care este îndreptățit intervenientul și nu se poate pune în executare soluția câtă vreme în schița aferentă raportului de expertiză nu se reflectă această porțiune.
După cum s-a evidențiat mai sus, intim legată de problema nulități absolute parțiale a titlului indicat este și soluția acțiunii în revendicare care în mod eronat a fost considerată ca prematură.
Câtă vreme ambele părți litigante au titluri de proprietate, în raport cu susținerile lor referitoare la valabilitatea acestora, în funcție de suprafața pentru care se apreciază nulitatea absolută parțială a titlului de proprietate emis intervenientului, prima instanță avea obligația să soluționeze în fond cererea în revendicare, mai ales că după cum a evidențiat recurentul, judecătoria nu a analizat raportul de expertiză și declarația martorului propus de intervenient, conform căreia, în realitate, reclamantul T. Ș. a acaparat din terenul vecin o porțiune de teren, fapt ce a determinat ca linia de hotar dintre proprietatea vecină să nu mai fie în linie dreaptă.
Considerentele sentinței sub aspectul întinderii dreptului de proprietate asupra terenului aferent locuinței intervenientului sunt susținute de dispozițiile aplicabile în materie.
Astfel, din coroborarea art. 4 și 8 din Decretul-Lege nr. 42/1990 privind unele măsuri pentru stimularea țărănimii, potrivit cărora terenul aferent casei de locuit și anexelor gospodărești, precum și curtea și grădina din jurul acestora, împreună cu lotul care poate fi atribuit în folosință membrului cooperator (max. 5000 mp), nu poate depăși suprafața de 6000 mp pentru deținătorul casei de locuit, dar și din prevederile art. 23 alin. 21 din Legea nr. 18/1991 („În cazul înstrăinării construcțiilor, suprafețele de teren prevăzute la alin. 2 aferente locuinței și anexelor gospodărești, precum și curtea și grădina din jurul acesteia sunt cele convenite de părți la data înstrăinării, dovedite prin orice mijloace de probă”), rezultă că intervenientului nu i se putea atribui prin titlul de proprietate mai mult de 1000 mp.
Însă această chestiune nu a fost clarificată prin raportul de expertiză și implicit prin hotărârea de fond, în sensul delimitării acestei porțiuni.
Cum tribunalul nu dispune în această privință de toate elementele, se impune casarea soluției cu trimiterea cauzei spre rejudecare pentru a se lămuri această împrejurare, de aceasta depinzând și soluția tuturor celorlalte cereri.
Cea de-a treia critică se privește ca nefondată, deoarece în cazul în care instanța de judecată se pronunță în sensul nulității absolute parțiale a titlului de proprietate, în mod implicit dar indubitabil pentru restul suprafețelor ce nu fac obiectul soluției de constatare a nulități se subînțelege menținerea valabilității titlului. Or pretenția recurentului vizează o condiție de formă excesivă ce nu este de natură să antreneze consecințe juridice vătămătoare pentru beneficiarul titlului constatat nul în parte.
De asemenea, cea de-a patra critică nu este fondată, judecătoria argumentându-și soluția privitoare la excepția autorități lucrului judecat, apreciată în mod corect ca fiind un aspect ce ține de puterea lucrului judecat, în condițiile în care în cele două dosare nu se regăsește identitatea de părți, obiect și cauză în dosarul finalizat prin sentința 974/2008, nepunându-se problema limitelor dreptului și interesului intervenientului din dosarul de față.
Câtă vreme așa-zisa excepție a autorității lucrului judecat s-a invocat înaintea închiderii dezbaterilor prin concluziile scrise de la fila 291, nu se impunea repunerea cauzei pe rol și cum în dispozitivul hotărârii, dar și în considerente se regăsesc soluția și motivele ei, în această privință critica apare ca neîntemeiată.
Deși în argumentarea sentinței nu se face referire expresă la cererea de intervenție, din exprimarea referitoare la limitele dreptului recurentului doar pentru 1000 mp, argumentare corectă în opinia tribunalului, câtă vreme autorii intervenientului cumpăraseră o casă prin contract autentic și doar suprafața de 250 mp a fost trecută în proprietatea statului, ceea ce în accepțiunea art. 4 și 8 din Decretul-Lege nr. 42/1990 și art. 23 din Legea nr. 18/1991 îi conferă vocație doar la 1000 mp, rezultă implicit și motivele pentru care s-a respins cererea de intervenție, dar care după rejudecare va trebui corelată cum s-a expus anterior, în raport cu soluția de constatare a nulității absolute parțiale a titlului recurentului.
Nu poate fi primită critica ce se referă la respingerea excepției lipsei calități procesuale active a reclamantului care a invocat adeverința nr. 8565/04.11.2010 a Comune Crevedia și s-a prevalat de depozițiile martorilor pe care i-a propus spre audiere. Mai mult, titlul de proprietate eliberat reclamantului figurează emis în nume propriu, considerent pentru care nu se poate analiza vocația acestuia față de ascendenta sa, T. A..
Criticilor de la punctele VII-X li s-a răspuns prin argumentele anterioare referitoare la corelația ce trebuie să existe între suprafața pentru care se consideră întemeiată excepția nulității absolute parțiale a titlului eliberat intervenientului și soluția celorlalte cereri deduse judecăți, iar celei de la punctul XI prin cele expuse în legătură cu puterea lucrului judecat, aspect în privința căruia se subliniază că așa cum a reținut și judecătoria, în dosarul pendinte măsurătorile s-au efectuat cu stația totală Sokkia Set 610, fiind de notorietate la nivelul Tribunalului Dâmbovița că expertul Mortoiu E. nu folosește instrumente moderne de măsurare, context în care este posibilă existența unor diferențe semnificative ale imobilului expertizat în cauze diferite. Apoi nu se poate pierde din vedere, după cum s-a subliniat anterior, că în dosarul_ nu s-a pus problema dreptului intervenientului și, mai ales a limitelor acestui drept.
Tribunalul mai are în vedere, contrar susținerilor recurentului, că nu există contradicții între considerentele hotărârii de fond, ci o necorelare a situației de fapt (modul în care părțile posedă suprafețele îngrădite) cu cea de drept, respectiv o analiză incompletă a situației litigioase.
Așadar, în limitele reținute, criticile exprimate încadrate de instanța de recurs în prevederile art. 3041 raportat la art. 312 alin. (5) Cod procedură civilă, atrag temeinicia căii de atac, casarea în întregime a soluției cu trimiterea cauzei spre rejudecare pentru a se lămuri care este porțiunea de 1000 mp teren la care este îndreptățit intervenientul și în raport cu aceasta să se soluționeze toate celelalte cereri deduse judecății.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul civil declarat de recurentul intervenient în interes propriu C. M., domiciliat în municipiul București, sectorul 6, ., ., . civile nr. 911 pronunțată la data de 04.07.2013 de către Judecătoria Răcari în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant T. Ș., domiciliat în ., județul Dâmbovița, și cu intimatele pârâte C. L. Crevedia de aplicare a Legii fondului funciar, cu sediul în comuna Crevedia, .. 167, județul Dâmbovița, și C. Județeană Dâmbovița pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, cu sediul în municipiul Târgoviște, Piața Tricolorului, nr. 1, județul Dâmbovița.
Casează hotărârea cu trimiterea cauzei spre rejudecare.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 12 noiembrie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
A. S. D. Ș. G. S.
GREFIER,
I. M.
J.f. A. V.
Judecătoria Răcari
Dosar fond nr._
Red. A.S. / Tehnored. I.M.
3 ex./ 19.11.2013
| ← Anulare act. Decizia nr. 209/2013. Tribunalul DÂMBOVIŢA | Pretenţii. Decizia nr. 32/2013. Tribunalul DÂMBOVIŢA → |
|---|
