Fond funciar. Decizia nr. 1122/2013. Tribunalul DÂMBOVIŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1122/2013 pronunțată de Tribunalul DÂMBOVIŢA la data de 17-12-2013 în dosarul nr. 406/315/2012
Dosar nr._
ROMANIA
TRIBUNALUL DAMBOVITA SECTIA I CIVILA
DECIZIA CIVILA NR. 1122
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 17 decembrie 2013
Instanța constituită din:
Președinte: S. D.
Judecător: C. M. G.
Judecător: G. S.
Grefier: S. S.
Pe rol fiind pronunțarea asupra cererii de recurs, formulată de recurentul reclamant T. C. domiciliat în comuna Răzvad ., județul Dâmbovița împotriva sentinței civile nr. 406 din 24 ianuarie 2013, pronunțată de Judecătoria Târgoviște, în dosarul nr._, intimați pârâți fiind C. L. DE APLICARE A LEGII FONDULUI FUNCIAR RĂZVAD cu sediul în ., C. JUDEȚEANĂ PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR DÂMBOVIȚA, cu sediul în Târgoviște, .. 1A, județul Dâmbovița, P. I. domiciliată în București, .. 53, Sector 1, C. M. domiciliat în Snagov, ., ., sau domiciliat în București, str. .. 32, . și FUNDAȚIA „INIMA DESCHISĂ PENTRU ROMÂNIA”cu sediul în Târgoviște, ., nr. 23, județul Dâmbovița, dosarul având ca obiect recurs fond funciar.
Cererea de recurs este scutită de la plata taxei de timbru și a timbrului judiciar, conform prevederilor art. 42 din Legea 1/2000.
Dezbaterile și susținerile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 10 decembrie 2013, care face parte integrantă din prezenta decizie, iar instanța pentru a da posibilitatea părților de a depune la dosar concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data de azi 17 decembrie 2013, dată la care a pronunțat următoarea decizie civilă.
TRIBUNALUL
Asupra recursului civil de față:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată sub nr._ reclamantul T. C. a solicitat în contradictoriu cu pârâții P. O., C. M. și Fundația „I. Deschisă pentru România”, C. L. de Aplicare a Legii Fondului Funciar Răzvad și C. Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor Dâmbovița, constatarea nulității absolute parțiale a titlului de proprietate nr._/1999 emis pentru P. A., pentru suprafața de 2310 mp din ., constatarea nulității absolute parțiale a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3100/2003 pentru suprafața de 2310,00 mp și rectificarea cărții funciare cu nr. 527 în sensul radierii suprafeței de 1164 mp și suprafeței de 1063 mp.
Prin cererea înregistrată în data de 09.08.2012 reclamantul a renunțat la primul capăt de cerere privitor la constatarea nulității absolute parțiale a titlului de proprietate nr._/1999.
În privința capătului de cerere având ca obiect constatarea nulității absolute parțiale a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3100/2003, reclamantul prin cererea precizatoare depusă pentru termenul din 10.08.2012 a arătat că înțelege să invoce drept motiv de nulitate absolută cauza ilicită și imorală a actului juridic menționat, susținând că în contractul de vânzare-cumpărare nu sunt menționate vecinătățile imobilelor dobândite de la moștenitorii defunctei P. A., că certificatul de moștenitor nr. 7/2000, în baza căruia s-a încheiat contractul, nu menționează terenurile ce fac obiectul vânzării, că numerele cadastrale 1001 și 1002 prin care sunt identificate terenurile de 1164,00 mp și 1063,00 mp, ce au făcut obiectul contractului, au fost atribuite în mod greșit acestor suprafețe, fiind deja atribuite altor suprafețe din patrimoniul PIFCO SA, că actele de proprietate ale pârâtei nu corespund situației de fapt dovedită prin înscrisurile avizate de OCPI Dâmbovița și nu pot fi aplicate pe teren, că terenurile menționate sunt amplasate în T 1 P 15, indicatori care sunt greșiți și că rectificarea cărții funciare prin radierea suprafețelor de teren menționate se impune față de soluția desființării contractului.
Prin precizările de la termenul din 10.08.2012 reclamantul a indicat în privința capătului de cerere având ca obiect constatarea nulității absolute parțiale a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3100/2003 că certificatul de moștenitor nr. 7/2000, prezentat cu ocazia încheierii actului nu cuprinde suprafața ce face obiectul prezentului dosar, că actul precizează pentru suprafața în discuție doar categoria de folosință împreună cu numerele cadastrale, că trebuie supusă atenției cererea pârâtei P. O. de modificare a categoriei de folosință a terenului reconstituit din extravilan în intravilan, cerere datată cu 05.08.2004, că nu există un plan de dezmembrare a suprafeței de 2310,00 mp înstrăinată prin contractul atacat în două suprafețe întrucât titlul de proprietate nr._/1999 se referă doar la două suprafețe 2310 mp și 3210,00 mp, ambele extravilan și că procura conferită de pârâtul C. M. la încheierea contractului se referă la un teren extravilan;
Pârâta Fundația „I. Deschisă pentru România” a formulat întâmpinare prin care a invocat în privința capătului de cerere la care reclamantul a renunțat, excepția lipsei calității procesuale active.
În privința celorlalte capete de cerere partea a solicitat respingerea acestora ca neîntemeiate, arătând că în speță nu sunt aplicabile dispozițiile Noului Cod Civil, art. 6 din acest act stabilind regulile privitoare la aplicarea în timp a noilor dispoziții, că actul a cărui nulitate se cere a fi constatată respectă toate condițiile de legalitate cerute de lege iar valabilitatea acestuia a fost deja analizată de instanțele care au soluționat procesul ce a avut ca obiect revendicarea suprafeței de 2227,00 mp teren ocupat fără drept de către reclamant, litigiul fiind soluționat prin sentința pronunțată în dosarul nr._, că vânzătorii nu au avut doar certitificatul de moștenitor nr. 7/2000 la momentul încheierii contractului atacat ci și certificatul de moștenitor suplimentar nr. 102/2001 în care se regăsește și suprafața de 2310,00 mp reconstituită prin titlul de proprietate nr._/1999,.
Pârâții P. O. și C. M. au formulat de asemenea întâmpinare prin care au solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Prin sentința civilă nr. 406 din 24 ianuarie 2013 Judecătoria Târgoviște a luat act de renunțarea reclamantului la judecata primului capăt de cerere, a respins celelalte două capete ale cererii de chemare în judecată, astfel cum au fost precizate, a obligat pe reclamant la plata sumei de 1500,00 lei către pârâta Fundația „I. Deschisă pentru România", cu titlu de cheltuieli de judecată și a respins cererea pârâților P. O. și C. M. de obligare la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această sentință civilă prima instanță a reținut că prin titlul de proprietate nr._/1999 emis pentru P. A., s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate pentru o suprafață totală de 5520,00 mp, în care se regăsește și suprafața de 2310,00 mp cu privire la care s-a solicitat constatarea nulității absolute, că prin certificatul de moștenitor nr. 7/2000 și respectiv certificatul de moștenitor suplimentar nr. 102/2001, s-a stabilit în privința succesiunii defunctei P. A. calitatea de moștenitori a pârâților, în certificatul suplimentar fiind menționat expres și terenul ce face obiectul prezentei cauze și că prin antecontractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 2880/2003 s-a convenit între pârâți vânzarea suprafeței de teren menționată, stabilindu-se drept termen de perfectare a contractului de vânzare cumpărare data de 01.09.2003.
S-a mai reținut că imobilul ce urma să facă obiectul vânzării este determinat atât prin suprafață cât și prin indicarea amplasamentului, fiind menționat și numărul cadastral provizoriu (1001 și 1002), că prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3100/2003, același părți au vândut respectiv cumpărat imobilul teren menționat, că prin sentința civilă nr. 4197/2009 pronunțată de Judecătoria Târgoviște în dosarul nr._, rămasă irevocabilă, a fost admisă acțiunea în revendicare introdusă de către pârâta Fundația "I. Deschisă pentru România” în contradictoriu cu reclamantul, acesta fiind obligat să lase în deplină proprietate și posesie suprafața totală de 2227,00 mp și că reclamantul a invocat drept temei al dreptului pretins cu privire la imobilele ce fac obiectul prezentei cauze sentința civilă având ca obiect pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract de vânzare cumpărare, hotărâre care însă nu este pronunțată și în contradictoriu cu părțile din prezentul dosar.
Instanța a constatat că susținerile reclamantului legate de determinarea obiectului contractului atacat nu sunt întemeiate întrucât în cuprinsul actului sunt menționate date de identificare a terenurilor, și anume numerele de cadastru provizorii și împrejurarea că bunurile sunt cele dobândite prin succesiune legală (fiind menționat în acest sens certificatul de moștenitor), că nu prezintă relevanță sub aspectul reținerii unei eventuale intenții de fraudare a legii neindicarea în concret a vecinătăților și a titlului de proprietate al autorului întrucât aceste aspecte nu relevă prin ele însele nicio intenție de fraudare, punând în discuție cel mult caracterul determinat al obiectului actului, nefiind reținută nici susținerea reclamantului în sensul urmăririi unui scop imoral ori ilegal de către părțile semnatare ale contractului întrucât aceasta nu a fost dovedită, că simpla împrejurare a caracterului determinat ori determinabil al obiectului actului juridic nu face dovada cauzei ilicite sau imorale, că nici faptul că părțile contractante au hotărât sau nu menționarea tuturor elementelor de identificare ale imobilului nu face dovada prin ea însăși a intenție de fraudare a legii sau a urmării unui scop ilicit și imoral și că s-a constatat că reclamantul nu a invocat și nici nu a dovedit care ar fi acea ordine publică și morală care a fost încălcată și că între părți a fost deja soluționat un proces de revendicare, titlul pârâților fiind considerat a fi preferabil.
S-a mai reținut că reclamantul nu a făcut dovada că părțile contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3100/2003 au urmărit un scop ilicit sau imoral la încheierea actului menționat, că în speță actul juridic ce se solicită a fi desființat este unul numit, fiind un contract de vânzare cumpărare, astfel că problema cauzei ilicite nu poate privi decât scopul mediat, că reclamantul nu a făcut dovada acelor norme legale ori morale pe care părțile să fi urmărit să le încalce prin încheierea actului juridic atacat, că au fost invocate o . aspecte legate de modalitatea în care s-a făcut individualizarea imobilului ce a făcut obiectul contractului, susținându-se că acestea ar pune în evidență o intenție de fraudare a legii însă nu au fost indicate acele dispoziții legale care se pretinde că ar fi fost eludate prin pretinsele fapte, că simpla împrejurare a modalității în care părțile unui contract au înțeles să individualizeze bunul ce face obiectul contractului nu pune în discuție caracterul licit și moral al actului juridic încheiat, că faptul că procura acordată de către unul din vânzători nu conținea toate elementele necesare unei identificări complete a imobilului nu prezintă relevanță pentru problema de drept dedusă judecății, căci nu influențează cu nimic valabilitatea actului sub aspectul cauzei și că în ceea ce privește ultimul capăt al acțiunii s-a reținut că potrivit art. 33 alin. 1 din Legea nr. 7/1996 (în forma anterioară abrogării prin Legea nr. 71/2011) în cazul în care cuprinsul cãrții funciare nu corespunde, în privința înscrierii, cu situația juridică reală, se poate cere rectificarea sau, dupã caz, modificarea acesteia, că potrivit alineatului 2 al aceluiași articol prin rectificare se înțelege radierea, îndreptarea sau menționarea înscrierii oricărei operațiuni, susceptibilă a face obiectul unei înscrieri în cartea funciară și că reclamantul nu a făcut dovada unei alte situații juridice decât cea menționată în cuprinsul cărții funciare și că înscrierea s-a făcut în mod legal pe numele pârâtei, neimpunându-se radierea bunului din cartea funciară nr. 527 Răzvad.
Referitor la cererea de obligare a reclamantului la plata cheltuielilor de judecată instanța de fond a reținut că culpa procesuală nu este altceva decât o aplicație a răspunderii civile delictuale în plan procesual, astfel că atitudinea culpabilă a părții reclamante care a determinat prezentul proces atrage și răspunderea acesteia pentru prejudiciile cauzate pârâtului chemat fără voia sa în proces.
În privința dovedirii prejudiciului instanța a constatat însă că pârâții P. O. și C. M. nu au depus nici un fel de dovezi din care să reiasă cheltuielile de judecată suportate.
În privința pârâtei Fundația „I. Deschisă pentru România”, referitor la cuantumul cheltuielilor de judecată instanța de fond a avut în vedere onorariul de avocat depus.
Împotriva sentinței civile a formulat recurs reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând că instanța de fond nu a analizat elementele de nulitate ale contractului de vânzare - cumpărare nr. 3100/25.08.2003, făcând o greșită interpretare a actelor depuse la dosar, întrucât contractul de vânzare - cumpărare contestat are la bază acte din care nu rezultă cu certitudine suprafața de teren înstrăinată, lipsind o schiță a terenurilor și vecinătățile concrete ale terenurilor, neevidențiind existența unor construcții pe suprafețele vândute, că nu a remarcat discrepanțele intre titlul proprietate nr._/1999 pe care se întemeiază vânzare și care se referă doar la două suprafețe de 2310 mp și 3210 mp, ambele arabile extravilane și certificatul de moștenitor nr. 7/03.02.2000 care nu cuprinde terenurile vândute, precum și contractul de vânzare - cumpărare care se referă la terenuri curți construcții intravilan, că intenția vânzătorilor și a cumpărătorilor a fost de a încheia acte în frauda legii, deoarece s-a urmărit un scop ilicit, respectiv vânzarea unui teren care avea un amplasament diferit față de titlul de proprietate și certificatul de moștenitor, fapt ce a condus la acapararea terenului său și că a dovedit că pe terenul ce a aparținut . existau încă din anii 1980 mai multe construcții anexă aferente imobilului . construcții fiind proprietatea . înstrăinate către recurent conform contractului de vânzare - cumpărare nr. 182/16.03.2000, fiind menționate și în Cartea Funciară nr.22 a localității Răzvad, deschisă pe numele societății.
Un alt motiv de recurs se referă la faptul că prima instanță nu a dat eficientă probelor solicitate, fiind limitat dreptul la apărare al reclamantului, că deși au fost acordate mai multe termene pentru prezența părților la interogatoriu, instanța a respins 10 întrebări care vizau situația terenului în litigiu și construcțiile edificate (proprietatea recurentului), cu motivarea că sunt împrejurări de fapt, această cenzură excesivă a instanței încurajând părțile interogate să ascundă adevărul referitor la momentul și modalitatea încheierii contractului, că a fost respinsă și efectuarea unei cercetării locale, că prima instanță nu a analizat faptul că în antecontractul de vânzare cumpărare nr. 2880/12.08.2003 încheiat cu câteva zile înaintea contractului de vânzare cumpărare se menționează și o sentință civilă nr. 5611/11.07.1997 pronunțată pentru suprafața de 1480 mp, real 1504 mp, care face obiectul contractului și că există mențiune în CF 527 a localității Răzvad că imobilul poartă numărul provizoriu 114, potrivit încheierii de CF nr. 859/860 din 15.02.2002, aceleași mențiuni regăsindu-se și în fișa de identificare imobiliară emisă de Primăria Răzvad la 23.08.2003 privind doar suprafața de 1504 mp.
S-a solicitat a ase avea în vedere că nu există un plan de dezmembrare (care era obligatoriu potrivit dispozițiilor legale) a suprafeței de 2310 mp înstrăinată prin contractul de vânzare - cumpărare nr. 3100 în două suprafețe (1164 mp și 1063 mp),, deoarece titlul de proprietate_/1999 se referă doar la două suprafețe de 2310 mp și 3210 mp, ambele arabile extravilane și că referitor la taxa de timbru s-a arătat că aceasta nu a fost corect stabilită, suma corectă fiind de 693,12 lei, calculată potrivit expertizei orientative a valorilor de circulație privind bunurile imobile din județul Dâmbovița - Anexa 39.7- Camera Notarilor Publici Prahova.
Intimata Fundația „Inima Deschisă pentru România” a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, susținând că reclamantul nu a probat participarea intimatei la fraudarea unui text de lege, că actul de vânzare-cumpărare a cărui nulitate s-a solicitat a fost precedat de antecontractul de vânzare-cumpărare nr. 2880/12.08.2003, în care se menționează certificatul de moștenitor nr. 7/2000 și certificatul suplimentar nr. 102/09.10.2001, în acesta din urmă regăsindu-se și suprafața de 2310 mp ce face obiectul litigiului, că în anul 2004 vânzătorii s-au adresat Primăriei Răzvad cu cererea de rectificare a titlului de proprietate nr._/1999 în sensul de a se corecta categoria de folosință a suprafeței de 2310 mp teren din extravilan în intravilan, iar primăria a procedat la corectarea acestei erori.
Intimații P. O. și C. M. au formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului, invocând aceeași motivare ca și intimata Fundația „Inima Deschisă pentru România”.
Examinând sentința civilă în raport de motivele de recurs, de actele și lucrările dosarului ca și de dispozițiile legale incidente în cauză, tribunalul va respinge recursul pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 948 cod civil condițiile esențiale pentru validitatea unei convenții sunt capacitatea de a contracta, consimțământul valabil al părții ce se obligă, un obiect determinat și o cauză licită.
Înțelesul noțiunii de cauză licită este arătat în art. 968 cod civil ca fiind aceea care nu este prohibită de lege sau contrară bunelor moravuri și ordinii publice, prin această dispoziție asigurându-se conformitatea actului juridic cu legea și regulile de conviețuire socială.
În raport de motivele invocate de recurentul-reclamant care ar determina nulitatea absolută parțială a contractului de vânzare-cumpărare respectiv modalitatea de individualizare a bunului ce face obiectul contractului de vânzare-cumpărare nu poate fi considerat că actul încheiat este întemeiat pe o cauză ilicită și imorală.
Împrejurarea că din actele care au stat la baza încheierii contractului de vânzare-cumpărare nu rezultă suprafața de teren înstrăinată, lipsind o schiță a terenurilor și vecinătățile acestora, și că nu evidențiază existența unor construcții pe suprafețele vândute, nu poate fi reținută de vreme ce din cuprinsul atât al antecontractului de vânzare-cumpărare cât și din contract rezultă modul de dobândire al imobilului înstrăinat cât și suprafața de teren iar absența unei eventuale schițe a terenurilor înstrăinate nu poate echivala cu o intenție de fraudare a legii.
Referitor la motivul de recurs potrivit căruia prin încheierea contractului de vânzare-cumpărare i-a fost acaparat terenul proprietatea sa nu este fondat, având în vedere că prin sentința civilă nr. 4197/12.10.2009 recurentul a fost obligat să lase în deplină proprietate și posesie intimatei din cauza de față suprafața de 2227 mp teren situat în intravilanul comunei Răzvad, în considerentele sentinței civile reținându-se și faptul că sentința civilă nr. 1437/02.03.2010 de care se prevalează și prin care s-a constatat că recurentul este proprietarul suprafeței de 1100 mp teren nu poate fi opozabilă intimatei.
Cât privește motivul de recurs precum că instanța de fond a limitat dreptul la apărare al recurentului, în sensul că la momentul administrării interogatoriului i-a fost respins un număr de 10 întrebări, este, de asemenea, nefondat.
Interogatoriul este un mijloc de probă în procesul civil constând în întrebări formulate de una din părți sau de instanță, din oficiu, pentru obținerea mărturisirii celeilalte părți cu privire la faptele care fac obiectul judecății.
Președintele instanței are dreptul să refuze punerea unor întrebări dacă apreciază că nu au legătură cu pricina sau să reformuleze unele întrebări în raport cu interesul justei soluționări a procesului.
În speță, într-adevăr, au fost respinse mai multe întrebări formulate de către reclamant, însă, așa cum rezultă din încheierea de ședință, în mod corect a procedat prima instanță, întrucât întrebările respective nu vizau fapte personale ale părții chemate la interogatoriu și nici fapte în legătură cu pricina care să poată duce la dezlegarea acesteia.
În ceea ce privește respingerea probei cu cercetare locală, această solicitare a fost în mod corect respinsă de instanță de vreme ce nu era concludentă și utilă cauzei în raport de obiectul cererii de chemare în judecată.
Motivul de recurs potrivit căruia atât vânzătorii, cât și cumpărătorii au urmărit fraudarea legii, deoarece contractul de vânzare-cumpărare este încheiat în contra dispozițiilor legii, fără să existe dovezi clare referitoare la vecinătăți, amplasament, categoria de folosință pentru cele două suprafețe de teren, este nefondat, având în vedere, așa cum în mod corect a reținut prima instanță, că modalitatea de individualizare a imobilului ce a făcut obiectul actului de vânzare-cumpărare nu poate determina caracterul ilicit al respectivului contract și nici inexistența unui plan de dezmembrare a suprafeței de 2310 mp înstrăinată în două suprafețe de teren nu poate avea consecințe juridice asupra actului de înstrăinare.
Ultimul motiv de recurs conform căruia instanța de fond a făcut o greșită aplicare a legii privind stabilirea taxei judiciare de timbru este, de asemenea, nefondat.
Așa cum rezultă din încheierea de ședință din data de 17.05.2012, cuantumul taxei de timbru s-a referit numai la terenul în suprafață de 2300 mp și nicidecum la totalitatea bunurilor ce au făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare, așa cum susține recurentul.
Din aceeași încheiere reiese, de asemenea, și faptul că, apreciindu-se de către instanță că evaluarea făcută de către recurent este derizorie, s-a considerat ca stabilirea cuantumului taxei de timbru să se facă în raport de valoarea orientativă stabilită de camera notarilor publici și prin aplicarea la valoarea respectivă a algoritmului de calcul prevăzut de art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, situație cu care a fost de acord atât recurentul, cât și apărătorul său.
Pe de altă parte, în condițiile în care recurentul ar fi fost nemulțumit de modul de stabilire a taxei judiciare de timbru avea posibilitatea contestării acesteia, însă recurentul a formulat doar cerere pentru ajutor public judiciar.
Prin urmare, față de considerentele de mai sus, tribunalul, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, va respinge recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul reclamant T. C., domiciliat în ., nr. 11 A, județul Dâmbovița, împotriva sentinței civile nr. 406 din 24 ianuarie 2013 pronunțată de Judecătoria Târgoviște în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți C. L. de aplicare a Legii fondului funciar Răzvad, cu sediul în ., C. Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Dâmbovița, cu sediul în municipiul Târgoviște, Piața Tricolorului, nr. 1, județul Dâmbovița, P. I., domiciliată în municipiul București, sectorul 1, .. 53, C. M., domiciliat în localitatea Snagov, ., ., și în municipiul București, sectorul 1, ., . „INIMA DESCHISĂ PENTRU ROMÂNIA”, cu sediul în municipiul Târgoviște, ., nr. 23, județul Dâmbovița.
Menține hotărârea atacată.
Obligă recurentul la plata sumei de 2000 lei către intimata Fundația „Inima Deschisă pentru România” și la plata sumei de 1500 lei către intimații P. O. și C. M..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 17 decembrie 2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
S. DuvalmăCristina M. G. G. S.
GREFIER
S. S.
Jud. fond S. I. A.
Judecătoria Târgoviște
Dosar fond nr._
Red. G.S. / Tehnored. I.M/A.G-.
2 ex. – 16.01.2013
| ← Partaj judiciar. Decizia nr. 147/2013. Tribunalul DÂMBOVIŢA | Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 302/2013.... → |
|---|
