Grăniţuire. Decizia nr. 252/2013. Tribunalul DÂMBOVIŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 252/2013 pronunțată de Tribunalul DÂMBOVIŢA la data de 29-10-2013 în dosarul nr. 953/262/2012
DOSAR NR._ APEL
ROMÂNIA
TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA - SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA NR. 252
Ședința publică din data de 29 octombrie 2013
Președinte: G. S.
Judecător: A. S.
Grefier: I. M.
Pe rol se află pronunțarea asupra apelurilor civile declarate de apelanta reclamantă L. M., domiciliată în municipiul București, sectorul 2, . Băsești, nr. 27, și de apelanta pârâtă L. F., domiciliată în comuna Gura Ocniței, ., județul Dâmbovița, împotriva sentinței civile nr. 44 pronunțată la data de 18.01.2013 de către Judecătoria Moreni în dosarul nr._, având ca obiect grănițuire.
Prezența părților și dezbaterile susținute au fost consemnate în încheierea pronunțată la data de 22 octombrie 2013, care face parte integrantă din prezenta decizie, când instanța a amânat pronunțarea la data de 29 octombrie 2013 pentru a da posibilitate părților să depună la dosarul cauzei note scrise, dată la care, deliberând, a pronunțat următoarea decizie:
TRIBUNALUL
Asupra apelurilor civile de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Moreni reclamanta L. M. a chemat în judecată personal și la interogatoriu pe pârâta L. F., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să constate că a devenit proprietara camerei de 20 mp situată în com. Gura Ocniței, ., jud. Dâmbovița, menționată în certificatele de moștenitor nr. 16 și 17 din 23.01.2007, emise în favoarea pârâtei, ca efect al accesiunii imobiliare artificiale, cu obligația despăgubirii pârâtei conform art. 494 Cod civil; iar în baza art. 560 Cod civil, instanța să dispună grănițuirea proprietăților părților, prin determinarea limitelor exterioare, obligarea pârâtei să își ridice vița de vie și să mute contorul de gaze de pe proprietatea sa, iar în caz de refuz, să le realizeze reclamanta, pe cheltuiala pârâtei și să fie obligată pârâta la plata contravalorii lipsei de folosință a terenului proprietatea reclamantei, de la data promovării acțiunii și până la eliberarea efectivă a terenului.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că părțile sunt rude colaterale de gradul 4, respectiv verișoare primare, fiind proprietare asupra unor imobile învecinate situate în com. Gura Ocniței, ., că prin sentința civilă nr. 977/28.11.2008 a Judecătoriei Moreni, definitivă prin decizia civilă nr. 114/24.03.2011 a Tribunalului Dâmbovița și irevocabilă prin decizia civilă nr. 490/16.06/2011 a Curții de Apel Ploiești, pronunțate în dosarul_ al Judecătoriei Moreni, a fost desființat certificatul de moștenitor al acesteia, fiind menținute ca fiind legale certificatele de moștenitor emise pe numele pârâtei, că în urma probatoriului administrat s-a stabilit că pârâta este proprietara spațiului de 20 mp care face corp comun cu construcția deținută de reclamantă, și care se află pe terenul proprietatea reclamantei. Față de această situație, reclamanta a invocat dispozițiile art. 488 Cod civil, conform cărora „tot ce se unește și se încorporează cu lucrul se cuvine proprietarului lucrului”, apreciind că prin accesiune a dobândit și camera de 20 mp pe care pârâta a moștenit-o de la ascendenții săi, cu obligația de a o despăgubi cu valoarea reală a acestei părți de construcție, având în vedere că între părți există raporturi dintre cele prevăzute de art. 494 Cod civil.
În legătură cu grănițuirea și ridicarea plantațiilor și a contorului de gaze amplasate de pârâtă pe proprietatea reclamantei, a solicitat obligarea la plata contravalorii lipsei de folosință a terenului arătând că, în fapt, conform titlului de proprietate nr._/18.06.2002 emis pe numele autorului său, M. G., reclamanta deține în proprietate un teren de 1000 mp curți-construcții aflat în ., pe care se află o construcție în suprafață de 74,25 mp, dintre care 46,91 mp reprezintă moștenire rămasă de la părinții săi, iar 27,34 mp reprezintă proprietatea pârâtei, moștenită de la părinții săi, însă întreaga construcție fiind situată pe terenul reclamantei, că alăturat, la numărul 170 se află terenul pârâtei, în suprafață de 254 mp, conform titlului de proprietate nr._/09.07.2002 emis pe numele autoarei pârâtei, M. V., pe care se află amplasată o altă construcție, și anume locuința pârâtei L. F., că părțile s-au mai judecat într-o cauză având ca obiect anularea unor certificate de moștenitor emise asupra construcției de 74,25 mp, după autori diferiți, acțiune care a fost calificată ca fiind în revendicare, și în care, cu ocazia rejudecării, Curtea de Apel Ploiești a dispus efectuarea unor expertize topografice și în construcții, că prin expertiza topografică au fost identificate cele două terenuri, și construcțiile existente pe acestea, stabilindu-se că, față de actele de proprietate, reclamanta deține în plus 83 mp, iar pârâta un plus de 104 mp, menționându-se că această situație se datorează aprecierii diferite a zonei de protecție a malului pârâului Slănic, cu care se învecinează pe latura de nord. În același raport de expertiză a fost identificată și existența unei suprafețe de 34 mp cu destinația de cale de acces dinspre drumul comunal lăsată de antecesorii părților, pentru ., acordând fiecare parte din dreptul său de proprietate câte 17 mp. Având în vedere faptul că cele două fonduri învecinate sunt parțial împrejmuite, a solicitat grănițuirea acestora, cu respectarea liniilor de hotar și a vecinătăților, astfel cum au fost reținute în raportul de expertiză parte integrală din decizia nr. 114/24.03.2011 devenită irevocabilă prin decizia nr. 490/16.06.2011 și conform titlurilor de proprietate de care fiecare dintre părți se prevalează. Imposibilitatea reclamantei de a își folosi dreptul său de proprietate este amplificată și de faptul că pe linia frontului stradal al proprietății sale de circa 8 m, pârâta a amplasat un gard ocupând o suprafață considerabilă din terenul reclamantei, cât și calea de acces pentru a utiliza atât locuința sa de la numărul 170 cât și camera de 20 mp pe care o are în proprietate, dar care este situată pe terenul său, la nr. 168, iar pe aceeași porțiune a proprietății reclamantei se află și o boltă de viță de vie care îi aparține pârâtei, precum și un contor de gaze tot al acesteia. Deoarece pe latura dinspre nord a proprietății se învecinează cu pârâul Slănic, ale cărui maluri s-au surpat și care necesită o . lucrări de consolidare, reclamanta a obținut de la autoritățile competente autorizația de consolidare nr. 1833/27.06.2011, această situație impunând pătrunderea cu autovehicule care să transporte materiale și care, dacă s-ar păstra așa cum este acum, nu ar da posibilitatea intrării în curte din cauza mașinilor parcate pe terenul reclamantei de către fiul și ginerele pârâtei sau alte persoane venite la aceasta, astfel că, față de situația prezentată, cât și de faptul că deține un titlu de proprietate neafectat de nici o sarcină, dar care, în realitate, este grav afectat faptic, în scopul ocrotirii dreptului de proprietate a solicitat grănițuirea proprietăților, obligarea pârâtei să își ridice vița de vie și să își mute contorul, iar în sens contrar să fie abilitată reclamanta să le realizeze pe cheltuiala acestora.
La termenul din 11.05.2012 pârâta L. F. a formulat întâmpinare și cerere reconvențională, prin care a solicitat respingerea primului petit al cererii, privitor la constatarea accesiunii imobiliare artificiale în favoarea reclamantei asupra camerei de 20mp situată în .. 168, menționată în certificatele de moștenitor nr. 16 și 17 din 02.01.2007. Pârâta a arătat că în realitate este vorba de o cameră și un hol în suprafață totală de 27 mp, că această problemă a fost tranșată în mod irevocabil în cadrul litigiului purtat anterior între aceleași părți și care a făcut obiectul dosarului nr._, iar prin decizia nr. 490/16.06.2011 Curtea de Apel Ploiești a statuat că dispozițiile art. 492 cod civil privind accesiunea imobiliară prin raportare la probatoriul administrat nu pot fi reținute, că în speță nu pot fi incidente dispozițiile art. 492 și 494 Cod civil, deoarece, pe de o parte, prezumția instituită de primul articol citat a fost răsturnată prin probe contrare, iar pe de altă parte că pârâta nu se regăsește în postura unui constructor, nici de bună nici de rea credință, câtă vreme s-a dovedit că ea a dobândit construcția prin moștenire legală de la autorul său, M. V., și nici măcar acesta nu a fost constructorul imobilului, ci bunicul părților. Tot pe cale de întâmpinare a solicitat respingerea capătului de cerere privind obligarea sa de a ridica vița de vie și contorul de gaze de pe proprietatea reclamantei.
Pe cale de cerere reconvențională a solicitat instanței să constate existența unui drept de superficie în favoarea sa cu privire la suprafața de teren aferentă camerei și holului în suprafață de 27 mp, viței de vie și contorului de gaze aflate pe terenul aparținând reclamantei-pârâte situat în com. Gura Ocniței, ., susținând că a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilelor prin moștenire legală de la autorul său, M. V. conform CM nr. 16 și 17 din 2007, că a stăpânit în mod continuu pașnic și netulburată această construcție, atât pârâta cât și autorul său, care la rândul lui o dobândise ca moștenire de la bunicul părților din proces. În urma judecării litigiului dintre părți care a făcut obiectul dosarul nr._ pârâtei i s-a recunoscut dreptul de proprietate asupra acestor construcții, apreciindu-se conform dovezilor, că prezumția instituită de art. 492 Cod civil a fost răsturnată.
Reclamanta a formulat întâmpinare la cererea reconvențională solicitând respingerea acesteia, susținând că pârâta L. F. trebuie să își precizez cererea reconvențională prin indicarea temeiului de drept material, că motivarea în fapt nu este clară, și nu îi permite să formuleze apărări de fond, mai ales că superficia se poate dobândi prin mai multe moduri, fiecare având condiții de admisibilitate diferite. În subsidiar a solicitat respingerea cererii reconvenționale ca nelegală și nefondată, invocând excepția inadmisibilității cererii reconvenționale deoarece între părți a mai existat un litigiu care a avut ca obiect certificatele de moștenitor suplimentare din 23.01.2007 prin care s-a inclus în masa succesorală după autori pârâtei și camera în suprafață de 20 mp situată în partea din față a casei bătrânești de locuit, casă construită din zid de cărămidă acoperită cu tablă. Prin sentința civilă nr. 977/2008 a Judecătoriei Moreni, definitivă și irevocabilă s-a constatat valabilitatea certificatelor de moștenitor, recunoscându-i-se pârâtei-reclamante dreptul de proprietate asupra construcției în litigiu, că problema superficiei nu a fost tranșată, instanța nefiind investită în acest sens, în decizia de recurs a Curții de Apel Ploiești nr. 490/2011 menționându-se în mod expres faptul că nu s-a constituit un drept de superficie în favoarea pârâtei reclamante, așa că, în concluzie, terenul aflat sub construcție, și cel aferent acesteia, ar aparține în proprietate reclamantei, aspect pe care pârâta nu îl contestă, că în aceste condiții, pârâta nu poate susține că a exercitat o posesie ca atribut al superficiei, utilă, continuă, de natură să dea naștere unui astfel de dezmembrământ al dreptului de proprietate ca efect al uzucapiunii, pârâta fiind tolerată de către reclamantă în a folosi în comun terenul proprietatea acesteia din urmă, pârâta având doar atributul folosinței, fără a avea și atributul posesiei, fiind eventual un detentor precar, astfel că nu sunt îndeplinite cerințele legale referitoare la dobândirea dreptului de superficie ca efect al uzucapiunii, ceea ce face ca acțiunea să fie inadmisibilă.
S-a mai susținut că nu se poate stabili un drept de superficie în favoarea pârâtei-reclamante și pentru faptul că nu este de acord cu dezmembrarea dreptului ei de proprietate. Reclamanta-pârâtă a precizat că dreptul de superficie poate fi constituit prin convenția părților, prin legat, prin uzucapiune sau prin lege, neputându-se recunoaște dobândirea dreptului de superficie pe cale judiciară, iar în susținerea argumentelor sale invocă decizia nr. 694/12.03.1996 a Curții de Apel Ploiești, exemplificată de CEDO în cauza Bock și P. împotriva României, decizia nr. 5138/2005 a ICCJ secția civilă, decizia 749/02.02.2011 a ICCJ secția civilă.
Pârâta-reclamantă L. F. a formulat răspuns la întâmpinarea reclamantei-pârâte L. M., susținând că în ceea ce privește temeiul de drept material al acțiunii, acesta este dat de dispozițiile art. 492 din vechiul Cod civil, că este vorba de o constatare a unui drept de superficie, apreciind aceasta că s-ar afla în prezența unei posesii pașnice, continue, publice și exercitată sub nume de proprietar așa cum este reglementată de art. 1147 Cod civil, context potrivit căruia modul de dobândire al superficiei este cel al uzucapiunii și că în ceea ce privește excepția inadmisibilității cererii sale reconvenționale a apreciat că se impune unirea acesteia cu fondul, fiind necesar a se administra probe pentru dovedirea, respectiv combaterea acesteia.
Prin sentința civilă nr. 44 /18.01.2013 Judecătoria Moreni a respins excepția inadmisibilității cererii reconvenționale formulată de reclamanta-pârâtă, a luat act că reclamanta-pârâtă a renunțat la capătul de cerere privind acordarea despăgubirilor pentru lipsa de folosință a terenului, a admis acțiunea reclamantei-pârâte L. M. în contradictoriu cu pârâta-reclamantă L. F. și a constatat că reclamanta-pârâtă a devenit proprietara unei camere și a unui hol, în suprafață totală de 27,34 mp situate în com. Gura Ocniței, ., jud. Dâmbovița, ca efect al accesiunii imobiliare, a obligat reclamanta-pârâtă la plata către pârâta-reclamantă a sumei de 9450 lei cu titlul de despăgubiri, a stabilit linia de hotar dintre proprietățile părților începând din punctul A situat la 1,95 m de la stâlpul din stânga, astfel că cei 34 mp – parte comună din . fie împărțită în mod egal, câte 17 mp pentru fiecare parte, urmând a se continua în punctele B,C,D, 24 (gard plasa dintre proprietăți), 25 (gard plasa), 43 (gard plasă), 42 (gard plasă), conform schiței întocmite de expertul tehnic judiciar G. V., a obligat pârâta-reclamantă să ridice vița de vie, contorul de gaze și gardurile identificate de expert pe proprietatea reclamantei, iar în caz de refuz a fost autorizată reclamanta să le realizeze personal, însă pe cheltuiala pârâtei, a respins cererea reconvențională ca neîntemeiată și a obligat pârâta-reclamantă la plata sumei de 2200 lei cheltuieli de judecată către reclamanta-pârâtă.
Pentru a pronunța această sentința prima instanță a reținut referitor la petitul acțiunii privind accesiunea imobiliară artificială, că reclamanta a solicitat instanței să constate că a devenit proprietara unei încăperi de 20 mp situată în com. Gura Ocniței, ., jud. Dâmbovița menționate în certificatele de moștenitor nr. 16 și 17/2007 emise pe numele pârâtei L. F., ca efect al accesiunii imobiliare artificiale, cu despăgubirea pârâtei conform art. 494 Cod civil.
Din analiza raportului topografic, instanța de fond a constat existența aceleiași stări de fapt reținută anterior de instanțele de judecată, în sensul că, pe terenul cuprins în titlul de proprietate nr._/18.06.2002 aparținând reclamantei-pârâte L. M. se află trecut întregul imobil casă bătrânească, iar în aceste condiții, aceasta, în calitate de proprietar asupra întregului teren înțelege să își exercite dreptul de opțiune privind accesiunea imobiliară artificială, devenind proprietara și a camerei și holului proprietatea pârâtei conform dispozițiilor art. 488 Cod civil, care stipulează că tot ce se unește și se încorporează cu lucrul se cuvine proprietarului lucrului, urmând să o despăgubească pe aceasta cu suma stabilită de expert conform dispozițiilor art. 494 alin. 3 Cod civil, că este de necontestat faptul că după . noii Constituții a României, revizuită, dreptul de proprietate privată a primit prin art. 44 și art. 136 alin. 1 și 5 o protecție juridică deosebită, doctrina și practica judiciară apreciind unanim că soluțiile inițial prevăzute de legiuitor pentru fiecare din alternativele cuprinse în art. 494 Cod civil sunt în prezent, insuficiente pentru a acoperi toate situațiile apărute în practică, cât și că acestea pot fi aplicate ad literam doar în măsura în care nu contravin regimului juridic al proprietății, că doctrina juridică, astfel sedimentată, arată că în rezolvarea problemelor ce rezultă din aplicarea dispozițiilor art. 494 Cod civil, trebuie pornit de la situația privilegiată ocupată de dreptul de proprietate în sistemul nostru juridic actual, ținând seama de faptul că este vorba de principalul drept real al omului, iar principiul apărării proprietății este unul din cele mai importante ale dreptului civil reglementat de Constituție și de art. 1 al Primului Protocol adițional la CEDO, arătându-se că nu trebuie înlăturată în nici un caz soluția potrivit căruia accesiunea operează în beneficiul solului, iar principiului accesorium seqvitur principale i se poate da o interpretare adecvată vremurilor noastre prin prisma art. 494 Cod civil care trebuie sa asigure un cadru suficient de elastic.
Prima instanță a avut în vedere actualul context privind interpretarea dispozițiilor art. 492 Cod civil, și a constatat că prin invocarea accesiunii imobiliare artificiale reclamanta are un interes legitim în a reglementa din punct de vedere juridic, definitiv, starea de fapt reținută anterior de instanțele de judecată.
Prima instanță a respins cererea reconvențională, reținând că răsturnarea prezumției instituite de art. 492 Cod civil nu conduce automat la recunoașterea dreptului de superficie, această situație fiind doar rezultatul unei simple suprapuneri a celor două drepturi de proprietate, care, în ipoteze juridice diferite, permite aplicarea principiului accesiunii imobiliare artificiale sau poate da naștere unui drept de superficie, astfel că efectul juridic al dobândirii dreptului de superficie nu este posibil numai datorită dreptului de proprietatea asupra unei construcții, plantații sau lucrări aparținând unei anumite persoane, cu dreptul de proprietate asupra unui teren aparținând altei persoane, ci, în primul rând, datorită dezmembrării acestui ultim drept și de aceea, ideea de dezmembrare, iar nu ideea de suprapunere explică diferența dintre dreptul de superficie și dreptul de accesiune imobiliară artificială.
Referitor la dobândirea dreptului de superficie prin uzucapiune, instanța a constat că pârâta reclamantă nu a probat posesia utilă, astfel că nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art. 1847 Cod civil.
Doctrina românească și practica CEDO au statuat că dreptul de superficie nu se constituie de către instanță, întrucât nu există un temei legal în acest scop, o asemenea conduită ar însemna o ingerință în exercitarea dreptului de proprietate, instanța putând doar să constate existența unui asemenea dezmembrământ ce a fost constituit de titularul dreptului de proprietate în favoarea proprietarului construcției aflate pe terenul său și că în lipsa unor reglementări legale derivând din art. 492 Cod civil, dreptul de superficie se poate naște printre ale modalități și prin uzucapiune, dacă sunt întrunite condițiile constitutive ale prescripției achizitive.
Instanța a constat atât din dosarul pendinte cât și din dosarul nr._ inexistența unui document care să ateste că bunicii părților au deținut cu titlu de proprietar terenul pe care este amplasată casa bătrânească, motiv pentru care nu există un act constatator al partajului, că potrivit certificatelor înregistrate sub nr._ și_, M. C. a decedat în anul 1942, iar M. A. în anul 1960, astfel că urmașii acestora nu aveau cum să realizeze partajul asupra terenurilor decât după decesul lui M. A., evident, în formă autentică, cu respectarea legislației din acea vreme, respectiv decretul 144/1958 și că în realitate, autorii părților au stăpânit terenul rămas de pe urma lui M. C. și M. A. în calitate de coindivizari, posesia lor având un caracter echivoc, acest viciu încetând de drept prin intervenția Legii nr. 18/1991, în baza căreia au fost emise titlului de proprietate nr._/18.06.2002 pe numele lui M. G., pe care se află casa bătrânească, la nr. 168, și nr._/09.07.2002 pe numele M. V., pe care se află locuința pârâtei-reclamante, la nr. 170.
S-a mai reținut că pentru a opera uzucapiunea se cere o posesie utilă care să întrunească cumulativ două elemente constitutive, și anume cel material (corpus) care presupune un contact direct cu lucrul în acte materiale sau juridice, și cel psihologic (animus) ce constă în intenția celui ce stăpânește bunul de a efectua această stăpânire pentru sine, că lipsa elementului psihologic specific echivalează cu lipsa calității de posesor, stăpânitorul lucrului fiind doar un detentor precar, conform art. 1853 Cod civil și că potrivit doctrinei și practicii judiciare posesia este echivocă când actele de stăpânire sunt succeptibile a fi interpretate în mai multe moduri, lăsând să planeze pentru ceilalți anumite îndoieli asupra intenției posesorului de a stăpâni pentru sine, că analizându-se și elementul material al posesiei, se constată conform raportului de expertiză topografică și a schiței de plan anexate, întocmită în cauză de către G. V., că suprafața pentru care se solicită constatarea unui drept de superficie nu este folosită exclusiv de pârâta reclamantă, așa cum aceasta afirmă, pe aceeași parcelă existând și instalația/contorul de gaze, branșamentul electric și instalația de apă ale reclamantei pârâte, astfel că nici această condiție nu este îndeplinită și că întregul material probator administrat în cauză răstoarnă prezumția prevăzută de art. 1854 Cod civil, simplele afirmații ale pârâtei-reclamante și ale martorilor propuși de aceasta neputând certifica elementele posesie.
De asemenea, s-a reținut că holul și camera fac parte din casa bătrânească constituind un tot unitar, având aceleași caracteristici constructive (fundație, structură de rezistență, acoperiș, etc.) constatare reținută în pagina 8 a deciziei de recurs nr. 215/10.03.2010 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești în dosarul atașat nr._, că pârâta-reclamantă nu deține o casă, respectiv o unitate locativă distinctă ci doar o parte din construcție, pentru care folosește circa 28 mp din terenul acesteia de 1000 mp, astfel că, și din acest punct de vedere, cererea privind dobândirea unui drept de superficie este inadmisibilă, și sub acest aspect, că cererea privind constatarea unui drept de superficie a fost analizată inclusiv prin prisma regimului juridic al terenului din trecut, având în vedere că dreptul de proprietate a fost reconstituit conform legii 18/1991, imobilul aflându-se în perioada comunismului în proprietatea fostului CAP când tatăl reclamantei-pârâte avea doar un drept de folosință asupra acestuia, astfel că pârâta reclamantă nu poate invoca uzucapiunea, că pe de altă parte, dobândirea proprietății sau a unui alt drept real prin posesie îndelungată reprezintă o sancțiune împotriva adevăratului proprietar, care, dând dovadă de o anumită neglijență, a delăsat bunul o anumită perioadă, permițând unei terțe persoane să îl folosească și că în condițiile în care, pe întreaga perioadă a cooperativizării reclamanta-pârâtă a fost lipsită de prerogativele dreptului său de proprietate asupra terenului, de exercițiul acțiunilor puse la dispoziție pentru apărarea și valorificarea lui, prin urmare, împiedicat din cauze obiective, nu are cum să fie acuzat de comportament pasiv, de atitudine neglijentă, și sancționat cu dezmembrarea ireversibilă a acestui drept.
Pentru considerentele invocate instanța de fond a respins cererea pârâtei reclamante ca neîntemeiată și pentru aceleași considerente a respins și excepția inadmisibilității cererii reconvenționale invocată de reclamanta-pârâtă ca neîntemeiată.
Privitor la petitele privind grănițuirea, ridicarea plantațiilor și a contorului de gaze amplasate de pârâtă pe proprietatea reclamantei, instanța a reținut că prin cererea formulată, reclamanta a solicitat în temeiul art. 560 Noul Cod civil grănițuirea proprietății sale de cea a pârâtei, ridicarea plantațiilor, a contorului de gaze și a gardului pe care aceasta le are pe terenul reclamantei.
Prima instanță a reținut că între gospodăriile părților există linie de hotar cu excepția unei porțiuni de teren de 34 mp și pe care părțile o folosesc drept cale de acces la construcțiile pe care acestea le dețin în proprietate înspre/dinspre drumul comunal.
Din depozițiile martorilor reclamantei-pârâte a reieșit că pârâta-reclamantă care locuiește în imobilul cu nr. 170 folosește cu rea credință și în interes personal întreaga alee de acces, prevalându-se de faptul că alăturat, la nr. 168, pe terenul reclamantei, mai deține de la părinții săi o cameră și un hol din casa bătrânească, motiv pentru care între titularii celor doua fonduri există de mai mult timp o stare conflictuală.
Față de starea de fapt prezentată în acțiune, pârâta nu a formulat întâmpinare, iar în cadrul dezbaterilor ce au avut loc cu ocazia stabilirii obiectivelor expertizei topografice, aceasta nu a avut obiecțiuni, recunoscând că, într-adevăr, datorită divergențelor dintre părți, se impune grănițuirea celor două fonduri pe cale judecătorească, desființarea aleii de acces comune și restabilirea unei linii de hotar între cele două proprietăți.
Analizând raportul de expertiză și planul de situație întocmite în cauză instanța a constat că pârâta ocupă 65 mp din terenul reclamantei, pe care sunt situate camera și holul ce fac obiectul accesiunii imobiliare artificiale, bolta de viță de vie, contorul de gaze, gardul din lemn și plasă, plus 17 mp reprezentând suprafața comună a reclamantei din calea de acces pentru a trece spre imobilul de la nr. 170, astfel că, în mod evident, reclamanta-pârâtă este lipsită de folosința celor 83 mp din proprietatea sa, accesul la drumul public fiindu-i limitat și îngreunat inclusiv datorită acestei situații, cât și comportamentului șicanator al pârâtei-reclamante și familiei acesteia și că delimitarea fondurilor se impune și pentru că este dovedit că pârâta îngrădește sistematic dreptul de proprietate al reclamantei prin blocarea căii de acces comune, de multe ori aceasta fiind în postura de a nu putea ieși din curte cu mașina, sau de a transporta din stradă materiale pentru refacerea malului surpat al pârâului Slănic cu care aceasta se învecinează, așa cum rezultă din planșele foto și declarațiile martorilor.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta L. F., arătând că în cauză nu sunt incidente disp. art. 492 și 494 Cod civil, deoarece prezumția instituită de primul articol a fost răsturnată de probe contrare, pârâta nefiind pusă în postura unui constructor, câtă vreme s-a dovedit că a dobândit construcția prin moștenire legală de la autorul M. V., că prima instanță a ignorat aceste aspecte și a reținut în motivare un argument ce ținea de cererea reconvențională și nu de acțiunea intimatei reclamante, în sensul că prin decizia Curții de Apel Ploiești nu s-a constituit un drept de superficie în favoarea sa dar s-a statuat irevocabil că prezumția instituită de disp. art. 492 și 494 Cod civil a fost răsturnată și că a dobândit dreptul de proprietate asupra construcției în litigiu prin moștenire legală de la autorul M. V., potrivit certificatelor de moștenitor nr. 16 și 17 din 2007, că a stăpânit în mod continuu, pașnic și netulburată această construcție și că în urma judecării litigiului ce a făcut obiectul dosarului nr._ i s-a recunoscut acest drept de proprietate.
În consecință, recurenta a solicitat admiterea recursului, modificarea primului capăt de cerere privind accesiunea imobiliară și cel vizând ridicarea viței de vie și a contorului de gaze, cât și admiterea cererii reconvenționale, cu constatarea existenței unui drept de superficie cu privire la suprafața de teren aferentă camerei și holului în suprafață de 27 mp, viței de vie și contorului de gaze, astfel cum au fost identificate prin rapoartele de expertiză întocmite în cauză.
În drept au fost invocate disp. art. 304 pct. 9 și 3041 Cod procedură civilă.
Împotriva aceleiași sentințe a primei instanțe a declarat recurs și reclamanta L. M., susținând că hotărârea este parțial nefondată și nelegală deoarece în mod eronat s-a reținut că cererea reconvențională este neîntemeiată, când, în realitate, aceasta este inadmisibilă, întrucât între părți a mai existat un litigiu care a avut ca obiect anularea certificatelor de moștenitor nr. 16 și 17 din 23.01.2007 și prin care i s-a recunoscut pârâtei dreptul de proprietate asupra camerei și holului din casa bătrânească, problema superficiei nefiind tranșată, deoarece instanța nu a fost investită în acest sens, că terenul pentru care se solicită constatarea unui drept de superficie îi aparține în proprietate, astfel că pârâta nu poate susține că a exercitat o posesie ca atribut al superficiei, utilă, continuă și de natură să dea naștere unui astfel de dezmembrământ al dreptului de proprietate, fiind numai tolerată, în calitatea ei de rudă de gradul IV și având numai atributul folosinței, că terenurile au fost o perioadă de timp în proprietatea statului, astfel că autorii au avut numai folosința acestora, fiind detentori precari și nu posesori, pentru a se pune problema uzucapiunii și că în opinia reclamantei nu sunt îndeplinite cerințele privind dobândirea dreptului de superficie ca efect al uzucapiunii, ceea ce face acțiunea inadmisibilă.
De asemenea, a mai susținut că nu se poate stabili un drept de superficie în favoarea pârâtei și pentru că reclamanta nu este de acord cu dezmembrarea dreptului său de proprietate, simplul fapt de a avea o construcție pe terenul altuia, chiar și cu bună-credință, nefiind de natură a conduce la recunoașterea dreptului de superficie în favoarea celui care construiește pe terenul care nu e proprietatea sa, nefiind astfel posibilă recunoașterea dobândirii dreptului de superficie pe cale judiciară, că un alt element de inadmisibilitate invocat se referă la întinderea dreptului de superficie, susținând că dreptul de superficie este limitat strict la suprafața de teren de sub construcție, că pârâta tinde la obținerea unui drept de superficie pentru toată suprafața de 83 mp, ceea ce ar duce la imposibilitatea reclamantei de a folosi proprietatea conform prerogativelor conferite de lege și că prima instanță nu a avut în vedere nici faptul că acțiunea în constatarea dreptului de superficie este o acțiune în realizare de drepturi care se timbrează la valoare și este susceptibilă de executare silită.
Recurenta reclamantă L. M. a formulat și întâmpinare la recursul declarat de pârâtă, solicitând respingerea acestuia, susținând că motivele de recurs invocate de pârâtă nu pot fi primite, că simpla răsturnare a prezumției instituită de art. 492 cod civil nu conduce automat la recunoașterea unui drept de superficie, că din rapoartele de expertiză întocmite în cauză a rezultat că existența contorului, viței de vie și gardului care se află pe terenul care reprezintă frontul său stradal o împiedică să se folosească de curte și să aibă acces la construcțiile aflate pe proprietatea sa, că problema superficiei nu a fost tranșată și că terenul aflat sub construcție îi aparține, astfel că pârâta nu poate susține că exercită o posesie ca atribut al superficiei, acest drept putând fi constituit numai prin convenție expresă și doar de către proprietarul terenului, după cum rezultă din jurisprudență, respectiv din decizia nr. 386/01.02.2012 a Î.C.C.J.
În încheierea de ședință din data de 22.10.2013 tribunalul a calificat drept apel calea de atac exercitată de părți.
Examinând sentința civilă în raport de motivele de apel, de actele și lucrările dosarului ca și de dispozițiile legale incidente în cauză, tribunalul va admite apelul declarat de pârâtă și va respinge apelul declarat de reclamantă pentru următoarele considerente:
Referitor la apelul formulat de către pârâtă acesta este întemeiat.
Prin cererea reconvențională pârâta apelantă a solicitat a se constata în favoarea sa un drept de superficie cu privire la suprafața de teren aferentă camerei și holului în suprafață de 27 mp, viței-de-vie și contoarului de gaze aflate pe terenul aparținând reclamantei.
Dreptul de superficie reprezintă dreptul pe care îl are o persoană devenită proprietar al construcțiilor, plantațiilor sau altor lucrări care se află pe terenul proprietatea altei persoane, teren asupra căruia superficiarul capătă un drept de folosință, constituind o excepție de la regula prevăzută de art. 489 Cod civil, potrivit căreia proprietatea asupra terenului cuprinde și proprietatea a tot ce se află pe suprafața lui, precum și de la principiul că proprietatea asupra lucrului principal se extinde asupra a tot ce se unește cu un accesoriu cu acel lucru, conform art. 482 Cod civil.
Dreptul de superficie, ca drept real principal poate fi constituit prin convenția părților, prin uzucapiune sau prin lege.
Din considerentele deciziei civile nr. 114/27.03.2011 irevocabilă prin decizia nr. 490/16.11.2011 a Curții de Apel Ploiești rezultă că porțiunea din casa bătrânească ocupată de pârâtă se află pe terenul înscris în titlul de proprietate nr._/18.06.2002 eliberat autorului reclamantei, iar porțiunea respectivă este dobândită de către apelanta pârâtă prin moștenire de la tatăl său M. V., acesta fiind și considerentul care a stat la baza anulării certificatului de moștenitor nr. 224/24.10.2006, în acesta fiind cuprinsă și unitatea locativă ce aparținea pârâtei.
Potrivit acelorași considerente, faptul că autoarei reclamantei i-a fost eliberat titlul de proprietate nu se explică decât prin aceea că aceasta, edificând împreună cu soțul său casa din 1968 vis-a-vis de locuința veche, a beneficiat de dispozițiile art. 23 din Legea fondului funciar.
Cum unitatea locativă asupra căreia reclamanta solicită să se rețină accesiunea imobiliară a fost dobândită de către apelanta pârâtă prin moștenire legală de la autorul său, aspect stabilit cu putere de lucru judecat, în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 494 Cod civil.
Având în vedere considerentele de mai sus, cât și împrejurarea că atât apelanta cât și autorul său au stăpânit în mod continuu, pașnic și netulburat construcția, tribunalul, în temeiul art. 296 Cod procedură civilă va admite apelul.
Cât privește apelul declarat de reclamantă, acesta este neîntemeiat.
În ce privește motivul de apel referitor la modul în care prima instanță a soluționat cererea reconvențională, respectiv fiind respinsă ca neîntemeiată în loc să fie respinsă ca inadmisibilă, acesta este neîntemeiat.
Din considerentele sentinței civile reiese că prima instanță a analizat condițiile necesare pentru a opera dreptul de superficie prin uzucapiune și constatând că lipsesc cele două elemente constitutive ale unei posesii utile și totodată având în vedere și regimul juridic al terenului a respins excepția inadmisibilității cererii reconvenționale.
Așadar, inadmisibilitatea fiind un mijloc de apărare, instanța de fond a avut-o în vedere la momentul soluționării cauzei.
Soluția este însă eronată în ce privește respingerea cererii reconvenționale ca neîntemeiată, având în vedere că în raport de considerentele reținute mai sus, apelanta pârâtă era îndreptățită să dobândească un drept de superficie prin uzucapiune, de vreme ce posedând continuu unitatea locativă, a exercitat posesia și asupra terenului.
Emiterea titlului de proprietate prin constituirea dreptului de proprietate în temeiul art. 23 din legea fondului funciar se apreciază că a fost posibil în condițiile în care nu s-a adus la cunoștință autorităților regimul juridic al locuinței în sensul că autorul apelantei reclamante nu este unicul proprietar al acesteia.
Susținerea apelantei în sensul că pârâta a investit instanța cu o acțiunea întemeiată pe dispozițiile art. 111 Cod procedură civilă și că a timbrat în consecință nu poate constitui temei pentru admiterea apelului, din cererea reconvențională nerezultând temeiul de drept invocat de către reclamantă iar faptul că s-a timbrat la valoarea suprafeței de teren asupra căreia s-a solicitat stabilirea unui drept de superficie s-a făcut potrivit dispozițiilor legii privind taxele judiciare de timbru.
Pe cale de consecință, față de cele de mai sus, tribunalul, în temeiul art. 296 Cod procedură civilă, va respinge apelul declarat de reclamantă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, apelul reclamantei apelante L. M., domiciliată în municipiul București, sectorul 2, . Băsești, nr. 27, împotriva sentinței civile nr. 44 pronunțată la data de 18.01.2013 de către Judecătoria Moreni în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă L. F., domiciliată în comuna Gura Ocniței, ., județul Dâmbovița.
Admite apelul pârâtei apelante L. F., domiciliată în comuna Gura Ocniței, ., județul Dâmbovița, împotriva sentinței civile nr. 44 pronunțată la data de 18.01.2013 de către Judecătoria Moreni în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă L. M., domiciliată în municipiul București, sectorul 2, . Băsești, nr. 27.
Schimbă în parte hotărârea atacată, în sensul respingerii cererilor reclamantei de constatare a accesiunii imobiliare și de obligare a pârâtei la ridicarea viței de vie și a contorului de gaze și a cererii subsidiare de autorizare a reclamantei la îndeplinirea acestei obligații, precum și al admiterii în parte a cererii reconvenționale și în consecință:
Constată dreptul de superficie, prin efectul uzucapiunii, în favoarea pârâtei, pentru suprafața de 65 mp, teren identificat în raportul de expertiză și schița anexă (filele 121 și următoarele dosar fond) afectat folosinței camerei și holului, boltei de viță de vie, contorului de gaze și rețelei de gaze aflate în proprietatea pârâtei.
Respinge cererea apelantei reclamante de acordare a cheltuielilor de judecată.
Ia act că apelanta pârâtă nu a solicitat cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din data de 29 octombrie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
G. S. A. S.
GREFIER,
I. M.
Jud. fond V. M.
Judecătoria Moreni
Dosar nr._
Red. S.G.
Tehnored. A.G-
4 ex./29.11.2013
| ← Pretenţii. Decizia nr. 39/2013. Tribunalul DÂMBOVIŢA | Contestaţie la executare. Decizia nr. 854/2013. Tribunalul... → |
|---|
