Obligaţie de a face. Decizia nr. 41/2013. Tribunalul DÂMBOVIŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 41/2013 pronunțată de Tribunalul DÂMBOVIŢA la data de 21-02-2013 în dosarul nr. 5379/318/2011
DOSAR NR._
ROMANIA
TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA – SECȚIA I-a CIVILĂ
DECIZIA NR.41
Ședința publică din data de 21 februarie 2013
Instanța constituită din:
Președinte: D. Ș.
Judecător: A. S.
Grefier: N. P.
Pe rol fiind soluționarea apelului civil, declarat de apelantul-reclamant Ș. L., domiciliat în Târgu J., ., nr.17, județul Gorj, împotriva sentinței civile nr. 7404/10.05.2012, pronunțată de Judecătoria Târgu J., în dosar nr._, în contradictoriu cu intimata-pârâtă M. C., domiciliată în Târgu J., ., județul Gorj, având ca obiect – obligația de a face.
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 14.02.2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată,care face parte integrantă din prezenta hotărâre, iar instanța, pentru ca părțile să depună note scrise, a amânat pronunțarea la data de 21.02.2013, dată la care a pronunțat următoarea decizie,
TRIBUNALUL
Asupra apelului civil de față :
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgu-J. sub nr._ și precizată ulterior (ultima precizare la data de 27.10.2011), reclamantul Ș. L. a chemat în judecată pe pârâta M. C., solicitând instanței ca, prin sentința ce va pronunța să se stabilească linia de hotar dintre cele două proprietăți, să fie obligată pârâta să-și ridice gunoiul de grajd așezat pe linia despărțitoare, să-și ridice WC-ul amplasat lângă proprietatea reclamantului sub limita prevăzută de lege, să-și desființeze pomii și vița de vie plantată lângă gard sub limita legală deoarece îi umbresc proprietatea, să-și ridice stâlpul din țeava pe care 1-a implantat în fundația reclamantului și pe care 1-a sudat de stâlpul acestuia, să fie abilitat reclamantul să execute aceste operațiuni pe cheltuiala pârâtei în situația în care aceasta refuză executarea obligațiilor, cu cheltuieli de judecată.
In motivarea în fapt a cererii, reclamantul a arătat că este proprietarul unei suprafețe de teren potrivit contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.2670/30 mai 2000 și înscris în cartea funciară nr.3566 cu nr. cadastral 1410 și se învecinează în partea de sud cu pârâta, că în luna februarie-martie 2011, pârâta a depozitat pe gardul său, dărâmându-1, mai multe remorci de gunoi de grajd nefermentat, care provoacă un miros insuportabil ce nu îi permite folosirea normală a proprietății, pârâta având amplasat lângă proprietatea reclamantului, chiar lângă gard, sub limita legală, un WC, că are plantați pomi și viță de vie fără a respecta distanța legală, ce îi umbresc proprietatea și îi împiedică creșterea culturilor, creându-i prejudiciu.
A mai susținut reclamantul că, pentru a se bucura de dreptul său de proprietate a solicitat admiterea acțiunii așa cum a formulat-o.
În drept, cererea a fost întemeiată dispozițiile art. 1075 cod civil.
În dovedirea cererii s-au depus în copie, la dosar, actul de vânzare cumpărare autentificat sub nr.2670 din 30 mai 2000 și înscris în cartea funciară nr.3566 cu nr. cadastral 1410, plan de amplasament, fișa imobilului, înțelegând să se folosească și de proba cu expertiza de specialitate.
A susținut reclamantul că pentru soluționarea tuturor acestor capete de cerere se impune administrarea unei expertize care să constate existența stării de fapt expusă de el in cerere și să stabilească în funcție de actul de proprietate pe care 1-a depus la dosar linia despărțitoare dintre proprietatea sa și cea a pârâtei.
Cu privire la capătul de cerere privind ridicarea stâlpului, a solicitat să se aibă în vedere dispozițiile art. 661 cod civil privind semnele de necomunitate a despărțiturii și pârâta să fie obligată să-și monteze stâlpul astfel încât să-i permită realizarea gardului cu lănteți spre interiorul proprietății sale, cu respectarea acesteia, mai ales că terenul pentru realizarea gardului există, atât pentru el, cât și pentru pârâtă, aceasta deținând în plus față de actul său de proprietate o lățime de 30-40 cm.
În cauză pârâta M. C. a formulat întâmpinare și cerere reconvențională, prin care a arătat că și-a îndeplinit toate obligațiile pe care le solită reclamantul în acțiune .
Sub aspect reconvențional a solicitat obligarea reclamantului să-și taie pomii aflați la o distanță de 0,50 m de gardul său, să-și mute garajul construit fără autorizație de construire la limita legală deoarece este amplasat la 0,50 m de proprietatea sa precum și obligarea acestuia să o despăgubească cu suma de 1500 lei ce reprezintă contravaloarea celor două lacre de gard distruse și manopera.
S-a anexat titlul de proprietate nr._/17.04.1997 .
Reclamantul Ș. L. a formulat răspuns la întâmpinarea și cererea reconvențională a pârâtei prin care a solicitat înlăturarea apărărilor invocate de pârâtă prin întâmpinare întrucât nu sunt reale, precum și respingerea cererii reconvenționale.
În urma administrării probelor încuviințate, Judecătoria Târgu-J. prin sentința civilă nr.7404/10.05.2012 a admis, în parte, cererea de chemare în judecată, formulată de reclamantul Ș. L. în contradictoriu cu pârâta M. C., a stabilit linia de hotar dintre terenurile părților pe aliniamentul stabilit de expert și anume punctele 2-22-21-20-16-10 din schița anexă la raportul de expertiză, a obligat-o pe pârâtă să-și ridice pomii fructiferii plantații cu nerespectarea distanței legale față de terenul proprietatea reclamantului, precum și să dezlipească stâlpul metalic de pe terenul său de stâlpul metalic de pe terenul proprietatea reclamantului, fiind abilitat reclamantul să execute aceste operațiuni pe cheltuiala pârâtei în cazul în care aceasta nu se conformează, fiind obligată pârâta și la plata sumei de 400 lei cheltuieli de judecată către reclamant.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că după cum reiese din copia contractului de vânzare-cumpărare nr. 2670/3O.O5.2000 reclamantul este proprietarul unui teren în suprafață de 300 mp., nr. cadastral 1410, situat în intravilanul orașului Târgu J. și care se învecinează nemijlocit pe latura de sud cu un teren în suprafață de 300 mp. proprietatea pârâtei (titlul de proprietate nr._/17.04.1997) și că așa cum rezultă din raportul de expertiză întocmit în cauză de expertul tehnic judiciar Toacsen I., atât reclamantul, cât și pârâta dețin terenuri ale căror lățimi nu sunt mai mici decât cele menționate în actele lor de proprietate, aspect față de care expertul a propus o linie de hotar ce coincide cu actuala limită despărțitoare între terenurile părților în proces și anume aliniamentul existent, delimitat de punctele 2-22-21-20-16-10, astfel că, față de constatările expertului, instanța, văzând și prevederile art. 560 Cod civil, a apreciat ă se impune admite capătul de cerere având cu obiect grănițuire și a stabili linia de hotar dintre terenurile părților pe aliniamentul stabilit de expert și anume punctele 2-22- 21-20-16-10 din schița anexă la raportul de expertiză.
Tot față de concluziile raportului de expertiză, raport în care s-a arătat că pe terenul pârâtei sunt plantați doi pomi fructiferi la o distanță de 0,38 m respectiv 0,99 m față de gardul despărțitor, în timp ce distanța minimă legală prevăzută de art. 613 Cod civil este de 2 m, instanța de fond a constatat că se impune a fi obligă pârâta să-și ridice pomii fructiferii plantații cu nerespectarea distanței legale față de terenul proprietatea reclamantului, precum și să dezlipească stâlpul metalic de pe terenul său de stâlpul metalic de pe terenul proprietatea reclamantului, din raportul de expertiză întocmit în cauză ( punctul 2), reieșind că acest stâlp (țeava) montată de pârâtă este sudat de stâlpul de la gardul de la stradă ce aparține reclamantului, urmând ca în caz de neconformare să fie abilitat reclamantul să execute aceste operațiuni pe cheltuiala pârâtei.
Prima instanță a reținut că nu se impune a admite și capetele de cerere având ca obiect obligarea pârâtei să-și ridice gunoiul de grajd așezat pe linia despărțitoare, să-și ridice WC-ul amplasat lângă proprietatea reclamantului sub limita prevăzută de lege și să-și desființeze vița de vie plantată lângă gard sub limita legală deoarece, pe de o parte gunoiul a fost împrăștiat și vița de vie a fost replantată cu respectarea distanței legale ( aspecte relevate în raportul de expertiză și recunoscute de reclamant ) și, pe de altă parte, construcția din lemn de lângă gardul despărțitor nu mai are destinația de WC, ci magazie de unelte.
Întrucât cererea de chemare în judecată a fost admisă doar în parte, instanța, văzând și prevederile art. 274 Cod procedură civilă a apreciat că se impune a o obliga pe pârâtă la plata a 400 lei cheltuieli de judecată reclamantului, adică 1/2 din totalul cheltuielilor de judecată efectuate de către acesta.
Împotriva sentinței civile menționate a declarat apel, în termen legal, reclamantul Ș. L., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, sub următoarele aspecte:
O primă critică vizează împrejurarea că instanța de fond, eronat, a respins capătul de cerere privind obligarea pârâtei M. C. să-și ridice construcția, reprezentând WC, realizată sub limita prevăzută de lege față de limita proprietății sale.
În dezvoltarea acestei critici, apelantul a susținut că, deși, în considerentele sentinței, instanța de fond a reținut că WC-ului i s-a dat o altă destinație, respectiv de magazie de unelte, această reținere este greșită, întrucât construcția reprezintă WC în care s-a pus doar o cazma și nu are destinația de magazie, putând fi oricând folosită ca WC, iar pe de altă parte, indiferent că este un WC sau o magazie reprezintă o construcție așezată la o distanță sub limita prevăzută de lege față de proprietatea sa, respectiv la o distanță de 0,37 m și acest capăt de cerere trebuia admis.
Având în vedere că sunt administrate toate probatoriile, solicită, ca în temeiul art. 297 Cod procedură civilă, instanța de apel să se pronunțe asupra acestuia capăt de cerere, în sensul obligării pârâtei să își ridice această construcție, reprezentând WC și așezată sub limita prevăzută de lege, fața de proprietatea sa.
Într-o a doua critică, apelantul reclamant susține că pârâta deține la frontul stradal 12,24 m fața de 12 m cât are în actul de proprietate și astfel se impunea ca instanța să o oblige să își ridice stâlpul implantat în fundația sa la o distanță de cel puțin 10 cm, astfel încât potrivit art. 661 Cod civil nou să poată să-și realizeze gardul pe linia de amplasament, stabilită de instanță, așa cum a solicitat prin „Precizarea acțiunii cu inclusiv completările ulterioare", afectând astfel pentru realizarea gardului din ambele proprietăți”
În același sens, se solicită să fie obligată pârâta la ridicarea acestui stâlp și la implantarea lui la cel puțin 10 cm față de linia de hotar.
O ultimă nemulțumire vizează soluționarea capătului accesoriu privind acordarea cheltuielilor de judecată, ce au fost stabilite greșit, apelantul susținând că este adevărat că potrivit art. 584 cod civil cheltuielile grănițuirii se vor face pe jumătate, dar obiectul cererii sale a cuprins și alte capete de cerere care au fost admise, iar pe de altă parte cererile formulate privind ridicarea gunoiului și desființarea viței de vie s-au executat după data promovării acțiunii, cauza fiind și suspendată pentru ca pârâta să-și execute obligațiile și pentru aceste capete de cerere are culpă procesuală.
Or, în opinia apelantului, prima instanță trebuia să aprecieze asupra cheltuielilor de judecată, raportându-se la fiecare capăt de cerere și având în vedere culpa pârâtei în ocazionarea litigiului, așa cum prevăd dispozițiile art. 272 Cod ; procedura civilă.
Se solicită admiterea apelului, schimbarea, în parte, a sentinței, în sensul obligării pârâtei să-și ridice construcția situată sub limita prevăzută de lege față de limita proprietății mele, să-și ridice stâlpul metalic implantat în fundația de la stradă a gardului său, precum și să fie obligata la cheltuieli de judecată, în raport cu culpa sa procesuală pentru ocazionarea litigiului.
Tribunalul a dispus completarea taxei de timbru de către reclamant datorată pentru fond cu suma de 21 lei, apelul fiind timbrat cu taxă de timbru de lei 9,5 lei și timbru judiciar de 0,5 lei.
Examinând sentința apelată, prin prisma criticilor formulate, a actelor și lucrărilor dosarului, precum și a dispozițiilor legale aplicabile în cauză, tribunalul reține următoarele:
O primă critică a apelantului reclamant Ș. L. vizează împrejurarea că instanța de fond, eronat, a respins capătul de cerere privind obligarea pârâtei M. C. să-și ridice construcția, reprezentând WC, realizată sub limita prevăzută de lege față de limita proprietăți sale, critică întemeiată, potrivit următoarelor considerente:
Argumentul pentru care prima instanță a respins cererea reclamantului de obligare a pârâtei să-și ridice grupul sanitar, situat la 0,37 m față de linia despărțitoare dintre proprietățile părților, a fost acela că respectiva construcție din lemn nu mai are destinația de WC, ci de magazie de unelte, aspect relevat de raportul de expertiză.
Contrar statuării instanței de fond, chiar dacă WC-ul din lemn nu mai era la data efectuării raportului de expertiză funcțional, având destinația de magazie de unelte de grădinărit, împrejurare ce rezultă din raportul de expertiză, el își păstrează, totuși, destinația, oricând putând fi reluată funcționalitatea lui, or pentru preîntâmpinarea oricărui litigiu între părți, se impune ridicarea grupului sanitar, care este situat sub limitele legale, aspect sub care va fi admis apelul declarat, urmând ca, în ipoteza în care intimata nu se conformează, să fie abilitat reclamantul să execute această operațiune, pe cheltuiala pârâtei.
Nefondată este, însă, a doua critică a apelantului reclamant ce susține, nejustificat, că „se impunea ca instanța să o oblige pe pârâtă să își ridice stâlpul implantat în fundația sa la o distanță de cel puțin 10 cm”, câtă vreme instanța de fond, atât în considerente, cât și prin dispozitiv, s-a pronunțat, în sensul obligării pârâtei „ să dezlipească stâlpul metalic de pe terenul său de stâlpul metalic de pe terenul proprietatea reclamantului”, or noțiunea de dezlipire presupune ridicarea stâlpului.
În ceea ce privește obligarea pârâtei la implantarea acestui stâlp la cel puțin 10 cm față de linia de hotar, așa cum solicită apelantul, Tribunalul reține că, într-adevăr prin precizarea de la fila 24 din dosarul de fond, spre final, reclamantul a cerut și obligarea pârâtei să-și monteze stâlpul astfel încât să-i permită realizarea gardului cu lănteții spre interiorul proprietății sale, însă, prima instanță a omis să se pronunțe și cu privire la acest capăt de cerere, or potrivit art.2812a din codul de procedură civilă „Îndreptarea, …., sau completarea hotărârii, nu poate fi cerută pe calea apelului, ci numai în condițiile art.281-2812 din Codul de procedură civilă”, așa încât această critică nu poate fi primită în prezenta cale de atac, apelantul având la îndemână pentru completarea sentinței altă cale, mai sus menționată.
Ultima nemulțumire a apelantului ce vizează soluționarea capătului accesoriu privind acordarea cheltuielilor de judecată, ce au fost stabilite greșit, în opinia sa, este întemeiată, în limitele și pentru considerentele următoare:
Litigiul de față privește soluționarea unei acțiuni cu mai multe capete de cerere, unele admise, altele respinse.
Astfel, prin dispozitivul hotărârii, instanța de fond a admis, în parte, cererea și a stabilit linia de hotar dintre terenurile părților, obligând-o și pe pârâtă să-și ridice pomii fructiferi și să dezlipească un stâlp metalic.
În apel, așa s-a arătat anterior, s-a apreciat ca fiind fondată și critica apelantului vizând obligarea pârâtei la ridicarea grupului sanitar, sentința urmând a fi schimbată sub acest aspect.
Tribunalul reține că prima instanță a dispus obligarea pârâtei la plata către reclamant a sumei de 400 lei, reprezentând „½ din totalul cheltuielilor de judecată efectuate de acesta”.
La baza obligației de restituire a cheltuielilor de judecată, deci, temeiul juridic al restituirii, se află culpa procesuală.
De principiu, în procesele de grănițuire, potrivit art.560 noul Cod civil ( art.584 vechiul Cod civil) părțile suportă împreună cheltuielile de judecată, care vizează, atât taxa de timbru, timbrele judiciare, onorariul expertului, cât și alte cheltuieli de judecată, în măsura dovedirii acestora.
Or, în speța de față, acțiunea reclamantului a fost admisă, în parte, doar sub aspectul cererii vizând grănițuirea, astfel că, așa cum a reținut și instanța de fond, se impunea obligarea pârâtei la plata pe jumătate a cheltuielilor de judecată ocazionate de grănițuire, așa cum prevăd dispozițiile art.560 noul Cod civil, pârâta urmând, însă, să achite reclamantului sumele de 400 lei, reprezentând ½ din onorariul expertului ( instanța de apel apreciind că munca expertului s-a axat, în principal, pe acest capăt de cerere), 9,5 lei și 0,15 lei reprezentând ½ din taxa de timbru și timbrul judiciar aferente grănițuirii, precum și taxa de timbru și timbrele judiciare achitate distinct și pentru cele trei obligații de a face admise, culpa procesuală aparținând pârâtei ( câte 8 lei taxa de timbru și câte 0,3 lei timbre judiciare pentru fiecare capăt de cerere), în total, cheltuielile judiciare datorate, la fond, de pârâtă, fiind în sumă de 434,55 lei = 400 lei +9,5 lei +0,15 lei + 24 lei + 0,9 lei.
Față de cele expuse, în temeiul dispozițiilor art.296 din Codul de procedură civilă, Tribunalul va admite apelul reclamantului și va schimba, în parte, sentința apelată, în sensul obligării pârâtei și la ridicarea construcției, reprezentând WC, în caz contrar, abilitând reclamantul să execute această operațiune pe cheltuiala pârâtei, precum și a obligării pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, în sumă de 434,55 lei, în loc de 400 lei, către reclamant, urmând a se păstra restul dispozițiilor sentinței.
În temeiul dispozițiilor art.274 din Codul de procedură civilă, Tribunalul o va obliga pe intimata pârâtă la plata sumei de 4,3 lei cheltuieli de judecată către apelant, reprezentând taxa de timbru ( 4 lei), respectiv timbru judiciar ( 0,15 lei) aferente capătului de cerere admis în apel ( în apel, potrivit art.11 alin.1 din Legea nr.149/1997 apelantul a achitat ½ din taxa de timbru 8 lei și ½ din timbrul judiciar de 0,3 lei datorate pentru obligația de a face admisă).
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul declarat de apelantul-reclamant Ș. L., domiciliat în Târgu J., ., nr.17, județul Gorj, împotriva sentinței civile nr. 7404/10.05.2012, pronunțată de Judecătoria Târgu J., în dosar nr._, în contradictoriu cu intimata-pârâtă M. C., domiciliată în Târgu J., ., județul Gorj.
Schimbă, în parte, hotărârea apelată, în sensul obligării pârâtei și la ridicarea construcției, reprezentând WC, în caz contrar, abilitând reclamantul să execute această operațiune pe cheltuiala pârâtei, precum și a obligării pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, în sumă de 434,55 lei, în loc de 400 lei, către reclamant.
Păstrează restul dispozițiilor sentinței.
Obligă pe intimata pârâtă M. C. la plata sumei de 4,3 lei cheltuieli de judecată către apelantul reclamant Ș. L..
Definitivă.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din data de 21.02.2013.
P., JUDECATOR, GREFIER,
D. Ș. A. S. N. P.
J.F .P. L.
Dosar nr._
Judecătoria Târgu J.
Red.D.Ș./tehnoredact.D.Ș.
4 ex/15.03.2013
| ← Modificare act constitutiv persoană juridică. Sentința nr.... | Ordonanţă preşedinţială. Decizia nr. 574/2013. Tribunalul... → |
|---|
