Fond funciar. Decizia nr. 258/2015. Tribunalul DÂMBOVIŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 258/2015 pronunțată de Tribunalul DÂMBOVIŢA la data de 14-04-2015 în dosarul nr. 258/2015
DOSAR NR._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA - SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 258
Ședința publică din data de 14 aprilie 2015
Instanța constituită din:
Președinte: C. M. G.
Judecător: I. S.
Grefier: S. E. S.
Pe rol fiind pronunțarea asupra cererii de apel formulată de apelanții reclamanți – moștenitori ai defunctului N. V. – apelanții reclamanți N. V. - CNP_ domiciliată în . și N. V. - CNP_ domiciliat în . împotriva sentinței civile nr. 977 din 28 octombrie 2014 pronunțată de Judecătoria Răcari, în dosarul nr._, intimate pârâte fiind C. LOCALĂ DE APLICARE A LEGII 18/1991 Tărtășești, cu sediul în . și C. JUDEȚEANĂ DE APLICARE A LEGII 18/1991 Dâmbovița cu sediul în Târgoviște, Piața Tricolorului, nr. 1, județul Dâmbovița, dosarul având ca obiect apel fond funciar – modificare titlu de proprietate.
Cererea de apel este scutită de la plata taxei de timbru, conform art. 42 din Legea 1/2000.
Dezbaterile și susținerile părților, au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 7 aprilie 2015 care face parte integrantă din prezenta decizie, iar instanța pentru a da posibilitatea părților de a depune la dosar concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data de azi 14 aprilie 2015, dată la care a pronunțat următoarea decizie civilă.
TRIBUNALUL
Asupra apelului civil de față:
Prin cererea înregistrată la Judecătoria Răcari sub numărul_ /12.04.2013 reclamantul N. V. le-a chemat în judecată pe pârâtele C. Locală de Fond Funciar Potlogi și C. Județeană de Fond Funciar Dâmbovița, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună ca în titlul său de proprietate, ce i-a fost eliberat sub numărul_/2007, să se modifice poziția suprafeței de 2500 metri pătrați, din tarlaua 6, . în cea corectă din tarlaua 6, .>
Motivează reclamantul că așa cum va dovedi cu înscrisuri terenul în care apare suprafața sa de 2500 metri pătrați nu poate fi în respectiva parcelă cu numărul 61/2/11, căci practic aceasta nu există ci corect este .>
Prin sentința civilă nr.977/28 octombrie 2014, Judecătoria Răcari a admis acțiunea formulată de către reclamantul N. V., împotriva pârâtelor C. Locală De Aplicare A Legii 18/1991 Tărtășești și C. J. De Aplicare A Legii 18/1991 Dambovita și a dispus modificarea titlului de proprietate numărul_/28.03.2007 cu privire la poziționarea suprafeței de teren de 2500 metri pătrați din tarlaua 6, . în raport de pozițiile libere deținute de către pârâta C. Locală de Fond funciar, conform raportului de expertiză tehnică întocmit în cauză de către expert tehnic inginer C. L., raport însoțit de schițe.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că reclamantul N. V. a cerut a fi modificat titlul său de proprietate ce i-a fost eliberat sub numărul_/2007 în calitate de moștenitor al defunctei N. Dorofteia, în sensul că terenul în suprafață de 2500 metri pătrați, menționat la categoria arabil extravilan, la poziția a doua, corect este în tarlaua 6, . nu ., parcelă care în fapt nici nu există.
A reținut instanța că există emis titlul de proprietate numărul_/07.10.1994 eliberat beneficiarei N. A., pentru terenul de 2800 metri pătrați situat în tarlaua 6, . pentru care pârâta C. Locală de Fond Funciar Tărtășești consideră că prezenta acțiune nu poate fi primită și propune rezolvarea situației, în condițiile în care într-adevăr în planul parcelar avizat de către Oficiul de cadastru și Publicitate Imobiliară Dâmbovița nu există . din tarlaua 6, ca noul amplasament să fie în tarlaua 6, ..
S-a mai reținut că terenul care potrivit titlului de proprietate trebuie să aibă 2500 metri pătrați, așa cum apare la măsurătorile făcute nu are decât o suprafață de 1800 metri pătrați și există diferențe ale vecinătăților, ale numărului de parcelă. Cu alte cuvinte nu se poate identifica cu certitudine amplasamentul terenului, nu se pot preciza dimensiunile, poziționarea, vecinătățile, nu se poate stabili o concordanță clară între elementele cuprinse în titlul de proprietate pe care-l deține reclamantul și planul parcelar al tarlalei 6 cu realitatea din teren.
Instanța nu poate primi acțiunea reclamantului pentru că a-i oferi acestuia numărul de parcelă solicitat (66/44) din tarlaua 6, ar da naștere unui litigiu cu numita N. A. care deține titlu de proprietate pentru 2800 metri pătrați din aceeași locație, în condițiile în care s-a dovedit că în fapt reclamantul ar stăpâni doar 1800 metri pătrați din totalul de 2500 metri pătrați cât îi dovedește titlul său de proprietate, însă, în condițiile ulterior dovedite această situație se poate modifica.
Soluția se găsește în ceea ce-i poate oferi practic C. Locală de Fond Funciar, trebuind să fie una practică și cu aplicabilitate în realitatea din teren, iar nu una care să genereze un viitor litigiu civil cu vecinii pe care îi are reclamantul.
Așadar, în cauză se poate proceda la modificarea poziționării terenului în suprafață de 2500 metri pătrați din tarlaua 6, ., astfel: 1800 metri pătrați în perimetrul liber la vest de N. A., în parcelele 61/2/12 (1300 metri pătrați) și 61/2/39 (500 metri pătrați) plus 700 metri pătrați din tarlaua 6 ., toate aceste poziții fiind libere, dovadă și adresa emisă sub numărul 3441/30.05.2014.
Argumentele acestea justifică admiterea cererii în condițiile prezentate, date fiind și dispozițiile articolului 55 din Legea numărul 18/1991.
Împotriva sentinței au declarat apel reclamanții N. V. și N. V., în calitate de moștenitori legali ai defunctului N. V., arătând că sentința fondului este nelegală și netemeinică, instanța reținând în mod greșit în considerente în pagina 2, penultimul paragraf că nu se poate identifica cu certitudine amplasamentul terenului, nu se pot preciza dimensiunile, poziționarea, vecinătățile, nu se poate stabili o concordanță clară între elementele cuprinse în titlul de proprietate pe care-l deține și planul parcelar al tarlalei 6 cu realitatea din teren și afirmă acest lucru întrucât atât din planul cadastral de la fila 12, cât și din schița expertului, se poate observa că acest teren în suprafață de 1800 mp are aceleași vecinătăți ca terenul lor din titlul supus modificării, greșit poziționat în P 61/2/11 8inexistentă):N-DE 60/1, E-N. A., S-DE 60/2, V-teren administrație primărie(teren ce între timp a fost reconstituit lui S. N.A.).
Mai mult, instanța face trimitere în dispozitiv, fără a evidența numărul tarlalei și mai ales al parcelelor, la raportul de expertiză tehnică întocmit de către expert tehnic C. L., raport însoțit de schița(fila 107 verso) pe care îl omologhează.Or, schița atașată nu evidențiază suprafața de 700 mp din T.6, P.61/2/23, singurul înscris care evidențiază această suprafață fiind planul cadastral de la fila 12.
Solicită, în temeiul disp.art.480 alin.2 Cod procedură civilă, admiterea apelului și schimbarea în tot a sentinței apelate.
Analizând sentința apelată prin prisma criticilor formulate, a actelor și lucrărilor dosarului, precum și a dispozițiilor legale incidente în cauză, tribunalul constată că apelul este nefondat pentru următoarele considerente:
Criticile apelantului pârât în sensul că nu sunt fondate întrucât prima instanță a analizat toate probele administrate de autorul apelantelor reclamante și a reținut corect situația de fapt rezultată din înscrisurile aflate la dosar și raportul de expertiză tehnică judiciară în specialitatea topografie întocmit de expertul tehnic judiciar C. L. și anume și anume faptul că pe numele autorului apelantelor s-a emis titlul de proprietate nr._/2007 pentru mai multe suprafețe de teren inclusiv pentru suprafața de 2500 mp. situată în tarlaua 6, . având ca vecini la nord – DE 60/1, la est pe N. A., la sud – DE 60/2 și la vest - teren în administrarea primăriei (TAP) și că . nu există în tarlaua 6.
Tribunalul mai reține că din raportul de expertiză (filele 41-47) și răspunsurile la obiecțiuni (aflate la filele 97-98, filele 106-107) reiese că, raportat la vecinătățile terenului, acesta ar trebui să se afle la vest de terenul proprietatea numitei N. A. căreia i s-a eliberat titlul de proprietate nr._/1994 pentru 2800 mp. teren situat în tarlaua 6, . și pentru suprafața de 3000 mp. situată în tarlaua 6, în . (a se vedea filele 74,75); că, la vest de N. A., se află 2 terenuri libere în suprafețe de 1300 mp. și 500 mp. în parcelele 61/2/12 și nr. 61/2/39; că nu se poate identifica cu certitudine amplasamentul terenului din titlul de proprietate eliberat reclamantului și nici nu se pot stabili dimensiuni și vecinătăți, neexistând concordanță între elementele din titlul de proprietate, planul parcelar al tarlalei 6 și realitatea de pe teren (a se vedea concluziile de la fila 98 în acest sens) și că singurele suprafețe libere situate la vest de N. A. sunt suprafețele de 1300 mp. și 500 mp., situate în tarlaua 6, în parcelele 61/2/12 și nr. 61/2/39, suprafețe ce au fost identificate de către expert prin schița de la fila 107 verso, în care acesta a precizat atât vecinii acestor suprafețe cât și dimensiunile acestora.
Față de această situație de fapt și ținând seama că din raportul de expertiză (filele 41-47) reiese că pentru . fost deja eliberat titlul de proprietate nr._/1994 și că, din cauza vecinătății acestei parcele –un canal (element topografic cu mare stabilitate în timp) - era imposibil ca reclamantul să fi fost pus în posesie în acel punct, tribunalul reține că în mod corect prima instanță a respins cererea autorului apelantelor de a se modifica numărul parcelei în 66/44, neputându-se modifica titlul de proprietate al reclamantului în sensul solicitat tocmai pentru că respectiva parcelă este proprietatea numitei N. A. în baza unui titlu de proprietate emis încă din anul 1994.
De altfel, această soluție este în concordanță cu dispozițiile art. 2 alin. 2 din Legea 1/2000 ce prevăd că drepturile dobândite cu respectarea prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991, pentru care au fost eliberate adeverințe de proprietate, proces verbal de punere în posesie sau titlu de proprietate rămân valabile fără nicio altă confirmare.
Cât privește ultima critică a apelantelor, tribunalul constată că deși aceasta este reală, aceasta nu este de natură a duce la schimbarea sentinței atacate în condițiile în care nici apelantele și nici autorul acestora nu au solicitat completarea raportului de expertiză cu identificarea diferenței de suprafață de 700 mp..
Față de considerentele mai sus expuse, tribunalul, în baza art. 480 din Codul de Procedură Civilă, va respinge apelul ca nefondat și va păstra hotărârea atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat apelul civil promovat de apelanții reclamanți – moștenitori ai defunctului N. V. – apelanții reclamanți N. V. - CNP_ domiciliată în . și N. V. - CNP_ domiciliat în . împotriva sentinței civile nr. 977 din 28 octombrie 2014 pronunțată de Judecătoria Răcari, în dosarul nr._, intimate pârâte fiind C. LOCALĂ DE APLICARE A LLEGII 18/1991 Tărtășești, cu sediul în . și C. JUDEȚEANĂ DE APLICARE A LEGII 18/1991 Dâmbovița cu sediul în Târgoviște, .. 1, județul Dâmbovița.
Păstrează hotărârea atacată.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din data de 14.04.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR
C. M. G. I. S.
GREFIER,
S. E. S.
J.f.A. V.
Dosar nr._
Judecătoria Răcari
Red.S.D.
Tehnored.CV
Ex.6/21.04.2015
| ← Pretenţii. Decizia nr. 110/2015. Tribunalul DÂMBOVIŢA | Anulare act. Sentința nr. 572/2015. Tribunalul DÂMBOVIŢA → |
|---|








