Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 16/2015. Tribunalul DÂMBOVIŢA

Decizia nr. 16/2015 pronunțată de Tribunalul DÂMBOVIŢA la data de 13-01-2015 în dosarul nr. 16-c

DOSAR NR._

ROMANIA

TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA – SECȚIA I-a CIVILĂ

DECIZIA NR. 16-cc

Ședința din camera de consiliu din data de 13.01.2015

Instanța constituită din :

Președinte: S. D.

Judecător: C. M. G.

Grefier: S. S.

Pe rol fiind soluționarea apelului civil, declarat de apelanta-creditoare ., cu sediul în București, ., sector 1, înregistrată la ORC București sub nr. J/40/8302/13.10.1997, CUI_, împotriva încheierii de ședință din camera de consiliu din 20.10.2014, pronunțată de Judecătoria Găești, în dosar nr._, în contradictoriu cu intimatul-debitor S. I. domiciliat în ., având ca obiect încuviințare executare silită.

Apel legal timbrat cu taxă judiciară de timbru în valoare de 20 lei, conform chitanței nr._/12.12.2014.

La apelul nominal făcut în camera de consiliu a lipsit apelanta-creditoare ..

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care referă oral obiectul pricinii, stadiul în care se află pricina, modul de îndeplinire a procedurii de citare, cu precizarea că în dimineața ședinței de judecată s-a depus la dosarul cauzei prin serviciul registratură de către apelanta-creditoare taxă judiciară de timbru în valoare de 20 lei, conform chitanței nr._/12.12.2014, după care:

După referatul cauzei, conform dispozițiilor art.154 (7) Cod procedură civilă președintele completului de judecată a verificat personal modul de îndeplinire a procedurii de citare, constatând ca fiind legal îndeplinită.

Tribunalul, din oficiu, în conformitate cu prevederile art. 131 Cod procedură civilă, verificând dispozițiile legale aplicabile în materie, stabilește că este competent general, material și teritorial să judece prezenta pricină, constatând competența sa în temeiul art. 95 pct. 2 Cod procedură civilă sau invocării de excepții și a solicitării prin motivele de apel, privind judecarea apelului în lipsă.

Tribunalul ia act că s-a timbrat calea de atac și că prezentul apelul se judecă după procedura necontencioasă.

În temeiul dispozițiilor art.394 Cod procedură civilă, considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, tribunalul închide dezbaterile și rămâne în deliberare asupra apelului.

TRIBUNALUL

Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sector 1 București, la data de 14.10.2014, sub nr._/299/2014, B E J M. și Partenerii a înaintat instanței cererea creditoarei O. P., de încuviințare a executării silite împotriva debitorului S. I., în temeiul titlului executoriu reprezentat de sentința civilă 5763/25.03.2011, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, în dosarul_ .

Prin sentința civilă_/23.09.2014, Judecătoria Sector 1 București a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat în favoarea Judecătoriei Găești.

Prin încheierea de la 13.10.2014 pronunțată în dosarul_/299/2014, de Judecătoria Găești, s-a dispus disjungerea cauzei și formarea a 19 dosare executare silită, câte unul pentru fiecare debitor.

Prin încheierea de ședință din 20.10.2014 Judecătoria Găești a respins cererea de încuviințare a executării silite.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că instanța a fost sesizată prin cererea executorului judecătoresc M. I., din circumscripția Curții de Apel București, în condițiile în care debitorul are domiciliul în județul Dâmbovița, aflat în circumscripția Curții de Apel Ploiești.

Potrivit dispozițiilor art. 665 alin 5 C. pr.civ., instanța poate respinge cererea de executare silită dacă este de competența altui organ de executare decât cel sesizat, însă, constatând că cererea de executare silită a fost depusă la un executor care nu se află în circumscripția Curții de Apel Ploiești și care, în raport de domiciliul debitorului, nu este competent teritorial față de dispozițiile art. 651 C.pr.civ., fapt ce ar duce la nulitatea necondiționată a actelor de procedură efectuate.

Împotriva acestei încheieri a declarat apel în termen legal creditoarea solicitând admiterea apelului, anularea in totalitate a încheierii atacate, si pe cale de consecința, admiterea cererii de încuviințare a executării silite.

In motivarea s-a arătat că instanța a respins cererea de încuviințare a executării silite neverificând in momentul soluționării sale toate elementele necesare pentru a constata competenta executorului judecătoresc, apreciind in mod eronat că executarea silita este doar de competenta unui executor de la domiciliul sau sediul debitorului.

In primul rând, prin cererea de încuviințare a executării silite, BHJA M. si Partenerii a solicitat ca executarea silita sa se efectueze prin poprire asupra tuturor veniturilor prezente si viitoare înregistrare la angajatorul O. P. SA. In materia popririi competenta teritoriala a executorului judecătoresc se stabilește in funcție de dispozițiile art. 781 alin. (1) NCPC. Prin raportare la prevederile art. 781 alin. (2) din NCPC, B. A M. si Partenerii cu sediul in București este competent din punct de vedere teritoriul sa efectueze procedura executării silite ce face obiectul dosarului de executare silita nr._, având in vedere ca atât executorul judecătoresc, cat si sediul social al angajatorului se afla in circumscripția Curții de Apel București.

Mai mult decât atât, se apreciază ca instanța este datoare sa-si exercite rolul activ in aflarea adevărului, sa ordone probe si sa ceara explicații suplimentare, in virtutea principiului fundamental prevăzut la art. 22 NCPC.

In speța, instanța a respins cererea, soluționând cauza fara a verifica susținerile biroului executorului judecătoresc echivalând cu lipsa unei minime verificări ce trebuia făcuta de instanța in procedura încuviințării silite.

Astfel, instanța in virtutea rolului sau activ, având îndatorirea de a afla adevărul iar pentru îndeplinirea acesteia, de a ordona probe chiar si din oficiu, nu poate pronunța o soluție de respingere decât după epuizarea tuturor mijloacelor probatorii, eliminând orice neclaritate si având toate clementele necesare in scopul pronunțării unei hotărâri temeinice si legale.

Se mai susține că, in practica judiciara recenta, potrivit unei decizii a Înaltei Curți de Casație si Justiție s-a apreciat ca determinarea executorului judecătoresc reprezintă o operațiune anterioara declanșării executării silite, ce este la îndemâna creditorului care se adresează cu o cerere de executare silita unui executor judecătoresc, iar nerespectarea normelor procedurale privind competenta executorului judecătoresc nu poate fi sancționată decât la cererea pârtii interesate prin invocarea acestui motiv de nulitate necondiționata in cadrul unei contestații la executare propriu-zise.

In drept s-au invocat dispozițiile art. 665 alin. (6) din NCPC.

Examinând încheierea atacată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale aplicabile în materie, tribunalul apreciază apelul ca fiind fondat.

Se reține că ., în calitate de creditor a solicitat Biroului Executorului Judecătoresc Asociați M. și Partenerii de pe raza Curții de Apel București executarea silită a debitorului S. I., prin poprire asupra tuturor veniturilor prezente și viitoare, înregistrate la angajatorul . temeiul titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 5763/25.03.2011 pronunțată de Judecătoria sector 1 București în dosarul_ .

După cum bine a evidențiat apelanta, poprirea ca modalitate de executare silită se înființează potrivit art. 781 (1) Cod procedură civilă, la cererea creditorului de către un executor judecătoresc al cărui birou se află în circumscripția curții de apel unde își are domiciliul sau sediul debitorul ori terțul poprit.

Se constată că societatea creditoare care este totodată terț poprit, debitorul S. I. fiind angajatul său, s-a adresat executorului judecătoresc al cărui birou ființează pe raza Curții de apel București, unde aceasta își are sediul.

Câtă vreme legea prevede o competență teritorială alternativă iar creditorul a ales în limitele acesteia, în mod eronat instanța de fond a respins cererea de încuviințare a executării silite, apreciind că operează în cauză competența exclusivă teritorială, cea privitoare la domiciliul debitorului.

Față de considerentele expuse, precum și prin raportare la dispozițiile art.480 din Noul Cod de procedură civilă, tribunalul va admite apelul și va schimba în tot încheierea apelată în sensul admiterii cererii de încuviințare a executării silite formulată de creditoare, urmând ca, la finalul acestei hotărâri judecătorești, să fie adăugată formula executorie prevăzută de art. 665 alin. 7 din Codul de Procedură Civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite apelul declarat de apelanta-creditoare ., cu sediul în București, ., sector 1, înregistrată la ORC București sub nr. J/40/8302/13.10.1997, CUI_, împotriva încheierii de ședință din camera de consiliu din 20.10.2014, pronunțată de Judecătoria Găești, în dosar nr._ în contradictoriu cu intimatul-debitor S. I., CNP_, domiciliat în ..

Schimbă în tot încheierea apelată și admite cererea de executare silită.

Încuviințează cererea de executare silită formulată de apelantă împotriva debitorului S. I., în temeiul titlului executoriu reprezentat de sentința civilă 5763/25.03.2011 pronunțată de Judecătoria sector 1 București și autorizează creditorul să treacă la executarea obligației cuprinse în acest titlu executor.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din data de 13.01.2015.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

S. D. C. M. G.

GREFIER,

S. S.

JF O. A. M.

Dosar nr._

Judecătoria Găești

Tehnoredactat SS

4 ex/15.01.2015

Noi, Președintele României,

Dăm împuternicire și ordonăm executorilor judecătorești să pună în executare titlul executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 5763/25.03.2011 pronunțată de Judecătoria sector 1 București în dosarul_ pentru care s-a pronunțat prezenta decizie nr. 16-c /13.01.2015 de încuviințare a executării silite. Ordonăm agenților forței publice să sprijine îndeplinirea promptă și efectivă a tuturor actelor de executare silită, iar procurorilor să stăruie pentru aducerea la îndeplinire a titlului executoriu.

Președinte, Grefier,

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 16/2015. Tribunalul DÂMBOVIŢA