Fond funciar. Decizia nr. 641/2015. Tribunalul DÂMBOVIŢA

Decizia nr. 641/2015 pronunțată de Tribunalul DÂMBOVIŢA la data de 06-10-2015 în dosarul nr. 641/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA - SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR. 641

Ședința publică din data de 06 octombrie 2015

Instanța compusă din:

Președinte: G. C.

Judecător: A. S.

Grefier: E. B.

Pe rol fiind soluționarea apelului civil declarat de apelanta – pârâtăC. Județeană de aplicare a fondului funciar Dâmbovița, cu sediul în municipiul Târgoviște, Piața Tricolorului, nr. 1, județul Dâmbovița, împotriva sentinței civile nr. 460 din 11.03.2015, pronunțată de Judecătoria Găești, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații – pârâți: C. Locală de fond funciar P., cu sediul în ., C. Locală de fond funciar Răscăieți, cu sediul în .; Agenția D. Statului, cu sediul în municipiul București, .. 43, sector 1 și intimata – reclamantăB. G., cu domiciliul în municipiul București, .. 140, ., ., sector 6, având ca obiect fond funciar.

Apel scutit de plata taxei judiciare de timbru, conform art. 42 din Legea nr. 1/2000.

Dezbaterile și susținerile părților au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunțării din data de 29.09.2015, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea asupra sentinței la 06.10.2015.

TRIBUNALUL

Asupra apelului civil de față:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Găești sub nr._ /16.05.2014, reclamanta B. G. a chemat în judecată pe pârâtele C. locală de fond funciar P., C. locală de fond funciar Răscăieți, C. județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Dâmbovița și Agenția D. Statului, solicitând să constate nulitatea absolută a amendamentului nr. 2032/18.03.2013 prin care a fost revocată hotărârea Comisie județene nr. 5586/28.06.2010, prin care i-a fost atribuită suprafața de 11 ha, teren extravilan, conform anexei 23 teren ADS, situat pe raza comunei Răscăieți, obligarea pârâtelor la despăgubiri în cuantum de_ lei, deoarece a încheiat un antecontract de vânzare cumpărare prin care a înstrăinat suprafața de 11 ha teren, în baza actelor emise, fiind grav prejudiciată, motiv pentru care solicită acordarea de daune cominatorii,

în baza hotărârii nr. 5586/28.06.2010, să i se înainteze documentația pentru suprafața de 11 ha teren situat în ., . Județeană, în vederea eliberării titlului de proprietate, precum și obligarea comisiilor de fond funciar la atribuirea terenului în suprafață de 11 ha, fie pe acest amplasament, fie pe alt amplasament, având în vedere faptul că ADS a scos spre concesionare o suprafață de 32 ha pe raza comunei Răscăieți, teren din care face parte și terenul său.

Motivând cererea, reclamanta a arătat că a aflat despre situația prezentată în petitul acțiunii, primind citație de la societatea cu care a încheiat antecontractul de vânzare cumpărare, căreia i-a fost solicitat să restituie terenul în cauză, dosarul având nr._, aflat pe rolul Judecătoriei Găești, cu termen de judecată la data de 28.05.2014, ea fiind o persoană cu grave probleme medicale, netransportabilă.

În continuare, s-a menționat că reclamanta a fost îndreptățită la reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 11 ha teren extravilan, situat pe raza comunei P. și având în vedere faptul că există teren ADS pe raza comunei Răscăieți, C. județeană de fond funciar Dâmbovița a emis la data de 28.06.2010 hotărârea nr. 5586, prin care a fost validată cu suprafața de 11 ha teren, a fost pusă în posesie și i s-a eliberat procesul verbal de punere în posesie, la data de 16.08.2010, terenul fiind situat în tarlaua 84, .: N- DE 783, E- Doanță I., S- terit. Argeș, V- Butuligă M..

În baza acestor acte, a încheiat cu S.C. Danbred Food SRL antecontractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr.2547 din 19.09.2011, ea fiind o persoană cu handicap și neavând nici o posibilitate de a folosi acest teren, urmând ca după întocmirea documentației cadastrale, să încheie actul în formă autentică, până la data de 20.10.2013.

În urma acționării sale în judecată de către S.C. Dandbred Food SRL, pentru restituirea dublului sumei primite ca preț, a luat cunoștință că, într-un mod nelegal, aceștia au fost somați să predea terenul și ea a fost deposedată de teren.

A susținut reclamanta că nu a avut cunoștință de nici un amendament care să anuleze hotărârea Comisiei județene Dâmbovița, prin care i s-a recunoscut și atribuit dreptul de proprietate pentru cele 11 ha de teren, nu este de cord cu acest abuz, terenul i-a fost atribuit, a intrat în circuitul civil și s-au produs efecte juridice, ea fiind de bună credință, a înstrăinat acest teren, motiv pentru care solicită să fie obligate comisiile de fond funciar la despăgubiri, cu titlul de daune interese, pentru că a fost grav și iremediabil prejudiciată, sau să se rezolve în mod corect și legal situația urmând a-i fi atribuit în continuare, fie acest teren, fie pe un alt amplasament, ADS-ul deținând 32 ha de teren libere pe raza comunei Răscăieți.

În drept au fost invocate dispozițiile Legii nr.18/1991.

S-au anexat cererii înscrisurile aflate la filele 6- 24.

La data de 21.05.2014 reclamanta a formulat o cerere prin care a precizat că solicită citarea și comunicarea actelor de procedură să se facă la Cabinetul de Avocat D. V., cu sediul în orașul Găești, ..58, ., ..

La data de 12.06.2014, pârâta C. locală de fond funciar P. a formulat întâmpinare prin care s-a solicitat respingerea acțiunii.

În motivare arată că prin adresa Comisiei locale de fond funciar P. cu nr. 1233/10.05.2012, ca urmare a adresei Instituției prefectului Dâmbovița cu nr. 1680/23.02.2012 înregistrată în cadrul primăriei comunei P. cu nr. 1233/02.03.2012, i s-a comunicat doamnei B. G. situația de fapt la acel moment, totodată solicitându-i-se ca în termen de 15 zile de la primirea adresei, să le transmită în xerocopie în cazul în care există, actele de expropriere ce au fost încheiate pentru preluarea terenului respectiv, astfel încât să fie înscrisă în anexa 30. În cazul în care nu deține asemenea acte, a fost rugată să comunice acest fapt, caz în care va fi înscrisă în anexa 23 despăgubiri, anexându-i-se la această adresă și adresa Instituției prefectului Dâmbovița cu nr. 1680/23.02.2012.

Adresa primăriei P. cu nr. 1233/10.05.2012 a fost primită de reclamantă în data de 15.05.2012, prin soț, așa cum rezultă din confirmarea de primire cu nr. de identificare AR_, dar până la data formulării întâmpinării nu li s-au comunicat cele solicitate.

Întrucât până în data de 01.03.2013 reclamanta nu a înaintat Comisiei locale de fond funciar P. cele solicitate prin adresa cu nr.1233/10.05.2012, prin procesul verbal al Comisiei locale de fond funciar P. cu nr. 1249/01.03.2013, aceasta a luat decizia de întocmire a notei de prezentare cu nr. 1310/04.03.2013 prin care se propune corectarea anexei 23/ADS, anexa în care se afla înscrisă și reclamanta

Mai arată pârâta că prin amendamentul nr. 2032/18.03.2013 al Comisiei Județene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Dâmbovița, s-a luat hotărârea de a se valida reclamanta în calitate de moștenitor al defunctului Sotir Ghe. A., cu suprafața de 11,00 ha pe anexa 23 ANRP, situație juridică în care se află așa cum i s-a comunicat și prin adresa primăriei comunei P. cu nr.7391/14.11.2013, atât personal cât și prin cabinetul de avocatură V. N..

Având în vedere cele menționate mai sus consideră pârâta că nu are nici o vină în ceea ce privește întocmirea documentelor ce au stat la baza întocmirii antecontractului de vânzare cumpărare cu nr. 2547/19.09.2011, acestea fiind întocmite de către C. locală de fond funciar Răscăieți.

Anexat întâmpinării s-au depus, în copie, înscrisurile aflate la filele 33- 41.

La data de 20.06.2014, pârâta C. Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra terenurilor Dâmbovița a formulat întâmpinare prin care arată următoarele:

Conform prevederilor Legii nr. 247/2005 reclamanta, în calitate de moștenitoare al defunctului Sotir Ghe. A., a formulat cerere prin care a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 11,00 ha, cerere ce a fost soluționată în mod favorabil dispunându-se reconstituirea dreptului de proprietate pe anexa 23 (despăgubiri).

Având în vedere acceptul reclamantei și propunerea Comisiei locale P., în ședința din data de 22.01.2009 C. județeană a dispus invalidarea suprafeței reconstituite în anexa 23 și validarea acesteia în anexa 23 ADS. Prin Hotărârea Comisiei Județene din 11.03.2009 se validează suprafața de 28,28 ha pentru 8 poziții și se atribuie amplasamentul suprafețelor reconstituite conform procesului verbal de delimitare nr. 45/2009.

Ulterior prin hotărârea nr. 5586/28.06.2010 C. județeană Dâmbovița validează suprafața de 17,47 ha din anexa 23 P., în anexa 23 Răscăieți, iar prin hotărârea nr. 2115/04.03.2011 a fost aprobat procesul verbal de delimitare nr. 418/2011.

Documentația completă a fost înaintată cu adresa nr. 160 din 05.01.2012 Agenției D. Statului București în vederea încheierii protocolului de predare primire, documentație ce a fost returnată cu adresa nr._/2012.

Având în vedere adresele nr._,_,_,_ și_ din 2012 prin care ADS refuza predarea terenurilor în vederea restituirii, C. județeană întocmește circulara 1860/2012 prin care comunică comisiilor locale necesitatea revocării hotărârilor privind validarea anexei 23 ADS și în funcție de situație validarea în anexa corespunzătoare.

Prin adresa nr.1233 din 10.05.2012 C. locală P. a adus la cunoștință reclamantei această situație solicitând de asemenea să depună înscrisuri care să ateste preluarea de către stat a suprafeței înscrisă în anexa 23 ADS în vederea reîncadrării în anexa corespunzătoare prevăzută de normele interne ADS.

Așa cum rezultă din procesul verbal al ședinței de lucru din 01.03.2013, măsură dispusă de C. locală P. ce privește invalidarea din anexa 23 ADS și validarea în anexa 23 despăgubiri s-a adoptat având în vedere că reclamanta nu a dat curs adresei înaintate.

În acest sens C. locală P. a înaintat Comisiei județene Dâmbovița propunerea înregistrată cu nr. 1310/04.03.2013, ce a fost analizată în ședința Comisiei Județene din 18.03.2013, dispunându-se validarea în anexa 23 ANRP în vederea acordării de despăgubiri. Prin adresa nr. 7391/14.11.2013 C. locală P. comunică reclamantei măsura dispusă în sensul invalidării acesteia din anexa 23 ADS Răscăieți și înscrierea în anexa 23 ANRP despăgubiri.

Solicită pârâta ca instanța să se pronunțe cu privire la termenul înlăuntrul căruia reclamanta s-a adresat instanței de judecată împotriva hotărârii Comisiei județene Dâmbovița, având în vedere că potrivit prevederilor art. 53 din Legea nr.18/1991, coroborat cu prevederile art. 27 din HG 890/2005, împotriva hotărârii comisiei județene se poate face plângere la judecătoria în a cărei rază teritorială este situat terenul, în termen de 30 de zile de la comunicare.

Atâta timp cât reclamanta nu a făcut dovada preluării sau exproprierii terenului de către stat, consideră pârâta că hotărârea comisiei județene este legală.

În ceea ce privește plata despăgubirilor în cuantum de_ lei, apreciază că în mod nejustificat sunt obligați la plata acestora, cât timp în sarcina lor nu se poate reține vreo culpă. C. județeană nu s-a aflat în situația de a refuza îndeplinirea unei obligații legale, iar prin plata cheltuielilor i se prezumă reaua credință.

Conform prevederilor art.2 alin.3, din Legea nr.340/2004, modificată și completată, prefectul este ordonator terțiar de credite, ceea ce face imposibil de executat hotărârea judecătorească, în condițiile în care în bugetul instituției lor nu au fost prevăzute fonduri cu această destinație.

Invocă art. 52 din Legea nr.18/1991 și art.7 din Legea nr.165/2013, arătând că până la întocmirea situației centralizatoare la nivel local, se suspendă emiterea hotărârilor de validare/invalidare de către comisiile județene de fond funciar sau, după caz, de către C. de Fond Funciar a Municipiului București, eliberarea titlurilor de proprietate, punerea în posesie de către comisiile locale de fond funciar, precum și orice alte proceduri administrative în domeniul restituirii fondului funciar.

Învederează că reclamanta nu a indicat temeiul de drept pe care își întemeiază cererea, aceasta indicând generic prevederile legii nr.18/1991.

Anexat întâmpinării s-au depus, în copie, înscrisurile aflate la filele 70- 116.

La data de 04.07.2014, pârâta C. locală de fond funciar Răscăieți a formulat întâmpinare, arătând în motivare că în data de 29.06.2001, printr-un proces verbal de predare primire, . la dispoziția Comisiei locale de fond funciar Vișina, de care aparținea satul Răsăcieți la acea dată, o suprafață de teren arabil pentru a fi pus în posesie autorul E. Barozzi cu suprafața de 40 ha, autor de P.. În urma acestor demersuri a fost pus în posesie cu suprafața de 10 ha în T.85 și 30 ha în T.89.

În anul 2005, în urma Legii 544/2004 s-a înființat . Răscăieți a devenit . dată, moștenitorul defunctei E. Barozzi a chemat în judecată Primăria comunei P. solicitând să îi fie retrocedat terenul pe raza comunei P., deoarece autorul acolo a avut terenurile. În urma acestor demersuri, s-a luat hotărârea ca o parte din suprafața de 40 ha, să fie atribuită pe raza comunei P., respectiv suprafața de 29 ha. Astfel, în T.89 unde autorul deținea suprafața de 30 ha a rămas numai suprafața de 1 ha, celelalte 29 de ha considerându-se ca odată ce au fost predate de . locală rămân la dispoziția acesteia, urmând a se face demersurile necesare pentru a termina punerea în posesie a unor autori de Răscăieți pe suprafața respectivă.

Ulterior, prin adresa nr. 5586/28.06.2010, C. județeană de fond funciar, prin hotărârea nr.1 (teren ADS) din data de 05.03.2008, validează suprafața de teren de 17,47 ha în anexa 23 prin transfer de la . Răscăieți pentru un număr de 4 autori de . a fi puși în posesie pe o parte din suprafața de 29 ha teren ADS, respectiv 17,47 ha. În urma acestei hotărâri, prin procesul verbal de punere în posesie nr. 2/16.08.2010 reclamanta a fost pusă în posesie de către C. locală Răscăieți cu suprafața de 11 ha în T.89, P.20, comisia necunoscând că terenul a reintrat în administrarea ADS, deoarece nu a fost preluat cum a fost și predat, după care au fost făcute demersurile necesare pentru întocmirea titlului de proprietate.

După ce s-a făcut punerea în posesie conform hotărârii nr. 1 (teren ADS) 05.03.2008, hotărâre luată de C. județeană din care fac parte și reprezentanți ai ADS, ADS a hotărât că terenul se afla din nou în administrarea lor, fără ca acest teren să fie preluat de la C. locală Răscăieți printr-un protocol de predare primire. Considerând că terenul se află tot în administrare proprie, ADS, Oficiul de cadastru și comisia locală Răscăieți au trecut la delimitarea suprafeței de 17,47 ha care a fost predată conform procesului verbal de delimitare nr. 418 din data de 11.02.2011, se validează din nou suprafața de 17,47 ha teren arabil și prin care se stabilește amplasamentul pe raza comunei Răscăieți, hotărâre care a fost semnată și de reprezentantul ADS în comisia județeană. Cum punerea în posesie era deja făcută, C. locală Răscăieți nu a trecut la o nouă punere în posesie, rămânând valabil procesul verbal din data de 16.08.2010.

Ulterior, în anul 2012 la nivelul instituției lor a ajuns o adresă prin care reclamanta era înștiințată de C. locală P., că ADS refuză să mai predea terenul în vederea restituirii către persoanele înscrise în anexa 23 – teren ADS.

Abia în data de 18.03.2013 cu nr.2032 s-a emis un amendament la hotărârea nr.1/2005 prin care se revoca hotărârea Comisiei județene nr. 5586/28.06.2010 în care se stabilea transferul de la C. locală P. către C. locală Răscăieți, amendament ce nu a ajuns și la Primăria Răscăieți. Deci C. Locală Răscăieți a considerat că terenul ADS de 29 ha rămas liber prin plecarea la . E. Barozzi, rămâne la dispoziția Comisiei locale, odată ce fusese predat prin protocol și nefiind preluat de ADS de la C. locală tot printr-un protocol. Consideră că nu sunt vinovați de faptul că au pus în posesie conform unei hotărâri a Comisiei județene din care face parte și reprezentantul ADS și că dacă terenul era tot în administrarea ADS trebuia să semneze hotărârea Comisiei județene numai după ce preluau terenul prin proces verbal de la C. locală Răscăieți, procedura care s-a făcut și când l-au predat.

Întâmpinarea nu este motivată în drept.

La data de 02.12.2014 pârâta Agenția D. Statului, cu sediul în București, .. 43, sector 1, a formulat întâmpinare prin care solicită respingerea acțiunii față de ea, ca neîntemeiată.

S-a susținut că ADS nu are calitate procesuală pasivă, având în vedere că obiectul principal al cererii de chemare în judecată este nulitatea absolută a amendamentului nr. 2032/18.03.2013 la hotărârea Comisiei județene nr.5586/28.06.2010 și având în vedere dispozițiile legale aplicabile ADS în materia reconstituirii. Apreciază că nu există identitate între titularul obligației și ADS, potrivit dispozițiilor HG nr.890/2005 pentru aprobarea regulamentului privind procedura de constituire, atribuțiile și funcționarea comisiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, a modelului și modului de atribuire a titlurilor de proprietate, precum și punerea în posesie a proprietarilor, atribuții în emiterea titlului de proprietate și punere în posesie a reclamanților, fiind stabilite exclusiv în sarcina Comisiei județene și a Comisiei locale.

Mai mult, în motivarea acțiunii reclamanta nu a precizat care este dreptul încălcat de ADS, nefiind arătate temeiurile de fapt și de drept ale chemării în judecată a ADS.

Conform art.4 din Legea nr.268/2001, Agenția D. Statului exercită în numele statului prerogativele dreptului de proprietate asupra terenurilor cu destinație agricolă aparținând domeniului privat al statului și privatizează societățile comerciale ce au în exploatare aceste terenuri.

Prin legile speciale care guvernează activitatea Agenției D. Statului (Legea nr.268/2001 și HG nr.626/2001) este prevăzută o procedură administrativă specială în ceea ce privește aplicarea legilor fondului funciar, invocând art.9 din HG nr.626/2001, alin.3 al art.3 din Legea nr.268/2001.

S-a învederat instanței faptul că potrivit art.4 din H.G. nr. 890/2005, modificată și completată prin HG nr.1832/2005, comisiile locale de fond funciar, preiau și analizează cererile depuse în conformitate cu prevederile legii, pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și cele forestiere, cu excepția celor formulate de comune, orașe sau municipii; înaintează și prezintă spre aprobare și validare comisiei județene situațiile definitive, împreună cu documentația necesară, precum și divergențele produse și consemnate la nivelul acestor comisii; pun în posesie, prin delimitare în teren, persoanele îndreptățite să primească terenul, completează fișele de punere în posesie a acestora, după validarea de către comisia județeană a propunerilor făcute și le înmânează titlurile de proprietate, potrivit competențelor ce le revin.

Iar comisia județeană, în conformitate cu art.6 lit.e, validează sau invalidează propunerile comisiilor comunale, orășenești sau municipale, împreună cu proiectele de delimitare și parcelare; emit titlurile de proprietate pentru cererile validare; soluționează cererile de reconstituire a dreptului de proprietate a comunelor, orașelor și municipiilor pentru terenurile forestiere.

Potrivit art.36 din aceiași hotărâre, pe baza documentațiilor înaintate de comisiile locale care cuprind anexele validate, planurile parcelare, procesele verbale de punere în posesie și schițele terenurilor, comisia județeană emite titlurile de proprietate.

Învederează că potrivit legilor speciale care guvernează activitatea acesteia, Agenția D. Statului nu are atribuții privind reconstituirea dreptului de proprietate această obligație revenind exclusiv Comisiei județene de fond funciar, la propunerea și pe baza documentației înaintate de Comisiei locale de fond funciar.

Concluzionează că în conformitate cu dispozițiile art. 4 din Legea nr. 268/2001 și art. 9 din HG nr.626/2001, Agenției D. Statului i s-au stabilit atribuții în punerea în aplicare a legilor de fond funciar. Potrivit dispozițiilor speciale cuprinse în aceste acte normative, agenția predă pe bază de protocol comisiilor locale de fond funciar, la cererea comisiei județene, terenuri agricole aflate în domeniul privat al statului, în vederea reconstituirii dreptului de proprietate persoanelor îndreptățite. ADS procedează la întocmirea protocolului de predare teren cu destinație agricolă, în condițiile în care cererea înaintată acestei instituții de către comisia județeană este urmată de documentația necesară prin care se face dovada respectării dispozițiilor legale referitoare la reconstituirea dreptului de proprietate.

Susține pârâta că la Agenția D. Statului, nu se află nici o documentație de reconstituire a dreptului de proprietate pentru reclamantă ca și persoană îndreptățită.

C. județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Dâmbovița a înaintat Agenției D. Statului documentațiile de retrocedare cu destinație agricolă nr. 106/2012, nr. 8460/2011 și nr. 8385/2011, înregistrate la Direcția Administrare Patrimoniu cu nr._/2012, nr._/2011 și nr._/2011, în conținutul acestora se solicită predarea suprafețelor de teren cu destinație agricolă de către Comisiile locale de fond funciar din județul Dâmbovița în vederea punerii în posesie a persoanelor îndreptățite aceste, dar în urma verificării documentațiilor de retrocedare, acestea au fost returnate prin adresa nr._/19.01.2012.

Arată că prin adresa nr._/19.01.2012 ADS a transmis documentația de reconstituire a dreptului de proprietate către C. județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Dâmbovița, cu mențiunea că ADS va da curs solicitării de reconstituire a dreptului de proprietate către persoanele îndreptățite numai cu respectarea prevederilor legislației de fond funciar în vigoare.

S-a solicitat instanței să rețină că nici o instanță nu poate obliga ADS-ul să nu respecte procedura administrativă stabilită de legislația în materie în ceea ce privește predarea unor suprafețe de teren din domeniul privat al statului în vederea reconstituirii dreptului de proprietate celor îndreptățiți.

În drept au fost invocate prevederile Legii nr. 268/2001, HG nr. 626/2001, art. 248 Cod de procedură civilă, precum și pe toate prevederile legale invocate în întâmpinare.

Probe: înscrisuri.

Prin încheierea din data de 07.01.2015 a fost respinsă excepția tardivității, invocată de pârâta C. județeană de fond funciar Dâmbovița, având în vedere că la dosarul cauzei nu există dovada de comunicare a amendamentului atacat, dovadă ce era în sarcina părții care a invocat excepția.

A fost încuviințată părților proba cu înscrisuri.

Prin sentința civilă nr.460/11.03.2015, judecătoria a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei ADS, respingând acțiunea formulată în contradictoriu cu aceasta, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta B. G. în contradictoriu cu pârâtele C. locală de fond funciar P., C. locală de fond funciar Răscăieți, C. județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Dâmbovița, anuând parțial amendamentul nr. 2032/18.03.2013 la hotărârea nr. 1/2005 a Comisiei județene de fond funciar Dâmbovița, în ceea ce privește revocarea hotărârii comisiei județene nr. 5586/28.06.2010 cu privire la B. G., autor Sotir Ghe. A., a respins ca neîntemeiată cererea de obligare a pârâtelor la plata despăgubirilor și a daunelor cominatorii și a admis excepția prematurității formulării acțiunii cu privire la celelalte capete de cerere, respectiv obligarea comisiilor de fond funciar să înainteze documentația în vederea eliberării titlului de proprietate și obligarea comisiilor de fond funciar la atribuirea terenului de 11 ha și respinge aceste capete de cerere.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că ADS are obligația de transmitere a terenurilor către comisiile locale, pe bază de protocol, la cererea comisiilor județene, obligație prevăzută de art. 7 alin. 7 din Legea nr. 268/2001, art. 9 din HG nr. 626/2001 și art. 47 din HG nr. 890/2005.

Or, în cauză, reclamanta a solicitat constatarea nulității absolute a amendamentului nr. 2032/18.03.2013, act administrativ al Comisiei județene de fond funciar Dâmbovița, astfel că nu este justificată calitatea procesuală pasivă a pârâtei ADS.

Nici în ceea ce privește capătul de cerere având ca obiect pretenții, s-a considerat că pârâta ADS nu are dovedită calitatea procesuală pasivă, reclamanta neinvocând nicio culpă a acestei pârâte în producerea pretinsului prejudiciu.

În fond, prima instanță a reținut că prin hotărârea nr. 5586/28.06.2010 a Comisiei județene de fond funciar Dâmbovița, pentru aplicarea hotărârii nr. 1 (teren ADS)/05.03.2008 privind validarea suprafețelor de teren în anexa 23 prin transfer de la localitatea P. la localitatea Răscăieți (f 7), reclamanta, validată inițial pentru acordarea de despăgubiri pentru suprafața de 11 ha teren, a fost validată cu suprafața de 11 ha în anexa 23-teren ADS pe raza comunei Răscăieți și a fost pusă în posesie cu această suprafață, conform procesului verbal de punere în posesie nr. 2/16.08.2010 (f 14).

S-a avut în vedere că prin amendamentul nr. 2032/18.03.2013 (f 17-18) a fost revocată hotărârea nr. 5586/28.06.2010 prin care se dispusese acordarea terenului în natură, pe raza comunei Răscăeți, revenindu-se în ceea ce o privește pe reclamantă, la acordarea de despăgubiri pentru suprafața de 11 ha.

În considerentele sentinței s-a făcut trimitere la prevederile art. 18 alin. 3 din Legea nr. 18/1991, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 67/2010, potrivit cărora terenurile neatribuite rămase la dispoziția comisiei, sau din domeniul privat al statului din aceeași localitate sau din alte localități, se pot restitui, la cerere, în condițiile legii, foștilor proprietari sau moștenitorilor acestora care au fost înscriși în anexele privind despăgubirile la regulamentele de aplicare a legilor fondului funciar.

Totodată s-a constatat că reclamantei, validată inițial pentru suprafața de 11 ha în anexa nr. 23, nefiindu-i contestată calitatea de persoană îndreptățită la reconstituirea dreptului de proprietate, îi sunt incidente dispozițiile art. 18 alin. 3 din Legea nr. 18/1991.

Având în vedere acestea, precum și acordul exprimat de reclamantă cu privire la reconstituirea dreptului de proprietate în natură, prin atribuirea de teren pe raza localității Răscăieți, s-a apreciat că este nejustificată revocarea hotărârii nr. 5586/28.06.2010, prin această revocare încălcându-se dispozițiile art. 18 alin. 3 din Legea nr. 18/1991, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 67/2010, în condițiile în care, așa cum susține în întâmpinare pârâta C. locală de fond funciar Răscăeți, pe raza acestei localități pârâta ADS deține în administrare 29 ha.

Față de acestea, s-a considerat că se impune să se anuleze parțial hotărârea nr. 5586/28.06.2010 a Comisiei județene de fond funciar Dâmbovița, în ceea ce privește măsurile dispuse referitoare la reclamantă.

În ceea ce privește al doilea capăt de cerere, s-a argumentat că reclamanta nu a făcut dovada prejudiciului suferit prin desființarea antecontractului de vânzare cumpărare, prin care promisese vânzarea terenului de 11 ha, și care a fost încheiat în condițiile în care părțile contractante, respectiv reclamanta promitentă vânzătoare și promitenta cumpărătoare ., cunoșteau că la acea dată nu exista eliberat titlu de proprietate pentru terenul promis spre vânzare. Astfel, în condițiile în care reclamanta nu și-a respectat obligația de vânzare a terenului, fie și din motive obiective, restituirea prețului primit la încheierea antecontractului de vânzare cumpărare, nu reprezintă un prejudiciu.

Pentru soluționarea excepției prematurității formulării capetelor de cerere 3 și 4 având ca obiect obligarea pârâtelor să înainteze documentația pentru suprafața de 11 ha teren situat în ., . Județeană, în vederea eliberării titlului de proprietate și obligarea Comisiilor de fond funciar la atribuirea terenului în suprafață de 11 ha, fie pe acest amplasament, fie pe alt amplasament, excepție invocată din oficiu, instanța de fond a motivat că potrivit dispozițiilor art. 11 alin. 1 din Legea nr. 165/2013, comisiile locale și județene de fond funciar au obligația de a soluționa toate cererile de restituire, de a efectua punerile în posesie și de a elibera titlurile de proprietate până la data de 01.01.2016. Potrivit alin. 2 din același articol, în situația neîndeplinirii obligațiilor în termenul prevăzut la alin. 1, persoana care se consideră îndreptățită poate formula plângere la judecătoria în a cărei rază teritorială este situat terenul, în termen de 30 de zile.

Aceste dispoziții legale reglementează condițiile în care o persoană care se consideră îndreptățită la reconstituirea dreptului de proprietate în baza legilor fondului funciar, poate formula acțiune în justiție pentru eliberarea titlului de proprietate, textul de lege instituind două termene, respectiv un termen până la care comisiile locale și județene de fond funciar au obligația de a finaliza eliberarea tuturor titlurilor de proprietate și un termen în care se poate formula plângere în situația nerespectării de către comisii a termenului de îndeplinire a obligațiilor ce le revin, instituit de lege.

S-a subliniat că este evident că dispozițiile art. 11 din Legea nr. 165/2013 nu împiedică accesul liber la justiție al persoanelor care se consideră îndreptățite la eliberarea titlurilor de proprietate, ci numai impun o dată începând cu care pot fi formulate astfel de plângeri și o dată până la care pot fi formulate aceste plângeri.

Cum reclamanta a solicitat obligarea pârâtelor înaintarea documentației necesare eliberării titlului de proprietate și la atribuirea unui teren în natură, fără a exista o hotărâre judecătorească prin care să se dispună cu privire la amplasamentul acestui teren, s-a concluzionat că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 11 alin. 1 și alin. 2 din Legea nr. 165/2013, cele două comisii de fond funciar având la dispoziție termenul de 01.01.2016 de finalizare a operațiunilor necesare eliberării titlurilor de proprietate.

Împotriva sentinței a declarat apel pârâta C. județeană Dâmbovița invocând excepția tardivității formulării plângerii raportat la prevederile art.27 din H.G. nr.890/_ coroborate cu dispozițiile art.53 din legea nr.18/1991, cu sublinierea faptului că aceste aspecte au fost invocate și prin întâmpinarea la judecata fondului, astfel că instanța de recurs urmează să verifice împrejurarea semnalată, în condițiile în care prin adresa nr.7391/14.11.2013, C. locală petrești a comunicat atât reclamantei cât și Cabinetului de avocatură „V. N.” măsura dispusă, în sensul înscrierii acesteia în anexa 23 ANRP, adresă ce nu a fost cenzurată de instanța de fond.

Pe fondul cauzei, apelanta a arătat că reclamanta în calitate de moștenitoare a defunctului Sotir Gh A. a formulat cerere prin care a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 11.00 ha teren, cerere ce a fost soluționată în mod favorabil dispunându-se reconstituirea dreptului de proprietate pe anexa 23 (despăgubiri) și având în vedere acceptul reclamantei și propunerea Comisiei Locale P., C. Județeană a dispus invalidarea suprafeței reconstituite în anexa 23 și validarea acesteia în anexa 23 ADS, iar prin hotărârea Comisiei Județene din 11.03.2009 se validează suprafața de 28.28 ha pentru 8 poziții și se atribuie amplasamentul suprafețelor reconstituite conform procesului verbal de delimitare nr. 45/2009.

S-a menționat că prin hotărârea nr. 5586/28.06.2010 C. județeană Dâmbovița validează suprafața de 17.47 ha din anexa 23 P. în anexa 23 Răscăieți, iar prin hotărârea nr. 2115/4.03.2011 a fost aprobat procesul verbal de delimitare nr. 418/2011.

De asemenea s-a mai susținut că având în vedere adresele_,_,_ și_ din 2012 prin care ADS refuză predarea terenurilor în vederea restituirii C. Județeană întocmește circulara 1860/2012 prin care comunică comisiilor locale necesitatea revocării hotărârilor privind validarea anexei 23 ADS și în funcție de situație validarea în anexa corespunzătoare.

Prin adresa nr., 1233 din 10.05.2012 C. Locală P. a adus la cunoștință reclamantei această situație solicitând de asemenea să depună înscrisuri care să ateste preluarea de către stat a suprafeței înscrisă în anexa 23 ADS în vederea reîncadrării în anexa corespunzătoare prevăzută în Normele interne ADS.

Așa cum rezultă din procesul verbal al ședinței de lucru din 1.03.2013, măsură dispusă de C. Locală P. ce privește invalidarea din anexa 23 ADS și validarea în anexa 23 despăgubiri s-a adoptat având în vedere că reclamanta nu a dat curs adresei înaintate, în acest sens C. Locală P. a înaintat Comisiei Județene Dâmbovița propunerea înregistrată sub nr. 1310 /4.03.2013 ce a fost analizată în ședința din 18.03.2013, dispunându-se validarea în anexa 23 ANRP în vederea acordării de despăgubiri .

Intimata reclamantă a formulat întâmpinare în sensul respingerii apelului ca neîntemeiat, arătând în esență că a solicitat nulitatea absolută a amendamentului nr. 2032/18.03.2013 avându-se în vedere că prin Hotărârea Comisiei Județene Dâmbovița i-a fost reconstituită suprafața de 11 ha teren extravilan, pe raza comunei Răscăieți, în urma validării a fost pusă în posesie și i s-a eliberat proces verbal de punere în posesie la data de 16.08.2010 și datorită stării de sănătate a procedat la înstrăinarea terenului către o firmă, încheind un antecontract de vânzare cumpărare, urmând ca la eliberarea titlului de proprietate să perfecteze actul în formă autentică, dar în prezent această firmă a acționat-o în judecată și prin sentința pronunțată de Judecătoria Găești s-a dispus rezilierea antecontractului, fiind obligată la restituirea sumei primite.

De asemenea, s-a solicitat respingerea excepției tardivității cererii pe motiv că nu i s-a comunicat amendamentul iar în momentul în care i s-a comunicat soluția prin adresa înaintată de firma . a formulat contestația.

S-a subliniat că intimatei nu i s-a adus la cunoștință soluția Comisiei Locale Răscăieți și Comisiei Județene Dâmbovița privind anularea actelor prin care i s-a reconstituit dreptul de proprietate

Examinând hotărârea atacată prin prisma probelor administrate, a criticilor formulate și a dispozițiilor legale aplicabile în materie, tribunalul apreciază apelul ca fiind fondat, în limitele și pentru considerentele ce se vor expune în continuare.

Se reține că în mod nejustificat, instanța de fond a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Agenției D. Statului, ( A.D.S. ) câtă vreme suprafața de teren în litigiu se află în administrarea acesteia, iar în baza Normelor privind încheierea protocoalelor de predare- primire a terenurilor cu destinație agricolă între A.D.S. și comisiile locale nr._/31.03.2010, respectiv a capitolului II ( Predare – preluare teren cu destinație agricolă către comisiile locale de fond funciar, conform Legii nr. 268/2001, H.G. nr. 626/2002, Legii nr. 247/2005 și H.G. nr. 890/2009), raportat la art. 2, A.D.S. predă pe bază de protocol comisiilor locale terenurile ce fac obiectul reconstituirii dreptului de proprietate cu respectarea prevederilor art. 9 din H.G. nr. 626/2001, cu modificările și completările ulterioare. Pe de altă parte, s-a pierdut din vedere că reclamanta a susținută că ADS a scos spre concesionare o suprafață de 32 ha teren pe raza comunei Răscăieți, din care face parte și imobilul său, concluzionând că există teren disponibil.

Ca situația de fapt, se are în vedere că intimata reclamantă B. G., solicitând conform Legii nr. 247/2005 reconstituirea dreptului de proprietate de pe urma autorului Sotir Gh. A., a fost validată inițial de către C. locală P., cu 11 ha teren, pe anexa nr. 23 ( despăgubiri). Ulterior, la propunerea acestei comisii, apelanta, prin amendamentul 586/28.01.2009 ( fila nr. 107 dosar fond ), a validat-o printre alții pe reclamantă pe anexa „23 ( A.D.S.)”, la 11.03.2009 ( filele 100 – 101 dosar fond ), a stabilit atribuirea în natură a terenului ce urma a fi predat de către A.D.S. București ( din suprafețele aflate în domeniul privat al statului ) pe raza localității P., apoi prin hotărârea nr. 5586/28.06.2010 s-a validat suprafața în discuție din anexa 23 P. în anexa 23 Răscăieți ( fila 91 dosar fond), iar prin hotărârea nr. 2115/4.03.2011s-a aprobat procesul verbal de delimitare nr. 418/2011( filele 83-84 dosar fond ).

Documentația pe care apelanta a întocmit-o sub nr. 106/5.01.2012 ( fila 81 dosar fond ), conform Normelor de încheiere a protocoalelor de predare – preluare a terenurilor între A.D.S. și comisiile locale a fost restituită de către A.D.S. ( fila nr. 80 dosar fond ), pe considerentul că persoanele îndreptățite trebuie să figureze în anexe privind reconstituirea în natură și nu în anexa de acordare a despăgubirilor.

În acest context, comisia județeană prin adresa nr. 1680/23.02.2012 ( fila nr. 79 dosar fond ), a transmis Comisiei Locale P. că A.D.S. refuză predarea terenurilor în vederea restituirii acestora către persoanele înscrise în anexa „23 – teren A.D.S.”. iar pentru deblocarea situației ivite au cerut comisiei subordonate să înainteze propunere de revocare a hotărârilor privind validarea anexei 23 și, în funcție de situație, de validare în anexa corespunzătoare ( anexa 30 pentru situația în care se face dovada exproprierii sau anexa 23 despăgubiri ).

Intimata reclamantă fiind înștiințată de C. locală P. să înainteze actele de expropriere pentru suprafața de 11 ha, în vederea înscrierii sale în anexa 30( fila 34 dosar fond ), fiind atenționată că în caz contrar va fi înscrisă din nou în anexa 23 ( despăgubiri ), nu a înaintat astfel de dovezi, împrejurare în care prin amendamentul nr. 2032/18.03.2013( fila 37 dosar fond ), a fost revocată hotărârea comisiei județene nr. 5586/28.06.2010, de atribuire a terenurilor pe raza comunei Răscăieți, și a fost evidențiată din nou pe anexa 23 despăgubiri.

Din întreg parcursul procedurii de reconstituire evidențiat mai sus reiese în esență că A.D.S. București, în virtutea atribuțiilor legale ce îi revin în baza Legii proprii de înființare nr. 268/2001 ( art. 4 și următoarele ) și a economiei legilor fondului funciar, nu putea să valideze documentația întocmită de către apelantă deoarece H.G. nr. 890/2005 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a legilor fondului funciar nu prevede anexa „23 A.D.S.” fiind evident că pentru a se putea reconstitui dreptul de proprietate în natură celor ce fuseseră inițial validați în anexa 23, din suprafețele aflate în proprietatea privată a statului și în administrarea A.D.S., era necesară validarea pe o anexă de restituire în natură.

Altfel se crea un non sens juridic sub aspectul faptului că persoana îndreptățită era validată pe anexa de acordare a despăgubirilor, dar urma să i se atribuie terenul în natură.

Din această perspectivă, returnarea documentației de către A.D.S. București către comisia județeană este justificată.

În cele din urmă apelanta a înțeles neajunsul generat de modul de întocmire a documentației și a dispus ca intimata C. locală P. să procedeze, după caz, la înscrierea intimatei reclamante în anexa 30, dar în condițiile legii, sau în anexa 23.

În conformitate cu anexa 30 din H.G. nr. 890/2005, în aceasta se înscriu persoanele fizice prevăzute la art. 37, 38 și 39 din Legea nr. 18/1991, cărora li se reconstituie dreptul de proprietate, la cerere, pentru terenurile agricole și pentru diferența dintre suprafața primită și cea avută în proprietate, dar nu mai mult de 50 ha de proprietar deposedat.

Tribunalul constată că prevederile înscrise în art. 37-39 din actul normativ indicat, se referă în mod exclusiv la ipotezele terenurilor trecute în proprietate de stat, ca efect al unor legi speciale, altele decât cele de expropriere și care se află în administrarea unităților agricole de stat, respectiv la situația terenurilor agricole ce au fost trecute în proprietatea statului prin efectul Decretului nr. 83/1945, precum și al oricăror alte acte normative de expropriere.

In contextul celor expuse, nedovedind nici una dintre situațiile premisă reglementate expres de cele trei norme juridice, intimata reclamantă nu putea fi evidențiată în anexa 30 pentru a beneficia în cele din urmă de reconstituirea în natură a dreptului său, în calitate de moștenitoare a proprietarului inițial, întrucât ei îi revenea sarcina probei, obligație pe care nu a îndeplinit-o.

Este de esența legilor fondului funciar că reconstituirea proprietății private se realizează în condițiile strict prevăzute de acestea, iar împrejurarea că intimata reclamantă care fusese pusă în posesie cu proces – verbal s-a angajat într-o promisiune bilaterală de vânzare - cumpărare, fără a aștepta emiterea titlului de proprietate, evidențiază asumarea unui risc evident de vreme ce actele premergătoare emiterii titlului nu-i consacra calitatea de proprietar ci doar pe aceea de potențial proprietar.

Având în vederea și rațiunea Legi nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, conform căreia se urmărește soluționarea unitară a cererilor de retrocedare ce fac obiectul legilor speciale de retrocedare, după centralizare la nivel național a terenurilor disponibile, nu se va avea în vedere opinia intimatei C. locală Răscăieți, conform căreia terenul ce-i fusese atribuit prin Procesul verbal de către . la dispoziția sa, pentru că în speță, deși preluat de la o societate comercială, terenul face parte din domeniul privat al statului și intră sub incidența Legii nr. 268/2001, în sensul că este administrat de către A.D.S. București.

Această comisie locală se află în eroare cu privire la modul de gestionare a suprafeței în litigiu deoarece în cauză imobilul nu i-a fost predat prin Protocol de către A.D.S. București, chiar dacă la delimitarea acesteia a participat și un membru al reprezentanței teritoriale a ADS( Dâmbovița ).

Pe de altă parte, intimatei C. locală Răscăieți nu i se impută din punctul de vedere al legislației în materie, nici o culpă.

Așa fiind, demersul juridic al intimatei reclamante este neîntemeiat. Critica relativă la tardivitatea plângerii se privește ca nefondată deoarece din nici o probă administrată nu rezultă că intimatei reclamante i s-a comunicat amendamentul nr. 2032/18.03.2013 emis de comisia județeană.

Față de cele ce preced, în temeiul art. 480(2), Cod procedură civilă, se va admite apelul, în limitele evidențiate și se va schimba în parte hotărârea atacată, în sensul respingerii excepției lipsei calității procesuale pasive a A.D.S. București, precum și al respingerii excepției prematurității petitelor 3 și 4 ale cererii introductive de instanță referitoare la întocmirea documentației și punerea în posesie ca urmare a faptului că solicitările deduse judecății sunt nefondate, cu păstrarea dispoziției referitoare la respingerea capetelor de cerere privind plata despăgubirilor și daunelor cominatorii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite apelul civil declarat de apelanta – pârâtăC. Județeană de aplicare a fondului funciar Dâmbovița, cu sediul în municipiul Târgoviște, Piața Tricolorului, nr. 1, județul Dâmbovița, împotriva sentinței civile nr. 460 din 11.03.2015, pronunțată de Judecătoria Găești, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații – pârâți: C. Locală de fond funciar P., cu sediul în ., C. Locală de fond funciar Răscăieți, cu sediul în .; Agenția D. Statului, cu sediul în municipiul București, .. 43, sector 1 și intimata – reclamantăB. G., cu domiciliul în municipiul București, .. 140, ., ., sector 6, având ca obiect fond funciar.

Schimbă în parte hotărârea atacată, în sensul respingerii excepției lipsei calității procesuale pasive a Agenției D. Statului și a excepției prematurității capetelor 3 și 4 ale cererii și pe cale de consecință, respinge ca nefondată cererea de chemare în judecată, păstrând dispoziția referitoare la respingerea ca neîntemeiat a petitului privitor la plata despăgubirilor și daunelor cominatorii.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din data de 29.09.2015.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,

G. C. A. S. E. B.

J.f. N. M. E.

Judecătoria Găești

Dosar nr._

Red. A.S./Tehnored. A.S./M.P.

7 exemplare/12.10.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Fond funciar. Decizia nr. 641/2015. Tribunalul DÂMBOVIŢA