Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr. 323/2015. Tribunalul DÂMBOVIŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 323/2015 pronunțată de Tribunalul DÂMBOVIŢA la data de 24-11-2015 în dosarul nr. 323/2015
DOSAR NR._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA - SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 323
Ședința publică din data de 24.11.2015
Instanța constituită din:
Președinte: G. C.
Judecător: G. S.
Judecător: A. S.
Grefier: E. B.
Pe rol fiind judecarea recursului civil declarat de recurenta reclamantă M. C., domiciliată în ., împotriva încheierii de admitere în principiu din 16.02.2011 și a sentinței civile nr. 579/05.05.2015, pronunțate de Judecătoria P., în dosarul cu nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât O. N., domiciliat în ., dosarul având ca obiect „partaj bunuri comune.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns: recurenta reclamantă M. C. asistată de avocatul O. Eusebio și intimatul pârât O. N..
Procedura de citare legal îndeplinită cu părțile.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care referă oral obiectul pricinii, stadiul în care se află pricina, modul de îndeplinire a procedurii de citare, ca fiind legal îndeplinită cu părțile, precum și faptul că cererea de ajutor public judiciar a fost soluționată, potrivit încheierii de ședință din camera de consiliu din data de 18.11._, prin care s-a admis cererea de acordare a ajutorului public judiciar formulată de recurentă, prin care aceasta a fost scutită de la plata taxei judiciare de timbru în cuantum de 355 lei.
In temeiul dispozițiilor art. 159 1 alin 4 Cod procedură civilă instanța constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.
Atât apărătorul ales al recurentei reclamante cât și intimatul pârât învederează instanței că în cauză nu mai au alte cereri de formulat sau probatorii de administrat.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța apreciază cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra cererii de recurs.
Avocat O. Eusebio având cuvântul pentru recurentă, solicită instanței admiterea recursului astfel cum a fost formulat, având în vedere că instanța de fond prin I.A.P. – ul pronunțat a omis o . bunuri mobile și imobile să le treacă la partaj, bunuri care au fost recunoscute de intimat cu ocazia administrării probei cu interogatoriu și a probei cu expertiză . De asemenea, recurenta a înțeles că formuleze recurs și împotriva soluției instanței de fond deoarece aceasta nu s-a pronunțat în varianta C a raportului de expertiză, astfel că bunurile nu au fost împărțite în mod concludent. Față de toate aceste aspecte, solicită instanței admiterea recursului, omologarea variantei C a raportului de expertiză, variantă care respectă partajarea bunurilor în natură. Privitor la cheltuielile de judecată, reprezentând onorariu apărător, arată că le va solicita pe cale separată.
Intimatul pârât având cuvântul, arată că, imobilul casă și teren sunt moștenire, că atât căruța cât și calul nu au fost evaluate deoarece acestea nu mai există, iar terenul fâneață este cumpărat de fiul său. Precizează instanței că în prezent locuiește într-o cameră cu suprafață utilă de 8,99 mp și în alte două camere, iar recurenta locuiește în casa veche care a aparținut părinților săi. Privitor la omologarea variantei C a raportului de expertiză, arată că nu este de acord cu această variantă, ci cu varianta finală H a raportului de expertiză.
Tribunalul în temeiul dispozițiilor art. 150 Cod procedură civilă de la 1865, declară dezbaterile închise, urmând a delibera.
TRIBUNALUL:
Asupra recursului civil de față:
Prin cererea de chemare în judecată a pârâtului O. N., înregistrată pe rolul Judecătoriei P. sub nr._ /13.05.2010, reclamanta M. C. a solicitat partajarea bunurilor comune, dobandite de reclamanta si parat in timpul convietuirii.
Motivând cererea, reclamanta a arătat că părțile s-au casatorit la 8.07. 1987 si prin s.c. 1302/2009 s-a desfacut casatoria în timpul căreia au dobandit cu contributia egală, urmatoarele bunuri: teren in suprafata de 800 mp situat in R., 2000 mp in . compusa din 3 camere, si o anexa inchisa in suprafata de 60 mp, imbunătățiri aduse unui imobil in suprafata de 64 mp, constând din tencuieli exterioare, edificat o soba, zugraveli, renovarea integrala a peretilor interiori; un grajd din caramida cu 2 camere si hol acoperit cu placi de azbociment, cotet de pasari, de porci, anexa pentru lemne, instalatie de gaze si de apa racordare, gard din plasa cu porti din fier, renovat treptele de la intrare in casa de 64 mp, alee de beton in jurul casei si a gardului si bunuri mobile, rafturi din cornier pentru beci, cal si caruta, 2 vaci, oi, 3 butelii de aragaz, radio-casetofon, televizor, frigider, mobila de dormitor cu birou calculator, canapea, biblioteca, aragaz, masina de spalat, 3 lustre, mocheta pentru casa de 64 mp, covor persan pentru sufragerie, 3 seturi de tacamuri, set cratiti inox, jaluzele pentru toata casa, antena TV DG, 7 servicii pahare, fier,ciment,beton,nisip.
Reclamanta a învederat că a primit ca zestre la casatorie - sifonier cu 3 usi, vitrina sufragerie, divan, 2 plapumi, 8 perne mari, 4 perne mici, bunuri ce solicita a-i fi restituite.
S-a anexat cererii copia sentinței civile de divorț, pronuntata de Judecatoria P. in dosarul_ .
Paratul a formulat întâmpinare, susținând că terenul de 800 mp constituie dreptul său de mostenire și face parte dintr-o suprafata mai mare, mentionata in certificatul de mostenitor nr 91/21 iulie 1997. Despre terenul in suprafata de 2000 mp,a arătat că este proprietatea fiului O. N. R., care l-a cumparat de la un proprietar din Fieni si este inscris in rolul acestuia.
In ceea ce priveste casa de locuit, paratul a afirmat că este dobandita prin mostenire de la parinti, conform certificatului de mostenitor si la acest imobil nu s-au facut imbunatatiri.
De asemenea, grajdul este mostenit de la parinti, fiind inclus in certificatul de mostenitor, iar anexele gospodaresti reprezentate de cotetul de pasari, cotețul porci si anexa pentru lemne, au fost edificate de parintii paratului, inainte de deces, cu contributia lor financiara exclusiva.
Referitor la instalatia de gaze, s-a arătat că a fost edificata de fiul N. R., conform chitantei nr 141/25 11 1998. De asemenea, gardul din plasa cu porti din fier, treptele de la intrare si . fost construite de parintii paratului, tatal paratului fiind salariat timp de 40 ani la Fabrica de Ciment-Fieni.
Sub aspectul bunurile mobile s-a aratat ca rafturile din cornier pentru beci, calul, caruta, cele 2 vaci si oile au apartinut parintilor, din cele trei butelii două au fost bunuri proprii ale paratului, una mostenita de la parinti iar cea de a doua acordata de Primaria R. impreuna cu aragazul cand era despartit de reclamanta, iar aparatura electrocasnica si mobila, tacamurile, cratițele, paharele se afla in camerele in care locuieste reclamanta si sunt folosite exclusiv de catre aceasta de peste 10 ani cand s-au despartit in fapt.
Pârâtul a evidențiat că bunurile proprii ale reclamantei se afla de asemenea in camerele ocupate de aceasta si sunt folosite de la data separarii in fapt, adica din 1994.
In dovedirea celor sustinute s-au depus la dosar certificatul de mostenitor 91/1997, planul de amplasament si delimitare a imobilului, adeverinta emisa de Primaria comunei R., chitanta din 25 11 1998, emisa pe numele O. R. N..
Prin raspunsul la intampinare, reclamanta a aratat ca terenul in suprafata de 800 mp a fost cumparat de soti in 1993 prin act sub semnatura privata de la numitul N. I., suprafata de 2000 mp a fost cumparata intre anii 1996-1997 de la Vusca E. pe numele fiului partilor, pretul fiind achitat de catre acestia, casa in suprafata de 64 mp a fost mostenirea paratului dar in timpul casatoriei s-au mai alipit la aceasta inca 3 camere si au renovat casa veche interior-exterior dupa anii 1980. De asemenea, s-a precizat ca poarta din fier si gardul din plasa sunt construite dupa anul 1990, calul si caruta fiind achizitionate in timpul casatoriei, vacile si oile au fost zestrea primita de reclamanta dar acestea au fost vandute de parat si si-a insusit singur veniturile; buteliile au fost primite ca ajutor de la Primarie, aragazul a fost cumparat de soti, iar materialele de constructie au fost dobandite de reclamanta in perioada cand lucra la .-Fieni.
Reclamanta a depus la dosar declaratiile numiților O. V. și V. A., autentificate, contractul de furnizare a energiei electrice din 6 octombrie 2001, contractul de furnizare a gazelor naturale din 27 11 2001, chitanta incheiata intre N. I. si O. N. privind contravaloarea terenului de 4 prajini situat in pct Stiubeu, certificat de garantie privind televizor ALIEN din 14 03 2004, factura emisa de Intreprinderea pentru Livrarea Produselor Petroliere PECO din 3 mai 1993, privind achizitionarea buteliei de aragaz, factura fiscala din 11.12.2004 privind achizitionarea unui frigider, foaie de transport lemn gater, chitanta fiscala 200 bucăți boltari mici din 29 03 1995, cerere adresata directorului CARPATCEMENT –Fieni, formulata de reclamanta pentru cumpararea a 15 saci cu ciment, bon fiscal privind vanzarea in rate.
În completarea probațiunii, s-a administrat interogatoriile propuse de părți, au fost audiati martorii O. L. si D. E., propusi de parat, în sedinta publica din 9 02 2011 reclamanta, prin aparator, renuntând la proba cu martori. Totodata paratul a depus la dosar inventarul bunurilor comune dobandite in timpul casatoriei cu reclamanta, incheiat la 1.07.2010, s.c. nr 7951/28.12.1982, pronuntata de Judecatoria Targoviste in dosarul 8075/1982, din care rezulta ca s-a dispus partajarea bunurilor dobandite de sotii O. C. si O. N. conform raportului de expertiza intocmit de arhitect V. V.- varianta I.
Prin încheierea interocutorie din 16.02.2011, judecătoria a admis în principiu cererea, constatând că părțile au dobandit cu o contributie egala, urmatoarele bunuri: 3 camere si terasa inchisa alipita la casa ce a apartinut autorilor paratului; un teren in suprafata de 800 mp si un teren in suprafata de 2000 mp, imobile situate in ., o anexa pentru lemne, o caruta cu un cal, o butelie de aragaz, radiocasetofon cu CD (Philips), televizor, frigider, mobila de dormitor, birou calculator, aragaz, masina de spalat, covor persan, set de cratiti inox, jaluzele pentru toata casa, 7 servicii pahare, canapea, biblioteca
S-a constatat sifonierul cu 3 usi, vitrina sufragerie, divanul, două plapumi, opt perne mari si patru perne mici sunt bunuri proprii ale reclamantei si se afla in posesia acesteia. S-a dispus numirea experților în specialitățile topografie, constructii si merceologie, pentru evaluare si lotizare.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că părțile s-au casatorit la 8.07.1987 si s-au despartit in fapt in anul 1999, asa cum rezulta din sentinta de divort nr 1302/27. 11. 2009.
Coroborand probele administrate in cauza respectiv inscrisurile si depozitiile martorilor propusi de catre parat, s-a constatat că partile au dobandit pe timpul casatoriei 3 camere si o anexa in suprafata de 60 mp alipite casei proprietatea personala a paratului dobandita prin succesiune de la defuncta O. A., fapt recunoscut si de catre parat care a făcut mentiunea cu referire la terasa in inventarul bunurilor comune dobandite in timpul casatoriei, depus la dosar.
S-a avut în vedere că în aceste camere anexate casei parintilor paratului, locuieste dupa despartirea in fapt reclamanta, asa cum rezulta si din declaratia martorei O. L. data in instanta. Faptul ca sotii au edificat in timpul casatoriei cele 3 camere alipite la casa ce a apartinut parintilor paratului a fost reținut și din declaratia notariala a martorului O. V. depusa la dosar,cat si din chitanta fiscala din 29. 03. 1995 prin care reclamanta procura 200 boltari mici, ceea ce prezuma ca acestia au fost folositi la edificarea constructiei, precum si foile de transport pentru lemne gater. În categoria bunurilor comune s-a reținut anexa pentru lemne, recunoscuta de parat la interogator.
De asemenea, pentru suprafata de 800 mp teren situat in punctul. Stiubeu, s-a ținut seama de chitanta din 14 iunie 1993 care atesta ca O. N. a cumparat de la N. I. terenul sus mentionat, chitanța fiind confirmata si de declaratia notariala a lui O. V.. S-a argumentat că suprafata de 2800 mp teren este atestată prin declaratia notariala a lui O. V., confirmata de adeverinta emisa de catre Primaria Runmcu in care se mentioneaza ca O. N. detine suprafata de 6066 mp faneata si 1149 mp curti constructii
Nu s-a retinut apararea paratului potrivit căreia terenul de 800 mp face parte din terenul mentionat in certificatul de mostenitor, deoarece prin certificatul de mostenitor paratul a mostenit suprafata de 2500 mp si avand in vedere suprafata mentionata in adeverinta emisa de catre Primaria R., diferenta nu se poate justifica decat prin aceea ca au achizitionat teren in timpul casatoriei, despre care reclamanta face vorbire in cererea sa confirmata de probele sus mentionate.
În considerentele încheierii s-a subliniat că din inscrisurile depuse la dosar rezulta ca reclamanta, in 26.05.2006, a mai dobandit ciment rezidual de la Carpatcement Fieni conform cererii din 27 06 2006 dar acesta nu poate constitui un bun comun atata timp cat in hotararea de divort se face precizarea ca sotii s-au despartit in fapt in urma cu 10 ani, hotararea fiind pronuntata la data de 27. 11.2009, deci la data achizitionarii cimentului sotii erau despartiti in fapt. Relativ la imbunatatirile la casa ce a apartinut defunctilor parinti ai paratului, s-a constata că nu au fost dovedite prin probe care sa confirme sustinerea reclamantei.
In ceea ce priveste bunurile mobile, prima instanta a constatat ca sotii au dobandit impreuna :o caruta cu un cal cumparate de la V. A.,conform declaratiei depuse la dosar, o butelie de aragaz, radiocasetofon cu CD (Philips), televizor, frigider, mobila de dormitor, birou calculator, aragaz, masina de spalat, covor persan, set de cratiti inox, jaluzele pentru toata casa, 7 servicii pahare, canapea, biblioteca, iar în considerarea inventarului bunurilor comune depus de catre parat la dosar S-a apreciat că echivaleaza cu o recunoastere, în privința faptului ca sifonierul cu 3 usi, vitrina sufragerie, divanul, două plapumi, 8 perne mari si 4 perne mici sunt bunuri proprii ale reclamantei și care se afla in posesia ei.
În drept, soluția a fost întemeiată pe dispozițiile art.36 Codul familiei
Împotriva încheierii interlocutorii și a sentinței de fond a declarat recurs reclamanta, solicitând ca în baza probelor ce au fost administrate în cauză, în temeiul art. 312 alin 2 și 3 din vechiul Cod de procedură civilă să se admită recursul, să se modifice în parte încheierea și în tot hotărârea fondului, pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 Cod procedură civilă și de art. 3041 din actul normativ menționat și, rejudecând cauza în fond, să se retină la masa de partaj pronunțând o nouă încheiere interlocutorie, imobilele -grup de construcții anexe compus din clădire parter cu suprafața de 45,32 mp-alcătuită din 3 încăperi, cu fundație din beton, stâlpi din tuburi de azbociment umplute cu beton, pereți din spărtură de cărămizi, bolțari și scândură, planșeu din lemn, patul închis perimetral cu scândură, învelitoare de plăci ondulate azbociment, magazine cu pereți din zidărie și panouri din rame metalice acoperite cu plăci azbociment- identificat de expertul constructor la pct. E din expertiza constructor G. precum și construcție edificată în locul grajdului de 22 mp din certificatul de moștenitor al pârâtului, cotețele de porci și păsări în suprafață de 22 mp acoperite cu placi identificate la pct. e) din expertiza construcții ce au fost edificate de părți in timpul căsătoriei, în locul grajdului din certificatul de moștenitor al pârâtului și care a fost demolat în anii 1984/1985, bunuri recunoscute chiar și de pârât cu ocazia efectuării expertizei, în situația dată fiind necesară efectuarea unei completări la raportul de expertiză construcții privind evaluarea acestor imobile și a unei alte expertize lotizare finala. În subsidiar s-a evidențiat că instanța poate casa soluția atacată și trimite cauza spre rejudecare instanței de fond.
S-a susținut că prin acțiunea introductivă recurenta a solicitat partajarea bunurilor comune dobândite părți în timpul căsătoriei, respectiv imobile printre care un grajd din 3 încăperi (2 camere + hol) acoperit cu plăci de azbociment, un coteț de păsări, un coteț pentru porci, practic bunurile ce au fost identificate de expertul constructor la pct. e) din expertiză și cu toate că au fost recunoscute de pârât ca fiind edificate în timpul căsătoriei, în locul grajdului vechi al pârâtului din certificatul de moștenitor, nu au fost reținute la masa de partaj de instanța de către fond.
De asemenea, se arată că judecătoria a omis să rețină la masa de partaj o canapea culoare albastră, bibliotecă culoare maro, rafturi de cornier, bunuri ce au fost cumpărate de părți și folosite de fiica acestora, elevă la liceu și care în prezent locuiește cu recurenta.
S-a subliniat că aceste bunuri imobile și mobile au fost dovedite în cauză ca fiind bunuri comune prin răspunsul la interogatoriu al pârâtului, proba testimoniala, înscrisuri și expertize de specialitate, imobilele identificate de către expertul constructor în lucrarea de specialitate, la pct. e) fiind edificate de părți în timpul căsătoriei, în locul grajdului în suprafață de 22 mp dobândit de pârât prin certificatul de moștenitor nr. 91/1997, grajd demolat in anii 1984/1985 așa cum specifică și pârâtul la momentul efectuării expertizei.
Recurenta a evidențiat că a învederat instanței că trebuie competat I.A.P. însă pârâtul a refuzat să își dea acordul pentru că aceste bunuri imobile și mobile să fie incluse la masa de partaj, astfel că singura cale legală de modificare a I.A.P. este in fața instanței de control judiciar, (art. 673 Cod procedură civilă ).
Privitor la sentința civilă nr. 579/05.05.2015 prin care se omologhează varianta H a raportului de expertiză finală, se consideră că soluția este vădit disproporțională față de principiile partajării bunurilor prevăzute de art. 6739 Cod procedură civilă, respectiv modul de folosire al bunurilor, evitarea fracționării excesiva a acestora, evitarea unor sulte costisitoare, acordul părților și nu în ultimul rând faptul că fiica părților, elevă locuiește cu recurenta.
Sub acest aspect, s-a susținut că reclamanta recurentă a solicitat instanței de fond, la momentul soluționării cauzei să omologheze varianta C a raportului de expertiză finală pentru considerentul că în aceste loturi se atribuie bunurile pe care le folosesc părțile efectiv, reclamanta locuind cu fiica părților în cele două camere alipite de casa pârâtului dobândită prin certificatul de moștenitor 91/1997 și folosește și bunurile mobile conform destinației acestora, fiind bunuri de strict utilitate pentru o femeie și mult mai mult de atât pentru fiica părților care este elevă, ca si bunurile mobile (cal+caruta) date în lotul paratului fiind bunuri ce se folosesc cu precădere de către un bărbat. S-a precizat că și în varianta C sulta este aceeași ca in varianata H, omologata de instanța.
În continuare s-a arătat că varianta G pentru care a optat pârâtul este improprie modul de trai, recurenta primind practic o cameră destinată locuirii, terasa improprie folosinței pentru locuință si suprafața de teren fâneață, în condițiile în care pârâtul primește căruța cu cal, fiind o varianta lipsită de logică.
Intimatul O. N. a formulat întâmpinare în sensul respingerii recursului arătând că motivele invocate sunt contrare probelor administrate, în condițiile în care, în realitate, imobilele identificate în expertiza construcții la punctul e) au fost edificate de părinții săi în anii 1984-1985, în locul grajdului menționat în certificatul de moștenitor ce se deteriorase, iar intimatul pârât și-a ajutat părinții numai cu munca fizică.
Relativ la bunurile mobile despre care recurenta afirmă în mod greșit că nu au fost reținute la masa de partaj, s-a arătat că în prezent se află în posesia acesteia.
Intimatul a susținut că varianta de partajare omologată de judecătorie este echitabilă pentru ambele părți, deoarece în varianta solicitată în calea de atac acestuia i se cuvine doar o cameră și o terasă, fiind privat de bunuri mobile.
În drept se invocă art.115-119 Cod procedură civilă.
Examinând încheierea și hotărârea atacate prin prisma probelor administrate, a criticilor formulate și a dispozițiilor legale aplicabile în materie, tribunalul apreciază recursul ca nefondat.
Contrar susținerilor recurentei, probele administrate nu au relevat dobândirea în timpul căsătoriei a altor bunuri imobile decât cel reținut prin încheierea interlocutorie din 16.02.2011.
Astfel, prin întâmpinare pârâtul a susținut că toate imobilele construcții din gospodăria în care locuiesc părțile au fost edificate de părinții săi (fila 12 dosar fond) iar martorii D. E. și O. Lucreția audiați la propunerea sa (filele 46-47 dosar fond) au declarat în același sens.
În condițiile în care la termenul de judecată din 09.02.2011, reclamanta a învederat că renunță la audierea martorilor propuși, nu se poate da curs criticii conform căreia stabilirea masei bunurilor partajabile nu concordă situației reale.
Pe de altă parte, nici la interogatoriul ce i s-a administrat la propunerea reclamantei, nici cu prilejul întocmirii expertizei în specialitatea construcții pârâtul nu a afirmat regimul de bun comun pentru vreunul dintre imobile.
Potrivit consemnărilor expertului G. M. (fila 98 dosar fond ) ambele părți au recunoscut că grajdul din piatră menționat în certificatul de moștenitor nr. 91/21.07.1997, eliberat de pe urma ascendentei intimatului pârât, O. A., a fost demolat în perioada 1984-1985, după decesul tatălui pârâtului, iar grupul de construcții de la punctul. e) a fost edificat ulterior.
Ascendenta intimatului pârât, O. A., a decedat însă în anul 1997, potrivit mențiunilor din certificatul de moștenitor nr.91/21.07.1997, așa încât tribunalul nu poate interpreta că pârâtul ar fi recunoscut pur și simplu regimul juridic al acestuia bun(grupul de construcții de la punctul e) cu prilejul efectuării expertizei, recurenta interpretând acest aspect în mod trunchiat și fără a lua în considerare ansamblul probator al cauzei.
Relativ la bunurile mobile supuse împărțelii, se are în vedere că judecătoria a constatat apartenența la comunitate a unei canapele și a unei biblioteci, astfel încât critica sub acest aspect este neavenită, iar în privința rafturilor din cornier, niciuna din probele administrate nu a evidențiat caracterul de bun comun, așa încât în mod justificat nu au fost reținute la masa comunității.
Nefondată se privește și critica referitoare la varianta de lotizare omologată de instanța de fond.
Sub acest aspect, se are în vedere că dacă s-ar da curs solicitării recurentei de omologare a variantei C din expertiza centralizatoare, intimatul nu ar culege nici un bun mobil, ceea ce ar contraveni principiului împărțelii pe cât posibil în natură a bunurilor, din toate categoriile (mobile, imobile), consacrat de art.741 din vechiul Cod civil, sub imperiul căruia se situează litigiul de față.
Față de cele ce preced, concluzionând că soluția primei instanțe este susținută de probele administrate și este în acord cu normele legale incidente, în considerarea prevederilor art. 312 (1) Cod procedură civilă de la 1865, tribunalul va respinge recursul ca nefundat și va menține hotărârea atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta reclamantă M. C., domiciliată în ., împotriva încheierii de admitere în principiu din 16.02.2011 și a sentinței civile nr. 579/05.05.2015, pronunțate de Judecătoria P., în dosarul cu nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât O. N., domiciliat în ..
Menține hotărârea atactă.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din data de 24.11.2015.
Președinte,Judecători:
G. C. G. S. A. S.
Grefier,
E. B.
J.f. M. I.,M. O. O.
Judecătoria P.
Dosar_
Red. A.S./Tehnored. A.S./A.Gh.
17.12.2015/2 exemplare
| ← Pensie întreţinere. Decizia nr. 736/2015. Tribunalul DÂMBOVIŢA | Pensie întreţinere. Încheierea nr. 03/2015. Tribunalul DÂMBOVIŢA → |
|---|








