Pensie întreţinere. Decizia nr. 736/2015. Tribunalul DÂMBOVIŢA

Decizia nr. 736/2015 pronunțată de Tribunalul DÂMBOVIŢA la data de 20-10-2015 în dosarul nr. 736/2015

DOSAR NR._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA – SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR.736

Ședința publică din data de 20.10.2015

Instanța compusă din:

PREȘEDINTE – S. D.

JUDECĂTOR – C. - M. G.

GREFIER - Acxinia N.

Pe rol fiind soluționarea apelului civil declarat de apelantul pârât S. S., domiciliat în comuna Ulmi, ., județul Dâmbovița, împotriva sentinței civile nr.2518/29.06.2015, pronunțată de Judecătoria Târgoviște, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații reclamanți S. M. S. și S. G. A., domiciliați în comuna Lucieni, ., având ca obiect pensie întreținere.

Apel scutit de plata taxei judiciare de timbru, conform art.29, lit. c din OUG nr.80/2013.

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns avocat Hânsu B. reprezentând pe apelantul pârât, avocat D. G. reprezentând pe intimații reclamanți.

Grefierul de ședință referă oral obiectul pricinii, stadiul în care se află judecata, modul de îndeplinire a procedurii de citare, măsurile dispuse de instanță.

După referatul cauzei, președintele completului de judecată a verificat personal modul de îndeplinire a procedurii de citare, constatând că este legal îndeplinită.

Avocat D. G., apărătorul intimaților reclamanți, depune la dosar împuternicire avocațială și dovada achitării onorariului apărător.

Tribunalul, fiind primul termen de judecată în conformitate cu Noul Cod de procedură civilă, pune în discuție competența generală, materială și teritorială a Tribunalului Dâmbovița, Secția I civila.

Avocat Hânsu B., apărătorul apelantului pârât, arată că Tribunalul Dâmbovița este competent în soluționarea pricinii.

Avocat D. G., apărătorul intimaților reclamanți, arată că Tribunalul Dâmbovița este competent în soluționarea pricinii.

Tribunalul, verificând din oficiu competența generală, materială și teritorială, în temeiul dispozițiilor art. 131 Noul Cod de procedură civilă raportat la art. 95 pct.2 Cod procedură civilă, constată că este competent să soluționeze prezenta cauză.

Tribunalul, în conformitate cu dispozițiile art. 237 Cod procedură civilă, constatând că dosarul se află în etapa de cercetare a procesului, pune în discuție probele, în vederea estimării duratei cercetării procesului, conform art.238 din Noul Cod de procedură civilă.

Avocat Hânsu B., apărătorul apelantului pârât, estimează durata procesului la o zi, arată că nu mai are cereri de formulat, excepții de invocat, lămuriri de dat sau probe de administrat.

Avocat D. G., apărătorul intimaților reclamanți, estimează durata procesului la o zi, arată că nu mai are cereri de formulat, excepții de invocat, lămuriri de dat sau probe de administrat.

În conformitate cu art. 482 din Noul Cod procedură civilă rap. la art. 238 din Noul Cod procedură civilă, judecătorul, ținând cont de împrejurările cauzei și susținerile părților, estimează durata necesară pentru cercetarea procesului la o zi, apreciind că procesul poate fi soluționat în acest termen care este considerat optim și previzibil, în lipsa formulării de cereri sau invocării de excepții.

Astfel, în conformitate cu art. 482 din codul de procedură civilă rap. la art. 244 alin. 1 și 3 din Codul de procedură civilă, judecătorul se socotește lămurit, declară cercetarea procesului încheiată și fixează termen pentru dezbaterea apelului în ședință publică în aceeași zi, față de acordul părților prezente.

Avocat Hânsu B., apărătorul apelantului pârât, având cuvântul, solicită admiterea apelului, astfel cum a fost formulat, arătând că instanța de fond în mod greșit a stabilit ca obligația de întreținere ce-i incumbă părintelui căruia nu i-a fost încredințat minorul, să fie stabilită sub forma unei sume fixe de bani, contrar susținerilor sale motivate de prevederile legale, respectiv art.530 NCC. Astfel, așa cum prevăd dispozițiile legale amintite, obligația de întreținere se stabilește în natură, prin asigurarea celor necesare traiului și, după caz, a cheltuielilor pentru educare, învățătură și pregătire profesională. Nu solicită cheltuieli de judecată.

Avocat D. G., apărătorul intimaților reclamanți, având cuvântul, solicită respingerea apelului, păstrarea hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică. Solicită cheltuieli de judecată.

Tribunalul, în temeiul dispozițiilor art. 394 din Codul procedură civilă, considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, închide dezbaterile și rămâne în deliberare.

TRIBUNALUL

Asupra apelului civil de față:

Prin cererea înregistrată la Judecătoria Târgoviște sub nr._, reclamanta S. M. L. l-a chemat în judecată pe pârâtul S. S., ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună sistarea pensiei de întreținere datorată de pârât fiului S. G. A. și majorarea pensiei de întreținere datorată de pârât fiului S. S..

In fapt, s-a arătat că prin sentința civilă nr. 2693/5.06.2013, pronunțată in dosarul_ al Judecătoriei Targoviste, s-a dispus de către instanță obligarea pârâtului la plata unei pensii de întreținere in cuantum de 276 lei/lunar pentru S. M. S..

S-a precizat că solicită majorarea pensiei de întreținere raportat la faptul ca fratele reclamantului S. M. S., reclamantul S. G. A., a solicitat prin prezenta cerere sistarea pensiei de întreținere, astfel că, din punct de vedere legal, cota de 1/3, calculată pentru doi copii, devine ¼ din veniturile nete ale pârâtului, rămânând un singur copil aflat în stare de nevoie.

A menționat reclamantul S. M. S. ca se află în continuarea studiilor, astfel cum rezultă din adeverința nr. R 880/A1774/2014, prin care se adeverește faptul că este student la Academia Tehnică Militară, anul I de studii, fără taxă și cu frecvența.

S-a solicitat instanței, în dovedirea veniturilor pârâtului, emiterea unei adrese la locul de muncă al acestuia, respectiv la . Muntenia Nord SA – Sucursala de distribuție Targoviste .

In ceea ce privește cererea de sistare a pensiei pe care pârâtul o datora reclamantului S. G. A., s-a arătat că se impunea admiterea în condițiile în care, deși nu a împlinit vârsta de 26 de ani, având doar 21 de ani și jumătate, a terminat facultatea și e salariat, așa cum a rezultat din adeverința emisă de Inspectoratul de Poliție al Județului Prahova.

S-au depus :adeverințe, copiei carte de identitate, sentința nr. 2693/5.iunie 2013.

Față de înscrisurile dosarului, respectiv actele de stare civilă din care rezultă vârsta celor doi copii ai pârâtului, instanța, prin rezoluția de primirea cererii a pus în vedere numitei S. M. L. să precizeze în ce calitate formulează respectiva cerere, astfel că, prin precizarea depusă la 24.03.2015, aceasta a arătat că nu are calitate în proces, deoarece cei doi copii sunt majori.

Odată cu precizarea s-a depus și sentința civilă 5299/2010 a Judecătoriei Târgoviște.

Deși legal citat, pârâtul nu formulează întâmpinare.

Instanța a dispus emiterea unei adrese către societatea la care lucrează pârâtul, potrivit cererii de chemare în judecată, pentru comunicarea veniturilor nete lunare pe care le obține acesta, relații comunicate la 29.05.2015.

La primul termen de judecată, pârâtul prezent a contestat faptul că cei doi copii ar fi formulat cererea, în condițiile în care aceasta este semnată de apărătorul ales, situație în care se dispunea prezentarea în instanța a reclamanților.

La termenul din 29.06.2015 s-a prezentat în instanță reclamantul S. G. A., iar reclamantul S. M. S. a trimis o cerere prin care s-a arătat că cerere de chemare în judecată este formulată la solicitarea sa, fiind reprezentat de avocat D. G..

Pentru reclamanți s-a admis proba cu înscrisuri, luându-se act de depunerea lor.

Prin sentința civilă nr.2518/29.097.2015, Judecătoria Târgoviște a admis cererea formulată de reclamantul S. G.-A., în contradictoriu cu pârâtul S. S., a dispus încetarea plății pensiei de întreținere la care a fost obligat pârâtul către reclamant prin sentința civilă 3551/08.11.2011 a Judecătoriei Târgoviște, începând cu 10.03.2015, a admis cererea formulată de reclamantul S. M. S., în contradictoriu cu pârâtul S. S., a majorat pensia de întreținere la care a fost obligat pârâtul față de reclamant prin sentința civilă 2693/05.06.2013 a Judecătoriei Târgoviște, de la 276 lei lunar, la 600 lei lunar, începând cu 10.03.2015 și până la terminarea studiilor de către creditorul major al obligației de întreținere, dar nu mai târziu de împlinirea vârstei de 26 de ani și a obligat pârâtul la câte 250 lei cheltuieli de judecată către fiecare reclamant, reprezentând onorariu avocat

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin sentința civilă 3551/08.11.2011 a Judecătoriei Târgoviște a fost obligat pârâtul S. S. la 200 lei lunar pensie de întreținere pentru copilul major S. G. A., până când acest va finaliza studiile, dar nu mai mult de 26 de ani, iar prin sentința civilă 2693/05.06.2013 același pârât a fost obligat și la 276 lei lunar pensie de întreținere pentru majorul S. M. S., pînă cînd acest va finaliza studiile, dar nu mai mult de 26 de ani.

Prin cererea de față, S. G. A. a solicitat sistarea obligației de plată a pensiei de întreținere la care a fost obligat pârâtul în favoarea sa, deoarece nu se mai află în stare de nevoie, el finalizându-și studiile, iar din anul 2014 este salariat al IJP Prahova, în funcția de ofițer.

Dreptul copilului major la pensie de întreținere este reglementat de disp. art 499 alin. (3) C.civ. „părinții sunt obligați să îl întrețină pe copilul devenit major, dacă se află în continuarea studiilor, până la terminarea acestora, dar fără a depăși vârsta de 26 ani.”

Cum în prezenta cauză reclamantul, în calitate de creditor al obligației de întreținere, a dovedit faptul că nu se mai află în acea stare de nevoie datorată continuării studiilor pe care le-a finalizat, instanța a apreciat întemeiată cererea sa, în condițiile în care pârâtului i se oprește, în continuare, din veniturile salariale, suma reprezentând pensia pentru reclamant, așa cum a rezultat din relațiile comunicate instanței de societatea al cărei salariat este pârâtul (fila 36 ).

Cu privire la cererea reclamantului S. S. M., instanța a reținut că, potrivit disp. art. 488 mai sus enunțat, acesta are dreptul în continuare la pensie de întreținere, cu din adeverința depusă la fila 6 rezultând că este student la Academia Tehnică Militară, anul I de studii, fără taxă și cu frecvența.

Textul consacră ceea ce în jurisprudență s-a apreciat a reprezenta o incapacitate de a munci datorată unor cauze de ordin social, continuarea studiilor de către elevi și studenți fiind o astfel de cauză.

Descendentul major are dreptul de a fi întreținut de către părinții săi, cu condiția să se afle în continuarea studiilor și să nu fi depășit vârsta de 26 ani.

În speță, instanța a constatat că ambele condiții sunt îndeplinite.

Cu privire la cuantumul obligației de întreținere, dispozițiile art. 529 C.civ. arată că „întreținerea este datorată potrivit cu nevoia celui care o cere și cu mijloacele celui care urmează a o plăti”, la stabilirea mijloacelor acestuia din urmă ținându-se seama, potrivit art. 527 alin. C.civ., de veniturile și bunurile debitorului, precum și de posibilitățile de realizare ale acestora, cu luarea în considerare și a celorlalte obligații ale sale.

De asemenea, art. 531 cod civil consacră dreptul oricărei părți a obligației de întreținere de a solicita modificarea ei, dacă se ivește o schimbare în ceea ce privește mijloacele celui care prestează întreținerea și nevoia celui care o primește.

În speța de față, s-a reținut că, prin admiterea cererii de încetare a plății pensiei pe care pârâtul o datora fiului său major, reclamantul S. G. A., în cauză vor deveni aplicabile disp. art. 529 alin 2 privind proporția întreținerii când este datorată unui singur copil, respectiv pârâtul datorând o pensie în proporție de ¼, pentru un singur copil.

Pentru a stabili cuantumul pensiei de întreținere pe care pârâtul o datorează reclamantului, instanța s-a raportat la venitul net obținut de pârât din muncă (conform adeverinței de venituri –f. 36), dar și la nevoia crescută a reclamantului care a devenit student de la ultima stabilirea pensiei prin sentința civilă 2693/2013.

Astfel, instanța a dispus ca pârâtul să plătească reclamantului o pensie majorată de la 276 lei lunar la 600 lei lunar, ce va fi plătită de la data introducerii cererii, respectiv 10.03.2015, până la finalizarea studiilor acestuia, dar nu peste vârsta de 26 ani, potrivit disp. art. 532 alin 1 coroborat cu art. 499 alin 3 cod civil.

Pentru considerentele expuse mai sus, instanța a apreciat ca întemeiată cererea părților reclamante, astfel că a dispus încetarea plății pensiei de întreținere la care a fost obligat pârâtul către reclamantul S. G. A. prin sentința civilă 3551/08.11.2011 a Judecătoriei Târgoviște, începând cu 10.03.2015 dar și majorarea pensiei de întreținere la care a fost obligat pârâtul față de reclamantul S. M. S. prin sentința civilă 2693/05.06.2013 a Judecătoriei Târgoviște, de la 276 lei lunar la 600 lei lunar, începând cu 10.03.2015 și până la terminarea studiilor de către creditorul major al obligației de întreținere, dar nu mai târziu de împlinirea vârstei de 26 de ani.

Potrivit disp. art. 453 alin 1 cod procedură civilă, pârâtul a fost obligat și la câte 250 lei cheltuieli de judecată către fiecare reclamant, reprezentând onorariu avocat.

Împotriva aceste sentințe a declarat apel în termen legal pârâtul S. S., pentru netemeinicie sub următoarele aspecte:

O primă critică vizează cuantumul exagerat și nejustificat al obligației de întreținere, stabilit de instanță sub forma unei sume fixe, destul de mare, iar cea de a doua este faptul că obligația de întreținere se execută în natură și numai în măsura în care obligația de întreținere nu se execută în natură, instanța dispune executarea ei prin plata unei pensii de întreținere, stabilită în bani.

In dezvoltarea acestor critici apelantul a susținut că instanța de fond în mod greșit a stabilit ca obligația de întreținere ce-i incumbă părintelui căruia nu i-a fost încredințat minorul, să fie stabilită sub forma unei sume fixe de bani, contrar susținerilor sale motivate de prevederile legale, respectiv art.530 NCC. Astfel, așa cum prevăd dispozițiile legale amintite, obligația de întreținere se stabilește în natură, prin asigurarea celor necesare traiului și, după caz, a cheltuielilor pentru educare, învățătură și pregătire profesională.

Apreciază apelantul ca foarte bună o astfel de modalitate de executare a obligației de întreținere, deoarece în cazul unei sume fixe sunt două inconveniente: pe de o parte, dacă pensia de întreținere este stabilită la salariul minim pe economie, nevoile copilului nu vor fi acoperite doar cu suma rezultată din aceste venituri. În schimb, dacă pensia de întreținere este stabilită la o sumă mare de bani, cum este și cazul nostru, 600 lei/lună, nu avem certitudinea că titularul întreținerii va beneficia de acești bani, pârâtul fiind pus în situația de a o susține financiar șl pe fosta soție.

Mai arată că instanța de judecată, în mod greșit a stabilit cuantumul pensiei de întreținere la 600 lei/lună, respectiv la din venitul său, deoarece, așa cum atesta și adeverința de venit de la pagina 36 a dosarului de fond, venitul său net lunar a fost de 1.783 lei, astfel că pensia de întreținere trebuia fixată la 25% din această valoare, respectiv 445,75 lei.

Se concluzionează că instanța de judecată în mod greșit a avut în vedere, la stabilirea cuantumului pensiei de întreținere anumite venituri ale sale care sunt obținute sporadic, respectiv orele suplimentare, ori, în opinia legiuitorului nu pot fi avute în vedere decât acele venituri care sunt permanente; chiar și cu aceste venituri, care nu au un caracter permanent, media salariului net era de 2230 lei/lună, astfel că pensia de întreținere trebuia fixată la 25% din această valoare, respectiv 557,5 lei.

Se solicită admiterea apelului, schimbarea în parte a hotărârii atacate, în sensul diminuării pensiei de întreținere stabilită în sarcina sa.

În drept, se invocă dispozițiile art. 466-480 Cod procedură civilă.

Deși legal citat, intimatul S. G. A. nu a formulat întâmpinare.

Analizând sentința apelată prin prisma criticilor formulate, a actelor și lucrărilor dosarului, precum și a dispozițiilor legale incidente în cauză, tribunalul constată că apelul este nefondat pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 530 alin. 1, 2 și 3 din noul Cod civil, „ (1) Obligația de întreținere se execută în natură, prin asigurarea celor necesare traiului și, după caz, a cheltuielilor pentru educare, învățătură și pregătire profesională. (2) Dacă obligația de întreținere nu se execută de bunăvoie, în natură, instanța de tutelă dispune executarea ei prin plata unei pensii de întreținere, stabilită în bani. (3) Pensia de întreținere se poate stabili sub forma unei sume fixe sau într-o cotă procentuală din venitul net lunar al celui care datorează întreținere. Dispozițiile art. 529 alin. (2) și (3) rămân aplicabile.”.

În speță, prima instanță a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor legale incidente în cauză –art. 530 alin. 1 și 2 din Codul civil și a dispus executarea în continuare a obligației de întreținere față de intimatul reclamant S. M. S. prin plata unei pensii de întreținere stabilite în bani având în vedere că obiectul cererii de chemare în judecată l-a constituit doar majorarea pensiei de întreținere stabilite în bani în favoarea intimatului S. M. S. și că întrucât apelantul nu a făcut dovada că își execută parțial în natură obligația de întreținere prin asigurarea celor necesare traiului pentru fiul său și nici nu a formulat întâmpinare sau cerere reconvențională prin care să solicite stabilirea pensiei de întreținere în natură, instanța de fond în mod corect a dispus, conform art. 531 alin. 1 din Codul civil, majorarea cuantumului pensiei de întreținere stabilite în bani în favoarea intimatului S. M. S..

Critica apelantului ce vizează faptul că prima instanță a stabilit în mod greșit cuantumul pensiei de întreținere raportându-se în mod eronat la alte venituri decât cele rezultând din adeverința depusă la dosar, la fila 36, din care reiese un alt venit net lunar de 1783 lei nu este fondată întrucât din adeverința emisă de . Distribuție Târgoviște aflată la fila 36 din dosarul de fond reiese că venitul net lunar al apelantului este de 2740 lei lunar, neputând fi scăzute din acest venit nici cotizația plătită sindicatului și nici pensia alimentară plătită anterior cererii de chemare în judecată intimatului reclamant S. M. S. și fratelui său, în condițiile în care instanța de fond a dispus încetarea plății pensiei de întreținere pentru intimatul reclamant S. G. A. și a calculat pensia de întreținere doar pentru reclamantul S. M. S..

Față de considerentele mai sus expuse, constatând că instanța de fond a stabilit corect situația de fapt și că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale incidente în cauză, tribunalul, în baza art. 480 din Codul de Procedură Civilă, va respinge apelul și va păstra sentința atacată.

Față de dispozițiile art. 453 alin. 1 din Codul de Procedură Civilă, va obliga pe apelant la plata către intimați a sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariul avocatului ales conform chitanței nr. 45/20.10.2015.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat apelul declarat de apelantul pârât S. S., domiciliat în comuna Ulmi, ., județul Dâmbovița, împotriva sentinței civile nr.2518/29.06.2015, pronunțată de Judecătoria Târgoviște, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații reclamanți S. M. S. și S. G. A., domiciliați în comuna Lucieni, ..

Păstrează hotărârea atacată.

Obligă pe apelant la plata către intimați a sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din data de 20.10.2015.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

S. D. C. M. G.

GREFIER,

Acxinia N.

JF N. A. I.

Dosar nr._

Judecătoria Târgoviște

Red.DS

Tehnored. DS/NP

5 ex/29.10.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pensie întreţinere. Decizia nr. 736/2015. Tribunalul DÂMBOVIŢA