Pretenţii. Decizia nr. 872/2015. Tribunalul DÂMBOVIŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 872/2015 pronunțată de Tribunalul DÂMBOVIŢA la data de 13-11-2015 în dosarul nr. 872/2015
DOSAR NR._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA - SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA NR. 872
Ședința publică din data de 13.11.2015
Instanța compusă din:
Președinte: M. I.
Judecător: G. S.
Grefier: O. N.
Pe rol se află soluționarea apelului civil declarat de apelantul reclamantul M. F., cu domiciliul în comuna Văcărești, ., împotriva sentinței civile nr. 1412 pronunțatã la data de 15.10.2014 de cãtre Judecãtoria Găești în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât L. D. C., cu domiciliul în comuna Dragodana, ., nr.899, județul Dâmbovița, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns intimatul pârât L. D. C., lipsă fiind apelantul reclamant M. F..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței modul de îndeplinire a procedurii de citare, precum și faptul că prin serviciul registratură, apelantul a depus cerere prin care arată că își însușește cererea de apel formulată de apărător și solicită judecarea cauzei în lipsă, după care:
Președintele completului de judecată verifică personal modul de îndeplinire a procedurii de citare și constată că este legal îndeplinită.
Intimatul pârât L. D. C. arată că nu mai sunt cereri de formulat sau probe de solicitat.
Tribunalul, în conformitate cu dispozițiile art. 392 Cod procedură civilă raportat la art. 482 din același cod, având în vedere că nu mai sunt cereri de formulat, excepții de invocat, incidente de soluționat sau probe de administrat, constată cauza în stare de judecată și deschide dezbaterile asupra apelului dedus judecății, acordând cuvântul părții prezente asupra excepției nulității apelului și asupra apelului.
Intimatul pârât L. D. C. solicită admiterea excepției nulității apelului, cererea de apel nu este semnată de parte, chiar dacă ulterior s-a depus o cerere prin care precizează că își însușește apelul, întrucât această cerere e formulată tot prin avocat. Mai mult, cererea de apel nu este motivată în drept. Cu privire la fondul cauzei, solicită respingerea apelului ca neîntemeiat, apelantul nu a făcut dovada susținerilor sale, nefiind îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale, iar din răspunsul la întâmpinare se observă clar că apelantul face observații nefondate. Cu cheltuieli de judecată.
Tribunalul, socotindu-se lămurit, în conformitate cu dispozițiile art. 394 alin. (1) Cod procedură civilă raportat la art. 482 din același cod, închide dezbaterile și rămâne în deliberare asupra apelului civil de față.
TRIBUNALUL
Asupra apelului civil de față:
Prin cererea înregistrată la Judecătoria Târgoviște sub nr._ /28.06.2013 reclamantul M. F. a chemat în judecată pe pârâtul L. C. D. solicitând să fie obligat la plata sumei de 5.000 lei cu titlu de daune morale.
Prin sentința civilă nr.102 pronunțată la data de 14.01.2014 Judecătoria Târgoviște a declinat soluționarea cauzei spre competentă soluționare în favoarea Judecătoriei Găești.
În motivarea cererii de chemare în judecată reclamantul a menționat că a fost cercetat de P. de pe lângă Judecătoria Târgoviște pentru infracțiunea de violare de domiciliu ca urmare a plângerii formulate de pârât iar la data de 7.06.2013 i s-a dat rezoluție de neîncepere a urmăririi penale, astfel încât i-a fost adus un prejudiciu de imagine în . și din punct de vedere psihic iar trauma la care a fost supus consideră că trebuie să fie acoperită printr-o măsură legală.
În dovedirea acțiunii reclamantul a depus la dosar rezoluția de neîncepere a urmăririi penale din 15.03.2012 și procesul-verbal de îndreptare eroare materială, solicitând ca instanța să emită o adresă către P. de pe lângă Judecătoria Târgoviște pentru a înainta dosarul nr.6719/P/2013 în vederea atașării și dovedirii pretențiilor reclamantului.
Prin întâmpinare pârâtul a solicitat anularea cererii de chemare în judecată deoarece este informă, neîndeplinind condițiile prevăzute strict de codul de procedură civilă și a invocat dispozițiile art. 107 Cod proc. civilă cu privire la competența instanței de la domiciliul pârâtului, menționând că cererea trebuia introdusă la Judecătoria Găești.
În drept a invocat art. 205 Cod proc. civilă, iar ca probe a solicitat interogatoriu, înscrisuri și martori, fără a menționa însă numele și adresele acestora.
Reclamantul a depus răspuns la întâmpinare, răspunzând cu privire la excepția de necompetență chiar dacă nu a fost expres invocată, dar rezulta din conținutul întâmpinării.
Prin cererea de chemare în garanție a lui M. G., pârâtul a solicitat ca în cazul admiterii cererii reclamantului, acesta să fie obligat la acoperirea oricărei eventuale despăgubiri la care ar fi obligat pârâtul.
În motivare a menționat că persoana chemată în garanție l-a informat că reclamantul împreună cu alte persoane a pătruns fără drept și fără știrea pârâtului în incinta proprietății acestuia, folosind poarta de acces dinspre stradă iar pe baza acestei informații pârâtul a depus plângerea penală împotriva reclamantului.
A mai solicitat ca, în cazul în care chematul în garanție a dat o informație greșită, ori din cauza amenințărilor reclamantului sau din alte motive și-a schimbat declarația, acesta să fie obligat la plata sumei de 10.000 lei prejudiciul cauzat prin atingerea adusă onoarei și demnității pârâtului.
Chematul în garanție a depus întâmpinare la data de 12.05.2014 prin care a solicitat în principal să fie respinsă cererea ca tardiv formulată, iar în subsidiar disjungerea acesteia.
În motivare a menționat că cererea de chemare în garanție nu a fost depusă odată cu întâmpinarea și nici la primul termen de judecată, iar pe de altă parte are calitatea și de martor, atât în dosarul penal, cât și în dosarul civil, astfel că nu poate avea o dublă calitate în cauză.
Prin sentința civilă nr. 1412/15.10.2014 Judecătoria Găești a respins ca neîntemeiată acțiunea reclamantului.
Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut că reclamantul nu a făcut dovada îndeplinirii condițiilor răspunderii civile delictuale, așa cum rezultă din dispozițiile art.1349 coroborat cu art. 1357 Cod civil, în speță fiind invocată o răspundere pentru fapta proprie a pârâtului, că din probele administrate instanța nu a constatat dovedirea unui abuz în exercitarea drepturilor legitime de către pârât, chiar dacă soluția procurorului a fost de neîncepere a urmăririi penale și nici existența unui prejudiciu concret, chiar și de imagine, care ar fi fost suferit de reclamant, că acesta nu a solicitat proba cu martori pentru a face dovada prejudiciului de imagine ori a suferinței psihice invocate în cererea de chemare în judecată, ci doar pentru a dovedi că plângerea penală formulată de pârât a fost neîntemeiată, fapt ce nu mai trebuia însă dovedit față de soluția de neîncepere a urmăririi penale aflată la dosar.
Instanța de fond a mai reținut că din actele dosarului rezultă în mod evident că între părți există o stare conflictuală, că s-au formulat reciproc plângeri penale (a se vedea ordonanța procurorului și a procurorului ierarhic din dosarul nr.6786/P/2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgoviște, rezoluția procurorului din 19.03._ în dosarul nr.176/P/2013 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, sentința penală nr.66/2013 a Curții de Apel Ploiești, sentința penală nr. 199/2014 a Judecătoriei Târgoviște), că a existat și un litigiu civil finalizat prin decizia civilă nr.389/R-C. a Curții de Apel Ploiești prin care a fost anulată autorizația de construire emisă beneficiarului L. D. C. și în care, deși acțiunea a fost pornită de Instituția Prefectului în contradictoriu cu Primarul Comunei Văcărești, au avut calitatea de intervenienți atât reclamantul cât și pârâtul din cauza de față.
Pe de altă parte, din declarația dată ca parte vătămată în dosarul penal nr.6719/P/2011 rezultă că pârâtul a primit de la un vecin, numitul M. G., informația cu privire la faptul că persoane străine, printre care și reclamantul, ar fi intrat fără drept în domiciliul său și chiar dacă în realitate nu s-a realizat o pătrundere fără drept, având în vedere soluția de neîncepere a urmăririi penale, rezultă din înscrisul prezentat de reclamant la data de 30.09.2014 că atât în anul 2011, cât și în luna martie 2012, ca urmare a sesizării formulate împotriva pârâtului de către M. M., soția reclamantului, s-au deplasat la fața locului reprezentanții Direcției de Sănătate Publică pentru verificarea aspectelor sesizate, în timp ce pârâtul nu a fost de față. Acesta a fost astfel înclinat să creadă că s-a petrecut un abuz, pe care a considerat necesar să îl sesizeze organelor de poliție.
Instanța de fond a considerat că nu este relevantă doar poziția exprimată de numitul M. G. în întâmpinarea formulată la cererea de chemare în garanție pentru a se dovedi reaua credință a pârâtului în formularea plângerii penale, (astfel încât să reprezinte o faptă ilicită săvârșită cu vinovăție), având în vedere faptul că cele afirmate nu au fost probate în prezenta cauză în condițiile respingerii în principiu a cererii de chemare în garanție, cât și faptul că în declarația dată în dosarul penal nr.6719/P/2011 (f.44) martorul a menționat doar că a fost plecat din domiciliu și nu a văzut nimic, iar nu că ar fi fost influențat de către pârât să declare mincinos, că față de acestea, nu poate fi reținută în sarcina pârâtului fapta ilicită doar pentru că și-a exercitat un drept legal, acela de a depune plângere ori de a da declarații la organele abilitate în legătură cu faptul că anumite persoane ar fi pătruns fără drept pe proprietatea sa, chiar dacă ulterior nu s-a dovedit acest lucru, fiind necesar să se demonstreze formularea plângerii cu rea credință, ceea ce însă nu s-a probat, că dreptul la despăgubiri în temeiul art.1381 și art.1386 raportat la art.252 - 253 alin. 4 din Codul civil este strâns legat de întrunirea condițiilor răspunderii civile delictuale.
Instanța de fond a mai reținut că potrivit art. 252 cod civil „orice persoană fizică are dreptul la ocrotirea valorilor intrinseci ființei umane, cum sunt viața, sănătatea, integritatea fizică și psihică, demnitatea…” iar potrivit art.253 alin. 4 Cod civil, persona prejudiciată poate cere despăgubiri sau, după caz, reparație patrimonială pentru prejudiciul, chiar nepatrimonial, ce i-a fost cauzat, dacă vătămarea este imputabilă autorului faptei prejudiciabile, dreptul la acțiune fiind, în acest caz, supus prescripției extinctive, că potrivit art.1349 alin. 1 Cod civil „orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune și să nu aducă atingere, prin acțiunile ori inacțiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane”, iar alin. (2) al aceluiași articol prevede că „cel care, având discernământ, încalcă această îndatorire răspunde de toate prejudiciile cauzate, fiind obligat să le repare integral” că din coroborarea art.1381 cu art.253 Cod civil rezultă că în prezent este reglementată și posibilitatea reparării patrimoniale a prejudiciului nepatrimonial, cât și mijloacele de apărare a drepturilor nepatrimoniale la care o persoană poate recurge, că deși proba directă a întinderii prejudiciului moral suferit este greu de făcut, dat fiind modul diferit în care fiecare persoană percepe semnificația unor cuvinte sau gesturi ori se raportează la anumite evenimente/acțiuni, în funcție de personalitate, de nivelul de educație, de profilul moral și cultural, se consideră că este necesar a fi dovedită fapta ilicită cauzatoare de astfel de prejudicii și că, așa cum s-a expus în jurisprudență, este nevoie de existența unor elemente probatorii adecvate, de natură să permită instanței găsirea unor criterii de evaluare a întinderii acestora, nefiind suficientă libera apreciere a instanței, bazată pe gradul de percepere de către aceasta a universului psihic al fiecărei persoane.
Împotriva sentinței instanței de fond a declarat apel reclamantul, prin care a solicitat admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței civile și admiterea cererii de chemare în judecată.
În motivarea apelului a arătat că a solicitat obligarea pârâtului să-i achite cu titlu de daune morale suma de 5000 lei, dat fiind faptul că acesta a formulat plângere penală împotriva sa pentru o fapta care nu a existat, sens in care a fost cercetat pentru o faptă "inventată"de acesta, împrejurare ce i-a prejudiciat imaginea in . si psihic trauma unei fapte penale cercetare ce a durat aproape doi ani de zile, că hotărârea instanței de fond nu privește nici trauma psihică la care a fost supus, practic pe acest aspect nepronunțându-se, însa motivarea in considerente, indicând textele aplicabile . speța, contravin însăși soluției date.
De asemenea a mai precizat că în determinarea cuantumului sumei acordate cu titlu de daune morale, pentru prejudiciile cauzate unei persoane in cadrul desfășurării procesului penal, atât în faza de urmărire penala cat si in faza de judecata daca se impune, instanțele trebuie sa aibă in vedere principiul echității si stabilirea unui just echilibru intre prejudiciul suferit si reparația acordata, că scopul acordării daunelor morale consta in realizarea, in primul rând, a unei satisfacții morale pentru suferințe de același ordin iar nu a unei satisfacții patrimoniale, că fiind vorba de prejudicii morale ele nu pot fi reparate strict prin echivalentul lor in bani întrucât valorile ocrotite nu pot fi evaluate in bani existând practic o incompatibilitate intre natura nepatrimoniala a prejudiciului si caracterul patrimonial al despăgubirii, că, faptul că reparația trebuie sa fie una echitabila presupune ca nu se poate ignora natura valorilor nesocotite, dar si ca ea nu se poate constitui in temei al îmbogățirii, întrucât, in caz contrar, s-ar deturna finalitatea acordării unor astfel de daune, care trebuie sa se producă, in primul rând, pe plan afectiv si moral, că suma solicitată este o sumă modică raportat la perioada de 2 ani cât a fost vorbit prin . că scopul daunelor morale nu a fost de a obține niște bani, întrucât instanța avea posibilitatea de a diminua suma ci a unei satisfacții morale, fiind o lecție ca altcineva sa nu mai treacă prin așa ceva.
Prin întâmpinarea depusă la data de 25 mai 2015 intimatul a solicitat respingerea apelului ca neîntemeiat.
În motivarea întâmpinării s-a arătat că cererea de apel nu este motivată în drept, temeiul de drept invocat fiind cel de judecare a cererii de intervenție, astfel că solicită a se constata nulitatea apelului iar pe fondul cauzei a se constata că soluția instanței de fond este legală și temeinică, că așa cum a arătat la instanța de fond răspunderea civilă delictuală a sa nu poate fi angajată deoarece nu sunt întrunite condițiile cerute de legislația națională și de jurisprudența CEDO, că acțiunea reclamantului nu întrunește nici unul din elementele răspunderii civile delictuale deoarece nu dovedește pretinsele fapte ilicite, existența și întinderea prejudiciului ca și vinovăția sa și legătura de cauzalitate, că pe fondul cauzei cererea de chemare în judecată nu îndeplinește condițiile impuse și prevăzute strict de codul de procedură civilă, astfel cererea de chemare în judecată nu este întemeiată în drept, că reclamantul nu a precizat și nu a demonstrat cum i-a fost atinsă imaginea în condițiile în care acesta este un binecunoscut om care are de-a face cu legea penală, că nu a făcut dovada îndeplinirii cumulative a condițiilor răspunderii civile delictuale, că pentru angajarea răspunderii delictuale legea prevede 4 condiții respectiv existența unui prejudiciu, existența unei fapte ilicite, existența unei legături de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciul și vinovăția celui care a săvârșit fapta ilicită, condiții ce trebuie îndeplinite cumulativ, ori în cauză nu se poate reține caracterul calomnios al denunțului formulat, că la dosar nu există nici o dovadă în sensul că pârâtul a avut cunoștință de caracterul nereal al afirmațiilor sale și în acest mod să fi urmărit prejudicierea reclamantului printr-un denunț calomnios și că reclamantul prin promovarea acțiunii a dat eficiență abuzului de drept.
Examinând sentința civilă în raport de motivele de apel de actele și lucrările dosarului ca și de dispozițiile legale incidente în cauză, tribunalul va respinge apelul pentru următoarele considerente:
Conform art. 1349 cod civil orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune și să nu aducă atingere prin acțiunile ori inacțiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane iar potrivit alin 2 al aceluiași articol cel care având discernământ încalcă această îndatorire răspunde de toate prejudiciile cauzate fiind obligat să le repare integral.
Pentru a se putea reține existența răspunderii civile delictuale potrivit art. 1357 Cod civil, este necesară îndeplinirea cumulativă a tuturor elementelor acesteia, respectiv fapta ilicită cauzatoare de prejudiciu, vinovăția, legătura de cauzalitate între faptă și vinovăție și în fine existența prejudiciului.
Absența unui singur element al răspunderii civile delictuale conduce la absența acesteia.
În speță, apelantul reclamant nu a făcut dovada îndepliniri condițiilor răspunderii civile delictuale, chiar în situația în care soluția dată plângerii penale formulate de intimatul din prezenta cauză a fost cea de neîncepere a urmăririi penale pentru infracțiunea de violare de domiciliu.
Așa cum în mod corect a reținut prima instanță nu se poate reține în sarcina intimatului săvârșirea unei fapte ilicite numai pentru că acesta și-a exercitat un drept legal, acela de a formula plângere penală sau de a da declarații la organele penale în legătură cu faptul că anumite persoane ar fi pătruns fără drept pe proprietatea sa chiar dacă s-a constatat ulterior că o astfel de situație nu a existat în contextul în care nu s-a dovedit că plângerea a fost formulată cu rea – credință.
În cadrul răspunderii civile delictuale cel ce se consideră vătămat trebuie să dovedească cu probe fapta ilicită cauzatoare de prejudiciu moral și existența și întinderea prejudiciului ori în cauză apelantul nu a produs nici un fel de probe în acest sens, astfel că în mod just intimatul nu a fost obligat la plata de despăgubiri.
Chiar în condițiile în care apelantul arată că de fapt scopul daunelor morale nu a fost de a obține o sumă de bani ci a unei satisfacții morale, fiind o lecție ca altcineva să nu mai treacă prin așa ceva, o astfel ce susținere nu poate constitui temei pentru admiterea căii de atac în condițiile inexistenței, așa cum s-a arătat mai sus, a elementelor răspunderii civile delictuale.
Cât privește excepția nulității cererii de apel, întrucât aceasta nu a fost semnată de către apelantă, tribunalul urmează să respingă excepția având în vedere că lipsa semnăturii a fost împlinită în condițiile art. 196 alin. 2 Cod procedură civilă așa cum rezultă din cererea aflată la fila 45 din dosar apel.
Față de considerentele de mai sus, tribunalul, în temeiul art. 480 Cod procedură civilă va respinge apelul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge excepția nulității cererii de apel.
Respinge apelul declarat de apelantul reclamantul M. F., cu domiciliul în ., împotriva sentinței civile nr. 1412 pronunțatã la data de 15.10.2014 de cãtre Judecãtoria Găești în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât L. D. C., cu domiciliul în comuna Dragodana, ., nr.899, județul Dâmbovița.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din data de 13.11. 2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
M. I. G. S.
GREFIER,
O. N.
Judecătoria Găești,
Dosar nr._
Judecător fond C. C.
Red. S.G
Tehnored. S.M.
4 ex/24.11.2015
| ← Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr.... | Contestaţie la executare. Decizia nr. 874/2015. Tribunalul... → |
|---|
